Google Translate

vineri, 17 decembrie 2010

Vârful Omu, Munții Bucegi. Enigmele unui complex megalitic, alterate de actiunea umana inainte de a fi dezlegate! Intentie sau prostie?!

Vârful Omu, Munții Bucegi
Vârful Omu din Munții Bucegi este vârful muntos clasat al unsprezecelea între vârfurile muntoase din România, situat în Masivul Bucegi, reprezentând cel mai înalt punct al acestui masiv. Altitudinea sa este 2.505 metri, după alte măsurători, 2.507 metri, la baza bolovanului de pe varf, sau 2.514 metri in varful acestuia. Este vizibil de pe creasta Pietrei Craiului, precum și de pe Valea Prahovei.

Pe Vârful Omu se află cabana omonimă, Cabana Omu, precum și o stație meteorologică, Stația meteorologică Vârful Omu, care poate fi considerată locul cel mai înalt din România populat permanent.
Cabana Omu este situata pe cel mai inalt varf al Muntilor Bucegi, Varful Omu, fiind cea mai inalta baza turistica din tara noastra, fiind prima cabana de piatra construita in Bucegi. De jur imprejurul ei, privelistile se desfasoara grandioase si variate sirurile de munti, separate de vaile pe care s-au cuibarit asezarile omenesti, dominand perspectivele pana departe la orizont.
Descriere Cabana Omu – Muntii Bucegi
Cabana Omu este un adapost mult apreciat de turistii care vin sa admire frumoasa panorama a inaltimilor de pe acest varf renumit si prin vanturile sale care rareori contenesc.
Istoric:
Prima constructie pare a fi cea ridicata in 1888 de catre Siebenburgischer Karpaten Verein (SKV). Inaugurarea a avut loc la 2 septembrie iar cabana a fost cunoscuta sub numele de “Casa de piatra de la virful Omul”. In anul 1900 este construita o a doua cabana, din lemn, de catre Societatea Carpatina Sinaia. Cele doua constructii functioneaza o perioada simultan. In octombrie 1911 cabana de lemn este distrusa de un incendiu.
Anul urmator, in 1912, Societatea Carpatina Sinaia hotaraste refacerea cabanei dar actiunea ramine doar in proiect. Planurile sint preluate de catre Societatea Turistilor din Romania (STR). Nici aceasta asociatie nu reuseste sa materializeze proiectul.
In 1924, Hanul Drumetilor, grupare constituita de citiva fosti membri ai STR, incepe realizarea elementelor unei cabane pe care intentionau sa o boteze “Casa Zorilor”. Acestea sint facute in curtea Fabricii de Hirtie a fratilor Schiel din Busteni urmind apoi sa fie urcate cu telefericul pe muntele Piatra Arsa si, de aici, transportate pe virful Omul. Hanul Drumetilor nu a putut duce pina la capat constructia, societatea dizolvindu-se in 1925.
In acelasi an lucrarea este preluata de Turing Clubul Romaniei care incepe asamblarea cabanei in luna septembrie. In ianuarie 1926 constructia era deja ridicata pe virf. Inaugurarea oficiala a avut loc la 7 august 1926. Intre 1936 si 1937 au loc lucrari de extindere, rezultatul fiind cladirea care se pastreaza aproximativ in aceeasi forma pana astazi.
Drumuri de acces:
- Din Sinaia (alt. 798 m), poteca marcata cu banda albastra pe la Cabana Poiana Stanei (alt. 1270 m) pana la Cabana Piatra Arsa (alt. 1950 m), de unde se contiuna pe poteca marcata cu banda galbena pe la Cabana Babele (alt. 2200 m) pana la Varful Omu. Drum nerecomandat iarna intre Cabana Poiana Stanei si Cabana Piatra Arsa. Durata cca. 8 ore. Iarna este recomandat drumul pe la Cota 1400 si Cabana Varful cu Dor (marcaj banda rosie). In continuare, drumul marcat cu banda galbena de mai sus. Durata cca. 9 ore.
- Din Busteni (alt. 883 m) pana la Cabana Babele traseele descrise pentru cabana respectiva, in continuare drumul marcat cu banda galbena pana la Varful Omu. Durata Cabana Babele – Varful Omu cca. 2 ore.
- prin poiana Pichetul Rosu (drumurile descrise la Cabana Poiana Izvoarelor). De la Pichetul Rosu, poteca marcata cu banda rosie pe la Prepeleag (alt. 1750 m) si peste Varful Bucsoiului (alt. 2492 m) pana la Omu. Drum nerecomandat iarna.
- prin poteca marcata cu banda galbena prin Poiana Costilei si Valea Cerbului. Durata 5 – 6 ore.
__________________
Linkuri de interes! Click aici:
1. Mistere si legende in Muntii Bucegi
2. Cabana Omu – Muntii Bucegi
3. Varful Omu – Muntii Bucegi
4. Misterele Bucegilor
5. Muntii misterelor - Bucegii
___________________
OPINII PERSONALE:
___________________
O singura intrebare si multa amaraciune:
De ce CONSTRUCTIILE (cabana, statia meteo etc.),
au fost AMPLASATE exact in centrul acestui sanctuar
megalitic? De ce si cine a facut asta? Interes sau prostie?
De ce nu au fost pastrate, conservate aceste comori in starea lor initiala? Cine si ce interese a avut?
Admin

9 comentarii:

  1. va rog sa comentati absurditatea asta!

    "Ramificatiile scandalului Parcul Bordei sunt din nefericire extrem de adanci, iar ecourile tunului imobiliar sunt departe de a se fi stins.

    Potrivit unei stiri de ultima ora, pe langa terenul primit in compensatie in Satul Francez, Costanda a primit si platoul Bucegilor, unde acesta intentioneaza sa consturiasca un hotel.

    Costanda pastreaza secrete detaliile

    "Intentionez sa investesc, cum e si normal. Nu pot lasa doua hectare in paragina. Intr-adevar, sunt niste stanci acolo, dar se poate rezolva cu putina dinamita si multa rabdare", a precizat pentru times.ro Costica Costanda, om de afaceri.

    Sfinxul se afla pe locul unde va fi hotelul

    Privelistea care iti taie rasuflarea din Bucegi va putea fi admirata de turisti dintr-unul din cele mai moderne hoteluri consturite in Romania dupa Revolutie, insa pentru asta turistii vor renunta la Sfinx.

    Sfinxul din Bucegi reprezinta o stanca, in care intemperiile au sapat de-a lungul mileniilor forma unui chip uman, care poate fi vazut dintr-un singur unghi insa.

    Misticii, exaltatii, epilepticii si ocultisti sustin insa ca Sfinxul reprezinta o statuie megalitica antica, sau un vestigiu lasat de extraterestri, declarandu-se total impotriva demolarii.

    ONG-urile solicita mutarea sfinxului

    "Nu putem lasa un monument al naturii, sau chiar un vestigiu al extraterestrilor, sa fie distrus de un om, de un venetic, in scopul unor afaceri veroase, venale, venetice", a strigat pe fereastra catre redactie un pletos care sustinea ca reprezinta Corpul Fiilor Omului, un fel de secta ai carei membri sustin ca provin toti din Isus Christos.

    ONG-ul "Sfinxul, primul roman adevarat", solicita in mod oficial Guvernului sa nu permita lui Costache Costanda sa demoleze celebrul Sfinx din Bucegi, ci mai degraba sa-l mute cateva sute de metri.

    Orban e siderat

    "Sfinxul e un bolovan de aproximativ 500.000 de tone. Nu zic ca nu ar fi imposibil. Dar ar fi greu. Totusi, eu am unele proiecte, prin care intentionez sa construiesc o cale ferata pe Platoul bucegilor, pentru a le asigura turistilor un acces mai usor la acea zona frumoasa. Folosind aceasta cale ferata, putem transporta Sfinxul si putem deplasa si macaralele", a declarat pentru times.ro Ministrul Transporturilor.

    Pentru a vedea de ce parte se situeaza populatia, respectiv de partea progresului si impulsionarii turismului, sau de partea misticilor si ocultistilor, va invitam sa raspundeti la urmatorul sondaj de opinie organizat de times.ro, privind demolarea Sfinxului din Bucegi. "

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. NISTE NESIMTITI, CE SE GANDESC DOAR LA BUZUNARELE LOR

      Ștergere
    2. Stincile din Bucegi sint un rest din cultul vechilor daci,traci,geti, goti,gepiz. Pinä in ani 1300 stincile, pe latinä saxo, au fost intacte. Aveau fete in ambelle pärti, cum avea capul lui ianus din cultul vechi roman. Fetele (fata) au fost distruse decätre cavaleri teutoni intre ani 1300 si 1314. Ei aveau ordin direct de la papa de la roma.

      Ștergere
  2. comentati asta, va rog...ea se vrea, intr-o prima etapa..un simplu"trombon"...sa vada cum reactioneaza"prostimea"...dar tare ma tem ca ceva, ceva se pune la cale!

    "
    Ramificatiile scandalului Parcul Bordei sunt din nefericire extrem de adanci, iar ecourile tunului imobiliar sunt departe de a se fi stins.

    Potrivit unei stiri de ultima ora, pe langa terenul primit in compensatie in Satul Francez, Costanda a primit si platoul Bucegilor, unde acesta intentioneaza sa consturiasca un hotel.

    Costanda pastreaza secrete detaliile

    "Intentionez sa investesc, cum e si normal. Nu pot lasa doua hectare in paragina. Intr-adevar, sunt niste stanci acolo, dar se poate rezolva cu putina dinamita si multa rabdare", a precizat pentru times.ro Costica Costanda, om de afaceri.

    Sfinxul se afla pe locul unde va fi hotelul

    Privelistea care iti taie rasuflarea din Bucegi va putea fi admirata de turisti dintr-unul din cele mai moderne hoteluri consturite in Romania dupa Revolutie, insa pentru asta turistii vor renunta la Sfinx.

    Sfinxul din Bucegi reprezinta o stanca, in care intemperiile au sapat de-a lungul mileniilor forma unui chip uman, care poate fi vazut dintr-un singur unghi insa.

    Misticii, exaltatii, epilepticii si ocultisti sustin insa ca Sfinxul reprezinta o statuie megalitica antica, sau un vestigiu lasat de extraterestri, declarandu-se total impotriva demolarii.
    "

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa-mi fie cu iertare, da' aici e ceva ce nu inteleg. E drept, aceasta postare are cativa ani vechime, dar chiar si asa... Cum adica un cetatean, oricare ar fi acesta, sa primeasca in compensatie Platoul Bucegi? Ce e platoul, un pepene sau un borcan cu muraturi, ia-l tu, da-mi-l mie? Acolo e ceva nemaipomenit, e unul din locurile care ne definesc ca neam... Oameni buni, ne mai intrebam de ce chinuim cum chinuim? Pai ne cam meritam soarta daca ne batem joc de ce avem mai sfant. Si nu ma refer la biserici, ca alea rasar ca ciupercile dupa ploaie. Si, chiar si asa, asta nu ne face mai buni sau mai merituosi. Mantuirea nu se cumpara cu o biserica! Atat timp cat ne condamnam la uitare stramosii si ne negam radacinile, ne meritam soarta. Bucegii in proprietatea cuiva, cetatile dacice in voia... cui? Canale energetice intentionat blocate, straini interesati de ceea ce e, prin nastere, al nostru... Daca nu ne trezim, o sa fim, din nou, ceea ce am fost vreme de secole. Iobagii altora. O sa ajungem sa lucram pe-un blid de faina ca sa ne hranim copiii, muntii nostri isi vor pierde comorile si vor fi teresati ca sa producem mancare pentru altii iar in albiile raurilor care ne poarta dorurile si ne dau nume vom cultiva orez. Nu intentionez sa jignesc pe nimeni si imi doresc din tot sufletul sa nu fie asa ca am si eu copii si imi doresc sa traisca liberi in aceasta frumoasa si neasemuita tara care nici macar numele de drept nu si-l poarta... Si ne mai miram ca mai primim cate o palma, ca Dumnezeu si zeii nostri din vechime ne mai aduc cate o dovada ca drumul pe care ni l-am ales e gresit, cum e si exemplul cu "accidentul" de la Pestera Polovragi, un loc sacru si atat de frumos...
      In fine, felicitari admin pentru blog. Imi fac veacul pe-aici de multa vreme dar pana acum am stat de-o parte. Dar in cazul postarii de mai sus, cu Bucegiul... sa zicem ca a atins o coarda fff sensibila.
      Poate gresesc... deie Domnul sa fie asa!
      Cu respect,

      Ștergere
  3. sa traiti, dom' colonel! sa va mai dau un subiect....
    ce cauta harta ROMANIEI, asa cum e azi...nu romania mare! pe marte????

    http://www.msss.com/mars_images/moc/4_14_98_cydonia2_release/23903_proc.gif

    sper ca nu-i vine cumva ideea sa spuna ca Malin Space Science Systems a trucat poza!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Apropo de: Istoric:
    Prima constructie pare a fi cea ridicata in 1888 de catre Siebenburgischer Karpaten Verein (SKV).: .......
    Art. 6. (1) Asociatia este continuatoarea de drept a asociatiei "Societatea Carpatina Ardeleana a Turistilor - SKV - Siebenbürgischer Karpatenverein", care a fost fondata in anul 1880, statutul careia fiind aprobat de Ministerul de Interne cu nr. 80.835 din 2 octombrie 1923, fiind recunoscuta ca persoana juridica romana prin decizia Tribunalului Sibiu nr. 1888 din anul 1924, functionand pana in anul 1945, cand s-a procedat in mod fortat la dizolvarea ei si la confiscarea abuziva a intregului patrimoniu in contextul politic al vremii.
    (2) Asociatia Carpatina Ardeleana a Turistilor - SKV - Siebenbürgischer Karpatenverein isi propune sa redobandeasca, cu respectarea legislatiei, valorile si bunurile materiale realizate de fosta "Societate Carpatina Ardeleana a Turistilor - SKV - Siebenbürgischer Karpatenverein si sa le redea acestora utilitatea avuta pana in 1945.
    Art. 7. (1) Date fiind traditiile SKV-ului, asociatia se reinfiinteaza si isi desfasoara activitatea cu sprijinul nemijlocit al Forumului Democrat al Germanilor din Romania, numit in continuare FDGR si al Forumului Democrat al Germanilor din Transilvania, numit in continuare FDGT.(............)
    STATUTUL ASOCIATIEI CARPATINE ARDELENE A TURISTILOR - S. K. V. - SIEBENBÜRGISCHER KARPATENVEREIN
    http://www.skvsibiu.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=44&Itemid=34

    Prezentarea asociatiei SKV
    SKV Asociatia Carpatina Ardeleana a Turistilor (Siebenburgischer Karpatenverein) este o asociatie a turistilor montani, promovand un turism educativ si ecologic fiind din 1996 continuatoarea de drept a asociatiei cu acelasi nume, care a fost fondata in anul 1880.

    Scopul asociatiei este promovarea turismului montan (excursii, drumetii, expeditii, etc.), a activitatilor sportive montane (schi, turism sportiv, orientare, alpinism, snowboard, etc.), sustinerea de actiuni de cercetare ale zonelor montane din Romania .....

    Hmmmmm......
    Frumos, nimic de zis!
    Cercetare, recuperare patrimoniu ...

    RăspundețiȘtergere
  5. Siebenbürgischer Karpatenverein.
    Neugründung und Restitution .
    Die erste Hütte am Bulea-See wurde vom SKV errichtet, das jetzige Gebäude an der selben Stelle stammt aus der Zeit des Kommunismus
    Die ehemalige SKV-Hütte am OmuIn den Wirren nach der Rumänischen Revolution vom Dezember 1989 kam es zur Massenauswanderung der deutschen Minderheit in Rumänien nach Westdeutschland. Nur ein kleiner Teil verblieb im Land, darunter jedoch einige beherzte Bergfreunde, die im Jahr 1996 den SKV neu gründeten. Ziel war einerseits die Wiederbelebung des Tourismus in den Karpaten, andererseits das Bemühen um die Restitution der im Kommunismus enteigneten Hütten. Dies gelang jedoch nur teilweise. Bis dato wurde lediglich die Berghütte unterhalb des Schuler in Poiana Brașov zurückerstattet, die vom SKV nun wieder unter dem Namen Julius-Römer-Hütte betrieben wird. Die Hütte am Bulea-See, die einst ebenfalls vom SKV errichtet worden war, wurde nicht zurückerstattet, da der Originalbau mehrmals abgebrannt ist und wiederaufgebaut wurde und das jetzige Gebäude vom rumänischen Staat errichtet worden war.[8]

    Weiters strittig sind die Hütten am Vârful cu dor, am Bolboci, die älteste Steinhütte Rumäniens am Omul, die Hütte auf der Curmătura unter dem Königsstein, sowie das Hotel Ruia in Poiana Brașov, das ursprünglich vom SKV unter dem Namen Höhenheim Schulerau erbaut wurde und mittlerweile im Besitz des ehemaligen Starfußballers Adrian Ilie steht.
    http://de.wikipedia.org/wiki/Siebenb%C3%BCrgischer_Karpatenverein
    Mda ....
    Toti vor sa ia ....
    Sa li se restituie ....
    Dar amaratului asta de popor roman, cine si ce ii mai da ???
    Cat tupeu! Cata nesimtire!

    RăspundețiȘtergere
  6. Wow ....
    Acum inteleg si eu smecheria!
    Nemtii, ca intotdeauna ... cap de neamt!
    Stiau ei ce stiau cu privire la ... ce si cum este "acolo"!
    De aceea au si amplasat "constructia, fix in centru"!
    Si-au dorit-o in proprietate pe veci! Proprietatea lor!
    Pentru ... stiau ei pentru ce si de ce! Fiti fara grija!
    Ptiu ... sa nu-mi treaca mai demult prin cap!

    RăspundețiȘtergere

Click here!

Follow Vasile Burcu

COUNTERsite

BING, Search romania megalitica:

TOP 10. Cele mai citite Postări