Google Translate

sâmbătă, 30 martie 2013

Sute de Pesteri in Romania, lasate prada hotilor, cautatorilor de comori si degradarii. Un S.O.S. pe adresa Institutului de Speologie, Institutului de Arheologie, Ministerului Mediului si Ministerului Culturii.

 
Speologii tin secret descoperirile lor pentru a-i tine departe pe hoti. Rares Nastase si Sergiu Matei au avut sansa sa vada dovezi din vremea omului preistoric, dar si vestigii umane din vremea tracilor, care vorbesc despre ritualurile acelor vremuri.

Sunt comori pe care statul roman e incapabil sa le conserve si sa le arate lumii intregi. In goana dupa oase valoroase pe piata neagra, hotii devasteaza pesterile, cu sapaturi haotice.
 

In pestera Meziad nici nu e foarte greu sa patrunzi in siturile arheologice. Traseul catre lumea fosilelor dovedeste ca braconierii au cunostinte de speologie, sau folosesc drept ghizi oameni cu pregatire in pesteri. De multe ori, acestia sunt extrem de bine documentati.
 
 

Intr-un astfel un loc, in mod normal, nu ar trebui sa intre nimeni, sa fie conservat si doar specialistii sa vina si sa il puna in valoare. Ori, din pacate, nu se intampla asa.
 
 
UNESCO: Pesterea Coliboia, leaganul celei mai vechi culturi din Europa
Toate oasele care nu sunt intregi nu mai pot fi vandute, asa ca sunt lasate de izbeliste in pestera. Locuri de o frumusete rara sunt transformate in gropi de gunoi cu oseminte. Pe langa faptul ca acesti braconieri fura fosile, ei distrug pur si simplu situri arheologice unice in lume.
 

Pestera coliboaia “Este ca si cum ai gasi o comoara, si ai pune-o intr-o piata, ca lumea sa-si ia de acolo. In momentul in care fiecare ia cate o bucatica, comoara aia nu mai exista, isi pierde valoarea”, spune Viorel Lascu, presedintele Federatiei Romane de Speologie.

Viorel Lascu este cel care, anul trecut, a descoperit in Pestera Coliboia picturile rupestre care acum fac inconjurul Europei. Dupa un parcurs anevoios, prin sifoane si fante inguste, el si membrii echipei au ajuns la o grota cu 14 reprezentatii ale unor animale preistorice – un bizon, un rinocer, un urs un cal si alte ierbivore.
 
 

Desene atat de vechi si bine pastrate s-au mai gasit doar in Franta, in pestera Chauvet. Francezii au venit imediat la noi, sa cerceteze descoperirea. Vechimea desenelor este de peste 35.000 de ani si au fost facute de “cea mai veche cultura europeana”, dupa cum spune chiar Jean Clottes, specialist UNESCO.

Francezii au vazut desenele, le-au confirmat valoarea si autenticitatea si au plecat din Romania, fara sa stie ca statul roman s-a multumit doar sa puna un gard la usa pesterii Coliboaia. In Franta insa, pestera Chauvet a fost inchisa imediat dupa descoperire cu o usa blindata si este de la un capat la celalalt monitorizata non-stop, cu camere video. Desi deschisa doar cercetatorilor, are amenajate podete metalice retractabile si absolut toti vizitatorii sunt trecuti pe o lista, inainte de acces, in care mentioneaza scopul si durata vizitei.

Viorel Lascu a fost la Chauvet si poate face comparatie cu situatia jenanta din pesterile romanesti. “Este uimitor cum aici natura tranforma totul foarte incet, in milioane de ani, dar hotii de oase strica totul in doar cateva saptamani. E o minune a lumii, transformata intr-un dezastru. Pesterile sunt patrimoniul statului roman, neinregistrate in momentul de fata. Vreo 115 sunt declarate arii protejate, restul pana la 12.000 sunt pe o lista la Institutul de Speologie.”
Autoritatile arunca responsabilitatea de la un minister la altul. Pesterile sunt lasate de izbeliste si pentru ca, legal, soarta lor e impartita aberant, intre patru institutii.
 
 
Institutul de speologie, arondat Academiei Romane, conduce activitatea speologilor, care fac cartografierea pesterilor si raportarile privind descoperirile din ele,
Institutul de Arheologie poate cere declararea drept monument a unei pesteri, in timp ce pestera in sine tine de Ministerul Mediului.

Toate descoperirile de patrimoniu din interiorul unei pesteri sunt insa in curtea
Ministerului Culturii.
 
Iar cand se fura oase, ancheta o face politia. Un peisaj alambicat, in care, fara exceptie, reprezentantii institutiilor abilitate sa gestioneze domeniul arunca pisica dintr-o parte in alta.

Oficialii ridica din umeri. Se scuza, spunand ca n-au bani sa plateasca personal pentru a opri braconajul. Nici unul n-a fost intr-un astfel de loc, desi le au custodie.
Nici politia nu face nimic.
 
 

In Bihor, unde sunt 250 de pesteri, exista un singur politist care raspunde de intregul patrimoniu: de la tablouri, la sculpturi si numismatica. Ofiterul e multumit ca macar intrarile unora dintre pesteri au garduri de 1 metru, care pot fi insa escaladate si de un copil.

Calin Ghemish este arheolog si spune ca cei care braconeaza stiu cum sa ocoleasca o lege din 2002, cu prevederi stricte referitor la furtul din pesteri. In urma cu patru ani, un barbat care a fost retinut la Vama Nadlac, avea in portbagaj doua cranii de urs. Fosilele au ramas la Muzeul din Arad, omul a scapat fara dosar penal.

Un astfel de episod s-a intamplat si in Germania, unde politistii au gasit in masina unui timisorean schelete de urs si leu de pestera. Au contactat autoritatile romane, insa omul a scapat doar cu o cercetare penala. Oficialii romani nu au fost interesati sa ceara urmarirea braconierului, considerand ca e prea complicat un dosar transfrontalier.
 
 
 
 
 
Descoperirile sunt tinute secret: numai ce nu exista nu se poate fura
In disperare de cauza, speologii au hotarat sa tina secret descoperirile importante. Sunt siguri ca altfel va disparea. Recent, ei au gasit oseminte umane din vremea tracilor. Tot la secret sunt tinute si osemintele unor stramosi de acum 35.000 de ani, care au trait aceleasi vremuri cu oamenii care au facut desenele din Coliboaia.

In orice tara civilizata, o astfel de descoperire ar face furori si aici ar fi zeci de specialisti care sa cerceteze locul. Nu si la noi, unde este taman invers. Speologii care au facut descoperirea nu o anunta nimanui, de teama sa nu afle si braconierii. Exista 200 de pesteri secrete, spune Viorel Lascu.
 

 
Cateva mii de turisti, mai ales straini, viziteaza anual pesterile romanesti. Vad numai stalactite si stalacmite. Ar veni in numar mult mai mare, daca ar putea afla despre dovezile unei civilizatii europene din trecut. Pesterile din Apuseni sunt pline cu vestigii.
 
 

In Romania insa, anuntul unei descoperiri este o simpla chemare la furt. Pestera Ciur Izbuc e cea mai buna dovada ca o descoperire anuntata si declarata sit de cercetare ajunge in doar cativa ani un dezastru. In urma hotilor de oase, a mai ramas o farima din descoperirile initiale.

O urma de femeie din Neanderthal, marimea 41 si una de barbat marimea 46, plus o urma de palma, sub o placa de calcar, sunt singurele care au scapat intacte, … doar pentru ca se afla intr-un brat al pesterii mai izolat, cu galerii intortocheate. E doar o chestiune de timp pana cand si aceste fosile vor fi distruse sau chiar furate. In pestera Vartop, hotii au decupat deja una din cele trei urme de om preistoric, pastrate in crusta de calcar.

Prin ordin al Ministrului Mediului, pesterile sunt clasificate pe 4 nivele de importanta, o clasificare criticata de speologi, pentru ca s-a facut superficial. Pestera Coliboaia a fost ani de zile in clasa D, adica de importanta foarte mica. Descoperirea desenelor a urcat-o direct in Clasa A si a fost data in custodia Federatiei Romane de Speologie, pentru o monitorizare atenta.

Traim intr-o tara care are o multime de bogatii naturale, pe care le lasam prada vandalismului. Ne batem joc de un patrimoniu unic in Europa, uitat si ignorat de autoritati. Romania l-a dat pe Emil Racovita, parintele speologiei si culmea, singurul Muzeu romanesc de Speologie, aflat la Cluj, zace inchis de ani buni, fiind acum un simplu depozit de fosile. Lectia nationala de istorie si paleontologie a fost inlocuita cu furturi marsave si un braconaj necontrolat. In altarele naturale din adancul pamantului, hotii de oase isi croiesc noi si noi trasee.
sursa: adevaruldespredaci
====================================================
===============================================================
=====================================================================

5 comentarii:

  1. cand unii politicieni si guvernanti cu acualiti lor sau inbogatit prin furt din avutia nationala si incearca sa" fenteze "justitia in fel si chip,nu cred ca mai este speranta ca patrimoniu nostru national sa fie protejat inpotriva hotilor,dupa cum aceeasi guvrnanti nu sunt in stare sa protejeje proprii cetateni de abuzuri si discriminari(v.cazul SABINA).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1. invata sa scrii romaneste.
      2. toti sintem de vina, nu doar guvernantii, da e mai usor sa dai vina doar pe o singura parte, nu?
      3. cazul sabina nu este nici un caz, este doar o golancuta de 15 ani, generatia facebook, care a reusit sa-i duca de nas pe toti patriotii de ocazie. BINE AI VENIT IN LUMEA REALA

      Ștergere
    2. Cristinica, ciocu' mic. Daca taceai, filozoanca ramaneai !
      Pe foale, ca apa-i mica.

      Ștergere
  2. http://www.veteranstoday.com/2013/04/02/annunaki-iraq-pearl-harbor/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=annunaki-iraq-pearl-harbor

    RăspundețiȘtergere
  3. Pestera ursilor,a fost descoperita de un minier din zona.Un destept de inginer,a vrut sa o dinamiteze.Acum este concesionata ! ! ! In alta ordine de idei, arat ca tot din lipsa indicatoarelor,incercand sa gasesc pestera "Sura mare" jud. Hunedoara am mers prin albia unui parau (asa am fost indrumat de un localnic) alta cale nu era se pare. Evident de la un punct "drumul"nu mai era practicabil,si m-am intors.Am inteles ca ar mai fi si alte pesteri in zona.

    RăspundețiȘtergere

Click here!

Follow Vasile Burcu

COUNTERsite

BING, Search romania megalitica:

TOP 10. Cele mai citite Postări