“Masa Jidovului” reprezinta o stanca izolata din sisturi cristaline inaltata cu aproape 5 metri deasupra peretelui abrupt de pe malul stancos al Sebesului, stanca asemanatoare unei mese. I se spune “masa Jidovului” ( cu intelesul de “masa uriasului” ), deoarece in credinta localnicilor aceasta masa a fost facuta de uriasi (caci numai ei ar fi putut construi o masa atat de mare si de masiva, pe care sa o inalte la peste 100 de metri deasupra firului raului Sebes).
Pe acesti pereti stancosi ai raului creste spontan pinul de padure (pinus silvestris) intr-unul dintre putinele locuri din tara intr-o asociatie vegetala cu aria restransa la noi (poaeto – pinetum silvestris). Tot aici se pot vedea exemplare izolate de larice sau zada (larix decidua), specie ocrotita pentru raritatea ei.
Comuna Jina este situata in sud - vestul judetului Sibiu, la limita cu judetul Alba. Accesul in comuna se poate face pe doua cai, ambele pornind din DN1 Sibiu - Sebes - Alba: pe DJ Saliste - Gales -Tilisca- Rod - Poiana - Jina (25 km, DJ 106E) sau pe varianta: Miercurea - Dobirca - Poiana - Jina (20 km). Spre vest exista un drum mai greu accesibil ce coboara in Valea Sebesului, facand legatura cu Dobra (7 km), Sugag (9km), iar de acolo se coboara la Sebes (38 km) sau se urca in munti spre Tau (15 km), Oasa (30 km), Obirsia-Lotrului, Brezoi-Vilcea, Novaci-Gorj, Petrosani-Hunedoara.
Teritoriul mai este strabatut de numeroase drumuri forestiere pe vaile Dobrei, Sugagului, Sebesului, Bistrei s.a. drumuri pe care se poate ajunge cu masina pana sus in inima muntilor, la colibele si stanile care sunt frecvente atit in muntii Cindrelului cit si ai Sebesului.
Vatra satului este asezata la 1000 m altitudine, pe sapte coline, ca si Roma, Iasul sau ... Lisabona, capitala Portugaliei
MASA JIDOVULUI – LA GRUMAJI – JINA
Tipul: Monument al naturii cu valoare geologica
Suprafata: 0,5 ha (in hot. 12/1994 sunt notate 2 ha)
Localizare: la circa 10 km sud de Sugag, pe malul drept al raului Sebes, aval de lacul de acumulare Taul Bistrei
Proprietarul terenului: comuna Jina
_____________
Opinia mea:
Megalitul are o valoare inestimabila istorica!
Sa-si spuna specialistii cuvantul!
Multumesc vizitatorului anonim, care mi-a semnalat aceasta comoara megalitica!
Admin
Cine sunt "uriasii" ?
RăspundețiȘtergere"2.Vazand fiii lui Dumnezeu pre fetele oamenilor ca erau frumoase , s'au luat lor femei din toate care au ales.
3.Si au zis Domnul Dumnezeu :nu va ramanea Duhul meu in oamenii acestia in veac , pentru ca trupuri sunt si vor fi zilele lor o suta si douazeci de ani.
4.Si erau uriasi pre pamant in zilele acelea; si dupa aceia cand intrau fiii lui Dumnezeu la fetele oamenilor si le nasteau lor, aceia erau uriasi , din veci oameni numiti."
ne spune BIBLIA.
Cuvantul folosit in originalul ebraic este Nefilim, un derivat al verbului nafal, = a cadea, cadere. Uriasii sunt deci cei "cazuti", sau am zice noi astazi "cei decazuti" , "cei degenerati".
Ce fel de fapturi au fost ei putem afla din relatarile aluzive din Biblie.
Este evident ca "uriasii" au fost mari in dimensiuni si la fel de mari in rautate. Ei au fost un fel de supra-oameni, niste anomalii genetice si morale, care "au trebuit" sterse de pe fata Pamantului pentru prezervarea sanatatii planetei si pentru perpetuarea planului mesianic (Gen. 3:15).
Acesta a fost motivatia potopului (2 Petru 2:5), dupa profetia rostita mai dinainte de Enoh (Iuda 14).
____________
Poate DA, poate NU!
Oamenii, au mai schimbat cate ceva, si prin BIBLIE!
URIASII de prin aceste LOCURI, erau: BUNI si RAI!
Aspect care contrazice spusele BIBLIEI! De retinut!
Admin
Seamana frapant cu sarpele GLYCON!ma bucur ca l-ai gasit!
RăspundețiȘtergereacelasi anonim!
hehe...multe contrazic spusele bibliei....uite istoria seaca zice ca regatul caldeii(neobabilonian) a aparut in secolul 7 ien(iH)...si tot istoria zice(cu probe arhelogice si eoigrafice)ca URUL SUMERULUI a fost distrus in secolul 21 iH si dupa ce a stat peste 1500 de ani ruina, a fost reconstruit de regele caldeii...nabucodonosor(da, regele caldeilor care a distrus ierusalimul si i-a dus pe ebrei in babilon, unde vazand ziguratul lui marduk...i-au zis turnul babel)...in secolul 6 iH...atunci cum se face ca avraam(conform bibliei, evident!) a plecat din urul CALDEII (sic!) in secolul 21??!!!
Un cult al Șarpelui-zeu, a existat fara indoiala! Inclusiv pe aceste meleaguri! Este stabilit cu probe indubitabile! Personal insa, cred ca Zeii-Șerpi (de vazut existenta acestora la nivel global), sunt cu mult mai vechi si reali, decat se crede, apreciaza azi!
RăspundețiȘtergereOricum, tin sa-ti multumesc inca o data pentru informatie, comentarii! Pacat ca nu sunt suficiente poze! Dar ... sa nu uit: am remarcat o STEA de tinichea in varful megalitului! Este o idiotenie! Este o blasfemie, cred comunista, de pe acele vremuri! Trebuie data jos! Cu cat mai repede, cu atat mai bine!
Admin
Mitologia română spune că existenţa umanoidă a cunoscut mai multe “rase” şi a început cu căpcăunii, forme nereuşite de umanizare, care au dispărut. După ei au venit uriaşii, care s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu. Divinitatea a trimis Potopul şi i-a omorât pe toţi. După uriaşi au venit oamenii, care vor fi înlocuiţi cu blajinii, o rasă de fiinţe mici de statură, cu suflet bun, care sunt pe placul lui Dumnezeu.
RăspundețiȘtergereÎn general, toate legendele consideră că rasa uriaşilor a dispărut, iar locul ei a fost luat de oameni.
Interesant, nu-i asa?
Herodot amintea de unul dintre cele mai glorioase si nobile triburi ale vechimii: teutarii, carora le mai spunea si tartari sau tatani. Din aceste denumiri deriva „tatarii“, cu intelesul de „tatani“, strabuni, neavind nici o legatura cu tribul nomad care a aparut in istorie multe secole mai tarziu. Acelor „teutari“ strabuni li se atribuie tumulele (movile tuguiate din pamant, care indica morminte) si fortificatiile muntilor Carpati, acele ziduri ciclopice ce se intind pe culmile muntoase, ale caror ruine se vad si astazi intre Turnu Rosu, Sibiu, Miercurea, Sebes, Orastie, Hateg, Vulcan si-n muntii Buzaului. Peste tot unde se gasesc aceste fortificatii, impreuna cu cioburi de vase purtand simboluri stranii, oamenii spun ca acestea au apartinut uriasilor sau tatarilor stravechi. Homer relateaza ca acestia erau „favoritii zeilor“ si ca ii intreceau pe toti in inaltime, forta si frumusete“, de aceea erau daruiti cu o viata mai lunga decat toti ceilalti oameni. Ei au fost cei dintai care au ridicat altare zeilor, iar aceste mese pentru ofrande erau enorme. Tot ei au fost cei care au inaltat dolmene si menhire si au confenctionat cel mai frumos cizelate unelte din piatra. Aristotel le atribuie cele dintai constructii sub forma de turnuri si fortificatiile ciclopice de aparare, ridicate pe culmi.
RăspundețiȘtergereUriaşii în tradiţiile populare.
RăspundețiȘtergereUriaşii, acest popor fantastic al tradiţiilor româneşti, ne este prezentat ca aparţinând primelor timpuri ale antropogenezei. Ei sunt cunoscuţi în tradiţia populară sub diferite nume precum: urieşi, jidovi, tătâni, tartori sau tătari. Ei ar fi locuit pământul înaintea oamenilor obişnuiţi iar legendele povestesc multe lucruri ciudate despre neamul lor.
Uriaşii făceau parte din categoria oamenilor giganţi, un singur uriaş fiind echivalentul a douăzeci şi cinci de oameni obişnuiţi[1] Datorită puterilor lor extraordinare sunt numiţi cu epitetele de „pozniţi” şi „voinici fără pereche”. Dimensiunile lor erau colosale. Capul lor era cât o bute mare, părul lung şi încâlcit, ochii extrem de mari, trupul planturos, mâinile şi picioarele lungi şi mersul şleampăd. Când se deplasau călcau din deal în deal[2], puteau duce o vacă în spate fără vreun efort, puteau transporta copaci imenşi din care îşi construiau case iar când se delasau prin pădure, prăvăleau în urma lor copacii făcând pârtii largi prin pădure. Când beau secau pâraiele şi râurile, revărsau lacurile când se scăldau, cu ciocanele lor erau în stare să prăvălească stânci enorme, iar paloşele lor erau în stare să reteze vârfurile munţilor.[3]
Femeile uriaşilor erau voinice, muncitoare, guralive şi posedau un caracter mult mai blând decât al soţilor lor.
Deşi deseori amintiţi în legende şi basme ca luptători, uriaşii erau paşnici de felul lor, devenind periculoşi numai când erau agresaţi sau înfuriaţi. Deşi există menţiuni mitico-folclorice despre uriaşi antropofagi (posibil căpcăunii cunoscuţi şi sub denumirea de cap-câni) aceştia nu mâncau carne de om ci mai degrabă trăiau în bună înţelegere cu oamenii. Se spune că stirpea uriaşilor a dispărut în urma potopului.
De altfel, unul dintre cele mai cunoscute motive în poveştile despre uriaşi este tocmai acela al luării oamenilor în poală de către fata de uriaş dimpreună cu boii şi cu plugul cu care aceştia lucrau pămantul.
RăspundețiȘtergereMotivul semnifică, aşa cum vom vedea, o acţiune civilizatoare a uriaşilor asupra oamenilor obişnuiţi, aceşti uriaşi nefiind chiar atât de fantastici pe cât par. Revelatoare în acest sens este o legendă din satul Căpâlna (jud Sălaj) : Familia de uriaşi de la Podu Gogoronii, unde se află Casa Uriaşului, avea trei copii, doi feciori şi o frumuseţe de fată pe nume Nimilica, care este descrisă ca fiind foarte prietenoasă cu oamenii ”mici” pe care-i ocrotea şi îngrijea.
Nimilica cea frumoasă (Nimilica in limba traco-daca ar fi însemnat Nimicuţa, Micuţa), culegând hribe prin pădure, ajunse la marginea unei poeniţe unde vede nişte făpturi mici – de acolo de sus le vede ca pe nişte furnici – scormonind pamântul cu un cârlig tras de boi, şi aceştia mici, după măsura lor. Şi-a zis frumoasa Nimilica: Ce bine m-aş juca cu acele mici jucării, hai să le iau acasă… Se coborî în vale, luă jucăriile în zadie, şi le duse acasa şi se jucă cu ele.
Soseşte tatăl şi vede acele mici făpturi cu care se juca frumoasa Nimilica şi o întrebă: De unde le ai fetica mea?… De jos de lângă râul mare, acolo scormonesc pamântul cu un cârlig. Şi mai sunt şi altele, toate scormonesc pamântul şi şesul de lângă râu… Fetica mea, nu ai făcut bine că le-ai luat de la rostul lor, du-le-n grabă şi le aşează frumuşel de unde le-ai luat. Aceste mici făpturi sunt urmaşii noştri pe aceste plaiuri.
Noi suntem trecători pe aici dar ei vor moşteni dealurile, pădurile, văile şi râurile care acum sunt ale noastre… du-le fiica mea acolo de unde le-ai luat… Nimilica adânc s-a întristat, a ascultat însă povaţa tatălui şi le-a pus din nou în zadie şi le-a dus la locul lor. Frumoasa Nimilica ieşea deseori pe culmea dealului şi privea spre valea râului cel mare şi admira micile făpturi. A trecut vremea zi de zi… Dar într-o zi uriaşii şi-au strâns lucrurile şi au plecat..[4]
Toponimia românească, de asemenea, cuprinde numeroase denumiri ce derivă din numele uriaşilor. Există o seamă de peşteri cu nume ciudat precum : Peştera Uriaşilor, Pivniţa Uriaşului; o seamă de dealuri sau denivelări ale terenului, posibili tumului ce poartă nume ca : Movila Uriaşului, Mormântul Uriaşului; şi construcţii megalitice, aparţinând artei construcţiilor ciclopice ce poartă denumiri ca Cetatea Uriaşului sau Jgheabul Uriaşilor[5]; nume de localităţi precum :Novaci, un alt nume sub care sunt cunoscuţi uriaşii în legendele româneşti, Zidina,Jidova, Jidovina . Uriaşii conform mai multor relatări locuiau şi în cetăţile istorice pe care nu se stie când le-au părăsit, existând numeroase mărturii orale despre rămăşiţele pământeşti ale uriaşilor6. O asemenea mărturie ne aduce Ioniţă Florea, un locuitor al comunei Popeşti ( jud Giurgiu) în vârstă de 80 de ani , care a participat la săpăturile efectuate de Dinu V. Rosetti la Argedava, o cetate dacică ieşită din comun prin mărimea ei şi care în opinia lui V. Pârvan a fost prima cetate de scaun a lui Burebista. “Eu am început să sap aici în 1947 cu echipa de arheologi. Ei au angajat vreo 30 de oameni din sat. Aveam atunci vreo 18 ani, eram cel mai tânăr, şi m-am dus pentru că ne dădeau 400.000 de lei pe zi. Puteam să cumpăr cu ei doar un kilogram de mălai. Era sărăcie la acea vreme. Odată, după ce am săpat la o adâncime de patru metri, am găsit o glavă (craniu – n.r.) foarte mare, cam de vreo două sau trei ori cât al unui om. Le-am spus arheologilor. Şeful era atunci Rosetti (Dinu V. Rosetti – n.r.). Ne-a trimis imediat acasă pe noi, sătenii, şi au săpat doar ei. Oasele le-au pus într-un camion cu prelată. Unde le-au dus, nu ştiu. Am săpat aşa timp de trei ani şi am mai găsit uriaşi. Să zic aşa, aveau vreo patru metri lungime. Când găseam oasele, arheologii ne trimiteau acasă, să nu vedem noi ce e acolo. Dar noi vedeam, că nu eram orbi. Şi uite aşa am dezgropat uriaşi cu mâna mea în 1950″, [7]. La aceasta se adaugă mărturiile orale ale tăranilor din Orlat şi Sibiel, localităţi situate în Mărginimea Sibiului. Aceste mărturii vin să întărească relatările mitico- fabuliste cum că oamenii obişnuiţi au convieţuit în buna înţelegere cu uriaşii în primele timpuri ale istoriei.
RăspundețiȘtergereDe ce ascund/distrug “autoritatile” dovezile despre existenta unei rase de uriasi? nu numai la noi ci in toata lumea, deoarece contrazic toate teoriile despre istoria umanitatii si in primul rand teoria evolutionista. Pana acum cativa ani se credea ca ne tragem din oamenii de Neanderthall , pana s-a dovedit prin analiza ADN si datarea cu carbon 14 ca rasa noastra a coexistat cu ei cel mult 50000 de ani si treptat i-am exterminat. Va veni si ziua cand se va admite ca intradevar a existat o rasa de uriasi cu care am coexistat.De ce sa existe in toata lumea atatea si atatea vestigii, mituri si legende asemanatoare vechi de mii de ani? Sau rasa umana are halucinatii in masa? suntem cu totii dusi cu pluta? sau de plictiseala inventam povesti cu schelete de uriasi si legende?
RăspundețiȘtergere@Anonim dixit: Seamana frapant cu sarpele GLYCON!
RăspundețiȘtergereOK, am spus eu ... dar ... mi-ai sugerat o alta IDEE: de ce nu ar fi ... celebrul nostru, de-al locurilor: sarcan ? Stiti ce sunt ... SARCANII ? Wow ... Un subiect de NOTA 10!
Admin