Povestea aurului.
Aurul şi uimitoarele lui însuşiri
Aurul şi uimitoarele lui însuşiri
Frumoasa lui culoare – rară în rândul metalelor – şi minunata lui strălucire sunt, foarte probabil, primele însuşiri care i-au atras pe oameni spre aur, încă din preistorie. Şi, folosindu-l, i-au descoperit cu vremea şi alte calităţi, graţie cărora l-au preţuit şi mai mult, timp de milenii. Până în ziua de azi, aurul continuă să fie extrem de apreciat, în artă şi ştiinţă deopotrivă, datorită remarcabilelor sale proprietăţi.
La început, a fost pesemne preţuit pentru că putea fi prelucrat uşor: pornind de la bucăţile de aur nativ (găsite ca atare), se putea ajunge destul de repede la podoabe: aurul poate fi prelucrat cu uşurinţă, chiar la rece, chiar cu ajutorul unor unelte primitive. Această proprietate, numită maleabilitate, a făcut posibilă obţinerea celor mai frumoase bijuterii, dar şi a celor mai somptuoase decoruri aurite.
Aurul este chiar cel mai maleabil şi ductil dintre metale. Datorită acestei extraordinare maleabilităţi (capacitatea de a suporta forţe de compresie mari, ceea ce se manifestă prin posibilitatea de a fi întins în foi, fără a se rupe), aurul poate fi bătut în foiţe de o fineţe incredibilă: dintr-un singur gram se poate obţine o folie subţire, translucidă, cu suprafaţa de 1 metru pătrat!
Ductilitatea se traduce prin posibilitatea de a fi tras în fire - cu cât firele ce pot fi obţinute sunt mai subţiri, cu atât metalul este mai ductil. Delicatele podoabe din sârmă de aur, uneori adevărate dantele din fir de aur, pot fi lucrate tocmai datorită ductilităţii metalului.
Aurul este unul dintre cele mai dense metale - sau dintre cele mai grele, cum se spune în limbajul familiar; este mai greu decât plumbul, care are o densitate de 11.340 kg/m3, în vreme ce aurul are 19.300 kg/m3. (Cel mai greu metal, cel cu densitatea cea mai mare, este osmiul - 22.610 kg/m3).
Ce alte însuşiri interesante mai are aurul? De pildă, este un bun conducător de electricitate şi de căldură; în acelaşi timp, reflectă puternic radiaţia infraroşie. Datorită acestor proprietăţi, îşi găseşte multe întrebuinţări în industrie, în fel de fel de domenii, de la fabricarea aparaturii electronice până la confecţionarea unor componente ale costumelor spaţiale. (O să dedicăm un articol anume utilizărilor aurului în domeniul tehnologiei - sunt multe şi, cu siguranţă, surprinzătoare pentru cei care s-au obişnuit să vadă în aur, în primul rând, materia primă pentru fabricarea de monede şi a bijuterii.)
Aurul formează cu uşurinţă aliaje cu alte metale, o proprietate de care omul a profitat de mult: aliaje de aur se cunosc de milenii.
De pildă, un aliaj numit electrum era utilizat în Egipt încă din mileniul al III-lea î.e.n., în Epoca Bronzului.
Electrum, constituit în cea mai mare parte din aur şi argint (în proporţii variabile), cu urme de cupru, platină şi alte metale, există şi în mod natural (dovadă a uşurinţei cu care aurul formează aliaje) şi a fost, ulterior, fabricat şi artificial, fiind folosit pentru a meşteri din el vase şi monede.
Astăzi, această natură "prietenoasă" a aurului, care îl face să se alieze cu uşurinţă cu diferite metale, este din plin utilizată în bijuterie. Aurul pur, aşa-numitul aur de 24 de carate, este moale şi, prin urmare, prea puţin rezistent la deformare. De aceea, în practică, pentru confecţionarea bijuteriilor se folosesc de fapt aliaje ale aurului cu diverse alte metale, ceea ce permite atât îmbunătăţirea calităţilor mecanice şi a durabilităţii, cât şi obţinerea unor nuanţe diferite de galbenul obişnuit al aurului.
. Alierea cu nichel sau paladiu dă naştere aşa-numitului aur alb, în vreme ce alierea cu cupru dă aliajului o nuanţă roşcată - aur roşu sau aur roz, în funcţie de cantitatea de cupru. Adăugarea unor cantităţi mici de zinc dă aliajului o nuanţă galben închis sau galben-roşiatic.
. Adăugarea de cadmiu în cantitate mică permite obţinererea unor nuanţe verzui (dar e rar folosită deoarece cadmiul e un metal toxic).
. Există şi aur violet, obţinut prin combinarea aurului cu aluminiul în anumite condiţii, precum şi aur albastru, rezultat prin combinarea aurului cu indiu sau galiu. (Tehnic vorbind, aceste combinaţii nu sunt aliaje adevărate, ci aşa-numiţi compuşi intermetalici, cu o structură internă diferită de a aliajelor, ceea ce le face mai puţin maleabile, mai casante, dar dure.)
. Şi, în fine, a fost obţinut şi aur negru, astfel numit de către firmele de bijuterii care îl folosesc; culoarea nu e obţinută prin alierea aurului cu alt metal, ci prin tratamente de suprafaţă ale pieselor din aur, diferite procedee electrochimice care au ca rezultat formarea unui strat de metal strălucitor, dar de culoare întunecată, pe suprafaţa respectivei bijuterii.
O calitate deosebită a aurului, care l-a făcut foarte preţuit, este marea sa rezistenţă la factorii de mediu, capacitatea de a-şi păstra tăria şi strălucirea chiar în contact cu substanţe care distrug sau deteriorează alte metale. Aerul, apa şi numeroşi compuşi corozivi nu au niciun efect asupra aurului. Iar acest lucru e posibil datorită reactivităţii sale chimice foarte scăzute. Deşi nu este inert (complet non-reactiv), există foarte puţine substanţe care îl pot oxida sau care îl dizolvă.
Una dintre aceste substanţe, cunoscute din Evul Mediu, este apa regală (aqua regia), un amestec, extrem de coroziv, de acid azotic şi acid clorhidric. (În denumirea de "apă regală", recunoaştem tiparele gândirii alchimiştilor medievali: era nevoie de o apă regală pentru a veni de hac "regelui metalelor" - aurul). Interesant e faptul că niciunul dintre cei doi acizi nu poate dizolva, de unul singur, aurul; doar combinaţia dintre ei o poate face, deoarece, în amestec, fiecare acid îndeplineşte un anumit rol şi tocmai acestă "conlucrare" face posibilă dizolvarea metalului. (Acidul azotic poate, în schimb, de unul singur, să dizolve argintul şi metalele comune, o proprietate utilizată pentru a distinge aurul de alte metale, prin aşa-numitul test cu acid.)
O altă substanţă în care aurul se dizolvă este mercurul, rezultatul fiind un aliaj numit amalgam de aur. Acestă proprietate a stat, veacuri la rând, la baza unei metode de extragere a aurului din minereuri - metoda amalgamării.
Şi, în fine, aurul mai poate fi dizolvat în soluţii alcaline de cianuri - iarăşi un fenomen ce stă la baza unei metode de extracţie, metoda cianurării, folosită azi pe scară largă în industria extractivă a aurului.
Şi, întrucât metodele de extracţie reprezintă un capitol important din povestea aurului, le vom dedica, în zilele următoare, două articole speciale.
=========================================================
==========================================
=============================
O istorie a aurului în date
Ştiaţi că un om de 70 kg are in corp 0,2 mg de aur? Haideţi să vedem în continuare care este povestea aurului!
Culoarea sa strălucitoare, asemănătoare cu cea a soarelui, a făcut ca aurul să fie asociat divinităţii. Egiptenii credeau că aurul este un material sacru pentru Ra, zeul-soare, iar faraonii erau singurii care aveau dreptul de a-l folosi. După ce mureau, faraonii erau înmormântaţi în sarcofage din aur masiv, deoarece ei considerau acest material a fi "carnea zeilor". Tutankhamon, spre exemplu, a fost înmormântat în 3 sarcofage de aur, cel mai mare dintre acestea conţinând 110 kilograme de aur masiv!
Asocierea aurului cu divinitatea a existat în culturi din întreaga lume. Incaşii credeau că aurul şi argintul reprezentau transpiraţia soarelui şi a lunii şi foloseau aceste metale preţioase pentru a decora pereţii templelor. Aztecii denumeau aurul "teocuitlatl", cuvânt care înseamnă "excrementul zeilor". În Grecia Antică, marele poet Pindar descria aurul ca fiind "copil al lui Zeus, ce nu poate fi distrus nici de molie, nici de rugină". În India, aurul avea la rândul său conotaţii religioase, fiind considerat lichidul seminal al zeului focului, Agni.
Şi în creştinism aurul are un rol important, consemnat în Biblie. După ce i-a transmis lui Moise cele zece porunci, Dumnezeu îi cere acestuia ca Tablele Legii să fie păstrate într-un chivot "îmbrăcat cu aur curat" şi care să aibă o "cunună de aur, împletită".
În ciuda faptului că omenirea a răscolit pământul în căutarea aurului încă de acum câteva mii de ani, cantitatea totală extrasă până în zilele noastre este de doar 166.600 de tone. Capacitatea de extracţie a crescut semnificativ în ultimul secol, 75% din aurul produs vreodată fiind obţinut după 1910.
Cu toate acestea, tot aurul extras de-a lungul istoriei ar încăpea într-un container cubic cu latura de 20 de metri.
Iată cele mai importante date din lunga istorie a acestui metal preţios:
4000 î.e.n. - Primele dovezi ale prelucrării aurului
Obiecte decorative descoperite în Bulgaria indică faptul că aurul a fost primul metal prelucrat de omul preistoric.
3600 î.e.n - Prima dată când aurul este obţinut prin topirea minereurilor
Meşterii aurari egipteni reuşesc să topească pentru prima dată minereurile pentru a separa metalele din acestea. Pentru a încinge furnalul folosit la topire, ei au folosit tuburi din argilă rezistentă la.temperaturi ridicate.
2600 î.e.n. - Apar primele bijuterii din aur
În Mesopotamia (regiunea în care astăzi se găseşte Irakul), aurarii concep primele bijuterii ornamentate cu aur: a fost descoperită o mască mortuară din lapis lazuli şi carneol datând din această perioadă, pe care au fost aplicate pandantive de aur în formă de frunză.
1200-1500 î.e.n. - Bijuteriile de aur devin mai complexe
Artizanii dezvoltă un nou procedeu de turnare a bijuteriilor, numit "ceară pierdută". Această nouă tehnologie conferă o duritate sporită şi o mai mare variaţie de culori, ceea ce sporeşte interesul public pentru aur. De asemenea, pentru că modelul original poate fi copiat în repetate rânduri graţie unui mulaj din ceară, o bijuterie poate fi reprodusă de mai multe ori.
1223 î.e.n. - Este creată masca funerară a lui Tutankhamon
Cel mai cunoscut artifact din istoria Egiptului Antic, masca lui Tutankhamon, reprezintă cea mai mare reuşită a artizanilor egipteni ce a dăinuit până în zilele noastre.
950 î.e.n. - Solomon construieşte templul de aur
Regina Sheba a Yemenului îi face cadou Regelui Solomon al Israelului 2.500 de kilograme de aur. În total, trezoreria regală conţinea 5.700 de kilograme de aur, o parte din acesta fiind folosit de rege pentru a finanţa construcţia faimosului său templu, despre care se spune că era poleit cu un strat de aur.
600 î.e.n. - Aurul este folosit pentru prima dată în stomatologie
Primele dovezi arheologice care atestă folosirea aurului în stomatologie aparţin etruscilor, care au ales acest material datorită rezistenţei sale la coroziune, maleabilităţii şi biocompatibilităţii sale.
564 î.e.n - Aurul este folosit pentru prima dată ca monedă
Regele Cresus al Lidiei profită de dezvoltarea tehnologiilor de rafinare a aurului pentru a emite prima monedă de aur din istorie. Monedele lidiene aveau puritatea şi greutatea standardizate, ceea ce a dus la folosirea lor în comerţ, valoarea lor fiind recunoscută în întreaga regiune.
300 e.n. - Prima dovadă a folosirii nanoparticulelor de aur
Romanii folosesc aurul pentru a colora Cupa lui Lycurg, regele tracilor, un artifact aflat astăzi la British Museum. Topind fulgi de aur în sticlă, artizanii romani au introdus nanoparticule de aur în aceasta, transformând-o în sticlă dicroică (care are culori diferite, în funcţie de poziţia din care este observată). Cupa lui Licurg este verde şi opacă atunci când este observată în întuneric, devenind roşie atunci când este privită în lumină.
Atunci când specialiştii au analizat această cupă folosind instrumente moderne, au descoperit că particulele de aur măsoară doar 70 de nanometri. Cupa lui Licurg este singurul artifact din sticlă dicroică păstrat până în ziua de astăzi.
1300 - Este stabilit primul standard de puritate al aurului
La Londra este inaugurat primul sistem de marcare a aurului în cadrul Goldsmith's Hall, unde se află şi astăzi oficiul de analiză. Începând cu acest an, s-a permis comercializarea aurului şi argintului numai în urma evaluării şi marcării cu efigia regelui.
1370 - Începe marea criză a aurului
Între 1370 şi 1420, multe mine din Europa sunt epuizate, producţia de aur scăzând masiv. Această criză a aurului a fost imboldul din spatele marilor descoperiri: exploratorii portughezi au deschis noi căi spre aurul aflat în Africa sub-sahariană. În jurnalul ţinut de Cristofor Columb în prima sa călătorie spre Lumea Nouă, aurul era menţionat de 114 ori. Spre comparaţie, Dumnezeu era menţionat doar 26 de ori. Criza s-a încheiat odată cu descoperirea zăcămintelor din afara Europei.
1511 - Ferdinand lansează expediţii masive pentru a găsi aur
Pentru a-şi putea finanţa politica externă expansionistă, monarhia spaniolă avea nevoie de tot mai mult aur. Prima călătorie a lui Cristofor Columb spre Lumea Nouă a costat două milioane de maravedí (moneda folosită de spanioli), însă aurul obţinut valora doar câteva mii. În cea de-a doua călătorie, el a trimis înapoi spre Spania aur în valoare de 11.000 de maravedí, însă expediţia costase trei milioane.
Folosind tactici agresive, Columb a colectat în 3 ani aurul strâns de nativii Indiilor de Vest de-a lungul a mii de ani, însă cantitatea nu era impresionantă.
Pe măsură ce resursele din Caraibe s-au epuizat, Spania s-a văzut într-o poziţie incomodă. Pe 25 iulie 1511, Regele Ferdinand le-a scris un mesaj coloniştilor din Lumea Nouă: "Obţineţi aur, omeneşte dacă este posibil; dar, indiferent de cost, obţineţi aur!".
Acesta a fost obiectivul tuturor exploratorilor spanioli: Balboa, Cortes şi Pizzaro au cucerit porţiuni vaste ale Americii Centrale şi de Sud în numele Spaniei, trimiţând în ţara-mamă comorile aztecilor şi incaşilor şi totodată dezvoltând exploatările miniere existente.
1717 - Este stabilit primul standard bazat pe aur
Marea Britanie trece la standardul de aur, lira sterlină devenind convertibilă în aur. Cel care a luat această decizie a fost şeful Monetăriei Regale, Sir Isaac Newton. Lira sterlină a rămas convertibilă în aur până la începutul Primului Război Mondial.
1848 - Începe goana după aur în California
După ce James W. Marshall a descoperit aur atunci când săpa pentru a construi o moară în apropierea localităţii Coloma, 300.000 de oameni din întreaga lume au luat drumul Californiei sperând că se vor îmbogăţi. Regiunea a cunoscut o dezvoltare incredibilă, San Francisco transformându-se dintr-un cătun de corturi într-o metropolă. În acea perioadă a fost extras aur în valoare de miliarde de dolari.
1886 - Startul goanei după aur în Africa de Sud
George Harrison, un miner originar din Australia, a descoperit întâmplător în luna martie a anului 1886 un zăcământ de aur în timp ce lucra la o fermă numită Wilgespruit. Această descoperire a marcat începutul unei noi goane după aur.
Pentru a procesa numărul mare de solicitări de a prospecta zona, autorităţile au desemnat doi comisari, pe Johann Rissik şi Christiaan Johannes Joubert. În apropiere de mina de aur a apărut un nou oraş, numit după cei doi comisari: Johannesburg. La doar 3 ani după descoperirea depozitului de aur, acesta era deja cel mai mare oraş din Africa de Sud.
Depozitul de aur descoperit de Harrison, intitulat Witwatersrand, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai mari din lume. Acesta a condus la dezvoltarea celei mai mari zone urbane din Africa sub-sahariană. De asemenea, 40% din cantitatea totală de aur extrasă vreodată de pe Terra provine din Witwatersrand.
1887 - Este brevetat procesul MacArthur-Forrest de extracţie a aurului
Inginerul scoţian John Steward MacArthur, finanţat de fraţii Robert şi William Forrest, obţine un brevet pentru o nouă tehnică de extracţie a aurului: cianurarea.
Dizolvând minereul într-o soluţie de cianură era posibilă separarea aurului de sedimentele nedorite. Această tehnologie revoluţionară a permis exploatarea zăcămintelor din Africa de Sud, care erau de o concentraţie scăzută. Astfel, o tonă de minereu conţinea doar o uncie de aur, iar până la inovaţia inginerului scoţian era imposibilă exploatarea acestuia în condiţii de profitabilitate.
Graţie acestei inovaţii tehnologice, producţia de aur la nivel mondial s-a dublat în doar două decenii. Acest procedeu este folosit astăzi în aproximativ 90% din exploatările aurifere.
1900 - SUA adoptă standardul aurului
După ce spre finalul secolului al XIX-lea Germania a lansat o nouă valută convertibilă în aur, marca, numeroase alte ţări au adoptat standardul aurului. Printre acestea se numărau Austro-Ungaria, Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Japonia, Olanda, Norvegia, Spania şi Suedia. SUA adoptă şi ea standardul aurului la 1900, China rămânând singura ţară a cărei valută era convertibilă în argint.
1929-1933 - Se încheie era etalonului aur
Ca urmare a crahului de pe Wall Street ce a provocat o criză economică mondială, Marea Britanie renunţă la acoperirea monedei în aur. Numeroase alte ţări o urmează, iar în 1933 preşedintele american Roosevelt suspendă convertibilitatea dolarului în aur.
1944 - Conferinţa de la Bretton Woods
În cadrul unei conferinţe ce are loc la hotelul Mount Washington din Bretton Woods, SUA, se pun bazele sistemului economic internaţional postbelic. Sunt înfiinţate două instituţii globale, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, iar dolarul devine valuta de referinţă. Valoarea unei uncii de aur este cotată la 35$, celelalte ţări ale lumii industrializate fiind obligate să respecte o politică monetară de controlare a cursului de schimb al propriilor valute prin raportarea acestora la valoarea dolarului.
1961 - Aurul este folosit pentru prima dată în circuite integrate
Compania americană Bell Labs foloseşte pentru prima dată fire de aur pe un circuit integrat. Astăzi, se produc anual miliarde de microcipuri conţinând aur.
1961 - Aurul ajunge pentru prima dată în spaţiu
Iuri Gagarin este primul om care ajunge în spaţiu şi realizează acest lucru cu ajutorul navetei Vostok 1, în a cărei construcţie a fost utilizat aurul pentru a proteja instrumentele de radiaţii.
În 1965, Edward White devine primul om care păşeşte în spaţiu - aşa-numitul "space walk" - ochii săi fiind protejaţi de razele soarelui de viziera acoperită cu un strat de aur.
În 1969, atunci când Neil Armstrong devenea primul om care a păşit pe Lună, aurul a ajuns la rândul său pe satelitul natural al Terrei.
1971 - Prăbuşirea sistemului Bretton Woods
Ca urmare a diminuării semnificative a rezervelor de aur, preşedintele Nixon suspendă pe 15 august 1971 convertibilitatea dolarului în aur, punând punct sistemului de la Bretton Woods.
1985 - Este aprobat primul medicament anti-artrită pe bază de aur
Auranofin, un medicament conceput de compania SmithKline, devine primul remediu pe bază de aur aprobat pentru tratarea artritei reumatoide. În 2011, acelaşi medicament a fost folosit într-un studiu efectuat pe maimuţe, oferind rezultate încurajatoare în contracararea virusului HIV.
2001 - Aurul este folosit pentru prima dată în chirurgia cardiacă
Compania americană Boston Scientific lansează pe piaţă un stent placat cu aur pentru a fi folosit în chirurgia cardiacă. Odată introdus în artere sau în vene, stentul menţine vasele de sânge deschise, permiţând circulaţia sanguină şi prevenind recidiva stenozelor (îngustarea vaselor de sânge).
2011 - Aurul este folosit pentru prima dată în convertoarele catalitice
Catalizatoarele conţinând molecule de aur, concepute de compania Nanostellar din Silicon Valley, încep să fie folosite de un producător de automobile pe bază de motorină din Europa. Aurul permite reducerea emisiilor poluante cu până la 30%, accelerând procesul de oxidare a compuşilor toxici şi limitând totodată mirosul neplăcut emis de autovehicule.
2011 - Preţul aurului atinge niveluri record
Pe fondul crizelor financiare şi al incertitudinii la nivel mondial, uncia de aur ajunge la o valoare record de 1.921,15$ pe data de 9 septembrie 2011. Investitorii apelează la aur pentru a-şi proteja averea.
=======================================================
==========================================
============================
===================================
La Roşia Montană se planifică viitorul.
============================================
Casele monument istoric, aflate acum într-o stare avansată de degradare, vor fi restaurate şi integrate în circuitul turistic.
În ultimii ani, 20 de clădiri din centrul istoric al comunei au fost reabilitate, iar pentru alte 110 clădiri s-au finalizat proiectele de restaurare. De asemenea, compania minieră a efectuat lucrări de mentenanţă şi intervenţii de urgenţă la peste 160 de case.
Până în prezent, RMGC a cheltuit 17 milioane de dolari pentru cercetarea și restaurarea patrimoniului local și va mai investi 70 de milioane de dolari pentru punerea în valoare a patrimoniului din Roșia Montană.
Programul de reabilitare a centrului istoric cuprinde următoarele acţiuni:
• Refacerea celor 41 de case monument istoric din Roşia Montană.
• Amenajarea zonei protejate, care include mai mult de 300 de clădiri ce urmează să fie reabilitate.
• Înfiinţarea unui muzeu care să prezinte descoperirile arheologice.
• Includerea întregii zone protejate şi a monumentelor restaurate în circuitul turistic european, regional şi naţional.
Un punct central al proiectului constă în crearea unui Muzeu modern al Mineritului. Muzeul va integra cele mai importante clădiri din piaţa Roşiei Montane: Casa Szekely, Casa 325, Casa Faţadă, Casele 327 A şi 327 B, Casa Henzel, Casa Anca şi Şcoala Maghiară. Casa 325 a fost deja complet restaurată.
Complexul muzeal va cuprinde o expoziţie axată pe trei teme majore: geologie, arheologie şi istorie-etnografie, un lapidariu roman amenajat în aer liber, o expoziţie subterană cu galeriile Cătălina-Monuleşti, Păru Carpeni şi Piatra Corbului, iar in situ vor putea fi vizitate cele mai reprezentative vestigii arheologice ale zonei.
Casele cu numerele 407 şi 408 se disting prin impozanţă şi elementele de arhitectură. Cunoscute drept reşedinţa principală şi casa de oaspeţi, se bucură de multă notorietate în zonă. Reşedinţa păstrează şi în prezent gratiile originale de fier forjat de la ferestre. Aspectele de feronerie au fost realizate în anul 1831 la Rimetea. Construcţia celor două clădiri a durat 25 de ani, între 1825 şi 1850.
Casa cu numărul 409 se numeşte „Casa Henes”. Elementele specifice ale construcţiei au condus şi la titulatura sa populară, respectiv, “Casa cu contraforţi”. Datează din anul 1880 şi este o clădire rezistentă, peste care timpul pare să nu fi trecut.
Tăul Brazi. Tăul Mare . Piatra Corbului, monument istoric şi al naturii.
În perioada de glorie a Roşiei Montane, în secolul al XVIII-lea, existau în jurul localităţii aproximativ 1200 de şteampuri. Alături de restul amenajărilor hidrotehnice, acestea s-au integrat, de-a lungul timpului, în peisajul natural al zonei.
La Tăul Brazi se ajunge rapid, plecând cu maşina sau pe jos din Piaţă pe Aleea Brazi. Lânga tău există un spaţiu de agrement cu băncuţe şi mese. De asemenea, aici se poate pescui. La doar 100 de metri de Tăul Brazi se afla Tăul Anghel, accesibil turiştilor.
Ambele obiective sunt situate în zona protejată şi nu vor fi afectate de proiectul minier.
După ce intri în Roşia Montană, te întâmpină, pe partea stângă a drumului, Biserica Greco-Catolică. Turnul-clopotniţă are peste 25 de metri înălţime; nu ai cum să nu îl observi, se înalţă semeţ către cer. Aici este şi mormântul eroului local Simion Balint.
Farmecul acestei construcţii vine din stucatura de origine barocă de la 1741 şi din elementele decorative, aflate deasupra intrării în biserică. Interiorul este fascinant prin uşile împărăteşti aurite şi prin icoanele care sunt datate la 1817.
Biserica Ortodoxă Veche a fost construită în 1781, alături de alte şase monumente religioase, ctitorite de un fost miner, pe numele său Mihail Gritta. Gritta a construit un turn înalt de 30 de metri prin care a mulţumit divinităţii pentru aurul găsit în subteran.
http://news.ca.msn.com/top-stories/mysterious-2000-year-old-graves-pyramid-ruins-found-in-mexico
RăspundețiȘtergerehttp://news.yahoo.com/ancient-mars-river-may-flowed-huge-ocean-184135127.html
RăspundețiȘtergere