- Chiar Vaticanul a creat o lista cu astfel de lucrari, cunoscutul "Index Librorum Prohibitorum". In perioada Inchizitiei, simpul fapt de a vedea sau de a atinge o astfel de lucrare putea fi si era adesea pedepsit cu moartea *
impreuna cu autorii si posesorii lor.
- Ideea de "carte blestemata" a aparut ca urmare a ingeniozitatii reprezentantilor Bisericii in eliminarea posesorilor unei anumite carti interzise. Paginile respectivei carti erau otravite, folosindu-se un praf special, obtinut din sporii unei ciuperci otravitoare. In primele zile dupa otravire, persoana care atingea paginile putea doar sa se simta rau. Dar, acest praf avea proprietatea de a deveni din ce in ce mai periculos, odata cu trecerea timpului. Astfel, dupa cateva luni, o simpla atingere a paginilor era suficienta pentru a cauza moartea. In acest fel, se putea starni panica cu privire la o anumita carte, care apoi era evitata si, in final, distrusa.
In perioada antica, "Cartea lui Toth" era deja considerata o carte... antica, straveche, o carte a inceputului. Era un simbol al puterii faraonilor egipteni, care o primisera chiar de la Zei. Se spune ca aceasta lucrare contine secretele puterii absolute si poate oferi puteri considerabile detinatorilor ei. Papirusul "Turin" descrie un complot impotriva faraonului din acele vremuri, care s-a finalizat prin executarea vinovatilor si arderea cartii blestemate a lui Toth. Totusi, cum in acea vreme se realizau copii, cartea a reaparut in istorie. Unele documente sustin ca fiul lui Ramses al II-lea, Khanuas, avea in posesie cartea originala scrisa de Toth, cu care a obtinut putere asupra pamantului, apelor, corpurilor celeste, graiului animalelor si chiar a mortii. Se pare ca mortii puteau fi invitati, folosind aceasta carte, si efectele ei se puteau manifesta si la mare distanta. Considerand cartea un mare pericol, si Khanuas o arde. Totusi, despre aceasta carte se spune ca a fost initial ivita din foc si, astfel, nu poate fi distrusa de acesta.
Interesant este si episodul obtinerii "Cartii lui Toth" de catre Nefer-Ka-Ptah. Ajutat de un preot, acesta a aflat ascunzatoarea cartii si a pornit impreuna cu un magician sa o recupereze. Magicianul, preot al lui Isis, a folosit un aparat de ridicat, pentru a scoate cutia in care era ferecata cartea de pe fundul unui rau. Aceasta era pazita de un sarpe nemuritor, pe care magicianul l-a taiat in doua si a ingropat bucatile in locuri indepartate unul de celalalt, pentru a nu se putea reface. Citirea primei pagini a cartii a revelat misterele cerului, pamantului, abisului, muntilor, marii si limbajului animalelor. Cea de a doua pagina a revelat soarele stralucind pe cerul nocturn si in jurul acestuia au aparut umbrele Zeilor.- Totusi, dupa ce a asimilat toata cunoasterea cartii, lui Nefer-Ka-Ptah i s-a infatisat insusi Toth, care l-a rapus. Mumia faraonului a fost ingropata cu cartea in maini si a ramas asa, pana a fost gasita de catre Appolonius din Tyane. De-a lungul istoriei, cartea a tot reaparut. A existat chiar o perioada in care toti alchimistii si magicienii sustineau ca detin copii ale acestei carti. Este interesant de notat faptul ca majoritatea acestora au murit in accidente ciudate dupa ce au facut declaratii privitoare la carte.
Cartea lui Toth
"Cartea lui Toth" este probabil unul dintre cele mai vechi, daca nu chiar cel mai vechi caz de carte interzisa. Pentru egiptenii antici, Toth era un zeu foarte important. Acesta avea rol de arbitru al disputelor zeilor si cu el sunt asociate dezvoltarea sistemului de scriere, a artelor magice si a stiintei. Acesti "zei" veniti din ceruri pot fi explicatia procesului rapid de formare a statului egiptean antic, lucru care i-a uimit si pe arheologi. Statul egiptean astfel dezvoltat avea un nivel de civilizatie foarte ridicat si a rezistat cateva mii de ani.
Turris Babel
In domeniul cartilor interzise, se numara si "Turris Babel", lucrare a lui Athanasius Kircher aparuta in anul 1679. Motivul interzicerii acestei carti este o anumita gravura pe care aceasta o contine. Ea ilustreaza pamantul si luna, iar, intre ele, ca un punct de legatura, un mare turn. Acest turn similar unei scari spiralate isi are baza pe pamant si varful pe luna. Desigur, este vorba de ideea de teleportare, prin conceptul enuntat si de Einstein in opera sa, de pliere a doua puncte diferite din spatiu, permitand, astfel, teleportarea instantanee dintr-un loc in altul. Turnul prezentat de gravor exprima aceasta idee sub forma unei metafore. Totusi, astfel de lucruri nu erau pe placul Vaticanului din acea vreme, care se opunea vehement progresului stiintific, considerand ca Dumnezeu este singurul care poate vindeca sau crea miracole. Galileo Galilei a fost condamnat dupa acelasi principiu, atunci cand a afirmat ca pamantul este rotund.
Cabala Speculum
In 1654, apare o alta lucrare, "Cabala Speculum", care avea sa fie curand interzisa. In acea perioada, institutia Bisericii detinea mult mai multa putere decat in prezent.Ea se putea opune cu mai multa usurinta decat astazi in luarea deciziilor, in spiritualitate si in dezvoltarea stiintifica. Pe plan spiritual, biserica sustinea, ca in prezent de altfel, ideea nemuririi sufletului si rasplata celor drepti in lumea de dincolo. In opozitie cu acestea, se afla in vremea aceea stiinta alchimiei, al carei scop era acela de a gasi Piatra Filozofala, cu care sa poata fi obtinut elixirul nemuririi. Desigur, alchimistii au fost persecutati, urmariti si executati, dar multe dintre lucrarile acestora au supravietuit pana in prezent.
Lucrarea "Cabala Speculum" include numeroase gravuri interzise. Prima luata in discutie se refera la crearea universului. In gravura poate fi observata, in partea de sus, nasterea universului cu Creatorul in mijloc si primii oameni, un barbat si o femeie, in stanga si in dreapta. Privind cu atentie, se poate observa ca acestia din urma sunt legati cu lanturi de intreaga creatie. Se contureaza aici metafora unei idei foarte periculoase in acea vreme. Privitorul se poate intreba de ce acesti oameni sunt inlantuiti de creatie, daca principiul suprem este acela al Creatorului si daca nu cumva ar fi posibil ca omul sa poata atinge statutul divin.
Cea de a doua gravura arata, in partea superioara, interiorul unei case cu blazon, care ar putea reprezenta oricare casa si oricare blazon al oricarui mare aristocrat al vremii respective. Coborand privirea spre partea inferioara, se poate observa insa ca la subsolul acestei case exista un laborator alchimic, in care alchimistii trebaluiesc de zor pentru a afla secretul vietii vesnice. Din nou, privitorul poate ajunge sa se intrebe de ce artistocratii vremii, care se considerau buni crestini, finantau in secret cercetari alchimice cand, conform credintei, rasplata trebuie sa vina pentru cei drepti in lumea de apoi. Aceste gravuri si intrebarile pe care ele le ridicau nu au fost pe placul Vaticanului care, din nou, a recurs la interzicerea lucrarii.
Biblia olandeza
Dupa interzicerea lucrarii "Cabala Speculum", se poate concluziona, in mod clar, ca ideea obtinerii nemuririi intr-un corp fizic nu a fost deloc apreciata de Vatican. Lasand la o parte lucrarile de alchimie care incearca sa ofere solutii pentru realizarea Marii Opere (gasirea Pietrei Filozofale si obtinerea elixirului vietii vesnice), in anul 1711 apare o lucrare cunoscuta simplu ca "Biblia olandeza". Cartea nu vorbeste despre oameni care au obtinut nemurirea prin consumarea unui elixir de viata vesnica. Ea duce ideea nemuririi mult mai departe, discutand direct problema nemuritorilor. Este vorba de oameni care au existat dintotdeauna si care au fost martori la evolutia umanitatii din primul moment al existentei sale si pana in prezent.
Pe langa lucrarile cu subiect interzis, care au o mare valoare pentru colectionari, in prezent, exista si lucrari a caror existenta este negata total, desi acestea exista. "Valkiria Chronicum" este un astfel de exemplu. Desi a fost recunoscut faptul ca ea exista intr-o colectie particulara, cataloagele pentru colectionari care alcatuiesc liste, prin enumerarea cartilor rare de valoare, o incadreaza la mituri, la lucrari pierdute sau inexistente. In Romania, un astfel de exemplu este "Octoihul de la Liov", care a supravietuit in doua exemplare, unul aflat intr-un muzeu din Europa si celalalt intr-o colectie particulara din tara. Totusi, in cataloagele destinate colectionarilor de profil, existenta lucrarii inca nu a fost recunoscuta.
Intr-un mod subtil, cartile interzise si-au pastrat acest caracter "interzis" si in prezent. Se poate spune ca pe internet exista un anumit grad de cenzura in ceea ce priveste aceste subiecte. Chiar cartile care au fost prezentate aici sunt greu, daca nu chiar imposibil, de gasit pe internet, desi ele au fost scanate de catre colectionari, care au vrut sa le faca publice, pentru a se bucura si altii de continutul lor, continutul cartilor rare fiind foarte important si apreciat de catre colectionari. In cazul unora, pot fi gasite fragmente disparate sau cateva gravuri, dar variantele integrale scanate nu sunt de gasit si, in cazul unor carti atat de vechi, nu poate fi vorba de probleme legate de dreptul de autor.
Uneori se vorbeste despre un grup al oamenilor in negru, care nu trebuie confundati cu cei din domeniul ozenisticii. Este mai mult vorba despre un ordin care se pare ca a existat inca din cele mai vechi timpuri si a carui preocupare principala este ascunderea informatiilor care ar putea contrazice datele istorice cunoscute. De aceea, unii sustin ca istoria ar putea fi un set de minciuni care au fost stabilite prin comun acord si apoi adoptate ca adevar istoric real. Este tocmai datoria acestor oameni in negru sa se asigure ca nimic nu contravine cu acest "adevar istoric".
Pe langa acestea, ordinul negru are si datoria de a ascunde acele descoperiri care ar putea fi mult prea periculoase pentru omenire. Ei au menirea de a impiedica o evolutie prea rapida a progresului stiintific, care ar putea duce umanitatea la autodistrugere. Pe de o parte, acest ordin negru poate reprezenta un mecanism reglator, care permite pastrarea unui echilibru relativ, dar, pe de alta parte, existenta si activitatea lui contravine cu ideea de democratie si cu libera circulatie a informatiei.
Fara a mai lua in considerare acest lucru, cartile cu subiect interzis raman un subiect deschis. Mereu, intr-un loc ascuns sau uitat, pot fi gasite alte astfel de carti, pe care umanitatea considera ca le-a pierdut demult. Studiul acestora poate completa insa cunostintele actuale sau poate deschide noi directii de dezvoltare pentru stiinta moderna.
http://www.formula-as.ro/2012/1016/enigme-16/carti-rare-carti-interzise-carti-blestemate-14993
=====================================================================
Codul lui Oreste - 09/10/2009 - Carti blestemate. Carti interzise
https://www.youtube.com/watch?v=e98ivxUDEsw&list=PL23858D70CA6DCE63
=====================================================================
Codul lui Oreste - 09/10/2009 - Carti blestemate. Carti interzise
https://www.youtube.com/watch?v=e98ivxUDEsw&list=PL23858D70CA6DCE63
=============================
===================
Index este denumirea scurtă sub care este cunoscută o listă de cărți și autori, denumită, în latină Index librorum prohibitorum (Index de cărți interzise). Aceasta s-a publicat în 1559, la inițiativa Inchiziției, sub pontificatul lui Paul al IV-lea și a fost confirmată de Conciliul de la Trento din 1564. Indexul era registrul Bisericii Catolice, în care erau înscrise toate cărțile considerate dăunătoare sau eretice, pentru că vin în contradicție cu dogmele bisericești. Cărțile aflate în Index nu puteau fi citite de către supușii Sfântului Scaun.
RăspundețiȘtergereOricine citea, poseda sau participa la producerea ori răspândirea unei cărți interzise, trecute la index, era pedepsit prin excomunicare. Orice bun creștin avea obligația de a denunța autorităților orice caz de încălcare a acestui ordin papal.
Indexul (lista neagră) a fost înnoit periodic și a fost publicat cu regularitate până în anul 1948, dar abia în anul 1966 s-a emis o decizie care a suspendat apariția Indexului. [3] În cei aproape cinci sute de ani, catalogul a suportat 32 de ediții. Ediția a 32-a, publicată în 1948, cuprindea 4000 de titluri cenzurate din varii motive: erezie, imoralitate, sexualitate explicită, incorectitudine politică etc.
În index au fost înscriși mulți filosofi, între care Denis Diderot, Blaise Pascal, Jean-Jacques Rousseau, René Descartes, Voltaire, Immanuel Kant, George Berkeley (care a fost episcop), Nicolas Malebranche, dar și Ioan Scotus Eriugena, John Locke, David Hume, Erasmus din Rotterdam, Baruch Spinoza, John Stuart Mill, Henri Bergson ori Simone de Beauvoir.
Alți autori cuprinși în index au fost și Pierre Abélard, Jean le Rond d'Alembert, Pierre-Jean de Béranger, Giovanni Boccaccio, Dante Alighieri, Heinrich Heine, Victor Hugo, Jean de La Fontaine, Alphonse de Lamartine, Michel de Montaigne, Charles de Secondat, baron de Montesquieu, François Rabelais, Jonathan Swift, s.a.
Filosofi ca Arthur Schopenhauer și Friedrich Nietzsche nici nu apar pe listă, întrucât fiind atei se înțelegea de la sine că lucrările lor erau prohibite.
Ultimul titlu pus în Index librorum a fost Viața lui Iisus a abatelui Jean Steinmann
NO COMMENT la un asemenea OP VALOROS !
RăspundețiȘtergereAm o propunere. În unitățile militare, după RĂSCOALĂ/REVOLUȚIE/LOVITURA DIN dec.1989 s-a aplicat un ordin de DEPOLITIZARE A BIBLIOTECILOR ... Fiecare unitate avea bibliotecă, bibliotecară și ... eșalon superior OFIȚERUL 2 CU PROPAGANDA, după 1989 CULMEA CULMILOR - ȘEFUL PREGĂTIRII DE LUPTĂ ...
ASTFEL "cărțile interzise" s-au pierdut într-un HAOS GENERAL IDEOLOGIC ... AU FOST DISTRUSE CU PROCES VERBAL PRIN ARDERE SAU TOCARE NU NUMAI OPERELE TOV-ului DAR ȘI CELE CU "ÎMPĂRAT ȘI PROLETAR" sau "NOI VREM PĂMÂNT" ...
propunerea este de a se demasca acest ORDIN / CINE L-A CONCEPUT / CINE L-A SEMNAT / DACĂ ȘI ALTE STRUCTURI ... CIVILE AU PRIMIT ORDINE IDEM !!
Interesant!
ȘtergereFoarte interesant!
Cine il are, sa mi-l trimita pe e-mail si il publicam!
Doamne feri ! Ne meritam existenta !
ȘtergereDespre ce e vorba aici, si unde-l duce mintea pe nea Handicap de la 11:46 !
Auzi, operele cu "Noi vrem pamant " !
Doamne feri, si mai citim de "Cabala speculum" pe aici !
Gata, nu ma mai bag unde-mi fierbe oala greu ! Return la MH !
. Inteleptul Solomon intelegea prea bine menirea omului, atunci cand scria in cartea Eclesiastului: “Mi-am pus inima sa cercetez si sa adancesc in intelepciune tot ce se intampla sub ceruri. Iata o indeletnicire plina de truda la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.” ( Eclesiastul 1, 13 )
RăspundețiȘtergereDesigur, “homo sapiens” poate sa-si puna o multime de intrebari. Insa, din multimea acestora, exista trei intrebari pe care trebuie sa si le puna orice om, orice filozofie si orice religie: "Cine suntem ? De unde venim ? Incotro mergem ?"Acestea sunt cele trei intrebari fundamentale ale existentei. Daca o religie sau o filozofie nu sunt capabile sa dea un raspuns satisfacator la aceste intrebari, acea religie si filozofie nu isi merita numele.
Raspunsurile care se pot da la aceste intrebari merg, in general, pe doua directii total opuse.
La intrebarea: “Cine suntem?”, manualele scolare, literatura de specialitate si documentarele TV raspund: Suntem animale superioare (dar fara coada !), veri cu maimutele, stranepoti ai australopitecilor si pitecantropilor, urmasi mai indepartati ai viermilor si stridiilor, ultimele vlastare ale amibei. La aceeasi intrebare Biblia raspunde: Suntem fii de Dumnezeu, coroana creatiunii divine, fiinte create dupa Chipul si asemanarea Lui; suntem fiinte de vita imparateasca, iesite desavarsite din mana Celui ce ne-a adus la existenta.
La intrebarea: “De unde venim?”, unii oameni de stiinta afirma ca venim din elementele chimice primare care, cu miliarde de ani in urma, sub actiunea radiatiilor si a descarcarilor electrice, in conditiile de atunci, s-au combinat in apa oceanului planetar, formand un fel de gel la suprafata lui. In urma unor combinatii la voia intamplarii, in acest gel ar fi luat nastere primele molecule de proteine, din care, dupa milioane de ani, ar fi luat nastere primele forme ale materiei vii. La aceaesi intrebare Biblia raspunde: Venim din miracolul Genezei, din Edenul lui Dumnezeu; venim din mainile Creatorului nostru, din mainile unui Dumnezeu atotputernic, desavarsit, vesnic, sfant, drept si plin de dragoste.
La intrebarea : “Incotro mergem?”, manualele scolare nu mai spun nimic. Stiinta nu ne poate oferi decat niste ipoteze, multe din ele pesimiste, privind viitorul mai apropiat sau mai indepartat. Unele ipoteze sustin ca ne indreptam spre o iarna nucleara, cauzata de izbucnirea unui razboi mondial nuclear, in care va disparea orice forma de viata de pe planeta. Alte ipoteze, lansate de astronomi,sustin ca soarele nostru se va raci treptat, pe parcursul a cateva milioane de ani, devenind o stea mica, albastra si rece. Si, odata cu el va pieri si viata din sistemul nostru solar, instaurandu-se iarna cosmica vesnica. Alte ipoteze ne inspaimanta la gandul ciocnirii planetei noastre cu o cometa sau cu un asteroid, fapt ce ar reprezenta un cataclism mondial. Exploziile solare petrecute spre planeta noastra ar putea distruge viata dintr-un continent intreg. In 2004 o astfel de explozie solara, de pe partea opusa pamantului, ar fi putut distruge viata dintr-un continent intreg, daca ea ar fi avut loc pe partea in care se afla pamantul. Ce sa mai spunem de pericolul incalzirii globale, care nu mai este o ipoteza, ci o realitate adanc intrata in vietile si constiintele oamenilor ?
ȘtergereLa intrebarea “Incotro mergem? “ Biblia nu ezita sa ne raspunda. Ea nu ne impinge pe panta unor ipoteze, ci ea merge la sigur. Incotro mergem? Ne indreptam spre clipa reinnoirii tuturor lucrurilor, spre momentul restabilirii armoniei universale, spre un cer nou si un pamant nou in care vor locui neprihanirea, armonia, dreptatea si pacea. Ne indreptam cu pasi repezi spre punctul culminant al istoriei lumii noastre efemere- revenirea in glorie a Domnului si Mantuitorului Iisus Christos, Creatorul celor vazute si nevazute. Ne indreptam spre viata vesnica, o viata cat viata lui Dumnezeu…
Cine suntem ? De unde venim ? Incotro mergem ? Intrebarile sunt pe deplin justficate. Orice om care gandeste este dator sa-si puna aceste intrebari. Si nu numai atat: orice om este dator sa caute raspunsuri la aceste intrebari, raspunsuri care se vor materializa printr-o atitudine fata de lume, fata de viata si fata de Dumnezeu. Purtam in noi, in cei 70-80 de ani de viata, destinul unui animal evoluat, sau pe cel al unei fiinte de origine regeasca cu drept la viata vesnica? Locuim in acest sistem superorganizat- Cosmosul- in care totul este intemeiat pe logica si finalitate, doar ca sa atingem supremul absurd- moartea ? De fapt, cine suntem, de unde venim si incotro mergem?
Compendiul marilor intrebari
RăspundețiȘtergere=========================
Exista printre incunabile, Compendiul marilor intrebari. Acest compendiu cuprinde cele 7 mari intrebari in 10 volume. Cine suntem, de unde venim, in ce scop, incotro ne indreptam, pentru cat timp, de ce si motivatia finala. Ne-afacut Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Lui. Cu un scop?
În lumea fizică ramân trei lucruri:
RăspundețiȘtergere=========================
1. Corpul de carne şi oase care ajunge în mormânt;
2 .Corpul vital sau „Corpul bioplastic”, cum îl numesc ruşii, care pluteşte în apropierea cadavrului şi se descompune puţin câte puţin, o dată cu corpul fizic. Ştim foarte bine că la fiecare 7 ani corpul fizic se schimbă total şi că nu rămâne nici un atom viu din corpul vechi. Dar corpul vital nu se schimbă. Acest corp conţine toţi atomii copilăriei, adolescenţei, tinereţii, maturităţii, bătrâneţii şi decrepitudinii.
3. Personalitatea umană. Personalitatea nu este corpul fizic, personalitatea este energetică. Nu o putem vedea cu ochii fizici, dar ea există. Când o persoană vine pe lume, ea nu are personalitate. Aceasta se formează urmând exemplul părinţilor, cu ceea ce învăţăm la şcoală, cu experienţa vieţii etc. În realitate, personalitatea se formează în timpul primilor 7 ani de viaţă şi se dezvoltă cu experienţă şi timp. Personalitatea e fiica timpului său, se naşte în timpul său şi moare în timpul său. Nu există nici un „mâine” pentru personalitate. După moartea corpului fizic, personalitatea rămâne în mormânt, însă ea iese când cineva îi aduce flori, când cineva o vizitează; în acel moment ea iese, ca apoi să se întoarcă din nou în mormânt. Personalitatea umană este perceptibilă pentru clarvăzători. Orice persoană care are puţină extrapercepţie poate vedea cum ex-personalitatea se dezintegrează lent în cimitir.
Moartea se reîntoarce la punctul originar de plecare.
RăspundețiȘtergere=====================
Dacă un om nu lucrează asupra propriei vieţi şi nu încearcă s-o modifice, este clar că este pe cale să piardă timpul în mod mizerabil, căci un om nu este altceva decât ceea ce va fi. Trebuie să ne lucrăm propria viaţă, pentru ca să devină o operă de măiestrie. Viaţa este ca un film. Când terminăm filmul îl purtăm în eternitate. În eternitate trăim din nou viaţa pe care am trăit-o. În timpul primelor zile de dezîncarnare morţii văd casa unde au locuit şi continuă să locuiască în acest loc. Dacă cineva moare la 80 de ani continuă să trăiască cu nepoţii săi şi se va aşeza la masă etc.
Egoul este perfect convins că este încă viu şi nu va fi nimic în viaţă care să ajungă să-l convingă de contrariu. Pentru Ego, din păcate nimic nu se schimbă. Egoul vede întotdeauna viaţa în acelaşi mod. De exemplu, că este aşezat la o masă şi cere alimentele obişnuite. E clar, că această familie nu-l va vedea, însă subconştient va da defunctului alimentele. Evident, nu vor fi alimente fizice, căci aceasta ar fi imposibil, însă îi vor servi forme mentale foarte asemănătoare alimentelor pe care mortul obişnuia să le mănânce.
Dezîncarnaţii pot vedea sau participa la priveghi, dar niciodată ei nu se gândesc că acest priveghi este pentru ei. Ei cred că priveghiul este pentru o altă persoană care a murit. Acest defunct se simte viu, căci nu se gândeşte niciodată că este mort. Dacă se plimbă pe stradă va vedea exact aceleaşi lucruri pe care le-a văzut în timpul vieţii şi nimic nu-l va face să se gândească la faptul că ceva s-a întâmplat. Dacă merge la biserică, îl va vedea pe preotul care face slujba, va participa la ritual şi foarte liniştit va ieşi din biserică, perfect convins că este viu. Nimic nu-l va putea face să se gândească că este mort. Dacă cineva încearcă să-i spună contrariul acest defunct va zâmbi şi nu-l va crede, nu va accepta în nici un fel această afirmaţie.
„Persoanele nu sunt interesate să înţeleagă cu adevărat profunda semnificaţie a Morţii; singurul lucru care-i interesează cu adevărat pe oameni este să continue dincolo şi asta este totul.”
Samael Aun Weor
istoria noastra pare sa fie un set de minciuni adoptate de comun acord...itre cine si cine?daca obsevatorii nu se implica si sunt neutri?cui foloseste o omenire ignoranta dar in viata si cat mai curand paranoica pentru ca am ajuns sa vedem conspiratii pana si in luna de pe cer-la propriu.dupa parerea mea,in evul mediu unii au descoperit gustul pentru lectura iar altii au descoperit ca pot face bani din asta,cartile fiind costisitoare trebuiau sa aibe un subiect consistent si multe gravuri nu-i asa?autorii,de altfel foarte inteligenti,exploateaza cea mai mare spaima a omului,frica de moarte.
RăspundețiȘtergereDA, ati subliniat cel putin o IDEE remarcabila:
ȘtergereMANIPULAREA ISTORIEI, tinerea in ignoranta a celor multi!
De ce asta? Cui serveste? etc.etc. cel putin o caruta de intrebari, al caror raspuns este extrem de dificil de dat! Ascunderea ADEVARULUI, este se pare VITALA pentru "oarecine"!
Multumesc pentru comentariu!
Întrebare: De ce Dumnezeu a ales pe Israel ca popor al Său?
RăspundețiȘtergere=======================
Dumnezeu a ales poporul Israel ca să fie poporul în care să se nască Domnul Iisus – Mântuitorul care ne salvează de păcat şi moarte (Ioan 3:16). Prima dată când Dumnezeu a promis venirea lui Mesia a fost după căderea în păcat a lui Adam şi Eva (Geneza capitolul 3). Mai târziu, Dumnezeu a confirmat venirea lui Mesia pe linia genealogică a lui Avraam, Isac şi Iacov (Geneza 12:1-3). Iisus Hristos este motivul fundamental pentru care Dumnezeu a ales ca poporul Israel să fie poporul Său. Dumnezeu nu avea nevoie să aibă un “popor ales”, dar a decis să procedeze astfel. Domnul Iisus trebuia să se nască într-un popor şi Dumnezeu a ales Israelul.
Totuşi, venirea lui Mesia nu a fost singurul motiv pentru care Dumnezeu a ales Israelul. Dorinţa lui Dumnezeu era ca Israelul să meargă şi să înveţe pe alte popoare despre El. Israelul trebuia să fie o naţiune de preoţi, profeţi şi misionari pentru întreaga lume. Intenţia lui Dumnezeu pentru Israel a fost ca acesta să fie un popor distinct, o naţiune care să-i îndrepte pe alţii către Dumnezeu şi promisiunea Lui de a trimite un Răscumpărător, Mesia şi Mântuitor. Dar Israel a ratat în cea mai mare parte îndeplinirea acestei misiuni. Totuşi, scopul fundamental al lui Dumnezeu pentru Israel, acela de a-L aduce pe Mesia, a fost împlinit perfect – în Persoana Domnului Iisus Hristos.
Întrebare: Ce se întâmplă după moarte?
RăspundețiȘtergere=======================
Răspuns: Întrebarea cu privire la ceea ce se întâmplă după moarte poate genera confuzie. Biblia nu este explicită în ceea ce priveşte momentul când o persoană va ajunge să îşi dobândească destinul veşnic. Biblia ne spune că după momentul morţii, oamenii merg în Rai sau în Iad în funcţie de alegerea pe care a făcut-o de a-L primi sau nu pe Hristos ca Mântuitor personal. Pentru credincioşi, condiţia de după moarte înseamnă să fie în absenţa trupului dar în prezenţa lui Dumnezeu (2 Corinteni 5:6-8; Filipeni 1:23). Pentru necredincioşi, condiţia de după moarte constă într-o pedeapsă fără sfârşit în Iad (Luca 16:22-23).
Iată de unde vine confuzia cu privire la ceea ce se întâmplă după moarte. Apocalipsa 20:11-15 arată că cei prezenşi în iad sunt aruncaşi într-un iaz de foc. Capitolele 21 şi 22 din Apocalipsa descriu un Cer Nou şi un Pământ Nou. Aşadar, se pare că până la învierea finală, după moarte, oamenii trec într-un Rai şi Iad “temporare”. Destinul veşnic al unei persoane nu se schimbă, însă “locul” unde se va petrece destinul veşnic al unei persoane se va schimba. La un anumit moment după moarte, credincioşii vor merge în Cerurile Noi şi Pământul Nou (Apocalipsa 21:1). Tot astfel, la un anumit moment după moarte, necredincioşii vor fi aruncaţi în lacul de foc (Apocalipsa 20:11-15). Acestea sunt destinaţiile finale şi veşnice pentru toţi oamenii – iar locul unde ei se vor duce este bazat în totalitate pe decizia fiecărei persoane de a crede numai în Iisus Hristos pentru mântuirea păcatelor.
La musulmani daca nu crezi in Allah , ajungi in iad , la budhisti daca nu crezi in Budha ,ajungi in iad , la crestini daca nu crezi in Dumnezeu , ajungi in iad . Problema este urmatoarea , indiferent in cine crezi , mai ai doua sanse sa ajungi in iad. Deci ???????
ȘtergereGerula, esti in eroare!
ȘtergereDumnezeul este UNIC. Doar NUMELE difera!
De la religie la religie, de la popoare la popoare!
Întrebare: Ce înseamnă darul vorbirii în limbi? Se mai manifestă darul vorbirii în limbi şi astăzi?
RăspundețiȘtergere==========================
Răspuns: Prima situaţie a vorbirii în limbi s-a petrecut în Ziua Cincizecimii din Faptele Apostolilor 2:1-4. Apostolii merseseră să răspândească Evanghelia mulţimilor, adresându-se acestora în propriile lor limbi - “îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!" (Faptele Apostolilor 2:11). Cuvântul grec din această expresie înseamnă în traducerea noastra chiar “limbile”. Prin urmare, darul limbilor înseamnă ca o persoană care nu cunoaşte nativ o anumită limbă totuşi o vorbeşte cu scopul de a mărturisi unei alte persoane care cunoaşte acea limbă. În 1 Corinteni, capitolele 12-14, unde apostolul Pavel discută despre darurile miraculoase, el spune că: “În adevăr, fraţilor, de ce folos v-aş fi eu, dacă aş veni la voi vorbind în alte limbi, şi dacă cuvântul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunoştinţă, nici proorocie, nici învăţătură?" (1 Corinteni 14:6). Conform apostolului Pavel şi în acord cu darul limbilor aşa cum este descris în Faptele Apostolilor, vorbirea în limbi este folositoare acelei persoane care poate astfel să înţeleagă mesajul lui Dumnezeu în limba sa, însă este nefolositoare oricărei alte persoane, cu excepţia situaţiei când mesajul este tradus.
O persoană care are darul traducerii (1 Corinteni 12:30) poate înţelege ceea ce un vorbitor în limbi spune, chiar dacă acea persoană nu este vorbitor nativ al acelei limbi. Traducătorul poate să comunice mesajul vorbitorului în limbi altor persoane, astfel încât toţi să înţeleagă acel mesaj. “De aceea, cine vorbeşte în altă limbă, să se roage să aibă şi darul s-o tălmăcească” (1 Corinteni 14:13). Concluzia apostolului Pavel în privinţa lipsei traducerii limbilor este grăitoare: “Dar în Biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decat să spun zece mii de cuvinte în altă limbă" (1 Corinteni 14:19).
Este valabil şi astăzi darul vorbirii în limbi? 1 Corinteni 13:8 menţionează darul vorbirii în limbi ca încetând, cu toate că în 1 Corinteni 13:10 asociază încetarea vorbirii în limbi cu sosirea “desăvârşirii”. Unii spun că este o diferenţă în ceea ce priveşte limbajul în profeţie şi “sfârşitul” cunoaşterii, pe de o parte, şi “sfârşitul” cunoaşterii şi limbile “care vor fi încetat sa mai fie vorbite”, ca dovada a încetării vorbirii înainte de sosirea “desăvârşirii”, pe de altă parte. Deşi ar putea fi plauzibil, acest lucru nu reiese foarte explicit din text. Alţii spun că unele pasaje biblice precum Isaia 28:11 şi Ioel 2:28-29 arată că vorbirea în limbi a reprezentat un semn al sosirii judecăţii lui Dumnezeu. 1 Corinteni 14:22 descrie vorbirea în limbi ca un semn "pentru cei necredincioşi". Conform acestei argumentaţii, darul vorbirii în limbi a reprezentat un avertisment la adresa evreilor că Dumnezeu intenţiona să judece Israelul pentru că L-a respins pe Iisus Hristos ca Mesia. Prin urmare, după ce Dumnezeu a judecat în fapt Israelul (fiind pedepsit prin distrugerea Ierusalimului de către Romani în anul 70 d.Cr.), darul vorbirii în limbi a mai servit scopului enunţat. Chiar dacă acest punct de vedere este plauzibil, îndeplinirea scopului principal al vorbirii în limbi nu înseamnă în mod necesar că utilizarea vorbirii în limbi a încetat. Scriptura nu arată însă foarte clar că darul vorbirii în limbi a încetat.
ȘtergereÎn acelaşi timp, dacă acest dar este activ şi în biserica zilelor noastre, el ar trebui să se manifeste în acord cu Scriptura. Ar trebui să aibă forma unui limbaj real şi inteligibil (1 Corinteni 14:10). Ar trebui să aibă ca scop comunicarea Cuvântului lui Dumnezeu cu persoane de altă limbă (Faptele Apostolilor 2:6-12). Ar trebui să fie în acord cu porunca pe care Dumnezeu a dat-o prin apostolul Pavel: "Dacă sunt unii, care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând: şi unul să tălmăcească. Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică, şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu." (1 Corinteni 14:27-28). Ar trebui de asemenea să fie în acord cu cerinţa din 1 Corinteni 14:33, “căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinţilor.”
Dumnezeu poate cu siguranţă să dea unei persoane darul vorbirii în limbi pentru a-i permite acelei persoane să comunice cu o alta care vorbeşte o limbă diferită. Duhul Sfânt este suveran în ceea ce priveşte darurile spirituale (1 Corinteni 12:11). Imaginaţi-vă cu cât mai productivi ar fi misionarii dacă nu ar fi nevoiţi să urmeze cursuri de limbi străine, fiind astfel capabili să vorbească în limbi străine practic instantaneu. Cu toate astea, se pare că Dumnezeu nu procedează astfel. Vorbirea în limbi nu pare să se facă astăzi la fel cum se făcea în vremea Noului Testament, în ciuda faptului că acest lucru ar fi extrem de util să se întâmple aşa. Majoritatea covârşitoare a credincioşilor care pretind că au darul vorbirii în limbi nu fac acest lucru în acord cu condiţiile Scripturii pe care le-am prezentat mai sus. Aceasta conduce la concluzia că darul vorbirii în limbi a încetat, sau că cel puţin este un lucru rar în planul lui Dumnezeu cu biserica zilelor noastre.
Întrebare: Vechiul Testament versus Noul Testament – Care sunt diferenţele?
RăspundețiȘtergere===========================
Răspuns: Vechiul Testament pune bazele pentru învăţătura şi evenimentele găsite în Noul Testament. Biblia este o revelaţie progresivă. Dacă săriţi peste prima parte a unei cărţi bune şi încercaţi s-o terminaţi de citit, va fi greu să înţelegeţi personajele, intriga/subiectul şi încheierea. În acelaşi mod, Noul Testament este înţeles în întregime atunci când este văzut ca şi împlinire a evenimentelor, personajelor, legilor, sistemului sacrificial, legămintelor şi a promisiunilor din Vechiul Testament.
Dacă am fi avut doar Noul Testament, am fi început să citim Evangheliile şi nu am fi ştiut de ce Iisus era asteptat ca Mesia (Un rege salvator). Fără Vechiul Testament, nu am fi înţeles de ce a venit acest Mesia (vezi Isaia 53) şi nu am fi avut capacitatea de a-L identifica pe Iisus din Nazaret cu Mesia, pentru că ne-ar fi lipsit numeroasele şi detaliatele profeţii făcute cu privire la El: naşterea Lui (Mica 5:2), moartea Lui (Psalmul 22, în special versetele 1, 7-8, 14-18; Psalmul 69:21), învierea Lui (Psalmul 16:10) şi multe alte detalii despre misiunea Lui (Isaia 52:19, 9:2).
Fără Vechiul Testament, nu am putea înţelege obiceiurile evreieşti care sunt menţionate în Noul Testament. Nu am înţelege pervertirile făcute de farisei la Legea lui Dumnezeu adăugând la ea tradiţiile lor. Nu am înţelege de ce Iisus era atât de tulburat când a curăţat Templul. Nu am înţelege că putem folosi aceeaşi înţelepciune pe care a folosit-o Hristos când răspundea adversarilor Săi.
Evangheliile şi Faptele Apostolilor înregistrează multe împliniri ale profeţiilor care au fost scrise cu sute de ani înainte în Vechiul Testament. În descrierile din Noul Testament referitoare la naşterea, viaţa, minunile, moartea şi învierea Domnului Iisus, găsim împlinirea profeţiilor Vechiului Testament despre prima venire a lui Mesia. Tocmai aceste detalii validează pretenţia lui Iisus că este Hristosul promis. Chiar şi profeţiile Noului Testament (multe dintre ele sunt în cartea Apocalipsa) sunt zidite pe profeţiile anterioare găsite în cărţile Vechiului Testament. Aceste profeţii ale Noului Testament se referă la evenimentele din jurul celei de-a doua veniri a lui Hristos. Aproximativ două din trei versete din Apocalipsa sunt bazate sau fac referire la versete din Vechiul Testament.
De asemenea, fiindcă revelaţia în Scriptură este progresivă, Noul Testament aduce în centrul atenţiei învăţături la care se făcea doar aluzie în Vechiul Testament. Cartea Evrei descrie cum Iisus este adevăratul Mare Preot şi modul în care jertfa Lui înlocuieşte toate jertfele anterioare, care erau simple imagini, simboluri a adevăratei Lui jertfe. Vechiul Testament ne oferă Legea care are două părţi: poruncile şi binecuvântările/blestemul care vin din ascultarea sau neascultarea acestor porunci. Noul Testament explică faptul că Dumnezeu a dat acele porunci pentru a arăta oamenilor nevoia lor de mântuire; ele niciodată nu au fost destinate să fie mijloace ale mântuirii (Romani 3:19).
ȘtergereVechiul Testament descrie sistemul sacrificial pe care l-a dat Dumnezeu evreilor pentru acoperirea temporară a păcatelor lor. Noul Testament clarifică faptul că acest sistem se referea la jertfa lui Hristos, singura care poate aduce mântuire (Faptele Apostolilor 4:12; Evrei 10:4-10). Vechiul Testament ne descrie raiul pierdut, pe când Noul Testament ne arată cum raiul a fost redoândit pentru oameni prin al doilea Adam (Hristos) şi cum într-o zi va fi restaurat. Vechiul Testament declară că omul a fost separat de Dumnezeu prin păcat (Geneza, capitolul 3), iar Noul Testament declară că acum omul poate fi restaurat în relaţia lui cu Dumnezeu (Romani, capitolele 3-6). Vechiul Testament prezice viaţa lui Mesia. Evangheliile relatează partea esenţială a vieţii lui Iisus, iar Epistolele interpretează viaţa Lui şi modul în care să răspundem la tot ce a facut El.
Fără Vechiul Testament nu am înţelege promisiunile pe care Dumnezeu urmează să le împlinească faţă de naţiunea Israel. Ca urmare, nu am putea vedea într-un mod corespunzător că vremea necazului cel mare va fi de şapte ani, timp în care Dumnezeu va lucra într-un mod special cu poporul Israel care a respins prima Lui venire, dar care Îl va primi la a doua Sa venire. Nu am înţelege cum domnia viitoare de 1000 de ani a lui Cristos se potriveşte cu promisiunile făcute iudeilor sau cum Neamurile se încadrează în ea. De asemenea, nu am putea vedea cum sfârşitul Bibliei se leagă de scopurile vagi desluşite la începutul Bibliei, restaurând paradisul pe care Dumnezeu iniţial l-a creat pentru a fi aceasta lume.
În rezumat, Vechiul Testament ne oferă o bază, fiind destinat să-i pregătească pe evrei pentru venirea lui Mesia care Se va aduce pe Sine Însuşi ca jertfă pentru păcatele întregii lumi (1 Ioan 2:2). Noul Testament mărturiseşte despre viaţa lui Iisus Hristos. Apoi priveşte la ceea ce a făcut El, la modul în care să răspundem la darul Lui de viaţă veşnică şi să ne trăim viaţa în recunoştinţă pentru tot ce a făcut El pentru noi (Romani 12). Amândouă Testamentele revelează acelaşi Dumnezeu sfânt, plin de îndurare şi drept care trebuie să condamne păcatul, însă doreşte să aducă la El rasa umană căzută, prin iertarea posibilă doar prin jertfa de ispăşire a lui Hristos. În ambele Testamente, Dumnezeu ni Se descoperă pe Sine Însuşi, cât şi modul în care să venim la El prin Iisus Hristos. În amândouă Testamentele, găsim tot ce avem nevoie pentru viaţa veşnică şi trăirea unei vieţi de evlavie (2 Timotei 3:15-17).
Întrebare: De ce ne-a dat Dumnezeu patru Evanghelii?
RăspundețiȘtergere================================
Răspuns: Iată câteva motive pentru care Dumnezeu a dat patru Evanghelii în loc de una singură:
1) Pentru a ne oferi o imagine completă a lui Cristos. Deoarece întreaga Biblie este inspirată de Dumnezeu (2 Timotei 3:16), El a folosit autori umani din contexte şi cu personalităţi diferite pentru a-Şi realiza scopul prin scrierea lor. Fiecare autor al Evangheliei are în spatele cărţii sale un scop distinct, iar în atingerea acestuia fiecare a accentuat aspecte diferite ale persoanei şi lucrării lui Iisus Hristos.
Matei a scris pentru evrei, iar unul din scopurile lui era să arate genealogia lui Iisus şi implinirea profeţiilor Vechiului Testament că El era mult aşteptatul Mesia şi astfel evreii să creadă în El. Accentul lui Matei este că Iisus este Regele promis, “Fiul lui David” care va sta veşnic pe tronul lui Israel (Matei 9:27; 21:9).
Marcu, vărul lui Barnaba (Coloseni 4:10) a fost martor ocular al evenimentelor din viaţa lui Hristos, cât şi prieten al apostolului Petru. Marcu a scris pentru Neamuri, fapt arătat prin neincluderea lucrurilor importante pentru cititorii evrei (genealogii, controversele lui Hristos cu liderii evrei din zilele Sale, referinţele frecvente la Vechiul Testament, etc.). Marcu subliniază că Iisus Hristos este Slujitorul suferind, Unul care a venit nu ca să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi (Marcu 10:45).
Luca, doctorul preaiubit (Coloseni 4:14), evanghelistul şi însoţitorul apostolului Pavel, a scris atât Evanghelia după Luca, cât şi Faptele Apostolilor. El este singurul autor din Noul Testament care nu este evreu. A fost acceptat ca un specialist serios în istorie de către cei care foloseau scrierile sale pentru studii geologice şi istorice. Ca şi istoric, el afirmă că intenţia lui este de a scrie o istorie ordonată a vieţii lui Hristos, bazată pe mărturiile celor care erau martori oculari (Luca 1:1-4). Fiindcă el a scris specific pentru Teofil, un om dintre Neamuri cu un anumit statut, evanghelia a fost compusă având în minte audienţa păgână, iar intenţia lui era de a arăta că credinţa creştină este bazată pe evenimente istorice verificabile şi demne de încredere. De multe ori Luca se referă la Iisus ca “Fiul Omului”, subliind în acest fel umanitatea Lui. De asemenea, el împărtăşeşte multe detalii care nu sunt găsite în celelalte evanghelii.
Evanghelia dupa Ioan, scrisă de apostolul Ioan, se deosebeşte de celelalte trei Evanghelii şi are mai mult un conţinut teologic referitor la persoana lui Hristos şi semnificaţia credinţei. Matei, Marcu şi Luca mai sunt numite şi “Evanghelii sinoptice” datorită stilului şi conţinutului asemănător, cât şi datorită faptului că oferă o sinteză a vieţii lui Hristos. Evanghelia după Ioan nu începe cu naşterea lui Iisus sau lucrarea pământească, ci cu activitatea şi caracteristicile Fiului lui Dumnezeu înainte de a deveni om (Ioan 1:14). Evanghelia dupa Ioan subliniază divinitatea lui Hristos, după cum se vede în folosirea unor fraze precum “Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1), “Mântuitorul lumii” (Ioan 4:42), “Fiul lui Dumnezeu” (expresie folosită în mod repetat), “Domnul şi Dumnezeul...” (Ioan 20:28). În Evanghelia după Ioan, Iisus de asemenea Îşi afirmă dumnezeirea prin mai multe declaraţii “Eu Sunt”, cea mai remarcabilă fiind cea din Ioan 8:58 unde El declară “mai înainte ca să se nască Avraam, Sunt Eu.” (comparat cu Exod 3:13-14). Însă Ioan accentuează şi umanitatea lui Iisus, dorind să arate eroarea sectei religioase din vremea sa, Gnosticii, care nu credeau în umanitatea lui Hristos. Evanghelia după Ioan notează şi scopul general pentru care a fost scrisă: “Iisus a mai facut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui” (Ioan 20:30-31).
Astfel, având patru relatări ale vieţii lui Hristos, distincte şi la fel de exacte, sunt revelate diferite aspecte ale persoanei şi lucrării Sale. Fiecare relatare devine o aţă colorată, parte a ţesăturii care ne oferă o imagine mai completă a Celui care este dincolo de descriere. Deşi nu vom putea niciodată înţelege în întregime totul despre Iisus Hristos (Ioan 20:30), prin cele patru Evanghelii Îl putem cunoaşte suficient pentru a aprecia cine este El şi ce a facut pentru noi, astfel încât să avem viaţa prin credinţa în El.
Ștergere2) Pentru a putea verifica obiectiv veridicitatea relatărilor lor. Biblia afirmă încă din cele mai vechi timpuri că o persoană nu putea fi judecată pe baza mărturiei unui singur martor, ci era nevoie de mărturia a cel puţin doi sau trei martori (Deuteronom 19:15). Astfel, faptul că avem istorisiri diferite despre persoana şi lucrarea pământească a lui Iisus Hristos ne permite să evaluăm acurateţea informaţiei pe care o avem despre El.
Simon Greenleaf, o autoritate recunoscută şi cu renume pentru constituirea dovezilor credibile într-o instanţă judecătorească, a examinat cele patru Evanghelii din punct de vedere legal. El a remarcat că tipul de relatări oculare oferite în cele patru Evanghelii – relatări care sunt de acord unele cu altele, dar fiecare scriitor alegând să omită sau să adauge detalii diferite faţă de ceilalţi – este tipic pentru sursele independente şi demne de încredere care vor fi acceptate ca dovezi puternice într-o instanţă. Dacă Evangheliile ar conţine exact aceeaşi informaţie cu aceleaşi detalii scrise din aceeaşi perspectivă, aceasta ar însemna complicitate, adică a existat un moment când scriitorii s-au întâlnit în prealabil ca “să-şi potrivească relatările” pentru a face ca scrierile lor să pară credibile. Diferenţele dintre Evanghelii, chiar şi aparentele contradicţii asupra unor detalii de la o primă analiză, vorbesc despre natura independentă a scrierilor. Astfel, caracterul independent al celor patru relatări ale Evangheliilor, care se potrivesc în informaţia lor, dar se deosebesc în perspectivă, în prezentarea detaliilor şi în evenimentele relatate, indică faptul că istoria vieţii şi lucrării lui Hristos aşa cum este prezentată ea în Evanghelii este veridică şi demnă de încredere.
3) Pentru a-i recompensa pe cei care sunt căutători sârguincioşi. Multe lucruri pot fi învăţate prin studiul individual al fiecărei Evanghelii în parte. Însă mult mai multe se pot învăţa prin punerea în comparaţie şi contrast a diferitelor relatări ale evenimentelor specifice din lucrarea lui Iisus. De exemplu, în Matei 14 ne este relatată naraţiunea înmulţirii pâinilor pentru 5000 de oameni şi a umblării lui Isus pe apă. În Matei 14:22 ni se spune că “ ... Iisus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie, şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, până va da drumul noroadelor”. Cineva poate întreba: “De ce a făcut Iisus acest lucru?”. Nu există nici un motiv specific în relatarea lui Matei. Însă, atunci când combinăm pasajul acesta cu relatarea din Marcu 6 vedem că ucenicii tocmai s-au întors de la izgonirea demonilor şi vindecarea oamenilor prin autoritatea pe care El le-a dat-o când i-a trimis să mearga doi câte doi. Ei s-au întors cu un aer de superioritate, uitându-şi poziţia şi fiind gata să-L înveţe pe Iisus (Matei 14:15). Aşa că, prin trimiterea lor seara să meargă de partea cealaltă a Mării Galileii, Iisus le descoperă două lucruri. Prin lupta cu forţe proprii împotriva vântului şi a valurilor, până la primele ore ale dimineţii, (Marcu 6:48-50) ei încep să înţeleagă că 1) nu pot face nimic prin propriile puteri fără Dumnezeu şi 2) nimic nu este imposibil dacă Îl chem pe Hristos şi trăiesc în dependenţă de puterea Lui. Există multe pasaje care conţin “bijuterii” asemănătoare care trebuie găsite de cititorul sârguincios al Cuvântului lui Dumnezeu, de cel care îşi face timp pentru a compara Scriptura cu Scriptura.
Întrebare: De unde este bine să începem citirea Bibliei?
RăspundețiȘtergere===========================
Răspuns: Pentru începători este important să realizeze că Biblia nu este o carte obişnuită care se citeşte uşor din scoarţă în scoarţă. De fapt ea este o bibliotecă sau o colecţie de cărţi scrise de autori diferiţi, în limbi diferite, de-a lungul a 1500 de ani. Martin Luter a afirmat că Biblia este “leagănul lui Hristos”, deoarece toată istoria şi profeţia bibliei arată în cele din urmă spre Iisus. Prin urmare, orice primă lectură a Bibliei ar trebui să înceapă cu Evangheliile. Evanghelia după Marcu este uşor şi repede de citit şi de aceea este un punct bun de pornire. Apoi poţi continua cu Evanghelia după Ioan, care se focalizează asupra pretenţiilor lui Isus despre cine este El. Marcu ne spune despre ce a făcut Iisus, în timp ce Ioan ne vorbeşte despre ce a predicat şi învăţat Iisus şi cine era El. În Ioan găsim unele dintre cele mai uşoare şi clare pasaje, însă şi unele dintre cele mai profunde şi adânci. Citirea Evangheliilor (Matei, Marcu, Luca, Ioan) vă va familiariza cu viaţa şi lucrarea lui Hristos.
După aceea puteţi citi câteva Epistole (Romani, Efeseni, Filipeni). Ele ne învaţă despre cum să ne trăim viaţa într-un mod care Îl onorează pe Dumnezeu. Când începeţi să citiţi Vechiul Testament, citiţi cartea Geneza. Ea ne vorbeşte despre cum a creat Dumnezeu lumea şi cum a căzut omenirea în păcat, precum şi despre efectele păcatului asupra lumii. Exod, Levitic, Numeri şi Deuteronom pot fi mai greu de citit pentru că ne introduc în toate legile după care Dumnezeu a vrut ca evreii să trăiască. Deşi nu ar trebui să eviţi aceste cărţi, totuşi poate este mai bine să le laşi pentru mai târziu. În orice caz, încearcă să nu te împotmoleşti în ele. Citeşte cartea Iosua şi până la Cronici pentru a avea o imagine bună despre istoria lui Israel. Lectura Psalmilor şi până la Cântarea Cântărilor iţi va oferi o impresie despre poezia şi înţelepciunea evreiască. Cărţile profetice de la Isaia şi până la Maleahi pot fi greu de citit şi înţeles. Nu uita, cheia înţelegerii Bibliei este să-L rogi pe Dumnezeu pentru înţelepciune (Iacov 1:5). Dumnezeu este autorul Bibliei şi El doreşte să înţelegi Cuvântul Său.
====================================
Am oferit acest set de informatii culese de pe site-ul: Răspunsuri la întrebări din Biblie - GotQuestions.org Românã! - deoarece cativa zeci de ani, milioane de romani nu au avut ACCES la BIBLIE, alte Lucrari cu caracter religios! Imi cer scuze, dar am considerat necesar!
Întrebare: De ce a pus Dumnezeu copacul cunoştinţei binelui şi răului în Grădina Edenului?
RăspundețiȘtergere===================
Răspuns: Dumnezeu a pus copacul cunoştinţei binelui şi răului în Grădina Edenului pentru a le oferi lui Adam şi Evei posibilitatea de a alege – să I se supună sau nu. Adam şi Eva au fost liberi să facă orice vroiau, exceţia făcând să mănânce din copacul cunoştinţei binelui şi răului. Geneza 2:16-17 spune: “Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.’” Dacă Dumnezeu nu le-ar fi dat lui Adam şi Evei posibilitatea de a alege, probabil că ei ar fi trebuit să fie un fel de roboţi, făcând doar ce ar fi fost programaţi să facă. Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva ca fiinţe libere, capabile să ia decizii, capabile să aleagă între bine şi rău. Pentru ca Adam şi Eva să fie cu adevărat “liberi”, ei au avut de făcut o alegere.
Nu a fost nimic rău în ceea ce priveşte copacul sau fructul copacului. Este puţin probabil ca faptul în sine de a mânca din fruct le-a oferit lui Adam şi Evei mai multă cunoştinţă. Ci a fost faptul că fapta lor de nesupunere faţă de Dumnezeu le-a deschis lui Adam şi Evei ochii către rău. Păcatul lor de nesupunere faţă de Dumnezeu a adus cu el păcatul şi răul în întreaga lume şi în primul rând în vieţile lor. Mâncând fructul, ca un act de neascultare faţă de Dumnezeu, a fost ceea ce a dat lui Adam şi Evei cunoaşterea răului. Geneza 3:6-7 spune: “Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele”.
Dumnezeu nu a vrut ca Adam şi Eva să păcătuiască. Dumnezeu ştia dinainte care vor fi rezultatele păcatului. Dumnezeu ştia că Adam şi Eva vor păcătui şi astfel vor aduce păcatul, răul, sufetinţa şi moartea în lume. De ce atunci a pus Dumnezeu copacul în Grădina Edenului şi de ce i-a permis lui satan să îi ispitească pe Adam şi Eva? Dumnezeu a pus copacul cunoştinţei binelui şi răului în Grădina Edenului pentru a le da posibilitatea lui Adam şi Evei să aleagă. Dumnezeu i-a permis lui satan să îi ispitească pe Adam şi Eva pentru a-i forţa să facă alegerea lor. Adam şi Eva au ales, liberi fiind, să nu se supună lui Dumnezeu şi astfel au mâncat din fructul interzis. Rezultatul – răul, păcatul, suferinţa, boala şi moartea au atins lumea de atunci încoace. Decizia lui Adam şi Eva face ca fiecare persoană care se naşte pe pământ să se nască cu o natură păcătoasă şi cu o înclinaţie naturală către păcat. Decizia lui Adam şi Eva este ceea ce la urma urmei a impus moartea lui Iisus Hristos pe cruce şi vărsarea sângelui Său în locul nostru. Prin credinţa în Hristos, noi putem fi eliberaţi de consecinţele păcatului şi în final şi de păcat. Fie ca noi să rezonăm la cuvintele Apostolului Pavel din Romani 7:24-25, “O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?..Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru!”
Nemuritorul
RăspundețiȘtergere==========
Intregul nu poate fi desavarsit decat dupa ce isi completeaza si isi depaseste trinitatea.
Ca un Post Scriptum, vin cu aceste randuri despre ceva ce practic este imposibil: nemurirea. Pentru cine cunoaste semnificatia Bibliei Olandeze, care a fost atat de blamata si vanata de catre cei din Vatican, stie la ce ma refer. Biblia olandeza este o carte sfanta (totusi e Biblie!) care este cea mai apropiata de ideile protestante.
"Sunt printre noi. Viata lor este ca a noastra. Este soata sau sotul tau careia ii plangi prematur disparitia. Este camaradul tau de lupta rapus de sabia altui luptator. Este negustorul prietenos din piata de care auzi dupa ani ca ar fi murit accidental. Poate fi oricine! Oricand si oricum! Pentru ca sunt nemuritori. Ne privesc atent, la vietile noastre si suferintele noastre. Iau parte la toate acestea ca orice muritor de rand, ca oricare dintre noi. Nu sunt malefici, dar nici cu inima larg deschisa (sau buni). Nu sunt atati dupa avere, dupa bani sau dupa glorie, pentru ca sunt nemuritori si nu au voie sa iasa in evidenta!" - iata un citat dintr'o scriere a carui autor nu doresc a'l impartasi, unde se mentioneaza ideea si se argumenteaza ideea de nemurire si nemuritor. Conform istorie, prima mentionare a unui astfel de individ e in Mesopotamia, celebrul Uruk. El nu este nici zeu, nici semizeu, este doar un muritor care nu moare care este datat cu 7000 de ani inainte de Hristos. Uruk inseamna defapt nemuritor. Ghilgamesh, regele marelui oras Uruk, are o interesanta poveste de nastere, poveste pe care n'o voi scrie aici pentru ca mura'n gura nu dau chiar la toti. Zeul Haos al grecilor spune ca "daca zeii sunt nemuritori atunci zeii sunt oameni!" asemeni cum in iudaism elohimii au spus ca au creat oamenii dupa chipul si asemanarea Sa. O teorie a extremelor foarte veche spune ca acele suflete care mor nenascute, adica nu apuca sa se materializeze trupeste si mor pana la nastere, merg direct spre mentalul universului. Iar ca sa echilibreze acest lucru, alti oameni vor trai vesnic! Aceasta lege a extremelor o gasim in lucrarea "Hippocratis Coi" sau Codul lui Hipocrate, o lucrare din secolul 16 bazata pe un manuscris din secolul 12. In "Biblia olandeza" pe care o aminteam mai sus, aproape la fiecare fila de carte exista cate o reprezentare artistica, reprezentare care are sau nu legatura cu ceea ce scrie langa. Foarte multe minti luminate au stat si au analizat aceasta lucrare interzisa de Vatican si intr'un sfarsit au ajuns la o concluzie terifianta. In acele reprezentari, in acele desene, in fiecare tablou exista un om batran care sta si se uita si analizeaza si noteaza tot ceea ce vede. De la inceputul pana la sfarsitul Bibliei, de la Genesa la Revelatio, exista un om imbracat la fel care are acealeasi trasaturi parca trase la indigo si care priveste, dar nu intervine. Un nemuritor! Oare citind acum toate acestea, la cine va fuge mintea? Nostradamus? Da, poate el este un nemuritor care pe langa faptul ca poate fi asta, a avut si bafta de a strange spatiul si timpul transportandu'se in alt "prezent".
Intr'o lucrare alchimica ni se arata faptul ca nemurirea exista, ea se afla in noi, trebuie doar sa o cautam!
ȘtergerePace Lumina si Iubire va doresc! Alaturi de o nemurire spirituala!
Publicat de leul care tace la 23.11.10
=====================================
Anonim spunea...
Buna ziua!.. adevarat este ce spuneti .. a fost prezentate fragmente din "Biblia Olandeza" la o emisiune... foarte educaiva.. insa cum as putea afce rost de fragmente din acea biblie? as dori sa o pot studia iar pe internet nu sunt dezvaluite prea multe depre ea.multumesc
4 ianuarie 2011, 14:55
leul care tace spunea...
Salutare anonimule! Din pacate "biblia olandeza" nu este la indemana oricui. Eu cunosc o singura persoana in Romania care detine aceasta fenomenala carte si care nu prea o scoate din casa. Sa studiezi biblia olandeza iti trebuiesc cunostinte in limba in care este scrisa. Din pacate, in aceasta privinta nu iti pot fi de prea mare ajutor. Putem discuta mai multe daca vrei despre biblie sau despre orice altceva, daca doresti. Intreaba, adevarul te va elibera!
4 ianuarie 2011, 19:22