Nu ati gasit ce cautati? Incercati Google search pe siteul nostru!

Google Translate

duminică, 28 iulie 2013

Dobrogea. Comoara nepretuita din adâncurile pământului. In subsolul Dobrogei, avem un debit enorm de apă potabilă. Vom sti să gestionăm această uriasă, nepretuită bogătie?



 Dobrogea ascunde în adâncurile ei un rezervor enorm de apă, vechi de 90 de milioane, cercetat de hidrologii români şi bulgari. Se vorbeşte despre el ca despre un fluviu subteran care traversează judeţul Constanţa cu un debit care l-ar depăşi cu mult pe cel al Dunării.

Legenda fluviului subteran de sub Dobrogea (ARTICOL INTEGRAL) de DAN GHEORGHE  Joi, 6 Februarie 2012

Inginerie. Începând din 1970, în judeţul Constanţa s-au realizat nu mai puţin de 800 de foraje pentru captarea apei aflate la mare adâncime.



O descoperire care acum este uşor argumentată ştiinţific a dat naştere, în urmă cu 50 de ani, unei legende spectaculoase: fluviul subteran de sub Dobrogea, care curge invers decât apele obişnuite, de la vale la deal. După ce a fost lămurită aşa-zisa ciudăţenie, au fost descoperite şi avantajele apei subterane. Astfel, localnicii din Constanţa au acum la robinet o apă fosilă, pură, veche de 23.000 de ani.

 Dacă te duci azi în judeţul Constanţa şi întrebi de „fluviul subteran", sigur vei găsi oameni care să-ţi spună că au auzit de aşa ceva. Cu atât mai mult cu cât lumea a văzut apa cum ţâşneşte din pământ, ca o fântână arteziană, de câte ori s-au făcut foraje, şi în apropiere de lacul Siutghiol, lângă staţiunea Mamaia, şi la Medgidia, Lazu, la Eforie sau Mangalia. E cu atât mai ciudat să se întâmple aşa ceva într-un judeţ, precum Constanţa, care dintotdeauna a suferit din cauza lipsei surselor de apă potabilă. Nici pământul dobrogean nu e darnic în râuri sau pâraie, dacă vorbim de cele de suprafaţă, cum nici cerul nu trimite aici prea multe ploi, zona confruntându-se deseori cu seceta.

Primele foraje, în căutarea apei din adâncuri, au fost făcute de o firmă belgiană, în 1897, aproape de oraşul Constanţa, în zona Caragea-Dermen. Apa a fost găsită la 35 de metri adâncime. Au mai fost săpate puţuri şi în 1927. Pe atunci, numai centrul oraşului Constanţa avea apă, prin conducte, datorită forajelor. Dar legenda aşa-zisului râu subteran s-a născut abia când autorităţile comuniste au decis construirea canalului Dunăre-Marea Neagră.


Legenda a pornit de la un maistru de sondă

Om de ştiinţă, dar în acelaşi timp constănţean, inginerul Nicolae Pitu este omul ideal pentru a ne prezenta originile fantezistei poveşti. Cartea sa de vizită e completată de faptul că a „bătut ţăruşul", cum se exprimă el, la 90% din puţurile săpate în acest judeţ. Întâmplarea face că interlocutorul nostru absolvea Institutul de Mine şi Geologie din Bucureşti, specialitatea hidrogeologie, în 1957, chiar anul în care s-a născut povestea fluviului subteran.

„Noţiunea de fluviu subteran este eronată", spune din capul locului inginerul, care în 1981 şi-a dat teza de doctorat în domeniul apelor subterane din Dobrogea. Nicolae Pitu ne spune că încă de la începutul anilor '50 se lucra la prima variantă a canalului Dunăre-Marea Neagră, care trecea pe lângă lacul Siutghiol. În zona lacului lucra un maistru-şef de sondă, care a văzut, alături de colegii săi, cu toţii uimiţi, cum din pământ a răsărit dintr-odată o arteziană. Maistrul a trimis apoi informaţii la un ziar, despre ceea ce el credea că este un râu subteran. Informaţia s-a tot „rostogolit", până când s-a creat ipoteza că râul ar fi venit pe sub pământ tocmai din Munţii Vrancei. Adică râul curgea de la deal la vale, ca orice apă de suprafaţă. Cu toate că specialiştii ştiu că apele subterane au cu totul alte legi de curgere.


Râul subteran, în atenţia Comitetului Central

Cum era de aşteptat, ştirea despre râul subteran a făcut vâlvă în presa vremii. Unele minţi înfierbântate au vorbit atunci chiar şi de necesitatea construirii unei hidrocentrale care să capteze râul subteran. Hidrocentrala ar fi trebuit amplasată la marginea lacului Siutghiol. Toată tevatura asta a ajuns în final la urechile liderilor Partidului Comunist din România. Subiectul a fost discutat la Comitetul Central. Şefii ţării însă au vrut ca specialiştii în hidrologie şi în geologie să-şi spună punctul de vedere. S-a format imediat o comisie care a plecat la Constanţa. S-au făcut şedinţe cu diverşi experţi, inclusiv cei care lucrau la canalul Dunăre-Marea Neagră. La una din aceste şedinţe a participat şi inginerul Nicolae Pitu. Discuţiile n-au fost prea lungi, pentru că lumea s-a lămurit repede despre ce e vorba cu adevărat.

  „S-a lămurit de atunci problema, că nu e vorba de nici un râu subteran, ci de un acvifer", arată inginerul. Cu toate astea, legenda a continuat să curgă prin timp. Cu cât treceau anii şi se făceau alte foraje în Dobrogea, iar apa ţâşnea cu putere în diverse colţuri ale judeţului Constanţa, cu atât oamenii reluau fantezista teorie. Chiar şi în anul 2011 s-a vorbit de râul subteran, când locuitorii comunei Siliştea, aflată în partea de est a judeţului Constanţa, au amintit de apa care a ţâşnit cu putere din pământ, în urma unui foraj mai vechi. Apă bună pentru irigarea culturilor agricole.


Definiţia acviferului

Ce înseamnă, de fapt, acvifer. Ne-am adresat Institutului Geologic al României şi am vorbit cu cercetătorul ştiinţific Diana Perşa. „Acviferul e un complex de rocă permeabilă şi apa pe care o găzduieşte", sună răspunsul specialistului. Dar de unde vine această apă? Am primit răspuns de la Dumitru Neagu, şeful Laboratorului de studii şi cercetări hidrogeologice al Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Am aflat astfel că există patru surse de alimentare pentru apele subterane din Dobrogea - din Podişul Prebalcanic, care este pe teritoriul Bulgariei, aceasta fiind sursa principală, apoi mai e o componentă de alimentare din Dunăre, în zona Ostrov-Cernavodă, dar şi din precipitaţii sau irigaţii. Ajunsă în măruntaiele pământului, apa circulă prin rocile permeabile - nisipuri, pietrişuri, calcare, ne-a explicat Diana Perşa. Există şi zone sub pământ, în care apa nu are acces.

 Acolo sunt rocile impermeabile - argile sau marme, cu textura foarte fină. Iată de ce apa din adâncuri nu urmează o linie continuă. Poţi găsi apă la câteva zeci sau la câteva sute de metri adâncime, într-un anumit perimetru. „Apa se acumulează în rocile neconsolidate - nisipuri şi pietrişuri, şi în calcare, dar numai în fisuri. Acestea sunt rocile acvifere, care permit circulaţia apei", arată Diana Perşa.


Cercetări în lacul Siutghiol

De când era copil, Nicolae Pitu observase că lacul Siutghiol avea porţiuni în care apa nu îngheţa pe timpul iernii. Mai târziu, ca specialist, a descoperit motivul - apele subterane care debuşau din acviferul de mare adâncime al Dobrogei. Hidrologii ştiu astăzi că orice acvifer de pe planetă funcţionează pe principiul circuitului apei în natură - există o sursă de la care porneşte tot acest „mecanism", dar la fel există unul sau mai multe locuri în care aceste ape ies din pământ.


„Această curgere poate aprinde imaginaţia asupra unor poten-ţiale râuri subterane", opinează hidrogeologul Dumitru Neagu. „Acviferul alimentat de apele Podişului Prebalcanic are una dintre cele mai importante descărcări chiar în lacul Siutghiol", ne anunţă inginerul Pitu.


Autorităţile române au declanşat, în anii '60, o vastă operaţiune de studiere a fenomenului apelor subterane din Dobrogea. Mai întâi s-a făcut o cercetare, cu scafandri, a lacului Siutghiol, alături de experţi ai Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie, conform denumirii de atunci. „S-a măsurat adâncimea lacului, care în general are cinci-şase metri. Dar au fost descoperite locuri în care adâncimea ajunge la 17 metri, chiar unde sunt izvoarele subterane. Acolo se află contactul cu acviferul", continuă inginerul din Cons-tanţa. Pare ciudat ca un asemenea lac, de peste şapte kilometri lungime şi vreo doi kilometri lăţime, despărţit de Marea Neagră doar printr-o fâşie de pământ, să conţină totuşi apă dulce.


Operaţiune de amploare în Dobrogea

Românii au vrut să ştie dacă Marea Neagră pătrunde în acvifer, drept pentru care au fost executate două foraje de mare adâncime în dreptul staţiunii Neptun. „S-au luat probe de debit şi au fost executate măsurători electromagnetice", po-vesteşte inginerul Nicolae Pitu. Testele au durat cinci ani, iar la capătul lor verdictul a fost clar - nu există infiltraţii ale Mării Negre în acvifer.

Trebuie evidenţiat că „apa subterană e cea mai bună sursă de apă potabilă, fiind cantonată într-un mediu relativ izolat de activităţile umane", remarcă geologul Diana Perşa.

Devenise aşadar certitudine că în subsolul Dobrogei se află o comoară. Dobrogenii aveau şansa apei potabile, de data asta nu din Dunăre, ci din adâncurile pământului. Ca urmare, începând din 1970 a fost demarat un proiect al Ministerului Geologiei, pus în practică de o unitate de cercetare în foraje geologice speciale. „Am participat la acel program, care a mers până în 1975", spune inginerul Pitu, ocazie cu care s-au executat foraje pe tot cuprinsul jumătăţii de sud a Dobrogei. Statistica prezentată de Nicolae Pitu, care din 1972 până în 1990 a răspuns de alimentarea cu apă a judeţului Constanţa, arată că aici s-au realizat aproape 800 de foraje.


Debit enorm de apă din pământ

A fost stabilită în detaliu harta structurală care prezintă apele subterane din această zonă, la studiu participând specialişti ai Universităţii din Bucureşti. S-a constatat că aceste ape ocupă, în subteran, întreaga Dobroge de Sud, principala lor sursă aflându-se în Podişul Prebalcanic. Direcţia de curgere a apelor este de la Sud spre Nord, cu inflexiuni de la Vest spre Est, în dreptul oraşului Constanţa. „Captările de apă s-au făcut din cele trei acvifere, suprapuse, din subsolul Dobrogei. Debitul este enorm", adaugă cercetătoarea Diana Perşa. Potenţialul celor trei acvifere totalizează, aşa cum precizează inginerul Nicolae Pitu, un debit între 9.000 şi 10.000 de litri de apă pe secundă. Toate forajele de până acum au însă o capacitate de până la 7.000 de litri pe secundă, dar capacitatea medie anuală de exploatare este de numai 5.000 de litri pe secundă.

„Apa fosilă"

Cu siguranţă că cel mai spectaculos rezultat al studiilor este vechimea apelor subterane, mai ales a celor din acviferul de mare adâncime al Dobrogei. Aţi văzut cât de repede curg râurile de suprafaţă. Mişcarea apelor subterane e cu totul alta, explică inginerul Nicolae Pitu, viteza lor depinzând de permeabilitatea rocilor.


Pentru stabilirea vechimii apelor acumulate în subteran s-au folosit anumiţi izotopi, precum deuteriu, tritiu şi carbon-14. „S-a constatat că această apă are o vechime de 23.000 de ani", arată expertul cât de lung este circuitul în acest acvifer de mare adâncime.

 „Noi bem aici, în judeţul Constanţa, apă fosilă", surâde inginerul Pitu. Cât priveşte direcţia de deplasare a apelor subterane, s-au folosit trasori izotopici pentru clarificarea acestei probleme. S-a descoperit că acviferul care provine din Podişul Prebalcanic se prelun-geşte şi spre Nord-Est, pe sub fluviul Dunărea, până în sudul Bărăganului. S-au efectuat foraje în apropiere de Călăraşi - la 500 de metri adâncime, şi lângă Giurgiu - la 200 de metri. S-a mai descoperit că şi în apropiere de Bucureşti este un acvifer, însă termal. Nu este vorba aici de apă potabilă.


Se vorbeşte de mai mulţi ani despre izvoarele termale din nordul Capitalei, aflate totuşi la adâncime foarte mare, de 2.000 de metri. Ape mineralizate, sulfuroase, hipotermale au fost identificate şi în apropierea litoralului românesc, între Eforie şi Mangalia, acolo fiind folosite în tratamentele balneare.


RESURSE
Comoara din „seiful" Terrei

Volumul apelor subterane se măsoară, la nivelul întregii planete, în milioane de kilometri cubi. Am descoperit câteva date într-un material intitulat „Prolog la hidrogeologia generală", întocmit de profesorul Daniel Scrădeanu, de la Departamentul de Inginerie Geologică al Universităţii din Bucureşti.

La adâncimea de 2.000 de metri, de pildă, volumul estimat este de 24 de milioane de kilometri cubi. Putem să coborâm şi la 5.000 de metri adâncime, unde cantitatea totală de apă atinge 60 de milioane de kilometri cubi. Oamenii de pe întreaga planetă folosesc totuşi numai 0,63% din tot acest volum, conform datelor UNESCO.


 Comoara din adancurile Dobrogei.
Descoperirea care confirma teoria lui Herodot din Antichitate.



 Batrana Dobroge ascunde in adancuri poate cea mai de pret dintre comorile noastre. Un rezervor imens de apa, vechi de 90 de milioane de ani, cercetat in egala masura de hidrologii romani si bulgari.

 Batranii vorbesc de el ca despre un fluviu subteran care traverseaza judetul Constanta cu un debit care l-ar depasi cu mult pe cel al Dunarii.
 
Autoritarile confirma ca exista, dar nu intra prea mult in detalii.

 Desi poate fi sursa noastra de apa in timpuri negre.
 
Comuna Silistea, judetul Constanta. E seceta crunta, iar in mintea satenilor apare iar fluviul de sub pamant, despre care vorbeau bunicii lor.

 Cativa au vrut sa se convinga ca nu-i doar un basm si au inceput sa foreze. Cu 2000 de euro, Gheorghe Popa le-a demonstrat tuturor ca nu e nebun.

 Dar ce a tasnit de fapt din pamant? Ar putea fi al patrulea brat al Dunarii, pierdut sub nisipul Dobrogei, asa cum banuia Herodot in antichitate.

 Inca din anii '60, hidrologii au incercat sa lamureasca, prin foraje experimentale, care sunt calitatea si cantitatea apelor subterane din Dobrogea.
 
Ultimul proiect a durat 24 de luni si s-a desfasurat impreuna cu cercetatori bulgari. Astazi se stie cat este legenda si cat adevar.



Dobrogea are nu unul, ci doua rezervoare imense de apa subterana. Unul in nord, care merge pana la 100 de metri in adancime. Altul in sud, format in Jurassic. Vine dinspre Bulgaria, unde acopera 200 de kilometri, iar la noi mai sunt inca 80.

 O parte din apa formata la 600-700 de metri sub sol curge spre vest, in zona Giurgiu, alta se disipa treptat spre Mare.

 O mica parte din depozitul vechi de 90 de milioane de ani alimenteaza 48 de localitati din judetul Constanta. Apa neclorinata, fara nitriti, cu un echilibru perfect de calciu, magneziu si fier. Dar se poate oare mai mult?
 
In ultimii 20 de ani reteaua de irigatii din Dobrogea a fost lasata in paragina sau furata bucata cu bucata de hoti. In astfel de perioade de seceta, apa de adancime ar putea fi varianta salvatoare. Doar ca cercetatorii spun ca ar fi o miscare strategica total gresita.

 ''Trebuie prezervate pentru generatiile viitoare. Nu se evapora, sunt ape legate de componenta rocilor", spune Rodica Macale, cercetator stiintific.

 Adica, odata inceputa extractia, echilibrul se rupe. O alegere aproape imposibila. Salvam agricultura sau pastram asul din maneca, in conditiile unei deja anuntate crize de apa la nivel planetar?

===============================
===========================================
====================================================

vineri, 19 iulie 2013

Shambala, tărâmul Celor care Veghează. SHAMBALA - înţelepciune şi spiritualitate. O noua calatorie, in adancurile Pamantului


Despre Shambala, tărâmul acelor fiinţe de lumină care au ajuns la un înalt nivel de conştiinţă şi spiritualitate, şi care veghează la evoluţia umanităţii, s-au scris multe articole, cărţi, tratate…

Misterul continuă însă să planeze asupra celor mai multe aspecte legate de această lume magică, ce ar putea constitui un ţel al evoluţiei lumii în care trăim aici, pe pământ. Există unele revelaţii şi dezvăluiri legate de Shambala, aparţinând unor maeştri, fiinţe iluminate sau unor călăuze spirituale, care relatează locuitorilor planetei noastre aspecte din viaţa şi preocupările fiinţelor care populează acel tărâm al înţelepţilor.


 O asemenea mărturie îi aparţine lui Thoth, renumitul preot – rege atlant care a fondat o colonie în Egiptul antic, după scufundarea Atlantidei. Iată ce ne dezvăluie Thoth:

Poate aţi auzit despre Shambala. Unii spun că este un loc mistic, ca Atlantida, dar eu vă pot asigura că aceasta EXISTĂ cu adevărat. Este un tărâm al FRUMUSEŢII ŞI PĂCII. Acest tărâm există în atmosfera Pământului şi are porţi în majoritatea oraşelor şi ţărilor. Când aceste porţi sunt deschise, câţiva pot pătrunde în ţinuturile minunate ale Shambalei. Dar ea se găseşte întrepătrunsă cu planul Pământului, într-o dimensiune imediat superioară. Voi, ca fiinţe umane, puteţi avea ACCES la energiile Shambalei, chiar din propria voastră locuinţă. Când un om obţine vindecarea, iar sufletul şi spiritul său ating un nivel mai înalt, compatibil cu vibraţia Shambalei, se creează posibilitatea accesului acelei persoane în acest ţinut mirific, unde poate vedea diferite forme de relief, dar şi fiinţe, inclusiv fiinţe umane. Accesul în Shambala se poate face în starea de relaxare, meditaţie şi contemplaţie profunda.

În câmpul auric al unor fiinţe umane poate exista implementat un cod de acces în acest tărâm mirific, Shambala. Odată ce acest cod a fost implementat în aura cuiva, vechii ghizi spirituali (îngerii) vor fi înlocuiti cu alţii. O situatie posibilă permite sa rămână doar ghizii colectivităţii din care acea entitate face parte; poate fi alocat şi un supraveghetor spiritual, care va reprezenta mijlocitorul de contact între toţi ghizii care lucrează cu voi. Acest supervizor rămâne, în timp ce noii ghizi shambalieni vor prelua sistemul vostru de ghidare.

Faza următoare este stabilirea conexiunii fiinţei voastre cu noii voştri ghizi. Când energia voastră se va alinia cu cea a ghizilor din Shambala, lucruri şi evenimente uimitoare vor începe să se petreacă în viaţa voastră. Mai întâi, ei vor face o evaluare a capacităţilor voastre, pentru a face completările care se impun în vederea lucrului cu fiinţa voastră. Veţi avea un fel de vise foarte clare, pe care ar fi bine dacă vi le-aţi nota într-un jurnal unde să faceţi şi referiri la trăirile voastre în timpul meditaţiilor, pentru a putea face corelaţii şi interpretări corecte. Când procesul de alocare a ghizilor şi de ‘’dotare’’a fiinţei cu ceea ce a fost necesar s-a încheiat, porţile Shambalei vă pot fi deschise.

Comunicarea între voi şi ghizi se face, de obicei, prin imagini localizate, ca punct de percepţie, între sprâncene (la nivelul proiecţiei lui Ajna chakra). Conţinutul imaginilor depinde de gândul sau conversaţia avută. Sfatul meu este să priviţi ca la televizor, o deschidere a unei dimensiuni care vă ajuta să asimilaţi sau să întărească o conversaţie pe care o aveţi. Poate fi o imagine care vă ghidează, pentru a vă ajuta să controlaţi direcţia gândurilor voastre. Poate fi un simbol al protecţiei sau o prezenţă care vă arată că sunteţi pe drumul cel bun. Poate fi o atenţionare sau ceva ce trebuie să luaţi în considerare.


Cel mai important lucru este că aceasta este o LEGĂTURĂ DIRECTĂ cu Shambala, un pas în primirea unei cantităţi mai mari de magic în viaţa voastră. Veţi înţelege că sunteţi asistaţi şi că există un ajutor pentru voi în fiecare zonă a vieţii voastre cotidiene. Iniţial, imaginile vor apărea destul de neclare şi prost conturate, dar după un timp de experimentare, totul va începe să fie clar şi în culori naturale (nu numai alb/negru).
 În timpul meditaţiilor, vă veţi percepe într-un hol spaţios în care fiinţe de lumină cu staturi impresionante vă vor fi în preajmă.

Nu încercaţi să controlaţi mental întâlnirea, urmaţi ceea ce doresc ele să vă arate, cu calm şi iubire. La revenire, notaţi-vă în jurnal ceea ce aţi văzut şi simţit. Nu trebuie să locuiţi în Shambala pentru a accesa energiile sau experienţele de acolo. Cei care se înalţă până în acest tărâm, o fac cu un scop anume şi el vizează, de obicei, aducerea energiilor Shambalei către planurile tridimensionale ale Pământului, pentru a creşte nivelul vibraţional al planetei către dimensiunile 5 şi 6.

Amintiţi-vă că, în timp ce Pământul este tridimensional, voi puteţi accesa alte dimensiuni, prin propria voastră creştere şi experienţă, şi totuşi păstrându-vă natura fizică. Reamintim că zona cvadridimensională este una de tranziţie la cea cu cinci dimensiuni, şi este caracterizată prin haos, un fel de dezordine ordonată şi inevitabilă a planurilor astrale. Cea de a 5-a dimensiune este prima din şirul dimensiunilor înalte, începutul planurilor cauzale. În cea de a 6-a începeţi procesul de elevare şi introducere a propriei voastre conştiinţe mai înalte în corpurile voastre aurice, corpurile de lumină şi corpul fizic.

 Fiecare experienţă pe care o aveţi în viaţă vă conduce către conştiinţa Sinelui vostru Divin. Pentru aceasta, trebuie să exploraţi toate aspectele Sinelui vostru. Contactul şi accesul în tărâmul Shambalei vă va ajuta să vă eliberaţi de karma acumulată în trecut şi să faceţi saltul în următorul stadiu al evoluţiei voastre.
Veghindu-vă întotdeauna, Toth »
Sursa: http://www.justchannelings.com



SHAMBALA

Un cataclism planetar i-a obligat pe reprezentantii unei civilizatii stravechi sa se refugieze intr-o lume subterana. Locuitorii ei detin controlul puterii la suprafata globului si imping omenirea spre Apocalipsa.

Posibilitatea existentei unui taram misterios a constituit din cele mai vechi timpuri un subiect deosebit de fascinant. Una din lucrarile de referinta ce abordeaza acest subiect apartine lui Edward Lytton, autor al cartii “Ultimele zile ale orasului Pompei”. Acesta descrie in cartea sa, Rasa viitoare, o lume subpamanteana locuita de o rasa superioara, vrill-ya, care planuia sa cucereasca lumea de sus.

Pe aceeasi linie, Rene Guenon aminteste in scrierile sale de un mit in care se afirma ca, in urma unui cataclism planetar, ultimii reprezentanti ai unei civilizatii avansate, dezvoltata pe teritoriul ocupat de actualul Podis Gobi, s-au refugiat intr-un imens sistem de caverne sapat in profunzimile lantului himalayan. Acolo, ei s-au separat in doua grupuri, fiecare stabilindu-si un centru material si spiritual propriu: in Agartha se afla Cetatea binelui, a contemplarii si neamestecului in evolutia lumii de la suprafata si in Shambhala, Cetatea puterii, membrii ei isi concentreaza eforturile in directia dirijarii si grabirii omenirii spre Apocalipsa.

Alte interpretari considera Agartha ca fiind de origine budista; ele se refera la o lume subterana cu milioane de locuitori si multe orase, toate aflate sub dominatia suprema a Capitalei lumii subterane, Shambala, unde locuieste conducatorul absolut, cunoscut in Orient ca Regele Lumii. Se crede, de asemenea, ca o retea de tunele secrete leaga lumea subterana de Tibet, similar camerelor secrete de la baza Piramidei din Gizeh ce duc spre adancuri. Cronicile chineze descriu misiuni ale unor ambasadori trimisi de imparati ai Imperiului celest la spiritele muntilor. Conform acestora, teritoriul lor coincide cu zona indicata pe hartile tibetane, Kanjur si Tanjur, pentru regatul ascuns denumit de acestea Shambala, iar spatiile aflate in acea regiune, la mare adancime sub scoarta terestra, ar fi populate de urmasii supravietuitorilor celor doua continente scufundate candva in Atlantic si Pacific, Atlantida si Mu.



Un imperiu condus de Regele Lumii
Legendele mongole sustin ca Shambala este un adevarat imperiu cu 800 de milioane de supusi, condus de Regele Lumii. Capitala este inconjurata de orase in care traiesc marii preoti si savantii. Palatul regelui este inconjurat de palatele maestrilor, care stapanesc toate fortele vizibile si invizibile ale pamantului, infernului si cerului. Conducerea intregii societati este exercitata de 5.000 de savanti, 365 de cardinali si 12 membri ai Initierii supreme. Regatul se intinde de-a lungul tuturor coridoarelor subpamantene din lumea intreaga.

Persii numeau acest urias imperiu subteran Ariana, pe care o considera a fi tara de origine a arienilor. Conducatorul imperiului subpamantean este Rigden Iyepo, Regele Lumii, care il are ca reprezentant terestru pe Dalai Lama. In legendele si traditiile referitoare la imperiul subpamantean se vorbeste ca pe pamant va urma un al treilea razboi mondial care va fi insotit de cutremure, o fisura la pol si alte catastrofe naturale in urma carora va disparea mai mult de jumatate din populatia globului. Dupa acest ultim razboi, diferitele rase din interiorul Pamantului se vor uni cu supravietuitorii de la suprafata si toti vor trai in pace intr-un “mileniu de aur”.

Conform vechilor scrieri, Shambala este marginita la nord de Siberia (tara zapezii), la sud de Tibet si India, de China la est si de Hotan la vest, ceea ce inseamna ca este localizata sub actuala Mongolie. Se afirma ca pentru a ajunge in acest regat ascuns exista patru cai de acces: una pe teritoriul Rusiei, alta in India, o a treia in Tibetul oriental si ultima in Borneo. Misteriosul taram pare sa se intinda peste tot sub scoarta terestra. Din loc in loc, pasaje secrete permit initiatilor accesul in interiorul sau. Multi locuitori ai Shambalei sunt dispersati in toate statele lumii, fiind coordonatorii oculti ai tuturor societatilor secrete la putere.

Printre tarile antice indicate pe vechi harti tibetane apar nu numai Persia, Babilonul, Iudeea si Egiptul, dar si Shambala. “Regatul ascuns” – se arata in Shambala lan-yia (Drumul spre Shambala), lucrare tibetana scrisa in secolul al XVIII-lea – “este situat intr-o zona muntoasa inconjurata de varfuri foarte inalte, abrupte si inzapezite”. Renumitul explorator Nicholas Roerich a aflat de la un preot-lama ca sub Potala (palatul lui Dalai Lama din Lhasa) exista o grota cu un lac despre care au stiinta numai initiatii. De aici pornesc mai multe coridoare ce leaga Potala de enigmatica citadela Shambala. Alte legende amintesc ca Ayodhya, Orasul stelar, intemeiat acum 6.000 de ani, a fost mutat cu circa 1.800 de ani inainte de Christos, in nordul masivului himalayan, la Shambala, numita de tibetani si Dejung.


Fiinte venite din Cosmos si misterioasele lor aparate de zbor
In 1926, in timp ce expeditia lui Roerich se apropia de masivul Karakorum, a fost observat tasnind pe cerul limpede un disc stralucitor; el si-a schimbat pe neasteptate directia de deplasare din sud spre sud-vest, facandu-se nevazut in spatele varfului inzapezit al masivului Humboldt. “Este un semn din Shambala”, au exclamat imediat preotii-lama din grup, la vederea discului. In 1933, britanicul Frank Smythe, escaladand Everestul, a avut o experienta similara. De aceasta data, au fost semnalate doua OZN-uri invaluite intr-o irizatie pulsatorie care au strabatut in viteza cerul la mare inaltime.

Ciudate vehicule aeriene au fost semnalate – conform afirmatiilor lui Serge Hutin – si de cealalta parte a globului, in zona Muntelui Shasta. Cartea scrisa de el a aparut in 1961, anterior valului de semnalari de OZN-uri care s-au abatut asupra SUA in deceniile sase si sapte ale secolului trecut. Este greu de crezut – spun expertii in OZN-uri – ca Roerich sau Smythe incercau sa produca senzatie cu relatarile lor, lucru de care sunt acuzati raportorii OZN moderni. Fenomenele descrise de ei erau, insa, foarte clare pentru autohtoni: “Semne din Shambala”. O legenda mongola afirma ca “in Agartha, savantii inregistreaza pe tablite de piatra toata stiinta planetei noastre, dar si a altor lumi”. Bazandu-se pe vechi manuscrise tibetane, cercetatorul italian Giuseppe Tucci mentioneaza ca Shambala a fost condusa de fiinte venite din Cosmos, detinatoare ale unei stiinte extrem de avansate careia s-au straduit sa-i asigure perpetuarea.

Sosite pe Terra cu milioane de ani in urma, ei aveau misiunea de a accelera evolutia planetei si a viitoarei specii umane. Intemeietorilor taramului ascuns le-ar fi urmat pamantenii instruiti de ei care nu numai ca au pastrat cunostintele mostenite, dar au controlat permanent si discret ascensiunea omenirii pe scara istoriei.



Noi relatări despre Shambala – dialog într-un templu tibetan

Thomas Andrew ne dezvăluie următoarea întâlnire cu adevărat iniţiatică, pe care a avut-o în Tibet cu un mare LAMA, întâlnire din care a aflat, de asemenea, multe lucruri despre SHAMBALA:

“-Budismul se bazează pe credinţa într-un panteon al unor fiinţe superioare care, urmând calea celor opt principii ale înţelepciunii, au atins Nirvana. Noi preaslăvim, de asemenea, spune înţeleptul LAMA, învăţătura care spune că, undeva în nord, există un regat unde locuiesc câteva dintre aceste mari spirite care au ajuns la Nirvana. Noi îl numim SHAMBALA.

-Aceste suflete iluminate, am întrebat, formează o fraternitate invizibilă, având drept scop elevarea spirituală a umanităţii?
-Avem, într-adevăr, o asemenea confrerie în Tibet, dar nu există nici un motiv sa credem că ea ar exista şi s-ar manifesta doar în Asia, spuse lama.
-Îmi imaginez că pregătirea spirituală şi testele prin care poţi fi admis în această grupare sunt foarte dificile, şi durează numeroşi ani! Mărturisesc că nu sunt pregatit, şi ştiu că-mi vor trebui mai multe existenţe pentru a ajunge la înaltul vostru nivel spiritual, dar pot spune că am aspirat întotdeauna la aceasta. Voi putea oare, în umila mea sferă de acţiune, să fiu de vreun folos Arhaţilor voştri, şi să iau parte la eforturile voastre de a lumina umanitatea?
-Această cale a dăruirii totale pentru a servi umanitatea este dificilă. Ea necesită înainte de toate o mare abnegaţie. Uitând complet de tine în aspectele tale inferioare, egotice, te ridici deasupra pământului şi te topeşti în Infinit. Dacă doriţi, sugeră lama, putem recurge la o anumită experienţă yoghină, care vă va permite să sesizaţi planul nostru de gândire şi actiune.
-Desigur, i-am răspuns, va fi o experienţă spirituală pe care sunt nerăbdător să o trăiesc; de fapt, să ştiţi că întotdeauna am aspirat la o viaţă cât mai elevată.

Lama mă rugă atunci să mă aşez în PADMASANA (postura lotusului) şi să meditez, în timp ce el rămase aşezat alături de mine.
-Imaginaţi-vă, spuse el, că vă ţineţi viciile în mâna dreaptă şi virtuţile în mâna stângă. Lăsaţi pe pământ păcatele dumneavoastră invizibile şi faceţi la fel şi cu virtuţile. Faţa vă este acoperită de o mască – personalitatea, care cuprinde vârsta, sexul, naţionalitatea, profesia şi celelalte elemente trecătoare. Unele măşti sunt urâte, fiind făcute din argilă; altele din marmură, şi sunt minunate. Unele sunt din aur, altele din fier, dar, oricum ar arăta propria mască, debarasaţi-vă de ea şi lăsaţi-o pentru un timp în faţa dumneavoastră, pe sol.

Urmând indicaţiile călugărului, am resimţit o senzaţie intensă şi stranie de vid şi de dezorientare, în timp ce numele, sexul, naţionalitatea şi profesia mea se estompau tot mai mult. În scurt timp, toate caracteristicile personalităţii au fost practic şterse din mine. Trăirea era atât de puternică, încât mi s-a părut că aud zgomotul propriei mele măşti căzând pe pământ.
-Acum aţi devenit, din punct de vedere mental şi spiritual, un simplu centru pur, conştient, eliberat de toate condiţionările şi neposedând nimic, vorbi lama după un timp. Nu sunteţi decât o flacără într-un ocean de foc. Spiritual vă aflaţi departe de limitele pământului, amestecându-vă focul şi strălucirea cu cele ale îndepărtatelor stele ale Marelui Vid, murmură călugărul.

O stranie şi exaltantă expansiune a conştiinţei mă pătrundea într-un mod cu totul natural şi fără nici un efort. Influenţa spirituală a călugărului lama acţiona, cu siguranţă, foarte puternic din moment ce reuşea să îmi transmită aceste impresii atât de vii.
 -Acesta este momentul în care avem acces la planul atemporalităţii, adică acel plan unde toate lucrurile se află într-un deplin sincronism chiar în această clipă, locul unde nu există nici trecut, nici prezent şi nici viitor, spuse lama, ci doar o singură durată, unică.

Deodată, am resimţit un vid complet, ca şi cum timpul s-ar fi oprit pentru totdeauna. Nu mai exista nici “înainte”, nici “după”, nici “înalt”, nici “jos”, nici “aici” şi nici “acolo”. Era o senzaţie de totală dilatare într-un univers atemporal şi fără limite.
 Vocea călugărului se facu din nou auzită:
-Să revenim acum din aceste planuri elevate. Jos… mai jos. Reluaţi-vă vechea dumneavoastră mască, adică virtuţile şi viciile pe care le-aţi abandonat la sol. Întorceţi-vă în această cochilie, unde veţi rămâne până la eliberarea finală, spuse lama.
 Dupa câteva minute de tăcere profundă, am întrebat:
-Aceasta este ceea ce numiţi Nirvana?

-În experienţa pe care aţi trăit-o, aţi avut o percepţie a Marelui Vid şi un ecou al Marii Linişti, răspunse călugărul. Apoi m-a condus spre o uşă secretă a mănăstirii, prin care am patruns într-o peşteră complet izolată de exterior, cu excepţia unui spaţiu îngust, săpat în perete. Această deschidere nu constituia propriu-zis o fereastră, ci o fantă naturală a peretelui stâncos, mărită puţin pentru a obţine mai multă lumină în interior. Cu toate că, în general, grota era uscată, picături de apă cădeau de pe stalactite şi se transformau în mici pârâiaşe, care şerpuiau lin, pentru a dispărea apoi în fisurile solului. Neregularităţile pereţilor peşterii dădeau impresia unor nişe într-un sanctuar.

În cea mai mare dintre acestea, îndreptată spre nord, era situată o statuie înaltă de bronz. Călugărul aprinse un rând de lumânări roşii şi de bastonaşe de tămâie în faţa ei şi, imediat, statuia zeiţei TARA, apăru în faţa noastră, în toată splendoarea sa. Zeiţa purta o tiară, cercei lungi, un colier, un ochi în frunte, ochi în palme şi pe tălpile picioarelor, care simbolizau omniprezenţa sa. TARA este zeiţa protectoare a Tibetului, a Nepalului şi a celei mai mari părţi a Asiei, aici ea fiind deocamdată cel mai mult invocată, şi mai este cunoscută şi sub numele de Kuan Yin, zeiţa Compasiunii. Mâna sa dreaptă era întinsă, cu palma orientată în faţă, în semn de compasiune şi ajutor, iar vârful degetului mare şi vârful degetului mijlociu de la mâna sa stângă erau unite în ceea ce se numeşte o MUDRA (gestul oriental care subliniază un anumit aspect esenţial – aici, Adevărata Doctrină în logica şi iubirea sublimă.)

Atunci când uşa de piatră se închise în urma noastră, m-am gândit că voi pătrunde într-o altă lume, complet izolată de aceea pe care am cunoscut-o până acum. Maestrul Lama m-a chemat mai aproape de Zeiţă. În faţa ei se afla o cavitate a solului săpată în rocă de-a lungul a mii de ani, de picăturile ce cădeau neîncetat din stalactite. Acest rezervor de formă ovală, format în mod natural prin eroziune lentă, era plin până la margini, iar apa se prelingea în afară. Picăturile care cădeau din plafonul grotei formau cercuri concentrice la suprafaţa apei imobile ca o oglindă.
-Sunt lacrimile lui TARA, ce plânge decăderea omului, care şi-a uitat natura sa divină, îmi spuse lama.
 Dupa puţin timp, el continuă:
-Aţi auzit vorbindu-se de lacul Lhama Lamtsa din Tibet, în care apar imagini şi viziuni revelate atunci când delegaţii lama-şilor caută locul de naştere al viitorului Dalai-Lama?
-Îmi amintesc că am citit ceva despre acest subiect…, am răspuns eu destul de timid.
-Acest mic bazin cu apă este oarecum asemănător lacului sacru amintit; în el pot fi urmărite, în acelaşi mod, imagini de o înaltă semnificaţie spirituală.

Am privit cu mare curiozitate în apa care reflecta lumina lumânărilor şi silueta zeiţei TARA în alcovul său întunecos, dar, cu excepţia acestei imagini nu am văzut nimic altceva.
-Priviţi mai atent… şi mai atent… AUM MANI PADME HUM, rosti călugărul şi intonaţia i se reverbera în grotă. Flăcările lumânărilor o luminau pe TARA într-un curcubeu multicolor, fumul bastonaşelor de tămâie se urca foarte sus, şi toate acestea se reflectau în bazin ca într-o oglindă mişcată din când în când de căderea unei picături de apă. Curând, toate imaginile se şterseră şi, în acelaşi timp, apa bazinului fu acoperită de o ceaţă. Pe neaşteptate am început să văd imagini de cea mai mare claritate, ca şi cum aş fi privit ecranul unui televizor în culori. Lama, aflat lângă mine, în picioare, privea şi el imaginile.

Prima scenă pe care am văzut-o a fost imaginea planetei noastre, cu marile ei oceane, cu continentele şi masa de formaţiuni noroase, aşa cum ni le arată oamenii de ştiinţă occidentali în emisiunile televizate din spaţiul cosmic. Mai apoi, în decurs de unul sau două minute, aspectul globului pământesc s-a schimbat total. Nori compacţi, gri, negri, bruni şi roşu închis, murdar, au acoperit zonele cele mai populate ale pământului. Din când în când, această masă era traversată de intense raze de lumină roşie, ca acelea produse de mari explozii. Pentru câteva clipe, raze bleu, roz sau aurii, precum şi lumina stelară au apărut pe fundalul întunecat, luminând globul pamântesc, dar întreaga planetă continua să fie scăldată într-un halou enorm de înspaimântatoare culori întunecoase.

-Observaţi vibraţiile mentale şi emoţionale emise de umanitate, îmi explică lama; după cum puteţi vedea, frecvenţa lor este joasă şi nerafinată. Priviţi acum acest nor gri atât de gros, care denotă egoismul! Scânteierile bleu sunt aspiraţiile spirituale ale minorităţii, dar ele sunt copleşite destul de repede de curentul general de patimă, de ură şi de aviditate care a format această aură uriaşă în jurul Terrei de-a lungul sutelor de ani. Ea se aseamănă cu straturile ionizate din jurul planetei, care reflectă undele radio, formând un strat izolator de vibraţii inferioare ce împiedică frumuseţea forţelor stelare să fie percepută de fiinţele de pe Pământ.

 A vedea cu proprii mei ochi enorma carapace mentală negativă care înconjură pamântul, a fost pentru mine o descoperire înspăimântatoare.
-Planeta noastra este bolnavă, chiar foarte bolnavă, din cauza concepţiilor false şi a gândurilor negative ale oamenilor, am murmurat eu.
 În scurt timp norii întunecaţi s-au propagat departe în spaţiu, amintindu-mi de tentaculele unei caracatiţe. Acest monstru negru ce se defalca în spaţiul interplanetar nu constituia un spectacol prea frumos de contemplat, iar senzaţia că eu însumi mă aflam în spatele înspăimântatorului animal m-a făcut să mă înfior.

În acel moment am văzut cum strălucitoare raze bleu, roz sau de o albeaţă strălucitoare se propagă ca nişte scurte iluminări în conglomeratul întunecos.
-Aceste raze sunt cumva reacţiile mentale benefice emise de diverse grupări, organizaţii sau confrerii umane spirituale? l-am întrebat pe lama.
-Într-adevăr, aşa este, consimţi acesta; puteţi vedea cum haloul negru al Terrei ar putea fi îndepărtat prin acţiunile lor, dacă marea majoritate a oamenilor ar încerca să emită gânduri şi emoţii situate doar pe această lungime de undă elevată. Iată ceea ce toate popoarele acestei planete ar trebui să facă în mod sistematic şi într-o perfectă sincronizare, până când pământul întreg nu ar mai emite în spaţiul cosmic decât înaltele vibraţii spirituale.

Gânditor, lama îşi continuă comentariul:
-TARA, cea plină de compasiune, a plâns prea mult timp, a spus el; Mama Natură poate într-o zi să decidă distrugerea spiritelor oarbe care au creat această oribilă carapace în jurul globului nostru. Umanitatea trebuie să purifice şi să asaneze locuinţa sa planetară. Arhaţii acţionează cu toată puterea lor pentru a neutraliza răul, dar chiar mai important decât aceasta este să se poată opri noile emisii negative recreate în mod constant; şi acest lucru doar omul poate să îl facă.
Astfel îmi vorbea lama, în timp ce contempla în bazinul TARA-ei imaginile revelate într-un mod atât de deosebit. Ele dispărură gradat şi, în curând, nu mai ramase nimic, decât suprafaţa imobilă a lacului, mişcată de picăturile intermitente de apă care cădeau din bolta peşterii.

-Bineînţeles, este inutil să vă mai spun că am fost îngrijorat de ceea ce am văzut, dar toate acestea nu fac decât sa-mi întărească dorinţa de a lupta pentru elevarea umanităţii, deşi am înţeles că este o sarcină de titan, am spus eu cu un sentiment de disperare.
-Este bine că v-aţi hotărât să-i ajutaţi pe BODHISATTVA-şi, spuse lama. Fiecare poate să-i ajute, după capacităţile şi aspiraţiile sale.
-Iar eu, ce aş putea face?
 Călugărul rămase tăcut câteva minute. A închis ochii pentru a medita asupra indicaţiilor pe care ar putea să mi le dea sau pentru a primi un mesaj telepatic provenind de la una din fiinţele excepţionale din SHAMBALA.

Deschizând ochii, mi-a spus:
 -În prezent umanitatea trebuie să-şi decidă orientarea: spre Lumină sau spre tenebre, şi astfel să-şi suporte KARMA.
 Toate popoarele vor trebui să aleagă între vechea mentalitate a luptelor ucigatoare sau ordinea nouă a unei fraternităţi mondiale.
 Desfăşurarea ciclului cosmic ne-a apropiat mult de Epoca Spiritualităţii, Epoca de Aur. Nimeni nu poate să oprească desfăşurarea firească a acestui ciclu, deoarece DHYAN CHOHAN-ii (fiinţe cosmice înzestrate cu puteri supranaturale) vor aduce în curând din esenţa spaţiului, din energia subtilă cauzală, un corp care este până acum invizibil, un simplu vortex de forţe, dar care atunci când va intra în acţiune va distruge cu flăcările sale toate forţele negative.

Secol după secol, mileniu după mileniu, noi am adresat umanităţii numeroase mesaje care au fost recepţionate de oamenii mai elevaţi. Toate vorbeau despre necesitatea unirii şi a fraternităţii universale. Din păcate, prea puţini dintre ei au ajuns să-şi rafineze conştiinţa şi să poată îndruma, la rândul lor, pe ceilalţi în această privinţă. De aceea este necesar mai ales în această perioadă critică să lansăm un ultim Avertisment, acesta fiind Ultimatumul Nostru Planetar. Umanitatea va accepta Glasul Inimii, Legea Iubirii Divine, sau se va distruge prin exacerbarea propriilor sale forţe negative. Perturbând legea Karmică a universalităţii vieţii prin comportamentul său distructiv, omul va fi judecat şi pedepsit de Natură. Toate oraşele ar putea fi înghiţite de oceane, iar marile continente ar putea fi dizlocate prin cataclisme vulcanice şi cutremure. După Anul Arhaţilor, Ultimatumul Planetar va trebui să fie luat în consideraţie de către întreaga umanitate. Acest mesaj va trebui trimis cu bunătate şi compasiune, dar totuşi foarte ferm, deoarece el reprezintă un avertisment, şi avertismentele nu sunt aduse decât de oamenii ce au intenţii benefice. Astfel, fiinţa umană va fi pusă în faţa alegerii supreme: Lumina sau Tenebrele, Pacea sau Războiul, Inima sau Pumnul, Înţelepciunea sau Ignoranţa.

-Acum puteţi înţelege că umanitatea este un câmp de luptă al Forţelor Celeste, urmă lama. Aceasta este, evident, o învăţătură foarte veche, care a fost încorporată în toate religiile. În ultimul sfert al acestui secol trebuie lansat un apel ce va arăta necesitatea instaurării Doctrinei Inimii, Legea Iubirii, singura în stare să salveze planeta. Ultimatumul nostru Planetar se referă la un apel către o transformare interioară care trebuie să apară în fiecare om. La această ăascruce de drumuri umanitatea trebuie să aleagă între calea care duce către abisul decadenţei morale, sau acea cale care urcă spre stele. Se apropie cea mai acută criză din cadrul acestui ciclu cosmic. Dacă punerea în gardă nu este înţeleasă şi dacă masele de oameni se încăpăţânează să meargă pe drumul actual alături de Prinţul Tenebrelor, atunci Ierarhia Cosmică va revela prosteasca ignoranţă şi răutate a oamenilor, iar Maestrul Luminat al SHAMBALEI va nimici tot răul de pe această planetă. Acesta este mesajul pe care va trebui să-l duceţi oamenilor.

-Credeţi că aş putea răspândi aceste profeţii unui mare public, păstrând în acelaşi timp reputaţia unui om rămas sănătos la minte? am întrebat eu.
-În secolul în care trăim am văzut toate naţiunile înfruntându-se în cursul celor două războaie mondiale, iar înainte de sfârşitul lui este posibilă desfăşurarea celui de-al treilea conflict. Consideraţi că oamenii acestor popoare sunt sănătoşi la minte? replică lama. Dumneavoastră vă veţi împlini rolul, urmă el, şi alte voci se vor alătura dumneavoastră, deoarece de data aceasta miza este enormă. Nu este vorba numai de destinul umanităţii – care oricum va putea fi reconstruită în câteva milioane de ani – ci de existenţa însăşi a planetei, care a necesitat un întreg Manvantara pentru a se forma. (Manvantara = ciclu cosmic cu o durată de timp foarte mare.)


-Popoarele Terrei trebuie totuşi să înţeleagă că a trecut timpul crucificărilor şi al profeţilor liniştiţi care predică mulţimilor entuziaste. Suntem în timpul Arhaţilor, care se vor exprima prin fulgere, tunete şi ploi de stele! Epoca SHAMBALEI a sosit. Pe ecranele lor de televizor, spectatorii vor urmări realizările stupefiante ale unor civilizaţii înfloritoare de acum câteva milenii, din care azi nu au mai rămas decât nişte urme; de exemplu, civilizaţia egipteană. Morala acestei descoperiri ştiinţifice se traduce în mod clar: distrugerea suportată de unele popoarele antice o poate suporta, de asemenea, şi civilizaţia actuală. Puteţi astfel deveni o civilizaţie moartă, o simplă legendă pe care nimeni nu o va crede peste zece mii de ani. Acesta va fi mesajul esenţial al acestei comori atât de mult timp ascunse: nu urmaţi exemplul Atlantidei!
-Dar cum spuneţi că ar trebui să se comporte umanitatea pentru a evita un asemenea dezastru? am întrebat.
 Călugărul răspunse:

-Învăţătura lui TARA, care este Doctrina Inimii, trebuie să devină fundamentul unei sociologii noi. Controversele vor mai putea să apară doar între partizanii diferitelor sisteme, dar fără a se ajunge la razboaie. Trebuie să ne convingem că toţi suntem membrii unei mari familii planetare, spuse maestrul cu o căldură deosebită în voce.

-Am putea să ne rezolvăm problemele şi să realizăm translaţia spirituală specifică Vârstei de Aur ce va veni, fără evenimentele apocaliptice despre care vorbiţi?
-Am putea, şi ar trebui s-o facem, dar câţi oare se orientează pentru aceasta cu totul în sens benefic? Este dispusă, oare, marea majoritate a umanităţii să abandoneze calea cupidităţii, a egoismului, a naţionalismului limitat şi cultul sexualităţii necontrolate, desfrânate, în favoarea elementelor spirituale? Oamenii nu trebuie să devină asceţi şi călugări, dar ar putea să trăiască şi să gândească aidoma unor fiinţe umane demne de acest nume. De ce trebuie să se omoare între ei, când de fapt sunt cu toţii fraţi, şi de ce să distrugă Mama Natură? KARMA sau legea cosmică implacabilă a cauzei şi a efectului, este teribilă în acţiunea sa. De ce, atunci, să ne pregătim noi înşine astfel de consecinţe dureroase? spuse lama.

-Ultimatumul Planetar despre care vorbiţi, acest ultim şi mare avertisment dat naţiunilor, se va adresa doar guvernelor, sau întregii populaţii? am întrebat eu.
-Amândurora. Un guvern nu poate dura fără adeziunea poporului, iar masele nu pot exprima voinţa întregii naţiuni decât prin vocea reprezentanţilor lor.
-Acest ultimatum are vreo legătură cu epoca SHAMBALEI, despre care vorbesc textele străvechi? am întrebat.
-Aceasta este deschiderea porţilor unei ere mai bune, şi anume epoca lui TARA. Simbolul său este semnul inimii, căci inima, iubirea, uneşte întreaga umanitate, iar orice religie adevărată şi orice ideologie profundă este bazată pe iubire, spuse lama.

Împingându-mă mai aproape de statuia TARA-ei, luminată de flăcările lumânărilor, fără să mă fi prevenit, călugărul mi-a aşezat mâna stângă pe mâna dreaptă a Zeiţei, care era îndreptată spre umanitate într-un gest de compasiune.

-Semnul inimii este emblema viitoarei epoci, spuse el, epoca lui Maitreya, viitorul Buddha, anunţat de KALACHAKRA sau ştiinţa ciclurilor. Când mi-am retras mâna am văzut uimit Semnul Inimii apărut în mod distinct în palma mâinii stângi. În mod evident, el nu era amprenta simbolului încrustat în mâna TARA-ei, simbol ce reprezenta un ochi, ci era vorba de un fenomen energetic, deoarece de fiecare dată când apăsam pe această urmă în formă de inimă, ea devenea mai estompată.
Lama părea foarte satisfăcut de ceea ce se produsese.
-Este foarte bine, spuse el. Aţi primit semnul TARA-ei şi, deşi el va dispărea destul de rapid şi va deveni invizibil, va rămâne pentru totdeauna în aura bioenergetică a dumneavoastră, ca o binecuvântare divină.

Apoi am ieşit împreună din acel sanctuar al TARA-ei. A doua zi, călugărul m-a condus în biblioteca mănăstirii şi mi-a arătat o serie de lucrări, vorbindu-mi despre conţinutul lor. În templu erau agăţate numeroase steaguri pe care nu le putusem remarca până atunci, din cauza întunericului. Călugărul a luat o lumânare mare, şi m-a rugat să privesc cu atenţie acele steaguri sau TANKA.

-Iată TANKA lui MAITREYA, viitorul BUDDHA, îmi spuse el. Îl puteţi vedea reprezentat surâzând şi stând în picioare, ceea ce arată că misiunea sa este binecuvântată şi că va sosi în curând.
-Multe religii cred în venirea unui Mesia sau Avatar, am răspuns eu; MAITREYA, care urmează să vină, poate aduce pacea umanităţii?
-Întrebarea dumneavoastră îmi aduce aminte de învăţătura pe care am primit-o în tinereţea mea de la trei mari Arhaţi. Ei spuneau: “Lumea voastră se încăpăţânează să se îndrepte spre dezastru. Umanitatea nu mai poate salva pământul decât printr-o regenerare spirituală. Atunci când eu i-am întrebat dacă viitorul BUDDHA MAITREYA ar putea să o salveze, unul dintre aceşti trei maeştri mi-a răspuns: “MAITREYA va arăta calea, dar umanitatea va trebui să aleagă şi apoi să-şi urmeze calea aleasă!”

-Acum înţeleg, am spus eu, cât este de nebun omul care se opune în ignoranţa sa legii cosmice a ascensiunii eterne…
-Atunci când răul va atinge punctul său culminant şi când elementele de valoare vor fi copleşite sub greutatea urii, a ignoranţei şi a decăderii morale, SHAMBALA va cere de la DHYAN CHOHAN-i să apropie de Pământ corpul astronomic care se află în prezent dincolo de Jupiter. Noua radiaţie ce se va produce în urma acestui impact va transforma întreaga viaţă pe această planetă, anunţă lama.
-Acest mare eveniment cosmic este aproape? am întrebat eu.
-Noul astru va deveni vizibil la sfârşitul secolului, spuse lama, dar apropierea sa va necesita numeroşi ani.

-Poate fi precizată venirea noului BUDDHA? l-am întrebat eu.
-În ultimul sfert al secolului XX, răspunse călugărul, umanitatea trebuie să se pregătească de venirea Arhaţilor şi a lui MAITREYA însuşi; şi în această perioadă crucială, Doctrina Inimii va fi expusă tuturor. De aceea, când sfinxul din Gizeh îşi va lansa avertismentul, va trebui să fim pregătiţi pentru măreţele evenimente ce vor veni.
-Ultimatumul Planetar este deci adresat tuturor naţiunilor, am spus pentru a concluziona discuţia noastră.
-Desigur, afirmă înţeleptul lama, aceste revelaţii oferă tuturor oamenilor de pe această planetă posibilitatea să-şi exercite liberul arbitru: să aleagă între Lumină şi Tenebre, între fraternitate şi egoism.

Profund impresionat, am părăsit lamaseria, după ce am mai privit încă o dată statuia lui BUDDHA, steagul lui MAITREYA şi cel al Maestrului SHAMBALEI.
 Afară soarele lumina puternic, făcând să strălucească zăpada şi gheaţa de pe Himalaya în toată puritatea sa. O lumină subtilă cuprindea munţii, lumina cunoaşterii venită dintr-o altă lume, superioară, ce veghează asupra noastră şi care este cunoscută deocamdată doar de un număr foarte mic de oameni.

 Aceste fiinţe auguste, Arhaţii, posedă nu numai o mare înţelepciune şi autoritate emanând dintr-o sursă cosmică divină, dar ei dispun, în acelaşi timp, de forţe atât de mari de viaţă şi de moarte, încât am considerat că este de datoria mea să redau aici acest Ultimatum Planetar, cu riscul de a-mi atrage dispreţul sau resentimentul occidentalilor ignoranţi.
 Se poate pune acum o întrebare logică: Ce putem face pentru a preveni sau atenua KARMA mondială actuală care este profund negativă?

Lucrul esenţial este neutralizarea aurei negative înspăimântătoare a pământului întreţinută prin acumularea celor mai josnice instincte ale umanităţii. Acestea preced, însoţesc şi determină toate crimele ce se fac în istorie. Astfel, MEDITAŢIILE SINCRONIZATE ASUPRA PĂCII ŞI FRATERNITĂŢII UNIVERSALE, PRACTICATE CHIAR ŞI CÂTEVA MINUTE ÎN ANUMITE ZILE, AR PUTEA FACE MIRACOLE ŞI AR PUTEA DA NAŞTERE UNOR EFECTE SESIZABILE LA NIVELUL ÎNTREGULUI GLOB.

Deja această sarcină este asumată în parte de câteva grupări esoterice şi religioase, dar orice fiinţă umană aspirând la pace şi armonie pe acest pământ, ar putea participa la această nobilă misiune, căci lucrul spiritual pentru purificarea Pământului de aura sa malefică nu necesită vreo credinţă religioasă aparte.”  



Conform textelor străvechi, SHAMBALA este centrul sau polul spiritual tainic al planetei noastre. Ea este un tărâm subtil care poate fi asemănat cu un Soare spiritual, în jurul căruia gravitează întreaga înţelepciune planetară. SHAMBALA inspiră divin umanitatea şi este ocrotitoarea tuturor învăţăturilor şi căilor spirituale autentice.

SHAMBALA este o oază de înţelepciune şi spiritualitate cosmică, ai cărei reprezentanţi au îndrumat omenirea de-a lungul secolelor, precum o stea călăuzitoare, spre un grad din ce în ce mai înalt de înţelegere, spre o morală mai elevată şi o apropiere mai profundă între oameni, prin solidaritate, fraternitate şi iubire.

SHAMBALA este un tărâm tainic, vast, de o frumuseţe paradisiacă. Ea este, totodată, scena unor activităţi armonioase şi pline de înţelepciune şi mare parte dintre aceste activităţi au ca scop susţinerea şi ghidarea spirituală a fiinţelor umane încarnate pe Pământ. Chiar şi textele vechi care descriu SHAMBALA ne indică faptul că în această lume există un nivel tehnologic foarte avansat ( locuitorii SHAMBALA-ei folosesc, de exemplu, anumite vehicule de zbor foarte performante). Există aici arhive vaste care păstrează istoria şi o mare cantitate de informaţii despre spiritualitatea planetară, există temple splendide şi peisaje mirifice.

În fiecare epocă istorică, o zonă spirituală principală a planetei noastre, altfel spus – un focar spiritual planetar, este considerat a fi proiecţia SHAMBALA-ei pe Pământ, ceea ce înseamnă nu numai că legătura sa cu SHAMBALA este foarte puternică, ci şi că

SHAMBALA acţionează direct, prin acel focar, pentru a impulsiona evoluţia spirituală planetară, prin intermediul fiinţelor umane care au privilegiul de a face parte din grupările spirituale care se găsesc în respectiva zonă.
Din aceste motive, proiecţia SHAMBALA-ei pe Pământ, poate fi considerată chiar ca o manifestare directă a ei şi ca o extindere a SHAMBALA-ei în planul fizic.

Dar, chiar mai mult decât atât, în zonele de proiecţie a SHAMBALA-ei pe Pământ , există anumite pasaje speciale, secrete, de trecere între aceste două lumi. Accesul se face printr-o “poartă” care este în general o fântână sau, prelungind simbolistica, un ivor al cunoaşterii. Drumul care conduce spre ” Tărâmul pur ” se contopeşte cu acela al descoperirii esenţei profunde a fiinţei. Pătrunderea în SHAMBALA este totodată pătrunderea în lumea divină a Sinelui – Regatul Sfânt interior.

Există profeţii celebre ( precum cele ale lui Sundar Singh şi cele ale lui Serafim de Sarov) care afirmă că România va deveni în viitor focarul spiritual principal al planetei noastre şi diferite surse iniţiatice atestă fapltul că, deja din această perioadă, zona tainică de proiecţie a SHAMBALA-ei în planul fizic este România.

Deoarece este evident că, în perioada imediat anterioară a istoriei planetare, locul privilegiat , zona de maximă înflorire a spiritualităţii planetare s-a aflat în Tibet, tot în Tibet s-a aflat şi proiecţia SHAMBALA-ei. Cele mai importante informaţii despre SHAMBALA pot fi găsite în cultura tibetană.

Toate tradiţiile culturale şi spirituale ale planetei vorbesc la modul elogios despre SHAMBALA. E drept că sub nume diferite : Tula, Insula albă, Tărâmul fericirii, Lumea înţelepţilor, Ţara apelor albe, Hiperboreea, Shangri La. Dar toate afirmă cam acelaşi lucru : că există o lume tainică a înţelepţilor care ghidează şi susţin umanitatea. Din această lume au venit marii eroi civilizatori, marii deschizători de drumuri spirituale, marii înţelepţi.

 http://www.adanima.org
Postată acum 5th June 2012 de Al Con
http://enigmahistory.blogspot.ro/2012/06/shambala-intelepciune-si-spiritualitate.html

============================================================
=============================================
==========================

vineri, 12 iulie 2013

Despre Aur si Rosia Montana. Viitoare proiecte de reconsolidare. 17 milioane USD cheltuiti. E mult? E putin? Cine castiga? Cine pierde?

 
Povestea aurului.
Aurul şi uimitoarele lui însuşiri
Frumoasa lui culoare – rară în rândul metalelor – şi minunata lui strălucire sunt, foarte probabil, primele însuşiri care i-au atras pe oameni spre aur, încă din preistorie. Şi, folosindu-l, i-au descoperit cu vremea şi alte calităţi, graţie cărora l-au preţuit şi mai mult, timp de milenii. Până în ziua de azi, aurul continuă să fie extrem de apreciat, în artă şi ştiinţă deopotrivă, datorită remarcabilelor sale proprietăţi.
 
 
La început, a fost pesemne preţuit pentru că putea fi prelucrat uşor: pornind de la bucăţile de aur nativ (găsite ca atare), se putea ajunge destul de repede la podoabe: aurul poate fi prelucrat cu uşurinţă, chiar la rece, chiar cu ajutorul unor unelte primitive. Această proprietate, numită maleabilitate, a făcut posibilă obţinerea celor mai frumoase bijuterii, dar şi a celor mai somptuoase decoruri aurite.
 
 
Aurul este chiar cel mai maleabil şi ductil dintre metale. Datorită acestei extraordinare maleabilităţi (capacitatea de a suporta forţe de compresie mari, ceea ce se manifestă prin posibilitatea de a fi întins în foi, fără a se rupe), aurul poate fi bătut în foiţe de o fineţe incredibilă: dintr-un singur gram se poate obţine o folie subţire, translucidă, cu suprafaţa de 1 metru pătrat!
 
 
Ductilitatea se traduce prin posibilitatea de a fi tras în fire - cu cât firele ce pot fi obţinute sunt mai subţiri, cu atât metalul este mai ductil. Delicatele podoabe din sârmă de aur, uneori adevărate dantele din fir de aur, pot fi lucrate tocmai datorită ductilităţii metalului.
 
Aurul este unul dintre cele mai dense metale - sau dintre cele mai grele, cum se spune în limbajul familiar; este mai greu decât plumbul, care are o densitate de 11.340 kg/m3, în vreme ce aurul are 19.300 kg/m3. (Cel mai greu metal, cel cu densitatea cea mai mare, este osmiul - 22.610 kg/m3).
 
 Ce alte însuşiri interesante mai are aurul? De pildă, este un bun conducător de electricitate şi de căldură; în acelaşi timp, reflectă puternic radiaţia infraroşie. Datorită acestor proprietăţi, îşi găseşte multe întrebuinţări în industrie, în fel de fel de domenii, de la fabricarea aparaturii electronice până la confecţionarea unor componente ale costumelor spaţiale. (O să dedicăm un articol anume utilizărilor aurului în domeniul tehnologiei - sunt multe şi, cu siguranţă, surprinzătoare pentru cei care s-au obişnuit să vadă în aur, în primul rând, materia primă pentru fabricarea de monede şi a bijuterii.)
 
Aurul formează cu uşurinţă aliaje cu alte metale, o proprietate de care omul a profitat de mult: aliaje de aur se cunosc de milenii.
 
De pildă, un aliaj numit electrum era utilizat în Egipt încă din mileniul al III-lea î.e.n., în Epoca Bronzului.
Electrum, constituit în cea mai mare parte din aur şi argint (în proporţii variabile), cu urme de cupru, platină şi alte metale, există şi în mod natural (dovadă a uşurinţei cu care aurul formează aliaje) şi a fost, ulterior, fabricat şi artificial, fiind folosit pentru a meşteri din el vase şi monede.
 
 Astăzi, această natură "prietenoasă" a aurului, care îl face să se alieze cu uşurinţă cu diferite metale, este din plin utilizată în bijuterie. Aurul pur, aşa-numitul aur de 24 de carate, este moale şi, prin urmare, prea puţin rezistent la deformare. De aceea, în practică, pentru confecţionarea bijuteriilor se folosesc de fapt aliaje ale aurului cu diverse alte metale, ceea ce permite atât îmbunătăţirea calităţilor mecanice şi a durabilităţii, cât şi obţinerea unor nuanţe diferite de galbenul obişnuit al aurului.
 
. Alierea cu nichel sau paladiu dă naştere aşa-numitului aur alb, în vreme ce alierea cu cupru dă aliajului o nuanţă roşcată - aur roşu sau aur roz, în funcţie de cantitatea de cupru. Adăugarea unor cantităţi mici de zinc dă aliajului o nuanţă galben închis sau galben-roşiatic.
. Adăugarea de cadmiu în cantitate mică permite obţinererea unor nuanţe verzui (dar e rar folosită deoarece cadmiul e un metal toxic).
. Există şi aur violet, obţinut prin combinarea aurului cu aluminiul în anumite condiţii, precum şi aur albastru, rezultat prin combinarea aurului cu indiu sau galiu. (Tehnic vorbind, aceste combinaţii nu sunt aliaje adevărate, ci aşa-numiţi compuşi intermetalici, cu o structură internă diferită de a aliajelor, ceea ce le face mai puţin maleabile, mai casante, dar dure.)
. Şi, în fine, a fost obţinut şi aur negru, astfel numit de către firmele de bijuterii care îl folosesc; culoarea nu e obţinută prin alierea aurului cu alt metal, ci prin tratamente de suprafaţă ale pieselor din aur, diferite procedee electrochimice care au ca rezultat formarea unui strat de metal strălucitor, dar de culoare întunecată, pe suprafaţa respectivei bijuterii.
 
 
 O calitate deosebită a aurului, care l-a făcut foarte preţuit, este marea sa rezistenţă la factorii de mediu, capacitatea de a-şi păstra tăria şi strălucirea chiar în contact cu substanţe care distrug sau deteriorează alte metale. Aerul, apa şi numeroşi compuşi corozivi nu au niciun efect asupra aurului. Iar acest lucru e posibil datorită reactivităţii sale chimice foarte scăzute. Deşi nu este inert (complet non-reactiv), există foarte puţine substanţe care îl pot oxida sau care îl dizolvă.
 
Una dintre aceste substanţe, cunoscute din Evul Mediu, este apa regală (aqua regia), un amestec, extrem de coroziv, de acid azotic şi acid clorhidric. (În denumirea de "apă regală", recunoaştem tiparele gândirii alchimiştilor medievali: era nevoie de o apă regală pentru a veni de hac "regelui metalelor" - aurul). Interesant e faptul că niciunul dintre cei doi acizi nu poate dizolva, de unul singur, aurul; doar combinaţia dintre ei o poate face, deoarece, în amestec, fiecare acid îndeplineşte un anumit rol şi tocmai acestă "conlucrare" face posibilă dizolvarea metalului. (Acidul azotic poate, în schimb, de unul singur, să dizolve argintul şi metalele comune, o proprietate utilizată pentru a distinge aurul de alte metale, prin aşa-numitul test cu acid.)
 
O altă substanţă în care aurul se dizolvă este mercurul, rezultatul fiind un aliaj numit amalgam de aur. Acestă proprietate a stat, veacuri la rând, la baza unei metode de extragere a aurului din minereuri - metoda amalgamării.
 
 
Şi, în fine, aurul mai poate fi dizolvat în soluţii alcaline de cianuri - iarăşi un fenomen ce stă la baza unei metode de extracţie, metoda cianurării, folosită azi pe scară largă în industria extractivă a aurului.
 
Şi, întrucât metodele de extracţie reprezintă un capitol important din povestea aurului, le vom dedica, în zilele următoare, două articole speciale.
=========================================================
==========================================
=============================
 
 
O istorie a aurului în date
 
Ştiaţi că un om de 70 kg are in corp 0,2 mg de aur? Haideţi să vedem în continuare care este povestea aurului!
 
Culoarea sa strălucitoare, asemănătoare cu cea a soarelui, a făcut ca aurul să fie asociat divinităţii. Egiptenii credeau că aurul este un material sacru pentru Ra, zeul-soare, iar faraonii erau singurii care aveau dreptul de a-l folosi. După ce mureau, faraonii erau înmormântaţi în sarcofage din aur masiv, deoarece ei considerau acest material a fi "carnea zeilor". Tutankhamon, spre exemplu, a fost înmormântat în 3 sarcofage de aur, cel mai mare dintre acestea conţinând 110 kilograme de aur masiv!
 
Asocierea aurului cu divinitatea a existat în culturi din întreaga lume. Incaşii credeau că aurul şi argintul reprezentau transpiraţia soarelui şi a lunii şi foloseau aceste metale preţioase pentru a decora pereţii templelor. Aztecii denumeau aurul "teocuitlatl", cuvânt care înseamnă "excrementul zeilor". În Grecia Antică, marele poet Pindar descria aurul ca fiind "copil al lui Zeus, ce nu poate fi distrus nici de molie, nici de rugină". În India, aurul avea la rândul său conotaţii religioase, fiind considerat lichidul seminal al zeului focului, Agni.
 
Şi în creştinism aurul are un rol important, consemnat în Biblie. După ce i-a transmis lui Moise cele zece porunci, Dumnezeu îi cere acestuia ca Tablele Legii să fie păstrate într-un chivot "îmbrăcat cu aur curat" şi care să aibă o "cunună de aur, împletită".
 
În ciuda faptului că omenirea a răscolit pământul în căutarea aurului încă de acum câteva mii de ani, cantitatea totală extrasă până în zilele noastre este de doar 166.600 de tone. Capacitatea de extracţie a crescut semnificativ în ultimul secol, 75% din aurul produs vreodată fiind obţinut după 1910.
Cu toate acestea, tot aurul extras de-a lungul istoriei ar încăpea într-un container cubic cu latura de 20 de metri.
 
Iată cele mai importante date din lunga istorie a acestui metal preţios:
4000 î.e.n. - Primele dovezi ale prelucrării aurului
Obiecte decorative descoperite în Bulgaria indică faptul că aurul a fost primul metal prelucrat de omul preistoric.
 
 
3600 î.e.n - Prima dată când aurul este obţinut prin topirea minereurilor
Meşterii aurari egipteni reuşesc să topească pentru prima dată minereurile pentru a separa metalele din acestea. Pentru a încinge furnalul folosit la topire, ei au folosit tuburi din argilă rezistentă la.temperaturi ridicate.
 
2600 î.e.n. - Apar primele bijuterii din aur
În Mesopotamia (regiunea în care astăzi se găseşte Irakul), aurarii concep primele bijuterii ornamentate cu aur: a fost descoperită o mască mortuară din lapis lazuli şi carneol datând din această perioadă, pe care au fost aplicate pandantive de aur în formă de frunză.
 
1200-1500 î.e.n. - Bijuteriile de aur devin mai complexe
Artizanii dezvoltă un nou procedeu de turnare a bijuteriilor, numit "ceară pierdută". Această nouă tehnologie conferă o duritate sporită şi o mai mare variaţie de culori, ceea ce sporeşte interesul public pentru aur. De asemenea, pentru că modelul original poate fi copiat în repetate rânduri graţie unui mulaj din ceară, o bijuterie poate fi reprodusă de mai multe ori.
 
1223 î.e.n. - Este creată masca funerară a lui Tutankhamon
Cel mai cunoscut artifact din istoria Egiptului Antic, masca lui Tutankhamon, reprezintă cea mai mare reuşită a artizanilor egipteni ce a dăinuit până în zilele noastre.
 
950 î.e.n. - Solomon construieşte templul de aur
Regina Sheba a Yemenului îi face cadou Regelui Solomon al Israelului 2.500 de kilograme de aur. În total, trezoreria regală conţinea 5.700 de kilograme de aur, o parte din acesta fiind folosit de rege pentru a finanţa construcţia faimosului său templu, despre care se spune că era poleit cu un strat de aur.
 
600 î.e.n. - Aurul este folosit pentru prima dată în stomatologie
Primele dovezi arheologice care atestă folosirea aurului în stomatologie aparţin etruscilor, care au ales acest material datorită rezistenţei sale la coroziune, maleabilităţii şi biocompatibilităţii sale.
 
564 î.e.n - Aurul este folosit pentru prima dată ca monedă
Regele Cresus al Lidiei profită de dezvoltarea tehnologiilor de rafinare a aurului pentru a emite prima monedă de aur din istorie. Monedele lidiene aveau puritatea şi greutatea standardizate, ceea ce a dus la folosirea lor în comerţ, valoarea lor fiind recunoscută în întreaga regiune.
 
300 e.n. - Prima dovadă a folosirii nanoparticulelor de aur
Romanii folosesc aurul pentru a colora Cupa lui Lycurg, regele tracilor, un artifact aflat astăzi la British Museum. Topind fulgi de aur în sticlă, artizanii romani au introdus nanoparticule de aur în aceasta, transformând-o în sticlă dicroică (care are culori diferite, în funcţie de poziţia din care este observată). Cupa lui Licurg este verde şi opacă atunci când este observată în întuneric, devenind roşie atunci când este privită în lumină.
Atunci când specialiştii au analizat această cupă folosind instrumente moderne, au descoperit că particulele de aur măsoară doar 70 de nanometri. Cupa lui Licurg este singurul artifact din sticlă dicroică păstrat până în ziua de astăzi.
 
1300 - Este stabilit primul standard de puritate al aurului
La Londra este inaugurat primul sistem de marcare a aurului în cadrul Goldsmith's Hall, unde se află şi astăzi oficiul de analiză. Începând cu acest an, s-a permis comercializarea aurului şi argintului numai în urma evaluării şi marcării cu efigia regelui.
 
1370 - Începe marea criză a aurului
Între 1370 şi 1420, multe mine din Europa sunt epuizate, producţia de aur scăzând masiv. Această criză a aurului a fost imboldul din spatele marilor descoperiri: exploratorii portughezi au deschis noi căi spre aurul aflat în Africa sub-sahariană. În jurnalul ţinut de Cristofor Columb în prima sa călătorie spre Lumea Nouă, aurul era menţionat de 114 ori. Spre comparaţie, Dumnezeu era menţionat doar 26 de ori. Criza s-a încheiat odată cu descoperirea zăcămintelor din afara Europei.
 
1511 - Ferdinand lansează expediţii masive pentru a găsi aur
Pentru a-şi putea finanţa politica externă expansionistă, monarhia spaniolă avea nevoie de tot mai mult aur. Prima călătorie a lui Cristofor Columb spre Lumea Nouă a costat două milioane de maravedí (moneda folosită de spanioli), însă aurul obţinut valora doar câteva mii. În cea de-a doua călătorie, el a trimis înapoi spre Spania aur în valoare de 11.000 de maravedí, însă expediţia costase trei milioane.
 
Folosind tactici agresive, Columb a colectat în 3 ani aurul strâns de nativii Indiilor de Vest de-a lungul a mii de ani, însă cantitatea nu era impresionantă.
Pe măsură ce resursele din Caraibe s-au epuizat, Spania s-a văzut într-o poziţie incomodă. Pe 25 iulie 1511, Regele Ferdinand le-a scris un mesaj coloniştilor din Lumea Nouă: "Obţineţi aur, omeneşte dacă este posibil; dar, indiferent de cost, obţineţi aur!".
 
Acesta a fost obiectivul tuturor exploratorilor spanioli: Balboa, Cortes şi Pizzaro au cucerit porţiuni vaste ale Americii Centrale şi de Sud în numele Spaniei, trimiţând în ţara-mamă comorile aztecilor şi incaşilor şi totodată dezvoltând exploatările miniere existente.
 
1717 - Este stabilit primul standard bazat pe aur
Marea Britanie trece la standardul de aur, lira sterlină devenind convertibilă în aur. Cel care a luat această decizie a fost şeful Monetăriei Regale, Sir Isaac Newton. Lira sterlină a rămas convertibilă în aur până la începutul Primului Război Mondial.
 
1848 - Începe goana după aur în California
După ce James W. Marshall a descoperit aur atunci când săpa pentru a construi o moară în apropierea localităţii Coloma, 300.000 de oameni din întreaga lume au luat drumul Californiei sperând că se vor îmbogăţi. Regiunea a cunoscut o dezvoltare incredibilă, San Francisco transformându-se dintr-un cătun de corturi într-o metropolă. În acea perioadă a fost extras aur în valoare de miliarde de dolari.
 
1886 - Startul goanei după aur în Africa de Sud
George Harrison, un miner originar din Australia, a descoperit întâmplător în luna martie a anului 1886 un zăcământ de aur în timp ce lucra la o fermă numită Wilgespruit. Această descoperire a marcat începutul unei noi goane după aur.
 
Pentru a procesa numărul mare de solicitări de a prospecta zona, autorităţile au desemnat doi comisari, pe Johann Rissik şi Christiaan Johannes Joubert. În apropiere de mina de aur a apărut un nou oraş, numit după cei doi comisari: Johannesburg. La doar 3 ani după descoperirea depozitului de aur, acesta era deja cel mai mare oraş din Africa de Sud.
 
Depozitul de aur descoperit de Harrison, intitulat Witwatersrand, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai mari din lume. Acesta a condus la dezvoltarea celei mai mari zone urbane din Africa sub-sahariană. De asemenea, 40% din cantitatea totală de aur extrasă vreodată de pe Terra provine din Witwatersrand.
 
1887 - Este brevetat procesul MacArthur-Forrest de extracţie a aurului
Inginerul scoţian John Steward MacArthur, finanţat de fraţii Robert şi William Forrest, obţine un brevet pentru o nouă tehnică de extracţie a aurului: cianurarea.
Dizolvând minereul într-o soluţie de cianură era posibilă separarea aurului de sedimentele nedorite. Această tehnologie revoluţionară a permis exploatarea zăcămintelor din Africa de Sud, care erau de o concentraţie scăzută. Astfel, o tonă de minereu conţinea doar o uncie de aur, iar până la inovaţia inginerului scoţian era imposibilă exploatarea acestuia în condiţii de profitabilitate.
Graţie acestei inovaţii tehnologice, producţia de aur la nivel mondial s-a dublat în doar două decenii. Acest procedeu este folosit astăzi în aproximativ 90% din exploatările aurifere.
 
1900 - SUA adoptă standardul aurului
După ce spre finalul secolului al XIX-lea Germania a lansat o nouă valută convertibilă în aur, marca, numeroase alte ţări au adoptat standardul aurului. Printre acestea se numărau Austro-Ungaria, Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Japonia, Olanda, Norvegia, Spania şi Suedia. SUA adoptă şi ea standardul aurului la 1900, China rămânând singura ţară a cărei valută era convertibilă în argint.
 
1929-1933 - Se încheie era etalonului aur
Ca urmare a crahului de pe Wall Street ce a provocat o criză economică mondială, Marea Britanie renunţă la acoperirea monedei în aur. Numeroase alte ţări o urmează, iar în 1933 preşedintele american Roosevelt suspendă convertibilitatea dolarului în aur.
 
1944 - Conferinţa de la Bretton Woods
În cadrul unei conferinţe ce are loc la hotelul Mount Washington din Bretton Woods, SUA, se pun bazele sistemului economic internaţional postbelic. Sunt înfiinţate două instituţii globale, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, iar dolarul devine valuta de referinţă. Valoarea unei uncii de aur este cotată la 35$, celelalte ţări ale lumii industrializate fiind obligate să respecte o politică monetară de controlare a cursului de schimb al propriilor valute prin raportarea acestora la valoarea dolarului.
 
1961 - Aurul este folosit pentru prima dată în circuite integrate
Compania americană Bell Labs foloseşte pentru prima dată fire de aur pe un circuit integrat. Astăzi, se produc anual miliarde de microcipuri conţinând aur.
 
1961 - Aurul ajunge pentru prima dată în spaţiu
Iuri Gagarin este primul om care ajunge în spaţiu şi realizează acest lucru cu ajutorul navetei Vostok 1, în a cărei construcţie a fost utilizat aurul pentru a proteja instrumentele de radiaţii.
În 1965, Edward White devine primul om care păşeşte în spaţiu - aşa-numitul "space walk" - ochii săi fiind protejaţi de razele soarelui de viziera acoperită cu un strat de aur.
În 1969, atunci când Neil Armstrong devenea primul om care a păşit pe Lună, aurul a ajuns la rândul său pe satelitul natural al Terrei.
 
1971 - Prăbuşirea sistemului Bretton Woods
Ca urmare a diminuării semnificative a rezervelor de aur, preşedintele Nixon suspendă pe 15 august 1971 convertibilitatea dolarului în aur, punând punct sistemului de la Bretton Woods.
 
1985 - Este aprobat primul medicament anti-artrită pe bază de aur
Auranofin, un medicament conceput de compania SmithKline, devine primul remediu pe bază de aur aprobat pentru tratarea artritei reumatoide. În 2011, acelaşi medicament a fost folosit într-un studiu efectuat pe maimuţe, oferind rezultate încurajatoare în contracararea virusului HIV.
 
2001 - Aurul este folosit pentru prima dată în chirurgia cardiacă
Compania americană Boston Scientific lansează pe piaţă un stent placat cu aur pentru a fi folosit în chirurgia cardiacă. Odată introdus în artere sau în vene, stentul menţine vasele de sânge deschise, permiţând circulaţia sanguină şi prevenind recidiva stenozelor (îngustarea vaselor de sânge).
 
2011 - Aurul este folosit pentru prima dată în convertoarele catalitice
Catalizatoarele conţinând molecule de aur, concepute de compania Nanostellar din Silicon Valley, încep să fie folosite de un producător de automobile pe bază de motorină din Europa. Aurul permite reducerea emisiilor poluante cu până la 30%, accelerând procesul de oxidare a compuşilor toxici şi limitând totodată mirosul neplăcut emis de autovehicule.
 
2011 - Preţul aurului atinge niveluri record
Pe fondul crizelor financiare şi al incertitudinii la nivel mondial, uncia de aur ajunge la o valoare record de 1.921,15$ pe data de 9 septembrie 2011. Investitorii apelează la aur pentru a-şi proteja averea.
 
=======================================================
==========================================
============================

 
 ===================================
La Roşia Montană se planifică viitorul.
============================================
 
Casele monument istoric, aflate acum într-o stare avansată de degradare, vor fi restaurate şi integrate în circuitul turistic.
În ultimii ani, 20 de clădiri din centrul istoric al comunei au fost reabilitate, iar pentru alte 110 clădiri s-au finalizat proiectele de restaurare. De asemenea, compania minieră a efectuat lucrări de mentenanţă şi intervenţii de urgenţă la peste 160 de case.
 
Până în prezent, RMGC a cheltuit 17 milioane de dolari pentru cercetarea și restaurarea patrimoniului local și va mai investi 70 de milioane de dolari pentru punerea în valoare a patrimoniului din Roșia Montană.
 
Programul de reabilitare a centrului istoric cuprinde următoarele acţiuni:
     •  Refacerea celor 41 de case monument istoric din Roşia Montană.
     •  Amenajarea zonei protejate, care include mai mult de 300 de clădiri ce urmează să fie reabilitate.
     •  Înfiinţarea unui muzeu care să prezinte descoperirile arheologice.
     •  Includerea întregii zone protejate şi a monumentelor restaurate în circuitul turistic european, regional şi naţional.
 
Un punct central al proiectului constă în crearea unui Muzeu modern al Mineritului. Muzeul va integra cele mai importante clădiri din piaţa Roşiei Montane: Casa Szekely, Casa 325, Casa Faţadă, Casele 327 A şi 327 B, Casa Henzel, Casa Anca şi Şcoala MaghiarăCasa 325 a fost deja complet restaurată.
Complexul muzeal va cuprinde o expoziţie axată pe trei teme majore: geologie, arheologie şi istorie-etnografie, un lapidariu roman amenajat în aer liber, o expoziţie subterană cu galeriile Cătălina-Monuleşti, Păru Carpeni şi Piatra Corbului, iar in situ vor putea fi vizitate cele mai reprezentative vestigii arheologice ale zonei.

Casele cu numerele 407 şi 408 se disting prin impozanţă şi elementele de arhitectură. Cunoscute drept reşedinţa principală şi casa de oaspeţi, se bucură de multă notorietate în zonă.  Reşedinţa păstrează şi în prezent gratiile originale de fier forjat de la ferestre. Aspectele de feronerie au fost realizate în anul 1831 la Rimetea. Construcţia celor două clădiri a durat 25 de ani, între 1825 şi 1850.
Casa cu numărul 409 se numeşte „Casa Henes”. Elementele specifice ale construcţiei au condus şi la titulatura sa populară, respectiv, “Casa cu contraforţi”. Datează din anul 1880 şi este o clădire rezistentă, peste care timpul pare să nu fi trecut.

Tăul Brazi. Tăul Mare . Piatra Corbului, monument istoric şi al naturii.
În perioada de glorie a Roşiei Montane, în secolul al XVIII-lea, existau în jurul localităţii aproximativ 1200 de şteampuri. Alături de restul amenajărilor hidrotehnice, acestea s-au integrat, de-a lungul timpului, în peisajul natural al zonei.
La Tăul Brazi se ajunge rapid, plecând cu maşina sau pe jos din Piaţă pe Aleea Brazi. Lânga tău există un spaţiu de agrement cu băncuţe şi mese. De asemenea, aici se poate pescui. La doar 100 de metri de Tăul Brazi se afla Tăul Anghel, accesibil turiştilor.
Ambele obiective sunt situate în zona protejată şi nu vor fi afectate de proiectul minier.
 
După ce intri în Roşia Montană, te întâmpină, pe partea stângă a drumului, Biserica Greco-Catolică. Turnul-clopotniţă are peste 25 de metri înălţime; nu ai cum să nu îl observi, se înalţă semeţ către cer. Aici este şi mormântul eroului local Simion Balint.
Farmecul acestei construcţii vine din stucatura de origine barocă de la 1741 şi din elementele decorative, aflate deasupra intrării în biserică. Interiorul este fascinant prin uşile împărăteşti aurite şi prin icoanele care sunt datate la 1817.
Biserica Ortodoxă Veche a fost construită în 1781, alături de alte şase monumente religioase, ctitorite de un fost miner, pe numele său Mihail Gritta. Gritta a construit un turn înalt de 30 de metri prin care a mulţumit divinităţii pentru aurul găsit în subteran.

======================
========================================
=================================================

Click here!

Follow Vasile Burcu

COUNTERsite

BING, Search romania megalitica:

TOP 10. Cele mai citite Postări