Romania in contextul culturii megalitice, civilizatiilor stravechi. Istoria pierduta. Istoria interzisa. O imagine valoreaza cat o mie de cuvinte. Priviti cu deosebita atentie si multa luare aminte! ... Nimic nu este întâmplător! ... Vrei sa apreciezi? Distribuie si prietenilor! Multumesc! Admin

Translate

luni, 24 decembrie 2012

Craciunul - Nasterea Domnului. Obiceiuri de Craciun

 
Cel dintai praznic imparatesc cu data fixa, in ordinea fireasca (cronologica) a vietii Mantuitorului, este Nasterea, numita in popor si Craciunul, la 25 decembrie, este sarbatoarea anuala a nasterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos (vezi Luca II, .1-21). Pare a fi cea dintai sarbatoare specific crestina, dintre cele ale Mantuitorului, desi nu este tot atat de veche ca Pastile sau Rusaliile, a caror origine sta in legatura cu sarbatorile iudaice corespunzatoare.
 
 
a) In mentalitatea crestina primitiva, mostenita de la lumea veche, accentul se punea pe ziua mortii si a invierii divinitatilor adorate, iar nu pe ziua nasterii lor. De aceea, cultul Mantuitorului in Biserica primara era concentrat mai tot in jurul mortii si al invierii Sale. Calendarele crestine pastreaza de asemenea in amintirea posteritatii, nu datele nasterii mucenicilor si ale Sfintilor, ci datele mortii lor. De aceea, Nasterea Domnului este considerata in general ca o sarbatoare de origine mai noua decat Pastile. Vechimea ei se poate urmari retrospectiv in documente pana pe la sfarsitul secolului III, cand - dupa o traditie consemnata de istoricul bizantin Nichifor Calist - pe timpul prigoanei lui Diocletian si Maximian, o mare multime de crestini au pierit arsi de vii intr-o biserica din Nicomidia, in care ei se adunasera sa praznuiasca ziua Nasterii Domnului.

b) Desi sarbatorita in toata lumea crestina, totusi, la inceput era deosebire intre crestinii din Apus si cei din Rasarit, in ceea ce priveste data acestei sarbatori. Astfel, in Apus, cel putin de prin sec. III, Nasterea Domnului se serba, ca si azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi traditii, dupa care recensamantul lui Cezar August, in timpul caruia Sf. evanghelist Luca ne spune ca s-a intamplat Nasterea Domnului (Luca II, 1 ), a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la fundarea Romei). Dupa Sf. Ioan Gura de Aur, traditia aceasta este foarte veche la Roma si acolo, spune el, Nasterea Domnului s-ar fi serbat de la inceput la 25 decembrie. Cam acelasi lucru afirma, putin mai tarziu, si Fericitul Ieronim, intr-o cuvantare tinuta de el la Ierusalim, in ziua de 25 decembrie; convingerea ca in aceasta zi S-a nascut Hristos, spune el, este veche si universala.
De asemenea, dupa Fericitul Augustin, consensul Bisericii fixeaza ziua nasterii Domnului in ziua a opta a calendelor lui ianuarie (25 decembrie). Dar ceea ce este sigur este ca in Rasarit, pana prin a doua jumatate a secolului IV, Nasterea Domnului era serbata in aceeasi zi cu Botezul Domnului, adica la 6 ianuarie; aceasta dubla sarbatoare era numita in general sarbatoarea Aratarii Domnului. Practica rasariteana se intemeia pe traditia ca Mantuitorul S-ar fi botezat in aceeasi zi in care S-a nascut, dupa cuvantul Evangheliei, care spune ca, atunci cand a venit la Iordan sa Se boteze, Mantuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23).
De fapt insa, atat in Orient cat si in Occident Nasterea Domnului a fost serbata de la inceput la aceeasi data, in legatura cu aceea a solstitiului de iarna, numai ca orientalii au fixat-o, dupa vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe cand Apusul, in frunte cu Roma, a recalculat-o, fixand-o in functie de data exacta la care cadea atunci solstitiul, adica la 25 decembrie.
 
 
Se considera ca sarbatoarea Nasterii s-a despartit pentru prima data de cea a Botezului, serbandu-se la 25 decembrie, in Biserica din Antiohia, in jurul anului 375, apoi la Constantinopol in anul 379, cand Sf. Grigorie de Nazianz a tinut cu acel prilej celebra predica festiva, care va servi mai tarziu ca izvor de inspiratie imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonuluf Nasterii ("Hristos Se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L !...").
Peste cativa ani, se introducea data de 25 decembrie, pentru praznuirea Craciunului, si la Antiohia, dupa cum dovedeste Omilia la Nasterea Domnului, tinuta la Antiohia de Sf. loan Gura de Aur in 386, si amintita mai inainte. In Constitutiile Apostolice (V, 13), redactate spre sfarsitul, secolului IV, Nasterea Domnului e numarata ca cea dintai dintre sarbatori, recomandandu-se serbarea ei la 25 decembrie, iar in alt loc (cart. VIH, cap. 33) e amintita ca o sarbatoare deosebita de cea. a Epifaniei. Cu timpul, si anume prin prima jumatate a secolului V, ziua de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii a fost introdusa si in Biserica Alexandriei, apoi in cea a Ierusalimului, generalizandu-se astfel in crestinatatea rasariteana. Numai armenii serbeaza inca pana astazi Nasterea Domnului tot la 6 ianuarie (odata cu Botezul Domnului), ca in vechime.
c) La fixarea zilei de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii Domnului, s-a avut in vedere probabil si faptul ca mai toate popoarele din antichitate aveau unele sarbatori solare care cadeau in jurul solstitiului de iarna (22 decembrie), sarbatori care erau impreunate cu orgii si. petreceri desantate si pe coare Craciunul crestin trebuia sa le inlocuiasca. Biserica a vrut sa contrapuna o sarbatoare crestina mai ales cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de origine orientala, care prin sec. III facea o serioasa concurenta crestinismului, indeosebi in randurile armatei romane, si a carui sarbatoare centrala cadea in jurul solstitiului de iarna (22-23 decembrie), ea fiind privita ca zi de nastere a zeului Soare, invingator in lupta contra frigului si a intunericului, si Ziua de nastere a Soarelui nebiruit, pentru ca de aici inainte zilele incep sa creasca, iar noptile sa scada. Opinia generala a liturgistilor si istoricilor apuseni este ca ziua de nastere a zeului Mitra (sarbatoare introdusa la Roma de imparatul Aurelian la 274) ar fi fost astfel inlocuita cu ziua de nastere a Mantuitorului care fusese numit de prooroci "Soarele Dreptatii" (Maleahi IV, 2) si "Rasaritul cel de sus" (comp. Zaharia VI, 12 ; Luca I, 78, 79 si Troparul Nasterii Domnului) si pe Care batranul Simeon il numise "Lumina spre descoperirea neamurilor" (Luca II. 32), iar apoi El insusi Se numise pe Sine "Lumina lumii" (Ioan IX, 5). Este insa posibil ca adevaratul raport cronologic dintre aceste doua sarbatori sa fie invers, adica va fi existat mai intai sarbatoarea crestina a Nasterii lui Iisus la 25 decembrie, iar introducerea de catre Aurelian a sarbatorii pagane a lui Mitra la 274 sa fi constituit o incercare neizbutita de a inlocui sarbatoarea crestina, mai veche.
Tot in legatura cu fenomenele naturii erau si sarbatorile de iarna ale romanilor, ca Saturnaliile (sarbatoarea lui Saturn) si Juvenaliile (sarbatoarea tinerilor sau a copiilor), care cadeau cam in acelasi timp. De aceste sarbatori ale stramosilor nostri romani erau legate o multime de datini si obiceiuri vechi, pe care poporul nostru le pastreaza pana azi, dar le-a pus in legatura cu Nasterea Domnului si le-a imprumutat sens si caracter crestin, ca de exemplu: colindele, sorcova, plugusorul s.a., la care cu timpul s-au adaugat si altele, de origine si conceptie pur crestina, ca : Vicleiemul, Irozii, Steaua s.a., care fac din sarbatoarea Craciunului una dintre cele mai scumpe si mai populare sarbatori ale Ortodoxiei romanesti.
Nu mai putin se poate sa fi contribuit la fixarea zilei de 25 decembrie ca data a Nasterii Domnului si o consideratie simbolica, in legatura cu cursul anului solar. Deoarece Sf. Ioan Botezatorul a spus: "Aceluia (adica lui Iisus) se cade sa creasca, iar mie sa ma micsorez" (Ioan III, 30), s-a asezat sarbatoarea Nasterii lui la 24 iunie (momentul solstitiului de vara, cand zilele incep sa descreasca), iar Nasterea Mantuitorului la 25 decembrie, adica dupa solstitiul de iarna, cand zilele incep sa se mareasca.

d) Odata fixata la 25 decembrie, sarbatoarea Nasterii Domnului a atras dupa sine revizuirea si deplasarea sau fixarea datelor unui sir intreg de alte sarbatori, in general mai noi, care stau in dependenta cronologica de ea, si anume : Taierea-imprejur a Domnului, intampinarea Domnului, Bunavestire si Nasterea Sf. Ioan Botezatorul (vezi mai departe). Totodata, in legatura cu marele praznic, au luat nastere in calendarul rasaritean pomenirile unor sfinti mai importanti din Vechiul si din Noul Testament, grupate inainte si dupa data Nasterii Domnului (ca de ex: cele 2 duminici dinaintea Nasterii si cea de dupa Nastere), a caror vechime e atestata inca din sec. IV. Sarbatoarea Nasterii a devenit astfel al doilea punct cardinal al anului bisericesc, dupa Sfintele Pasti. Dupa cum data Pastilor guverneaza intreg ciclul sarbatorilor cu data variabila (vezi mai departe la aceasta sarbatoare), tot asa Craciunul reglementeaza un ciclu important de sarbatori cu date fixe, presarate in tot cursul anului bisericesc.

e) In ceea ce priveste modul sarbatoririi, ziua Nasterii Domnului, fiind privita ca una dintre cele mai mari sarbatori crestine, era praznuita cu mare solemnitate. In ziua precedenta se ajuna (obicei existent inca din sec. IV), se facea slujba in cadrul careia se botezau catehumenii, ca si la Pasti si la Rusalii, si se citeau Ceasurile mari sau imparatesti, numite asa pentru ca la Bizant luau parte la ele si imparatii, iar la noi domnitorii cu toata curtea lor. Tot in ajun, slujitorii Bisericii (preotii si cantaretii) umblau, ca si azi, cu icoana Nasterii pe la casele credinciosilor, pentru a le vesti maritul praznic de a doua zi. Cu timpul, s-a instituit si postul Craciunului, ca mijloc de pregatire sufleteasca pentru intampinarea sarbatorii. Ziua sarbatorii insasi era zi de repaus; pana si sclavii erau scutiti in aceasta zi de corvezile obisnuite. Erau oprite, prin legi civile, spectacolele si jocurile de teatru si cele din palestre si circuri. Era interzisa, de asemenea, plecarea genunchilor, atat in ziua Nasterii cat si in tot timpul pana in ajunul Bobotezei, regula pe care, in virtutea traditiei, o pastreaza pana astazi cartile noastre de slujba.

 
 
Obiceiuri de Craciun in Bucovina
In Bucovina exista credinta ca nu este bine sa ai lucruri imprumutate pe durata sarbatorilor de iarna. De aceea, in preajma Craciunului, se recupereaza sau se restituie lucrurile imprumutate prin sat.
In ziua de Ajun, femeile ies in livada cu mainile pline de aluat si ating fiecare pom spunand: : "cum sunt mainile mele pline cu aluat, asa sa fie pomii incarcati cu rod la anul".
Pregatirea mesei de Ajun incepe in primele ore ale diminetii, cand gospodinele coc colacii "rotunzi ca Soarele si Luna " si un colac special, numit "Creciun". Acest colac se pastreaza pana primavara, pentru a fi folosit in practicile inceputului de an agrar.
 
In dimineata Ajunului erau preparate douasprezece feluri de mancare de post (grau pisat si fiert, prune afumate fierte, bob fiert, sarmale cu crupe, ciuperci tocate cu usturoi, bors de bureti, fasole fiarta si "sleita" etc), care erau asezate pe masa din "casa cea mare". Din ele se consuma seara, dupa trecerea preotului cu icoana. Niciun membru al familiei nu se aseza la masa fara a-si face rugaciunea. Cele douasprezece feluri de mancare, nu erau consumate in intregime, resturile fiind pastrate pe masa pana la Boboteaza. Aceste resturi erau asezate la fereastra spre indestularea celor morti.
Pe parcursul noptii de Ajun, cetele de flacai strabat ulitele, de la un capat la altul al satului, pentru a vesti Nasterea Domnului. Dupa rostirea colindei la fereastra, flacaii sunt invitati in casa, sunt ospatati si rasplatiti. Sunt cazuri cand, in casele cu fete, are loc o mica petrecere. Fata care urmeaza sa se marite este scoasa la joc fie de seful cetei, fie de flacaul care o simpatizeaza.
 
Craciunul in Salistea de Sus
In Ajunul Craciunului femeile framanta aluatul pentru paine si colaci. Exista traditia de a face un colac mai mare, un stolnic, impodobit cu figuri din aluat, care se aseaza pe masa si va sta pana la Boboteaza. Nu-i voie sa se miste stolnicul pe parcursul zilelor de sarbatoare. In caz contrar, se tulbura linistea din casa si se strica bunastarea.
 
Craciunul la Chisinau
La Chisinau se umbla cu "Calutul", "Plugusorul", "Ursul", "Steaua", insa, cel mai cunoscut este "Caprita". Caprita este insotita de un cioban, de mai multi insi care vor dansa cu caprita si de un medic care o lecuieste, caci ea, nedorind sa danseze, se face bolnava. Se colinda pana dupa miezul noptii:
Vine capra de la munte
Cu steluta alba-n frunte,
Ta, ta, ta, caprita, ta,
Pentru mine a-i dansa,
Numai zaharel t-oi da!...
 
Obiceiuri de Craciun la Cenad
Cenadenii practica un vechi obicei, anume maturatul Craciunului. La Ajunul Craciunului, gazda aduce in casa paie si le imprastie in camera. Sub aceste paie pune grau si porumb, ca in anul viitor sa aiba parte de roade. Paiele simbolizeaza grajdul oilor, locul unde s-a nascut Hristos. In a doua noapte de Craciun, gazda matura camera in care au fost aduse paiele. In cazul in care in casa erau prezente fete, veneau feciorii si muzicantii sa mature casa.
In Ajun, femeile fac o placinta din mai multe paturi foarte subtiri de aluat, (uneori chiar 50 de paturi), numita cesnita. Ea era coapta pe jarul din cuptor si era impartita in ziua de Anul Nou. In aluat era pus si un ban, care prezicea celui ce-l gasea cum va fi recolta anului (daca pe ban era lipit mult aluat).
 
Obiceiuri de Craciun in Transilvania
In Transilvania, se foloseau si se mai folosesc inca, doua categorii de texte folclorice: colindele cantate numai in grup si multamitele sau urarile, rostite dupa terminarea colindelor. Cea mai cunoscuta dintre urari este starostea colacului. Dupa ce flacaii au fost poftiti in casa si cinstiti cu vin sau palinca, un colindator mai priceput, de regula cel drag fetei, spune povestea painii. In aceasta poveste se relateaza tehnica traditionala a cultivarii si prelucrarii graului: de la alegerea terenului, pana la scoaterea colacului din cuptor. Dupa rostirea acestei povesti, flacaul face o taietura in partea de jos a colacului, semn ca acest colac nu mai poate fi prezentat si altui colinadator.
 
Obiceiuri de Craciun in Moldova
In Moldova, nu se da nimic din casa in ziua de Ajun, nici gunoiul nu se arunca din casa si nu se imprumuta nimic. In Ajunul Craciunului se daruiesc doua turte. Una este data celui care ingrijeste vitele, iar alta este rupta si data animalelor. Atunci cand le dai trebuie sa zici:"Cinati sanatos ca si noi cinam".
Fetele, pentru a-si vedea ursitorul, pun peste noapte sub fereastra, cate putin din toate felurile de bucate, negustate. Ursitorul va veni si va gusta si fata il va vedea.
Exista traditia, ca sub masa pe care sunt bucatele pentru Craciun, sa se puna seminte. Numai asa semintele vor rodi si vor fi ferite de stricaciune.
In vasul cu apa, din care gazda urmeaza sa-si toarne pentru spalat, se pun nuci, ca sa fie sanatosi peste an. Alti gospodari pun o potcoava in cofa cu apa si dupa aceasta potcoava beau apa si adapa vitele, ca sa fie cu totii sanatosi si tari ca fierul.
 
Obiceiuri de Craciun in Muntenia
Unele femei se scoala inainte de rasaritul soarelui, in Ajun, si arunca spre rasarit mancare pasarilor, crezand ca facand astfel, pasarile nu le vor strica samanaturile din gradina. Barbatii pun mana pe toate lucrurile din ograda: car, plug, coasa, sapa si celelalte, ca sa-i fie drag sa se foloseasca de dansele la munca tarinei. Femeile, impung cu acul de cateva ori, rasucesc cateva fire in furca, innoada cateva ate, ca sa aiba spor peste an. Alte gospodine insa, spun ca nu-i bine sa se impunga cu acul in aceasta zi, caci dac-ar face una ca aceastia, insecta numita burghias ar impunge prunele si ciresele, facandu-le astfel sa se ofileasca si sa cada inainte de coacere. Exista traditia ca femeile sa puna o piatra in cuptor pana la Boboteaza. Ea va fi scoasa la miezul noptii si cand va fi aruncata se vor rosti urmatoarele cuvinte:
- Cum dorm toti oamenii si nimeni nu vede, asa sa nu vada uliul puii mei, ci sa stea impietrit si incremenit.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
=====================================
================================================


Sărbătoarea Crăciunului la români: obiceiuri si traditii

O sărbătoare creştină nu este întreagă dacă nu i se alătură obiceiul popular. Astfel, trăirea interioară a comemorării se îmbină cu bucuria colectivă a celebrării, sacrul se împleteşte cu profanul, dând strălucirea cuvenită evenimentului. Sărbătoarea este marea zi a naşterii Domnului Iisus Hristos. Acum mai bine de două mii de ani, Fecioara Maria, prin puterea Duhului Sfânt, a născut în Bethleemul Iudei pe Pruncul Iisus, într-o iesle săracă. Atunci, trei magi de la Răsărit au văzut o stea luminoasă pe cer şi, străbătând cale lungă pentru a o urma, au ajuns la Bethleem, aducându-i Mântuitorului, în dar, aur, smirnă şi tămâie. Crăciunul a fost stabilit ca sărbătoare oficială în anul 325 de primul împărat roman creştin, Constantin cel Mare, fixându-se în ziua de 25 decembrie.

În 324, Liberius, episcopul Romei, a confirmat oficial data pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, fără însă a stabili o dată exactă a naşterii acestuia şi modul celebrării începutului creştinismului, asimilînd sărbătorile populare şi păgâne deja existente cu ocazia solstiţiului de iarnă. În Răsărit, gnosticii nu sărbătoreau Crăciunul, ci Boboteaza, crezând că Iisus ar fi fost adoptat de Dumnezeu cu ocazia botezului său. Boboteaza este serbată pe 6 ianuarie. Mai târziu, cele două evenimente - naşterea şi botezul - se sărbătoresc în aceeaşi zi de toată creştinătatea: în Occident pe 25 decembrie, iar în Orient pe 6 ianuarie. Romanii le vor asocia vizita magilor, iar galicii nunta din Cana Galileii, astfel încât Crăciunul a ajuns să fie sărbătoare triplă. Cu timpul, toate Bisericile creştine, cu excepţia Bisericii armene, au separat aceste sărbători, aşa că în zilele noastre aproape toată creştinătatea foloseşte obiceiul vechi roman: Crăciunul este sinonim cu Naşterea lui Iisus.

Legende şi credinţă
Pentru lingvişti, cuvântul "Crăciun" este un cuvânt ciudat. Unii susţin că ar proveni din limba latină, unde cuvîntul "creatio" înseamnă creaţiune, naştere. În folclor se spune că fecioara Maria, când trebuia să nască pe Fiul lui Dumnezeu, umbla însoţită de Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Ajungând la casa unui anume Crăciun, este dusă de soţia acestuia în grajd, unde dă naştere lui Iisus. De asemenea, se spune că în noaptea sfântă a naşterii lui Hristos s-au deschis cerurile şi Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului Domnului, luminând grajdul în care domnea întunericul. Deci Crăciunul este o sărbătoare sfântă ce readuce lumină în sufletele oamenilor.

Liturghia de Crăciun
Sfânta Liturghie care se oficiază în biserica creştină în ajunul Crăciunului (24 decembrie) este întocmită de Sfântul Vasile cel Mare. În cazul în care Ajunul cade sâmbăta sau duminica, ea e înlocuită cu liturghia rânduită de Sfântul Ioan Gură de Aur. În ziua de Crăciun însă, se oficiază întotdeauna liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

În ajunul Crăciunului, creştinii respectau cîteva tradiţii. În această zi era interzisă munca în păduri, pe păşuni, se lucra doar în jurul casei. Era interzisă cererea sau darea de împrumuturi. Nu era bine nici ca femeile să coase, să ţese sau să spele vase, pentru că altfel le păştea nenorocirea. Se credea că rufele spălate şi puse la uscat în ajunul Crăciunului aduceau boală în familie. Dacă animalele se culcau pe partea stângă însemna că urma o iarnă lungă, geroasă şi grea. Fetele tinere se uitau în fântână seara, la bătaia clopotelor, pentru a-şi vedea viitorul soţ. Tinerii nu aveau voie să mănânce bucate unsuroase pentru ca soţiile lor să nu fie urâte. Dacă cineva murea de Crăciun, era considerat norocos, pentru că i se iertau păcatele. Masa festivă era completă doar dacă conţinea tradiţionala carne de porc prăjită, curcanul copt la cuptor, maioşul şi cozonacul cu nuci.

Pomul de Crăciun
Bradul argintat de beteală din casele noastre este deopotrivă tânăr şi bătrân. Crengile lui verzi însufleţeau odioară iernile romane, în vreme ce creştinii văd în vigoarea lui simbolul pomului vieţii din grădina Edenului. Cu toate acestea, copacul împodobit de Crăciun este un obicei germanic răspândit în lumea întreagă doar de câteva decenii. Pomul de Crăciun era împodobit cu fructe, prăjituri, dulciuri şi lumânări. Cadourile erau aduse de Iisus, şi de atunci aceste obiceiuri reprezintă căldură şi dragoste în sufletul oamenilor.

Moş Crăciun
Cel mai celebru personaj legat de această sărbătoare este, fără îndoială, Moş Crăciun. Imaginea lui, aşa cum o ştim noi, se datoreşte desenatorului Thomas Nast, care l-a creat în 1850. Trebuie să ştiţi că şi el a apărut, în forma pe care-o cunoaştem azi, prin secolul XIX. Moşul locuieşte în Laponia (Finlanda), este un bătrânel bun şi blând, cu barbă albă, care are nevoie de nouă reni pentru a-i trage sania încărcată cu daruri pentru copiii cuminţi. Cel mai faimos ren al său, Rudolf, este conducătorul celorlalţi opt. Ştiţi cum îi cheamă? Vixen, Blitzen, Comet, Cipid, Dancer, Dasher, Donter, şi Prancer. Ei pot zbura, căci Moş Crăciun intră în case de obicei pe horn, cu un sac mare, încărcat de jucării.

Figura sa a fost inspirată de cea a lui Moş Nicolae, şi chiar numele său american, Santa Claus, este pronunţia engleză a numelui danez al Sfântului Nicolae: Sinter Klaas. Britanicii îi spun Father Christmans, francezii Pere Noel iar românii Moş Crăciun. Este de menţionat că la noi în ţară, în timpul comunismului, Moş Crăciun a devenit "Moş Gerilă" şi s-a încercat desprinderea sa de sărbătoarea creştină a Crăciunului. Însă moşul nu se dă bătut aşa, cu una, cu două...

Cadoul - bucuria de a dărui
Purtător al unui sentiment pentru cel căruia îi este destinat, cadoul devine un mijlocitor afectiv între oameni. Acest ataşament social se manifestă îndeobşte în cele două feluri de cadouri: cadourile făcute din politeţe şi cele făcute din tot sufletul. Dăm cu toţii cadouri pentru că aşa se obişnuieşte, căci trăim conform unor convenţii sociale. Politeţea e şi ea o convenţie. Din pricina ei oamenii dau sau primesc cadouri, chiar dacă nici ei nu ştiu prea bine ce urmăresc: să lumineze suflete sau să dechidă uşi? În cazurile fericite, simţim nevoia de a dărui. Când dai un cadou din toată inima, dăruieşti celuilalt ceva din tine. Un adevărat cadou trebuie să-i dea celuilalt sentimentul că, oricât de mult i-ai oferi, tot n-ar fi îndeajuns pentru cât ai vrea să-i dăruieşti. Bucuria se consumă în actul de a dărui.

Despre obiceiurile româneşti
Datinile noastre sunt un bun de preţ. Folosite decenii de-a rândul ca surogat oficial al sărbătorii creştine interzise, ciuntite în literă şi spirit, obiceiurile româneşti merită să-şi găsească locul şi strălucirea dintâi. Colindele, Steaua, Vicleimul alături de Pluguşor şi Sorcovă spun despre noi tot ceea ce lipseşte dintr-o carte de istorie.

Colindul
Dintre obiceiurile româneşti, cel care a ajuns aproape să se identifice cu Ajunul Crăciunului şi cu noaptea de Crăciun este colindatul. Provenit din latinescul calendae, care desemna prima zi a fiecărei luni, dar şi din numele sărbătorii romane Kalendae Ianuarii, colindul este cea mai cunoscută datină românească de iarnă. În Ajun, cetele de colindători sunt alcătuite cu precădere din copii, obiceiul numindu-se astfel "colindul copiilor", spre deosebire de colindatul propriu-zis, la care participă numai feciori şi oameni maturi. După miezul nopţii dintre 23 şi 24 decembrie, copiii pornesc în grupuri să colinde din casă în casă. Cântecele şi urările lor sunt scurte şi adesea hazlii. Intrând în curţi sau bătând la uşi, copiii intonează în cor: Bună dimineaţa la Moş Ajun, / Că-i într-un ceas bun! sau Bună dimineaţa la Moş Ajun, / Bună dimineaţa la Moş Crăciun, / Ne daţi, ori nu ne daţi? / Ne daţi, ori nu ne daţi? Indiferent dacă gazda deschide sau nu uşa, acelaşi cor de glasuri mititele, mai degrabă entuziasmate decât armonizate, continuă să cînte: Am venit şi noi o dată, / La un an cu sănătate, / Şi la anu' să venim / Sănătoşi să vă găsim, / Ne daţi, ne daţi, / Ori nu ne daţi. Dacă gazda binevoieşte să deschidă, copiii vor avea parte de colaci, cozonac, nuci, mere şi chiar bani. Devenit un obicei rar pe la case şi gospodării, colindul a invadat în oraşe mijloacele de transport în comun. La ţară, colindul din Ajun mai păstrează ceva din frumuseţea şi emoţia de altădată. Pe uliţe se mai pot auzi adevăratele colinde de copii: Sculaţi, sculaţi oameni buni sau Noi umblăm să colindăm.

Adevăratul colindat se desfăşoară în noaptea de Crăciun. Colindătorii - tineri sau oameni în toată firea - se adună în cete, îşi aleg un conducător, merg din casă în casă şi-şi deapănă repertoriul: Colindul Crăciunului, Colindul Maicii Domnului, Colindul lui Hristos. Umblatul cu Steaua evocă momentul în care, la naşterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua călăuzitoare a magilor.

Cântecele de stea cele mai cunoscute, sunt: Trei păstori se întâlniră, O, ce veste minunată şi În oraşul Viflaim. Umblatul cu Capra ţine de obicei de la Crăciun până la Anul Nou. Masca (un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră) este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu lăutari ce acompaniază dansul caprei. Umblatul cu Ursu' este o datină întâlnită în Moldova. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal ucis, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii.

Crăciun fericit pe mapamond
America - "Merry Christmas"
Brazilia - "Boas Festas e Feliz Ano Novo"
Bulgaria - "Tchestita Koleda; Tchestito Rojdestvo Hristovo"
China - "Kung His Hsin Nien bing Chu Shen Tan"
Olanda - "Vrolijk Kerstfeest en een Gelukkig Nieuwjaar"
Franţa - "Joyeux Noel"
Germania - "Froehliche Weihnachten"
Grecia - "Kala Christouyenna"
Italia - "Buone Feste Natalizie"
Rusia - "Pozdrevlyayu s prazdnikom Rozhdestva is Novim Godom"
Serbia - "Hristos se rodi"
Spania - "Feliz Navidad"
Turcia - "Noeliniz Ve Yeni Yiliniz Kutlu Olsun"
Ungaria - "Kellemes Karacsonyi unnepeket"

Băutură răcoritoare inspirată după cel mai celebru personaj al copiilor
În 1931, Moş Crăciun a fost imaginea unei campanii pubicitare desfăşurată de compania Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a dat Moşului o burtă durdulie, un aer jovial, costumul său roşu şi o atitudine tolerantă. În următorii ani compania difuzează astfel de portrete ale lui Moş Crăciun în mass-media, fie ele în presa scrisă, fie în spoturi publicitare, realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Sursa: ziarul atac
=========================================
========================================================

 
 
Admin, Romania Megalitica

7 comentarii:

  1. Craciun Fericit, cu lumina si iubire in suflet!

    RăspundeţiȘtergere
  2. Bucurie, incredere si speranta.Craciun fericit!

    RăspundeţiȘtergere
  3. SARBATOARE PAGINA AMBALATA DE MAI MARII JEGOSI ASTFEL INCIT SA PRINDA BINE LA PROSTIME SI EVIDENT, SA LE SERVEASCA SCOPURILOR CELOR DINTII.... CHELTUIALA INUTILA DE TIMP, ENERGIE SI BANI. IPOCRIZIE CU CARU', RETARDARE LA FEL.... NOT MY CUP OF TEA, CUM AR SPUNE ENGLEZU'....

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Constat cu parere de rau ca cele scrise, nu-ti fac cinste!
      Mai mult, lasa cititorului posibilitatea sa te vada in toata "splendoarea" prostiei tale, plina de tupeu nemarginit!

      Ștergere
    2. si eu constat cu aceeasi parere de rau ca esti retard, deci te deranjeaza adevarul. alte probleme mai ai? sa vina mos craciun sa ti le rezolve? nu sint "politically correct" pentru nimeni, baga la cap, idiotule, bine?

      Ștergere
    3. sau in orice caz mai cerceteaza si vei vedea ca am dreptate, referitor la craciun. daca te ajuta sfertul de neuron ramas sa faci oaresice sapaturi.... daca nu, da-i inainte cu leru-i ler....

      Ștergere
  4. "sarbatoare pagana gen sol invictus" nu, Christinne? ce proasta esti! nici 5 luni n-ai stat in burta ma-tii...

    RăspundeţiȘtergere

Follow Vasile Burcu

Poarta maramureseana/Recomand sa inchideti RADIO/dreapta sus pe Blog/site Romania Megalit

Loading...

Search romania megalitica: