Din tot ce s-a scris despre daci in antichitate, pana la noi nu a ajuns mai mult de 10%! Stranie si tragica soarta a unor documente distruse din voia destinului sau cu buna stiinta, ori care poate zac inca nestiute, in beciurile vreunor manastiri sau biblioteci!
Istoricii nostri ii citeaza adesea pe Herodot, pe Strabon si pe Dio Cassius, cu putinele lor fragmente in care se vorbeste despre geti si daci, lasandu-ne impresia ca acest neam a fost fie ignorat de marile puteri vecine, fie pur si simplu prea "barbar" ca sa prezinte interes. Totusi, exista numeroase marturii antice despre scrieri care vorbeau de stramosii nostri, dar care s-au pierdut.
Insa cata vreme aceste marturii exista, trebuie sa tinem cont de ele si sa admitem ca s-a scris mult mai mult despre geti si daci, decat ni s-a spus in cartile de istorie, ca acestia au starnit interesul vecinilor lor intr-o masura mare, atat prin modul lor de viata si prin religia si credintele lor,
cat si prin relatiile pe care le-au avut cu cei din jur si prin razboaiele pe care le-au dus.
Putem presupune ca primele informatii despre geti au fost consemnate de popoarele orientale cu care acestia au intrat in contact, in primul rand pe calea comertului. Dar din cronicile orientale nu ni s-a pastrat nici o informatie cu privire la geti. Comertul i-a pus in contact cu scitii de pe tarmurile nordice ale Marii Negre, cu persii, cu fenicienii, cu neamurile din Asia Mica si chiar cu egiptenii. Documentele acelora ii vor fi pomenit si pe stramosii nostri, cel putin cei dobrogeni.
Cel mai vechi eveniment in care sunt antrenati getii este cel pomenit de Herodot cu referire la campania lui Darius (sec. Vi i.Cr.), regele persilor, impotriva scitilor, care, inainte de a ajunge la Istru, ii biruie si pe geti. Cea de-a doua informatie ne trimite in timp doua secole mai tarziu si se refera la expeditia impotriva tribalilor a lui Alexandru cel Mare (sec. Iv i.Cr.) care, ajuns la Dunare, infrunta opozitia getilor.
Numarul mare al geografiilor pierdute, in care foarte probabil erau descrise si teritoriile getice, face ca misterul sa fie si mai adanc. Insusi marele geograf Strabon a scris o carte despre Tracia si Dacia, astazi cu desavarsire pierduta. Marele geograf Marin din Tyr descrisese in amanuntime teritoriile locuite de geti si daci, dar lucrarea sa nu a ajuns pana la noi, decat intr-o palida masura, prin intermediul unei prescurtari facute de Ptolemeu. Una dintre geografiile pierdute apartinea lui Demetrios din Callatis (actuala Mangalia), iar datele prezentate de el cu privire la teritoriile getilor trebuie sa fi fost foarte exacte. Nici hartile, nu putine, care infatisau lumea cunoscuta in vremea dacilor nu au ajuns pana la noi: de la cea mai veche harta a lumii despre care avem stiinta, cea a lui Anaximandru (sec. Vi i.Cr., invatat care a calatorit pana la sciti), si pana la cucerirea romana, nu s-a pastrat absolut nici o harta care sa infatiseze Dacia veche. Cele mai vechi harti reprezinta Dacia de dupa cucerire.
De la Dromihete la Burebista se intinde o perioada de mai mult de doua secole de mare pustietate documentara. Fie ca dacii traiau in pace si nu au atras atentia grecilor si romanilor, fie ca scrierile care se refereau la acea epoca s-au pierdut, noi nu stim mai nimic despre acele vremuri. De la Strabon avem cateva informatii pretioase despre epoca lui Burebista,
cu care vestitul geograf era contemporan. Dar Strabon la randul sau a folosit lucrarile lui
Posidoniu, cel mai invatat om al acelei epoci. Din pacate, nici o scriere a lui Posidoniu nu s-a pastrat pana astazi.
Dio Cassius scria si el, in cartile sale pierdute, despre aceasta epoca. Augustus insusi, contemporan cu Burebista, a scris despre propria sa viata, lucrare si ea pierduta, unde fara indoiala ca pomenea si de relatiile cu Dacia.
Momentul cuceririi Daciei: o imensa gaura neagra
De la Burebista la Decebal avem din nou o mare lacuna documentara. Cateva nume de regi daci ne sunt pomenite de catre Iordanes, dar mai mult nu stim. Istoricul Titus Livius includea aceasta perioada in opera sa uriasa, dar cartile 124 si 125, dedicate Daciei, s-au pierdut. Distrugerea operei marelui istoric se datoreaza imparatului Domitian, care a decretat crima de stat citirea acestei lucrari, si papei Grigore cel Mare, care a dispus arderea sa, din pricina ca in paginile sale se vorbea despre minuni, inainte de epoca crestina.
Informatiile despre daci reapar in preajma conflictului cu imparatul Domitian, cand batranul rege Duras ii cedeaza tronul lui Decebal. Evenimentele premergatoare cuceririi Daciei de catre romani, campaniile lui Domitian si ale lui Traian, infrangerea dacilor si intemeierea provinciei Dacia, colonizarea si organizarea provinciei, prazile imense luate de la daci - sunt evenimente care au avut parte de numeroase si detaliate consemnari in scrierile vremii. Ne-am fi asteptat ca numarul izvoarelor scrise din acea epoca, ajunse pana la noi, sa fie mult mai mare decat pentru epoci mai indepartate si mai nesigure. Si totusi... O bizara coincidenta a facut sa se piarda cam tot ce s-a scris despre daci si razboaiele lor cu romanii.
Mai mult, in Istoriile sale, pastrate doar in parte, Tacit a scris mult despre daci, infatisand expeditia lui Traian, insa tocmai capitolele acelea s-au pierdut. Pliniu cel Tanar, prieten apropiat al lui Traian, a scris si el pe larg, intr-o istorie a epocii sale, despre cucerirea Daciei si intemeierea provinciei. E posibil chiar sa-l fi insotit pe ilustrul sau prieten in Dacia si sa fi fost martor la evenimente. Dar si aceasta istorie a pierit in negura vremii. Caninius, un bun prieten al lui Pliniu, a scris in versuri istoria expeditiei lui Traian, poem astazi pierdut. Appian, un mare istoric care a trait in vremea imparatilor Traian, Hadrian si Antoninus Pius, a scris in douazeci si patru de carti Istoria Romanilor, din care ne-a ramas numai jumatate. Cartea 22, care continea o istorie a Daciei, se afla tocmai intre cartile pierdute. Marele istoric Dio Cassius a scris si el o istorie a domniei lui Traian, nimicita cu totul de timpul necrutator. Dar si lucrarea sa de capatai, monumentala Istorie romana, la care a muncit 22 de ani, a ajuns la noi doar fragmentar, mare parte a ei fiindu-ne cunoscuta doar din unele rezumate tarzii.
Intre cartile pierdute se afla si intreaga carte 67, care cuprindea expeditia si razboaiele lui Domitian contra dacilor si relatari ample etnografice, istorice si geografice despre Dacia. Tot pierduta este si cartea 68, care cuprindea expeditiile lui Traian in Dacia, caderea dacilor sub dominatia romanilor si colonizarea Daciei. Din acestea nu avem, ca si din multe altele, decat o foarte modesta prescurtare tarzie, plina si aceasta de lipsuri. Plutarh, celebrul istoric grec, a scris o biografie a lui Traian, care a avut aceeasi stranie soarta: pierduta cu desavarsire. Ammianus Marcellinus a scris o istorie de la Nerva pana la Valens, dar aceasta importanta scriere ne-a parvenit cu totul ciuntita. Din 31 de carti care o alcatuiau, cele dintai 13 au pierit - si tocmai acelea in care se trata si despre Dacia si in care se scria istoria de la anii 96 pana la 350 d.Cr. In sfarsit, Apollodor din Damasc a scris o carte in care descria detaliat constructia podului lui Traian. Nici aceasta nu a putut strabate veacurile...
Si totusi... Suntem indreptatiti sa speram ca nu toate scrierile care au pierdut lupta cu timpul sunt disparute definitiv. In marile biblioteci de manuscrise din lume, cum sunt Biblioteca Vaticanului si cea a manastirii Sfanta Ecaterina de pe muntele Sinai, zac inca zeci de mii de manuscrise necercetate. Timpul poate sa ne mai rezerve mari surprize!
Dacii - un subiect incomod
Este oare o simpla coincidenta, o intamplare, ca au disparut aproape toate scrierile despre daci? Ce nestiut blestem bantuie memoria acestor enigmatici si bravi stramosi ai nostri si ce magie poate rupe acest blestem? Este tot o intamplare faptul ca specialistii au decretat drept "falsuri" niste documente pe care nu le-au cercetat niciodata, refuzand sa creada ca dacii si-ar fi putut scrie propria istorie pe placi de aur sau de plumb? Al cui somn este deranjat de acesti intelepti si curajosi daci, care nu fac decat sa-si ceara dreptul la istorie? Este oare tot o intamplare ca singurul care s-a ocupat vreodata de dramatica poveste a disparitiei manuscriselor despre daci a fost in totalitate ignorat? Soarta lui Papadopol-Calimah este una emblematica.
Despre daci se vorbeste in mediile academice putin: ei sunt "barbarii" Europei, atat de proslaviti in anii comunismului, cand autohtonismul era ideologizat. Acum, a nu vorbi despre daci reprezinta un absurd si inutil semn de dizidenta, de manifestare anti-comunista si de simpatie pro-europeana: daca vrem in Europa, e de preferat sa vorbim mai mult de Roma, decat de Sarmizegetusa; daca vrem cu Occidentul, trebuie sa ne uitam trecutul si traditiile. Nimic mai gresit! Nu putem fi universali decat prin ceea ce avem particular. Suntem romani tocmai pentru ca stramosii nostri au fost daci: daca ar fi fost celti, noi am fi fost probabil francezi, iar daca ar fi fost iberi, astazi am fi fost spanioli. A ignora sau a contesta importanta componentei dacice a istoriei noastre inseamna a nega propriul nostru specific romanesc.
UPDATE: 10 august 2010
__________________________
Imparatii daci ai Romei.
Imparatii romani de origine dacica sunt un subiect foarte putin cunoscut. Poate numele lor le sunt familiare multora, dar cu privire la originea lor dacica s-a pastrat tacere.
Enigme Istorice
De-a lungul timpului, cei mai multi istorici romani, dar si unii straini, le-au contestat originea, in ciuda documentelor care ne garanteaza obarsia lor dacica. Totusi, fara acesti daci ajunsi la carma Imperiului, istoria Daciei, a Europei si chiar a intregii crestinatati ar fi fost alta. Istoria oficiala le contesta dacismul si astazi, din motive greu de inteles. (...)
Falsificarea istoriei
Se impune o intrebare: de ce manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor in istoria imperiului roman? A existat si continua sa existe o adevarata conspiratie in jurul acestui subiect. Istoricii nostri, dar si unii straini, in special maghiari, au facut tot posibilul pentru a “demonta” originea dacica a unor personaje ajunse pe tronul imparatiei romane. Despre mama lui Galeriu s-a spus ca era o barbara, ba roxolana, ba ilira, ba, in cazul cel mai bun, daca romanizata, desi sursele ne spun raspicat ca era daca de la nordul Dunarii, chiar daca avea nume latin. Despre informatiile pe care ni le da Lactantiu cu privire la Galeriu s-a spus ca nu merita sa fie luate de bune. Despre cele din “Historia Augusta”, care ne atesta originea dacica a lui Regalian, la fel, ca ar fi vorba de niste nascociri. De ce toate acestea? Din doua motive diferite, dar cu un unic scop. (...)
__________________________
Am citat la greu, dintr-un articol de exceptie,
"pierdut" si el in lumea virtuala a internetului!
Problemele sunt reale, grave! Ne-au extirpat istoria!
Din motive GREU de inteles, "lucrarea diavolului"
continua si azi! Guvernantii de dupa '89, daca
nu au vandut, furat, au lasat in paragina
vestigii inestimabile ale trecutului!
Fara istorie, suntem nimeni!
Trebuie facut ceva!