Nu ati gasit ce cautati? Incercati Google search pe siteul nostru!

Google Translate

miercuri, 13 mai 2015

4. Zeii mesopotamienilor. By Claudiu-Gilian Chircu. Absolut fascinant (n.n.)!

 
 
Civilizația sumeriană, apărută la mijlocul mileniului al patrulea î.e.n. în sudul Mesopotamiei (în zona Irakului de astăzi), este considerată cea mai veche din lume. Nu s-a descoperit nici până în ziua de astăzi locul de proveniență al acestei populații ariene (de rasă albă), și nici unde a dispărut în cel de-al doilea mileniu î.e.n.
 
Începând cu 2.900 î.e.n., sumerienii s-au înfruntat timp de șase secole cu akkadienii, primul popor semit consemnat de istorie, pentru a obține supremația în Mesopotamia. După căderea Imperiului Akkadian fondat de Sargon cel Mare, akkadienii au părăsit zona, doar pentru a-și face apariția mai târziu ca babilonieni și asirieni. Într-un final, în cel de-al doilea mileniu î.e.n., sumerienii au dispărut fără urmă, lăsând Mesopotamia în mâinile popoarelor semite. Nu fără a-și lăsa religia ca moștenire, pe care au preluat-o sub diferite forme toate civilizațiile antice.
 
Sumerienii își spuneau „ug sag gig-ga”, care înseamnă „oamenii cu capetele negre”. Teritoriul lor, pe care îl cunoaștem astăzi ca Sumer, era numit Șumer de akkadieni, Șinar de evrei, Sngr de egipteni și Șanhar de hitiți. Denumirea atribuită de sumerieni pământului lor era Ki-en-gir, care se poate traduce ca „Tărâmul conducătorilor nobili”, o referire la zei, pe care îi numeau „din.gir” („nobilii care dau viață”, într-o traducere liberă), iar akkadienii „illu”. Dingir / Illu erau împărțiți în două categorii: Anunna (numiți Anunnaki sau Anunnaku de akkadieni) și Igigi. Anunna erau zeii cei mari, conducătorii, cei cu sânge regal. Numele lor sumerian, format din „an” („Cer”), „nun” („nobil”) și „na” („om”), se traduce ca „Oamenii nobili din Cer”.
 
home-bg
 
În akkadiană au devenit Anunnaki sau „copiii Cerului şi ai Pământului” ori „copiii lui An şi Ki”. Inițial în număr de șapte, numărul lor a crescut în timp, ajungând chiar la câteva mii, uneori fiind numiți toți dingir / illu Anunnaki ori Igigi. Cei din urmă erau zeitățile de rang inferior, slujitorii marilor Anunna, despre care nu se cunosc prea multe amănunte. Numele lor este format din „igi” („ochi”) şi „gi” („Pământul”), prin urmare se poate traduce ca „Ochii Pământului”, adică observatorii, supraveghetorii sau veghetorii Pământului. În poemul babilonian Enuma Eliș, Igigi sunt numiţi zei decăzuţi”, iar în Mitul lui Atrahasis se spune că s-au răzvrătit împotriva unuia dintre Anunna, care i-a forțat la muncă silnică, revolta ducând la apariția oamenilor. Toți dingir / illu importanți, atât Anunna cât și Igigi, împreună cu legendele lor, au fost preluați de toate popoarele care le-au urmat urmat sumerienilor.
 
Panteonul sumerian era condus de o trinitate formată din An și fiii săi, Enlil și Enki. Numele lui An, scris în cuneiforme printr-o cruce, înseamnă „Cer”. Akkadienii, babilonienii, asirienii şi hitiţii îl numeau Anu ori Anum. Simbolul său era coroana regală, de multe ori împodobită cu două coarne de taur. An era sursa supremă de autoritate, zeul Cerului şi al constelaţiilor, stăpânul zeilor, al spiritelor şi al demonilor. Putea să înalţe alţi zei în rang, să confere regalitatea pe Pământ și să hotărască soarta.
 
543392_349156438508920_1048902463_n
 
Pentru a i se sublinia autoritatea, era numit adeseorian gal („marele An”). Consoarta sa era numită Ki („Pământul”). Câteva texte regale din perioada sargonidă descriu ridicarea la rangul de consoartă a lui An a zeiţei Inanna. A avut mulţi copii, cei mai importanţi fiind Enki, Enlil şi Ninhursag. Principalul său templu era Eanna din cetatea Uruk, pe care îl împărţea cu Inanna. În mod surprinzător, imnurile şi rugăciunile akkadiene, asiriene şi babiloniene închinate lui Anu sunt extrem de rare. În Enuma Eliș, Anu este fiul lui Anşar şi Kişar, iar consoarta sa este numită Antum. Aici este numit „tatăl zeilor” dar şi gazda demonilor. Textul Lahar şi Aşnan îl creditează pe Anu cu inteligenţa divină care a creat Universul.
 
enlil
 
An locuia în Cer împreună cu soţia sa, pe Pământ lăsându-l conducător pe fiul său mai mic, Enlil, moştenitorul tronului. Nu s-au păstrat mituri care să explice de ce moştenitor nu a fost fiul cel mare, Enki, însă răspunsul se găseşte în legendele altor popoare. Enlil era considerat zeul aerului, al vântului şi al furtunii, numele lui însemnând chiar „Domnul furtunii”. Printre simbolurile sale se numără taurul și leul. Akkadienii, hitiţii şi canaanienii îl numeau uneori Ellil, iar babilonienii Bel („Domnul” sau „Stăpânul”). Principalul său centru religios era oraşul Nippur, unde i-a fost închinat templul Ekur („Casa muntelui”). Soţia sa, Ninlil („Doamna furtunii”), numită iniţial Sud, i-a dăruit trei fii: Nanna (numit de akkadieni și babilonieni Su’en sau Sin), Ninurta şi Nergal.
 
Enlil este cel care le-a adus oamenilor agricultura, în timp ce fratele său, Enki, i-a învăţat păstoritul. Fiind moştenitorul şi locţiitorul lui An pe Pământ, Enlil moştenea nu doar tronul ceresc, ci şi toate epitetele şi funcţiile tatălui său, cel mai important fiind cel de „tată al zeilor”. Deşi miturile susțin că a vrut să distrugă omenirea prin diferite molime şi un potop, era considerat un zeu benefic.
 
A treia divinitate din triada supremă sumeriană era Enki, fiul cel mare al lui An. Fiind acreditat cu facerea oamenilor, a fost considerat zeul inteligenţei, al înţelepciunii, dar şi al fertilităţii. Numele său înseamnă „Domnul Pământului”, dar poate fi interpretat şi ca „Domnul dedesubtului”.
 
eaenkiacehearts
Nu s-a descoperit până în prezent nicio legendă care să explice motivul pentru care a primit acest nume. Din ce ştim în prezent, Enlil era conducătorul Terrei iar tatăl lor, An, conducătorul lumii celeste. Însă, într-un text sumerian, Enki afirmă că el a fost primul zeu sosit pe planeta noastră. Ajuns aici, însoțit de alți zei, a scos Pământul de sub ape, făcându-l locuibil. Afirmație din care deducem că atunci a primit epitetul „Domnul Pământului”, titlu pe care l-a păstrat până la sosirea fratelui său, Enlil.
 
Acesta i-a luat locul, preluând conducerea Terrei, Enki fiind nevoit să se refugieze în lumea subterană. Akkadienii şi babilonienii i-au preluat numele sumerian, numindu-l mai târziu Ea („Casa apei”). Simbolurile sale includeau şarpele, semiluna, capra, peştele (ce mai târziu au fost combinate într-o fiinţă cu partea superioară de ţap, iar cea inferioară de peşte), ţestoasa, toiagul cu cap de berbec, tridentul şi un vas din care se revarsă apa.
 
În reliefurile asiro-babiloniene este întruchipat ca un bărbat înalt ce poartă pe spate trupul unui peşte al cărui bot, larg deschis şi îndreptat spre cer, face corp comun cu capul personajului. Enki le-a adus oamenilor cunoaşterea, legile şi ritualurile magice, i-a învăţat cum să construiască oraşe şi să crească animale. Mai mult, el a salvat omenirea de Potop.
 
Era cel mai important zeu pentru incantaţii, patronul preoţilor, cel care stăpânea la perfecţie magia şi care avea capacitatea de a atribui o soartă, fiind în același timp și zeul meşteşugarilor şi al artelor. În Babilon se credea că a distrus reptilele uriaşe primordiale împreună cu fiul său, Marduk.
 
Reşedinţa sa era în Abzu (apa freatică sau oceanul subteran), numită Apsu în akkadiană, motiv pentru care a fost considerat şi zeul apelor. Principalul său centru de cult era Eridu (astăzi Tell Abu Shahrain, în Irak), considerat a fi cel mai vechi oraş din lume, numit în sumeriană Urudu sau Nunki („locul măreţ” ori „locul Prinţului”).
 
Sora sa, Ningikuga (un epitet al lui Ninhursag), i-a dăruit o fiică, pe Ningal, numită și Ninsar. Tot cu ea a avut mulţi alţi copii: Abu, Nintulla, Ninsutu, Ninkasi, Nanshe, Azimua, Ninti şi Enshag. Fiica sa, Ninsar, i-a născut o fată, pe Ninkurra. Cu aceasta, Enki a avut un alt copil, o fiică numită Uttu. Pentru babilonieni, soţia sa era Damkina (numită şi Damgalnuna sau Ninki de sumerieni), cu care l-a avut pe Marduk, moștenitorul său. În unele texte asiro-babiloniene, Ea / Enki era considerat tatăl zeiţei Iştar (Inanna la sumerieni).
 
Copia_de_Enki
Legendele mesopotamiene dezvăluie că între Enki şi Enlil exista o permanentă animozitate. Rivali în mod evident, cei doi nu pierdeau nicio ocazie de a se certa, mai ales în faţa Adunării Zeilor. Nu știm care era motivul neînțelegerii lor, însă se poate bănui. În mod normal, ca prim născut al lui Anu, Enki ar fi trebuit să moștenească tronul. Însă, din motive necunoscute, împăratul l-a preferat pe Enlil. Fără îndoială, rivalitatea dintre cei doi frați are cel puțin o oarecare legătură cu succesiunea la tron.
 
Nu s-au păstrat mituri care să descrie lupte între ei, însă există destule indicii care susţin această ipoteză. Din păcate, doar o foarte mică parte din mitologia sumeriană a ajuns până la noi. Știm totuși că, la un moment dat, Enki i-a instigat pe zeii decăzuți Igigi la revoltă împotriva lui Enlil. Știm și că Enlil i-a luat soția lui Enki. De asemenea, miturile sugerează că, după înscăunarea lui Enlil pe tronul Pământului, Enki s-a mutat în lumea subterană.
 
În plus, există o menționare a unei lupte între Enki și Ninurta, fiul lui Enlil, la fel cum se sugerează și o luptă între Enlil și Marduk, fiul lui Enki. Prin urmare, rivalitatea celor doi frați a cuprins și familiile lor. Cu toate că ne lipsesc din religiile mesopotamiene detaliile luptei dintre cele două familii divine, acestea se pot găsi, din fericire, în miturile altor popoare.
 
O altă Anunna foarte importantă era Sud, fiica lui An, zeiţa Pământului, stăpâna Cerului și mama zeilor. Deoarece a creat oamenii alături de Enki, era considerată şi zeiţa fertilităţii. Sumerienii îi atribuiau multe epitete, printre care Ninmah („Marea Regină”), Nintu („Doamna naşterii”), Mami („Mama”), Aruru („Brazdă”) sau Ningikuga („Doamna stufului pur”).
 
Etaine_Goddess_of_Darkness_Shaiya_MMORPGConform legendelor, unul dintre fiii săi, Ninurta, i-a schimbat numele din Ninmah în Ninhursag („Doamna muntelui înalt”), iar după căsătoria cu Enlil a adoptat epitetul Ninlil („Doamna furtunii”). Akkadienii o numeau şi Belet-Ili („Doamna zeilor”). Simbolul ei era un obiect neidentificat, de forma literei greceşti omega. Era reprezentată adesea purtând o coroană cu coarne, de multe ori având în mână o măciucă sau un baston decorat cu simbolul omega, iar uneori acompaniată de un pui de leu aflat în lesă. Principalul său centru religios se afla în Eridu, orașul închinat lui Enki. Miturile sugerează că a fost, pe rând, consoarta lui Enki, a lui Enlil și, în final, a lui An. Ca soție a tatălui său, An, era numită de sumerieni Ki („Pământul”), iar de akkadieni şi babilonieni Antu (forma de feminin a substantivului „cer”). Ca nevastă a lui Enki, babilonienii au numit-o Damkina, iar sumerienii Damgalnuna sau Ninki („Doamna Pământului”). Sumerienii susţineau că a avut zece copii cu fratele său, Enki: Ningal / Ninsar, Abu, Nintulla, Ninsutu, Ninkasi, Nanshe, Azimua, Ninti, Enshag şi Martu, iar lui Enlil i-a născut pe Nanna, Ninurta şi Nergal.
 
Marduk, fiul lui Ea / Enki şi al Damkinei / Ninhursag, era zeul suprem al Babilonului. Soţia sa se numea Sarpanitum, fiul lor era Nabu iar sora sa, Iştar. Animalul său emblematic era Muşhuşşu, o combinaţie monstruoasă de şarpe şi dragon, iar simbolul său era „marrn”, o unealtă în formă de sapă. Principalele sale sanctuare din Babilon, templul E-sagil şi ziguratul E-temenanki, reprezentau pentru antici punctul central al Universului. La început a fost zeul Soarelui, având legături şi cu vegetaţia, apa şi magia. În timpul regelui Hammurabi (în jurul anului 1850 î.e.n.) a ajuns în fruntea panteonului divin, primind numărul magic 50, deținut până în acel moment de Enlil.
 
tumblr_mccjfs6ijo1qdnodmo1_400
Marduk nu a preluat doar acest număr de la unchiul său, ci şi toate atributele şi titlurile lui. Din acest motiv Marduk a fost numit şi Bel („Domnul”), titlu atribuit iniţial lui Enlil. În perioada neo-babiloniană, cultul său se dezvoltase într-atât încât nu avea rival, răspândindu-se treptat dincolo de Mesopotamia Centrală. Natura lui Marduk a devenit tot mai complexă pe măsură ce a absorbit total funcţiile şi caracteristicile celorlalți zei.
 
Acest fapt este demonstrat de numărul mare de imnuri, rugăciuni și lucrări teologice care i-au fost dedicate, precum şi de alte numeroase referinţe în documente particulare şi oficiale sau nume de persoane. Făcea parte din triada supremă, alături de tatăl şi de sora sa, înlocuind triada originală mesopotamiană, formată din Anu, Ellil şi Ea. Printre titlurile sale se numără „Sfetnicul zeului acvatic Ea”, „Învăţătorul oamenilor”, „Zeul războiului şi al armelor”, „Domnitorul veşnic”, „Copilul-Soare”, „Fiul Soarelui”, „Zeul mâniei şi al iertării”, „Vindecătorul”, „Veghetorul purificării”, „Cel adevărat pretutindeni”, „Înţeleptul, Domnul oracolelor” sau „Cel slăvit de generaţiile viitoare”. Poemul babilonian Enuma Eliş, care celebrează gloria lui Marduk, a fost compus pentru a oferi o justificare pentru poziţia superioară a zeului în panteon, considerat a fi organizatorul Universului cunoscut și eliberatorul de forţele haosului primordial, reprezentat de monstrul Tiamat.
 
Deşi cercetătorii cred că Marduk a fost inițial un zeu obscur, local, ce a ajuns important doar datorită ascensiunii Babilonului condus de Hammurabi în secolul al XVIII-lea î.e.n., lucrurile nu par a sta deloc aşa. Numele Marduk provine din sumeriană, unde era numit Amar Utu („Viţelul solar”). Ulterior, numele a devenit Martu, prin eliminarea primei litere de la începutul fiecărui cuvânt și unirea celor rămase. Babilonienii au preluat numele Martu, transformându-l în Marduk. Sumerienii au preferat să elimine din Amar Utu primul cuvânt, numindu-l pe zeu doar Utu („Soare”). Conform mitologiei sumeriene, Utu era fiul zeilor Nanna şi Ningal. În textul Enki şi ordinea lumii este scris: „Utu, fiul născut din Ningal, lui i-a dat Enki în grijă întregul univers”. Utu nu a fost niciodată conducătorul Universului, însă acesta era unul dintre titlurile babilonianului Marduk.
 
marduk
În plus, Enki nu i-ar fi dat Universul în grijă decât moștenitorului său, adică lui Marduk. Sora geamănă a lui Utu era Inanna, pe care toţi cercetătorii o identifică cu akkadiana Iştar. Iar Iştar era în Babilon sora lui Marduk, făcând parte amândoi din triada sfântă supremă, alături de tatăl lor. Utu era echivalat cu Soarele, în timp ce unul dintre epitetele lui Marduk era „Copilul-Soare”. Prin urmare, putem concluziona fără greşeală că sumerienii Amar Utu, Martu și Utu, precum și Marduk al babilonienilor, reprezintă același personaj. Semnul pictografic al lui Utu apare în cele mai vechi dovezi cuneiforme scrise iar câţiva regi din perioada sumeriană veche vorbesc despre Utu ca fiind stăpânul lor. Regele Lugalzaggisi chiar afirma că a fost numit de către Utu „ministrul suprem al lui Sin”. Aşadar, Utu / Marduk nu era un zeu minor, necunoscut, devenit important prin al doilea mileniu î.e.n., ci unul dintre marii zei Anunna / Anunnaki.
 
Akkadienii l-au preluat pe Utu de la sumerieni şi l-au numit Şamaş. Zeu al dreptăţii, era o divinitate de importanţă cosmică şi naţională, fiind numit de akkadieni şi de asirieni „Stăpânul Cerului şi al Pământului”. Şi acest titlu îi afundă pe cercetători în ceaţă deoarece, în listele de zei existente, Şamaş nu a primit niciodată poziţia supremă. Dacă se înțelege că Utu sau Şamaş erau diferite ipostaze ale lui Marduk, lucrurile devin clare. Şamaş era un războinic, lucru ce amintește de unul dintre epitetele lui Marduk, „Zeul războiului şi al armelor”. De altfel, pentru romani, Marte (derivat din Martu sau Marduk) era zeul războiului. Pentru akkadieni şi mai târziu pentru babilonieni, Şamaş era şi judecătorul morţilor.
 
3335651-sun+god
De ce babilonienii foloseau două nume pentru aceeaşi zeitate? Răspunsul nu este chiar atât de complicat pe cât pare la prima vedere. În primul rând, „zeu-soare” însemna „zeu suprem”. Aşa cum Soarele se află în mijlocul sistemului solar, cu planetele orbitând în jurul lui, la fel se afla zeul suprem în mijlocul celorlalţi zei, care „orbitau” în jurul său. Marduk era considerat conducătorul panteonului, astfel încât epitetul de „zeu-soare” i se potriveşte. Identificat cu astrul zilei, ca judecător şi zeu al dreptăţii, el se numea Şamaş, aceasta fiind doar o ipostază a zeului suprem, partea pe care o puteau vedea credincioşii.
 
În schimb, ca zeu suprem, ce trăia alături de ceilalţi zei, care distrugea duşmanii Babilonului, îi apăra pe oameni de boli şi le oferea recolte bogate, ca organizator (sau arhitect, cum îl numesc masonii) al Universului, era numit Bel sau Marduk. Exact cum astăzi creştinii îl numesc pe zeul lor suprem Dumnezeu, Domnul, Adonai, Savaot, Atotputernicul, Creatorul, etc. Dintotdeauna fiecărei zeităţi i se atribuiau diverse nume, ce semnificau diferite atribute ale ei. Nu doar atât, ci și diverse alter-ego-uri, în funcție de laturile sale predominante.
 
ishtar
Sora geamănă a lui Marduk, zeiţa sexualităţii, fertilităţii şi războiului, era cunoscută în Sumer sub multe nume, ca Inanna („Odrasla Lunii”), Innin, Ennin, Ninnin, Ninni, Ninanna, Ninnar, Innina, Ennina, Irnina, Innini, Nana sau Nin. În al patrulea mileniu î.e.n., Uruk era considerat oraşul ei. De-a lungul fluviilor Tigru şi Eufrat se găseau numeroase temple ale Inannei, cel mai mare fiind Eanna („Casa Cerului”) din Uruk. Simbolul său era steaua cu opt colţuri sau planeta Venus cu care, de altfel, era asociată. Inanna era înfăţişată mai mereu goală, de multe ori pe spatele a două leoaice.
 
Soţul său era Dumuzi, tatăl său era considerat ori Anu, ori Nanna, iar fraţii ei erau zeul soare Utu, zeul ploii Ișkur si zeiţa lumii subterane, Ereșkigal. În Asiria şi Babilon, zeiţa iubirii, sexualităţii, fertilităţii şi războiului se numea Iştar („Distrugătoarea muntelui”). Era asociată cu planeta Venus, iar leul şi steaua cu opt colţuri făceau parte dintre simbolurile ei. A avut mulţi iubiţi, ceea ce i-a adus epitetul „Curtezana zeilor”, oraşul ei sacru, Uruk, fiind supranumit „Oraşul curtezanelor sacre”. De asemenea, zeiței i se mai spunea „Regina Cerului”. Era consoarta lui Tammuz, sora lui Șamaș și fiica lui Anu ori a lui Sin. Toate acestea duc la concluzia că Inanna și Iștar erau una și aceeași zeiță.
 
Într-un Imn către Iștar, scris pe la 1600 î.e.n., zeița este numită „Cea mai mare între Igigi”, „Cea mai slăvită între zeițe”, „Stăpâna oamenilor” și „Regina femeilor”. Pentru a ne face o idee despre modul în care era percepută, iată descrierea sa în acel imn:
Zeița, în ea se află sfatul,
Soarta a orice ea o ține în mână,
La a sa privire se capătă bucurie,
Putere, mărinimie, divinitate protectoare și duh păzitor,
Ea e aproape, ea e plină de milă și prietenie.
În plus, ea e atrăgătoare nespus.
Fie ea o roabă, o fetiță orfană ori o simplă mamă, ea pe toți apără.
Toți o invocă; femeile cheamă numele ei.
Cine poate fi asemenea măreției ei?
Puternice, preaînalte, mărețe sunt hotărârile ei.
Iștar, măreției ei cine-i poate fi egal?
Puternice, preaînalte-s hotărârile ei.
Ea e căutată printre zei; nebiruit e rangul ei.
Respectat e cuvântul ei; el e mai presus de toți.
Iștar printre zei, nebănuit e rangul ei.
Respectat e cuvântul ei, el e mai presus de toți.
Ea e regina lor; ei în toată clipa aduc la împlinire poruncile sale.
 
Epopeea lui Ghilgameș, cea mai veche descoperită până acum, ne prezintă o imagine a zeiței complet diferită. Când Iștar a încercat să-l seducă pe regele Ghilgameș, acesta a refuzat-o, probabil în modul cel mai sensibil de care putea da dovadă:
Dacă te-aș lua de soție, știu ce mă așteaptă.
Nu ești decât un jeratic care se stinge când vine frigul,
O ușă rău închisă, care nu stăvilește nici vântul, nici gerul,
Un palat care-și strivește războinicii ce-l apără,
Un elefant care-și smulge învelișul,
Ești păcura care mânjește pe omul ce-o duce,
Burduful care se varsă pe omul ce-l poartă,
Calcarul care face să se fărâmițeze zidul de piatră,
Berbecele de asediu care pustiește țara dușmană,
Încălțarea care rănește piciorul celui ce-o poartă!
 
Se observă în Inanna / Iştar o pronunţată latură dualistă. Numită prostituată de cele mai multe ori, ea era considerată adesea și fecioară. Este puţin cam greu de imaginat o fecioară prostituată (dar nu imposibil). Pe de o parte este o pacifistă zeiţă a iubirii, iar pe altă parte este o războinică feroce. Tatăl ei este când Anu, când Nanna / Sin. Cum se poate ca o persoană să fie şi pacifistă, şi războinică în acelaşi timp, şi prostituată, şi fecioară? În plus, cum poate să aibă doi taţi? Această enigmă are o singură soluţie logică: nu este vorba despre o singură zeiţă, ci despre două numite aidoma, Inanna / Iştar.
 
1Y2_-NyFUDYNsY0hdnApZfW1AcPJ6iRH9T1PBtfMIP7GPHOWOqH6aA==
Într-o cronică a bătăliei de la Halule din anul 691 î.e.n., redactată în cuneiforme pe o tăbliţă de lut, regele asirian Sennacherib scria că s-a rugat pentru victorie „lui Aşşur, lui Sin, lui Şamaş, lui Bel, lui Nabu, lui Nergal, lui Iştar din Ninive, lui Iştar din Arbailsk – zeilor mei ocrotitori”.
 
Prin urmare, pentru antici existau două zeiţe numite la fel. Una era fecioara pacifistă, fiica lui Anu, cealaltă era prostituata războinică, fiica lui Enki. Prima era Sud / Ninhursag care, ca şi creatoare a oamenilor, a fost considerată zeiţă a fertilităţii. Cum oamenii iau naştere în mod firesc prin contact sexual, anticii au numit-o şi zeiţa sexualităţii. Miturile spun că și-a pierdut virginitatea în urma unui viol, însă pentru adepții ei şi-a păstrat în continuare virtutea, fiind numită tot „Fecioara”. Ea era fiica lui Anu și, ca soție a lui Enki, mama lui Marduk şi Iştar, iar ca soție a lui Enlil, mama lui Ninurta. Cea de-a doua Inanna / Iștar era Ningal („Marea Doamnă”) / Ninsar („Doamna Prințesă”), fiica cea mare a lui Enki și Ninhursag, sora lui Marduk.
 
female-Warrior-fantasy-23074024-800-600
Când a primit conducerea Pământului ca soţie a fratelui său, cea de-a doua Inanna / Iştar a preluat şi atributele mamei sale, iar adepţii ei i-au atribuit până şi faptele lui Ninhursag. O dovadă în plus este faptul că, la început, planeta Venus era simbolul lui Ninhursag, iar mai târziu al Inannei / Iştar. Lupta pentru putere a transformat-o într-o zeiţă războinică, diferită de pacifista sa mamă.
 
Nenumăratele sale relaţii sexuale cu diferite zeităţi dar şi cu muritori au transformat-o în Vulva Cerului”, aşa cum este numită în Epopeea lui Ghilgameş. Când a preluat titlurile şi funcţiile mamei sale, statutul său de femeie uşoară s-a potrivit perfect cu imaginea de zeiţă a sexualităţii. Nu doar mesopotamienii au făcut confuzie între cele două divinităţi, ci toate popoarele antice, aşa cum vom vedea. Cert este că sub numele Inanna / Iștar se ascund atât Ninhursag cât și Ninsar.
 
În multe oraşe mesopotamiene, Nanna („Luna”) era zeul Lunii şi al înţelepciunii. În sumeriană, numele său se scria de obicei Şeşki („fratele Pământului”). Babilonienii şi akkadienii îl numeau Sin, derivat din Su’en. Cum în limba sumeriană silabele unui cuvânt se puteau schimba între ele, fără ca respectivul cuvânt să-şi schimbe înţelesul, Suen se mai scria Ensu sau Enzu. Iar Enzu în sumeriană înseamnă „Domnul înţelepciunii”, epitet care i se potrivește lui Nanna. Oraşul biblic Ierihon (Yeriho în ebraică) avea ca simbol Luna şi îi era închinat lui Sin. Peninsula Sinai a devenit într-un anumit punct al istoriei teritoriul său, lucru subliniat şi de numele locului: „ai” în ebraică înseamnă „al meu”, după modelul Adonai („Domnul meu”). Prin urmare, Sinai se traduce „Sin al meu”. Patron al orașelor Ur şi Harran, Nanna / Sin era în strânsă legătură cu fertilitatea, în special a vitelor, datorită asemănării dintre secera Lunii și coarnele.
 
nanna-sin
Numărul său era 30, care reprezintă numărul de zile necesare Lunii pentru o rotaţie completă în jurul Pământului. Printre epitetele zeului se numără „aşimbabbar” („cel luminos”), „amar” („viţel”), „ma.gur” („barcă”) şi „amar.ban.da.en.lil.a” („viţeluşul lui Enlil”), ultimele trei fiind în mod evident aluzii la forma de seceră a Lunii noi, care aminteşte de coarnele vitelor sau de bărcile zvelte de trestie.
 
Considerat fiul cel mare al lui Enlil, Nanna / Sin era un important zeu oracol şi vindecător. Copiii săi erau Utu / Şamaş şi Inanna / Iştar, alături de care făcea parte din triada supremă babiloniană. Deşi un zeu popular, fiindu-i adresate multe rugăciuni, Sin nu juca niciun rol în mitologia babiloniană. Lucru extrem de ciudat, ținând cont că era una dintre cele mai importante divinități, tatăl zeilor conducători. În plus, unul dintre epitetele lui Nanna / Sin era „Stăpânul Pământului”, deşi nu s-a descoperit niciun mit care să demonstreze că zeul ar fi ocupat vreodată această funcţie. Şi atunci, cum se explică acest epitet? Răspunsul e foarte simplu: Nanna / Sin nu este altcineva decât Enki. Deoarece soția lui Nanna era Ningal, rezultă că, la un moment dat, Enki și-a luat-o de soție și pe fiica sa cea mare, ceea ce miturile sumeriene dezvăluiau deja prin faptul că ea i-a născut o fiică.
 
Ca locțiitor al lui Anu pe Pământ, lui Enlil i se atribuiau titlurile tatălui său, inclusiv pe cel de „tată al zeilor”. Din acest motiv, Enki este considerat în câteva texte fiul lui Enlil, epitet care i-a băgat cu mult în ceaţă pe cercetători. Cum Enki era unul dintre marii zei Anunna, parte din triada sfântă a Sumerului, adepţii săi nu au permis decăderea lui din rolul de frate al lui Enlil în cel de fiu.
 
allah-moon-god
Simpatizanții lui Enlil doreau cu tărie să evidențieze supremaţia zeului lor asupra tuturor celorlalţi zei, mai ales asupra fratelui rival. Astfel încât s-a creat un alter-ego al lui Enki, numit Nanna şi privit ca fiul lui Enlil, Enki putând astfel să-și păstreze rolul de frate. Babilonienii îl numeau Sin când reprezenta Luna şi Ea când reprezenta apa, introducându-l în triada supremă alături de cei mai mari zei ai Babilonului, copiii săi, Şamaş / Marduk şi Iştar. Acesta este motivul pentru care Sin nu este prezent în mitologia babiloniană, ci doar în rugăciuni: deoarece în mituri este numit Ea. Atât Nanna / Sin cât şi Enki sunt zeii Lunii, ai înţelepciunii, ai magiei şi consideraţi „stăpânii Pământului”, deşi mitologia nu lasă de înțeles că vreunul dintre ei ar fi condus vreodată planeta noastră. În Sumer se credea că, în perioada Lunii noi, Nanna îşi petrece „zilele în somn” în lumea subterană, unde hotărăşte soarta defuncților. Dar lumea subpământeană era sălaşul lui Enki, unde zeul de multe ori îşi petrecea timpul dormind.
 
Un vechi imn babilonian îl considera pe Sin „întâiul între toţi, cel puternic, căruia niciun zeu nu-i scrutează inima necuprinsă, iute alergător cu genunchii neobosiţi, care le deschide zeilor şi fraţilor săi drumul”. Deşi acest pasaj a fost interpretat de cercetători într-un mod absurd, susţinându-se că babilonienii erau de părere că Luna deschide drumul stelelor şi al Soarelui, logica ne sugerează că imnul se referă la Enki. „Întâiul între toţi” sugerează că era primul născut al lui Anu, cel mai mare dintre fraţi dar și primul zeu sosit pe Pământ. „Care le deschide zeilor şi fraţilor săi drumul” nu descrie mersul Lunii pe bolta cerească, ci indică faptul că Enki a fost primul zeu ajuns pe planeta noastră, „deschizând drumul” zeilor şi fraţilor săi care l-au urmat.
 
Până şi legendele celor doi zei sunt asemănătoare. Enki era fiul cel mare al lui An, însă moştenitorul tronului era fratele său mai mic, Enlil. Nanna era fiul cel mare al lui Enlil, dar moştenitorul tronului era fratele său mai mic, Ninurta. Nanna / Sin era tatăl fraţilor Utu / Şamaş şi Inanna / Iştar cu toate că, în multe mituri, Enki este tatăl zeiţei Inanna / Iştar, iar Marduk, fiul lui Enki, a fost numit iniţial Utu de sumerieni şi Şamaş de akkadieni şi de babilonieni. Prin urmare Enki şi Nanna sau Sin nu pot reprezenta decât aceeaşi divinitate.
 
Oannes
Potrivit preotului babilonian Berossus, zeul Oannes (sau Uan pentru sumerieni) a apărut din apele Golfului Persic, unde se întorcea în fiecare noapte. El i-a învăţat pe oameni arta scrierii, diverse ştiinţe şi meşteşuguri (de exemplu cum să-şi ridice case sau temple, folosindu-se de geometrie), cum să cultive pământul şi să culeagă roadele. Se spune că pe regele antediluvian Evedurahos l-a învăţat arta divinaţiei.
 
Oannes avea trup de peşte cu două capete (unul uman sub cel de peşte), picioare omeneşti şi coadă. Descrierea lui Oannes este identică cu cea a lui Enki / Ea în reliefurile asiro-babiloniene. Faptul că Oannes locuia în apă şi le-a adus oamenilor cunoştinţele zeilor (scrierea, meşteşugurile, agricultura) ne indică aceeaşi entitate, pe Enki al sumerienilor.
 
nglove
Printre simbolurile lui Enki se numără un şarpe încolăcit în jurul Copacului Vieţii sau doi şerpi încolăciți. Cei doi şerpi pot simboliza ADN-ul, deoarece Enki era creatorul oamenilor, geneticianul divin, iar şarpele în jurul copacului vieţii semnifică, de asemenea, crearea vieţii de către zeitatea supranumită adesea „Şarpele”.
 
Simbolul celor doi şerpi încolăciţi a fost folosit prima oară pentru zeul Ningișzida („stăpânul copacului cel bun”), şarpele cu cap de om, apoi a fost preluat pe caduceul (toiagul cu şerpi încolăciţi) zeilor greci Hermes, Dionysos şi Asklepios (Mercur, Bacchus și Esculap pentru romani). Mai târziu a devenit simbolul medicinei, reprezentând viaţa. Într-un mit, Ningișzida este fiul zeilor Ninazu și Ningiridda, în altul al zeiței Ereșkigal, în timp ce o inscripție din Lagaș îl consideră fiul zeului suprem, Anu. Din câte știm, un singur fiu al lui Anu era echivalat cu șarpele: Enki. Simbolul lui Ningișzida este simbolul lui Enki, ceea ce înseamnă că nu este vorba despre două divinităţi diferite, ci doar despre două epitete ale aceleiaşi.
 
Sumerienii ne-au lăsat destule indicii despre conflictul dintre cele două familii divine, a lui Enki şi a lui Enlil. Știm astăzi că fiecare zeu, în zona pe care o conducea, se declara binefăcător al oamenilor, în timp ce rivalul său era prezentat ca fiind răul absolut. Simpatizanţii lui Enki l-au înfăţişat pe Enlil ca fiind o zeitate malefică, ce a dorit să distrugă omenirea în repetate rânduri, iar pe zeul-șarpe ca salvatorul nostru. La rândul lor, credincioşii lui Enlil şi-au prezentat zeul ca o divinitate dreaptă, binefăcătoare, adevărata protectoare a oamenilor, iar pe Enki ca fiind un demon. Un astfel de exemplu este Pazuzu, regele demonilor în mitologia asiro-babiloniană.
 
pazuzu
El reprezenta vântul fierbinte de sud-vest. Pe spatele unei statuete de prin secolele IX – VIII î.e.n., care îl înfățișează, este scris: „Eu sunt Pazuzu, fiul lui Hanpa, rege al spiritelor rele din aer, care ies ca o furtună din munţi, făcând prăpăd”. Pazuzu este reprezentat cu corp de om, aripi, gheare de vultur şi un şarpe în loc de penis. Are întotdeauna mâna dreaptă ridicată, iar stânga îndreptată spre pământ. Nu se ştiu multe despre el, decât că era invocat foarte des, pentru a o opri pe soţia sa, zeiţa Lamaştu. Deşi era demon, adică o entitate negativă, de multe ori proteja oamenii de alte spirite malefice sau de boli. Şarpele în loc de penis semnifică șarpele creator, care este Enki. „Zu” din numele său înseamnă „înţelepciune” în sumeriană, iar „pa”, „aripă”. Prin urmare, Pazuzu s-ar putea traduce „înaripatul de două ori înţelept”, epitet care i se potrivește, ținând cont că era reprezentat cu aripi. În vremurile de demult, nu era neobişnuită repetarea unei silabe pentru a sublinia calitatea unei divinităţi. De exemplu, numele zeiței egiptene Isis a fost format prin dublarea primei silabe a babilonienei Iştar. Iar o exprimare de genul „de două ori înţelept” se poate întâlni şi la Hermes Trismegistus, cel „de trei ori mare”. „De două ori înţelept” poate însemna că nu era doar un simplu înţelept, ci cel mai înţelept dintre toţi, ceea ce nu-l poate descrie decât pe zeul înţelepciunii, Enki. Tatăl său era An, tatăl lui Pazuzu era Hanpa. Se remarcă o asemănare a numelor celor doi, Hanpa traducându-se „Înaripatul cerului” sau „Înaripatul An”. Vântul fierbinte de sud-vest, cu care era echivalat Pazuzu, îi indică, de asemenea, identitatea: sudul reprezintă josul, adică lumea subterană în care era conducător, iar vestul partea stângă, adică latura negativă sau malefică. Pazuzu era un alt nume pentru Enki, demonizat de către adepții fratelui său.
 
tumblr_mu26slW0NZ1rfyiu4o1_1280
Dimme pentru sumerieni sau Lamaștu pentru akkadieni, soția lui Pazuzu, era un demon femelă despre care se credea că răpea copiii în timp ce erau hrăniți la sân și le sugea sângele, mânca oameni, infesta apele și aducea coșmaruri, boli și moarte. Era considerată fiica lui Anu. Numele ei în cuneiforme era scris întotdeauna alături de logograma pentru zeitate, ceea ce indică natura ei divină. Era reprezentată ca un hibrid cu cap de leoaică, dinți și urechi de măgar, degete și unghii lungi, picioare de pasăre și corp păros, ce călărea un măgar, ținea în brațe șerpi sau alăpta un porc ori un câine.
 
Este considerată una dintre lilitu, spirite demonice mesopotamiene de gen feminin. Fiind fiica lui Anu și soția lui Enki, Dimme / Lamaștu nu poate fi decât forma demonizată a lui Ninhursag.
 
Mesopotamienii nu specifică în mod clar, dar lasă de înţeles că, la un moment dat, Enki a fost ucis de Enlil, ceea ce a dus la înscăunarea lui Marduk pe tronul Pământului. Preoţii au creat alte zeităţi care au fost ucise, diferite de Enki la prima vedere, în timp ce credincioşilor li s-a spus că Enki „doarme” în lumea sa subterană. Însă inițiații cunoşteau adevărul.
 
Tammuz
O astfel de divinitate este zeul păstor Dumuzi, numit în Babilon Tammuz. Era imaginat ca un tânăr frumos, care a fost ucis la ordinul Consiliului zeilor. Inanna a coborât după el în Infern, pentru a-l salva. Într-un final a reuşit acest lucru, Dumuzi fiind nevoit să trăiască jumătate de an pe Pământ şi jumătate în lumea cealaltă. În Babilon, Tammuz era considerat „unicul frate al lui Iștar”, precum şi iubitul ei din tinereţe. Fratele şi iubitul zeiței Iştar / Ninhursag era Enki. În alt mit sumerian, sora lui Dumuzi este Geştinanna, pe care o identificăm cu uşurinţă cu aceeași Inanna / Iştar / Ninhursag. Numele Dumuzi se traduce prin „adevăratul fiu”, o aluzie evidentă la faptul că Enki se considera adevăratul fiu al lui An şi moştenitorul de drept al tronului acestuia, spre deosebire de fratele său mai mic, Enlil.
 
În mitologia sumeriană, Gibil era zeul focului, fiul lui An și Ki. Akkadienii l-au numit Gerra. În Enuma Eliș se spune că Gibil menținea ascuțite lamele armelor, a adus înțelepciunea iar mintea sa era „atât de vastă încât nici măcar toți zeii la un loc nu o pot înțelege”. Unele mituri susțin că zeul poseda și înțelepciunea metalurgiei. Singurul fiu al lui Anu care a adus înțelepciunea, fiind totodată și patronul meșteșugarilor, era Enki. Deși acest alter-ego al lui a jucat un rol minor în Mesopotamia, a fost preluat de multe popoare, care i-au dat mai multă importanță.
 
În panteonul akkadian, babilonian şi asirian, zeul furtunii era Adad, numit Işkur de sumerieni și Hadad de canaanieni. Akkadienii îl mai numeau și Ramman.
 
face of GOD 1-metro.co_.uk-NewBrunswick-Australia
Pentru sumerieni, el era inspectorul Universului. Într-o rugăciune este numit fiul lui An, fratele geamăn al lui Enki, marele taur, leul Cerului şi domnul care călăreşte furtuna. Alte legende îl consideră fiul lui Nanna sau al lui Enlil. Soţia sa era Şala, zeiţa războiului şi a grânelor, indentificată cu constelaţia Fecioarei. Animalul său este taurul. Era reprezentat de obicei cu fulgerul și trăsnetul în mâini, pe cap purtând o coroană cu coarne. În Asiria, începând cu domnia lui Tiglath-Pileser I (1115-1077 î.e.n.), Adad a fost venerat împreună cu Anu. Ca fiu al lui Anu, frate al lui Enki şi zeu al furtunii, asociat cu taurul și cu leul, venerat împreună cu tatăl său, Işkur / Adad / Hadad / Ramman nu poate fi decât Enlil sau, mai exact, personificarea laturii sale furtunoase.
 
iconurl
Pentru akkadieni, babilonieni și asirieni, Nergal era zeul războiului, al bolilor şi al Soarelui distrugător de la amiază, dar și zeitatea lumii subterane alături de consoarta sa, Ereşkigal. Avea ca simboluri cocoșul și leul. Printre epitetele sale se numără Lugal-banda („Regele feroce”), Sharrapu („Arzătorul”) sau Sibitti („Șapte”). Hurrienii îl numeau Aplu, iar hitiții Apaliunas, considerându-l zeitatea ciumei.
 
Deşi mitologii îl consideră pe Nergal fiul lui Enlil, o entitate diferită de Marduk, anticii nu făceau această confuzie. Hitiţii ne spun că, atunci când Ninhursag l-a născut pe Marduk, ea nu mai era soţia lui Enki, ci a lui Enlil. Fiul soţiei lui Enlil a devenit fiul lui Enlil, deşi adevăratul tată al tânărului zeu rămânea Enki. I-a fost atribuită lui Nergal planeta Marte (nume ce provine, de altfel, din sumerianul Martu). Creştinismul l-a echivalat pe Nergal cu Satan, chiar dacă Marduk este numit astfel în Noul Testament. Pentru antici, Marduk era divinitatea supremă, o entitate complexă; Șamaș reprezenta aspectul său pozitiv, iar Nergal pe cel negativ. Fiind zeu al Soarelui şi al războiului, precum și conducătorul lumii de dedesubt după moartea tatălui său, Nergal este fără doar și poate Marduk.
 
stargate-ninurta
Fiul cel mare al lui Enlil, mâna sa dreaptă şi moştenitorul tronului său era Ninurta („Domnul brazdelor”), numit inițial Ningirsu („Domnul oraşului Girsu”), Ninib sau Ninip. În Nippur şi în Lagaş era primul născut al lui Enlil, deși în restul Mesopotamiei Nanna primise acest rol. Cum Nanna era Enki, putem trage concluzia că Ninurta era adevăratul prim-născut al lui Enlil. În Nippur făcea parte dintr-o triadă sfântă, alături de părinții săi. Consoarta sa era zeița Ugallu sau Bau. Iniţial zeitate agricolă, aşa cum îi arată şi numele, dar și divinitate solară uneori, Ninurta a devenit zeul războiului. I-a fost dedicat un număr foarte mare de imnuri și incantații, unde este prezentat ca un erou ce salvează lumea de boli și de influența demonilor.
 
Se spunea că a învins o serie de monștri, cunoscuți sub numele „Eroii uciși”, cum ar fi Războinicul Dragon, Regele Palmier, Stăpânul Saman-ana, Taurul-Bizon, Sirena, Șarpele cu șapte capete, Berbecul sălbatic cu șase capete sau pasărea Anzu. Era reprezentat mai mereu cu un arc, o sabie curbată și o ghioagă numită Șarur, care putea vorbi și lua forma unui leu înaripat. După perioada babiloniană veche, rolul i s-a diminuat deoarece Marduk a preluat unele dintre trăsăturile sale, ba chiar și faptele eroice, după cum au descoperit cercetătorii. Povestea victoriei lui Marduk asupra lui Tiamat și a copiilor săi, apărută după ridicarea zeului la rang național de către regele Hammurabi, seamănă foarte mult cu cea a victoriei lui Ninurta împotriva lui Anzu și a celorlalți „Eroi uciși”. Cum legenda fiului lui Enlil este mai veche, putem fi convinși că cea a lui Marduk reprezintă un plagiat. Deposedat de zeul Babilonului de atribute și de faptele sale glorioase, Ninurta și-a găsit adepți în Asiria acolo unde, începând cu Regatul Mijlociu, a fost promovat ca fiind un războinic fioros.
 
tumblr_muw5d9Omtb1rfyiu4o1_1280
În mitologia babiloniană și asiriană, consoarta lui Marduk era Sarpanit, numită și Erua, Zarpanit, Zarpandit, Zerpanitum, Zerbanitu sau Zirbanit. Nunta lor era celebrată anual în Babilon cu ocazia sărbătorii de Anul Nou. Era asociată cu planeta Venus și înfățișată adeseori însărcinată. Cercetătorii consideră că Sarpanit este doar un titlu al zeiței Iștar și s-ar părea că au dreptate. Tăbliţa CBS-14061 susține că era fiica unui preot, însă religia încă nu era apărută pe Pământ în acea vreme, prin urmare avem parte doar de o figură de stil.
 
Preoții sunt considerați mediatorii dintre pământeni și divinități iar Enki era cel care realiza acestă legătură. În plus, Enki este inventatorul religiei primordiale, ceea ce îl poate transforma, în mod simbolic, în primul preot al planetei. Până și numele ei indică proveniența din marele zeu Șarpe, Sarpanit fiind rădăcina din care s-a format cuvântul „serpent” („șarpe”) din limbile franceză și engleză, dar și termenul indo-european „serp” („a se târî”). Fiind o zeitate-șarpe, Sarpanit făcea parte din familia lui Enki. Iar aceasta nu poate fi decât prima fiică a lui Enki, sora lui Marduk, numită Ninsar de sumerieni și Iștar de către akkadieni, babilonieni și asirieni.
 
Hel 1
În religiile mesopotamiene, Ereșkigal („Marea Doamnă de sub pământ”) era regina lumii subterane Irkalla, căreia uneori îi purta numele, întocmai ca Hades mai târziu în mitologia greacă, nume ce reprezenta atât lumea subpământeană, cât și pe conducătorul ei. Se credea că a fost răpită și adusă cu forța în lumea subterană, unde a fost făcută regină fără voia ei. În textul Coborârea Inannei, zeița o consideră pe Ereșkigal sora ei mai mare. În unele mituri, Ereșkigal conduce singură lumea de dedesubt. În altele, o face alături de soțul ei, care este ori Gugalana („Taurul Cerului”), ori Nergal / Marduk.
 
Este mama zeiței Nungal sau Manungal și a zeilor Namtar (făcut cu Enlil) și Ninazu (cu Gugalana). Și aici se observă dualitatea celor două zeițe, Ninhursag și Ninsar. Zeița violată, care a fost și consoarta lui Anu, și a lui Enlil, este Ninhursag. Însă soția lui Marduk și stăpâna lumii subterane nu poate fi decât sora lui, Ninsar. De altfel, în Coborârea Inannei, cele două apar împreună, Inanna fiind Ninhursag iar Ereșkigal Ninsar.
 
Agasaya era o zeiță semitică a războiului, prea puțin cunoscută, ce a devenit ipostaza de războinică a Cerului a zeiței Iștar / Ninsar. Nu s-au păstrat detalii despre ea, însă îi reținem numele, deoarece îl vom întâlni într-o formă asemănătoare și în alte religii.
 
Nammu--Primeval-Goddess-of-the-Sea-50d283ab0f7a9_hires
Una dintre cele mai importante zeițe, deși prea puțin cunoscută, este Namma sau Nammu, ce făcea parte din cea mai veche generație a divinităților sumeriene, fiind asociată cu panteonul din Eridu dar și cu magia. În textul Enki și Ninmah, Namma este numită „mama primordială care a dat naștere zeilor Universului”.
 
În tăblița 1 a listei de zeități An-Anum, ea poartă titlul de „mamă care a dat naștere Cerului și Pământului”. În același text este numită „mamă a zeului Enki”, ea fiind cea care a avut ideea creării oamenilor. Într-un mit ea este și mama zeiței Ningikuga, adică Ninhursag. Într-o inscripție dintr-un templu ridicat în cinstea ei, regele Lugal-Kisal-si a descris-o ca fiind „consoarta lui An”. Pentru că numele ei este scris în cuneiforme prin același simbol ca și apele subterane, unii cercetători au numit-o „Oceanul cosmic”. În afara unor menționări ale numelui ei în câteva texte, nu s-a păstrat niciun mit al zeiței. Importanța ei în vechime, înainte ca Enki să-i preia majoritatea funcțiilor, se observă și din numele regelui Ur-Nammu, fondatorul Dinastiei a Treia din Ur. Mai târziu a fost înlocuită cu Tiamat, zeița primordială a oceanului și a haosului, consoarta lui Abzu (zeul apelor freatice).
 
În Babyloniaca, preotul babilonian Berossus o numea Omoroca. Epitetul „mama primordială care a dat naștere zeilor Universului” din Enki și Ninmah își găsește explicația în Enuma Eliș, mitul babilonian al creației, acolo unde ea, împreună cu soțul ei, Apsu / Abzu, sunt primele ființe apărute în acest Univers. Cei doi dau naștere perechii de zei Lahmu și Lahamu, care la rândul lor au doi copii, Anșar și Kișar, părinții lui Anu. După un timp, Tiamat / Namma și Apsu / Abzu intră în războii cu zeii cei tineri. Apsu este ucis de Enki iar Tiamat de Marduk, care a creat din corpul ei Cerul și Pământul.
 
Pe lângă marii Anunna / Anunnaki, miturile mesopotamiene consemnează și câțiva Igigi importanți, servitorii personali sau vizirii / miniștrii (sfetnicii cei mai de seamă) marilor zei:
– În mitologia babiloniană și akkadiană, Ilabrat este însoțitorul și ministrul de stat al lui Anu.
– În miturile sumeriene, Isimud / Isinu (numit Usmu sau Usumu de akkadieni) era vizirul lui Enki. Era reprezentat cu două fețe ce priveau în direcții opuse.
– Ministrul lui Enlil (și uneori fiul său) era Nusku, zeul luminii și al focului în Babylon și Asiria, o divinitate minoră, diferită de Gibil / Gerra. Deoarece focul este cel care arde ofrandele închinate divinităților, Nusku era considerat mediatorul dintre oameni și zei.
Ninșubur, Ninșubar sau Nincubura era mâna dreaptă a zeiței Inanna (Ninhursag) în mitologia sumeriană. Zeiță în toată regula, numele ei poate fi tradus ca „Doamna Estului”. Inanna fiind asociată cu planeta Venus, Ninșubur era echivalată cu Mercur, deoarece cele două planete apăreau împreună pe Cer. Deși descrisă ca o virgină niciodată căsătorită, în câteva locuri este menționată ca fiind amanta Inannei. În mitologia akkadiană, Ninșubur este de sex masculin, Un imn către Nergal numindu-l ministrul lumii de dedesubt. Akkadienii l-au numit Papsukkal și l-au considerat mesagerul zeilor. Consoarta sa era Amasagnul, o zeiță a fertilității.
– În mitologia akkadiană, Ișum era sfetnicul lui Erra, o divinitate ce pare a-l descrie pe Ninurta. Se crede că Ișum s-a dezvoltat din Endursaga al sumerienilor, o divinitate care a condus zeii într-un război. Pe lângă Ișum din Epopeea lui Erra, sfetnicul lui Ninurta era de obicei ghioaga sa, numită Șarur, o armă fermecată care avea capacitatea de a dialoga cu stăpânul său, căruia îi servea adeseori ca emisar, dar și de a se transforma într-un leu înaripat.
 
dark-grim-reaper-wallpaper-in-hd-free-download-desktop-images-reaper-gilrs-widescreen
– Ministrul și mesagerul zeiței Ereșkigal era Namtar / Namtaru / Namtara („destin” sau „soartă”), o zeitate minoră a morții. Era considerat fiul zeiței și al lui Enlil. Se credea că este responsabil pentru diverse boli. De exemplu, conform miturilor asiriene și babiloniene, Namtar comanda șaizeci de boli în forma unor demoni care penetrau diferite părți ale corpului uman. I se aduceau adeseori sacrificii pentru a preveni respectivele afecțiuni. Pentru sumerieni era spiritul sorții, cel care avea chiar putere asupra oamenilor și zeilor. În alte scrieri este prezentat ca o personificare a Morții, întocmai ca Moartea cu coasa din folclorul medieval european. Consoarta sa este zeița htonică Hușbișag, cu care are o fiică, pe Hemdikug.
 
Nabu-Lawrie-Highsmith
Se observă că șase din cei șapte Anunna aveau câte o zeitate minoră ca ministru sau sfetnic. Singurul rămas pe dinafară pare a fi Marduk, însă aparențele înșeală. Mâna sa dreaptă era o zeitate mai importantă decât restul miniștrilor marilor Anunna. Nabu, zeul oraşului Borsippa, fiul lui Marduk și Sarpanitum, era scribul şi ministrul tatălui său. În scripturile evreilor este numit Nebo. Numele său provine din rădăcina akkadiană „nb”, ce înseamnă „a chema” sau „a anunța”, însemnând „cel care a fost chemat” sau „cel care anunță” (subliniind funcția de mesager).
 
Iniţial patron al scribilor, Nabu a devenit unul dintre marii zei ai Asiriei după expansiunea Imperiului Asirian, începând cu domnia lui Sargon al II-lea. Lui i s-au încredinţat „Tablele Destinului” şi el „pronunţa Soarta”, având și puterea de a crește sau de a scădea durata de viață a oamenilor. Era zeul scrisului, al înțelepciunii şi uneori al apelor şi al fertilităţii câmpurilor, atribute moștenite de la bunicul său, Enki / Ea. Era reprezentat cu o căciulă cu coarne (în forma semilunii, simbolul familiei lui Enki), strângându-și mâinile (un gest antic al preoțimii), uneori călărind dragonul înaripat al lui Marduk. În astrologia babiloniană i s-a atribuit planeta Mercur.
 
Urmași ai akkadienilor, la fel ca babilonienii, asirienii au preluat și ei zeitățile sumerienilor. Conducătorul panteonului lor era Aşşur sau Aşur.
 
Ashur_god
 
Era reprezentat într-un disc înaripat, ţinând un arc în mâna stângă în timp ce dreapta îi era ridicată spre Cer, întocmai ca Pazuzu. Asiria și capitala ei, Așșur, au fost numite după el. Deşi se crede că a fost un zeu local, promovat la rang de zeitate supremă odată cu apariţia imperiului asirian, Aşşur apare menţionat pentru prima oară în orașul sumerian Ur, la sfârşitul celui de-al treilea mileniu î.e.n. În sumeriană, „” însemna „unicul” sau „singurul”, Aşur putând fi tradus ca „singurul din Ur”. Cum Ur era oraşul lui Nanna / Enki, e greu de crezut că o altă divinitate îi putea pretinde locul. Numele Aşur este foarte asemănător cu Asar („Prințul apelor”), unul dintre epitetele lui Enki, cel mai probabil fiind un derivat al acestuia. Pentru asirieni, Iştar era soţia lui Aşşur, ceea ce îl identifică din nou cu Enki.
 
Și hitiţii, arieni care și-au înființat un imperiu în nordul Mesopotamiei acum aproximativ 3.500 de ani, au preluat religia sumerienilor, pe care au modificat-o, pentru a lăsa impresia uneia noi. Din respect pentru vechile zeităţi, au păstrat totuși unele nume sumeriene şi akkadiene (Anu, Enki, Enlil, Iştar).
 
images
În religia hitiţilor, Alalu, tatăl zeului Cerului, Anu, a fost exilat pe Pământ. În alte variante a fost considerat fiul lui Anu şi numit Kumarbi. Acesta şi-a atacat şi castrat tatăl, devenind conducătorul Terrei. În schimb, moştenitorul tronului ceresc a fost zeul furtunii, Tarhun (numit Teșub de hurieni), care îi era uzurpatorului frate şi fiu în acelaşi timp. Tarhun l-a detronat pe Kumarbi, apoi s-a luptat pentru supremaţie cu fiul acestuia din urmă, Illuyanka. Numele Alalu se aseamănă foarte mult cu Alulim, primul conducătorul antediluvian al Sumerului din Lista regilor sumerieni. Putem presupune fără să greşim că Alalu / Kumarbi al hitiţilor era Enki, iar Tarhun / Teșub, zeul furtunii, nimeni altul decât Enlil. Illuyanka era fiul lui Kumarbi şi al zeiţei muntelui din Nippur.
 
Cum Nippur era oraşul lui Enlil, zeiţa muntelui din acel oraş nu putea fi decât soţia lui Enlil, Ninhursag („Doamna Muntelui Înalt”). Această descendență, alături de lupta cu zeul furtunii pentru tron, îl identifică pe Illuyanka cu Marduk. Tot la hitiți le întâlnim pe zeițele Inara și Ișara, care sunt, fără îndoială, derivate ale numelor Inanna și Iștar.
 
Amoriții au ocupat o mare parte a sudului Mesopotamiei între secolele 21 și 17 î.e.n. Semiți proveniți din Asiria, erau numiți de akkadieni Amurru, de sumerieni Martu și de egipteni Amar. Și-au numit poporul după cel al zeității lor supreme, adică Martu sau Amar Utu, nimeni altul decât Marduk al babilonienilor.
Deși fragmentară până în acest moment, religia sumerienilor reprezintă cheia înțelegerii tuturor celor care i-au urmat, liantul dintre toate cultele religioase apărute vreodată pe suprafața Pământului. Nici celelalte religii mesopotamiene nu s-au păstrat în totalitate. Din ce a supraviețuit până astăzi, deducem că Enki a fost exilat pe planeta noastră și a dus o continuă luptă cu fratele său mai mic, Enlil. Ninhursag i-a fost consoartă, ea devenind mai apoi soția lui Enlil și, în final, a tatălui lor, Anu.
 
annunaki-2
Enki și Ninhursag sunt creatorii oamenilor dar și ai mai multor monstruozități hibride. Rivalitatea dintre cei doi frați s-a extins și la nivelul familiilor lor. Deși miturile mesopotamiene nu vorbesc deschis despre un război în toată regula, ci doar conțin câteva menționări ale unor războaie divine, îi putem vedea cu ușurință de o parte pe Enki și pe copiii săi, Marduk și Iștar, iar de cealaltă pe Enlil, pe fiul său Ninurta și, mai târziu, pe Ninhursag.
 
Familia lui Enki a fost echivalată cu Luna, cu noaptea și cu partea stângă, prin urmare cu răul, iar cea a lui Enlil cu Soarele, cu ziua și cu partea dreaptă, adică cu binele. Din faptul că Marduk a fost inițial o zeitate solară și mai târziu lunară deducem că, deși era fiul lui Enki, a fost crescut de Enlil, fiind considerat la început un membru al familiei acestuia.
 
Tabăra lui Enki avea ca simbol șarpele, iar a lui Enlil vulturul. Cele două animale reprezintă rolurile celor două familii divine: șarpele indică zeii pământeni, iar vulturul pe cei ai Cerului. Anu este prezentat adesea ca un personaj imparțial, un judecător al celor două tabere, deși o preferă în mod evident pe cea a lui Enlil.
 
Nu știm de ce a fost numit Enki „Domnul Pământului”, dar înțelegem prin acest titlu că el a fost primul conducător al planetei noastre. Nu știm nici cum a primit Enlil tronul Terrei, nici cum a murit Enki și nici de ce Pământul a devenit într-un final al lui Marduk.
 
De asemenea, este neclar rolul „zeilor decăzuți” Igigi sau „Ochii Pământului”, deși este sugerată apartenența lor la tabăra lui Enki. Miturile incomplete mesopotamiene ridică multe întrebări care, din fericire, își au răspunsurile în religiile altor popoare, ceea ce ne ajută în cele din urmă să percepem tabloul complet al poveștii zeilor pe planeta noastră.
 
anunnaki_-_tree_of_life
 
------------------------------------------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Click here!

Follow Vasile Burcu

COUNTERsite

BING, Search romania megalitica:

TOP 10. Cele mai citite Postări