Baze secrete subterane. Secret Underground Bases. Enigme, Mituri, Legende... Adevar ?!?

Scurta introducere in domeniu.

Chiar dacă la o primă vedere par a fi ceva de domeniul SF, tunelurile şi bazele subterane sunt cât se poate de reale pentru cei avizaţi care le-au studiat. Universul subteranelor, al tunelurilor, al bazelor secrete şi al cavernelor este compus din grote, beciuri, misterioase oraşe subpământene şi, mai ales, din tuneluri şi din gigantice baze militare clandestine a căror funcţionare este învăluită pentru omul de rând într-o aură de mister.

 

Exista zvonuri ca in toata lumea se construiesc cu frenezie buncare subterane ( in SUA, se spune, se construiesc 2 baze subterane pe an iar pina in prezent exista deja in jur de 140 ) . Despre aceste baze militare clandestine, deşi sunt secrete, există unele documente. Aceste baze constituie doar vârful vizibil al aisbergului. Ele reprezintă partea cea mai concretă şi cea mai palpabilă din această problematică, în timp ce oraşele subterane şi celelalte aspecte par să ţină de domeniul mitului, fiind documentate numai de mărturii care au uneori un aspect fantasmagoric.

 

Vom urmări să discernem între mituri şi realitate, îmbinând intuiţia cu raţiunea, întrucât în cazul martorilor care s-au aventurat în interiorul acestor tărâmuri subterane, experienţele şi relatările lor nu au nimic fictiv. Adesea, realitatea depăşeşte cu mult imaginaţia! In toata lumea ar fi in jur de 1500. In America ele sint denumite DUMB (Deep Underground Military Bases) iar primele dintre ele au fost construite in anii ‘40 ai secolului trecut.

 

Aceste baze sunt, practic, nişte oraşe subterane mari, între care circulă trenuri de mare viteză. Ele funcţionează pe principiul levitaţiei magnetice, care dezvoltă viteze de până la 2 Mach. In SUA, s-a constatat ca DUMB-urile sint construite, in special, in zona unor obiective strategice, cum ar fi baze militare, sedii DHS (un departament federal care se ocupa cu protejarea tarii impotriva atacurilor teroriste si a dezastrelor naturale) sau celebra zona Area 51. În medie, adâncimea unei astfel de baze este de peste 1,6 km, acestea fiind practic adevărate oraşe subterane. Toate ocupă un spaţiu între 4,3 şi 6,8 km3. Utilajele pentru forat sunt cu laser, ele pot face un tunel de peste 11 km într-o singură zi.

Inceputuri …

Pe 1 decembrie 1974, un Boeing 727 al companiei TWA se zdrobea de piscurile masivului Mount Weather, obturat de ceturile din nordul Virginiei. Nici unul dintre cei 92 de pasageri nu a supravietuit exploziei. Avionul s-a prabusit in apropierea unei baze militare, inconjurata cu un gard de sarma, care nu aparea pe nici o harta.

 Dupa accident, un purtator de cuvant militar a refuzat politicos sa comenteze in vreun fel utilitatea, efectivele sau povestea bazei militare de la Mount Weather. In ciuda protestelor armatei americane, ziarul “The Washington Post” a publicat o fotografie a locului, avansand ipoteza conform careia dispozitivele radio ale bazei militare produceau interferente cu sistemul radar al avionului, lucru care ar fi dus la tragicul accident. Realizata chiar de pe Mount Weather, imaginea ofera o vedere interesanta a panourilor si a semnalelor luminoase instalate in jurul bazei. Pe una dintre pancarte se poate citi: “Orice persoana sau vehicul care intra in aceasta zona sunt controlate. Orice fotografie, desen, nota, harta sau alta reprezentare grafica a zonei sau a activitatii din acest perimetru sunt strict interzise”. Desi nu se stie cu adevarat la ce serveste baza din Mount Weather, multi observatori afirma ca ea este destinata gazduirii demnitarilor americani de rang inalt in caz de razboi nuclear. De ce atunci atata paza?

 In 1970, Richard Pollack, un ziarist de la publicatia “Progressive”, a stat de vorba cu mai multi muncitori care au lucrat la aceasta baza secreta. El a descoperit ca baza de la Mount Weather era dotata cu apartamente private si dormitoare, strazi, cofetarii, spitale, un sistem de purificare a apei, o centrala electrica si birouri, baza mai avea si un mic lac, alimentat de la o sursa. Ea dispunea de propriul sau sistem de transport colectiv, niste masini electrice mici, dotate cu baterii reincarcabile, care se plimbau pe strazile orasului subteran.

 

Conform unui dosar furat de un fost muncitor de la Mount Weather, in cazul unui razboi nuclear, presedintele Americii s-ar imbarca la bordul unui Boeing 747 special, care poate fi alimentat cu carburant in timpul zborului; astfel, ar putea sa stea in aer timp de trei zile incontinuu. La aterizarea la Mount Weather, presedintele s-ar fi instalat in una dintre aripile bazei, numita bine inteles Casa Alba. Din acest loc, el ar putea guverna fortele militare ale tarii, lovite de un razboi nuclear.

 Din afirmatiile mai multor surse americane, care din motive lesne de inteles au dorit sa-si pastreze anonimatul, se stie ca la Mount Weather este organizata de doua ori pe luna o simulare de lupta pentru a antrena personalul prin mai multe scenarii de catastrofe nucleare. O data pe an, membrii cabinetului prezidential si alti oficiali de la Casa Alba, veniti cu avionul de la Washington, iau parte la aceste exercitii.

 Acest amplasament, foarte atent supravegheat, nu a fost recunoscut de guvernul britanic. Hotarata sa-si duca pana la capat investigatia, presa americana considera ca ce se stie pana in prezent despre baza de la Mount Weather e doar partea vizibila a aisbergului. Pentru a descoperi intreg adevarul, cercetatorii problemei au colectat o biblioteca intreaga de informatii despre baze de acelasi tip, situate in intreaga lume. Surpriza! Desi Razboiul Rece nu mai este decat o amintire, multe dintre ele sunt inca 100% operationale.

 Cel mai important lucru care trebuie clarificat este motivul pentru care fondurile publice sunt inghitite in construirea unor astfel de adaposturi, desi Razboiul Rece s-a terminat de mult, iar amenintarea unui conflict nuclear pare sa se fi indepartat. Absenta oricaror informatii publice in legatura cu astfel de baze da foarte mult de gandit.

Cum e posibil sa fie construite asa de multe locatii subterane si atit de multe tuneluri care insumeaza mii de kilometri lungime? Ei bine, americanii se pare ca ar dispune de o masina de produs tuneluri care functioneaza cu energie nucleara si foloseste laserul pentru a “sapa” pe sub pamint. Am pus in ghilimele cuvintul “sapa” deoarece nu e vorba propriu-zis de o sfredelire a pamintului ci de … o topire a lui.

 

Cu ajutorul reactorului nuclear, masina dezvolta o temperatura de 1000 de grade Celsius cu care topeste pamintul si rocile pe care le intilneste in cale. In acest fel se creaza si peretii tunelului care, in faza finala, au un aspect sticlos si sint foarte duri. Un alt avantaj al acestui mijloc de produs tuneluri este ca nu lasa in urma deseuri sau moloz, care sa trebuiasca sa fie scoase in exterior cu benzi rulante, trenulete sau camioane.

 

Nuclear Subterrene, cum se cheama masina, poate produce tuneluri de peste 12 metri diametru intr-un ritm de pina la 10 kilometri pe zi. Da, ati inteles bine, 10 (zece) kilometri de tunel pe zi. O astfel de masina costa 13 milioane de dolari. Nu se stie de cite astfel de masinarii dispune SUA. La construirea unui singur DUMB lucreaza intre 10.000 si 18.000 de americani. Costul realizarii unui oras subteran se ridica in jur la 20 miliarde de dolari. Banii investiti in asemenea structuri se spune ca ar proveni din asa-zisul Buget Negru, din care sint finantate proiectele secrete. Se apreciaza ca in 2009, Bugetul Negru al SUA ar fi fost de 50 de miliarde de dolari.

 Asadar, sume imense de bani se investesc in aceste orase subterane. Intrigant este faptul ca ele se construiesc in secret, daca se construiesc. De ce? Care e scopul lor? E normal ca orice guvern din lume, orice presedinte de stat, sa poata dispune de un astfel de buncar, baza subterana, pentru a se refugia in cazul unui razboi, unui cataclism natural. E logic! Dar, numai SUA ar dispune de 140 de DUMB-uri! Pentru cine? Pentru ce? Se prefigureaza vreo catastrofa naturala planetara? Vreun razboi nuclear? Vreo schimbare climatica dramatica? Este real acel plan de reducere a populatiei umane cu 90%? .

Localizarea celor mai celebre baze subterane SUA :

 

- Imensul complex al Bancii Rezervei Federale sub Muntele Pony, aproape de Culpepper;

 - Baza de la Mount Wheather din Virginia, se intinde pe aproximativ 3,5 km2, la 30 de km vest de Washington, Mount Weather este una dintre cele mai mari enigme ale Americii. Accesul in interiorul acestei constructii “sapate in granitul cel mai dur din estul Americii” se face printr-o usa asemanatoare cu aceea a unui seif urias. Construit pe vremea presedintelui Truman, la inceputul anilor ’50, orasul este pazit 24 de ore din 24. Se poate ajunge la el pe drumul 601, la vest de Bluemont. Cei care locuiesc in zona stiu de mult ca acest drum duce intr-un loc secret, pentru ca, atunci cand ninge, el este primul drum curatat.

- Standard Oil are un centru subteran aproape de Hudson in New Jersey; – Northroy detine un complex aproape de Tehochop Mountains, in nord-vestul Californiei;

 - Mc Donnel Douglas isi desfasoara activitatea in baze care sunt amplasate tot in California, la Hellandale si la Llona.

 Scopul initial al constructiei acestor baze subterane secrete a fost acela de a oferi capilor din industrie si finante un adapost pentru a putea supravietui unui atac nuclear. Insa unii cercetatori considera ca aceste scopuri s-au schimbat in ultimii ani.

 Observatori militari au observat transportul unor dispozitive robotice către Polul Sud şi au existat speculaţii conform cărora Forţele Aeriene Americane au transportat gigantica lor maşină sfredelitoare “Subterrene” (alimentată cu energie nucleară) către o bază secretă din Antarctica. Armata americană a cenzurat orice informaţii cu privire la această descoperire senzaţională. În ciuda embargoului informaţional impus, au circulat diverse rapoarte prin care americanii au început, în secret, excavarea locului acestei descoperiri senzaţionale.

 Preşedintele Parlamentului Francez confirmă că e vorba de o structură veche de peste 12.000 de ani. Unele ţări europene chiar au protestat faţă de lucrările de excavaţie întreprinse de armata SUA, întrucât se ştie că Antarctica este teritoriu internaţional protejat de orice exploatări făcute de mâna omului. Nicole Fontaine, fost preşedinte al Parlamentului francez, chiar a declarat următoarele:

“Dacă armata americană a construit ceva acolo, ea violează Tratatul internaţional privind Antarctica. Dacă nu, trebuie să vedem despre ce e vorba. Poate fi ceva ce are o vechime de cel puţin 12.000 de ani, ce a fost acoperit de gheţurile Antarcticii. Aceasta ar reprezenta cea mai veche structură artificială de pe planeta noastră. Pentagonul trebuie să dezvăluie ceea ce ascunde”.

Rusia

Jurnaliştii ruşi au dezvăluit informaţii despre cea mai mare bază secretă din subteranul Uniunii Sovietice. GTS-825 este numele conspirativ al uneia dintre cele mai mari baze secrete de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice. Potrivit site-ului englishrussia.com, baza a fost constriuta in perioada Razboiului Rece, intre 1957 si 1961. Baza este situata in muntii Tavros, are doua intrari si acces la apa. În interiorul sau pot fi stocate 100 kilotone de arsenal nuclear si are un tunel acvatic subteran cu docuri pentru submarine, depozite de combustibili si de munitie nucleara. In Golful Balaklava se vede una dintre intrarile in buncar, care putea fi inchisa, in caz de urgenta, cu un cheson de 150 de tone.

 

Cealalta iesire spre mare este situata in partea de nord a muntelui Tavros, ambele cai de acces fiind mascate in mod profesional. 14 submarine pot intra in tunel si 3000 de persoane, populatia orasului Balaklava in momentul construirii bazei. În tunel existau si provizii pentru supravituirea celor 3000 de oameni timp de trei ani. Locuitorii stiau insa ca in acel loc se afla o statie telefonica Buncarul avea propriul spital, o brutarie si magazine alimentare.

 

China si bazele sale subterane

China detine ( cel putin in mod oficial ) in jur de 40 de buncare subterane. Aceste 40 de baze subterane au capacitatea de proteja cam 1500 de avioane, asadar nu sunt simple structuri subpamantene, ci dimpotriva baze aeriene in adevaratul sens al termenului. In cazul unui atac, avioanele surprinse pe piste si facilitatile tehnice ale bazei, la care se adauga si depozitele, sunt mult mai importante decat bombardarea pistelor de decolare-aterizare. Pentru remedierea unei piste sunt necesare cateva ore, dar daca baza respectiva isi pierde tehnicienii si capacitatile de reparatii si intretinere, depozitele de carburant sau piese de schimb, situatie este atunci cu adevarat dramatica.

 

Aceste baze aeriene subterane sunt in mod clar gandite defensiv si au in vedere prevenirea unei lovituri preventive din partea unui inamic, lovitura care ar avea ca scop distrugerea la sol a aviatiei chineze si, poate mai important, distrugerea bazei tehnice de intretinere si reparatii a avioanelor.

 

Marea Britanie

La treizeci de metri adancime, dedesubtul colinelor batute de vant din Corsham, in comitatul Wiltshire din Anglia, este ingropat un complex subteran dotat cu toate facilitatile unui oras. Numita Burlington, asezarea a fost construita in anii ’60, in timpul Razboiului Rece. Conceputa drept adapost antiatomic pentru demnitarii englezi, ea dispune de apartamente, un spital, o brutarie, ba chiar si de cinematograf si bar. Daca s-ar fi declansat un bombardament atomic asupra Angliei, in acest adapost s-ar fi putut refugia 5000 de persoane, timp de un an intreg.

 Pana in anii ’80, Burlington a fost postul secret de comanda al britanicilor in caz de razboi. Din incinta sa, conducatorii Angliei ar fi regizat operatiunile militare in cazul unui atac nuclear. Dupa ce a fost redus la un statut “semioperational” de catre guvernul Thatcher, in anii ’80, acest complex a continuat, totusi, sa fie inconjurat de mister pana intr-o perioada recenta. In ianuarie 1999, el si-a deschis portile in fata camerelor de filmat ale canalului de televiziune Chanel 4, primul post care a fost autorizat sa filmeze in acest loc. Tim MacDonald, fost ofiter al marinei regale, le-a declarat jurnalistilor: “Orasul se intinde sub pamant pe o suprafata de 14,6 hectare (…) si numeroase tunele se ramifica in toate directiile”. Acum cativa ani, o astfel de declaratie ar fi fost de neconceput. Se pare ca, in prezent, autoritatile sunt dispuse sa discute despre existenta unor astfel de baze.

 Burlington nu este singurul oras de acest fel din Marea Britanie. Multe alte constructii, a caror amplasare ramane confidentiala, sunt presarate pe intregul ei teritoriu. In cartea sa, intitulata “Secret Underground Cities” (“Orase Subterane Secrete”), Nick McCamley descrie constructia primelor buncare in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Aceste edificii aveau drept functie adapostirea materialului militar, a atelierelor de constructie mecanica si a operelor de arta din calea bombelor germane devastatoare.

 Odata cu sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si inceputul Razboiului Rece, inaltarea oraselor subterane a devenit o afacere serioasa. Construirea unei retele de baze secrete, care sa-i permita aparatului de stat sa faca fata unui atac nuclear, a devenit o necesitate. Anvergura proiectului este in continuare necunoscuta, la fel ca si costurile sale exorbitante. Faptul ca toate aceste adaposturi antiatomice, construite in cel mai mare secret, gratie fondurilor publice, nu sunt accesibile publicului larg, poate fi considerat drept un atentat la principiul democratiei occidentale.

 

Svalbard: ultima reduta

Buncarul este sapat in platoul montan, langa satul Longyearbyen, din Svalbard – un arhipelag situat la nord de Norvegia. Climatul arctic asigura congelarea naturala a semintelor, in timp ce instalatii aditionale coboara temperatura constant la -18 grade Celsius. Muntele si zapada asigura protectia naturala uriasului adapost. Regiunea care inconjoara buncarul cu seminte este izolata si nu este populata nici macar de ursi polari. Valoarea nepretuita a semintelor este reflectata si de natura inaccesibila a buncarului. Oricine ar incerca sa ajunga la seminte va avea de trecut de patru porti ferecate: poarta grea de otel de la intrare, o a doua situata la 115 metri mai jos, in tunel, si in fine alte doua usi care se inchid automat. Cheile sunt codate in asa fel incat sa ofere acces la diferite niveluri ale facilitatii. Nu toate cheile descuie toate portile.

 

Acest buncar nu este singular. Seminţe din toate cerealele folosite acum au fost depozitate în alte două bănci imense, plasate în zona Oceanului Îngheţat şi în Anglia. Banca de seminţe Millennium se află la doar o oră de Londra şi adăposteşte cam un miliard de seminţe. Tehnologia folosită aici este la fel cu cea din Insulele Svalbard. Există totuşi o diferenţă esenţială. Seminţele depozitate lângă Londra sunt folosite în tot felul de experimente, în timp ce suratele lor din grotele norvegiene sunt păstrate pentru vremuri grele.

In cartea sa devenita bestseller, “Underground Bases and Tunnels: What is the Government Trying to Hide?” (“Baze si tuneluri subterane: ce incearca sa ne ascunda guvernul?”), ufologul Richard Sauder afirma ca fortaretele subterane secrete, detinute si intretinute de catre anumiti particulari, sunt prezente in tot subsolul Statelor Unite. In afara unor imense baze militare, cum este aceea de la Mount Weather, exista numeroase alte constructii de talie mai modesta, care apartin unor intreprinderi private si sunt destinate sa-i adaposteasca pe patronii acestora in caz de catastrofa nucleara.

 

Gigantul telecomunicatiilor AT&T, firma de constructii Lockheed si Standard Oil, una dintre cele mai mari companii petroliere americane, si-ar fi construit asemenea adaposturi. Daca afirmatiile lui Sauder sunt exacte, in cazul unui conflict nuclear, Statele Unite n-ar mai fi populate decat de reprezentantii guvernului, de generali si de directorii marilor antreprize.Următoarele pasaje au fost extrase din cartea „Underground Bases and Tunnels“ de Richard Sauder, Ph. D.:

 

 

„Utilajul pentru forări la adâncime, numit Nuclear Subterrene, a fost proiectat la Los Alamos National Laboratory, din New Mexico. Un număr de brevete şi câteva documente tehnice federale au fost depuse pe aceasta temă de către oamenii de ştiinţă la Los Alamos, dar apoi toate acestea au dispărut fără urmă. Acest utilaj bazat pe energie nucleară înaintează topind solul şi roca din calea lui, vitrificând solul şi lăsând în urmă un tunel solid, neted, ca de sticlă.

Căldura este furnizată de un reactor nuclear compact, care recirculă un fluid, format din litiu lichid, de la miezul reactorului până la suprafaţa de contact, unde acesta topeşte roca. În procesul de topire a rocii, litiul îşi pierde o parte din căldură. Apoi, acesta este trimis înapoi, de-a lungul exteriorului maşinii, pentru a ajuta la răcirea rocii vitrificate, în timp ce maşina înaintează. Litiul răcit este introdus înapoi în reactor şi ciclul se repetă. În acest mod, Nuclear Subterrene pătrunde prin rocă, la o temperatură de 2.000 grade Fahrenheit (1.100 Celsius), croindu-şi drum în adâncime.

 Primul brevet pentru utilaje de tip Nuclear Subterrenes a fost patentat de către Comisia pentru Energie Atomică din SUA în 1972. Ulterior, în mod foarte semnificativ, Comisia pentru Energie Atomică din SUA şi Administraţa pentru Cercetarea şi Dezvoltarea Energetică din Statele Unite au interzis aceste brevete.

 Nuclear Subterrene are un avantaj considerabil faţă de TMS-urile mecanice, deoarece ele nu lasă în urmă niciun fel de moloz, care ar fi trebuit eliminat cu cărucioare, trenuri, camioane etc. Acest lucru simplifică foarte mult construcţia de tuneluri. Dacă există Nuclear Subterrene acum, atunci prezenţa lor, cât şi tunelurile pe care le fac, ar fi foarte greu de observat, din simplul motiv că nu ar exista urme sau resturi, aşa cum se petrece cu dispozitivele convenţionale pentru construcţia de tuneluri.

 În 1972, brevetul dispozitivului afirma limpede acest lucru. Rezumatul explicativ consemna:
«… resturile pot fi eliminate sub formă de rocă topită, atât pentru consolidarea tunelului, cât şi prin împrăştiere în fisurile apărute în rocile din jur. Burghiul de topire al rocilor are o formă care, datorită presiunii de propulsie suficient de mari, poate să producă crăpături în rocile situate radial faţă de burghiu, datorită presiunii hidrostatice ce se formează în rocile topite înaintea burghiului. Toată topitura nefolosită la consolidarea tunelului este forţată să pătrundă în crăpături, unde aceasta rămâne cristalizată.»

 «…O astfel de consolidare (vitroasă) elimină, în majoritatea cazurilor, costisitoarea şi dificila problemă a eliminării resturilor şi, în acelaşi timp, are avantajul producerii unei carcase protectoare pentru tunel.» (U. S. Patent No. 3.693.731 din data de 26 septembrie, 1972) Astfel, avem o maşină de realizat tuneluri care nu lasă resturi şi produce o căptuşeală protectoare vitroasă care îmbracă tunelul în urma sa.

 Trei ani mai târziu a fost depus un alt brevet, pentru o maşină de săpat tuneluri mari în rocă moale sau umedă, argiloasă sau în sol cu bolovani, care separă simultan miezul tunelului de topitura termică, formând o căptuşeală de sprijin prin separarea materiei topite de pereţii escavaţi şi detaşând materia din faţa tunelului cu ajutorul unui mecanism în care căldura necesară topirii şi materialele pentru căptuşeală sunt prelucrate de un reactor nuclear compact. Practic, după solidificare apare un zid vitros care căptuşeşte în mod uniform tunelul.

 Acest brevet din 1975 specifică în continuare că echipamentul este destinat escavării de tuneluri de 12 metri în diametru sau chiar mai mult. Resturile din săpătură, pe care utilajul de escavare le preia în timp ce înaintează, ajung să formeze partea interioară a peretelui tunelului. Deci, într-un limbaj mai simplu, acest echipament va croi un tunel având o suprafaţă perfect cilindrică. Din resturile topite de rocă şi sol, utilajul de escavat tuneluri va realiza o căptuşeală solidă, vitroasă. În acelaşi timp, acest echipament de făcut tuneluri va măcina o parte din roca şi solul desprinse din scobitura topită şi o va transporta în partea din spate a utilajului, pentru eliminare cu ajutorul cărucioarelor, amestecătoarelor de moloz etc.

 

Un al treilea brevet a fost trimis către Administraţia pentru Cercetarea şi Dezvoltarea Energetică din Statele Unite (United States Energy Research and Development Administration) cu doar 21 de zile după cel precedent, în 27 mai 1975, pentru un utilaj asemănător cu cel patentat la 6 mai 1975. Poate că unii dintre cititori au auzit acelaşi zvon pe care l-am auzit şi eu, care circulă ca un vârtej în literatura OZN şi în cea neoficială: poveşti despre tuneluri secrete sau tuneluri vitroase escavate cu ajutorul unor utilaje cu laser. Nu ştiu dacă aceste lucruri sunt adevărate. Dacă sunt, atunci poate că acele tuneluri vitroase sunt făcute de către acele Nuclear Subterrene, descrise în aceste brevete.

 

Un cititor atent va observa că toate aceste brevete au fost obţinute de către agenţii ale guvernului SUA. În plus, toţi, mai puţin unul dintre inventatori sunt din Los Alamos, New Mexico. Desigur, însuşi Laboratorul Los Alamos este subiectul unor zvonuri despre existenţa încăperilor şi a tunelurilor subterane, despre micii cenuşii şi multe alte fenomene sub acoperire ce se desfăşoară acolo.“

 

Surse:

http://piatza.net/misterul-retelelor-de-buncare-subterane/

http://www.rumaniamilitary.ro/china-si-bazele-sale-aeriene-subterane
http://enigmahistory.blogspot.co.uk/2012/04/orasele-subterane-buncarele-secrete.html
http://terraencyclopedia.org/2012/11/10/elitele-masoneriei-construiesc-puternice-baze-subterane-motivul-part-2/
http://2blackjack1.wordpress.com/2011/04/16/ce-anume-cauta-armata-s-u-a-in-antarctica-sub-calota-de-gheata/

Sursa:
http://conspiratiisimistere.wordpress.com/2013/06/08/baze-secrete-subterane/
------------------------------------------------

Detalii, Click here:
===============================

Baze secrete subterane

Secret Underground Bases

Underground secret bases

About Underground secret bases

Secret Underground Bases

Secret Underground Bases
-----------------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Seven Natural Caves... Wonders World... of Romania! Şapte dintre cele mai fascinante peşteri ale lumii se află în România

 

Aproximativ 4.500 km2 din suprafața României este ocupată de calcare, dar țara noastră se poate mândri cu un carst bogat și foarte multe peșteri. Până acum, în România, au fost descoperite și inventariate peste 12.000 de peșteri, dar potețialul este mai mare. Acest fapt situează România pe locul 2  în Europa drept ţara cu cele mai multe peşteri. Dar să vedem care sunt cele 7 peşteri fascinante aflate pe teritoriul ţării noastre.

                   

  

Peştera Muierii (Gorj)

 

Una dintre cele mai fascinante lucrări ale naturii se află săpată în inima masivului calcaros de pe raza comunei gorjene Baia de Fier. Se spune că aici se petrec minuni, iar sălile sale interioare, scobite în stâncă, au efecte curative asupra câtorva boli. Peştera Muierilor, aşa cum i se spune de când pământul, este un loc magic şi plin de mistere, locul în care femeile care nu pot avea copii îşi găsesc „leacul”.

 

Şi-a dobândit acest nume în vremurile în care bărbaţii plecau la război, iar femeile şi copiii, rămaşi fără apărare, se adăposteau în această peşteră, pentru a nu fi descoperiţi de duşmani.

 

Peştera este lungă de aproximativ 3.600 de metri şi este formată din 4 nivele. Etajul rezervat turiştilor se află la 40 de metri înălţime şi este lung de 573 de metri. Peştera Muierii, “sculptată” de râul Galbenul, cuprinde mai multe încăperi şi formaţiuni spectaculoase, toate completate de grupuri uimitoare de stalactite şi stalagmite.

 

 

Primele informaţii despre acest monument al naturii datează din anul 1870. An de an, la Băile de Fier, turiştii vin în număr foarte mare, peştera fiind capul de afiş, atât pentru turism – dându-i titlul de cea mai vizitată peşteră din România, cât şi pentru cercetările speologice, datorită diversităţii de formaţiuni carstice prezente aici.

 

Peştera Muierilor a fost denumită Rezervaţie Speologică în 1955 şi Monument de Rezervaţie Naturală. A fost electrificată între anii 1963 şi 1978, fiind, în mod evident, prima peşteră electrificată din România.

 

Peştera Scărişoara

Este una dintre cele mai mari peşteri cu gheaţă din România, situată în Munţii Apuseni, la o altitudine de 1165 de metri deasupra nivelului mării. Peştera Scărişoara are 105 metri adâncime şi 720 de metri lungime, iar accesul se face pe o scară metalică. Turiştii ajung în Sala Mare, cu o lungime de 108 metri şi o lăţime de 78 de metri, singura pe care o pot vizita direct. Celelalte săli, denumite Biserica (cu peste 100 stalagmite), Rezervaţia Mare, Galeria Coman şi Rezervaţia Mică sunt rezervate oamenilor de ştiinţă.

 

 

Volumul de gheaţă din peşteră este de 75.000 de metri cubi, iar gheţarul măsoară 26 de metri înălţime. Temperatura medie nu trece de un grad Celsius vara şi coboară până la -7 grade Celsius iarna.

 

Nu se cunoaște data exactă când a fost descoperită peștera. Cea mai veche mențiune asupra peșterii este făcută de A. Szirtfi în 1847. K. F. Peters și A. Schmidl dau primele informații științifice în 1861, respectiv 1863. Al. Borza studiază repartiția florei și fenologia vegetației din pereții avenului, Emil Racoviţă (1927) cercetează formațiunile de gheață iar V. Pușcariu (1934) face o prezentare științifică și turistică. "Rezervațile" Ghețarului sunt explorate de-abia în 1947 de Maxim Pop și Mihai Șerban. După o stagnare de 15 ani, studiul Ghețarului Scărișoara este reluat în 1965 de Iosif Viehmann, Gh. Racoviță, M. Șerban, T. Rusu și V. Crăciun.

 

Ghețarul de la Scărișoara este important pentru știință în primul rând în complexul de fenomene care se datoresc prezenței gheții și structurii generale a peșterii: morfogeneză și evoluția formațiunilor de gheață, stratificarea masivului de gheață etc. Avenul, prin flora sa variată, diferențiată pe nivele, oferă botaniștilor un interesant și permanent teren de cercetare.

Fauna cavernicolă este săracă, cel mai de seamă reprezentant fiind Pholeuon proserpinae glaciale Jeann. În gheața peșterii s-a descoperit un schelet aproape întreg de Rupicapra.

 

Peştera Urşilor

A fost descoperită în 1975, iar de atunci a devenit una dintre principalele destinaţii turistice ale Munţilor Apuseni şi una dintre cele mai vizitate peşteri din ţara noastră. Peştera Urşilor se află în judeţul Bihor, lângă localitatea Chişcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 de metri. Numele peşterii vine de la numeroasele fosile de "urşi de cavernă" descoperite acolo, fiind un loc de adăpost pentru aceste animale, acum 15.000 de ani.

 

 

Peştera Urşilor este lungă de peste 1.500 de metri, şi este compusă din galerii aflate pe două nivele. Galeria superioară, lungă de 488 de metri, poate fi vizitată de turişti, iar cea de-a doua, lungă de 521 de metri este rezervată specialiştilor.

 

Peştera Vântului

 

Este cea mai mare peşteră din România, cu o lungime totală de 52 de kilometri. Se află în Munţii Pădurea Craiului, în vecinătatea localităţii Şuncuiuş, însă doar o mică parte din ea este accesibilă turiştilor. A fost descoperită în anul 1957, iar numele i se datorează curenţilor puternici de aer care se simt mai ales la intrare.

 

 

Pestera este alcatuită din 3 etaje formate din galerii, săli si hornuri de dimensiuni si forme diferite, cu toate tipurile de speleoteme: stalactite, stalagmite, coloane, scurgeri parietale, cristale, gips.

 

 Galeriile s-au dezvoltat pe patru nivele, cel inferior fiind cel mai activ. Galeriile principale sunt: Galeria Activa, Etajul II, Galeria Alba, Rosie si Galeria cu lacuri. Galeriile laterale: Galeria 7 Noiembrie, Galeria 1 Mai, Galeria Moravek, Mikulas etc. 

Majoritatea salilor s-au format prin unirea a două falii sau printr-o prăbusire a zonei faliilor. Cele mai impozante sali sunt: Sala Titanilor, Sala Mare, Amfiteatrul, Sala Neagra, Sala Ascunsa etc. Puturile s-au format pe diaclaze sau pe brecie de falie, cele mai importante fiind: Casa Scarilor, Putul Greu, Putul Bukki, Bagameri, Putul din sistemul Torpilei.

 

Peştera Piatra Altarului,

una dintre cele mai frumoase peşteri din Europa.

 

Este una dintre cele mai frumoase peşteri din ţară – o spun specialiştii, căci doar ei au acces acolo. Turiştii obişnuiţi nu pot, cel puţin deocamdată, să viziteze în voie cele patru mari galerii, botezate Palatul, Paradisul, Geoda şi Altarul Urşilor. Peştera se află în zona Padiş, în munţii Bihorului, şi a fost descoperită de un clujean, Daniel Cârlugea, în 1984.

 

 

Peştera Piatra Altarului joacă un rol deosebit de important în descoperirea unei lumi conservate într-un masiv de calcar, departe de schimbările rapide ale secolului vitezei.

Este dezvoltată pe 4 nivele, unul activ unul semiactiv şi două fosile. Caracteristica acestei peşteri o reprezintă extraordinara bogăţie şi varietate de speleoteme calcitice.

 

Intrarea în peşteră este una îngustă, însă interiorul acesteia se desfăşoară pe o suprafaţă de aproximativ 3150 de metri, de-a lungul a 4 galerii: Palatul, Paradisul, Geoda şi Altarul Urşilor.

 

Peştera Liliecilor (Peştera Gura Dobrogei),

cea mai mare peşteră din Defileul Dunării.

 

Situată în Dobrogea, lângă comuna Târguşor, această formaţiune calcaroasă are o lungime a galeriilor de 480 de metri şi adăposteşte o mulţime de vieţuitoare, studiate cu atenţie de specialişti. Între acestea, cele mai interesante sunt coloniile de lilieci, şi în special liliacul cu mustăţi.

 

Pestera Liliecilor se afla la 50 de km de Constanta şi este monument al naturii, speologic. Are o suprafata de 5 ha, 3 intrari si mai multe galerii, cu o lungime de peste 480 metri.

 

 

Numele de Pestera Liliecilor vine de la numeroasele colonii de lilieci care au întalnit conditiile optime în încăperi şi galerii, în timpul verii şi de hibernare în timpul iernii. Marile colonii apartin speciei mediteraneene Rhinolophus mehelyi si Myotis mistacinus.

In Pestera Gura Dobrogei au fost atestate numeroase marturii ale activitatii umane, unelte de silex paleolitic si neolitic, fragmente de ceramica neolitica, cat si obiecte mai recente din metal apartinand epocii fierului.

 

Pestera Gura Dobrogei sau Pestera Liliecilor este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Litoral, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in apropiere.

 

Peştera Limanu

 

Tot în Dobrogea, la circa 5 kilometri de Mangalia, se află peştera Limanu, lungă de 3.200 de metri. Este cunoscută şi a început să primească vizitatori încă de la începutul anilor 1900. Şi în această peşteră trăieşte o faună bogată – inclusiv colonii mari de lilieci.  Turiştii sunt atraşi mai ales de poveştile misterioase care circulă pe marginea acestui labirint subpământean, un loc încărcat de istorie, care face parte dintr-o reţea vastă de galerii subterane. Potrivit folclorului local, respectivele galerii s-ar întinde până în Bulgaria, şi chiar până în Turcia.

 

Legendele spun că în această peşteră se refugiau localnicii, atunci când erau invadaţi de duşmani, încă de pe vremea geto-dacilor. Şi tot legendele i-au dat renumele de “peştera comorilor”, presupunându-se că refugiaţii îşi ascundeau aici avuţiile cele mai de preţ.

 

 

Sursa: http://stiri.tvr.ro/sapte-dintre-cele-mai-fascinante-pesteri-ale-lumii-se-afla-in-romania_47478.html#sthash.zF0A87lq.dpuf
-----------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Balancing Rocks. Balanced Rock. Balance Stones.10 Famous Balancing Rocks Around the World. Formatiuni de roci naturale? NU, nu cred! Legendele... spun altceva!

A balancing rock is a naturally occurring geological formation featuring a large rock or boulder, sometimes of substantial size, resting on other rocks that often look precariously balanced. In reality, these rocks only appear to be balancing but are in fact firmly connected to a base rock by a pedestal or stem.
Here are some famous balancing rocks of the world.

Balanced Rock, Utah

Balanced Rock is one of the most popular features of Arches National Park, situated in Utah, United States. It is located next to the park's main road, at about 9 miles from the park entrance.
The total height of Balanced Rock is about 39 m, with the balancing rock rising 16.75 m above the base. The big rock on top is the size of three school buses. Until recently, Balanced Rock had a companion - a similar, but much smaller balanced rock named "Chip Off The Old Block", which fell during the winter of 1975/1976.

Balanced Rock, Colorado

This balanced rock is located in the Garden of the Gods in Colorado Springs, Colorado. It is easily accessible by paved road and is a popular spot for tourist photography.

Balancing Rock, Digby, Nova Scotia

The Balancing Rock in St. Mary's Bay on Long Island, Nova Scotia seems to defy gravity as it stands on its end at the edge of the rock below. The 9 meter high column of rock is attached by two small sections with a gap between that you can look through.

Idol Rock, Brimham Moor

Many curious rock formations are scattered over 50 acres on Brimham Moor. One of them is the Idol Rock precariously balanced on top of a smaller rock. The rocks eroded by water, glaciation and wind, have taken amazing shapes. Many of the formations suggest all manner of things, including elephants, hippos, bears, and mushrooms.

Mushroom Rock, Kansas

Mushroom Rock State Park, located in the Smoky Hills region of Kansas, is noted for its mushroom rock formations. These rocks were formed through a process of nonuniform erosion and weathering in which a hard mass of Dakota Sandstone resisted erosion while the underlying softer stone weathered away, forming a "mushroom" shape. There are two mushrooms and a giant shoe rock, as well as numerous other rock formations in the park.

Chiremba Balancing Rocks, Zimbabwe

The Chiremba Balancing Rocks is located 13 km southeast of Harare in Epworth. Although strange balancing rocks are found all over Zimbabwe, this particular one became famous after being featured in Zimbabwean currency. The Balancing Rocks have been used as a metaphorical theme to explain the importance of development coupled with preserving the fragile environment of Zimbabwe as similar to that of the Balancing Rocks found in Epworth, Matopos and in other areas.

Mexican Hat, Utah

The Mexican Hat rock formation is located on Highway 163, 24 miles west of Bluff, in Utah. The name "Mexican Hat" comes from a curiously sombrero-shaped, 60-foot wide by 12-foot thick rock outcropping on the northeast edge of town.

Devils Marbles, Australia

The Devils Marbles are amongst the most famous Australian rocks, located south of Tennant Creek area of Northern Territory. These huge, red, rounded granite boulders vary in size, from 50 cm up to six metres across, and they are strewn across a large area. Many of them seem impossibly balanced on top of each other.

Kjeragbolten, Norway

Kjeragbolten is a massive 5 cubic meter boulder wedged in to a crevasse on the edge of the Kjerag mountain in Lysefjorden, Norway. The block of stone is suspended 984 meter above the deep abyss. Despite its impressive appearance, it is easily accessible on foot without any special equipment. The whole of Kjerag mountain is a popular hiking area, and Kjeragbolten is a favorite photo spot.

Golden Rock, Burma

The Golden Rock (Kyaik-htiyo or Kyaiktiyo), perched atop a cliff near Yangon, is one of the most sacred sites in Burma. According to legend, the Golden Rock itself is precariously perched on a strand of the Buddha's hair. The rock seems to defy gravity, as it perpetually appears to be on the verge of rolling down the hill. At the top of the rock is built a small pagoda and covered with gold leaves pasted on by devotees. A glimpse of the "gravity defying" Golden Rock is believed to be enough of an inspiration for any person to turn to Buddhism.

Sursa:
http://www.amusingplanet.com/2012/04/10-famous-balancing-rocks-around-world.html

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------

UFO. "E.T". Apariţii OZN de la începuturile istoriei. Extraterestrii şi intratereştrii... sunt aici... de mii si mii de ani. Noi insine suntem... "dupa chipul si asemănarea" zeilor

Contrar credinţelor populare, fenomenul OZN este mult mai vechi. Oamenii au bservat OZN-uri şi au avut contacte cu extratereştrii încă din preistorie, perpetuate apoi în antichitate, evul mediu şi până în prezent.

 

În lipsa aparatelor de fotografiat, imaginile acestor întâlniri s-au păstrat sub formă de gravuri, picturi sau basoreliefuri. Totuşi, aceste mărturii istorice nu pun doar problema extratereştrilor, ci şi a intratereştrilor.

 

La început… n-a fost Roswell!

 

Cazul Roswell este probabil cel mai cunoscut inci­dent legat de extratereştri şi navele acestora. În vara anului 1947, un obiect neidentificat s-a prăbuşit pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, în apropiere de Roswell, New Mexico. Acest incident a stârnit nu­me­roase controverse.

Reprezentanţii forţelor armate ale Statelor Unite susţin că ceea ce s-a găsit la Roswell au fost doar bucăţi dintr-un balon de supraveghere aeriană, pus pe seama proiectului Mogul, un proiect experi­mental care avea ca scop identificarea de la distanţă a undelor sonore generate de testele atomice sovietice, folosind nişte baloane care zburau la altitudini mari, dotate cu microfoane speciale.

 

 Susţinătorii teoriilor ufologice consideră însă că această explicaţie a fost doar o muşamalizare pentru ceea ce s-a găsit cu ade­vărat, anume, resturile unei nave extraterestre, prăbuşită împreună cu pilotul ei la Roswell. Adevărat sau nu, multe persoane trăiesc cu im­presia eronată că acesta a fost primul incident din istorie de acest gen şi că acest Roswell a fost punctul de începere a con­tactelor cu OZN-urile şi ex­tratereştrii.

 

În anul 1934, ziarul a­me­rican “Los Angeles Times” publica un arti­col despre un in­giner geo­log ca­re sus­ţi­nea că a desco­perit re­ţeaua u­nui la­birint aflat în sub­teranele din Los Angeles, ca­re ducea spre un oraş ascuns sub pământ, ce fusese construit de o ci­vilizaţie avansată, de oameni rep­tilieni, cu aproximativ 5.000 de ani în urmă, pentru a fi feriţi de catastrofele naturale de la suprafaţă.

 

Scri­itorul britanic David Icke a susţinut mereu teoria exis­tenţei unor fiinţe reptiliene extra­te­res­tre, venite din sis­te­mul stelar Alpha Draconis, care şi-au construit baze subterane ascunse pe Terra, în spe­ranţa de a obţine, în timp, dominaţia planetei. Dar lă­sând la o parte aceste teorii poate prea în­drăzneţe, cert este că, încă din pre­istorie, oa­menii au putut ob­serva OZN-uri pe cer şi au avut con­tacte cu pa­sa­gerii acestora, nu­meroasele do­cumente, texte vechi, picturi şi gra­vuri făcând dovada acestui fapt.

 

 

Pământul gol

 

În anul 1864, în cartea sa “Că­lătorie spre centrul pă­mân­tului”, Jules Verne aduce în prim plan ideea unui pământ gol, care ascunde în interiorul său o lume aparte, necunoscută pentru cei care vieţuiesc la supra­faţă. Pro­ble­matica unor astfel de ipoteze a fost ridicată şi de comunitatea şti­inţifică. Deşi, cu tehno­logia exis­tentă, o astfel de călătorie spre centrul planetei nu era posibilă, cercetătorii au enunţat două po­sibilităţi legate de ideea pămân­tului gol: fie în centru se găseşte un nucleu fierbinte de lavă, fie interiorul planetei as­cunde o lume aparte.

 

Până în prezent, cea mai adâncă ga­ură săpată în pământ a fost “Kola Superdeep Bore­hole”, de 12 km adâncime, din Rusia.

 

În urma aces­tor să­pături, au fost descoperite anumite anomalii geo­logice, cum ar fi temperaturile de peste 180 de grade Celsius, care nu au mai permis continuarea să­păturilor. Acest eveniment a dus şi la apariţia unei le­gende urba­ne, care susţinea că un aparat de înregistrat a fost legat şi apoi coborât în această gaură, de unde ar fi înregistrat nişte ţipete în­gro­zitoare, care duceau cu gândul la ţipetele sufletelor chinuite din Iad. În final, s-a dovedit că totul fu­sese doar o farsă elaborată.

Teoria Pământului gol sus­ţine că planeta ascunde în in­terior un spaţiu cu o su­pra­faţă considerabilă. În istorie, numeroase tradiţii şi religii vor­besc despre locaţii sub­te­rane secrete, ascunse de cu­rio­zitatea celor de la su­pra­faţa pământului. În Tibet, se vor­beşte despre oraşul Sham­balla, localizat în interiorul pământului. Budiştii vorbesc despre Agartha sau Agarthi, un regat aflat exact în centrul Pământului, despre care se spune că ar fi locuit de de­moni, ashura.

 

Dacii credeau şi ei că, pornind de sub munţii Bucegi, se întinde un la­birint subteran, în care se retrăsese zeul Zalmoxis. Mi­to­logia celtică vorbeşte despre Cruachan, supra­numită “Poarta spre Iad a Ir­lan­dei”, o peşteră prin care ieşeau din subteran tot felul de creaturi ciudate. Tot în Irlanda se spune că sub ţinutul Down ar exista un sis­tem de tu­nele sub­terane care duc spre lo­cul unde s-au adă­postit Tuatha de Da­naan, primii locuitori ai Irlandei. Triburile Angami Naga din In­dia susţin că strămoşii lor ar fi venit dintr-un ţinut sub­te­ran, teorie existentă la nu­­me­roase triburi, nu doar a ce­lor din India.

 În perioada nazistă, So­cie­tatea Thule a studiat mi­turile care vorbesc despre dru­muri spre interiorul Pă­mântului. Se spune că Hitler ar fi dat ordin să se studieze o astfel de des­chidere în pă­mânt situată în An­­tarcti­ca. Mai târziu, în tim­pul pro­ce­selor de la Nü­ren­berg, ami­ralul Dönitz vorbea des­pre “o fortificaţie invizi­bilă în miezul gheţii eterne” cons­truită pentru Führer. În anul 2011, Horatio Valens şi Paul Veneti au prezentat o serie de hărţi vechi ale regi­unii Arctice şi a Polului Nord, care arătau un canion uriaş în centrul Polului Nord prin care râurile care curgeau spre acea zonă se scurgeau printr-un gol în pământ.

 

 

Zeii din ceruri

 

În majoritatea religiilor de pe glob, zeii şi alte fiinţe mitologice vin din ceruri. În Biblie, în “Vechiul Testa­ment”, apar numeroase rela­tări despre vizite ale înge­ri­lor pe Pământ. Aceste cobo­râri din ceruri sunt însoţite de fum şi zgomote puternice. În cartea lui Ezechiel, au­to­rul povesteşte cum a fost martorul coborârii unor fi­in­ţe cereşti, la bordul unei nave zburătoare.

 

Era îm­bră­­cată în haine strălucitoare, stând în interiorul unei ma­şinării similare cu obiectele zburătoare aşa cum ni le reprezentăm astăzi. Conform lui Erich von Däniken, autorul cărţii “Carele Zeilor? Misterele neelucidate ale trecutului”, descrierea acestei apariţii seamănă mai mult cu întâlnirile cu extratereştrii decât cu o relatare care ţine de domeniul supranaturalului. Numeroase gra­vuri au reprezentat această scenă şi, aproape toate, includ schiţe ale unor maşinării sau aparate de zbor. Până şi Josef Blumrich, inginer la NASA, a declarat că s-a inspirat din descrierea lui Ezechiel pentru maşină­rii­le pe care le-a construit.

 

Numeroase teorii susţin că fiinţe extraterestre cu o tehnologie mult superioară celei deţinute de oameni au venit pe Pământ cu mult timp în urmă şi au influenţat în mod radical dezvoltarea civilizaţiei umane. Aceştia sunt “extratereştrii antici” sau “astronauţii antici”, care apar reprezentaţi în numeroase picturi murale, gravuri şi tablouri din preistorie şi până în prezent. În urma contactului cu aceste fiinţe, oamenii primitivi au înţeles în mod greşit tehnologia lor ca pe o dovadă a statutului lor divin. Astfel, primii zei au fost asociaţi cu aceşti vi­zi­tatori din ceruri.

 

Numeroase opere de artă îi prezintă cu navele lor în diferite ipostaze. În tabloul intitulat “Botez”, al lui Aert de Gelder, apare o navă extra­terestră, din care se teleportează printre oameni o fiinţă cu înfăţişare umană. Printre basoreliefurile prezente pe monumentele egiptene există numeroase reprezen­tări de OZN-uri, fiinţe extraterestre şi aparate apar­ţi­nând unei tehnologii foarte avansate pentru acea pe­rioadă (inclusiv aparate de iluminat).

 

Printre bisericile ai căror pereţi sunt împodobiţi cu ima­gini care prezintă OZN-uri şi tehnologie extra­te­­restră se numără şi biserica Svetitskhoveli (cu o ima­gine a crucificării din secolul XVII), mânăstirea Det­jani din Kosovo, biserica San Lorenzo (cu pictura “Glo­ri­ficarea Euharistiei”), catedrala Notre Dame din Pa­ris (cu o tapiţerie din anul 1330), biserica Santa Ma­ria Maggiore (cu pictura “Miracolul zăpezii” de Ma­solino da Panicale) şi multe altele.

 

În anul 1697, apărea la Hamburg o gravură care prezenta două OZN-uri apă­rute deasupra oraşului, în timp ce o gravură din 1660 prezintă un OZN apărut deasupra unor nave olandeze, care navigau pe mare. Alte gravuri prezintă OZN-uri în formă de ţigară sau de car. Astfel, devine clar că apa­riţiile de OZN-uri nu au început odată cu cazul Ros­well, ci ele sunt un fenomen întâlnit încă din stră­vechime.

 

 

Fiinţele din apă

 

Totuşi, extratereştrii nu sunt singurele fiinţe pre­zente în sursele antice şi medievale. Acestea vorbesc şi de in­tra­tereştri, care locuiesc fie sub pământ, fie în adâncul apelor. Ipoteza poate fi plauzibilă, ţi­nând cont de faptul că Terra este mai mult acoperită de su­prafeţe cu apă decât de pământ şi, din toată suprafaţa planetei care este acoperită de ape, doar o parte extrem de mică a fost cercetată de că­tre om. Acest lucru se da­torează limi­tărilor teh­nologice, care nu per­mit realizarea cer­ce­tărilor subacvatice în zonele foarte a­dânci, din cauza ni­ve­lului presiunii.

 

Totuşi, a fost dovedit că di­ferite for­me de viaţă subac­va­tice există chiar şi la mare adân­cime, unde tem­pe­ratura este foar­te scă­zută şi lumina nu pă­trunde aproape de­loc.

 Plinius a con­sem­nat în enci­clo­pedia sa relatări despre diferite tipuri de fiinţe care trăiau în apă şi ieşeau din când în când la suprafaţă, luând contact cu oamenii. Prima ediţie a lucrării lui Plinius, “Naturalis Historiae”, a fost publicată în latină de către Johannes de Spira, în anul 1469, la Veneţia. În anul 1582, Sigmund Fe­yerabend republica lucrarea, cu gravuri realizate de unul dintre cei mai interzişi gravori ai epocii, cunoscut sub pseudonimul de Jost Amman.

 

Lucrarea vorbeşte despre nişte fiinţe care trăiau sub apă şi care posedau o tehnologie mai avansată decât cea a oamenilor. Aceste întâmplări consemnate vin de la martori oculari care au avut şan­sa să vadă astfel de fiinţe. O astfel de măr­turie vorbeşte despre nişte fiinţe ase­mănătoare unor dragoni de apă, descrişi de ma­rinarii care i-au vă­zut ieşind din “oraşe plutitoare”.

 

 

O altă fiinţă descrisă în “Naturalis Histo­riae” este “Vi­tulus Marinus”, un fel de câine care are rol de gardian, menirea lui fiind să păzească fiinţele care ieşeau din oraşele subacvatice. Tot un paznic era şi dragonul din “muntele de oţel”, expresie folosită de oamenii din acele vremuri pentru a defini navele de metal în care călătoreau fiinţele subacvatice.

 

În ceea ce priveşte fiinţele subacvatice, lucrarea descrie sirene şi sireni, în unele cazuri chiar cu două cozi, care trăiesc în oraşe aflate în adâncuri. Aceste fiinţe vorbesc multe limbi şi călătoresc în nave plu­titoare pline cu apă în interior. Unele nave au forma unor munţi de fier, în timp ce altele seamănă cu nişte roţi. De asemenea, textul descrie un submarin metalic în formă de monstru marin şi conţine o gravură în care un cercetător schiţează o navă spaţială care foloseşte ca principiu de zbor fuziunea la rece. Pe lângă descrie­rile acestor intratereştri, care locuiesc în oraşe din adâncuri, Plinius consemnează în lucrarea sa şi o legendă care descrie o întâlnire de gradul trei.

 

Extratereştrii ca oameni

 

Conform legendei consemnate de Plinius, o zeiţă vine din ceruri la bordul unui car metalic cu foc. Aceas­ta are formă umană şi este foarte frumoasă. Ea se îndrăgosteşte de Vair, un prinţ din acele locuri. Cei doi obişnuiau să se întâlnească ori în castelul lui Vair, ori pe nava ei, până în ziua în care zeiţa trebuia să plece. Dacă pleca, ea nu se mai putea întoarce decât peste câteva mii de ani, timp în care el ar fi murit, aşa că îi pro­pune lui Vair să o însoţească în lumea ei.

 

Acesta se gândeşte că nu îşi poate lăsa regatul şi îi re­fuză propunerea. Înfuriată, ze­i­ţa îl răneşte grav pe Vair, după care pleacă. Vair rămâne cu răz­boinicii lui loiali care îi îngrijesc rănile. El va su­pravieţui, doar că în­ne­buneşte şi, spre bătrâneţe, începe să picteze imagini cu apa­ratura vă­zută pe nava zeiţei, reprezentată ulterior în gravura lui Jost Amman, care schiţează aparatul de zbor bazat pe prin­ci­piul fuziunii la rece.

 Legenda prezentată de Pli­nius în “Naturalis His­toriae” ofe­­ră un detaliu foarte intere­sant. Zeiţa venită din ceruri avea un aspect perfect uman. Astfel, se conturează ipoteza “co­loniei peniten­cia­re”, care susţine că extra­te­reştrii fac parte tot din rasa umană, doar că o parte dintre ei au fost pe­depsiţi pentru o ofen­să foarte gravă, motiv pentru care au fost exilaţi pe Pământ. Aici, ei şi-au continuat vieţile şi s-au înmulţit, doar că, odată cu tre­cerea timpului şi cu nu­me­roasele cataclisme care au lovit Terra, cunoştinţele lor iniţiale s-au pierdut.

 

 

Aşa s-ar fi explicat existenţa unor civili­zaţii foarte avan­sate pe Pământ în tre­cut, cum era ci­vilizaţia continentului pier­dut Atlantida. În plus, cercetările actuale au do­vedit că 70% din ADN-ul uman este alcătuit din segmente care nu aparţin nici unei alte specii existente pe Terra. Deci, nici vorbă de evoluţie!

 O altă posibilă explicaţie o constituie contactele cu o civilizaţie extraterestră mai avansată, care a dezvăluit oamenilor cunoştinţe ce le-ar fi putut fi de folos, ca în cazul egiptenilor. Chiar există ipoteze care susţin că faraonii egipteni erau zei veniţi din ceruri, teorii susţinute şi de descoperirile arheologice din diferite zone, unde au fost găsite mumii cu o formă a capului foarte diferită de cea a contemporanilor lor, cu craniul alungit şi cu creierul foarte dezvoltat.

 

Un alt exemplu îl constituie liniile de la Nazca, acele structuri geo­metrice de pe sol, vizibile doar din aer, care prezintă coordonate exacte din sistemul solar, despre care se crede că au fost construite ca un aerodrom pentru navele extraterestre. Totuşi, toate acestea sunt numai câteva dintre numeroasele ipoteze, teorii şi exemple, care constituie un repertoriu vast, ce se îmbogăţeşte în mod constant.

 

Sursa:  http://www.formula-as.ro/

-----------------------------------------------

-----------------------------------------------------------------------------

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Machu Picchu. Peru. Dezlegarea enigmelor, misterelor incifrate in acest loc sacru al Pamantului, ar rescrie ISTORIA TERREI. Dar... "umanitatea" nu doreste sa afle adevarul!

Machu Picchu: Misterele incase din piatra.
Vizionati cat mai repede posibil
DOCUMENTARUL VIDEO,
cu subtitrare in limba romana.
[Pana nu apuca sa-l stearga... "baietii"!]
 
MACHU PICCHU,  oraşul pierdut al incaşilor, construit la 2 700 m altitudine, într-o regiune izolată, la care nu se poate ajunge decât pe o cărare abruptă ce şerpuieşte pornind dintr-o vale. In adancul Anzilor se afla misterioase ruine incase. Timp de patru secole au stat abandonate pe acest platou muntos, tipicul oras pierdut in jungla. Redescoperit in 1911, acest sit arheologic nu cuprindea scrieri sau inscriptii care sa ofere informatii privind istoria sa.

 De aproape un secol, orasul raspunde cu sfidare cercetatorilor care incearca sa afle motivul construirii sale. O echipa de cercetatori internationali formata din arhelologi, ingineri si cercetatori colaboreaza pentru a pune cap la cap indiciile oferite de ruina. Impreuna, scot la lumina noi morminte uluitoare si descopera complexitatea si ingenolizitatea ingineresaca a sitului, apropiindu-se tot mai mult de dezlegarea misterelor de la  Machu Piccu.

Articol original: NG: Locuri celebre-10-Machu Picchu (2012) - Top Filme Documentare - Vizioneaza Gratuit Documentare Online

DOCUMENTAR VIDEO:
===========================



-----------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Vitejii de demult-oameni cu nume. Adevarata istorie a Nephilimilor si a Giborimilor de Tzephanyahu H. O’heachthighearna. Elita globalista nu vrea ca dvs. Sa cunoasteti aceste informatii.

Vitejii de demult-oameni cu nume.
Adevarata istorie a Nephilimilor si a Giborimilor de Tzephanyahu H. O’heachthighearna
Elita globalista nu vrea ca dvs. Sa cunoasteti aceste informatii.

Vitejii de demult oameni cu nume from Pitu Dorian

=====================================================================
===============================================================
===================================================

Mysteries. 10 Ancient Archaeological Mysteries. That We May Never Solve. Enigme. Terra incognita.

Mysteries.
10 Ancient Archaeological Mysteries.
That We May Never Solve.

For all of the time we spend researching and documenting our past, there are still many questions left unanswered. Our ancestors left a lot of traces in this world, and not all of them were ever meant to be understood by other cultures. Despite our best efforts, they remain mysteries to this day.

 

10 The Paracas Candelabra

Geoglyphs are giant images drawn on the surface of the ground. The Nazca Lines are probably the most famous geoglyph, but just 200 kilometers (130 mi) from the Nazca Plain is an even more mysterious example.

The Paracas Candelabra measures about 180 meters (600 ft) across. Despite the close proximity to the Nazca Lines, this geoglyph was likely not built by the Nazca people. Ancient pottery found at the site dates to 200 B.C., which means that the Paracas culture is most likely responsible. But while we have some idea who built the candelabra and when, the question of why leaves archaeologists baffled.

Some attribute a religious value to the geoglyph, as locals consider it to be the staff of Viracocha, an ancient creator god. Others, however, suggest a more practical purpose. The Candelabra is carved into a hill. The angle and huge size means that it can be seen from a great distance, as far as 20 kilometers (12 mi) out to sea. This has led some to believe that it was used as a landmark for sailors.

9 The Uffington White Horse



Ancient and mysterious landmarks are not an uncommon sight in England. Although Stonehenge comes to mind first, many more are to be found.

The White Horse in Uffington, a 115-meter (374 ft) hill figure, was created by digging deep trenches filled with crushed chalk. This animal appears to be a horse, and similar depictions appear on ancient coins dated to the Bronze Age. Near the figure are burial mounds from the Neolithic period. These graves were reused up until the Saxon period, leading some to claim that the White Horse is not as old as previously thought.

Two factors separate the Uffington White Horse from similar landmarks. For starters, the White Horse is much, much older. Many other horse figures date to as late as the 18th century, so they were most likely done in honor of the original White Horse. The other factor is the condition of the figure. Considering how old it is, the White Horse is in remarkable shape, most likely thanks to the locals who kept it in good repair.

 

8 The Liber Linteus Zagrabiensis

Photo credit: SpeedyGonsales/Wikimedia

 

The Linen Book of Zagreb is the longest text written in the Etruscan language. The language had a huge impact on the world since it heavily influenced Latin, but nowadays, it is mostly lost. Only a few ancient documents feature it, so large chunks of the Liber Linteus are still untranslated to this day. From what can be gathered from the book, it appears to be a ritual calendar, although it was initially thought to detail funeral rituals.

It’s astonishing that the Liber Linteus survived all this time despite being from the third century B.C. It is extremely uncommon for linen books to last that long—but the Liber Linteus was no ordinary book. It survived because it was repurposed. The book was cut into pieces and used by ancient Egyptians to wrap a mummy.

This meant that the Liber Linteus was preserved in good condition, but it went unstudied for a long period of time. Even when it was found, most people who saw it simply assumed that the text was Egyptian.

 

7 White Shaman Rock

Photo credit: National Parks Service

The ancient cultures of the Americas still hold many secrets, and one way to decode them is by studying rock paintings. Near the Pecos River in Texas’s Lower Pecos Canyon is one of the oldest and most significant of these paintings—the White Shaman. A 7-meter (24 ft) artwork dated to over 4,000 years ago, the White Shaman is thought to offer information regarding an ancient lost religion.

Controversy surrounds the rock painting’s meaning. Up until recently, most archaeologists agreed that the artwork depicted five human figures in battle or during a pre-battle ritual. However, one archaeologist now claims it shows people communicating with the spirit world, specifically through the use of peyote.

 

6 The Sajama Lines

Photo credit: University of Pennsylvania

Anyone impressed with the Nazca Lines or the Paracas Candelabra should learn about the Sajama Lines in Bolivia. They, too, are a collection of lines etched into the ground, but they dwarf other geoglyphs in sheer scope.

Sajama has thousands, maybe even tens of thousands of different lines that range from 1–3 meters (3–10 ft) in width and can be up to 18 kilometers (11 mi) in length. The lines cover an area of almost 7,500 square meters (70,000 sq ft)—roughly 15 times larger than the famous Nazca Lines. Despite their giant scale, very little research has been done regarding the Sajama Lines. The true size of the network had been very difficult to gauge until recently, when satellite imagery became available.

The lines are astonishingly straight despite their length, natural obstacles, and the area’s rugged topography. No records detail the lines’ construction, but they are most likely prehistoric, built over countless generations.

Their purpose remains a mystery. They may have guided pilgrims, they may have marked burial towers, or they may have had some sort of astronomical significance.

5 The Tartaria Tablets



These three small stone tablets, found in a Romanian village, might feature the earliest form of writing ever discovered.

Most archaeologists used to agree that several regions developed writing independently between 3500 and 3100 B.C. The earliest examples we could find showed photo-writing from cultures such as the Sumerians in Mesopotamia. However, if the Tartaria tablets are genuine, then they predate the other discoveries by 2,000 years.

In that case, the earliest writing belongs to the Vinca civilization, a Neolithic culture present throughout southeastern Europe between 5500 and 4500 B.C. Various other artifacts from that era belonging to the Vinca culture have been found, also with symbols on them.

The mystery regarding the tablets comes from their age. Initially, museum employees baked the clay tablets to better preserve them. The process rendered accurate carbon dating impossible. So at first, they appeared to be from around 2700 B.C. Only recently have newer tests suggested that they are much older.

 

4 The Blythe Geoglyphs

Photo credit: Ron Gilbert

 

The Blythe Intaglios are a collection of dozens of geoglyphs found in the Colorado Desert near Blythe, California. They show various representations of animals, geometric shapes, and giant humans, the largest depicting a 50-meter (170 ft) man. The true scope of the geoglyphs was unknown until 1932, when it was viewed from the air.

Based on their location, they were likely constructed by the Quechan or Mojave Indians. The etchings are supposed to represent important figures from these respective cultures. Two, for instance, are thought to represent Mastamho and Kataar, two creator deities found in Mojave culture.

But we still know remarkably little about the carvings for certain. They could have been made as long as 10,000 years ago or as recently as 450 years ago.

 

3 The Death Of Alexander The Great

Even though Alexander the Great is one of the most famous and most well-documented figures of the ancient world, a lot of mystery surrounds his death. Most experts agree on the time and place—June 10, 323 B.C. at the palace of Nebuchadnezzar II in Babylon. The cause of death, however, remains far from certain.

For a long time, we thought Alexander was poisoned. Viable suspects abounded—his generals, his wife, his half-brother, and more. All we know for certain is that Alexander fell ill suddenly and spent two weeks in bed with a high fever and abdominal pains before dying.

Yet his death may have been the result of an illness instead of foul play. This still leaves many potential candidates to explain the symptoms: viral hepatitis, pancreatitis, endocarditis, or maybe something else altogether. Recent theories also suggest that he could have been the victim of an infectious disease like typhoid or malaria.

Even more mysterious is how his death was foretold by the Chaldeans, who warned him he would die if he entered Babylon. Not only that, but Calanus, an Indian philosopher who accompanied Alexander’s army, told the young conqueror on his own deathbed that the two would meet again in Babylon (this at a time when the army was headed nowhere near the city).

2 The Minaret Of Jam



The Minaret of Jam in Afghanistan is admired by many for its beauty and complex design. The 64-meter (210 ft) tower is still in good condition today, even though it was built sometime in the 12th or 13th century using baked bricks. The intricate decorations and inscriptions are still clearly visible. This alone was enough to get it declared a UNESCO World Heritage Site.

The unknown date of the minaret’s construction makes its purpose a unclear. An inscription notes when it was built, but it cannot be read with certainty. We just know the tower was built by the Ghorid Dynasty at the height of its glory, when it ruled over parts of modern Iran, Pakistan, Afghanistan, and India.

The most intriguing theory regarding the Minaret of Jam is that it might have belonged to the lost city of Firozkoh. Also known as the Turquoise Mountain, the city was the capital of the Ghorid Dynasty and one of the greatest cities in the world. But it was completely destroyed by Ogedei Khan, son of Genghis, and its location was forever lost.

 

1 The Emerald Tablet

The Emerald Tablet remains the most mysterious item on this list because, unlike the others, it does not exist anymore. We do not know its author, origin, or location. We do not even know exactly what it looked like.

All we know is that the first documented mention of the Emerald Tablet dates to an old Arabic book sometime between the sixth and eighth centuries. The earliest Arabic translations claim that the original text was in ancient Syriac. The first Latin translation of the text appeared in the 12th century, and multiple other translations have been made since then (including one by Sir Isaac Newton).

The text is considered the most important document in the field of alchemy. It is prized by alchemists because it supposedly presents information regarding the philosopher’s stone, a substance able to turn base metals into gold. But despite allegedly holding such valuable information, nobody has ever successfully used the Emerald Tablet to achieve that alchemical feat.

Sursa:
http://listverse.com/2014/06/28/10-ancient-archaeological-mysteries-that-we-may-never-solve/
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------