Google Translate

luni, 30 septembrie 2013

Un punct de vedere interesant! Pământul, ca „grădină zoologică”! Zeii care l-au creat, au fost "exilati" aici! Motivul real al acestui exil nu ar fi răzvrătirea fiului cel mare împotriva tatălui său, ci unul de natură sexuală! Partea a V-a. / sfarsit de capitol. [16. Adam şi Eva ; Secretele zeilor by KLAUDYU]

 
Dacă în Biblie heruvimii desemnează nave spațiale, cel mai probabil despre același lucru este vorba și în cartea Facerii. Cum pomul vieții se afla în „grădina” de pe planeta zeilor, drumul către acesta, pe care îl păzeau „heruvimii” și „sabia de flacără vâlvâitoare”, era drumul spre casă. Prin urmare, înțelegem că Anu a pus nave spațiale să păzească drumul spre planeta-mamă, împiedicându-l astfel pe fiul exilat să se întoarcă. Oracolele caldeene susțineau un lucru asemănător, afirmând că la granița dintre lumea inteligibilă (planeta zeilor) și cea sensibilă (Pământul) se găseau lyncșii, ființe misterioase ale căror nume s-ar traduce prin „roți” sau „vârtejuri”.
 
Se pare că erau considerați niște sfere ce se învârteau în toate direcțiile, create de Gândirea Divină, ce reprezintă legătura dintre lucrurile divine și cele fizice: Lyncșii creați de Gândul Tatălui sunt și ei inteligenți, fiind mișcați de voințe cu neputință de înțeles”. Pentru mesopotamieni, zeii puseseră de asemenea „ființe” ciudate să păzească acest drum. Niște „oameni-scorpion” păzeau porțile muntelui Masu, în care se afla un tunel întunecat ce ducea în grădina zeilor, un loc plin de plante cu pietre prețioase, aflat lângă mare, în care locuiau mai multe divinități.
 
Zeriods 1
 
Există într-adevăr lyncși / heruvimi? În 2012, NASA a făcut publice două fotografii ce prezintă niște structuri ciudate, despre care se presupune că sunt forme de viață ce călătoresc prin Univers. Au fost numite zeriods și se consideră că populează spațiul cosmic, trăind fie independente, fie în colonii. Nu se cunoaște modul de viață al acestor creaturi, nici felul în care au evoluat, dar cercetătorii au identificat în spațiu zeci de compuși organici care le-ar putea oferi acestor zeriods anumite condiții pentru dezvoltare. Nu puțini sunt cei care consideră că aceste creaturi sunt în realitate nave extraterestre biologice, cu ajutorul cărora alte civilizații se deplasează prin spațiu. Să nu uităm că lyncșii din oracolele caldeene erau ființe mecanizate ce se deplasau prin spațiu. Iar heruvimii evreilor erau, de asemenea, ființe cu aspect mecanic, folosite de dumnezeul biblic pentru transport. Cercetătorii NASA Manfred Clybes și Nathan S. Kline chiar vorbeau în 1960 într-un articol despre un sistem om-mașină, pe care l-au numit cyborg, ce ar putea supraviețui în spațiul cosmic. Indiferent dacă este vorba despre nave biologice ori organisme cibernetice, lyncșii, heruvimii și zeriods par a reprezenta același lucru.
 
Înainte să părăsească planeta-mamă, conform Textelor Piramidelor, ultimile cuvinte ale lui Enki / Osiris către sora sa, spuse ca strigăt de ajutor, au fost Grăbește-te la mine!”. După ce a plecat, miturile egiptene susțin că Isis l-a căutat peste tot, plângând și smulgându-și părul din cap:
 
O, frate al meu, o stăpâne,
Plecat pe tărâmul tăcerii,
Revino cu chipul de altădată
Și stavilă pune durerii!
Revino în lume, revino.
Revino că tare mi-e sete
Din ochi să-ți sorb chipul pe-ndelete!
Mi-s brațele grele, întinse mereu întru a ta ocrotire,
Trudite-s de-atât-așteptare, trudite-s de-atâta dorire!
O, frate, bărbate, stăpâne al iubirii fără de nume,
Revino în casa ta dragă, întoarce-te, întoarce-te-n lume!
 
În Ugarit se credea căasemenea inimii frânte a unei vaci pentru vițelul ei, asemenea inimii frânte a unei mioare pentru mielușelul ei, așa era și inima lui Anat frântă pentru Baal”. În Bocet la dispariția lui Dumuzi, Inanna spunea:
 
Zac precum juncana care muge –
Stau precum oaia behăind după mieluțul ei,
Zac precum juncana care muge –
Stau precum capra behăind după ieduțul ei.
În sanctuarul din adâncuri – îl voi căuta!
În sanctuarul din înalturi – îl voi căuta!
Eroul, stăpânul meu, pe unde-i? – mi-e gândul doar la el!
Ah, cel flămând de mine – mi-e gândul doar la el!
 
Spre surprinderea tuturor, fata s-a hotărât să îl urmeze în exil. În Coborârea zeiței Iștar în Infern, text descoperit de George Smith în biblioteca regelui asirian Assurbanipal, zeița a venit la poarta către lumea cealaltă (Terra):
 
Iștar bătu la poartă, stăruind:
- Portarule, portarule, grăbește
Și porțile deschide mai curând!
Nu pregeta, portarule, o clipă,
Ci lasă-mă să intru în țara ta,
Căci altfel, dacă vrerea ți-e haină,
Din temelii le-aș dărâma ușor.
Voi smulge ușa mare din canaturi,
Voi frânge balamale, prag, zăvor,
Și porțile cu laturi multe, grele,
Să le dobor, nu mi-ar fi mult prea greu.
Voi izbăvi din închisoarea morții,
Și-aceștia pe cei vii îi vor mânca –
Și astfel morți în număr mult mai mare
Decât cei vii, pe lume-atunci ar fi!
- Din plaiuri mari, celeste, o, zeiță
Iștar, în poarta grea nu ciocăni!
Spuse portarul. Merg să dau de veste
Zeiței Ereșkigal, stăpâna mea!
 
După ce a primit aprobarea de a o lăsa să treacă, împreună cu instrucțiuni suplimentare, paznicul i-a cerut lui Inannei / Iștar ca la fiecare dintre cele șapte porți să lase câte unul dintre obiectele sale. Astfel, zeița a renunțat, rând pe rând, la coroană, cercei, șirag de perle, găteala scumpă de la piept, brâul cu piatra nașterii, brățările de la mâini și de la picioare și veșmintele din partea de jos a trupului. Renunțarea la toate aceste obiecte însemna de fapt renunțarea la toate însemnele sale regale, implicit la titlul de prințesă și statutul de moștenitoare a tronului. Dezmoștenită și goală, Iștar a trecut pe partea cealaltă, unde a fost legată de zeița Ereșkigal, din acest lucru înțelegându-se interdicția și pentru ea de a se întoarce acasă. Ceea ce nu conta absolut deloc, văzându-se din nou în brațele iubitului său. „Sora ta, Isis, venit-a la tine desfătându-se cu iubirea ce-ți purta”, spune un pasaj adresat lui Osiris din Textele Piramidelor. „Și astfel aceia au fost închiși în temnița formelor plăsmuite, până la împlinirea veacului”, afirmă lucrarea gnostică Despre obârșia lumii. Aici, ea i-a devenit soție, după cum relatează și mitul lui Enlil și Ninlil, primind titlul Ninki („doamna Pământului”) sau, mai pe scurt, Ki („Pământul”). Incașii au păstrat și ei în legendele lor acest episod: zeul suprem, Soarele, și-a trimis pe Terra fiul și fiica (care erau nu doar frați, ci și soț și soție) ca să trăiască printre muritori.
 
Enki nu a fost exilat singur pe Terra, ci alături de câțiva dintre adepții săi. Pentru tibetani, zeul cu gânduri nedemne s-a prăbușit din Cer alături de câțiva complici, tot la fel de lipsiţi de delicateţe ca şi el. Cartea Apocalipsei din Noul Testament susține că „a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el” (12: 9). Creștinismul consideră că o treime din populația planetei sale l-a însoțit în exil, luându-se după citatul din aceeași Apocalipsă iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ (12:4).
 
Episcopul spaniol Alphonso de Spina susţinea prin secolul al XV-lea că 133.306.668 este numărul exact al îngerilor decăzuţi, bazându-se în această afirmație doar pe propria imaginație. Pentru greci, Kronos / Enki a fost însoțit de frații săi, 11 titani, trei ciclopi și trei hekatonchiri. Pe o tăbliţă descoperită la Ebla, de prin anul 2300 î.Hr, Dagon (identificat deja cu Enki) era conducătorul unui panteon compus din 200 de zei. În conformitate cu această tăbliță, Cartea lui Enoh susține că 200 de îngeri Veghetori conduși de Azazel (același Enki) au fost pedepsiți din pricina sexualității. În capitolul 10, Dumnezeu i-a cerut arhanghelului Mihail să-i lege pe aceștia timp de 70 de neamuri pe câmpiile Pământului. Pedeapsa exilaților diferă în cadrul aceleiași cărți, capitolul 18 susținând că Veghetorii au fost întemnițați pentru 10.000 de ani iar, în capitolul 20, arhanghelul Uriel relevându-i lui Enoh că șapte îngeri au păcătuit și vor fi înlănțuiți timp de 10 milioane de ani. Din faptul că acești „îngeri” erau numiți Veghetori înțelegem că aveau aceeași ocupație ca și conducătorul lor: de supraveghetori sau observatori ai experimentelor biologice. Astfel înțelegem și cine erau Igigi („ochii Pământului”), zeitățile minore ale mesopotamienilor, numite „zei decăzuţi” în Enuma Elish, pe care Enki le-a instigat la revoltă.
 
Conform legendelor sumeriene, odată ajuns pe planeta noastră, Enki a construit orașul Eridu („casa departe construită”), astăzi Tell Abu Shahrain (în Irak), numit și Urudu („locul măreţ”) sau Nunki („pământul Prinţului”), a cărui umbră „se întinde peste Mlaștina Șarpelui”. Mulți arheologii confirmă miturile, considerând Eridu cel mai vechi oraş din lume. Din lista regilor sumerieni reiese același lucru: primii doi conducători divini ai lumii, Alulim și Alalgar, au domnit în Eridu, domniile lor totalizând 18 șar, adică 64.800 de ani. Biblia ne mai oferă un indiciu în identificarea lui Enki cu Adam. Dacă Eridu era orașul în care au locuit Enki și familia sa, unul dintre urmașii lui Adam, stră-strănepotul lui Seth, se numea Iared, adică „cel din Eridu”.
 
Supărat că a fost pedepsit pe nedrept, Enki și-a propus să se răzbune pe principalul vinovat pentru aceste lucruri, tatăl său: să îi răpească ce avea mai de preț, adică tronul. Negăsind însă vreo cale de întoarcere acasă, mintea sa genială a pus la cale un plan. În Adversus Haereses, episcopul Irineu scria că Sophia „neputând să se întoarcă, ea a înțeles că Tatăl este incomprehensibil, s-a dus la locul ei și și-a schimbat patima în venerație pentru Tatăl”. Cu alte cuvinte, s-a prefăcut a fi fiul ascultător, ce se căiește în speranța că va fi primit înapoi. În textul Enki și ordinea lumii, Enki spunea că s-a născut în Cer și a venit pe Pământ, unde a asanat mlaștinile, umplându-le cu pești, apoi a umplut Tigrul și Eufratul cu „apă de viață dătătoare”. Adică și-a început cercetările biologice, respectând ordinele tatălui său. Planul a reușit iar Anu, înduplecat fiind și de fiica sa, i-a micșorat fiului exilat pedeapsa.
 
Miturile sumeriene spun că, după ce a coborât după Dumuzi în „lumea de jos”, Inanna l-a salvat parțial, el fiind nevoit să trăiască jumătate de an pe Pământ şi jumătate în lumea cealaltă. Unul dintre epitetele lui Osiris este „cel care sălăşluieşte în Orion cu un anotimp în cer şi un anotimp pe Pământ”, un epitet care nu are nicio explicaţie pentru egiptologi. Însă răspunsul se găseşte la sumerieni: Osiris / Dumuzi a fost nevoit să trăiască jumătate de an pe Pământ şi jumătate pe planeta natală. O poveste asemănătoare întâlnim şi la vechii greci unde Persefona, zeiţa lumii subterane, trăia jumătate de an pe Pământ, alături de mama ei, şi jumătate de an în lumea de jos, alături de soţul ei, Hades. Fără îndoială, grecii au preluat mitul lui Osiris / Dumuzi şi l-au atribuit nu zeului lumii inferioare, Hades, ci soţiei acestuia, Persefona.
 
Care a fost adevăratul motiv al exilării lui Enki? Acuzația de viol nu poate sta în picioare, din moment ce „victima” și-a urmat „agresorul” și chiar s-a căsătorit cu el. Orice tribunal pământean i-ar da câștig de cauză acuzatului, darămite unul „ceresc”. Prin urmare, acuzația de viol a fost doar pretextul prin care Consiliul zeilor și-a motivat decizia exilării. Cert este că această hotărâre s-a datorat relației sexuale dintre Enki și Sud. Însă de ce acest lucru i-a deranjat atât de mult pe împăratul An și pe ceilalți zei din Consiliu?
 
h2_55.121.5În creștinism, Lucifer a fost izgonit pe Pământ deoarece a încercat să-i ia locul tatălui său. Pentru hitiți, Alalu a fost detronat și exilat pe planeta noastră, întocmai ca la azteci, unde Quetzalcoatl l-a aruncat pe Tezcatlipoca pe Terra pentru a deveni el noul conducător al lumii. Însă, după cum am văzut, fiul nu a încercat să-și detroneze tatăl. Motivul real pentru care Anu și-a gonit fiul a fost teama de a-și pierde tronul. Grecii susțineau că Uranus, care putea vedea viitorul, și-a exilat copiii deoarece știa că unul dintre ei îl va detrona. Egiptenii aveau o variantă mai apropiată de adevăr, Plutarh relatând că motivul pentru care Ra a împiedicat-o pe Nut să nască era teama de o uzurpare a propriei sale puteri. Conform acestei variante, Ra nu se temea, precum Uranus, că unul dintre copiii săi îi va lua tronul, ci un nepot. Scandinavii relatau un lucru asemănător: Loki și copiii săi au fost alungați din Asgard (lumea zeilor) pe planeta noastră, din cauza unei profeții care spunea că zeii vor fi distruşi de către aceștia. Surprinzător sau nu, Biblia ne oferă aceeași variantă. „Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!”, spunea Domnul în timpul procesului. Zeii l-au izgonit pe Adam / Enki de teamă că el ar putea gusta din pomul vieții… Ce ar putea fi acest pom? Evident, tot o metaforă, la fel ca pomul cunoașterii. A mânca din pomul vieții înseamnă a crea viață. Sau, cu alte cuvinte, a face un copil.
 
Teama zeilor că Adam ar putea gusta din pomul vieții după ce a mâncat din cel al cunoașterii nu este decât teama de nașterea unui copil în urma relațiilor sexuale dintre cei doi. Acesta este motivul pentru care a fost exilat doar Adam, nu și sora sa: au fost despărțiți pentru a se împiedica astfel relațiile sexuale ce ar duce la nașterea unui copil. Egiptenii susțineau același lucru: Geb și Nut au fost despărțiți de către Ra. Însă planul zeilor a fost dat peste cap de decizia Evei de a-și urma alesul inimii.
 
De ce le era teamă zeilor de acest copil? Deși Enki era primul său fiu, împăratul Anu îl prefera pe Enlil, mezinul. Pe acesta îl considera mâna sa dreaptă, și îl dorea urmaș al său la tron. Însă, conform legilor, fiul cel mare primea tronul și, după el, primul său fiu. În cazul în care noul împărat nu avea fii, moștenitor al tronului devenea fratele său mai mic. Dacă Enki putea fi scos din ecuație, fiind trimis pe Pământ, nu același lucru se putea spune despre un eventual fiu al acestuia, care ar fi devenit moștenitorul de drept al imperiului. Mai ales dacă ambii părinți ai săi ar fi fost copiii lui Anu, nu ar fi existat niciun dubiu că acel copil ar fi fost urmașul împăratului. Iar Enki și Ninhursag nu erau doar copiii lui Anu, ci chiar clonele lui. Prin urmare, un copil al lor ar fi devenit din punct de vedere genetic identic cu împăratul, ceea ce i-ar fi eliminat din cursa pentru tron pe ceilalți pretendenți, care ar fi avut o parte din genele lui Anu. Și cum Enlil trebuia să moștenească imperiul conform dorinței conducătorului lor, Enki nu trebuia să aibă moștenitori. Dar inevitabilul s-a produs, mult temutul copil făcându-și apariția în cele din urmă.
 
Sursa:
 
 
=======================================
=======================================================
================================================================

duminică, 29 septembrie 2013

Breaking News 3. In curand, Africa neagră si misterele sale. Giant Foot Print 200 Million Yrs Old. A real mystery that needs close scientific examination.


Michael Tellinger shows off what could be one of the best pieces of evidence that there were giants on Earth a long, long time ago. Geologists have marvelled at this giant foot print in rough granite, about 4 feet long. Some still say that it is a natural erosion pattern.






It is located in South Africa, near the town of Mpaluzi, close to the Swaziland border. It is estimated to be between 200 million and 3 Billion years old because of our current understanding of the formation of granites in Earth’s history. This dating immediately causes great debate and argument – so I urge you to keep your mind open and focused on the evidence.






This amazing footprint in granite was discovered in 1912 by a hunter called Stoffel Coetzee, while hunting in the remote area. At the time this was a deeply remote part of South Africa known as the Eastern Transvaal, teeming with wild life, including antelope and lions. It remains in the same condition as it was when first discovered and the possibility that this was a carved hoax is extremely low because of its remote location. Even today, it is difficult to find.



The real mystery is how this amazing phenomenon occured.

 YES – It is granite – it is a well recognised geological part of South Africa and recorded on all geological maps – that is why this footprint is such an incredible mystery. It can be desribed as a “phenocrystic” granite, OR coarse porphyritic granite, that underwent several different stages of cooling. The result being an interesting mixture of large and small granules. This is why granite companies are keen to mine this area for granite because it will look really “pretty” when polished. In the official Geology Of South Africa, this outcrop is called Mpuluzi Batholith (Granite) and the official dating of this rock produced dates of around 3,1 billion years.
A real mystery that needs close scientific examination.

Sursa:
http://www.endalldisease.com/giant-foot-print-200-million-yrs-old-2/
======================================================
===========================================================
==============================================================






Michael Tellinger shows off what could be one of the best pieces of evidence that there were giants on Earth a long, long time ago. Geologists have marvelled at this giant foot print in rough granite, about 4 feet long. Some still say that it is a natural erosion pattern.

Personally I find that suggestion highy improbable for various reasons that I will not go into here. Prof. Pieter Wagener from UPE, suggests that "there is a higher probability of little green men arriving from space and licking it out with their tongues, than being created by natural erosion".

It is located in South Africa, near the town of Mpaluzi, close to the Swaziland border. It is estimated to be between 200 million and 3 Billion years old because of our current understanding of the formation of granites in Earth's history. This dating immediately causes great debate and argument - so I urge you to keep your mind open and focused on the evidence.

This amazing footprint in granite was discovered in 1912 by a hunter called Stoffel Coetzee, while hunting in the remote area. At the time this was a deeply remote part of South Africa known as the Eastern Transvaal, teeming with wild life, including antelope and lions. It remains in the same condition as it was when first discovered and the possibility that this was a carved hoax is extremely low because of its remote location. Even today, it is difficult to find.

The real mystery is how this amazing phenomenon occured - I have no idea - but here it is and we cannot wish it away.

YES - It is granite - it is a well recognised geological part of South Africa and recorded on all geological maps - that is why this footprint is such an incredible mystery. It can be desribed as a "phenocrystic" granite, OR coarse porphyritic granite, that underwent several different stages of cooling. The result being an interesting mixture of large and small granules. This is why granite companies are keen to mine this area for granite because it will look really "pretty" when polished. In the official Geology Of South Africa, this outcrop is called Mpuluzi Batholith (Granite) and the official dating of this rock produced dates of around 3,1 billion years.

A real mystery that needs close scientific examination.

Licenţă YouTube standard

================================
=============================================
===============================================================

joi, 26 septembrie 2013

Breaking News. In ATENTIA Parchetului General al Romaniei. Incredibil, dar adevarat! Fostul ministru al Culturii Kelemen Hunor, a plecat ACASA... cu Raportul arheologic despre Roșia Montană! Aloo... Domnulee... Romania, tara asta, nu e mosia lasata tie mostenire!!!


Arhitectul Șerban Cantacuzino a povestit în cadrul unei conferințe de presă despre Roșia Montană ce a avut loc luni, că Ministerul Culturii deține un raport arheologic despre Masivul Cârnic, realizat de trei profesori universitari de la Universitățile din Oxford și Leicester.

Serban Cantacuzino, președintele fundației Pro Patrimonio, a plătit pentru acest raport cu 10.000 de lire sterline, însă nu l-a văzut niciodată, acesta fiind ținut secret de ministrul Culturii. Raportul a fost realizat în 2010, în perioada în care ministru al Culturii era Kelemen Hunor.

Șerban Cantacuzino a povestit că a purtat o discuție cu reprezentanții ministerului la acea perioadă, aceștia spunându-i că realizează cât de important este un raport arheologic despre Masivul Cârnic, pentru dosarul de clasare în lista UNESCO, dar că nu au bani pentru a-l plăti. Așa că Șerban Cantacuzino, prin fundația Pro Patrimoniu al cărui președinte este, a hotărât să plătească 10.000 de lire sterline pentru raport.
 
 Ministerul Culturii a dat bani doar pentru deplasarea celor trei profesori universitari și pentru diurnă.

 "După ce raportul a fost terminat, nu am primit nici măcar o copie a acestuia", a declarat Șerban Cantacuzino.

 Experții au spus că au semnat o clauza de confidențialitate cu Ministerul Culturii, astfel că nu pot să divulge concluziile raportului, a mai completat Cantacuzino, deși banii au fost plătiți de către Pro Patrimoniu direct către firma profesorilor arheologi.

 Pro Patrimoniu a dat în judecată Ministerul Culturii și firma profesorilor arheologi acum șase luni, invocând legea 52/2003, a transparenței, pentru că raportul este dat dispărut.

 "Probabil acel raport conține date care spun că patrimoniul de la Roșia Montană nu are cum să fie distrus, cât de important este, altfel nu-mi explic de ce l-ar ține ascuns", a completat Șerban Cantacuzino.


 Când Șerban Cantacuzino a trimis o solicitarea ministerului pentru a-i furniza raportul de expertiză despre Masivul Cârnic, ministerul a spus că nu are cunoștință de existența raportului, nu deține și nici nu a deținut raportul.

 Documentele care dovedesc existența raportului de expertiză asupra semnificației sitului Roșia Montană: AICI - http://www.b365.ro/media/other/201309/omcpn-nr-1142-din-07-09-2010_80073100.pdf - Ordin emis de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și AICI - http://www.b365.ro/media/other/201309/nota-nr-3655-din-18-08-2010_19214800.pdf - notă emisă de consilierul personal al ministrului către ministrul Culturii Kelemen Hunor referitoare la vizita specialiștilor de la Universitatea Oxford în vederea întocmirii raportului.
 
 
 Update: Kelemen Hunor, fostul ministru al Culturii, recunoaște că a plecat acasă cu raportul arheologic despre Roșia Montana.
 
 
Fotografie: RAPORT DESPRE ROSIA MONTANA REALIZAT DE EXPERTI STRAINI, TINUT SECRET DE MINISTERUL CULTURII !! DE CE? ??

 Sursa:
Raport despre Roșia Montană, ținut SECRET de Ministerul Culturii. Ministerul, dat în judecată - See more at: http://www.b365.ro/raportul-despre-ro-ia-montana-pe-care-ministerul-culturii-il-ine-secret_194954.html#sthash.NsPUnfCN.dpuf
====================================================================
=====================================================
===================================
1. VIDEO Kelemen Hunor: Includerea Rosia Montana in UNESCO, imposibila fara vointa Primariei. Eu am raportul arheologilor . HotNews.ro  . Marţi, 24 septembrie 2013

2. Kelemen Hunor recunoaște că a plecat acasă cu raportul arheologic despre Roșia Montană - See more at: http://www.b365.ro/kelemen-hunor-recunoaste-ca-a-plecat-acasa-cu-raportul-arheologic-despre-rosia-montana_195017.html#sthash.5VO37YNG.dpuf

3. http://www.b365.ro/media/other/201309/omcpn-nr-1142-din-07-09-2010_80073100.pdf

4. http://www.b365.ro/media/other/201309/nota-nr-3655-din-18-08-2010_19214800.pdf

5. http://www.b365.ro/media/other/201309/adresa-raspuns-solicitare-fpp_51187100.pdf
===================
=================================
==========================================

luni, 23 septembrie 2013

Un punct de vedere interesant! Pământul, ca „grădină zoologică”! Zeii care l-au creat, au fost "exilati" aici! Motivul real al acestui exil nu ar fi răzvrătirea fiului cel mare împotriva tatălui său, ci unul de natură sexuală! Partea a IV-a. [16. Adam şi Eva ; Secretele zeilor by KLAUDYU]

 
Vechiul Testament relatează că, după una dintre nenumăratele lor împreunări incestuoase, cei doi au adormit goi, în mijlocul naturii. Trezindu-se seara, și-au dat seama că puteau fi surprinși și s-au grăbit să se acopere cu ce au găsit la îndemână:Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.
 
Fatidica soartă a făcut ca în acel moment să-și facă apariția tatăl: „Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului”. Fiind strigat de către tatăl său, Enki a fost nevoit să iasă gol de după copaci:Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: Adame, unde eşti? Răspuns-a acesta: Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns”.
 

 
Există chiar o tăbliţă sumeriană ce înfăţişează acest moment, în care Enki şi Inanna stau goi în faţa lui Anu. Probabil puțin șocat de acea apariție neașteptată, Anu l-a întrebat: „nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci? Neavând încotro, Adam și-a recunoscut fapta, susținând însă că a fost sedus:femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat”. Și e posibil să fi spus adevărul, deoarece tăblița BM 23631 și textul Enlil și Ninlil susțin că ea este cea care a făcut primul pas.
 
La rândul său, Eva / Inanna a dat vina pe fratele său:Şi a zis Domnul Dumnezeu către femeie: Pentru ce ai făcut aceasta? Iar femeia a zis: Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat”. Susținând că Șarpele a amăgit-o, Eva a dat de înțeles că a fost violată, variantă păstrată în miturile multor popoare.Mâinile sale nespălate și le-a pus pe mine”, spunea ea într-un text numit de S. Langdom într-un articol din Revista de asirologie și arheologie orientalăo liturghie clasică a lui Inanna”. Iar în Coborârea Inannei, „ea îl privește cu privirea morții, îi vorbește cu vorbe de mânie, strigă la el cu strigătul vinovăției”. Dând crezare fiicei, tatăl a izbucnit: „pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii”. A hotărât chiar și pedeapsa pentru fiul neascultător: „blestemat va fi pământul pentru tine!”, adică planeta noastră va deveni locul osândirii sale sau închisoarea sa.
 
 
Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”, a continuat tatăl. Și s-a ținut de cuvânt, după cum demonstrează textul sumerian Inanna și Ebih, unde An a sfătuit-o pe Inanna să-l dea în judecată pe cel supranumit „Marele Șarpe”, Azag („locul apei”, nume identic cu cel atribuit de babilonieni lui Enki, Ea, care înseamnă „casa apei”). La procesul judecat de Consiliul Zeilor, Anu a declarat, conform Bibliei: „Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!…”.
 
Popol Vuh a maiașilor prezintă cuvintele zeului suprem într-un mod asemănător: „Trebuie să ajungă din întâmplare egali cu noi, Făuritorii lor, care putem vedea departe, care știm totul și vedem totul? Oare trebuie să fie ei înșiși zei?”. Sentința a fost dată în scurt timp, hotărându-se ca Enki să fie exilat pe Pământ:de aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat”. Prin urmare, Enki urma să-și continuie munca pe Pământ, nefiindu-i însă permis să se întoarcă acasă.
 
Enki si Inanna surprinsi de Anu
Același lucru îl afirmă și textul Inanna și Ebih: Marele Șarpe a fost găsit vinovat de către judecători și pedepsit. „Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”, i-a spus tatăl ceresc fiului osândit. Tot de la sumerieni avem tăblița CT.15.28-29, care susține că păstorul Dumuzi („adevăratul fiu”) și-a violat sora, pe Geștinanna.
 
Textul Inima lui era plină de lacrimi afirmă că el a fost pedepsit pentru această faptă. În alt text, numit Cel mai amar plâns, șapte polițai îl prind pe Dumuzi „lângă marele zăgaz din deșertul Emuș („casa șerpilor”)”. Luat pe sus din propria locuință, Dumuzi a fost trimis în „lumea de jos”, exprimare care i-a făcut pe cei mai mulți să creadă că a fost ucis, echivalând „lumea de jos” cu Infernul. De aceea, în Moartea lui Dumuzi, zeul este ucis de cinci demoni galla în stâna surorii sale, Geștinanna. Însă această lume se referă în realitate la Terra, ce poate fi considerată o lume de jos, ținând cont că zeii locuiau sus, în Cer.
 
 
Același lucru reiese și din mitul egiptean al lui Osiris: zeul nu a fost ucis, devenind conducătorul lumii subterane, ci a fost trimis în „lumea de jos”, Pământul, devenind conducătorul planetei. Doar astfel a putut să se întoarcă printre zei pentru a-și lăsa soția însărcinată. O tăbliță sumeriană chiar îl înfățișează pe Enki legat de mâini și de picioare, alături de el fiind reprezentați șerpi dar și o stea din care pleacă o săgeată în jos. Steaua era simbolul pentru zeu iar săgeata, în sumeriana arhaică, se citește „bur, buru”, care înseamnă „gonit”. Prin urmare, acel simbol ne explică faptul că Enki era zeul exilat, săgeata îndreptată în jos indicând destinația sa: „lumea de jos” sau Pământul.
 
Arestarea lui Enki nu a fost lipsită de peripeții, textele sumeriene afirmând că a fost prins abia după o urmărire ca în filme. După ce a fost ajuns din urmă, Enki a fost agresat de către acei polițiști, numiți uneori demoni, semn că nu avea de gând să se predea fără luptă. Iată cum prezintă evenimentul Moartea lui Dumuzi:
În stână intră primul demon,
Pe Dumuzi-l împinge cu acul în obraz (o substanță paralizantă injectată?);
În stână intră și al doilea demon,
Lovindu-l pe Dumuzi-n obraz cu bâta-i ciobănească;
În stână intră și al treilea demon
Și putineiul sfânt își schimbă locul;
În stână intră și-al patrulea demon,
Căușu-i sacru atârnat căzu de pe pironul său;
În stână intră și-al cincilea demon,
Sfărâmat e putineiul, nu mai primește lapte.
 
 
Se pare că acești „demoni” erau conduși de fratele mai mic al lui Enki și Inanna, Enlil, mâna dreaptă a lui Anu și moștenitorul tronului. Cel puțin asta susțin egiptenii, pentru care Seth și cei 72 de complici ai săi l-au capturat pe Osiris și l-au închis într-o cutie uriașă. Iar în creștinism, Lucifer a fost aruncat pe Pământ după ce a fost învins de fratele său mai mic, Mihail, și armata de îngeri a acestuia.
 
Câți ani avea Enki când a fost exilat? Dumuzi la sumerieni, Tammuz la babilonieni sau Adonis la greci și fenicieni erau tineri și frumoși. Dar, din păcate, nu ni se oferă niciun indiciu despre vârstă. Însă în Despre Isis și Osiris, istoricul Plutarh scria că unii egipteni considerau că Osiris a domnit timp de 28 de ani, alții că a trăit 28 de ani. Cum episodul în care a fost trimis în lumea de jos s-a întâmplat înainte ca el să devină stăpânul Terrei, cel mai probabil 28 se referă nu la anii de domnie, ci la vârsta sa în momentul exilului.
 
 
După ce l-a izgonit pe Adam, Biblia susține că Dumnezeua pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii”. Deși heruvimii definesc actualmente în creştinism o clasă de îngeri, pentru evrei erau creaturi cu corpuri de leu sau de taur, aripi de vultur şi capete de om. Grecii numeau aceste făpturi sfincşi, indienii purushamriga, sumerienii lamma și alad iar akkadienii și babilonienii, lamassu și ședu. Să fie oare vorba despre o astfel de creatură?
 
În Vechiul Testament, Dumnezeul biblic este numit de foarte multe ori Cel ce şade pe heruvimi”. Se pare că acest fapt se datorează profetului Iezechiel, care a văzut cum „slava Dumnezeului lui Israel s-a pogorât de pe heruvim”. (9:3) Acest Dumnezeu se deplasa într-un „vânt vijelios, un nor mare şi un val de foc, care răspândea în toate părţile raze strălucitoare; iar în mijlocul focului strălucea ca un metal în văpaie. Şi în mijloc am văzut ceva ca patru fiare, a căror înfăţişare semăna cu chipul omenesc. Fiecare din ele avea patru feţe şi fiecare din ele avea patru aripi. Picioarele lor erau drepte, iar copitele picioarelor lor erau cum sunt copitele picioarelor de viţel şi scânteiau ca arama strălucitoare, iar aripile lor erau sprintene. De cele patru părţi ele aveau sub aripi mâini de om şi toate patru îşi aveau feţele lor şi aripile lor. Aripile lor se atingeau una de alta, şi când mergeau, fiarele nu se întorceau, ci fiecare mergea drept înainte. Feţele lor? – Toate patru aveau câte o față de om înainte, toate patru aveau câte o faţă de leu la dreapta, toate patru aveau câte o faţă de bou la stânga şi toate patru mai aveau şi câte o faţă de vultur în spate. Feţele lor şi aripile lor erau despărţite în partea de sus, şi, la fiecare, două din aripi erau întinse, iar două le acopereau trupul. Fiecare fiară mergea drept înainte şi mergea încotro îi dădea duhul să meargă şi în mersul său nu se întorcea. Înfăţişarea acestor fiare se asemăna cu înfăţişarea cărbunilor aprinşi, cu înfăţişarea unor făclii aprinse; printre fiare curgea foc, iar din foc ţâşneau raze şi fulgere. Fiarele alergau înainte şi înapoi iute ca fulgerul. Când mă uitam eu la fiare, iată am văzut jos, lângă aceste fiare, câte o roată la fiecare din cele patru feţe ale lor. Aceste roţi, după înfăţişarea lor, parcă erau de crisolit, iar după făptură toate aveau aceeaşi înfăţişare. Şi după alcătuirea şi după făptura lor ele parcă erau vârâte una în alta.” (1:4-16)
 
Acest ciudat mijloc de deplasare al lui Yahweh nu poate fi decât o navă spațială, descrisă în modul simplist al unui om ce a trăit acum câteva milenii, concluzie la care a ajuns la începutul anilor 1970 și cercetătorul NASA Joseph Blumrich. Mai mult, inginerul german Hans Herbert Beier a realizat o schiţă după clădirea pe care Ezechiel a construit-o pentru „carul Domnului”, demonstrând că naveta încăpea perfect în templu.
 
Cele patru „fiare” din componența navei, cu capete de om, bou, leu și vultur, i-a dus cu gândul pe evrei la heruvimi, care erau compuși din părți din aceste patru ființe. Observăm și din alte cărți ale Biblieiacești „heruvimi” erau doar un mijloc de transport divin:Şi s-a suit pe heruvimi şi a zburat; zburat-a pe aripile vântului” (Psalmul 17:12) sau „Plecat-a cerurile şi s-a coborât și sub picioarele lui era negură deasă. Şezut-a pe heruvimi şi a zburat, zburat-a pe aripile vântului! Din negură și-a făcut adăpost și cort împrejurul său; cu ape întunecoase şi cu nori negri era înfăşurat. De strălucirea ce-i mergea înainte se împrăştiau norii, aruncând grindină şi cărbuni de foc.” (A doua Carte a Regilor 22:10-13).
 
Sursa:
 
 
=======================================
=======================================================
================================================================

miercuri, 18 septembrie 2013

Breaking News. 14 minute VIDEO despre cultura si civilizatia megalitica din Romania. Site-ul Romania Megalitica a reusit sa impuna "conceptual", sa atraga ATENTIA asupra nepretuitelor artefacte, preistoriei acestor locuri. FELICITARI, TV Digi24 !

 
Sa cercetam impreuna, Megalitii din Romania:
 
Calatorule pe net, opreste-te o clipa ! Daca acum nu esti pregatit, e bine sa revii ! Acesta nu este un Blog de stiri. Nu este un Blog de divertisment. Va astept pe cei interesati cu materiale, comentarii, poze. Din pacate, eu nu dispun de o situatie financiara care sa-mi permita o documentare in teren, sau mai ales acolo, unde cred ca s-ar impune! Alerg pe NET sute de ore, caut PHOTO, comentarii, video-clipuri care sa corespunda ideilor mele, si avand in vedere ca nu le folosesc in scop comercial, le postez aici, alaturand cateva opinii.
 
 MULTUMESC frumos autorilor! Romania trebuie asezata in contextul civilizatiei megalitice, civilizatiilor stravechi. Ca teritoriu, artefacte, este fara indoiala, parte integranta a culturii si civilizatiei megalitice globale. Avem suficiente PROBE! Concomitent, se impune cu NECESITATE, descoperirea si protejarea acestor valori! Pasivitatea autoritatilor, in multe situatii, este criminala! Admin - Posibilitate contact: vburcu2005@yahoo.com
miercuri, 16 iunie 2010
 


 
Digi24.ro
25.11.2012
 
 




















 










-----------------------------------------------------------------------------
România din interior - România megalitică . VIDEO.
Digi24.ro
25.11.2012 ; de la min 1 la min 14. [ 14 minute ]

 
==========================================================
=============================================
==============================

 
Romania Megalitica ... exista !
Existenta multimilenara... pierduta prin vremuri... interzisa...
Ma bucur, sunt fericit!
Dar... sa nu uitam:
ATENTIE la ce spun OFICIALII din MINISTERE...
Incredibil, dar ADEVARAT... DOAR EI... habar nu aveau!
Alooo... cine va plateste si pentru ce ???
Admin Romania Megalitica
(azi 18 septembrie 2013, am gasit VIDEO pe net)
===================================
===================================================
=====================================================================
 

Click here!

Follow Vasile Burcu

COUNTERsite

BING, Search romania megalitica:

TOP 10. Cele mai citite Postări