Nu ati gasit ce cautati? Incercati Google search pe siteul nostru!

Google Translate

vineri, 13 septembrie 2013

Un punct de vedere interesant! Pământul, ca „grădină zoologică”! Zeii care l-au creat, au fost "exilati" aici! Motivul real al acestui exil nu ar fi răzvrătirea fiului cel mare împotriva tatălui său, ci unul de natură sexuală! Partea a II-a. [16. Adam şi Eva ; Secretele zeilor by KLAUDYU]

 
Sumerienii credeau că Enlil a fost exilat pe Pământ după ce a violat-o pe fecioara Ninlil. Pentru japonezi, Susano-o a fost izgonit pe planeta noastră după ce a încercat să-și violeze sora. În ambele cazuri, motivul exilului este agresiunea sexuală. Indiferent dacă s-a produs sau nu violul, poate fi considerat Enlil autorul acestei fapte? Miturile tuturor popoarelor ni-l prezintă că fiind fiul ascultător, ce îndeplinea întotdeauna ordinele tatălui său. Ca o persoană ce respecta întotdeauna regulile, la fel ca un soldat disciplinat, e greu de crezut că ar fi încălcat atât de grav o lege, riscând să-și piardă statutul și respectul celorlalți și, mai ales, pe al tatălui său. În același timp, fratele său mai mare, Enki, a demonstrat de nenumărate ori că nu dă doi bani pe legi ori pe ordinele tatălui său, preferând să-și guverneze viața după propriile reguli. Dintre cei doi, Enki ar fi cel mai predispus la o asemenea faptă.
 
De altfel, pentru japonezi, el este exilatul ce a încercat să-și violeze sora, Susano-o și Enki fiind aceeași persoană. În plus, știm motivul pentru care Enlil a fost trimis pe Pământ: pentru a conduce planeta. Miturile demonstrează că și după sosirea sa aici a rămas mâna dreaptă a tatălui său, respectându-i în continuare ordinele și regulile. Prin urmare, nicio dovadă că relația dintre ei ar fi fost afectată în vreun fel. Însă despre motivul sosirii lui Enki pe Terra nu se știe mare lucru. Singura menționare în acest sens este un text în care zeul susține că a fost trimis pentru a căuta aur. Relația tensionată dintre el și tatăl său, păstrată în legende, ori predilecția sa către răzvrătire trebuie să aibă un motiv temeinic.
 
Ceva trebuie să se fi întâmplat între ei înainte de sosirea lui Enki pe Terra. Iar violarea lui Ninlil rămâne o variantă logică. Textul Enlil și Ninlil afirmă că Enlil a vărsat în pântecele ei „sămânța lui Suen-Așimbabbar”. Așimbabbar și Suen erau epitetele lui Nanna, identificat de noi cu Enki. Enlil nu ar fi putut să verse în pântecele fetei sperma fratelui său. Singurul capabil de acest lucru nu putea fi decât Enki. Un alt indiciu este faptul că, după acest act sexual, Ninlil l-a născut pe Nergal-Meslamtaea. Însă Nergal, cunoscut mai ales sub numele Marduk, era fiul lui Enki în mitologia mesopotamiană. Ceea ce înseamnă că mitul se referă la Enki, și nu la Enlil. Cine era victima?
 
Pentru japonezi, ea era sora lui. Pentru popoarele din Mesopotamia, singura zeiță cu care Enki a avut o relație este într-adevăr sora sa. Într-un mit de la 1800 î.Hr. se spune că Enki s-a unit cu Ninhursag („Stăpâna Muntelui Înalt”), care a născut-o pe Ninsar („Stăpâna plantelor verzi”). Enki s-a împreunat şi cu aceasta, din uniunea lor apărând zeiţa Ninkurra („Stăpâna ţării”). Ninkurra este la rândul ei însămânţată de Enki şi o naşte pe Uttu („vegetaţia”). Zeul se culcă şi cu aceasta, însă Ninhursag îi ia sămânţa şi o transformă în opt plante. Deoarece Enki mănâncă plantele, Ninhursag îl blesteamă şi acesta se îmbolnăveşte, opt organe fiindu-i afectate. În final îl iartă şi, pentru a-l vindeca, ea creează opt fiinţe divine (Abu, Nintulla, Ninsutu, Ninkasi, Nanshe, Azimua, Ninti şi Enshag), câte una pentru fiecare organ bolnav. Deşi mitul a fost interpretat ca fiind despre crearea lumii (apa dulce, reprezentată de Enki, udă pământul, ajutând la creşterea plantelor), povestea are mai mult sens interpretată aproape mot-a-mot. Adică Enki și Ninhursag au întreținut relații sexuale.
 
Inanna si Dumuzi
 
Despre această relație amintesc multe alte scrieri antice. În textul babilonian Întronarea lui Iștar ca regină a cerului, Iștar se căsătorește cu Sin, zeul Lunii. În Asiria, prin secolul IX î.Hr., zeului Așșur i s-a atribuit ca soție Iștar. Dumuzi la sumerieni sau Tammuz la babilonieni a fost primul iubit al zeiței Inanna / Iștar. Babilonienii chiar îl numeau „unicul frate al lui Iștar”. În Egipt, Osiris și Isis erau cei doi frați care se iubeau încă din burta mamei lor. Sin, Așșur, Dumuzi, Tammuz și Osiris sunt diferite nume ale lui Enki. Iar Inanna / Iștar ori Isis este sora acestuia, Ninhursag. Legenda hitită Regatul din ceruri povesteşte același lucru ca mitul sumerian: fiul cel mare a lui An, Kumarbi, s-a împreunat de nenumărate ori cu zeiţa Muntelui.
 
Pe Kumarbi l-am identificat deja cu Enki iar Zeița Muntelui nu poate fi decât Doamna Muntelui Înalt, Ninhursag. O altă legătură între cei doi este indicată de un alt text sumerian, în care Ninhursag este numită Tsir, adică „Șarpele”. Acesta era în mod normal epitetul lui Enki iar faptul că amândoi au fost numiți „șerpi” ne duce la concluzia că făceau parte din aceeași familie. Deși toate aceste mituri sugerează că Ninhursag s-a împreunat cu Enki de bună voie, nu putem să îl uităm pe cel care susține că ea a fost violată, urmându-și apoi agresorul în exil și chiar căsătorindu-se cu el.
 
Să fie într-adevăr Enki cel care și-a violat sora, fiind astfel pedepsit cu exilul pe planeta noastră? La fel ca sumerienii și japonezii, și gnosticii susțin că da. Pentru ei, una dintre entitățile superioare, eonul Sophia, a fost exilată din cauza patimii cu care și-a îmbrățișat perechea. Episcopul Irineu scria în Adversus Haereses: „Sophia s-a aprins de patimă pentru a-și îmbrățișa eonul pereche, Theletos. Această patimă s-a născut mai întâi printre cei care erau uniți cu Nous și Aletheia (doi dintre cei patru eoni care constituiau prima tetrada pythagoreică, pe care gnosticii o considerau rădăcina tuturor lucrurilor), dar a trecut prin pângărirea acestui eon degenerat, care a săvârșit nelegiuire sub motivul iubirii, dar aceasta a fost de fapt o influență a nesocotinței.” Nelegiuirea sub motivul iubirii nu poate fi decât violul. Patima cu care și-a îmbrățișat perechea, influență a nesocotinței, care a dus la pângărire, sugerează același lucru. Gnosticii chiar au avut grijă să ne lase și un indiciu pentru identificarea eonului exilat: „sophia”, în limba greacă, înseamnă „înțelepciune”. Iar zeul înțelepciunii în toate culturile era Enki.
 
Și indienii au păstrat acest viol în cărțile lor sfinte, atribuindu-l însă nașterii lumii și eliminând exilul. Potrivit Vedelor, într-o zi, zeul Prajapati a vrut să-și violeze fiica, pe Usas. Aceasta, pentru a scăpa de el, s-a transformat în căprioară și s-a ascuns în pădure. Însă tatăl ei a găsit-o și s-a transformat în cerb. Zeii, șocați de această faptă, l-au pedepsit pe Prajapati. Când religia vedică s-a transformat în brahmanism, Prajapati a devenit Șiva. Iar acesta este Enki, după cum am demonstrat deja. Prin urmare, din nou întâlnim același personaj aflat în legătură cu violul.
 
Geb & Nut
 
La rândul lor, egiptenii au modificat povestea, pentru a ascunde adevăratul motiv al sosirii zeilor pe planeta noastră. Doi frați, Geb (zeul Pământului) și Nut (zeița cerului) s-au hotărât să se împreuneze. Din motive necunoscute, zeul suprem Ra s-a opus acestei relații și i-a despărțit pe cei doi frați. Însă a fost prea târziu: Nut rămăsese însărcinată. Supărat la culme, Ra i-a interzis acesteia să nască în cele 360 de zile ale anului. Însă zeului Thoth i s-a făcut milă de ea și i-a oferit cinci zile suplimentare în care să nască, zile câștigate la zaruri din partea Lunii. De atunci anul a devenit de 365 de zile. În acest mit, Geb, zeul Pământului, este Enki al sumerienilor, Stăpânul Pământului.
 
 Sora sa, zeița cerului, este aceeași Inanna / Iștar, cea supranumită de multe ori „regina cerului”. Iar pe Ra l-am identificat deja cu An al sumerienilor, tatăl celor doi. Opoziția crâncenă a lui Ra față de această relație sexuală ne indică faptul că nu era una normală, lucru care ne duce cu gândul la posibilitatea aceluiași viol despre care aminteau alte popoare. Un papirus de la sfârșitul civilizației faraonice, din timpul Dinastiei a XXX-a, de la Saft el-Hinneh, în Delta Nilului, face lumină în această poveste, susținând că Geb și-a violat mama. Însă nu Tefnut, mama lui Geb, a fost victima agresiunii sexuale, ci sora sa, cea considerată în mai toate culturile mama zeilor și a oamenilor. Mitul lui Geb și Nut ne indică și locurile în care s-a petrecut acțiunea. Relația dintre cei doi a avut loc pe vremea când anul avea 360 de zile, iar singurul loc cu acest an este planeta zeilor. Când Nut a născut, anul avea 365 de zile, adică se afla pe Pământ.
 
Rapirea Persephonei
 
Despre o răpire soldată cu un viol vorbeau și grecii. Zeul lumii subterane, Hades, a  zărit-o într-o zi pe nepoata sa, Persephone, fiica zeilor Zeus și Demeter. Apăsat de singurătate și îndrăgostit lulea, Hades s-a hotărât să se căsătorească cu nepoata sa. Știind însă că ea nu va accepta de bună voie să-l însoțească în Lumea de Jos, a pândit-o până când a rămas singură. Apoi a răpit-o și a dus-o în lumea sa, unde i-a devenit soție. Deși nu este specificat violul în mod explicit, ne imaginăm că au avut loc relații sexuale între înfierbântatul zeu și frumoasa sa mireasă. Aflând cele întâmplate, mama fetei, Demeter, a hotărât să pustiiască Pământul până când fiica îi va fi înapoiată.
 
 Temându-se ca nu cumva să moară toate viețuitoarele Terrei, zeii i-au cerut lui Hades să o trimită înapoi pe Persephone. Deoarece acesta a refuzat, zeii l-au trimis pe semizeul Herakles (Hercule la romani) să o recupereze. Însă, când fata a ajuns în brațele mamei sale, a cerut să fie lăsată să se întoarcă la soțul ei. Pentru a-i împăca și pe cei doi soți, și pe mamă, Zeus a hotărât ca Persephone să locuiască jumătate de an pe Pământ, alături de mama ei, şi jumătate de an în lumea de jos, alături de soţul său. Preferând să stea în Lumea de Jos alături de violatorul său, Persephone a reacționat întocmai ca Inanna a sumerienilor. Iar pe Hades l-am identificat deja cu Enki. Prin urmare, este vorba despre același eveniment consemnat de multe popoare din antichitate.
 
Acest exil din cauza unui act sexual se află bine ascuns chiar în Biblie, la începutul ei. Cartea Facerea (ori Geneza) ne spune că primii oameni au fost izgoniți din Grădina Edenului după ce au mâncat fructul cunoașterii. Pigmeii mbuti din Congo au un mit asemănător: fiinţa supremă a creat un paradis în care să locuiască oamenii, interzicându-le acestora să mănânce din fructul arborelui tahu. Oamenii au încălcat regula şi au fost nevoiţi să îndure neajunsurile vieţii de muritor. Cunoașterea în Biblie se referă de obicei la raporturi sexuale. De exemplu: „După aceea a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain” (Facerea 4:1); „După aceea a cunoscut Cain pe femeia sa şi ea, zămislind, a născut pe Enoh” (Facerea 4:17); „Adam a cunoscut iarăşi pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut un fiu şi i-a pus numele Set” (Facerea 4:25); „Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat” (Facerea 19:8); „Iar ei au cunoscut-o pe ea şi şi-au bătut joc de ea toată noaptea până dimineaţa” (Judecători 19:25).
 
Prin urmare, cunoașterea dobândită de cei doi e posibil să fie cea sexuală. Astfel, abia după ce au dobândit această „cunoaștere” și au părăsit Edenul, Adam și Eva au avut copii. Cuvântul „eden” provine din sumerianul „edin” („sălașul celor drepți”), ce a devenit „edinu” („stepă” sau „câmpie”) în akkadiană. „Cei drepți” erau zeii sumerienilor iar sălașul acestora poate fi planeta lor, adevărata lor casă. Dumnezeul biblic se plimbă prin grădina acestui loc, ceea ce înseamnă că într-adevăr locuia acolo. Adam și Eva erau primii oameni iar Dumnezeu, tatăl lor, era conducătorul lumii. Enki și Inanna erau primii copii ai lui An, conducătorul lumii. Observăm că Tatăl ceresc i-a interzis doar lui Adam să se atingă de fructele cunoașterii: „A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” De unde rezultă că „fructul oprit” ar putea fi chiar virginitatea surorii sale. Șarpele, cel care a convins-o pe Eva să păcătuiască, este unul dintre simbolurile lui Enki, iar prezența sa în text nu pare a fi întâmplătoare.
 
Termenul biblic pentru șarpe este „nahash”, care provine din rădăcina „nhsh”, ce înseamnă „a afla, a descifra”. Prin urmare, „nahash” s-ar putea traduce și „cel care află, cel care descifrează”, un epitet care i s-ar potrivi perfect lui Enki, zeul înțelepciunii și al inteligenței. Chiar s-a descoperit o tăbliță de lut de acum 4.200 de ani, aflată în prezent la British Museum, pe care este înfățișat Enki în Grădina Edenului. Nu lipsesc din peisaj Pomul Cunoașterii și șarpele. Conform Bibliei doar Adam este izgonit, Eva urmându-l de bunăvoie, întocmai ca în mitul sumerian al violului: „De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden”; „Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden”. În 3:20 se spune că „a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viaţă, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii.
 
Adam-Eva
 
 Iar Inanna a fost cunoscută peste tot în lume ca mama zeilor și a oamenilor. Coasta din care Eva a fost creată reprezintă un joc de cuvinte. În sumeriană, „ti” însemna și coastă, și viață. Unul dintre epitetele Inannei era Ninti, care se poate traduce atât „doamna vieții”, cât și „doamna coastei”. Iar în Biblie, soția lui Adam a devenit atât cea născută din coastă, cât și cea numită „viață”.
 
Din povestea lui Adam și a Evei nu lipsește agresiunea sexuală despre care aminteau numeroase mituri din întreaga lume. Textul gnostic Apocriful lui Ioan susține că Eva a fost violată de către căpetenia arhonților (îngeri decăzuți). Același lucru se găsește și în Despre obârșia lumii, unde nu doar această căpetenie a violat-o, ci și alți îngeri decăzuți: „Și aceștia au făptuit lucruri fără băgare de seamă și au venit la ea. Au prins-o și și-au aruncat sămânța pe ea (…) nu au spurcat-o în mod firesc ci dezgustător, pângărind pecetea primei sale voci (…) Stăpâniile și îngerii lor au pângărit-o în toate felurile”.
 
Există câteva asemănări între povestea lui Adam și a Evei și mitul egiptean al lui Geb și Nut. Numele Adam provine din termenul „adama”, care înseamnă „pământ”. Lucru logic, de altfel, ținând cont că a fost făcut din pământ, în versiunea Bibliei. Numele Geb înseamnă în egipteană „pământ” și provine din cuvântul sumerian „gi”, ce are aceeași semnificație. Și Geb, și Adam, și-au numit cel de-al treilea fiu Seth. Ambii au avut câte doi fii aflați în conflict, în ambele familii unul ucigându-l pe celălalt din pricina aceluiași motiv, gelozia. Fiul ucis al lui Adam era păstor, iar cel al lui Geb era reprezentat mereu cu cârja de păstor în mână.
 
Am văzut că Geb din această legendă era Enki al sumerienilor, de unde rezultă că Adam din cartea Facerii nu este primul om, ci primul fiu al zeului suprem. Un indiciu în această privință ni-l oferă și gnosticii setieni, pentru care unul dintre eoni era Adama, al cărui fiu, Seth, s-a încarnat în tâmplarul Iisus. Pentru gnostici, Adama și Seth erau entități superioare, nu primii oameni, la fel cum îi considerau de altfel și restul popoarelor, care îi numeau zei. Kabbala evreilor susține că prima ființă creată de Dumnezeu se numea Adam Kadmon. Aceasta era o entitate pur spirituală, care a fost aruncată în lumea materială, la fel ca Sophia gnosticilor, divizată în milioane de suflete. Poveste care ne amintește de rebelul Nommo al dogonilor, ce a fost tăiat în bucăți și împrăștiat pe tot Pământul.
- va urma -
Sursa:
==================================================================
====================================================
======================================

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Click here!

Follow Vasile Burcu

COUNTERsite

BING, Search romania megalitica:

TOP 10. Cele mai citite Postări