Puma Punku. Tiwanaku (Tiahuanaco), Bolivia. America de Sud. Un super-enigmatic complex megalitic.

 

Puma Punku, “Pumapunku” sau chiar “Puma Puncu” este un complex de ruine megalitice care face parte din site-ul arheologic de la Tiwanaku (Tihuanaco), Bolivia. În primul rând trebuie menționat faptul că acest complex este situat la 4000 metri deasupra nivelului marii şi datează dupa unii, de acum 12.000-17.000 ani.

 

 

 

Ruinele de la Puma Punku sunt una din cele patru structuri ale stravechiului Tiahuanaco. Celelalte trei structuri sunt: Piramida Akapana, Platforma Kalasasaya, şi Templul subteran.

 

 

 

 

 

 

 

Puma Punku a fost o construcţie impunătoare, care se întindea pe o suprafaţă impresionantă, 167.36 metri lungime si 116.7 metri lăţime. Blocurile de piatră cântăresc intre 200 şi 800 de tone, iar compoziţia lor este granit şi diorit.

 

Puma Punku este un mare complex megalitic care cuprinde mai multe structuri din blocuri masive de piatra taiate cu o precizie incredibila, in diverse forme geometrice. Oamenii care au trait aici, nu cunosteau nici limbajul scris si nici roata, si totusi au construit cumva una dintre cele mai complexe structuri din lume.

 

 

 

 

 

 

Este foarte puţin probabil ca pietrele în Puma Punku sa fi fost tăiate cu ajutorul vechii tehnici, poate doar cu o tehnica de care nu stim in momentul de fata. Pietrele din Puma Punku sunt alcătuite din granit si diorit şi singura piatra care este mai dura ca acestea două, este diamantul. La vremea respectiva singurele unelte pe care le aveau indigenii erau din cupru. Blocurile prezinta canale adanci de 6 mm taiate cu precizia laserului.

 

 

Nu numai ca aceste pietre au fost greu de taiat, dar ele sunt, de asemenea, extrem de grele. Una dintre aceste pietre cântăreşte aproximativ 800 de tone iar cea mai apropiată carieră este la 10 mile. Cum au putut acesti oameni sa mute aceste blocuri care cântăresc zeci de tone şi cum au fost capabili sa formeze o structura cu ele?

 

Pietrele au fost tăiate într-un anumit fel si cu o precizie extraordinara. Taieturile de pe aceste pietre sunt perfect drepte. Găurile sunt perfecte, şi toate de aceeasi adâncime. Toate blocurile sunt taiate, astfel încât acestea se intrepatrund şi se potrivesc impreuna ca un puzzle, inaltand o structura de patru nivele. Nu există urme de mortar.

 

 

Potrivit expertilor, si modul in care au fost amplasate uriasele blocuri de piatra ridica semne de intrebare, in conditiile in care nu s-a descoperit nicio urma privind tractarea si montajul acestora.

 

 

=============================

====================

 

 

Acestea sunt, fără îndoială, cele mai vechi și mai enigmatice ruine de pe fața pământului.

E greu să ne imaginăm cum de nu au ajuns să fie considerate una dintre cele mai mari minuni ale ale lumii, precum Marea Piramidă din Egipt. Pentru că oricât de spectaculoasă ar fi, Marea Piramidă pălește în comparație cu ruinele de la Puma Punku, Tiahuanaco (pe teritoriul actul al Boliviei, America de Sud). Ansamblul de ruinele de la Puma Punku reprezintă doar una dintre cele patru structuri ale orașului antic Tiahuanaco.

Celelalte trei sunt: Piramida Akapana, Platforma Kalasasaya și Templul subteran.

 

Chiar și în raport cu tehnologia modernă și informațiile de ultimă generație, aceste structuri sfidează logica și îi derutează pe cei care caută să rezolve misterele pe care le reprezintă. Se spune că ruinele de la Puma Punku sunt cele mai fascinante și mai ermetice dintre toate. Cine a construit structurile? Cum? De ce au fost construite? Filmul documentar încearcă să prezinte misterul ansamblului de clădiri de la Puma Punku, probabil cel mai ciudat loc de pe planeta noastră.

 

====================================

=====================

=========
Merita si:  Click here:
===================================================

Imagini pentru Ancient Megalithic City of Pumapunku

World Mysteries - Mystic Places - Puma Punku - Puma Punka

Ancient Mysteries – Pumapunku

Pumapunku

=============================
==========================================================
==================================================================

Craciunul - Nasterea Domnului. Obiceiuri de Craciun

 

Cel dintai praznic imparatesc cu data fixa, in ordinea fireasca (cronologica) a vietii Mantuitorului, este Nasterea, numita in popor si Craciunul, la 25 decembrie, este sarbatoarea anuala a nasterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos (vezi Luca II, .1-21). Pare a fi cea dintai sarbatoare specific crestina, dintre cele ale Mantuitorului, desi nu este tot atat de veche ca Pastile sau Rusaliile, a caror origine sta in legatura cu sarbatorile iudaice corespunzatoare.

 

 

a) In mentalitatea crestina primitiva, mostenita de la lumea veche, accentul se punea pe ziua mortii si a invierii divinitatilor adorate, iar nu pe ziua nasterii lor. De aceea, cultul Mantuitorului in Biserica primara era concentrat mai tot in jurul mortii si al invierii Sale. Calendarele crestine pastreaza de asemenea in amintirea posteritatii, nu datele nasterii mucenicilor si ale Sfintilor, ci datele mortii lor. De aceea, Nasterea Domnului este considerata in general ca o sarbatoare de origine mai noua decat Pastile. Vechimea ei se poate urmari retrospectiv in documente pana pe la sfarsitul secolului III, cand - dupa o traditie consemnata de istoricul bizantin Nichifor Calist - pe timpul prigoanei lui Diocletian si Maximian, o mare multime de crestini au pierit arsi de vii intr-o biserica din Nicomidia, in care ei se adunasera sa praznuiasca ziua Nasterii Domnului.

b) Desi sarbatorita in toata lumea crestina, totusi, la inceput era deosebire intre crestinii din Apus si cei din Rasarit, in ceea ce priveste data acestei sarbatori. Astfel, in Apus, cel putin de prin sec. III, Nasterea Domnului se serba, ca si azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi traditii, dupa care recensamantul lui Cezar August, in timpul caruia Sf. evanghelist Luca ne spune ca s-a intamplat Nasterea Domnului (Luca II, 1 ), a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la fundarea Romei). Dupa Sf. Ioan Gura de Aur, traditia aceasta este foarte veche la Roma si acolo, spune el, Nasterea Domnului s-ar fi serbat de la inceput la 25 decembrie. Cam acelasi lucru afirma, putin mai tarziu, si Fericitul Ieronim, intr-o cuvantare tinuta de el la Ierusalim, in ziua de 25 decembrie; convingerea ca in aceasta zi S-a nascut Hristos, spune el, este veche si universala.

De asemenea, dupa Fericitul Augustin, consensul Bisericii fixeaza ziua nasterii Domnului in ziua a opta a calendelor lui ianuarie (25 decembrie). Dar ceea ce este sigur este ca in Rasarit, pana prin a doua jumatate a secolului IV, Nasterea Domnului era serbata in aceeasi zi cu Botezul Domnului, adica la 6 ianuarie; aceasta dubla sarbatoare era numita in general sarbatoarea Aratarii Domnului. Practica rasariteana se intemeia pe traditia ca Mantuitorul S-ar fi botezat in aceeasi zi in care S-a nascut, dupa cuvantul Evangheliei, care spune ca, atunci cand a venit la Iordan sa Se boteze, Mantuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23).

De fapt insa, atat in Orient cat si in Occident Nasterea Domnului a fost serbata de la inceput la aceeasi data, in legatura cu aceea a solstitiului de iarna, numai ca orientalii au fixat-o, dupa vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe cand Apusul, in frunte cu Roma, a recalculat-o, fixand-o in functie de data exacta la care cadea atunci solstitiul, adica la 25 decembrie.

 

 

Se considera ca sarbatoarea Nasterii s-a despartit pentru prima data de cea a Botezului, serbandu-se la 25 decembrie, in Biserica din Antiohia, in jurul anului 375, apoi la Constantinopol in anul 379, cand Sf. Grigorie de Nazianz a tinut cu acel prilej celebra predica festiva, care va servi mai tarziu ca izvor de inspiratie imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonuluf Nasterii ("Hristos Se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L !...").

Peste cativa ani, se introducea data de 25 decembrie, pentru praznuirea Craciunului, si la Antiohia, dupa cum dovedeste Omilia la Nasterea Domnului, tinuta la Antiohia de Sf. loan Gura de Aur in 386, si amintita mai inainte. In Constitutiile Apostolice (V, 13), redactate spre sfarsitul, secolului IV, Nasterea Domnului e numarata ca cea dintai dintre sarbatori, recomandandu-se serbarea ei la 25 decembrie, iar in alt loc (cart. VIH, cap. 33) e amintita ca o sarbatoare deosebita de cea. a Epifaniei. Cu timpul, si anume prin prima jumatate a secolului V, ziua de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii a fost introdusa si in Biserica Alexandriei, apoi in cea a Ierusalimului, generalizandu-se astfel in crestinatatea rasariteana. Numai armenii serbeaza inca pana astazi Nasterea Domnului tot la 6 ianuarie (odata cu Botezul Domnului), ca in vechime.

c) La fixarea zilei de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii Domnului, s-a avut in vedere probabil si faptul ca mai toate popoarele din antichitate aveau unele sarbatori solare care cadeau in jurul solstitiului de iarna (22 decembrie), sarbatori care erau impreunate cu orgii si. petreceri desantate si pe coare Craciunul crestin trebuia sa le inlocuiasca. Biserica a vrut sa contrapuna o sarbatoare crestina mai ales cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de origine orientala, care prin sec. III facea o serioasa concurenta crestinismului, indeosebi in randurile armatei romane, si a carui sarbatoare centrala cadea in jurul solstitiului de iarna (22-23 decembrie), ea fiind privita ca zi de nastere a zeului Soare, invingator in lupta contra frigului si a intunericului, si Ziua de nastere a Soarelui nebiruit, pentru ca de aici inainte zilele incep sa creasca, iar noptile sa scada. Opinia generala a liturgistilor si istoricilor apuseni este ca ziua de nastere a zeului Mitra (sarbatoare introdusa la Roma de imparatul Aurelian la 274) ar fi fost astfel inlocuita cu ziua de nastere a Mantuitorului care fusese numit de prooroci "Soarele Dreptatii" (Maleahi IV, 2) si "Rasaritul cel de sus" (comp. Zaharia VI, 12 ; Luca I, 78, 79 si Troparul Nasterii Domnului) si pe Care batranul Simeon il numise "Lumina spre descoperirea neamurilor" (Luca II. 32), iar apoi El insusi Se numise pe Sine "Lumina lumii" (Ioan IX, 5). Este insa posibil ca adevaratul raport cronologic dintre aceste doua sarbatori sa fie invers, adica va fi existat mai intai sarbatoarea crestina a Nasterii lui Iisus la 25 decembrie, iar introducerea de catre Aurelian a sarbatorii pagane a lui Mitra la 274 sa fi constituit o incercare neizbutita de a inlocui sarbatoarea crestina, mai veche.

Tot in legatura cu fenomenele naturii erau si sarbatorile de iarna ale romanilor, ca Saturnaliile (sarbatoarea lui Saturn) si Juvenaliile (sarbatoarea tinerilor sau a copiilor), care cadeau cam in acelasi timp. De aceste sarbatori ale stramosilor nostri romani erau legate o multime de datini si obiceiuri vechi, pe care poporul nostru le pastreaza pana azi, dar le-a pus in legatura cu Nasterea Domnului si le-a imprumutat sens si caracter crestin, ca de exemplu: colindele, sorcova, plugusorul s.a., la care cu timpul s-au adaugat si altele, de origine si conceptie pur crestina, ca : Vicleiemul, Irozii, Steaua s.a., care fac din sarbatoarea Craciunului una dintre cele mai scumpe si mai populare sarbatori ale Ortodoxiei romanesti.

Nu mai putin se poate sa fi contribuit la fixarea zilei de 25 decembrie ca data a Nasterii Domnului si o consideratie simbolica, in legatura cu cursul anului solar. Deoarece Sf. Ioan Botezatorul a spus: "Aceluia (adica lui Iisus) se cade sa creasca, iar mie sa ma micsorez" (Ioan III, 30), s-a asezat sarbatoarea Nasterii lui la 24 iunie (momentul solstitiului de vara, cand zilele incep sa descreasca), iar Nasterea Mantuitorului la 25 decembrie, adica dupa solstitiul de iarna, cand zilele incep sa se mareasca.

d) Odata fixata la 25 decembrie, sarbatoarea Nasterii Domnului a atras dupa sine revizuirea si deplasarea sau fixarea datelor unui sir intreg de alte sarbatori, in general mai noi, care stau in dependenta cronologica de ea, si anume : Taierea-imprejur a Domnului, intampinarea Domnului, Bunavestire si Nasterea Sf. Ioan Botezatorul (vezi mai departe). Totodata, in legatura cu marele praznic, au luat nastere in calendarul rasaritean pomenirile unor sfinti mai importanti din Vechiul si din Noul Testament, grupate inainte si dupa data Nasterii Domnului (ca de ex: cele 2 duminici dinaintea Nasterii si cea de dupa Nastere), a caror vechime e atestata inca din sec. IV. Sarbatoarea Nasterii a devenit astfel al doilea punct cardinal al anului bisericesc, dupa Sfintele Pasti. Dupa cum data Pastilor guverneaza intreg ciclul sarbatorilor cu data variabila (vezi mai departe la aceasta sarbatoare), tot asa Craciunul reglementeaza un ciclu important de sarbatori cu date fixe, presarate in tot cursul anului bisericesc.

e) In ceea ce priveste modul sarbatoririi, ziua Nasterii Domnului, fiind privita ca una dintre cele mai mari sarbatori crestine, era praznuita cu mare solemnitate. In ziua precedenta se ajuna (obicei existent inca din sec. IV), se facea slujba in cadrul careia se botezau catehumenii, ca si la Pasti si la Rusalii, si se citeau Ceasurile mari sau imparatesti, numite asa pentru ca la Bizant luau parte la ele si imparatii, iar la noi domnitorii cu toata curtea lor. Tot in ajun, slujitorii Bisericii (preotii si cantaretii) umblau, ca si azi, cu icoana Nasterii pe la casele credinciosilor, pentru a le vesti maritul praznic de a doua zi. Cu timpul, s-a instituit si postul Craciunului, ca mijloc de pregatire sufleteasca pentru intampinarea sarbatorii. Ziua sarbatorii insasi era zi de repaus; pana si sclavii erau scutiti in aceasta zi de corvezile obisnuite. Erau oprite, prin legi civile, spectacolele si jocurile de teatru si cele din palestre si circuri. Era interzisa, de asemenea, plecarea genunchilor, atat in ziua Nasterii cat si in tot timpul pana in ajunul Bobotezei, regula pe care, in virtutea traditiei, o pastreaza pana astazi cartile noastre de slujba.

Pr. Prof. Ene Braniste
http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/nasterea-domnului-craciunul/craciunul-nasterea-domnului-69570.html#

 

 

Obiceiuri de Craciun in Bucovina

In Bucovina exista credinta ca nu este bine sa ai lucruri imprumutate pe durata sarbatorilor de iarna. De aceea, in preajma Craciunului, se recupereaza sau se restituie lucrurile imprumutate prin sat.

In ziua de Ajun, femeile ies in livada cu mainile pline de aluat si ating fiecare pom spunand: : "cum sunt mainile mele pline cu aluat, asa sa fie pomii incarcati cu rod la anul".

Pregatirea mesei de Ajun incepe in primele ore ale diminetii, cand gospodinele coc colacii "rotunzi ca Soarele si Luna " si un colac special, numit "Creciun". Acest colac se pastreaza pana primavara, pentru a fi folosit in practicile inceputului de an agrar.

 

In dimineata Ajunului erau preparate douasprezece feluri de mancare de post (grau pisat si fiert, prune afumate fierte, bob fiert, sarmale cu crupe, ciuperci tocate cu usturoi, bors de bureti, fasole fiarta si "sleita" etc), care erau asezate pe masa din "casa cea mare". Din ele se consuma seara, dupa trecerea preotului cu icoana. Niciun membru al familiei nu se aseza la masa fara a-si face rugaciunea. Cele douasprezece feluri de mancare, nu erau consumate in intregime, resturile fiind pastrate pe masa pana la Boboteaza. Aceste resturi erau asezate la fereastra spre indestularea celor morti.

Pe parcursul noptii de Ajun, cetele de flacai strabat ulitele, de la un capat la altul al satului, pentru a vesti Nasterea Domnului. Dupa rostirea colindei la fereastra, flacaii sunt invitati in casa, sunt ospatati si rasplatiti. Sunt cazuri cand, in casele cu fete, are loc o mica petrecere. Fata care urmeaza sa se marite este scoasa la joc fie de seful cetei, fie de flacaul care o simpatizeaza.

 

Craciunul in Salistea de Sus

In Ajunul Craciunului femeile framanta aluatul pentru paine si colaci. Exista traditia de a face un colac mai mare, un stolnic, impodobit cu figuri din aluat, care se aseaza pe masa si va sta pana la Boboteaza. Nu-i voie sa se miste stolnicul pe parcursul zilelor de sarbatoare. In caz contrar, se tulbura linistea din casa si se strica bunastarea.

 

Craciunul la Chisinau

La Chisinau se umbla cu "Calutul", "Plugusorul", "Ursul", "Steaua", insa, cel mai cunoscut este "Caprita". Caprita este insotita de un cioban, de mai multi insi care vor dansa cu caprita si de un medic care o lecuieste, caci ea, nedorind sa danseze, se face bolnava. Se colinda pana dupa miezul noptii:
Vine capra de la munte
Cu steluta alba-n frunte,
Ta, ta, ta, caprita, ta,
Pentru mine a-i dansa,
Numai zaharel t-oi da!...

 

Obiceiuri de Craciun la Cenad

Cenadenii practica un vechi obicei, anume maturatul Craciunului. La Ajunul Craciunului, gazda aduce in casa paie si le imprastie in camera. Sub aceste paie pune grau si porumb, ca in anul viitor sa aiba parte de roade. Paiele simbolizeaza grajdul oilor, locul unde s-a nascut Hristos. In a doua noapte de Craciun, gazda matura camera in care au fost aduse paiele. In cazul in care in casa erau prezente fete, veneau feciorii si muzicantii sa mature casa.

In Ajun, femeile fac o placinta din mai multe paturi foarte subtiri de aluat, (uneori chiar 50 de paturi), numita cesnita. Ea era coapta pe jarul din cuptor si era impartita in ziua de Anul Nou. In aluat era pus si un ban, care prezicea celui ce-l gasea cum va fi recolta anului (daca pe ban era lipit mult aluat).

 

Obiceiuri de Craciun in Transilvania

In Transilvania, se foloseau si se mai folosesc inca, doua categorii de texte folclorice: colindele cantate numai in grup si multamitele sau urarile, rostite dupa terminarea colindelor. Cea mai cunoscuta dintre urari este starostea colacului. Dupa ce flacaii au fost poftiti in casa si cinstiti cu vin sau palinca, un colindator mai priceput, de regula cel drag fetei, spune povestea painii. In aceasta poveste se relateaza tehnica traditionala a cultivarii si prelucrarii graului: de la alegerea terenului, pana la scoaterea colacului din cuptor. Dupa rostirea acestei povesti, flacaul face o taietura in partea de jos a colacului, semn ca acest colac nu mai poate fi prezentat si altui colinadator.

 

Obiceiuri de Craciun in Moldova

In Moldova, nu se da nimic din casa in ziua de Ajun, nici gunoiul nu se arunca din casa si nu se imprumuta nimic. In Ajunul Craciunului se daruiesc doua turte. Una este data celui care ingrijeste vitele, iar alta este rupta si data animalelor. Atunci cand le dai trebuie sa zici:"Cinati sanatos ca si noi cinam".

Fetele, pentru a-si vedea ursitorul, pun peste noapte sub fereastra, cate putin din toate felurile de bucate, negustate. Ursitorul va veni si va gusta si fata il va vedea.

Exista traditia, ca sub masa pe care sunt bucatele pentru Craciun, sa se puna seminte. Numai asa semintele vor rodi si vor fi ferite de stricaciune.

In vasul cu apa, din care gazda urmeaza sa-si toarne pentru spalat, se pun nuci, ca sa fie sanatosi peste an. Alti gospodari pun o potcoava in cofa cu apa si dupa aceasta potcoava beau apa si adapa vitele, ca sa fie cu totii sanatosi si tari ca fierul.

 

Obiceiuri de Craciun in Muntenia

Unele femei se scoala inainte de rasaritul soarelui, in Ajun, si arunca spre rasarit mancare pasarilor, crezand ca facand astfel, pasarile nu le vor strica samanaturile din gradina. Barbatii pun mana pe toate lucrurile din ograda: car, plug, coasa, sapa si celelalte, ca sa-i fie drag sa se foloseasca de dansele la munca tarinei. Femeile, impung cu acul de cateva ori, rasucesc cateva fire in furca, innoada cateva ate, ca sa aiba spor peste an. Alte gospodine insa, spun ca nu-i bine sa se impunga cu acul in aceasta zi, caci dac-ar face una ca aceastia, insecta numita burghias ar impunge prunele si ciresele, facandu-le astfel sa se ofileasca si sa cada inainte de coacere. Exista traditia ca femeile sa puna o piatra in cuptor pana la Boboteaza. Ea va fi scoasa la miezul noptii si cand va fi aruncata se vor rosti urmatoarele cuvinte:
- Cum dorm toti oamenii si nimeni nu vede, asa sa nu vada uliul puii mei, ci sa stea impietrit si incremenit.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

=====================================

================================================

Sărbătoarea Crăciunului la români: obiceiuri si traditii

O sărbătoare creştină nu este întreagă dacă nu i se alătură obiceiul popular. Astfel, trăirea interioară a comemorării se îmbină cu bucuria colectivă a celebrării, sacrul se împleteşte cu profanul, dând strălucirea cuvenită evenimentului. Sărbătoarea este marea zi a naşterii Domnului Iisus Hristos. Acum mai bine de două mii de ani, Fecioara Maria, prin puterea Duhului Sfânt, a născut în Bethleemul Iudei pe Pruncul Iisus, într-o iesle săracă. Atunci, trei magi de la Răsărit au văzut o stea luminoasă pe cer şi, străbătând cale lungă pentru a o urma, au ajuns la Bethleem, aducându-i Mântuitorului, în dar, aur, smirnă şi tămâie. Crăciunul a fost stabilit ca sărbătoare oficială în anul 325 de primul împărat roman creştin, Constantin cel Mare, fixându-se în ziua de 25 decembrie.

În 324, Liberius, episcopul Romei, a confirmat oficial data pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, fără însă a stabili o dată exactă a naşterii acestuia şi modul celebrării începutului creştinismului, asimilînd sărbătorile populare şi păgâne deja existente cu ocazia solstiţiului de iarnă. În Răsărit, gnosticii nu sărbătoreau Crăciunul, ci Boboteaza, crezând că Iisus ar fi fost adoptat de Dumnezeu cu ocazia botezului său. Boboteaza este serbată pe 6 ianuarie. Mai târziu, cele două evenimente - naşterea şi botezul - se sărbătoresc în aceeaşi zi de toată creştinătatea: în Occident pe 25 decembrie, iar în Orient pe 6 ianuarie. Romanii le vor asocia vizita magilor, iar galicii nunta din Cana Galileii, astfel încât Crăciunul a ajuns să fie sărbătoare triplă. Cu timpul, toate Bisericile creştine, cu excepţia Bisericii armene, au separat aceste sărbători, aşa că în zilele noastre aproape toată creştinătatea foloseşte obiceiul vechi roman: Crăciunul este sinonim cu Naşterea lui Iisus.

Legende şi credinţă
Pentru lingvişti, cuvântul "Crăciun" este un cuvânt ciudat. Unii susţin că ar proveni din limba latină, unde cuvîntul "creatio" înseamnă creaţiune, naştere. În folclor se spune că fecioara Maria, când trebuia să nască pe Fiul lui Dumnezeu, umbla însoţită de Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Ajungând la casa unui anume Crăciun, este dusă de soţia acestuia în grajd, unde dă naştere lui Iisus. De asemenea, se spune că în noaptea sfântă a naşterii lui Hristos s-au deschis cerurile şi Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului Domnului, luminând grajdul în care domnea întunericul. Deci Crăciunul este o sărbătoare sfântă ce readuce lumină în sufletele oamenilor.

Liturghia de Crăciun
Sfânta Liturghie care se oficiază în biserica creştină în ajunul Crăciunului (24 decembrie) este întocmită de Sfântul Vasile cel Mare. În cazul în care Ajunul cade sâmbăta sau duminica, ea e înlocuită cu liturghia rânduită de Sfântul Ioan Gură de Aur. În ziua de Crăciun însă, se oficiază întotdeauna liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

În ajunul Crăciunului, creştinii respectau cîteva tradiţii. În această zi era interzisă munca în păduri, pe păşuni, se lucra doar în jurul casei. Era interzisă cererea sau darea de împrumuturi. Nu era bine nici ca femeile să coase, să ţese sau să spele vase, pentru că altfel le păştea nenorocirea. Se credea că rufele spălate şi puse la uscat în ajunul Crăciunului aduceau boală în familie. Dacă animalele se culcau pe partea stângă însemna că urma o iarnă lungă, geroasă şi grea. Fetele tinere se uitau în fântână seara, la bătaia clopotelor, pentru a-şi vedea viitorul soţ. Tinerii nu aveau voie să mănânce bucate unsuroase pentru ca soţiile lor să nu fie urâte. Dacă cineva murea de Crăciun, era considerat norocos, pentru că i se iertau păcatele. Masa festivă era completă doar dacă conţinea tradiţionala carne de porc prăjită, curcanul copt la cuptor, maioşul şi cozonacul cu nuci.

Pomul de Crăciun
Bradul argintat de beteală din casele noastre este deopotrivă tânăr şi bătrân. Crengile lui verzi însufleţeau odioară iernile romane, în vreme ce creştinii văd în vigoarea lui simbolul pomului vieţii din grădina Edenului. Cu toate acestea, copacul împodobit de Crăciun este un obicei germanic răspândit în lumea întreagă doar de câteva decenii. Pomul de Crăciun era împodobit cu fructe, prăjituri, dulciuri şi lumânări. Cadourile erau aduse de Iisus, şi de atunci aceste obiceiuri reprezintă căldură şi dragoste în sufletul oamenilor.

Moş Crăciun
Cel mai celebru personaj legat de această sărbătoare este, fără îndoială, Moş Crăciun. Imaginea lui, aşa cum o ştim noi, se datoreşte desenatorului Thomas Nast, care l-a creat în 1850. Trebuie să ştiţi că şi el a apărut, în forma pe care-o cunoaştem azi, prin secolul XIX. Moşul locuieşte în Laponia (Finlanda), este un bătrânel bun şi blând, cu barbă albă, care are nevoie de nouă reni pentru a-i trage sania încărcată cu daruri pentru copiii cuminţi. Cel mai faimos ren al său, Rudolf, este conducătorul celorlalţi opt. Ştiţi cum îi cheamă? Vixen, Blitzen, Comet, Cipid, Dancer, Dasher, Donter, şi Prancer. Ei pot zbura, căci Moş Crăciun intră în case de obicei pe horn, cu un sac mare, încărcat de jucării.

Figura sa a fost inspirată de cea a lui Moş Nicolae, şi chiar numele său american, Santa Claus, este pronunţia engleză a numelui danez al Sfântului Nicolae: Sinter Klaas. Britanicii îi spun Father Christmans, francezii Pere Noel iar românii Moş Crăciun. Este de menţionat că la noi în ţară, în timpul comunismului, Moş Crăciun a devenit "Moş Gerilă" şi s-a încercat desprinderea sa de sărbătoarea creştină a Crăciunului. Însă moşul nu se dă bătut aşa, cu una, cu două...

Cadoul - bucuria de a dărui
Purtător al unui sentiment pentru cel căruia îi este destinat, cadoul devine un mijlocitor afectiv între oameni. Acest ataşament social se manifestă îndeobşte în cele două feluri de cadouri: cadourile făcute din politeţe şi cele făcute din tot sufletul. Dăm cu toţii cadouri pentru că aşa se obişnuieşte, căci trăim conform unor convenţii sociale. Politeţea e şi ea o convenţie. Din pricina ei oamenii dau sau primesc cadouri, chiar dacă nici ei nu ştiu prea bine ce urmăresc: să lumineze suflete sau să dechidă uşi? În cazurile fericite, simţim nevoia de a dărui. Când dai un cadou din toată inima, dăruieşti celuilalt ceva din tine. Un adevărat cadou trebuie să-i dea celuilalt sentimentul că, oricât de mult i-ai oferi, tot n-ar fi îndeajuns pentru cât ai vrea să-i dăruieşti. Bucuria se consumă în actul de a dărui.

Despre obiceiurile româneşti
Datinile noastre sunt un bun de preţ. Folosite decenii de-a rândul ca surogat oficial al sărbătorii creştine interzise, ciuntite în literă şi spirit, obiceiurile româneşti merită să-şi găsească locul şi strălucirea dintâi. Colindele, Steaua, Vicleimul alături de Pluguşor şi Sorcovă spun despre noi tot ceea ce lipseşte dintr-o carte de istorie.

Colindul
Dintre obiceiurile româneşti, cel care a ajuns aproape să se identifice cu Ajunul Crăciunului şi cu noaptea de Crăciun este colindatul. Provenit din latinescul calendae, care desemna prima zi a fiecărei luni, dar şi din numele sărbătorii romane Kalendae Ianuarii, colindul este cea mai cunoscută datină românească de iarnă. În Ajun, cetele de colindători sunt alcătuite cu precădere din copii, obiceiul numindu-se astfel "colindul copiilor", spre deosebire de colindatul propriu-zis, la care participă numai feciori şi oameni maturi. După miezul nopţii dintre 23 şi 24 decembrie, copiii pornesc în grupuri să colinde din casă în casă. Cântecele şi urările lor sunt scurte şi adesea hazlii. Intrând în curţi sau bătând la uşi, copiii intonează în cor: Bună dimineaţa la Moş Ajun, / Că-i într-un ceas bun! sau Bună dimineaţa la Moş Ajun, / Bună dimineaţa la Moş Crăciun, / Ne daţi, ori nu ne daţi? / Ne daţi, ori nu ne daţi? Indiferent dacă gazda deschide sau nu uşa, acelaşi cor de glasuri mititele, mai degrabă entuziasmate decât armonizate, continuă să cînte: Am venit şi noi o dată, / La un an cu sănătate, / Şi la anu' să venim / Sănătoşi să vă găsim, / Ne daţi, ne daţi, / Ori nu ne daţi. Dacă gazda binevoieşte să deschidă, copiii vor avea parte de colaci, cozonac, nuci, mere şi chiar bani. Devenit un obicei rar pe la case şi gospodării, colindul a invadat în oraşe mijloacele de transport în comun. La ţară, colindul din Ajun mai păstrează ceva din frumuseţea şi emoţia de altădată. Pe uliţe se mai pot auzi adevăratele colinde de copii: Sculaţi, sculaţi oameni buni sau Noi umblăm să colindăm.

Adevăratul colindat se desfăşoară în noaptea de Crăciun. Colindătorii - tineri sau oameni în toată firea - se adună în cete, îşi aleg un conducător, merg din casă în casă şi-şi deapănă repertoriul: Colindul Crăciunului, Colindul Maicii Domnului, Colindul lui Hristos. Umblatul cu Steaua evocă momentul în care, la naşterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua călăuzitoare a magilor.

Cântecele de stea cele mai cunoscute, sunt: Trei păstori se întâlniră, O, ce veste minunată şi În oraşul Viflaim. Umblatul cu Capra ţine de obicei de la Crăciun până la Anul Nou. Masca (un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră) este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu lăutari ce acompaniază dansul caprei. Umblatul cu Ursu' este o datină întâlnită în Moldova. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal ucis, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii.

Crăciun fericit pe mapamond
America - "Merry Christmas"
Brazilia - "Boas Festas e Feliz Ano Novo"
Bulgaria - "Tchestita Koleda; Tchestito Rojdestvo Hristovo"
China - "Kung His Hsin Nien bing Chu Shen Tan"
Olanda - "Vrolijk Kerstfeest en een Gelukkig Nieuwjaar"
Franţa - "Joyeux Noel"
Germania - "Froehliche Weihnachten"
Grecia - "Kala Christouyenna"
Italia - "Buone Feste Natalizie"
Rusia - "Pozdrevlyayu s prazdnikom Rozhdestva is Novim Godom"
Serbia - "Hristos se rodi"
Spania - "Feliz Navidad"
Turcia - "Noeliniz Ve Yeni Yiliniz Kutlu Olsun"
Ungaria - "Kellemes Karacsonyi unnepeket"

Băutură răcoritoare inspirată după cel mai celebru personaj al copiilor
În 1931, Moş Crăciun a fost imaginea unei campanii pubicitare desfăşurată de compania Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a dat Moşului o burtă durdulie, un aer jovial, costumul său roşu şi o atitudine tolerantă. În următorii ani compania difuzează astfel de portrete ale lui Moş Crăciun în mass-media, fie ele în presa scrisă, fie în spoturi publicitare, realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Sursa: ziarul atac
=========================================
========================================================

 

 

Admin, Romania Megalitica

21.12.2012 – Sfarsitul lumii sau intoarcerea zeilor? Enigma mayasa. UPDATE. Specialist NASA, revine cu precizari

 

Cum a aparut legenda potrivit careia lumea se sfarseste pe 21 decembrie 2012 si ce se va intampla la aceasta data.

"Se va sfarsi al 13-lea bak’tun / …se va petrece…/ Bolon Yokte va cobori.". Asa arata inscriptia, incompleta, ce-i drept, din cauza trecerii timpului, descoperita la Tortuguero, un sit mayas din Mexic, in monumentul numarul 6 si care, interpretata din perspectiva calendarului mayas si a codicelor de la Dresda sau Paris, a dus la aparitia legendei 21.12.2012. De acest subiect ne vom ocupa acum.

Discutam in articolul anterior despre manuscrisele mayase pe care norocul a facut sa le putem salva si descifra si care i-au ajutat enorm pe cercetatori sa inteleaga mecanismul calendarului care ar anunta sfarsitul lumii. Este vorba despre cele 4 pergamente care contin fie profetii, fie un horoscop, fie detalii legate de miscarile planetelor din sistemul nostru solar. Cele 4 codice au istorii interesante. Cel de la Dresda a fost gasit in secolul al XVIII-lea la un colectionar din Viena, in timp ce codex-ul de la Paris a fost descoperit intr-un cos de gunoi din capitala franceza. Nimeni nu stie cum au ajuns acolo tocmai din America centrala.

 

Revenind insa la calendar si la descifrarea lui, e bine de stiut ca oamenii de stiinta nu l-au putut descalci doar pe baza acestor pergamente. De altfel, “isteria” legata de sfarsitul lumii a inceput o data cu descoperirea inscriptiei misterioase undeva la 80 de kilometri de Palenque, un fief mayas, intr-o localitate din statul mexican Tabasco. Tortuguero, monumentul numarul 6! Avea sa fie alimentata aceasta isterie de faptul ca in Capitoliul Statelor Unite ale Americii, locul unde se petrec intalnirile Congresului, calendarul mayas ocupa un loc de cinste.

 

Este, de fapt, o scena a intalnirii dintre conquistadorii spanioli si regele aztec Moctezuma intr-o sambata - 15 noiembrie 1519. A fost pentru prima data cand preotii acestei culturi, mostenitoare a “averii” mayase dadeau gres. In ziua aceea, aztecii asteptau pe cu totul si cu totul altcineva, nu pe generalul Hernando Cortez, trimis de Curtea Regala Spaniola dupa noi teritorii, noi cuceriri si noi bogatii. Aztecii, in cea mai pura traditie mayasa, isi asteptau zeii exact in acea perioada. Acesta a fost si motivul pentru care cei 200 de mii de luptatori ai lui Moctezuma nu au opus rezistenta invaziei, pasnice la inceput, a spaniolilor.

 

Profitand de confuzia populatiei locale, spaniolii aveau sa prade si sa distruga aproape tot fara pic de discernamant, pregatind terenul pentru misionarii care au adus crestinismul in zona, cladind pe unele dintre vechile temple, catedrale. Inevitabil, miza a fost aurul aztecilor pe care spaniolii nu s-au sfiit sa-l urce pe corabii si sa-l trimita in Europa. Ei bine, in ziua aceea de 15 noiembrie 1519, aztecii nu il asteptau pe Cortez, ci il asteptau pe Bolon Yokte, unul dintre zeii supremi pentru ca asa spuneau profetiile mayase. Ce nu au inteles preotii acestei civilizatii sau ce au interpretat gresit, nu vom sti, probabil niciodata.

 

Cert este ca si atunci, ca si acum, aceasta civilizatie pornita de la olmeci, continuata de mayasi, raspandita si in partea cealalta a continentului, la incasi, intinsa pe o perioada cuprinsa intre cel putin 2.500 i.Hr si 1600 d.Hr avea certitudinea ca la un moment dat zeii care le-au adus civilizatia practic si care au construit monumentele de la Teotihuacan, Chichen Itza, Tiahuanacu, sau Puma Punku, se vor intoarce.

Pana atunci, ne intoarcem noi la Tortuguero si la monumentul numarul 6 unde a fost descoperita inscriptia aceasta - “Se va sfarsi al 13-lea bak’tun / …se va petrece…/ Bolon Yokte va cobori..”. Trebuie spus ca monumentul cu pricina este o anomalie in traditia mayasa. Spre deosebire de alte constructii din blocuri de piatra uriase, perfect asezate, in asa fel incat nicio foaie de hartie nu razbate printre ele, aici avem de-a face cu un monument din caramida. 2 necunoscute ne intampina in aceasta inscriptie : al 13-lea bak’tun si Bolon Yokte.

 

 

Al 13-lea bak’tun, in traditia mayasa, inseamna un ciclu al Calendarului Lung, ce se incheie pe 21 decembrie 2012. Teoretic, de atunci va incepe al 14. Practic, vorbim despre o obsesia a timpului la mayasi. Acest Calendar Lung, asa cum spuneam si in articolele precedente legate de enigma mayasa, este alcatuit dintr-un “tun” de 365 de zile, 20 de “tuni” insemnand un “katun”, 20 de “katuni” care formeaza un “baktun” si 13 “baktuni” care insumeaza 5130 de ani si reprezinta, la randul lor, Marele Ciclu. Acesta din urma se incheie pe 21 decembrie 2012 cand mayasii, aztecii si descendentii lor il asteapta pe Bolon Yokte, despre care vom vorbi in continuare.

 

Acest zeu se presupune ca a coborat pe Pamant in anul 3114 i.Hr, echivalentul anului 0 la crestini, ca zeu al razboiului si creatiei. Problema este ca nu venise atunci sa ne viziteze pentru prima oara. Mayasii lucrau cu numere incredibile pentru acea data. Din fascinantul lor calendar, din codicele despre care vorbeam mai sus dar si din traditia locuitorilor acestei zone, aflam ca Bolon Yokte, unul dintre Zeii Noptii sau ai Lumii Subterane, cum mai erau numiti, a venit pentru prima data aici, insotit de o cohorta de alti zei, pe data exacta de 29 iulie 931.449 i.Hr. Bunicii dinozaurilor erau mici la acea vreme, probabil.

 

Si totusi mayasii, localizati in America Centrala intre 2500 i.Hr si 900 d.Hr, aveau cunostinte despre o perioada din istoria Pamantului pe care abia acum o intelegem. Cercetatorii n-au reusit sa afle cum au numarat sau cum stiau mayasii despre aceasta data si nici ce anume le-a starnit imaginatia sa “inventeze” sarpele Quetzal, o alta zeitate sau pe Bolon Yokte, cunoscut si ca Stapana Bestie si pe care, teoretic, ii asteapta in 21 decembrie 2012.

 

Pe cine asteptau mayasii si ulterior aztecii in secolul al 16-lea cu atata ardoare incat i-au confundat cu spaniolii cuceritori, predand armele si cazand prada lacomiei europenilor in goana dupa aur? Si cine ar trebui sa coboare acum din ceruri, pe 21 decembrie anul acesta? Tinand cont ca preotii acestei civilizatii au gresit o data in timpul cuceririi spaniole, am putea spune ca nu mai au pe cine sa astepte. Adeptii teoriei paleo-astronautice, potrivit careia in vremuri stravechi, civilizatii dezvoltate se razboiau pe cerul nostru, dand astfel nastere miturilor regasite din India, pana in Grecia si America centrala, sustin insa ca omenirea va avea parte de un soc al zeilor pe 21, asa cum i-au perceput oamenii primitivi, o data cu sfarsitul lumii. Dar aceastei teorii, pe alocuri hilare, trebuie sa recunoastem, ii vom acorda un articol separat.

Intorcandu-ne la mayasi, stim cu certitudine ca erau obsedati de timp. Urmareau ciclurile stelelor, aveau cunostinte despre miscarile planetelor si se temeau de un sfarsit al lumii pe care incercau sa il amane. Lasam tema “sfarsitul lumii” si “intoarcerea zeilor” pe care o regasim si in crestinism, in seama istoricilor religiilor si, in articolul urmator, ne vom ocupa despre sacrificiile inimaginabile, acum, pe care mayasii si, apoi, aztecii, le faceau pentru a multumi zeii si a prelungi viata Pamantului si despre teoriile fanteziste legate de sfarsitul lumii.

Un articol de Lucian Cambesteanu.

Sursa:

Enigma mayasa. 21.12.2012 – Sfarsitul lumii sau intoarcerea zeilor - www.yoda.ro

 

 

Sistemul dupa care mayasii calculau timpul este mai bun decat cel utilizat de latini

Sfarsitul calendarului are legatura cu un ipotetic sfarsit al lumii sau este doar dovada ca undeva in jurul anului 1000 d.Hr am “asistat” la sfarsitul lumii pentru aceasta cultura si pentru populatia care i-a dat nastere?

 

Cercetatorii nu au reusit deocamdata sa stabileasca decat partial cauzele disparitiei acestei civilizatii fascinante. Cum au facut asta si cum au reusit specialistii sa descifreze complicatul calendar mayas? Foarte putine scrieri s-au pastrat din perioada prespaniola a mayasilor, asta si din cauza ca invadatorii crestini au distrus cam tot ce le-a picat in mana din mostenirea populatiei pe care s-au straduit sa o aduca pe “calea cea dreapta”.

 

Norocul a facut ca 4 documente, numite codice, sa supravietuiasca. Ironia face ca tocmai un calugar crestin sa le noteze si sa le traduca in latina, dupa ce va fi dat ordin ca multe alte lucrari sa fie arse. Numele lui este Diego De Landa si a ajuns in peninsula Yucatan in jurul anului 1560 o data cu spaniolii cuceritori. Era momentul cand aztecii stapaneau zona, revendicandu-si insa mostenirea mayasa. Lui De Landa ii “datoram” distrugerea a 5.000 de icoane, sute de vase rituale si zeci de lucrari religioase. Dar ii mai datoram si supravietuirea celor 4 codice dintre care unul a avut o importanta capitala pentru descifrarea calendarului care ne da acum batai de cap. Este numit Codexul de la Dresda si contine, pe langa informatii legate de calendar, date precise despre orbitele planetei Venus, ale lui Marte si chiar despre lunile planetei Jupiter. Inainte sa discutam, insa, despre cum o populatie din jungla putea observa cerul cu atata precizie si de ce, va propunem sa aruncam un ochi asupra disparitiei civilizatiei maya.

Cercetatorii americani de la University of California, Davis, au ajuns la concluzia, potrivit unui numar recent al revistei Science, ca civilizatia maya a disparut in urma a zeci de ani de conditii meteo extreme. Ca sa intelegem fenomenul trebuie sa ne imaginam cat timp i-ar trebui civilizatiei noastre sa se intoarca intr-o epoca sinistra a razboaielor pentru supravietuire in lipsa curentului electric. 10, 20, 30 de ani? Civilizatiei maya i-au trebuit 80 de ani, timp in care elitele, reprezentand conducatorii si preotii, au disparut. Fie au fost ucisi, fie au parasit orasele, cu piramidele si constructiile lor impresionante pe care, teoretic, le-au ridicat. Ramane un mister unde s-au dus sau daca s-au dus undeva.

 

 

Ne aflam in zona Mexicului actual dar intre anii 600 si 1000 d.Hr. Precipitatii abundente au dus la inrautatirea conditiilor de trai, la razboaie, foamete, instabilitate socio-politica si in final la colaps, spun cercetatorii. O perioada de inundatii completata de o alta perioada de seceta. Regatele civilizatiei maya – Tikal, Palenque, Copan, Calakmul, Chichen Itza, ca sa le amintim pe cele mai importante din perioada sfarsitului – au decazut in jurul anului 900 d.Hr.

Ceea ce aveau sa gaseasca colonizatorii spanioli in multe din aceste centre, dupa cateva sute de ani, era o populatie aproape primitiva care nu-si putea explica uriasele constructii din capitalele acestor regate si care a fost usor de subjugat si, ca “bonus” complexuri incredibile cladite din piatra si sufocate la randul lor de jungla, dar si centre aztece care preluasera mostenirea mayasa si pe care aveau sa le distruga.

 

Vom regasi acelasi scenariu apocalyptic, legat de conditiile meteo, in apropiere de Lacul Titikaka, la Puma Punku unde, dintr-un fascinant complex architectonic, format din blocuri uriase de granit sau diorit (o roca de o duritate 8 pe o scara de la 0 la 10 si pe care nu o poti taia decat cu instrumente cel putin la fel de dure si pe care noi abia le-am fabricat in secolul al XIX-lea daca nu chiar XX), s-ar fi ales praful dupa o serie de cutremure devastatoare.

 

Soliditatea constructiilor ne permite insa, din fericire, sa studiem imbinari de blocuri de piatra pe care le concureaza in ceea ce priveste exactitatea, poate doar piramidele egiptene. Ramanem, asadar, la ultima concluzie a specialistilor, potrivit careia, conditiile meteo extreme au dus la disparitia civilizatiei maya. Unde au plecat insa elitele care studiau cerul, realizau calendare sau temple sau ce s-a intemplat cu ele, nu vom sti, probabil niciodata.

 

Vorbim despre elitele, preoti, astronomi, razboinici, care ne-au lasat mostenire cele 4 codice pe care le vom analiza in continuare. Varsta acestor manuscrise nu este cunoscuta dar continutul lor ar trebui sa aiba cel putin 2000 de ani. Au fost scrise pe foi de pergament din fibre de smochin, tratate cu seva din arborii de cauciuc, acoperite cu amidon din plante cu tuberculi si apoi uscate. Sunt acum de vazut in muzee din Ciudad de Mexico, Madrid, Paris si Dresda. Codexul de la Paris contine profetii mayase, cel de la Madrid un horoscop, iar cel de la Dresda este plin de informatii matematice si astronomice.

 

Acest ultim manuscris are si detalii despre calendar si, incredibil, despre pozitiile planetelor sistemului nostru solar fata de Pamant. Cercetatorii au aflat si date exacte despre durata anilor pe Mercur, Venus sau Marte si, si mai surprinzator, despre faptul ca mayasii stiau ziua exacta a unor eclipse din sistemul nostru solar pe care abia acum, gratie satelitilor, noi le putem observa.

Din aceste codice specialistii au reusit sa gaseasca surse pentru descifrarea calendarului mayas care arata asa: cea mai mica unitate de masura era saptamana de 13 zile, consemnate pe o roata cu 13 dinti. Avem apoi luna de 20 de zile, “gravata” de asemenea ca o roata cu 20 de dinti. Rezulta un an de 260 de zile pe care nimeni nu si-l poate explica dar pe care mayasii il numeau “Anul zeului” sau “Anul sacru”-Tzolk’in. Avem apoi o alta roata cu 365 de dinti. Surprinzator, acest an solar, numit de mayasi Haab, are exact 365,242129 zile. Calendarul iulian are 365,250000 zile. Cel gregorian are 365,242500 zile. Cel mai corect este calendarul mayas.

 

Combinate, rotile din calendarul mayas despre care vorbim dau 18.980 de zile. Aici insa mai apare o roata – asa-zisa numaratoare lunga, ce incepe pe 13 august 3114 i.Hr si se termina acum, potrivit monumentului numarul 6 de la Tortuguero, o alta sursa folosita de cercetatori pentru descifrarea calendarului mayas. 21.12.2012, data la care mayasii ar astepta intoarcerea lui Bolon Yokte, unul dintre cei mai importanti zei ai lor. Cine erau, insa, zeii pe care ii asteptau mayasii, si de ce tocmai pe 21.12.2012, vom vedea in articolul urmator dedicat “enigmei mayase”.

Un articol de Lucian Cambesteanu.

Sursa:

 Cum calculau mayasii timpul – calendarul cel mai exact de pe Pamant!

 

 

Sfarsitul lumii sau sfarsitul lumii mayasilor? Incercam sa descifram impreuna codul mayas.

Enigmele maya, o civilizatie misterioasa localizata in Mexicul de astazi, in Guatemala, Belize, El Salvador, Honduras in urma cu mai bine de 4.000 de ani, nu se opresc la celebrul calendar care incepe exact pe 11 august 3114 i.Hr si se termina pe 21 decembrie 2012. Enigmele maya pornesc intr-adevar din actualul teritoriu al Mexicului dar continua in Peru, la Stonehenge, in Turcia, Egipt, Cambodgia si se incheie ca o ghicitoare la piramidele scufundate de pe coasta pacifica a Japoniei pentru ca sunt legate de o traditie, aparent sau nu, intamplatoare. Vom incerca astazi si in articolele care vor urma sa descifram un cod interesant pe care o civilizatie misterioasa, fie ca vorbim despre maya sau despre o alta, anterioara ei si raspandita pe tot Pamantul, ni l-a transmis.

 

Sunt mai multe teorii despre calendarul mayas, despre templele si piramidele pe care mayasii, aztecii si incasii le-ar fi construit. Ne vom opri insa asupra a 3 dintre ele: se opreste calendarul mayas pe 21.12.2012 pentru ca ne asteapta un eveniment important, cum ar fi alinierea planetelor din sistemul nostru cu Pamantul, Soarele si gaura neagra din centrul Caii Lactee, cu efecte pe care nici specialistii NASA nu le cunosc, se opreste calendarul pe 21.12.2012 pentru ca mayasii nu au mai avut timp sa-l continue, lumea lor disparand brusc si misterios in urma unui cataclism, sau nu are importanta faptul ca acest controversat calendar se opreste, ci este mai important sa descifram mesajul sau, mesaj pe care iarasi il vom analiza din 2 perspective: paleo-astronautica, ce sustine ca Pamantul a fost vizitat in trecutul indepartat de o civilizatie extraterestra avansata, chiar noi, pamantenii fiind opera lor si care a lasat urme pe care nici macar timpul nu a reusit sa le stearga (vezi complexul incredibil de la Teotihuacan si piramidele egiptene) sau perspectiva potrivit careia o civilizatie avansata a existat pe Pamant cu mult inaintea celebrelor tablite de la Sumer si ne transmite că undeva in jurul anului 11.000 i.Hr, un teribil potop a distrus-o, lansandu-ne in felul acesta un teribil avertisment că istoria aceasta pe care nu o cunoastem suficient, se poate repeta. In urma cu doar cateva zile, NASA a lasat sa scape un material pe care trebuia sa-l publice pe 22 decembrie 2012 legat de sfarsitul lumii.

 

 

Specialistii prestigioasei institutii ne asigura ca nu exista niciun pericol legat de aceasta data, ca niciun asteroid sau alt corp din spatiu nu va lovi Planeta Albastra, ca nici Soarele nu va prezenta manifestari deosebite desi i se incheie ciclul de 11 ani de activitate, la capatul caruia devine capricios si ofera explozii si radiatii potential periculoase. Si totusi, de ce se termina pe 21.12.2012 cel mai complex calendar cunoscut vreodata pe Pamant si realizat intr-o perioada in care, teoretic, oamenii nu aveau cunostintele necesare pentru a “cartografia” cerul si a cronometra timpul cosmic si nici tehnologia pentru a realiza un calendar ca cel despre care vorbim sau colosale constructii cu blocuri de piatra de sute de tone pe care noi, acum, abia daca am putea sa le miscam? Iar ei, undeva cu mult inainte de Hristos le-au transportat sute de kilometri? Sigur, nu vorbim aici doar de cultura maya de pe actualul teritoriu mexican, ci de intreaga cultura asa numita mezo-americana care include si constructiile incredibile de la Puma Punku, in Bolivia actuala.

 

Provocarea pentru arheologi si istorici nu este calendarul care ar prevesti sfarsitul lumii, ci mostenirea pe care aceasta civilizatie ne-a lasat-o si pe care nu reusim sa o explicam. Sa ne intoarcem, insa la mayasi. Au aparut in America centrala undeva in jurul anului 2.600 i.Hr, potrivit ultimelor datari cu carbon. Baza era peninsula Yucatan din Mexic. Acolo regasim un complex fascinant – la doar 48 de kilometri de Ciudad de Mexico – construit se pare in anul 100 i.Hr si care avea sa reziste pana la 250 d.Hr, inceputul sfarsitului acestei civilizatii. Mayasii controlau insa prin diverse regate si orase un teritoriu mult mai vast. Vorbim despre aproape intreaga America centrala.

 

Specialistii nu au stabilit inca de unde au venit mayasii si nici cat au mostenit de la culturile anterioare : olmecii. Cert este ca aveau intre anii 300 si 900 d.Hr – perioada considerate apogeul civilizatiei mayase – cunostinte avansate de matematica, astronomie si arheologie. Multe dintre aceste cunostinte, Europa avea sa le descopere sau re-descopere mai tarziu. Dupa acest apogeu al mayasilor, intalnim un fenomen bizar. Mayasii dispar. Civilizatia lor se sterge de pe fata pamantului.

 

Ce aveau sa gaseasca spaniolii in secolul al XIV-lea erau aztecii. Despre mayasi, nimic. Doar constructiile peste care conquistadorii aveau sa cladeasca biserici crestine. Intrebati cum au fost realizate acele uriase constructii, cum ar fi Piramida Soarelui, a Lunii sau Citadela de la Teotihuacan, in Mexic, localnicii le-au raspuns invadatorilor ca zeii le-au facut “intr-o singura noapte” cu ajutorul sunetului, uriasele blocuri de piatra plutind. Complexul era numit, de altfel, “locul unde oamenii devin zei”.

 

Sa revenim insa la controversatul calendar mayas, format de fapt din 3 calendare. Imaginati-va ca fiecare luna are 20 de zile. Sunt 13 luni in an. Acesta era Anul Sacru. Era un calendar religios, folosit pentru diverse ceremonii si era numit Tzolkin. Un al doilea calendar folosit de mayasi este cel solar (numit Haab), asemanator cu al nostru si pe care il foloseau la agricultura : avea 18 luni a cate 20 zile. I se adauga o luna pe care mayasii o considerau cu ghinion, de 5 zile. Arheologii si specialistii in cultura maya cu constatat ca cele doua calendare se completau pentru a crea un ciclu de 52 de ani.

Lor insa li se adauga un al treilea calendar, numit Calendarul Cel Lung. Acesta cuprinde aproximativ 5.130 de ani si incepe o data cu ceea ce mayasii considerau startul cele de-a 4-a creatii, in anul 3114 i. Hr. Tot ei numeau aceasta mare perioada de timp, Marele Ciclu care se incheie in decembrie 2012. Cum a fost descifrat si interpretat acest calendar de o complexitate uimitoare dar si cum a disparut aceasta civilizatie, vom vedea in articolul urmator dedicate fenomenului “maya 2012”.

Un articol de Lucian Cambesteanu

Sursa:

 Ce se va intampla pe 21 decembrie 2012!

 

 

Recomand cu multa caldura cele trei articole

 by Lucian Cambesteanu

 

Admin Romania Megalitica

 ========================================
============================

De râsu' plânsu' !
==================================

Specialist NASA: O altă traducere a calendarului mayaş spune că Apocalipsa vine pe 23 decembrie (VIDEO)



===========================================
===============================
==================