Rock of the King. Cetatea Craiului. Alte doua Portaluri sacre: Cerdacul Stanciului, La Zaplaz

Cerdacul Stanciului.

Un templu/altar al fertilitatii feminine ?? Un ancestral observator astronomic ??

Un portal spre alte dimensiuni ??

Dovada artefactului, intalnit la toate portalurile studiate: orificiul din dreapta sus.

... o frumusată de ... turn ne intimpină, facându-ne pe noi, băietii, să deschidem larg ochii si să ne simtim modesti. Fetele priveau, cumva, in jos, rosii in obraji.

Rock of the King in Romania.

Munții Piatra Craiului. Masivul Piatra Craiului (germană Königstein), adeseori Munții Piatra Craiului, doar Piatra Craiului sau chiar Crai, este un lanț muntos calcaros aflat la sud-vestul Carpaților Orientali, dar care aparține lanțului Carpaților Meridionali, găsindu-se în nord-estul acestora.

Din punct de vedere petrografic, Masivul Piatra Craiului se deosebește geologic și morfologic de masivele și grupele muntoase înconjurătoare, Munții Leaota, Munții Bucegi, Munții Făgăraș și Munții Iezer-Păpușa. În timp ce aceste grupe montane sunt formate aproape exclusiv din roci cristaline, „Crai”-ul, cum este adesea alintat, este o „lamă” tăioasă și abruptă de roci metamorfice, în special roci calcaroase de vârstă jurasică, lungă de aproximativ 24 – 26 km, orientată de la sud-vest spre nord-est, și lată de aproximativ 6 – 8 km, pe direcțiile perpendiculare corespunzătoare. Cunoscuții pereți verticali, inalți de 400–650 m, dintre Padina Lăncii și Valea lui Ivan, au luat naștere datorită stratificării pe orizontală a calcarelor.

Altitudinea maximă a Pietrei Craiului este atinsă în vârful Vârful La Om, cunoscut și ca Piscul Baciului, având 2244 m. Masivul are numeroase piscuri peste 2000 de metri altitudine (Vf. Padina Popii(2025m), Vf. Ascuțit(2150m), Vf. Țimbalul Mare(2177m), Vârful dintre Țimbale(2170m), Vf. Sbirii(2220m), Vf. Căldării Ocolite(2202m) ).

Fenomene carstice

Cheile Dâmbovicioarei și Peștera Dâmbovicioarei sunt cele mai importante fenomene carstice din Piatra Craiului. În partea nord-estică apar Prăpăstiile Zărneștilor, izbucurile Fântânile Domnilor și Fântâna lui Botorog, La Zaplaz, Cerdacul Stanciului, Peștera Stanciului, Moara Dracului. Aminitim Marele Grohotiș care este o pânză de pietre instabile de 4 km.

Sursa text, fara comentariile cursive de sub PHOTO:

 Munții Piatra Craiului.

________________

La Zaplaz. Parcul National Piatra Craiului, Romania

Rock of the King. Cetatea Craiului. La Zaplaz

ZĂPLÁZ, zăplazuri, s.n. Gard (de scânduri, de ulucă); ulucă.

ZĂPLÁZ s. v. gard, împrejmuire, îngrăditură, ocol, ulucă.

ZĂPLÁZ ~uri n. Gard de scânduri sau de uluci care îngrădește o curte sau o grădină. /Orig. nec. – dixit DEX Online, dictionar roman - definitie zaplaz

Vechiul Testament relatează despre vremuri imemorabile. Niciun credincios nu ar considera nelalocul ei ideea de „popor ales”, iar la rândul lor evreii îşi respectă valorile şi le evocă prin sărbători specifice.

Mi se pare greu de înţeles de ce unii dintre noi refuză să vadă nişte adevăruri spuse de alţii. Referirea la poporul român care „a fost strălucitor şi va fi” apare, în diferite forme, de pe vremea lui Herodot (şi chiar mult mai înainte)

până în 1999 - la Papa Ioan Paul al II-lea.

Poate cea mai veche referire este cea din Geneză – în care nişte greci au identificat Havila ca anagrama Valahiei. Apar afirmaţii alegorice deosebite şi în

Cartea apocrifă a lui Enoh.

Herodot ne transmite urmatorul mesaj : „Cei mai numeroşi după inzi sunt tracii şi dacă ar fi şi uniţi ar fi cei mai puternici”. Tot în „Istorii” îi prezintă şi pe geţi ca fiind „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. Acum aproape două mii cinci sute de ani Herodot ne prevedea un viitor deosebit, dacă vom fi uniţi. A urmat Iordanes (blamat de unii), susţinut (împotriva opoziţiei chiar a unor români) de italianul Carlo Troya - care a explicat cu argumente istorice eroarea grafică care a transformat getul în got.

Nostradamus a scris fără codificare despre poporul român de pe paralela 45. Mesopotamia Europei (în evul mediu toţi ne spuneau vlahi) a fost şi va fi strălucitoare, preciza el. Pentru cei care consideră că „istoria începe în Sumer” aceste afirmaţii par de-a dreptul inacceptabile.

Mihai Eminescu, pe care unii nu-l pot înţelege (şi-l dezaprobă) a lăsat în poezia

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” o adevărată revelaţie şi un îndemn pentru realizarea ei. Era cunoscută în antichitate ca „Ţara Albinelor” şi avea un puternic sacerdoţiu format din pleistoi, ce consumau doar lapte şi miere (acel simbol al Ţării Făgăduinţei din Geneză) - aşa cum relatează şi Flavius Josephus. Astfel „dulce Românie” nu este un compliment gratuit. Cred că atunci când afirma despre „trecutul mare, mare viitor” Eminescu era conştient de destinul ţării. În unele concepte filozofice există ideea unui botez de foc, care purifică sufletul. Prin jertfa de sânge a neamului, se poate „arde” duşmanul interior. La geto-daci, ca şi la popoarele germanice, era credinţa că eroii ajung la Zalmoxis sau în Walhala. Această purificare, susţinută de credinţă şi iubire, ţine aprins „focul veşnic al ţării” - foc care atrage entităţi superioare, precum îngerii iubirii şi păcii.

Descoperirea din 1961 a tăbliţelor de la Tărtăria, prin scrisul de pe ele mai vechi decât primele scrieri sumeriene cu două mii de ani (5.500 îHr.), avea să schimbe viziunea despre trecut şi să dea sens expresiilor „Mesopotamia Europei” şi

„La trecutu-ţi mare, mare viitor!”.

Cuvintele Papei Ioan Paul al II lea, în 1999, la sfinţirea locului pentru Catedrala Întregirii Neamului, au confirmat încă odată ceea ce unii ştiu şi alţii refuză să înţeleagă. El a afirmat că „România este Grădina Maicii Domnului” şi că a venit „să contemple chipul lui Iisus în Biserica noastră”. Cred că acelaşi lucru îl înţelegea şi Eminescu atunci când compara ţara cu o fecioară, mireasă a îngerului ce va coborâ pentru a gusta din raiul ceresc.

Noi avem marea şansă să contribuim la materializarea înaltelor aspiraţii sau previziuni ale înaintaşilor. Este adevărat că în fiecare din noi există capacitatea de cunoaştere a binelui şi răului, că atunci când se dezvoltă latura spirituală ea rămâne uneori vremelnic ancorată şi în manifestări mai puţin înalte, dar putem să găsim în noi forţa ca să înclinăm balanţa spre bine. Nu putem irosi acest dar hărăzit doar pentru că exită şi „uscături în pădure”. Chiar şi uscăturile sunt bune pentru focul schimbării şi evoluţiei. Dacă n-ar exista astfel de acţiuni negative n-ar fi fost date cele zece porunci, n-ar fi trebuit să fie nici învăţătorii biblici - care sunt dovada realităţii umane actuale în spaţiul culturii creştine; singuri putem alege drumul fie spre lumina iubirii şi înţelepciunii, fie spre întunericul nesiguranţei şi remuşcărilor.

Un text Scris de Camelia Tripon

Admin