O descoperire făcuta în 2012 la Roșia Montană poate schimba tot ce știm despre istoria omenirii, scrie obiectiv.info.
În februarie 2012, o echipa de geologi a făcut săpături la Roșia Montana, în una dintre galeriile descoperite de agatârși, acum 2500 de ani. Au găsit aici o bucată uriașă aparent din „piatră”, cu o compoziție de 15% praf de granit, 30% wolfram și 55% pulbere de aur.
*Agatârșii au fost strămoșii dacilor și au locuit în spațiul în care se află acum România. Herodot a fost primul care a relatat despre acest popor enigmatic, format din oameni foarte luxoși, care se tatuau și purtau bijuterii din aur.
Lespedea care este perfect șlefuită avea o lungime de 12 metri, o lățime de 6 metri și o grosime de 3 metri, cântărind cu aproximație 1700 de tone, cu 100 de tone mai mult decât a fost estimată “piatra femeii însărcinate” respectiv lespedea descoperită la Baalbek, numai aurul conținut în ea reprezentând cca. 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decat s-ar fi putut obține prin reciclarea integrală timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Rosia Montana în urma exploatărilor aurifere, și de 150 de ori mai mult decat tot aurul extras de la suprafață și din toate galeriile de agatârși pentru daci, apoi de romani, apoi de austroungari și de români la un loc.
Ceea ce șocheaza și mai tare este locul unde a fost făcuta această uluitoare descoperire. Lespedea a fost găsită în Galeria Hiperboreana, aflată pe Valea Cornei, sub satul Corna de la Roșia Montana. Acest loc a fost cercetat în urmă cu 36 de ani iar datorită uluitoarelor descoperi arheologice și antropologice practic de neconceput pentru acea vreme, ea a fost închisă și apoi sigilată la comanda Securității.
Minerii care au fost chemați să sape în această galerie au murit. Doar 4 oameni au mai rămas în viata. Unul dintre ei, Ion Mois, povestește despre acea noapte pe care nu o va putea uita niciodată.
„Am gasit un os uriaș. Nu mai văzusem așa ceva”
„Poate că nu trebuia să zic nimic, că doară am jurat la comuniști, dar eu ma trag de fel din Albac, chiar din neamul de moți al lui Avram Iancu, așa că nu pot să tac. Uite cum a fost: în iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul șef și am primit dispoziție să redeschid, să consolidez și să electrific vechea galeria 13, rămasă închisă încă de pe vremea austroungarilor, urmând ca după consolidare să vină doi tovarăși geologi să prospecteze. Galeria era veche, rămasă așa neexploată încă de pe vremea agatârșilor, care la vremea aceea scoteau din ea și prelucrau aurul și argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole înainte să ajungă romanii stăpâni pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum le placea lor sa le spună. E drept că se văd urme de căutare și din partea romanilor, dar este limpede ca ei s-au lămurit foarte repede și că au abandonat. Lucrările de consolidare și electrificare au durat aproape până în vara lui 76 și am avut niste probleme cu golirea de apă a unei părți a galeriei care se inundase. Atât valvele din mina cât și electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor.
Tot atunci am găsit un os spălat de ape, așa de mare, cum nu ne mai fusese dat să văd niciodată. Nici ortacii mei nu mai văzuseră. După ce l-am arătat directorului minei acesta l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Roșia Montană, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Că unde era osul când l-am găsit? Că în ce poziție? Că cine a mai fost cu noi în mină? Că cine mai știe de existența lui? Câți am intrat și câți am ieșit din sut în ziua aia? Mă rog, tot felul de întrebări aiuritoare ca să ne sperie și să ne facă să tăcem. Am tăcut cu toții evident iar după ce ne-a pus să semnăm declarațiile, ne-au trimis înapoi în galerie. Acasă n-am suflat o vorbă. Mi-era frică pentru ai mei.
„Un schelet uriaș de 10 metri”
Atunci când treaba noastră a fost terminată au intrat în mină doi oameni de la București din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu știu, dar așaaa… ca la vreo săptămână, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tânăr, cu o cicatrice la ochiul stâng, care a zis că e arheolog. La doua zile după el au venit o echipă întreagă de civili dar și câțiva arheologi cu niște echipamente cam ciudate, împreună cu un echipaj de Miliție care a blocat accesul la galeria 13 și a inceput să ne controleze nouă legitimațiile la poartă. După încă vreo lună jumate am fost chemați din nou, eu și ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidări și care deja semnasem declarațiile, să cărăm sterilul din fundul galeriei 13 și să-l scoatem cu vagonetele afară din mină.
Atunci am văzut grozăvia. Arheologii scoseseră la iveală din stâncă un schelet uriaș, cam de 10 metri lungime, care zăcea pe o parte cu picioarele strânse. Osul pe care îl găsisem eu era legat cu o fundă roșie și de-abia atunci am văzut că era de fapt o vertebră. Mamă da’ ce mai vertebră! Civilii se foiau de colo-colo! Unii își notau câte ceva din ce ziceau arheologii, alții făceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densuțianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul sare cu gura mare că să-și vadă ăla cu Densușianu de treabă, că Densușianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu’ și cu securitatea. A zis sec: „Scheletul ăsta pleacă la Moscova!”
Citește mai mult pe obiectiv.info
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu