Geocentrismul... din nou la moda? Şi totuşi, Pământul ar fi în centrul Universului, iar Soarele se învârte în jurul Terrei! Hmm... chiar asa sa fie???

Geocentrismul, vechea doctrină străveche care spunea că Pământul se află fix în centrul Universului, a murit în urmă cu 400 de ani în urmă. În acele vremuri, astronomul polonez Nicolaus Copernic a susţinut că în centru se află Soarele, şi nu Pământul. Ideea sa a fost cunoscută ca heliocentrism. Într-o sută de ani, până în 1700, heliocentrismul a devenit dominant printre oamenii de ştiinţă, chiar dacă dovezile sale nu erau atât de evidente.

Victoria lui Copernic însă n-a fost totală. În această perioadă, şi geocentrismul a avut aderenţii săi, printre aceştia numărându-se cele trei generaţii de astronomi ale familiei franceze Cassini (sec.17-19). Astronomi, pastori şi învăţători din cadru Bisericii Luterane şi-au păstrat opiniile geocentrice chiar şi în secolul al 20-lea. Ei au văzut faptul că îmbrăţişarea heliocentrismului, ar slăbi nu doar ştiinţa, ci şi autoritatea Bibliei.

Biblia vorbeşte clar că Pământul e în centru, iar Soarele se mişcă
Cum ar putea fi autoritatea Bibliei slăbită prin heliocentrism? Prin faptul că în Biblie se vorbeşte clar de faptul că Soarele se mişcă în jurul Pământului. Şi am putea începe cu Geneza, în care se afirmă că mai întâi Dumnezeu a creat Pământul, iar apoi a creat Soarele, Luna şi stelele:

“12. Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
16. A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele”.

În Eclesiastul (1:5), se spune limpede că Soarele e cel care se mişcă:

5. Soarele răsare, soarele apune şi zoreşte către locul lui ca să răsară iarăşi.

Poate că cea mai puternică afirmaţie pentru geocentrism din Biblie este cea din Cartea lui Iosua Navi (10:13):

Şi s-a oprit soarele şi luna a stat până ce Dumnezeu a făcut izbândă asupra vrăjmaşilor lor. Oare nu de aceea se scrie în Cartea Dreptului: “Soarele a stat în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit către asfinţit aproape toată ziua”.

Desigur, sunt şi alte versete în Biblie care prezintă teoria geocentrică. Astfel, acceptarea heliocentrismului de către ştiinţa modernă a făcut ca Biblia şi creştinismul să-şi piardă puternic din credibilitate. Cum ai putea avea încredere într-o carte sfântă unde s-ar spune minciuni?

Dovezi ştiinţifice care demonstrează faptul că Pământul este fix
Totuşi, atât în secolul 19, cât şi în secolul 20, s-au făcut unele experimente care demonstrează faptul că teoria conform căreia Pământul este fix, iar Soarele se mişcă, nu este atât de deplasată. Să vedem împreună care sunt experimentele ştiinţifice care demonstrează acest lucru.

1) Experimentul Michaelson-Gale – a fost descris în revista de astronomie “Astrophysical Journal” nr.61/1925, paginile 140-145. Prin acest experiment s-a demonstrat faptul că eterul trece prin suprafaţa Pământului cu o acurateţe de 2% din viteza zilnică de rotaţie a Pământului. Experimentul Michelson-Morely n-a detectat nicio mişcare a Pământului în jurul Soarelui, pe când experimentul Michelson-Gale a măsurat rotaţia Pământului (sau rotaţia eterului în jurul Pământului) la mai puţin de 2% din viteza cu care se presupune că se roteşte Pământul.

2) Experimentul Airey. Precum se ştie, telescoapele trebuie să fie extrem de subţiri pentru a putea capta lumina stelelor pe axul său, datorită, aşa cum afirmă astronomii, rotaţiei Pământului în jurul Soarelui. Airey a umplut un telescop cu apă, pentru a încetini viteza luminii în interiorul telescopului, observând faptul că acest lucru nu a schimbat unghiul telescopului. Acest lucru a arătat faptul că lumina stelelor a sosit în unghiul corect, astefl încât n-a fost nevoie de nicio schimbare. Astfel, s-ar putea demonstra faptul că stelele se mişcă relativ faţă de un Pământ staţionar, şi nu Pământul se mişcă relativ comparativ cu stelele staţionare. Dacă telescopul s-ar fi mişcat, unghiul său ar fi trebuit să fie mişcat.

3) Experimentul Sagnac. Realizat în 1914, Sagnac a rotit o masă cu lumină şi oglinzi, lumina trecând în direcţiile opuse din jurul mesei dintre oglinzi. El a detectat mişcarea mesei prin mişcarea marginilor obstacolelor, în ţinta unde au fost recombinate. Acest lucru demonstrează că există eter prin care lumina a trecut, teoria relativităţii generale lui Einstein fiind astfel demontată (căci ea susţine că nu există eter). Acesta este motivul pentru care acest experiment a fost total ignorat de către oamenii de ştiinţă.

4) Radiaţiile gamma ale supernovelor se îndreaptă spre noi
În anul 2002, profesorul de fizică, Jonathan Katz, de la Universitatea din Washington, într-un articol intitulat “Misterul radiaţiilor gamma ale supernovelor” scria următoarele:
 
“Distribuţia uniformă a exploziilor de supernove şi a razelor gamma ne spune faptul că spaţiul este o sferă, sau are formă sferică, noi aflându-ne în centru. Dar Copernic ne-a învăţat că noi n-avem o poziţie specială în Univers, că Pământul nu este centrul sistemului solar, că Soarele nu este centrul galaxiei ş.a.m.d”.
Da, într-adevăr o dilemă, pe care astronomii trebuie s-o rezolve! Pentru că în cazul acesta, vorbele profesorului Jonathan Katz confirmă faptul că Pământul se află în centrul Universului.

Cum arată modelul geocentric?

Modelul geocentric arată ca în imaginea de mai sus (apăsaţi pe imagine pentru a fi mărită). În centrul Universului se află Pământul, care este fix, iar în jurul lui se învârte Soarele. În jurul Soarelui se învârt planetele sistemului nostru solar. Totul este înconjurat de o sferă în care se găsesc stelele; această sferă se învârte şi ea, la rândul ei, în jurul Pământului.

Pe ce se bazează geocentriştii care spun că Pământul e centrul Universului?
Dacă toate corpurile cereşti (Soarele, planetele, cometele, stelele) se rotesc zilnic în jurul Pământului (aşa cum susţin geocentriştii), atunci e natural să presupunem că ele sunt “prinse” într-un material rigid, dar transparent. Geocentriştii cred într-o asemenea substanţă, pe care o denumesc eter.
Ipoteza eterică, împreună cu sfera uriaşă de materie care se roteşte la marginea universului (similară cu “sferele de cristal” ale lui Ptolemeu), pot explica orbitele zilnice ale stelelor şi ale Soarelui, precum şi modalităţile de sincronizare ale mişcărilor lunare şi anuale. Aceste variaţii periodice rezultă din precesiunea giroscopică, deşi detaliile modelului nu sunt specificate.

Atunci când viteza finită este luată în considerare, tabloul devine mai complex (în special dacă luăm în considerare enorma mărime a întregului Univers). Dacă pe cer noaptea vedem stelele mişcându-se în acelaşi timp, atunci asta înseamnă că stelele mai îndepărtate trebuie să se mişte mai devreme pentru a permite ca lumina lor să ajungă pe Pământ la timp. Aceasta implică existenţa nu a unui eter rigid, ci a unui eter care suportă unde torsionale, care să se propage cu viteza luminii şi să se unească pe Pământ.

Cum explică geocentriştii anotimpurile?

Fiecare arc elicoid din graficul de mai sus reprezintă o zi. Poziţia Soarelui la nivelul său cel mai de jos reprezintă prima zi de iarnă. Soarele se roteşte în spirală, cu câte o rotaţie pe zi, şi urcă în sus, până ajunge la nivelul X din susul imaginii. Ajuns acolo, începe o rotaţie în jos, până ajunge la punctul iniţial din care a pornit. Pentru a simplifica desenul, fiecare spirală are 10 zile, aşa că în această figură puteţi găsi 36 de spirale, valoarea aproximativă a unui an calendaristic. Nordul se află sus, aşa că e clar de ce Soarele luminează mai mult emisfera nordică vara, şi emisfera sudică iarna.

Modelul geocentric al fizicianului Thirring
În 1918, fizicianul german Hans Thirring a scris o lucrare în care a examinat comportamentul unor corpuri în interiorul unei sfere care se roteşte. Modelul său încerca să rezolve dilema: ce s-ar întâmpla dacă Universul ar fi o sferă rotativă? Cum s-ar comporta pendulele, sateliţii, vânturile etc în apropierea Pământului?

Thirring a descoperit că toate aceste corpuri s-ar comporta cam la fel cum noi le vedem că se comportă azi, chiar dacă nu exact. El a aflat că acest câmp gravitaţional din interiorul sferei nu este egal cu zero, aşa cum rezultă din modelul gravitaţional al lui Newton, ci există nişte forţe care apar din centrul sferei. Aceste forţe sunt analoage cu forţele centrifugale şi Coriolis. Aici vine şi distincţia: în fizica clasică, heliocentrică, forţele centrifugale şi Coriolis sau “forţe fictive” sau efecte, pe când în modelul geocentric aceste forţe devin reale. Şi mai mult, în modelul geocentric, forţele centrifugale şi Coriolis sunt identificate ca forţe gravitaţionale. Aceasta înseamnă că aşa-zisele dovezi cu privire la rotaţia Pământului, la pendulul lui Foucault, la curbura ecuatorială, la sateliţii staţionari etc. nu sunt deloc dovezi, putând fi explicate cu ajutorul analizei geocentrice a lui Thirring.

În loc de încheiere, o povestioară…
Se spune că un pilot militar instructor le-a spus cursanţilor săi: “Uitaţi de ceea ce vi s-a spus la şcoală şi la facultate cum că Pământul se învârte în jurul Soarelui. Pământul se află în centrul Universului, iar Soarele se învârte în jurul său pe o traiectorie ecliptică.” Fiecare e liber să tragă din acest articol ce concluzie doreşte…

Sursa:  http://www.lovendal.ro/wp52/si-totusi-pamantul-e-in-centrul-universului-iar-soarele-se-invarte-in-jurul-terrei/
--------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------