Siturile arheologice scot la iveală într-un ritm susţinut noi piramide în diferite regiuni ale lumii. Ceea ce este uluitor e faptul că sunt prea multe similarităţi între piramidele situate în zone diferite pe Pământ, aparţinând unor culturi diferite pe o perioadă de mii de ani, pentru ca ele să fie considerate un simplu produs al „întâmplării”. Aceste similarităţi vizează atât tehnica de construcţie, cât şi ornamentele şi elementele decorative.
Să luăm ca exemplu piramidele din Peru. Există o apropiere foarte mare între modul în care au fost realizate stilizat păsările în aceste construcţii, cu modul de realizare a „oului” ce înfăţişează aşa numitul „om-pasăre” din Insula Paştelui, redat în fotografia de mai jos.
În ambele reprezentări există acelaşi mod de stilizare a capului şi aceeaşi poziţie în genunchi a fiinţei cu aparență umană.
„Omul-pasăre” (jumătate om-jumatate pasăre) reprezintă cel mai important simbol al unui ritual antic pe Insula Paştelui. Cel ce urma sa fie desemnat următorul mare conducător al tribului trebuia să înoate în ocean până la aşa-zisa „stânca a păsărilor”, să urce pe acea stâncă foarte înaltă, să ia un ou din cuibul unei păsări, să-l pună într-un buzunar special conceput pentru aceasta pe propriul lui cap şi apoi să se reîntoarcă la tribul său de pe insula principală, înotând din nou prin ocean, fără să piardă oul aşezat în buzunarul de pe cap. Primul care ajungea înapoi, dintre cei care luau startul în acea probă dificilă, urma să fie desemnat noul conducător al tribului.
Ar fi o coincidenţă prea mare să considerăm că două culturi primitive, separate de o distanţă mai mare de 3000 de kilometri pe ocean, au acordat un aşa mare respect acestui simbol „om-pasare” în reprezentările lor, care sunt foarte asemănătoare.
Pe de altă parte, analizând particularităţile ruinelor din Peru, Mexic, Guatemala şi Insula Paştelui, este imposibil să remarcăm modul identic de tăiere a pietrelor, precum şi precizia cu care acestea au fost îmbinate în structurile la care au fost folosite (clădiri şi monumente). De pildă, în fotografia de mai jos este înfăţişată o porţiune din zidul Rapa Nui de pe Insula Paştelui.
În Peru găsim aceeaşi tehnologie de construcţie, la zidurile incașe:
O primă concluzie ar fi că oricine a construit aceste monumente impresionante nu s-a limitat doar la un singur continent şi nici nu a tăiat piatra folosind dălţi şi cuţite din piatră sau din bronz, aşa cum se străduie să ne facă să credem, în prostia şi ignoranta lor, ghizii turistici, precum şi o mare parte dintre arheologii şi oamenii de ştiinţă contemporani.
Piramidele din Peru sunt cel puţin la fel de interesante ca faimoasele piramide din Egipt. Poate că distanţa foarte mare care ne desparte de ele le face mai puţin cunoscute lumii, însă ele ascund multe mistere şi taine care sunt încă departe de a fi descifrate de ştiinţa modernă.
Complexul piramidal Caral, situat la nord de Lima, capitala ţării, este unul dintre cele mai vaste câmpuri de piramide din lume, fiind oficial considerat cel mai vechi oraş din America. Construcţia lui este atribuită civilizaţiei Norte Chico, o societate precolumbiană care s-a dezvoltat şi înflorit cu mai bine de 5000 de ani în urmă.
În conformitate cu teoria arheologilor, acest complex a fost construit la o mie de ani după apariţia civilizaţiei sumeriene în Mesopotamia, fiind „contemporan” cu construirea marilor piramide de pe platoul Gizeh din Cairo (Egipt). Civilizaţia Caral a existat cu 2000 de ani înaintea civilizaţiei olmece şi reprezintă una dintre cele şase locuri de pe Pământ în care civilizaţiile antice au apărut şi s-au dezvoltat separat. Aceasta înseamnă că între ele nu a existat niciun contact şi că, după afirmaţiile cercetătorilor, s-a „întâmplat” ca acele civilizaţii să apară în acele locuri de nicăieri şi să se dezvolte în decursul timpului, construind piramide.
Presupunerile savanţilor şi a ştiinţei moderne în această privinţă sunt penibile şi lipsite de consistenţă. Analizând însă fără prejudecăţi piramidele din Peru, din situl Caral, se poate constata cu uşurinţă că ele sunt cu mult mai vechi de 5000 de ani. Chiar dacă civilizaţia Caral nu cunoştea ceramica, scrisul şi nici vreo altă artă – după cum afirmă cărţile şi manualele din prezent-, totuşi ni se spune că acei oameni au reuşit cumva să construiască piramidele ce dăinuie şi azi, adică au reuşit să edifice nişte ansambluri arhitectonice care ar pune foarte mari dificultăţi chiar şi în prezent inginerilor, proiectanţilor şi constructorilor, dacă nu cumva aceste probleme ar fi chiar insurmontabile la nivelul actual de tehnologie şi cunoştinţe ale omenirii. La toate acestea s-au adăugat platforme înalte şi foarte bine finisate, precum şi pieţe largi, de forma circulară, „scufundate” în pământ.
Toate aceste inconsecvențe se explică prin faptul că civilizaţia Caral şi a indienilor Moche nu sunt cele care au construit complexul piramidal original din Peru, pe care l-au găsit abia mai târziu, îngropat sub mai multe straturi de rocă şi pe care l-au refăcut.
Această „temă” se repetă de-a lungul istoriei oriunde o civilizaţie antică misterioasă lasă în urma sa monumente gigantice ce nu pot fi explicate de ştiinţa modernă. De exemplu, misterioasele coline ce sunt presărate de-a lungul văii Ohio şi în partea de sud-est a Americii sunt atribuite nativilor de pe acele locuri, în ciuda faptului că indienii înşişi au spus în repetate rânduri că nu ei au ridicat acele movile înalte, ci că aceasta a fost făcut de o rasă dispărută, cu multe mii de ani înaintea lor.
Arheologia „de piaţă”, considerată „modernă”, ignoră însă tradiţiile indifene şi continuă să scrie propria ei „versiune” asupra istoriei. De pildă, în același stil tâmp, se afirmă şi despre indienii Caral că au venit acolo de niciunde, au ocupat locul şi apoi au plecat. Totuşi, fragmentele de oase şi de vase descoperite în preajma complexului nu atestă deloc faptul că aceiaşi indieni au construit piramidele şi întregul complex de la Caral.
Complexul Caral prezintă de asemenea similarităţi uimitoare cu ruinele găsite în Turcia antică. Chiar şi arhitectura ciclopică din Grecia antică poate fi regăsită printre construcţiile de la Caral. Unele dintre construcţii arată chiar ca şi cum ele s-ar afla în deşertul pustiu din Egipt.
Deşi evidenţele şi dovezile sunt tot mai multe, totuşi ştiinţa modernă se agaţă cu încăpăţânare de teorii halucinante şi versiuni orgolioase despre istorie. Toate acestea vor avea însă un sfârşit şi atunci castelul de carton clădit cu trudă de savanţi se va nărui în mod lamentabil pentru ei...
Sursa: http://www.edituradaksha.ro/articles/view/piramidele-pierdute-din-peru-a196
-------------------------------------------------------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu