Un punct de vedere interesant! Pământul, ca „grădină zoologică”! Zeii care l-au creat, au fost "exilati" aici! Motivul real al acestui exil nu ar fi răzvrătirea fiului cel mare împotriva tatălui său, ci unul de natură sexuală! Partea a IV-a. [16. Adam şi Eva ; Secretele zeilor by KLAUDYU]

 

Vechiul Testament relatează că, după una dintre nenumăratele lor împreunări incestuoase, cei doi au adormit goi, în mijlocul naturii. Trezindu-se seara, și-au dat seama că puteau fi surprinși și s-au grăbit să se acopere cu ce au găsit la îndemână: „Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.”

 

Fatidica soartă a făcut ca în acel moment să-și facă apariția tatăl: „Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului”. Fiind strigat de către tatăl său, Enki a fost nevoit să iasă gol de după copaci: „Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: Adame, unde eşti? Răspuns-a acesta: Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns”.

 

 

Există chiar o tăbliţă sumeriană ce înfăţişează acest moment, în care Enki şi Inanna stau goi în faţa lui Anu. Probabil puțin șocat de acea apariție neașteptată, Anu l-a întrebat: „nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?” Neavând încotro, Adam și-a recunoscut fapta, susținând însă că a fost sedus: „femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat”. Și e posibil să fi spus adevărul, deoarece tăblița BM 23631 și textul Enlil și Ninlil susțin că ea este cea care a făcut primul pas.

 

La rândul său, Eva / Inanna a dat vina pe fratele său: „Şi a zis Domnul Dumnezeu către femeie: Pentru ce ai făcut aceasta? Iar femeia a zis: Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat”. Susținând că Șarpele a amăgit-o, Eva a dat de înțeles că a fost violată, variantă păstrată în miturile multor popoare. „Mâinile sale nespălate și le-a pus pe mine”, spunea ea într-un text numit de S. Langdom într-un articol din Revista de asirologie și arheologie orientală „o liturghie clasică a lui Inanna”. Iar în Coborârea Inannei, „ea îl privește cu privirea morții, îi vorbește cu vorbe de mânie, strigă la el cu strigătul vinovăției”. Dând crezare fiicei, tatăl a izbucnit: „pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii”. A hotărât chiar și pedeapsa pentru fiul neascultător: „blestemat va fi pământul pentru tine!”, adică planeta noastră va deveni locul osândirii sale sau închisoarea sa.

 

 

„Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”, a continuat tatăl. Și s-a ținut de cuvânt, după cum demonstrează textul sumerian Inanna și Ebih, unde An a sfătuit-o pe Inanna să-l dea în judecată pe cel supranumit „Marele Șarpe”, Azag („locul apei”, nume identic cu cel atribuit de babilonieni lui Enki, Ea, care înseamnă „casa apei”). La procesul judecat de Consiliul Zeilor, Anu a declarat, conform Bibliei: „Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!…”.

 

Popol Vuh a maiașilor prezintă cuvintele zeului suprem într-un mod asemănător: „Trebuie să ajungă din întâmplare egali cu noi, Făuritorii lor, care putem vedea departe, care știm totul și vedem totul? Oare trebuie să fie ei înșiși zei?”. Sentința a fost dată în scurt timp, hotărându-se ca Enki să fie exilat pe Pământ: „de aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat”. Prin urmare, Enki urma să-și continuie munca pe Pământ, nefiindu-i însă permis să se întoarcă acasă.

 

Același lucru îl afirmă și textul Inanna și Ebih: Marele Șarpe a fost găsit vinovat de către judecători și pedepsit. „Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”, i-a spus tatăl ceresc fiului osândit. Tot de la sumerieni avem tăblița CT.15.28-29, care susține că păstorul Dumuzi („adevăratul fiu”) și-a violat sora, pe Geștinanna.

 

Textul Inima lui era plină de lacrimi afirmă că el a fost pedepsit pentru această faptă. În alt text, numit Cel mai amar plâns, șapte polițai îl prind pe Dumuzi „lângă marele zăgaz din deșertul Emuș („casa șerpilor”)”. Luat pe sus din propria locuință, Dumuzi a fost trimis în „lumea de jos”, exprimare care i-a făcut pe cei mai mulți să creadă că a fost ucis, echivalând „lumea de jos” cu Infernul. De aceea, în Moartea lui Dumuzi, zeul este ucis de cinci demoni galla în stâna surorii sale, Geștinanna. Însă această lume se referă în realitate la Terra, ce poate fi considerată o lume de jos, ținând cont că zeii locuiau sus, în Cer.

 

 

Același lucru reiese și din mitul egiptean al lui Osiris: zeul nu a fost ucis, devenind conducătorul lumii subterane, ci a fost trimis în „lumea de jos”, Pământul, devenind conducătorul planetei. Doar astfel a putut să se întoarcă printre zei pentru a-și lăsa soția însărcinată. O tăbliță sumeriană chiar îl înfățișează pe Enki legat de mâini și de picioare, alături de el fiind reprezentați șerpi dar și o stea din care pleacă o săgeată în jos. Steaua era simbolul pentru zeu iar săgeata, în sumeriana arhaică, se citește „bur, buru”, care înseamnă „gonit”. Prin urmare, acel simbol ne explică faptul că Enki era zeul exilat, săgeata îndreptată în jos indicând destinația sa: „lumea de jos” sau Pământul.

 

Arestarea lui Enki nu a fost lipsită de peripeții, textele sumeriene afirmând că a fost prins abia după o urmărire ca în filme. După ce a fost ajuns din urmă, Enki a fost agresat de către acei polițiști, numiți uneori demoni, semn că nu avea de gând să se predea fără luptă. Iată cum prezintă evenimentul Moartea lui Dumuzi:

„În stână intră primul demon,

Pe Dumuzi-l împinge cu acul în obraz (o substanță paralizantă injectată?);

În stână intră și al doilea demon,

Lovindu-l pe Dumuzi-n obraz cu bâta-i ciobănească;

În stână intră și al treilea demon

Și putineiul sfânt își schimbă locul;

În stână intră și-al patrulea demon,

Căușu-i sacru atârnat căzu de pe pironul său;

În stână intră și-al cincilea demon,

Sfărâmat e putineiul, nu mai primește lapte.”

 

 

Se pare că acești „demoni” erau conduși de fratele mai mic al lui Enki și Inanna, Enlil, mâna dreaptă a lui Anu și moștenitorul tronului. Cel puțin asta susțin egiptenii, pentru care Seth și cei 72 de complici ai săi l-au capturat pe Osiris și l-au închis într-o cutie uriașă. Iar în creștinism, Lucifer a fost aruncat pe Pământ după ce a fost învins de fratele său mai mic, Mihail, și armata de îngeri a acestuia.

 

Câți ani avea Enki când a fost exilat? Dumuzi la sumerieni, Tammuz la babilonieni sau Adonis la greci și fenicieni erau tineri și frumoși. Dar, din păcate, nu ni se oferă niciun indiciu despre vârstă. Însă în Despre Isis și Osiris, istoricul Plutarh scria că unii egipteni considerau că Osiris a domnit timp de 28 de ani, alții că a trăit 28 de ani. Cum episodul în care a fost trimis în lumea de jos s-a întâmplat înainte ca el să devină stăpânul Terrei, cel mai probabil 28 se referă nu la anii de domnie, ci la vârsta sa în momentul exilului.

 

 

După ce l-a izgonit pe Adam, Biblia susține că Dumnezeu „a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii”. Deși heruvimii definesc actualmente în creştinism o clasă de îngeri, pentru evrei erau creaturi cu corpuri de leu sau de taur, aripi de vultur şi capete de om. Grecii numeau aceste făpturi sfincşi, indienii purushamriga, sumerienii lamma și alad iar akkadienii și babilonienii, lamassu și ședu. Să fie oare vorba despre o astfel de creatură?

 

În Vechiul Testament, Dumnezeul biblic este numit de foarte multe ori „Cel ce şade pe heruvimi”. Se pare că acest fapt se datorează profetului Iezechiel, care a văzut cum „slava Dumnezeului lui Israel s-a pogorât de pe heruvim”. (9:3) Acest Dumnezeu se deplasa într-un „vânt vijelios, un nor mare şi un val de foc, care răspândea în toate părţile raze strălucitoare; iar în mijlocul focului strălucea ca un metal în văpaie. Şi în mijloc am văzut ceva ca patru fiare, a căror înfăţişare semăna cu chipul omenesc. Fiecare din ele avea patru feţe şi fiecare din ele avea patru aripi. Picioarele lor erau drepte, iar copitele picioarelor lor erau cum sunt copitele picioarelor de viţel şi scânteiau ca arama strălucitoare, iar aripile lor erau sprintene. De cele patru părţi ele aveau sub aripi mâini de om şi toate patru îşi aveau feţele lor şi aripile lor. Aripile lor se atingeau una de alta, şi când mergeau, fiarele nu se întorceau, ci fiecare mergea drept înainte. Feţele lor? – Toate patru aveau câte o față de om înainte, toate patru aveau câte o faţă de leu la dreapta, toate patru aveau câte o faţă de bou la stânga şi toate patru mai aveau şi câte o faţă de vultur în spate. Feţele lor şi aripile lor erau despărţite în partea de sus, şi, la fiecare, două din aripi erau întinse, iar două le acopereau trupul. Fiecare fiară mergea drept înainte şi mergea încotro îi dădea duhul să meargă şi în mersul său nu se întorcea. Înfăţişarea acestor fiare se asemăna cu înfăţişarea cărbunilor aprinşi, cu înfăţişarea unor făclii aprinse; printre fiare curgea foc, iar din foc ţâşneau raze şi fulgere. Fiarele alergau înainte şi înapoi iute ca fulgerul. Când mă uitam eu la fiare, iată am văzut jos, lângă aceste fiare, câte o roată la fiecare din cele patru feţe ale lor. Aceste roţi, după înfăţişarea lor, parcă erau de crisolit, iar după făptură toate aveau aceeaşi înfăţişare. Şi după alcătuirea şi după făptura lor ele parcă erau vârâte una în alta.” (1:4-16)

 

Acest ciudat mijloc de deplasare al lui Yahweh nu poate fi decât o navă spațială, descrisă în modul simplist al unui om ce a trăit acum câteva milenii, concluzie la care a ajuns la începutul anilor 1970 și cercetătorul NASA Joseph Blumrich. Mai mult, inginerul german Hans Herbert Beier a realizat o schiţă după clădirea pe care Ezechiel a construit-o pentru „carul Domnului”, demonstrând că naveta încăpea perfect în templu.

 

Cele patru „fiare” din componența navei, cu capete de om, bou, leu și vultur, i-a dus cu gândul pe evrei la heruvimi, care erau compuși din părți din aceste patru ființe. Observăm și din alte cărți ale Bibliei că acești „heruvimi” erau doar un mijloc de transport divin: „Şi s-a suit pe heruvimi şi a zburat; zburat-a pe aripile vântului” (Psalmul 17:12) sau „Plecat-a cerurile şi s-a coborât și sub picioarele lui era negură deasă. Şezut-a pe heruvimi şi a zburat, zburat-a pe aripile vântului! Din negură și-a făcut adăpost și cort împrejurul său; cu ape întunecoase şi cu nori negri era înfăşurat. De strălucirea ce-i mergea înainte se împrăştiau norii, aruncând grindină şi cărbuni de foc.” (A doua Carte a Regilor 22:10-13).

 

Sursa:

16. Adam şi Eva  Secretele zeilor by KLAUDYU

 

http://secretelezeilor.wordpress.com/2012/12/13/exilul/

 

=======================================

=======================================================

================================================================