In anul 335, crestinii ortodocsi au preluat imaginea ca semn al Invierii! Complexul de cult de la Tartaria este un izvor de cunoastere transmisa neintrerupt de peste 7000 de ani. Printre alte simboluri, a daruit omenirii „crucea cu raze, odor veselitor al Cuvantului”
Cultura
Tartaria s-a dezvoltat in mileniul V i.C. in arealul actualului judet
Alba, de-a lungul malului stang al Muresului si a fost descoperita de
cercetatorul clujean Nicolae Vlassa. Religia practicata este una solara,
evidentiata de simboluri sacre care dainuie pana in prezent, atat in
forma imagistica, dar si ca forme de ritual ramase in traditia
folclorica romaneasca. Ceea ce deranjeaza cel mai mult pe istoricii
”clasici” este stramutarea primei civilizatii din spatiul mesopotamian –
asa cum se instituise la nivel international prin recunoasterea
primordialitatii civilizatiei sumeriene – in spatiul
carpato-danubiano-pontic. Tablitele confectionate din lutul autohton,
acoperite cu semne pictografice, gasite langa un schelet, devanseaza
istoria cu peste un mileniu, fiind anterioare celor asemanatoare,
descoperite la Djemer Nasr, Kis si Uruk, datate la 3300 i.C. Profesorul
italian Marco Merlini, unul dintre cei mai renumiti arheologi
contemporani ai Europei, a avansat ipoteza ca „Tartaria marcheaza o
tranzitie de la un cult de tip matriarhal, al Mamei Primordiale, zeita a
fecunditatii, la o alta forma de cult”.
Altarul Taurului Solar
Observatia profesorului Marco Merlini este foarte valoroasa si se
poate dovedi printr-o comparatie cu alta descoperire extraordinara de pe
teritoriul tarii noastre, aceea a sanctuarului numit de arheologi ”Casa
cerbului” de la Parta, din manoasa lunca a Timisului, unde au inflorit
asezari sedentare in aceeasi perioada, mileniul V i. C. Sanctuarul, o
constructie facuta din lut si nuiele, in care comunitatea isi venera
zeitatea duala, era compartimentat in doua camere, cea a altarului si
cea in care se aduceau ofrandele. In camera altarului se afla un soclu
de forma paralelipipedica, lucrat din lut, pe care erau asezate doua
statuete care faceau corp comun, dar aveau doua capete, unul de taur,
iar celalalt un cap de femeie cu fata acoperita de o masca rituala.
Aceasta alaturare dintre taur si femeie simboliza forta creatoare. Era
un cult al fecunditatii si fertilitatii, venerat in organizarile de tip
matriarhal. Placuta dreptunghiulara de la Tartaria reprezinta un astfel
de sanctuar, cu sala altarului care adaposteste zeitatea duala, in
centru, precedata de camera in care avea loc ablutiunile (dreapta) si
urmata de camera unde se aduceau ofrandele (stanga). Zeitatea duala din
camera altarului de la Tartaria difera de cea de la Parta doar printr-un
simbol: in dreapta capului taurin nu mai apare femeia cu masca
ritualica, ci crucea cu raze (vezi foto)!
Su.Re.Anu
Pana la ora actuala, la Tartaria apare cea mai veche reprezentare a
acestui simbol, crucea cu raze. Interpretarile care s-au dat
simbolurilor de pe placutele de la Tartaria sunt multiple, multi
sugerand ca nu pot fi puse in corelare cu simbolurile sumeriene, care
aveau sa apara o mie de ani mai tarziu. Numai ca in Sumerul mesopotamian
au aparut ca scriere deja structurata! Conform scrierii sumeriene, pe
placutele ritualice de la Tartaria apar zeul Su (pronuntie Saue),
reprezentat de simbolul „H” – scarita – si zeul Anu, reprezentat de
„crucea cu raze”. Este pentru prima data in istorie cand apar ambele
simboluri religioase. Casta preoteasca a perpetuat aceste simboluri,
oriunde a ajuns in peregrinarile misionare. Si poate nu intamplator
Tartaria se afla la poalele Muntilor Su.Re.Anu, trei ipostaze ale
divinitatii solare primordiale, regasite in cultul de la Tartaria, in
religia egipteana si in religia mesopotamiana. Toate avand ca simbol
crucea cu raze si ca animal devotat sarpele, simbol al energiei. Su sau
Saue de la Tartaria este cel mai vechi si cel mai enigmatic zeu al
timpurilor de inceput. Este reprezentat cu doua fete privind in directii
opuse si a fost venerat, dupa cum s-a dovedit arheologic, pentru prima
data pe aceste meleaguri, in sanctuarul de la Tartaria. O mie de ani mai
tarziu a fost preluat sau pur si simplu ”dus” cu vreun val migrator in
Sumer, unde era zeitate secundara, numit Saue – grafic ”H”-, Usmu si
Ara. El i-a cedat locul de zeitate suprema si simbolul (crucea cu raze)
lui Anu, asa cum reiese dupa un cilindru neobabilonian aflat in Muzeul
Britanic (vezi foto). In Egipt, apare mai tarziu ca Re si Ra, avand ca
simbol initial crucea in cerc, apoi discul inaripat. Crucea cu raze
apare la noi si pe ceramica din Muntii Orastiei (vezi foto fragment de
ceramica, din colectia cercetatorului Vasile Rudan), iar zeul cu doua
capete apare pe monedele dacice.
Ion, fiul lui Saue
Virgiliu a lasat marturie ca un zeu cu doua capete ajunsese si pe
meleagurile italiene, cand populatia autohtona traia in semisalbaticie.
Tot de la Virgiliu stim ca il chema Ion (rebotezat de romani Yanus) si
era fiul Soarelui facut cu o pamanteanca, fiica regelui Atenei. Deci un
semizeu, fiu al lui Saue, care ii preluase insigna de zeu cu doua
capete, dar si furca solara, „Y”. Misteriile cultului lui Sa se regasesc
si azi in dansul solar al calusarilor. Crucea cu raze mai apare si pe
ceramica foarte veche si necercetata din Muntii Buzaului, iar in
Argedava, cetatea lui Burebista, apare si in zilele noastre in cimitirul
din Popesti-Novaci, pe cruci din secolul trecut (vezi foto).
Casta razboinicilor
Odata cu preluarea puterii religioase si laice de catre barbati,
crucea cu raze apare si pe scuturile razboinicilor. Din nou, cea mai
veche reprezentare apare in Romania, mai stilizata, in mormantul getic
regal de la Agighiol, sec. IV i.C., fiind un element protector
obligatoriu pe coifurile daco-getilor (vezi foto). Apoi il vedem mai
elaborat pe scuturile dacilor, de pe Columna lui Traian si identic pe un
sigiliu sumerian, reprezentand trei credinciosi care aduc ofrande in
templul zeului Anu! (vezi foto). Vedem, deci, acest simbol transmis in
timp si spatiu de casta preotilor Zeului-Soare, apoi de colegiile
militare, iar ulterior de colegiile funerare, care l-au folosit pe cruci
pana in sec. XIX, dupa cum se poate vedea in cimitirul din Argedava si
din Scaieni.
Ipoteza halucinanta a runelor maghiare
E bine de amintit ca pe Internet circula „istoria” halucinanta a
unor cercetatori maghiari, cum ca toate simbolurile descrise mai sus fac
parte din ”scrierea runica maghiara”. Sandor Forrai a si publicat un
volum intitulat ”Scrierea runica ungureasca antica”, in care
”identifica” runele maghiare (?) cu simbolurile aparute in cultura
Tartaria, Turdas – Vinca! Maine-poimaine vom citi in ”analele” unor
astfel de cercetatori despre vechimea naucitoare – 7000 ani – a
prezentei maghiare in acest areal! Noroc cu Muzeul Virtual organizat la
Departamentul XIV al Primariei din Roma, care acorda un amplu spatiu
unui studiu, cu expertize competente, asupra artefactelor si asupra
scheletelor gasite ”in situm” la Tartaria si care au confirmat
existenta aceleiasi tipologii umane ca a populatiei care a trait
intotdeauna pe aceste meleaguri. Si care „a inventat pentru prima data
in istoria civilizatiilor scrierea sacra, ca mod de comunicare cu Zeul
Soare”, dupa cum se exprima cercetatoarea americana Maria Gimbutas.
Sfanta Cruce cu raze la crestini
La crestinii ortodocsi, crucea, cu raze in centrul ei, este semnul
Invierii, e crucea datatoare de viata. Inaltarea Sfintei Cruci se
sarbatoreste la 14 septembrie, din anul 335, de cand episcopul Macarie
al Ierusalimului a aratat pentru prima data sfantul lemn al Crucii pe
care a fost rastignit Cristos. In Acatistul Sfintei Cruci, in Icosul 2,
imparateasa Elena i-a adus acest minunat si incarcat de semnificatii
cant de slava, care nu poate sa nu ne aminteasca de vechimea si
importanta religioasa a simbolurilor „H” si crucea cu raze, „odor
veselitor al Cuvantului”:
”Bucura-te, semnul adevaratei bucurii/ Bucura-te, izbavirea vechiului
blestem/
Bucura-te, comoara, pentru zavistie in pamant ascunsa/
Bucura-te, cea ce Te-ai aratat cu stele inchipuita / Bucura-te, Cinstita Cruce cu impatrite raze in chipul focului /Bucura-te, scara pe inaltime rezemata, mai inainte aratata („H”)/ Bucura-te, lumina ingerilor cea cu alinare inchipuita / Bucura-te, rana demonilor, cea mult suspinata / Bucura-te, odor veselitor al Cuvantului
/ Bucura-te, stingatoarea focului ratacirii /Bucura-te, Cinstita Cruce,
aparatoare a deznadajduitilor / Bucura-te, tare aparatoare a celor ce
bine calatoresc / Bucura-te, Cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!”.
O contopire unica a celor doua simboluri, taurul ceresc si soarele, a
fost descoperita la zece kilometri de Constanta, in satul Cumpana,
unde a fost identificata o asezare rurala din secolul II d.C. (vezi
foto).
Mda, cancerul de religie abrahamica - crestinismul in acest caz - gata sa inabuse orice urma de religie pagina sau sa o schimbe pe aici, pe colo si o prezinte drept.... crestinism
RăspundețiȘtergere