Nu ati gasit ce cautati? Incercati Google search pe siteul nostru!

Google Translate

marți, 17 februarie 2015

FIINŢA UMANĂ (FRAGMENTE DIN NOUA EDIŢIE - Programul Terra - Un atentat extraterestru asupra omenirii) by Toni Victor Moldovan



FIINŢA UMANĂ. (FRAGMENTE DIN NOUA EDIŢIE).

Corpul somatic; noţiuni de genetică.

Corpul somatic este alcătuit din materie pozitivă, ce se supune legităţilor cadranului din dreapta sus al diagramei Tiller. Unitatea structurală a corpului somatic este celula. Modelul holografic, ce poate fi astăzi atribuit microuniversului, macrouniversului, inclusiv sistemelor informaţionale vii, este perfect valabil şi pentru corpul somatic, deoarece fiecare celulă poate defini întregul, prin informaţia deţinută de ADN, situat în nucleul celular.
 
Acidul dezoxiribonucleic (ADN) reprezintă materialul genetic ce poartă informaţia de structură şi funcţie, adică de morfologie şi fiziologie a corpului somatic.

Pentru înţelegerea lucrării, cred că este necesară o abordare mai largă a ADN Macromolecula de ADN este formată din două lanţuri polinucleotidice, înfăşurate helicoidal antiparalel, în jurul unui ax comun, astfel încât formează un dublu helix. Unitatea de structură de bază a ADN este nucleotida, care, la rândul ei, este alcătuită dintr-o bază azotată, un zahar şi un radical fosforic. Bazele azotate sunt de două feluri: purinice şi pirimidinice. Bazele purinice prezente în ADN uman sunt adenina (A) şi guanina (G). În ADN uman, există două tipuri de baze pirimidinice: citozina (C) şi timina (T).

Putem diseca ADN până la stadiul de atomi numai pentru ca să înţelegeţi că, în momentul de faţă, materia palpabilă nu mai are taine pentru noi.

ADN conţine programul sintezei de proteine, adică informaţia genetică ce determină ordinea de succesiune a aminoacizilor care structurează proteinele. Gena reprezintă un segment din macromolecula de ADN, care conţine informaţia genetică necesară sintezei unei catene polipeptidice sau unei alte macromolecule.

Codul genetic reprezintă relaţia dintre secvenţa nucleotidelor din ADN şi secvenţa aminoacizilor din molecula proteică. Codul genetic este universal la organismele vii, în sensul că aceiaşi codoni codifică acelaşi aminoacid.

ADN este conţinut, în cea mai mare parte, în nucleul celulelor (ADN nuclear), fiind stocat în cromozomi sub formă de secvenţe unice de nucleotide, în care sunt incluse genele (ADN informaţional) şi sub formă de secvenţe repetitive (ADN noninformaţional), cele două tipuri fiind intercalate.

O mică parte a ADN este situat extranuclear, în mitocondrii - organite celulare cu rol energetic, situate în citoplasmă. Acest ADN se replică independent de materialul genetic din nucleu şi se transmite ereditar, exclusiv pe linie maternă. De aceea, teoretic, ADN mitocondrial are cea mai veche structură filogenetică, iar studiul său a fost baza teoriei “Evei mitocondriale”.

Harta cromozomială (cariotipul) a speciei Homo sapiens sapiens conţine 46 de cromozomi, dispuşi în 22 de perechi de autozomi şi o pereche de heterozomi (cromozomi ce determină sexul - xy la bărbat, xx la femeie). Aceste 23 de perechi de cromozomi conţin multitudinea de gene, ce dau toate caracterele de morfologie şi fiziologie ale corpului somatic.

Fiinţa umană se reproduce sexuat, iar gameţii (factorii ereditari) – spermatozoidul şi ovulul deţin câte jumătate din numărul de cromozomi, adică 22+X pentru ovul şi 22+X sau 22+Y pentru spermatozoid. Zigotul rezultat prin fecundarea ovulului de către spermatozoid deţine întreaga zestre genetică a speciei, 44+XX (la femeie) sau 44+XY (la bărbat).

Ca o paranteză, fecundarea are loc, în marea majoritate a sarcinilor, în mod natural. În ultimii ani, s-au descris diverse metode de fecundare artificiale, în eprubetă, urmate de implantarea zigotului în uterul viitoarei mame. Această metodă s-a aplicat în diverse situaţii de sterilitate de cuplu şi a fericit mulţi părinţi cu copii sănătoşi. Românca Adriana Iliescu la vârsta de 66 ani era până de curând femeia cea mai înaintată în vârstă la care s-a practicat un implant uterin de embrion rezultat al fecundării artificiale. Evenimentul a avut loc la maternitatea Giuleşti din Bucureşti la data de 15 ianuarie 2006. Între timp a fost detronată de o indiancă. Mai mult decât atât, David Solter de la Institutul de Biologie din Singapore aprecia în 2008 că datorită progreselor tehnice, până şi femeile de peste 100 de ani ar putea avea teoretic copii în viitorul apropiat. Teoretic se pot crea spermatozoizi şi ovule atat din celule stem cât şi din alte feluri de celule – spre exemplu din piele. Mai mult decât atât, părinţii ar putea selecta în curand caracteristicile “odraslei” cum ar fi culoarea ochilor sau ar putea înlătura anumite boli.

Revenind la noţiunile de genetică, amintesc că hibridarea este fenomenul prin care doi indivizi, ce se deosebesc printr-unul sau mai multe caractere, se încrucişează. Produsul de concepţie va fi hibrid, adică va avea un mixaj al caracterelor genetice aduse de cei doi gameţi.

Fenomenul de recombinare genetică, de mixaj al caracterelor genetice aduse de cei doi gameţi, oferă polimorfism genetic şi face din fiecare individ un unicat genetic. Individul din cadrul unei populaţii nu moşteneşte, de fapt, un mixaj al programului genetic al părinţilor, ci o combinaţie particulară a programelor genetice ale ascendenţei. Această recombinare se face după reguli precise ale segregării caracterelor, legi ale geneticii, în care nu e necesar să intrăm.

Ideea de mai sus poate fi exprimată modern sau o putem lua din texte vechi cum ar fi spre exemplu Cartea lui Manu (India):

20. Fiecare din stihii moşteneşte însuşirea celei care o precede, astfel, cu cât o stihie este mai îndepărtată de izvor, cu atât are mai multe însuşiri. Cartea întâi – Creaţia

Sau putem lua aceeaşi definiţie din Zohar:

329. … atunci când un bărbat şi o femeie se doresc reciproc şi să se alătură ca unul, sperma de om produce un copil în care imaginile ambilor părinţi sunt combinate.

(Zohar - Vol 3 - Lech Lecha – 329)

Deci, din punct de vedere genetic, teoretic (până la o probă contrarie) nu există populaţii pure şi nici rase pure, deoarece acestea ar trebui să fie pure pentru toate genele, adică ar trebui să fie homozigote.

O observaţie care ne ajută în înţelegerea lucrării este aceea că se pot obţine populaţii mai pure, din punct de vedere genetic, cu mai multe caractere homozigote, prin încrucişări între membri ai aceleiaşi familii, prin consangvinizare. Prin această metodă, indivizii descendenţi vor avea mai multe dintre caracterele genetice ale ascendenţei îndepărtate, adică vor avea ceea ce, biblic, se numeşte “rădăcină adâncă”. Reţineţi acest termen!

Capul de afiş al realizărilor ingineriei genetice pentru anul 1997 era clonarea oiţei Dolly. Revista “Newsweek” din 10 martie 1997 acorda un amplu comentariu acestui eveniment deschizător de drumuri spre terapiile genetice şi spre... visare. La începutul secolului 21 s-au anunţat mai mulţi pretendenţi la realizarea primelor clone umane. În unele ţări, clonarea de embrioni umani în scop medical, pentru obţinerea de celule stem este legală. În Marea Britanie spre exemplu, primele clone de embrioni au avut loc la Universitatea Newcastle, în mai 2005. Important este momentul tehnic, istoric, în care omul a ajuns: joaca cu genele; adică, este posibil să facem ceea ce Dumnezeul biblic a realizat şi anume: “... să facem oameni după chipul şi asemănarea noastră”. (Facerea 1-26) Diferenţa de tehnică... este însă uriaşă. Noi suntem în faţa primelor tehnici primitive de clonare umană. Citind cartea mai departe, veţi vedea că dumnezeii folosesc cu totul alte tehnici pentru obţinerea semenilor, cu mult mai economice şi care lasă loc unei mici diversităţi genetice în cadrul rasei. Zeii reuşesc să facă ceea ce fac tocmai pentru că ştiu genetică şi cunosc în amănunţime structura genomului, cu toată secvenţialitatea genelor. Unde ne aflăm noi în acest domeniu?


Proiectul Genomul Uman desfăşurat din anii 90 până în 2004 şi-a propus să analizeze întreaga secvenţă a genelor umane. În principal, două centre de cercetări

s-au antrenat în cursa cartografierii hărţii genetice a omului: Celera Genomics din Maryland şi International Human Genome Sequencing Consortium.

Ca o scurtă istorie, până în anul 1999 erau mai multe estimări asupra numărului de gene, situate în plaja de la 50.000 la 230.000 de gene. În decembrie 1999, după ce la Centrul Sanger s-a determinat secvenţa cromozomului 22, s-a făcut prima estimare mai aproape de realitate privind numărul total de gene - între 30.000 şi 40.000. Şi totuşi, cercetând genomul organismelor simple, unele centre de cercetări ajungeau în mai 2000, la concluzia că numărul total de gene umane este între 35.000 şi 150.000! De ce această diferenţă, această plajă largă? Pentru că organisme simple cum ar fi cel al bacteriei Haemophillus influenzae (1740 de gene), al musculiţei de oţet - Drosophila Melanogaster (13.061 de gene), al viermelui Caenorhabditis elegans (19.099 gene) sau al A. thaliana (25.000 de gene), deţin un număr relativ mic de gene.

Conform legilor evoluţiei speciilor de tip darwinist, este foarte uşor să aduni gene, dar mai greu să pierzi. Teoretic, daca o un vierme are circa 25000-30.000 de gene, un om ar trebui să aiba conform evoluţionismului şi legilor geneticii dogmatice circa 200.000 -230.000 de gene. Interesante au fost discuţiile geneticienilor purtate în jurul acestei cifre prin anul 2000. Nu mai conteneau cu lamentările, pentru că o inginerie genetică adresată celor 200.000 de gene estimate le strica socotelile. Imediat au început să-şi scormonească mintea, să imagineze metode ale viitorului, capabile să reducă numărul de gene pentru ca terapiile genetice să fie fiabile şi uşor de abordat. În perioada aceea am râs cu poftă, căci prima şi a doua ediţie a Programului Terra se aflau deja pe piaţă, pentru mine şi alţii care citiseră cartea, fiind deja evident că avem un număr mult redus de gene.

În sfârşit, în februarie 2001 ambele centre de studii estimau numărul de gene umane la 32.000, plus sau minus câteva mii (28.000 - 35.000).

În octombrie 2004 The International Human Genome Sequencing Consortium publica în revista Nature rezultalele studiului. www.genome.gov/12513430

 Fiinţa umană are între 20.000 şi 23.000 de gene, mai exact 19,599 gene care încodează sinteza de proteine şi alte 2188 de segmente de ADN care se presupune că ar fi gene codificatoare de proteine, deci în total de 21787 gene. Acestea ocupă cam 2-3% din lanţul ADN, care este prin urmare denumit ADN codor. Restul lanţului, conform geneticii clasice, nu încodează nimic, este „junk-DNA”, adică gunoiul din ADN! Aşa să fie?

În orice caz, cea mai mare surpriză a geneticii umane de până acum constă în găsirea unui număr de gene cu mult mai mic decât cel estimat iniţial.

Concluzia este că omul şi organismele cu mult mai simple amintite mai sus deţin un număr apropiat de gene ...O bună parte dintre acestea sunt chiar comune, în sensul că codifică sinteza aceloraşi tipuri de proteine. Prima întrebare care-i vine în minte oricui este: “În ce constă superioritatea omului?”

Trebuie spus, că după determinarea hărţii genetice, visul oricărui inginer genetician ar fi să simplifice formula ADN, astfel încât să controleze un număr redus de gene. Teoretic, genele concurenţiale pentru acelaşi caracter genetic ar trebui îndepărtate. Spre exemplu, pentru culoarea ochilor, am îndepărta din genom genele ce determină ochii verzi ai bunicii, albaştri ai străbunicului, negri ai mamei, etc. şi am păstra strict genele ce determină ochii căprui ai tatălui. Cu timpul am obţine serii de oameni cu ochii căprui. Vă daţi seama, câte gene se pot îndepărta din genom şi asta numai pentru un singur caracter genetic.

Conform legilor evoluţiei genetice, evoluţia adaugă gene aşa cum o spune şi versetul indian de mai sus. Ce multitudine de culori au avut ochii primilor oameni? Unde anume în galaxie au trăit primii oameni? Câte gene au avut primii locuitori galactici? Nu vom şti niciodată...

Şi totuşi, noi suntem mai simpli din punct de vedere genetic sau mai bine zis suntem simplificaţi. Unde ne sunt genele genele pierdute? Sau altfel spus, CINE şi CUM ne-a simplificat ADN-ul?

Această carte, tocmai asta încearcă să vă explice... şi anume faptul că deţinem o formulă ADN simplificată ... de către UNII CARE ŞTIU SĂ SE JOACE CU GENELE.

ÎN CE MOD ŞI ÎN CE SCOP? Citiţi mai departe şi veţi fi lămurit(ă)!

Surprinzător, dar am terminat de vorbit despre corpul somatic. Asta, pentru că ADN, despre care am discutat până acum, “ştie” totul despre corpul somatic, îl reprezintă cu demnitate, deţine cel puţin teoretic, codificată întreaga informaţie de morfologie şi fiziologie.

Nu vă speriaţi! Aceasta nu este o carte de genetică. Este cu mult mai uşor de citit decât vă imaginaţi în acest moment!


Corpul Spiritual sau.... o altfel de genetică
ADN-energie informaţională (ADN-EI)

 În vara lui 2008 o veste îmbucurătoare pentru mii de pacienţi ce aşteaptă un transplant cardiac anunţa crearea unei inimi artificiale perfecte, cu parametri chiar mai buni sau egali cu ai unei inimi vii, după un proiect ce a durat 20 de ani. Performanţa a fost reuşită în Franţa de către medicul cardiolog Alain Carpentier în colaborare cu constructorul de avioane Airbus. Sigur, teoretic, dacă dezvoltăm proteze avansate de mână spre exemplu, de ce nu ar fi posibil şi o proteză de inimă? E destul de logic, nu? Nu cunosc rezultatele preliminare ale proiectului, dar personal nu cred că va fi un succes. Se pot înlocui anumite “piese” din noi cu părţi mecanice, dar nu oricare dintre ele. Veţi citi paginile ce urmează şi veţi putea face singuri un prognostic, după ce veţi fi înţeles care este diferenţa dintre viu şi neviu.

Prezentarea anterioară a moleculei ADN reprezintă de fapt o descriere dogmatică conform materialismului cu care şcoala de tip occidental ne-a obişnuit şi îndoctrinat. Cam la toate nivelurile de la gimnaziu până la nivel universitar prezentarea simplistă, materialistă a ADN-ului este suficientă.

Paradoxal este că deşi cartografierea ADN s-a încheiat, deşi înaintăm în tehnici de inginerie genetică şi biologie moleculară, se pare că suntem departe de înţelegerea profundă a codurilor genetice. Succesele în tehnicile menţionate mai sus privesc doar materialul genetic implicat în sinteza de proteine, care sunt cărămizile principale ale celulelor noastre. Acest material genetic ocupă numai 2% din memoria genetică înscrisă în cromozomi. Restul de 98% nu este înţeles de către geneticieni şi a fost etichetat ca gunoi ADN – „junk-DNA”. A ignora sau a subestima 98% din materialul genetic nu poate fi decât o gravă eroare. Acestă zonă reprezintă un teren necunoscut.

În mod curent afirmăm că între diferite specii există diferenţe uriaşe de cantităţi de informaţie genetică care sunt transmise de la părinţi la descendenţi. În acelaşi timp însă, genele şi prin urmare proteinele sunt aceleaşi pentru diferite specii şi dacă am compara ADN-ul codor (2-3% din ADN) dintre om şi porc, diferenţa nici nu ar fi prea mare. Prin urmare, unii geneticieni s-au gândit că am putea folosi ca „materiale de construcţie „orice fel de „cărămizi” sau am putea folosi aceleaşi proteine – „cărămizi” la menţinerea morfologiei oricărui tip de organism din orice specie. Spre exemplu, ca urmare a insuficienţei numărului de organe disponibile pentru transplant, s-a şi imaginat clonarea porcului în scopul obţinerii organului necesar... Cine ar vrea să aibă un ficat de porc? Vă asigur că ar fi mulţi doritori atât timp cât medicina clasică recomandă acest lucru.

Genetica dogmatică nu poate explica diferenţele uriaşe dintre specii în privinţa morfogenezei, adică a dezvoltării unui organism din embrion.

Unele proteine sunt sintetizate în anumite locuri din organism în timp ce acţiunea lor sub forma expresiei comenzii imediate este situată în cu totul altă locaţie, la distanţă de sute de celule faţă de prima locaţie. În genetica dogmatică încă nu există nici o explicaţie pentru transmiterea instantanee la distanţă a unei astfel de comenzi.

Pe de altă parte, s-a crezut că tehnicile de inginerie genetică clasic imaginate ar putea vindeca o mulţime de boli printre care şi cancerul, dar până în prezent aceste tehnici s-au dovedit deficitare, laborioase, scumpe, ineficiente.

Apoi, s-au pus speranţe mari în crearea de plante şi animale transgenice care să rezolve problemele alimentare ale omenirii. Acum, o bună parte dintre cercetători îşi dau seama că producerea hazardată de astfel de experimente nu reprezintă decât un pas periculos ce periclitează însăşi existenţa noastră ca specie. Clonarea animalelor nu a dus decât la producerea unor exemplare nereuşite care au îmbătrânit neaşteptat de rapid, aşa cum s-a înţâmplat cu primul animal clonat, oaia Dolly”.

Este alarmant faptul că la sfârşitul anului 2006 SUA au luat hotărârea de a nu comunica pe eticheta produselor alimentare de pe piaţa americană eventuala provenienţă transgenică a produsului. Priviţi populaţia de graşi americani ca să vă faceţi o idee asupra metodelor eronate de folosire a tehnicilor de inginerie genetică. Mai mult decât atât la 25 iulie 2008 ziarul Evenimentul Zilei anunţa faptul că Autoritatea Europeană de Siguranţă a Alimentelor (EFSA) a declarat că, în urma mai multor studii, s-a demonstrat că produsele lactate şi carnea provenite de la animalele clonate nu pun în pericol sănătatea oamenilor şi pot fi comercializate spre consum. "Compoziţia chimică şi valorile nutritive ale cărnii şi laptelui provenite de la clone sănătoase nu diferă faţă de cele obţinute de la animale crescute natural", a declarat profesorul Vittorio Silano, şeful comisiei ştiinţifice a EFSA, citat de EU Observer.

Aşa o fi; compoziţia chimică este aceeaşi, dar nu şi încărcătura energetică subtilă, informaţia subtilă conţinută, transmisă de aceste alimente.

Cercetători mai mult sau mai puţin renumiţi, aş putea spune unii chiar anonimi pentru cei mai mulţi dintre Dv., au făcut progrese importante pentru înţelegerea şi redefinirea moleculei ADN.

Aceşti căutători de răspunsuri, nemulţumiţi de afirmaţiile ştiinţei oficiale cu care de obicei avem de-a face prin revistele de popularizare a ştiinţei, aparţin unor domenii largi: biologie moleculară, fizică cuantică, lingvistică, medicină, informatică etc. De ce acest amalgam de ştiinţe? Pentru că complexitatea moleculei de ADN cere o astfel de abordare largă. Unde găsim astfel de informaţie? În ultimii ani o găsim pe internet şi cel puţin deocamdată, este greu de crezut că hipopotamii care conduc redacţiile ştiinţifice ale principalelor reviste de popularizare a ştiinţei vor accepta sau vor avea voie să lase scăpate astfel de lucrări novatoare ce ar putea revoluţiona ştiinţa. Am subliniat ceva mai devreme că ne-a luat ceva mai bine de 100 de ani ca să oficializăm energia neagră... Parcurcând cartea veţi înţelege perfect de ce beneficim astăzi de două forumuri ştiinţifice: unul oficial şi un altul ascuns, inhibat, cenzurat. Tribuna ştiinţei necenzurate funcţionează încă pe internet. Şi veţi spune.... dar ce încredere vom putea avea în informaţii neparafate de cele mai înalte forumuri ştiinţifice? Da, lumea a „beneficiat” mereu de sceptici care au frânat cursul evoluţiei ştiinţifice. Veţi vedea că principalii cercetători în acest proces de dedublare a informaţiilor ştiinţifice sunt profesori sau doctori în ştiinţe şi lucrează în institute cu reputaţie internaţionala. Munca lor este recunoscută pe plan universitar – ştiinţific „intern”, dar cu greu va scăpa către publicul larg. Să vedem pe scurt cam în ce constă această muncă de definire ştiinţifică a sufletului, de explorare a legilor ce controlează viul.

Ce anume generează aşa-zisele calitaţi paranormale, ce stau la baza definirii ştiinţifice a SUFLETULUI? O bună parte dintre răspunsuri se găsesc tocmai în „banala moleculă” de ADN atât de suprinzătoare, de fapt.

Biofizicianul Fritz Albert Popp - fondator al Institutului Internaţional de Biofizică din Neuss – Germania este cel care a introdus denumirea de radiaţie biofotonică pentru fenomenul de emisie de lumină din organismele vii (din regnul animal şi vegetal). Această emisie este foarte slabă, dar poate fi pusă în evidenţă în întuneric după o prealabilă amplificare. În lume sunt astăzi 2007 circa 40 de institute care studiază radiaţia biofotonică, biocomunicarea, coerenţa în biologie sau mai bine zis 40 oficializate! http://www.lifescientists.de Cercetători de la diverse universităţi din Rusia, Germania, SUA, Canada au făcut deja primii paşi în investigarea mecanismelor proceselor fizice ce au loc în aparatul genetic, în descrierea unor modele matematice si informatice ce au loc la acest nivel.

Doi fizicieni germani Grazyana Fosar şi Franz Bludorf au sintetizat calităţile excepţionale ale moleculei ADN într-un articol intitulat „Cipul biologic din celulele noastre”. http://www.fosar-bludorf.com/archiv/biochip_eng.htm
 Reproduc:

„S-a demonstrat experimental faptul că organismul uman se încarcă cu lumina pe care o ia din mediu şi la rândul său poate emite lumină. Evident se poate observa o scădere semnificativă a emisiei de lumină a organismelor aflate în întuneric. Există ceva în interiorul nostru care are capacitatea de-a stoca energia luminoasă. Există evidenţe care probează faptul că, alături de alimente, o parte din hrana zilnică o reprezintă hrana din energia luminoasă. „

Acest fapt nu este o noutate decât pentru lumea modernă, căci textele vechi, în special cele chineze menţionează faptul că punctele de acupunctură sunt adevărate lacuri de lumină. Acum este binecunoscut faptul că molecula de ADN este cea responsabilă de emisia de biofotoni.

 „Forma de dublu-helix face din această moleculă gigantă o antenă electromagnetică ideală. Fiind lungă are proprietatea unei antene în formă de lamă care poate prelua foarte bine impulsurile electrice, iar privită de sus, are forma de inel, ceea ce-i conferă proprietăţi excelente de antenă magnetică.

Ce se întâmplă cu energia electromagnetică pe care o înmagazinează celula ADN ? Este stocată destul de uşor în moleculă menţinând molecula în oscilaţie. Din punct de vedere fizic un astfel de sistem se numeşte sistem oscilator armonic. Cu timpul un astfel de sistem îşi pierde progresiv energia, fapt observabil în întuneric. Se poate aprecia capacitatea de stocare a energiei luminoase prin măsurarea timpului de emisie de lumină. Această emisie de lumină pe unitatea de timp se numeşte rezonanţă. Emisia se face cu un multiplu constant de oscilaţii ceea ce a dus la ideea că ADN-ul se comportă ca un superconductor organic.

Relativ recent s-a descoperit calitatea superconductorilor de a stoca lumină.

Lumina este energie electromagnetică pură divizată în cuante infime numite fotoni, care se deplasează constant cu viteza luminii în vid: 300.000 de km/secundă. Viteza luminii este constantă numai în vid. Atunci când traversează materia, de exemplu când trece printr-un pahar cu apă viteza sa scade simţitor. Lumina însăşi este absorbită în parte de mediul traversat. Se ştie bine că adâncul oceanelor este cu atât mai întunecos cu cât adâncimea creşte. Nu acelaşi lucru se întâmplă însă cu superconductorii. Astfel, deşi atomii de sodiu încetinesc lumina mai mult decât toate celelalte materiale, ei rămân total transparenţi. Nu intervine nici o pierdere de lumină. Computerele cu chipuri superconductori vor putea să stocheze lumina şi prin aceasta să scocheze informative.

Oamenii poartă în fiecare celulă echipament de înaltă trehnologie şi anume un microchip cu o capacitate de stocare de 3 gigabiţi care ia informaţie electromagnetică din mediu , o stochează şi o poate reemite eventual într-o formă modificată. Datele tehnice ale moleculei ADN ca antenă oscilatoare au fost determinate. Lungimea moleculei de ADN este de aproximativ 2 metri. Acesta face ca să aibă o frecvenţă naturală de 150 megaherţi. Aceasta este de fapt lungimea de undă pe care o folosim cel mai mult în telecomunicaţii. Molecula de ADN poate stoca toate undele armonice de 150 megaherţi şi prin aceasta şi lumina vizibilă.

Se presupune că molecula de ADN poate nu numai să primească energia luminoasă cu toată informaţia conţinută în oscilaţia electromagnetică şi să o stocheze , ci chiar să emită informaţie codificată în oscilaţie electromagnetică.

ADN reprezintă un organ de comunicare ce poate fi la rândul lui manipulat de radiaţia electromagnetică. Independent de funcţia sa biochimică de suport al informaţiei genetice, ADN este un chip biologic complicat care comunică atât cu mediul înconjurător, cât şi la distanţă”.

Iată că deja am aflat acum ceva mai mult despre caracteristicile fizice ale moleculei ADN. Dar asta nu e totul…


Într-un articol excepţional intitulatCriză în viaţa ştiinţifică. Răspunsul undei genetice.” semnat de P.P. Gariaev, M.J. Friedman, E.A. Leonova Gariaeva aflăm esenţa misterelor legate de ADN. Cine este Dr. Piotr Gariaev? Un eminent medic cercetător rus academician ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Academiei de Ştiinţe Naturale, Medicale şi Tehnice de la Moscova , cu colaborări la Stanford – California şi la Toronto - Canada, înconjurat de specialişti în genetică, biologie moleculară, lingvistică, medicină fizică, etc, cunoscuţi sub numele de grupul GARIAEV. Consider acest articol ca unul dintre cele mai importante scrise vreodata, unul care face lumina in multe zone ale descifrării structurii noaste şi a …textelor vechi.

Iată câteva spicuiri din articol:

Un organism are nevoie de două programe genetice. Primul este unul geometric, schematic, morfologic, adică se referă la cum arată fiinţa. Al doilea program este sub forma unui text plin de înţelesuri care conţine instrucţiuni şi explicaţii referitoare la cum să folosim primul program. Aceste programe sunt conţinute în molecula de ADN sub formă de „benzi ADN video” care sunt folosite de aparatul genetic ce acţionează ca un biocomputer. Când biocomputerul citeşte aceste videobenzi lumina şi sunetul par să fie cele ce constituie programul film al dezvoltării organismului. Când organismul şi-a terminat creşterea, dezvoltarea, este complet, filmul se termină. Atunci începe un alt film care conţine instrucţiuni despre cum să menţinem organismul pentru o perioadă de timp îndelungată. Din păcate, aceste videobenzi ce conţin informaţii despre un organism perfect sănătos sunt afectate în timp de mutaţii ADN. Instrucţiunile din program acumulează erori, organismul se îmbolnăveşte, îmbătrâneşte şi moare. Este foarte probabil însă că aceste videobenzi ADN pot fi reînnoite şi corectate.

Cu această nouă înţelegere a modului de funcţionare a aparatului genetic pot fi imaginate noi tehnologii medicale. Aceasta este esenţa bazei teoretice pentru punerea în aplicare a UNDELOR GENETICE ( WAVE GENETICS).

Undele genetice (Wave genetics) – scurtă istorie.

Conceptul de câmp biologic a fost dezvoltat de un număr mare de cercetători.

Cercetătorul rus A Gurvitch a introdus noţiunea de câmp biologic al cromozomului ca un complement al genelor.

R. Sheldrake – UK - creaţia poate fi văzută ca un organism viu. Acest concept concurează vechiul concept mecanicist al evoluţiei. Conform noii teorii dezvoltarea viului implică legi non-mecanice, care sunt ele însele subiectul schimbărilor. Ipoteza rezonanţei morfologice şi a câmpurilor morfologice în rezonanţă este o alternativă la gândirea mecanicistă în biologie.

Conceptul undelor genetice introdus de grupul Gariaev are deja nu numai bază teoretică, ci şi experimentală. În ultimele decenii au fost acumulate o multitudine de date experimentale clinice care pun sub sensul întrebării dogma centrală a geneticii.

Poate că cel mai important dintre ele este cel cunoscut sub numele de fenomenul ADN fantomă. În 1984 la Academia de Stiinţe din Moscova, Vladimir Poponin şi Piotr Gariaev au fost autorii unui experiment demn de intrat în istoria ştiinţei. Dr. Vladimir Poponin este fizician expert in fizica cuantică şi în acelaşi timp unul dintre cei mai apreciaţi specialişti în biologie cuantică. A studiat dinamica nonlineară a ADN şi interacţiunile câmpului electromagnetic slab cu sistemele biologice. A fost cercetător senior la Institutul de fizică a biochimiei al Academiei de Ştiinţe din Rusia şi de asemenea colaborator al Institutului HeartMath din California. Acum trăieşte la San Francisco şi lucrează pentru ISSO - International Space Sciences Organization. –Organizaţia Internaţională a Ştiinţelor Spaţiale. Pe scurt, experimentul are mai multe faze. Mai întâi s-a bombardat un container în care s-a realizat vacuum cu un LASER de mică putere. S-a constatat că fotonii pătrunşi în container au o dispoziţie întămplătoare, fără a respecta vreo regulă. În partea a doua a experimentului s-a introdus în container o mostră de ADN şi s-a bompardat din nou containerul cu acelaşi laser. S-a observat că distribuţia fotonilor s-a schimbat. Ei s-au aliniat ordonat de-a lundul mostrei de ADN. Cu alte cuvinte ADN-ul fizic a avut un anume afect asupra unor particule non-fizice şi anume a fotonilor. În partea a treia a experimentului mostra ADN a fost scoasă din container şi distribuţia fotonilor a fost din nou măsurată. S-a constatat că fotonii aveau aceeaşi distribuţie – ordonaţi şi aliniaţi ca şi când mostra ADN ar fi fost în continuare acolo. Efectul se păstrează până la 30 de zile după scoaterea mostrei ADN din container.

Aceste date experimentale ne oferă nu numai date cantitative în ceea ce priveşte cuplarea constantă a între câmpul moleculei de ADN şi câmpul electromagnetic al razei laser, ci ne furnizează informatii calitative şi cantitative asupra unei dinamici nonlineare a a câmpului ADN-ului fantomă. Ambele tipuri de date sunt cruciale în dezvoltarea unei noi teorii a câmpului unificat cuantic nonlinear, dar care trebuie sa includă teoria fizică a conştiinţei şi care trebuie să fie bazată pe date cantitative precise.

O serie de alte experimente care de care mai interesante sunt elaborate la Institute of HeartMath în SUA.

Spre exemplu, s-a recoltat sânge de la militari şi s-au izolat leucocitele. Din nuclee s-a izolat ADN-ul care a fost introdus în containere în care s-au putut efectua măsurători electrice asupra mostrelor. Militarii au fost apoi supuşi unor stimulări emoţionale folosindu-se videoclipuri, iar efectele electrice ale stimulării au fost monitorizate.

Curiozitatea a constat în faptul că vârful modificărilor electrice înregistrate pe donori este oglindit în modificări similare asupra mostrelor ADN recoltate în exact acelaşi timp. S-a repetat experienţa donorii find duşi la distante de până la 50 de km distanţă. Modificările electrice au continuat să fie înregistrate exact în acelaşi timp ca şi când mostrele ADN ar fi făcut în continuare un corp comun cu donorii. Nu a existat nici un timp de transmisie; răspunsul a fost după fiecare stimulare instantaneu. Ce înseamnă asta? Celule organismului comunică între ele printr-o formă de energie care nu este afectată de factorul timp sau distanţă, care este non-locală şi care exista peste tot (respectă principiile Gariaev).

Într-un alt experiment ce a avut loc la Institute of HeartMath. 28 de mostre de AND de placentă au fost introduse în containere în care s-au putut măsura modificările survenite asupra lor. 28 de cercetători antrenaţi în a genera şi a simţi – prelua sentimente – emoţii au fost supuşi diverşilor stimuli emoţionali. S-a descoperit că AND-ul suferă modificări de formă în acord cu sentimentele cercetătorilor. Atunci când cercetătorii au simţit sentimente de gratitudine, dragoste şi apreciere AND-ul a răspuns cu relaxare, cu alungirea formei ca nişte şuviţe deşirate. Când cercetătorii au generat furie, stress, mostrele de AND au devenit mai scurte, mai compacte, mai adunate şi şi-au închis multe din coduri. Fiecare dintre noi s-a simţit „dărâmat” de emoţii negative. Acum ne dăm seama că efectul este transpus practic şi în planul fizic, nu numai în cel emotional.

 Închiderea codurilor a fost reversibilă şi s-au deschis atunci când cercetătorii au reînceput să genereze sentimente de dragoste, bucurie, gratitudine şi apreciere. Într-un alt experiment realizat pe pacienţi HIV pozitivi s-a ajuns la concluzia că rezistenţa la contaminare HIV este de 300.000 de ori mai mare la cei care emană sentimente de dragoste şi bucurie. Indivizii antrenaţi în dragoste adâncă sunt capabili să-şi modifice forma AND-ului. Rezistenţa la boli, la infecţii, la răceli poate fi crescută semnificativ numai fiind constant ancorat în sentimente pozitive fapt ce generază un sistem imun puternic.

În ultimii ani s-au produs echipamentele de laborator care au permis observarea şi descrierea proceselor ce au loc în molecula de ADN. Piotr Gariaev il citează pe V. Kaznacheev care în anii 80 a realizat un experimente extrem de interesante. Spre exemplu a plasat culturi de bacterii identice în două containere de sticlă sigilate, despărţite de o barieră de cuarţ. Contaminarea şi îmbolnăvira dirijată a uneia dintre culturi a dus în două trei zile la îmbolnăvirea identică a celeilalte culturi. Într-un alt experiment realizat de V. Burlakov în Rusia în anul 2000, doi embrioni de peşte aflaţi în stadii diferite de dezvoltare embrionară au fost plasaţi separat în containere de sticlă sigilate şi sparate de barieră de cuarţ. După câteva săptămâni embrionii au dezvoltat malformaţii diferite, dar specifice fiecărui stadiu de dezvoltare (de organogeneză) în care se aflau embrionii.

Curiozitatea a constat în faptul că malformaţiile dezvoltate de unul dintre embrioni s-au transmis şi la celălalt deşi embrionul mai “bătrân” trecuse de vârsta la care o asemenea malformaţie ar fi fost posibilă. Conform biologiei clasice, interacţiunile la distanţă între embrioni nu sunt posibile. Următorul pas al acestor studii este experimentul lui V. Budakovski de asemenea din Rusia ce a avut loc tot în anul 2000. Experimentul se referă la transmiterea holografică de informaţie morfogenetică. În acest experiment a fost înregistrată holografic structura ţesutului de plantă de zmeură. Imaginea a fost transmisă unei zone de ţesut tumoral al plantei de zmeură, care ulterior a dezvoltat în acel loc o nouă plantă sănătoasă.

Tehnicile noi au dus la obţinerea primelor biocomputere cuantice capabile să transmită la distanţă informaţie metabolică cu substrat de undă genetică sau să introducă o informaţie genetică într-un biosistem receptor. Există acum tehnica de emitere de undă genetică. Câteva experimente ieşite din comun au demonstrat că emiterea de undă genetică corespunzătoare geneticii raţei poate modifica genetica embrionilor de găină, astfel încât din ouăle de găină ies predominant ... raţe. De fapt primul experiment de acest gen s-a făcut pe mormolocii de broască iradiaţi cu undă genetică de salamandră şi care au devenit salamandre în loc de broaşte. Reţineţi aceste experimente pentru că ele au importanţă pentru înţelegerea în capitolele următoare a proceselor ce au loc în aşa-zisul Pom al Vieţii. Alte experimente au vizat transmiterea de undă genetică la distanţă de până la 20 de km spre receptori - şoareci bolnavi de diabet care s-au însănătoşit (Dr Piotr Gariaev).

S-au făcut deja experimental accelerări şi decelerări în evoluţia-involuţia unor cancere la distanţă folosind undă genetică sau undă electromagnetică. S-a imaginat spre exemplu bombardarea ficatului bolnav de hepatită C cu undă genetică de celulă stem (originală-sănătoasă) având ca efect – vindecarea ficatului. Înţelegeţi că tehnicile acestea există deja, dar că dezvoltarea lor la scară largă nu este posibilă dintr-un motiv cat se poate de simplu... nu aduc nici un profit economic. Giganţii farmacologici ar dispărea, milioane de locuri de muncă ar dispărea, lumea de mâine ar avea un cu totul alt aspect dacă toată populaţia planetei ar fi videcată mâine cu adevărata terapie genetică şi anume terapia cu undă genetică de celulă stem. Impactul asupra omenirii ar fi chiar mai mare decât renunţarea mâine la combustibilii fosili tradiţionali si la înlocuirea lor cu extractoare de energie din vacuum, căci planeta, deja supraalomerată are nevoie de un veritabil planing familial şi nu de terapii atotvindecătoare (sună ... nu prea uman....).

Experimentele enumerate mai sus nu fac parte decât dintr-o generaţie de noi experimente, ce ne oferă o înţelegere avansată asupra aparatului genetic uman cu mult deasupra celei clasice, materialiste. Ele ne vor ajuta să decodăm diverse istorioare prezente în textele vechi, istorii care adunate, decodate şi conectate dau logica şi coerenţa PROGRAMULUI TERRA.


Aceste experimente repetabile şi multe altele asemănătoare l-au îndreptăţit pe Piotr Gariaev sa enunţe postulatele de mai jos.

Postulatele noii paradigme (Gariaev)

Toate aceste postulate s-ar putea extrage la fel de bine din fostele ediţii ale „Programului Terra”, căci toate au fost enunţate acolo într-o formă sau alta. Mulţi alţi specialişti în diverse domenii fizică, medicină, biologie au ajuns la aceleaşi concluzii. Gariaev are însă reputaţia ştiinţifică şi meritul de-a le fi sintetizat în forma de mai jos. De aceea, le voi numi postulatele Gariaev.

1.Toate substanţele vii conţin două tipuri de substanţe: cea materială şi cea energetico-informaţională sau subtilă.

2. Proprietarea principală care distinge energia informaţională (EI) şi câmpul ei corespunzător de toate celelalte substanţe şi câmpuri cunoscute este aceea că EI este omniprezentă, adică este prezentă simultan în fiecare punct din spaţiu în lumea noastră tridimensională. Aceasta înseamnă că distanţa între între EI şi oricare alte două obiecte materiale în lumea noastră este mereu zero, indiferent cât de departe se află cele două obiecte unul de celălalt.

3. În acord cu primul postulat considerăm că în fiecare organism viu există două nivele: unul material şi un altul subtil –energia informaţională.

4. Cele două nivele ale unui organism sunt legate în mod intim unul de celălalt se influenţează unul pe celălalt şi fiecare reflectă starea celuilalt. Mai mult decât atât, energia informaţională este nivelul de comandă.

5. Definim viaţa ca schimbul dinamic de energie şi informaţie între organismul fizic şi energia informaţională, între corpul fizic şi cel subtil.

Principiile de bază ale undelor genetice.

1. Aşa-zisul 98% gunoi genetic din ADN nu este decât un supercod ce are un nivel cu mult mai avansat, superior faţă de codul ARN şi al sintezei de proteine. Acest nivel înalt este nivelul undă.

2. Genomul este un cod cvasi-inteligent. 3.Funcţia nivelului undă al codului genetic există pentru a programa organizarea spaţio-temporală a fiinţei umane.

În mod tradiţional geneticienii vorbesc despre ADN, ARN, proteine, limbaj, texte. Structurile limbajului standard al genomului (la nivelul material al genomului) sunt reprezentate de literele chimice din ADN care ocupă 2% din codul ADN. În undele genetice textele sunt realizate la nivel material sub forma unor sofisticate holograme dinamice (holograme-gene) în cristalele lichide ale continuumului cromozomial.

Bio-computerul ADN – undă
 ----------------------------------------

Terminologia de holograme-gene este ca o rezultantă a interferenţei dintre înregistrările de modificări de structură a apei intracelulare determinate de acţiunea radiaţiei luminii şi a sunetului emise de cromozomi şi transmisă la celulele înconjurătoare informându-le asupra stării celulei emitente la un moment dat. O astfel de operaţiune este realizată de fiecare celulă în parte în întreg corpul. Prin aceasta , miliarde de celule formează un câmp de energie informaţională care funcţionează ca un bio-computer de unde ADN. Acest biocomputer procesează în timp real informaţia despre procesele metabolice din fiecare celulă.

În ultimii ani Dr. Mae-Wan Ho – specialistă în genetică originară din Hong Kong a scris mai multe cărti şi articole pe tema de mai sus. Unul dintre aceste articole, de care m–am îndrăgostit, este intitulat “Quantum Jazz, The Tao of Biology” - Jazz-ul cuantic – biologia lui Tao şi a fost publicat de ISIS (Institute of Science in Society) la data de 1 mai 2007. Dr. Mae-Wan Ho afirmă că jazz-ul cuantic este muzica organismului. Reproduc din articol: “Orice celulă, moleculă, atom ia parte într-un ansamblu care e supus ritmurilor de la câteva picosecunde până la minute, ore, o zi, o lună, un an, etc. Acesta este domeniul activităţilor vieţii. Orice jucător, interpret, asemenea unei orchestre de jazz, improvizează spontan şi liber, dar păstrându-se în acord cu pasul întregului.

Perfecta coordonare a sarcinilor multiple executate de un organism şi în organism, depinde de o stare specială de comportare ca întreg, o stare coerentă descrisă cel mai bine ca fiind o coerenţă cuantică şi de aici sintagma ,,jazz cuantic”. Acţiunea dată de coerenţa cuantică este o acţiune fără efort, o creaţie fără efort, este acel ideal taoism al artei şi poeziei, este însăşi acţiunea vieţii.

Coerenţa cuantică este o stare de libertate locală maximă şi coordonare globală maximă. Nu există echivalent pentru aceasta în paradigma mecanicistă care domină biologia clasică în care localul şi globalul, individualul şi colectivul sunt inevitabil în conflict. Jazzul cuantic ia în considerare fizica organismelor în loc de fizica materiei moarte a biologiei clasice. Realitatea este că fiecare şi oricare parte a organismului intercomunică în fiecare moment al vieţii organismului. Fiecare jucător, până la nivel de moleculă, este în control la fel de mult pe cît este de senzitiv şi responsiv. Termenul de „excitaţie coerentă” poate fi înţeles dacă se ia ca exemplu o colecţie de dansatori care răspund unui ritm seducător al unei muzici bune şi care lucrează ei înşişi până la extaz atunci când se mişcă de o manieră coordonată, dar fără să fie conduşi de un coregraf .
 
Spre deosebire de o lumină laser, care este coerentă pe o singură frecvenţă a câmpului electromagnetic, organismul viu este coerent peste o multitudine de frecvenţe care acoperă multe ordine de magnitudine, 10 sau mai multe. Ca rezultat, organismul este senzitiv la întreg domeniul de câmpuri electromagnetice, de la unde radio de frecvenţă foarte joasă până la regiunea microundelor şi dincolo, deoarece este în mod eficient acordat de către activităţile coerente la toate aceste frecvenţe.

Negarea uzuală a faptului că câmpurile de electromagnetice foarte slabe nu pot avea efect se bazează pe argumentul că energiile acestor câmpuri sunt „sub pragul termic” al mişcării aleatoare a moleculelor, care ar „anula” aceste semnale. Dar, moleculele care vibrează coerent, departe de a anula aceste semnale slabe, îşi vor suma răspunsul la semnalul slab, astfel rezultă un efect substanţial. Folosind o analogie, organismul se comportă în acest caz ca un receptor (şi emiţător) acordat pentru câmpurile electromagnetice, de-a lungul domeniului maxim de frecvenţe. De aceea jazzul cuantic al organismului este atât de fantastic: antenele sale sunt acordate la semnale corespunzătoare multor frecvenţe, chiar şi acelora asociate cu galaxiile îndepărtate, şi vor răspunde la ele cu o nouă muzică.

Jazzul cuantic este muzica organismului dansând viaţa la nivelul fiecărei celule, molecule, atom la care ia parte, emiţând lumină şi sunet cu lungimi de undă de ordinul nanometrilor până la ordinul metrilor şi kilometrilor, extinzându-se pe un domeniu muzical de 70 de octave, fiecare parte improvizând spontan şi liber, dar păstrându-se în acord şi în pas cu întregul. Nu există nici un dirijor sau coregraf. Organismul se creează şi se re-creează la modul proaspăt odată cu fiecare moment care trece, recodând şi rescriind genele în celulele sale într-un dans complicat al vieţii care permite organismului să supravieţuiască şi să se dezvolte. Dansul este scris la fel cum e şi executat, fiecare mişcare este nouă, la fel cum şi prinde contur prin ceea ce a trecut. Organismul nu încetează niciodată să experimenteze mişcările sale şi să înregistreze experienţa sa ca referinţă ulterioară.

De aceea ingineria genetică nu dă rezultate. Genele vagaboande din organism nu pot intercomunica cu întregul. Jazzul cuantic este cel răspunzător de ceea ce oamenii obişnuiţi ca noi, pot vorbi şi gândi în acelaşi timp pe când micul dejun luat este procesat pentru a se obţine energie. El este răspunzător de modul în care atleţii de vârf pot alerga o milă în mai puţin de 4 minute iar maeştrii Gong Fu se pot mişca cu o viteză fantastică şi ,,zbura” prin aer. Coordonarea necesară pentru execuţia a multiple activităţi simultan şi pentru a executa cele mai extraordinare lovituri, depind de o stare specială de a fi un întreg, descrisă ideal ca fiind o stare de „coerenţă cuantică”. Această coerenţă cuantică este o stare paradoxală care maximizează libertatea locală şi coeziunea globală. “
 
Frumos nu-i aşa?


Dar să revenim la Dr Piotr Gariaev:

“Geneticienii şi biologii folosesc metaforic o analogie între limbaj şi AND pentru a explica modul în care funcţionează aparatul genetic.

Pentru fiinţa umană aparatul genetic este constituit din 46 de cromozomi aflaţi în nucleul celular comparaţi cu 46 de volume cărţi. Fiecare carte conţine un text cu instrucţiuni despre cum este construit organismul care constă în propoziţii (fragment ADN) construite din cuvinte (gene). Fiecare cuvânt – genă este constituit din 4 litere (litere chimice A-T, C-G), iar alfabetul genetic conţine numai 4 litere.

În esenţă, aparatul genetic funcţionează astfel. Textul scris în limbaj ADN este translatat iniţial în limbaj ARN şi apoi în limbajul proteinelor. Excluzând apa, proteinele reprezintă principalul constituent al organismului. Proteinele au două funcţii importante în organism: metabolizează substanţele pe care le ingerăm şi participă la morfogeneză adică la organizarea spaţio-temporală a organismului.

Aceste texte descrise mai sus reprezintă numai circa 2% din ADN şi sunt materie şi numai materie ca şi o carte fizică.

.... şi din puctul de vedere al geneticienilor analogia moleculei ADN cu o carte se termină aici.

Biocomputerul undă ADN este un sistem cvasi-inteligent care operează cu propriul său limbaj, asemănător cu limbajul uman. Suntem abia la începulul înţelegerii acestui limbaj şi a relaţiei sale cu limbajul uman despre care vorbim în mod curent.”

De aceea în grupul Gariaev au fost incluşi lingvişti. Lingvistica este ştiinta care studiază structura limbilor. Lingviştii studiază nu numai limbile naturale dezvoltate în diverse culturi şi ţări dar şi limbile artificiale folosite de exemplu în programarea computerelor care au fost dezvoltate in ultimele zeci de ani. Ei analizează semantica cuvintelor (sensul, înţelesul lor) regulile gramaticale prin care cuvintele formează propoziţii, iar acestea fraze.

Structurile lingvistice de la nivelul genomului pot fi comparate cu vorbirea adevărată, constau în adevărate texte. Prin aceasta înţelegem faptul că decizii cvasi-inteligente sunt luate permanent în ceea ce priveşte reglajul de funţie şi structură ale organismului şi părţilor sale component.

Ideea este aceea că toate limbile au structuri fundamentale asemănătoare. Este posibil să aranjezi structura codului genetic în relaţie directă cu fiecare limbă existentă. Această descoperire – supoziţie este GENIALĂ pentru că ne dă o altă dimensiune supra mitului despărţirii limbilor pământului în turnul Babilonului de către zei. Există mai multe mituri asemănătoare dispersate pe Terra. Mitul nu se referă decât la segregarea genetică făcută de zei în diverse programe cu homozigotare crescută. Punctul pe i este pus în Zohar unde există versete care vorbesc neîndoielnic despre această segregare genetică a limbilor respectiv a diverselor tipuri de ADN undă, adică ADN-EI, corespunzător unui anume ADN material.

Geneticienii clasici au descoperit că în mod experimental că textele genetice ARN conţin texte cu cuvinte ambigui (omonime) care au mai mult decât un înţeles, iar alegerea semnificaţiei cuvântului respectiv se face din context.

Aceste omonime încodează sinteza de proteine. Dacă de exemplu acel cuvânt – cod genă are două înţelesuri unul dintre ele este greşit în determinarea sintezei unei anumite proteine ceea ce teoretic poate duce la o sinteză biochimică greşită şi implicit la o sinteză accidentala, eventual la moartea organismului. Ex: toc –de scris şi toc de uşă sau bob – sămânţă de cereală şi bob vehicul de concurs ... Pentru ca aparatul genetic să aleagă înţelesul unic care trebuie , care se potriveşte la un moment dat el trebuie să înţeleagă mai întâi sensul „textului” ARN şi numai după aceea să ia o decizie în ceea ce priveşte sinteza. Aceasta demonstrează că aparatul genetic este inteligent, că este capabil să gândească la nivel molecular şi la nivel de biocomputer....Există însă şi posibilitatea ca sensul omonimului să fie ales greşit şi prin urmare sinteza de proteine să ducă la un defect genetic.

Zeii cunosc cu certitudine detaliile reaţiei dintre limbaj şi ADN. Nu ştiu dacă un ADN mai simplu, mai „sărac” în gene este în relaţie directă cu un limbaj mai simplu, mai redus, cu un număr limitat de cuvinte şi prin urmare cu posibilităţi mai reduse de exprimare, dar înclin să cred că populaţiile care deţin un astfel de limbaj sărac în cuvinte, dar compensat din plin cu omonime sunt puternic predispuse la boli genetice.

Am sosit la post în Suedia în februarie 2002 şi am fost constat încă de la începutul aventurii mele suedeze că zeii au făcut o treabă deplorabilă în spaţiul Scandinav. Am fost avertizat înainte de plecarea în Suedia asupra mentalităţii speciale a nordicilor; cu toate astea aveam să fac pasul în necunoscut, spunându-mi că mă simt un pământean uşor adaptabil oriunde... Ce-aş putea spune acum?... nici nu are importanţă pentru discuţia de faţă. Observaţia primară la contactul cu populaţia nordică a fost nu numai că sunt diferiţi ca mentalitate, ci şi ca constituţie fizică.

Am fost şocat de marele număr de boli genetice pe care acest popor le înregistrează. Boli de care doar citisem prin cărţi sau de care nici măcar nu am auzit, m-au făcut să mă întreb de ce oare se înregistrează aici o aşa de mare frecvenţă a dezordinilor genetice. Am dat vina la început pe dezorganizarea familială, pe consumul excesiv de droguri, de medicamente, de alcool. Cu timpul însă am început şi reuşit să învăţ suedeza, limbă pe care dacă nu o înveţi de mic copil sunt şanse extrem de mici să o înveţi perfect.

Cauzele sunt multiple. În contrast cu bogaţia de dialecte nordice: suedeze, daneze, norvegiene, toate derivate dintr-un trunchi comun pe care l-am putea denumi „scandinaviska”, diferenţiate între ele mai mult sau mai puţin, putem constata o sărăcie cumplită a limbii, compensată de o multitudine de omonime. Sensul cuvântului vine de multe ori din context. În plus greutatea limbii provine din mulţimea de neregularităţi gramaticale (defecte gramaticale) pe care ei le explică simplu: ”limba nu se învaţă, ci pur şi simplu se vorbeşte”... adică trebuie să învăţăm „greşit” ca ei, căci aşa este „corect”. Au fost surprinşi de-a lungul anilor la semnalele mele şi cu siguranţă şi ale altora cu privile la lipsa de logică a unui şir lung de expresii sau la lipsa de coerenţă gramaticală. În plus, o multitudine de cuvinte care se pronunţă asemănător au semantică şi o scriere diferită (omofone). Urechea unui european diferenţiază cu greu vocalele apropiate şi intonaţia care poate schimba uneori sensul afirmaţiei cu 180 de grade. În ciuda dezvoltării mass-media, fiecare vorbeşte aşa cum a învăţat acasă la mama, astfel încât, mai ales în Norvegia şi în Danemarca se remarcă o multitudine de dialecte ce pot diferi de la sat la sat... În unele zone, pe o arie de 1000 de km pătraţi – ceva mai întinsă decât Bucureştiul, pot exista deja mai multe dialecte diferenţiabile.

După ani de oservaţii asupra „speciei” scandinave, mi-am dat seama că defectul de limbaj merge mână în mână cu defectul de mentalitate, cu modul extrem de complicat de-a rezolva o problemă simplă, cu o multitudine de lucruri bizare pentru noi, ceilalţi europeni, de la construcţia complicată a intersecţiilor în aşa fel încât te poţi trezi pe contrasens, până la numerotarea saloanelor în spital. O modalitate nouă, eficientă, de-a rezolva o problemă se loveşte aici de o tradiţie puternică conservatoare de-a nu schimba nimic. Poţi demonstra eficienţa unei alte metode în zeci de şedinţe, căci şansa de-a schimba ceva este minimă. O lege din secolul 16 regla circulaţia căruţelor pe partea stângă a drumului. Astfel... suedezii au circulat până în 1967 pe partea stângă a şoselei, numai că maşinile lor erau cu volanul pe stânga! Le-au trebuit zeci de ani ca să-şi dea seama de eroare... De fapt, soluţia a fost o lege dictatorială dată peste noapte, căci altfel ar circula şi acum pe stânga... Suedezii au bancuri cu norvegieni aşa cum oltenii au cu ardeleni şi invers.

În spitalul din Norvegia în care lucrez ocazional, pe terapie intensivă, saloanele sunt numerotate de la 44 la 48. I-am întrebat unde este salonul 43 şi au remarcat că până atunci nimeni nu-şi pusese această întrebare ... răspunsul a rămas în aer... atunci le-am povestit că în spitalul în care lucrez în Suedia saloanele sunt numerotate pe o parte a culoarului „în ordine” pe dreapta cu numerele :10, 17, 24, 36, 43 iar pe stânga cu 12, 15, 31, 37, 46! Au râs de s-au prapadit!!! S-au simţit salvaţi, căci saloanele lor de la 44 la 48 măcar au o ordine.

În Suedia le-am promis asistentelor că vin într-o noapte când sunt de gardă şi le pun numere „normale”, dar m-au rugat să nu fac asta căci... le-a luat atât de mult ca să înveţe unde anume sunt situate!!! Investigand “problema” am aflat până la urmă atât norvegienii cât şi suedezii numără într-o anumită ordine toate camerele şi cămăruţele din instituţii pentru a fi uşor de găsit în caz de catastrofă! dar pentru utilizatorul de rând, numărătoarea respectivă de cele mai multe ori nu are nici o logică. Exemple de genul acesta sunt cu carul şi nu vă delectez acum cu ele din lipsă de spaţiu.

În concluzie, cu timpul, am reuşit să văd rasa scandinavă global, cu defectele sale somatice şi de mentalitate, dar a trebuit să-l citesc pe Gariaev şi Zoharul ca să constat că toate aceste defecte sunt de fapt unul singur, derivat din distrucţia somatică a ADN-ului material de către un limbaj incoerent, plin de defecte gramaticale exprimate şi inserate în ADN-ul energetic informaţional.

Nu cunosc suficient organizarea limbii ebraice, ca să pot face o comparaţie, dar aş putea să fac o observaţie asupra unei alte limbi, opuse celei scandinave din punctul de vedere al discuţiei noastre.


De departe, cea mai fascinantă limbă de pe Terra este aymara – limba băştinaşilor din America de Sud cu acelaşi nume, situaţi în spaţiul geografic din jurul Lacului Titicaca, la graniţa dintre Bolivia şi Peru şi nordul statului Chile, astăzi în număr de circa 2-3 milioane. Aymara este singura limbă ce poate fi transpusă în ecuaţii matematice, în general în limbaj matematic. Lingviştii sunt unitar de acord că această limbă este creată artificial. De aceea au denumit-o şi “limba lui Adam”. Este de asemenea greu de învăţat, căci semantica expresiilor, extrem de precisă, descrie trei situaţii posibile: afirmaţie (+1), îndoială (0) şi negaţie (-1) făcând din aymara singura limbă cu un sistem logic trivalent.

Exactitatea limbii, derivată mai ales din folosirea unui sistem complex de sufixe, face ca informaticienii să viseze deja la programe de computer care că fie construite în loc de sistemul analog 0/1, într-un nou sistem de trei elemente +1/0/-1. Limbile indo-europene sunt construite în sistem logic bivalent numit şi sistem Aristotelian. Logica limbajului de calculator copiază practic logica sistemului Aristotelian. Exactă şi abstractă pentru noi, în limba aymara curgerea timpului este şi ea abstractizată de o manieră relativ greu de înţeles pentru noi... ceilalţi. Evenimentele situate în viitor sunt văzute ca trecut şi invers, trecutul are aspectul de viitor. Vorbind despre viitor aymara priveşte spre evenimentele trecute, pe care le are în faţă ca pe o frescă.

Astăzi engleza este limba care a cucerit lumea modernă, este limba economiei, limba ştiinţelor a ajuns chiar şi cea mai importantă limbă a culturii moderne. Cu toate acestea ar fi fost cu mult mai practic dacă cineva ne-ar fi obligat să învăţăm aymara (la fel cum populaţia aymara a fost obligată s-o înveţe!!!). Aplicaţiile pe care această limbă ar putea să le aibă sunt imense. În primul rând, sintaxa extrem de exactă a acestei limbi ar duce la posibilitatea de-a folosi tehnici computerizate automate de traducere în alte limbi. În aceeaşi ordine de idei, relaţia dintre logica limbii şi sintaxa perfectă recomandă aymara ca nou limbaj pentru computer.

Specialiştii afirmă că aymara poate fi folosită direct ca limbaj de computer! Tot în acest domeniu, al informaticii, sistemul actual binar are o memorie binară de 2 la puterea 4, adică de 16 posibilităţi de încodare. Sistemul trinar al limbii aymara ar înlocui biţii cu triţi. Un sistem trinar poate stoca 3 la puterea 4 , adică 81 de posibilităţi de încodare a informaţiei, adică cu mult mai mult decât actualul sistem binar. Alte domenii de aplicaţie ar fi cel al al logicii, al schemelor logice trivalente, în neurologie, lingvistică şi multe alte domenii. Citiţi mai multe despre limbajul matematic aymara şi despre trivalenţa logicii aymara pe adresa: http://aymara.org/biblio/html/igr/igr.html.

Vreau numai să marchez importanţa faptului în sine pentru discuţia noastră. Populaţia aymara este considerată extrem de veche, contemporană poate cu construcţia Porţii Soarelui sau cu alte construcţii megalitice. Părerea mea este că acest grup este rezultatul unui intens proces de inginerie genetică în zonă, limba matematică nefiind decât un instrument, având rolul de stabilizare genetică al ADN!

Dacă presupunerea mea ar fi corectă, atunci ar fi interesant un studiu asupra frecvenţei bolilor genetice şi a tipologiei acestor boli în grupul aymara. Cred deja că rezultatul investigaţiei ar fi opusul unei investigaţii similare privind populaţia scandinavă unde limba neîngrijită, incoerentă, pline de omonime şi omofone este cuplată cu o mare frecvenţă şi diversitate de boli genetice (defect de limbă transpus în defect genetic şi de mentalitate sau altfel spus în defect de ADN-M şi ADN-EI).

Şi ca să-mi satisfac curiozitatea, am căutat articole privind studii genetice în populaţia aymara. Unul dintre ele, foarte elaborat, semnat de Cyntia M. Beall în 1999, privind o comparaţie între populaţiile platourilor înalte aymara versus tibetană, în privinţa adaptării funcţiei respiratorii la altitudine, găseste o variabilitate genetică mult mai mică (de 6%) în populaţia aymara comparativ cu 30% în populaţia tibetană.
http://www.case.edu/affil/tibet/booksAndPapers/Hypoxia.pdf

 Cifrele au cu atât mai multă valoare cu cât considerăm că şi tibetanii la rândul lor sunt un veritabil popor al zeilor care a avut parte de procese de manipulare genetică asemanătoare polulaţiei aymara. Dar... dacă limba are rolul de a stabiliza ADN-ul, atunci ce aţi zice de computere ADN care să folosească sistemul celor patru „litere” ATCG. Posibilităţile de incodare ar fi de 4 la puterea 4, adică de 256, faţă de 16 în sistemul binar... dar … şi despre asta vom mai discuta mult mai târziu...

Abordarea moleculei ADN în această manieră ne ajută să înţelegem zona de definire tehnică modernă a corpului spiritual, pentru că corpului spiritual înseamnă structură ADN-EI.

Alte considerente tehnice privind structura corpului spiritual derivate din intersecţia ştiinţe moderne - medicină oriental

Practic nu se poate vorbi despre un racord între corpul somatic şi cel spiritual. Asta se întâmplă numai în mintea noastră sau atunci când abordăm discuţia din punct de vedere didactic. Şi totuşi, având în vedere faptul că după moartea somatică (a corpului fizic) sufletul (energie informaţională subtilă) se desprinde de corpul fizic, trebuie să vorbim teoretic de acest racord. Am înţeles până acum că fiecare celulă contribuie la câmpul de energie informaţională, reglajele organismului fiind în special de ordin energetic.


CORPUL DE ENERGIE SUBTILĂ MODULEAZĂ PERMANENT ACEEAŞI INFORMAŢIE: INFORMAŢIA ADN care înseamnă informaţie structurală şi funcţională!

Racordul între corpul somatic şi corpul spiritual presupune printre altele nişte porţi somato-energetice, descrise de textele vechi, la care ştiinţa actuală are din fericire, acces. Aceste porţi, extrem de importante pentru discuţia noastră reprezintă obiectul următor al investigaţiei.

“Anatomia” corpului energetic; mărci genetice

Corpul energetic este “măsurabil” şi cu propriile simţuri. Fiind alcătuit din energia subtilă cea mai densă şi antrenând sarcini electrice, corpul energetic poate fi “palpat” la o distanţă de până la 15- 20 cm de corpul somatic. Percepţia tactilă a corpului energetic este mai facilă de-a lungul meridianelor de acupunctură. Dacă vreţi să încercaţi, aveţi puţină răbdare. Insistaţi mai multe minute în şir cu palma dreaptă, degetele răsfirate deasupra aceleiaşi zone, făcând mişcări fine de rotaţie în sensul acelor de ceasornic!

Pentru început, încercaţi percepţia tactilă între cele două palme sau cu palma dreaptă situată deasupra unei chakre energetice. După câteva încercări, percepţia tactilă va fi tradusă în senzaţie de căldură şi parestezii (furnicături). Încercaţi şi veţi reuşi. Toţi avem cam acelaşi echipament energetic. Toţi trebuie să reuşiţi! Pentru cei ce practică zilnic acest lucru, palparea meridianelor de acupunctură le poate aduce informaţii privitoare la starea corpului energetic. Pentru cei ce practicaţi acupunctura, veţi observa cum acele amplifică mult percepţia tactilă. Ca o confirmare a celor de mai sus trebuie să amintesc faptul că în Japonia între 30% şi 40% dintre practicanţii de acupunctură sunt ... orbi!

Subiecţii care au percepţii extrasenzoriale şi pot vedea aurele corpurilor, percep acest corp ca pe un ţesut luminos, în diverse culori, ce variază în funcţie şi de explorator, dar mai ales de starea de sănătate a celui investigat şi de starea sa de afect. Culorile variază: gri, verde, bleu, violet, iar strălucirea este mai mult sau mai puţin intensă.

Structura sa, bine îmbinată cu cea a corpului somatic, realizează la suprafaţa somei un câmp protector ale cărui linii de forţă sunt perpendiculare pe somă. Câmpul poate fi pus în evidenţă electronografic, prin fenomenul Kirlian. Tehnica constă în descărcarea unui curent electric, într-un sistem viu şi înregistrarea grafică a câmpului energetic, pe o placă fotografică. Tehnica a fost perfecţionată de mai mulţi autori. În România, dr. ing. Ioan Mămulaş are o contribuţie esenţială în dezvoltarea tehnicii şi în interpretarea datelor oferite de electronografie. Metoda se foloseşte cu succes, în diagnosticul diverselor afecţiuni, la Centrul de Acupunctură Bucureşti.

Anatomia energetică a fiinţei umane se regăseşte în diverse texte vechi, principala zonă de provenienţă a informaţiilor fiind textele orientale, în special acupunctura. ZOHARUL are la rândul lui propria modalitate de disecare a structurii energetice umane. De fapt in lume există două mari tratate care se descriu anatomia energetică şi anume ZOHARUL care disecă anatomia energetică a evreului standard si HUANG DI NEI JING SU WEN care descrie anatomia energetică a chinezului standard.

Fiziologia fiinţei umane este comandată de centri energetici.

Vă aduceţi aminte din postulatele Gariaev că energeticul este cel care comandă somaticului. Există o multitudine de centri de control, de importanţă diferită.

Persoanele care posedă percepţii extrasenzoriale, pot vizualiza aceste corpuri de energie subtilă, ce păstrează încă o formă umanoidă până la 50- 80 cm distanţă de corpul somatic.

Câmpul de ES uman se racordează la energia informaţională a mediului prin întregul “scut energetic” uman, dar în special prin intermediul chakrelor energetice. Ele îşi datorează denumirea aspectului particular de vârtejuri energetice. În hindusă, termenul de chakră înseamnă roată. Cei ce posedă capacitatea de percepţie extrasenzorială vizualizează chakrele ca depresiuni circulare la suprafaţa corpului energetic. Deoarece în fiecare chakră energia vibrează cu o frecvenţă diferită, fiecare va fi vizualizată în altă culoare. Sensul de rotaţie este sensul acelor de ceasornic. Chakrele sunt un continuum de ES sub forma unor pâlnii, în care ES se densifică de la periferie (marginea pâlniei) spre centru (vârf) - acolo unde densitatea este maximă şi devine practic de natură materială, somatică. Cu cât canalul de formă conică (pâlnia) se apropie de secţiunea lui minimă (vârf) cu atât informaţiile sunt prelucrate în scopul traducerii lor exacte în efecte neuro-endocrine (acţiune somatică).

 Aceste chakre sunt relee energetice, transformatoare de vibraţii ce deţin informaţie inteligent codificată. Energia captată din universul energetic este transformată, modelată şi folosită inteligent de fiinţa energetică om.

Conectarea corpurilor de ES din fiinţa umană se realizează prin conexiuni complexe ES-ES, iar în aceste conexiuni chakrele cred că joacă de asemenea un rol important în recepţionarea – decodarea – recodarea – emisia informaţiei spre corpul subjacent şi în final spre corpul somatic. Ele integrează fiinţa în energiile universale şi o conectează la informaţia universală, contopesc practic omul cu Universul. Sistemele energetice vii sunt sisteme deschise care interacţionează cu alte sisteme vii şi cu mediul înconjurător într-un continuum energetic care înseamnă materie structurată în toate densităţile posibile. Eu văd organizarea ES din noi ca un continuum ce înconjoară corpul somatic pătrunzându-l în acelaşi timp, cu densitate scăzută la periferie şi crescută spre corpul somatic. 

La nivelul chakrelor, frecvenţele energiilor primite de la nivelul energetic superior (CS) sunt decodate şi recodate în senmale stimul pentru sistemul neuroendocrin (somatic), la nivelul căruia se obţine un răspuns biologic adecvat, tradus în eliberare de neurohormoni şi alte substanţe biologic active. Cunoaştem din medicina clasică, occidentală, importanţa capitală a sistemului neuroendocrin în homeostazia organismului şi mai ştim că endocrinologia, neurofiziologia, imunologia sunt câteva dintre ştiinţele medicale în care volumul de informaţie creşte spectaculos, pe măsură ce se adânceşte cunoaşterea în biologie moleculară, genetică, informatică, biofizică. Important este că astăzi, cei ce încearcă să dea o concepţie unitară, logică, fiinţei energetice om, consideră că chakrele energetice modulează, de fapt, activitatea glandelor endocrine principale. Fiecare chakră este în relaţie directă cu o glandă endocrină din punct de vedere anatomic, energetic şi fiziologic. Structura energetică a fiintei umane este însă cu mult mai complicată, reglajul fiinţei (acordul fin) fiind realizat de mult mai mulţi centri energetici.

Racordul corpului spiritual cu cel somatic se află într-o dinamică continuă, numită de noi homeostazie, care nu este altceva decât menţinerea informaţiei ADN la parametri standard. Videobenzile holografice ADN-EI se îmbină în structuri ce dau forma şi consistenţa corpului spiritual.

Scheletul de bază al corpului energetic este reprezentat de 14 meridiane principale. Acest lucru este sugerat cu putere de denumirea lor în chineză: Jing Zheng (Zheng = cel mai important, care guvernează, principalul).

Fiecare meridian principal are traiect longitudinal şi câte două segmente: cel superficial şi cel profund.

Segmentul superficial, de suprafaţă, periferic conţine – are înşirate punctele de acupunctură, veritabili centri energetici de control şi comandă ai fiinţei umane. Chinezii au denumit aceste puncte: Qi Xue, adică orificii ale energiei sau mai sugestiv: Kong Xue – găuri de transport de energie.

Prin segmentul intern sau profund, fiecare meridian vine în contact cu un organele interne şi cu alte structuri somatice.

Dintre cele paisprezece meridiane, douăsprezece sunt pereche-situate bilateral de-a lungul corpului şi membrelor, iar două dintre acestea fiind situate pe linia care împarte corpul în două jumătăţi atât anterior cât şi posterior (meridianele Ren Mai şi Du Mai). Racordul dintre corpul fizic şi fiinţa energetică este extrem de intim, ADN-ul material şi „oglinda” lui – ADN-ul energetic informaţional, se întrepătrund în fiinţa energetică om.

De-a lungul meridianelor principale sunt înşirate punctele de acupunctură, veritabile porţi somato-energetice, în număr (oficial) de 361. Dintre acestea 52 de puncte sunt situate median pe cele două meridiane centrale, care realizează împreună un veritabil canal central de energie, iar restul de 309 puncte au locaţie dublă bilaterală stânga-dreapă.

De fapt în total de-a lungul meridianelor vor fi 309x2+52=618+52=670 de puncte.

Şapte dintre punctele de acupunctură situate pe linia mediană, corespund unui numar de 7 chakre energetice primare - veritabili centri energetici primari de control al fiziologiei corpului somatic aflaţi în relaţie directă cu glandele endocrine aşa cum am amintit mai sus.

În afara scheletului energetic de bază mai sus descris, echipamentul energetic este completat de cele 8 meridianele extraordinare, ce realizează derivaţii, conexiuni între meridianele principale şi organele interne, ţesuturi, de punctele de acupunctură extrameridiane în număr de 36 (48 după alte şcoli), şi de alte structuri energetice secundare în al căror amănunt nu intru.

 Pentru lucrarea de faţă nu are nici o importanţă descrierea meridianelor, ci complexitatea sistemului informaţional energetic al fiinţei umane.

De unde ştim că el există cu adevărat? Tehnica modernă reuşeşte să pună în evidenţă aceste meridiane. Cel mai spectaculos moment al acestor căutări consider că este tehnica de punere în evidenţă a meridianelor principale de acupunctură cu radionuclizi – Techneţiu radioactiv. Prin injectarea marker-ului în punctele distale Jing, s-au pus în evidenţă în anii trecuţi 11 dintre cele 12 meridiane. Deşi tehnica a fost imaginată şi pusă în practică pentru prima dată în România în 1984!, de către dr. Bâgu Virgiliu din Galaţi, premiera a fost semnată de o echipă de autori francezi. Substanţa marker nu a migrat după traseele anatomice (somatice), ci a urmat traseele energetice descrise de anticii chinezi.

În privinţa stabilirii proprietăţilor fizico-chimice ale punctelor de acupunctură, sarcina a fost mai uşoară, deoarece la investigarea materiei palpabile ne pricepem ceva mai bine, legile fizicii cunoscute fiind valabile în bună parte pentru aceste puncte. Am subliniat cuvintele de mai sus pentru a subînţelege că ceea ce se întâmplă în poarta somato-energetică este mai greu de surprins cu tehnicile actuale. Vorbim despre caracteristici electrice, magnetice, măsurabile; ştim de asemenea că la nivelul porţii are loc o traducere a frecvenţelor unui câmp magneto-electric în semnale electrice ce vor determina stimuli în a elibera sau în a opri producţia de ceva: hormoni, enzime, prostaglandine, leucotriene, în general, substanţe biologic active. Cred, însă, cu putere, că în prezent nu avem încă posibilitatea tehnică de a surprinde evenimentul cel mai important şi de a-l măsura. Evenimentele surprinse de noi în poarta somato-energetică sunt după părerea mea perifenomene. Totuşi evidenţierea şi măsurarea lor a fost importantă prin faptul că ne-au permis reidentificarea punctelor şi înţelegerea la nivelul tehnicii actuale a ceea ce se întâmplă în punct.

În principal, porţile somato-energetice se diferenţiază de punctele indiferente ale pielii prin:

- potenţiale electrice crescute - până la 300mV;
- valori mari ale capacităţii electrice – până la 1 mF;
- rezistenţă electrică scăzută – 20- 250 mW;
- respiraţie cutanată crescută evidenţiabilă prin emisie crescută de bioxid de carbon;
- temperatură locală mai mare;
- emisie fotonică crescută de 1,5 ori faţă de punctele indiferente (ştim că anticii au “văzut” energia băltind în punctele de acupunctură);
- emisie de semnale sonice cu frecvenţa de 2-15 Hz.

Punctul are 1-2 mm2 suprafaţă, iar aspectul pe secţiune este de trunchi de con, cu baza mare situată în profunzime la 1- 3 cm subcutanat. În profunzime, punctul se caracterizează prin:

- prag scăzut de electropercepţie;
- posibilitate de a stoca o cantitate mare de sarcini electrice;
- are electrorezonanţă cu alte puncte (senzaţie de meridian);
- are electrorezonanţă cu energiile din mediu;
- conductibilitate electrică crescută;
- migrare crescută a radionuclizilor.

Chinezii sau mai bine zis, învăţătorii lor, au denumit aceste puncte: Qi Xue, adică orificii ale energiei sau mai sugestiv: Kong Xue – găuri de transport. Sistemul energetic este în continuă activitate, iar nivelul acesteia este în funcţie de integrarea în mediu, de starea de sănătate. Boala modifică fiziologia şi morfologia punctului care suferă variaţii de dimensiune (se deschide sau se închide) şi caracteristicile fizice enunţate mai sus.


MĂRCI GENETICE

Datele privind localizarea şi prezenţa punctelor în diverse texte vechi nu sunt unitare de la zonă la zonă geografică. În primul rând, deşi acupunctura s-a practicat în antichitate la scară largă de la Orientul Îndepărtat şi până la Egipt , Dacia, instrucţiunile de predare ale acupuncturii au fost diferite, dar chiar şi hărţile energetice au diferit mai mult sau mai puţin. Clasic se consideră că şcoala chineză a fost prima, dar la fel se pot lăuda şi japonezii, coreenii sau vietnamezii. În fiecare dintre aceste state există mai multe şcoli distincte, în China şi Japonia de ordinul zecilor...

Lumea occidentală s-a lămurit cu greu că medicina energetică orientală - acupunctura funcţionează la fel de bine ca şi medicina somatică occidentală. Multe state occidentale au oficializat acupunctura ca metodă terapeutică, altele mai au mult până acolo. Ministerul Sănătăţii (Socialstyrelsen) din Suedia, de exemplu, este departe de-a omologa acupunctura sau homeopatia între specialităţile medicale...

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) acceptă metoda de tratament, dar s-a sesizat cu privire la metode şi la existenţa diferenţelor dintre hărţile chinezeşi, japoneze, coreene etc. Numărul de puncte (centri energetici) a variat de la o şcoală la alta mai ales între 361 şi 365. Diferenţele principale dintre şcoli se referă mai ales la punctele situate bilateral, în afara canalului central format de meridianele centrale. Aceste două meridiane principale mediane conţin pentru toate rasele orientale 52 de puncte. Variaţia punctelor bilaterale este de minim de la 309x2=618, la cel puţin 313x2=626. Variaţia „clasică” a numărului total de puncte este de la 618+52=670, până la 626+52= 678. De aceea, reprezentanţi ale diferitelor şcoli de acupunctură din statele sus amintite, după un program de standardizare ce a început în 1980, s-au întâlnit în Filipine în 2005 sub auspiciile OMS pentru a standardiza atât locaţia şi denumirea punctelor de acupunctură cât şi aspecte privind metode de tratament.

 Rezultatele preliminare au constat printre altele în admiterea că harta umană conţine 14 meridiane principale de acupunctură cu 361 de puncte. Totuşi, locaţia a 92 de puncte dintre cele 361 a fost pusă sub semnul incertitudinii, a discuţiilor aprinse. În final, s-a ajuns la un consens asupra locaţiei a 77 de puncte dintre cele 92, 15 puncte fiind în continuare în dispută. OMS le-a trasat ca sarcină încheierea discuţiilor privind cele 15 puncte până în 2006. De atunci nu ştiu la ce rezultate s-a ajuns, dar deja nu mai are importanţă... Aberaţie mai mare nici că se poate...

Este ca şi cum OMS ar vrea să standardizeze culoarea pielii sau forma ochilor tuturor locuitorilor planetei. Gândirea lor materialistă nu poate accepta că pe lângă diferenţe somatice, rasele mai au şi diferenţe în structura energetică. Diferenţele somatice dintre rase nu sunt decât expresia vizibilă a diferenţelor structurale genetice dintre ele; structura „invizibilă”a fiinţei urmează şi ea diferenţele structurale rasiale. Diferenţele de hărţi energetice exprimă diferenţele genetice dintre chinezi, care nici ei nu sunt unitari genetic, japonezi, coreeni, vietnamezi, etc. Cu alte cuvinte OMS a reuşit să evidenţieze prin acest proiect o variaţie şi mai mare decât cea clasică, asupra atât a locaţiei şi a existenţei unui anumit număr de puncte (centri energetici).

În ediţiile trecute ale cărţii menţionam faptul că mayasii ne povestesc despre "ZEII NUMERE ÎNLĂNŢUITŢI ÎN MARELE TIMP". Am afirmat în anii trecuţi că aceste numere sunt codificări numerice de mărci genetice produse în diverse segmente temporale, imposibil de ordonat cronologic. De asemenea Zoharul ne vorbeşte despre fiinţele din “lumea punctelor”. Voi reveni asupra acestui subiect.

Din punct de vedere practic, apartenenţa unui om la o rasă sau alta este foarte uşor de evaluat genetic-energetic. Aparate simple, detectoarele de puncte de acupunctură pot determina nu numai numărul total de puncte, ci întreaga hartă energetică a individului. Teoretic se pot redesena hărţile energetice în funcţie de apartenenţa la o anumită rasă, grup populaţional. Acupunctura ar putea creşte în eficienţă în acest context, căci a practica acupunctură chinezească sau japoneză unui european nu pare tocmai logic...

Adio arbori genealogici complicaţi şi nesiguri, adio cercetări genetice laborioase ale cromozomului Y sau alte metode imaginate pentru a stabili puritatea genetică a individului... dacă vreţi aţi putea să ştiţi cărui grup genetic aparţineţi folosind cu succes un detector de centri energetici! Ce idei mai am !!! Nu-i aşa?!  

Creierul – un analizor de frecvenţe

 Probabil, creierul este organul despre care s-a scris cel mai mult. De ce? Pentru că în ciuda acestui fapt, este relativ puţin cunoscut.

Cercetările întreprinse în ultimii ani asupra fiinţei umane au pus în evidenţă natura bioelectromagnetică a energiei sale. Astăzi se ştie că principalul generator de unde bioelectromagnetice este sistemul nervos, în special sistemul nervos central. Se cunoaşte din ce în ce mai mult despre modalitatea în care sunt generate bioundele, se cunosc destul de bine fenomenele biofizice şi biochimice de generare şi de transport al sarcinilor electrice în corpul neuronal şi interneuronal.

Cercetările au demonstrat că influxul nervos are viteză mare şi caracter electric. El dezvoltă simultan şi biounde electromagnetice. Din punct de vedere biofizic neuronul şi întregul sistem nervos constituie biogeneratori de unde electromagnetice care însoţesc întreaga activitate umană. Astăzi se elaborează noi concepte biofizice ale funcţionării celulei, în particular ale neuronului. Observaţiile pornesc chiar din nucleul celulei, unde informaţia genetică constituită în ADN este structurată pe un ax antiparalel dubluhelicoidal, spiralat cu caracter dielectric, ce determină căi rapide de acces şi de transport al electronilor în nucleul celular şi mai departe, în celule.

Celula nervoasă (neuronul) este o celulă particulară, caracterizată histologic prin existenţa mai multor terminaţii scurte numite dendrite şi o terminaţie cu lungime mare numită axon. Acesta este acoperit cu o teacă întreruptă din loc în loc, la intervale egale formând mici strangulări. Circulaţia electronilor de-a lungul axonului, cantitatea de sarcină electrică ce trece prin axon, este reglată de un singur nucleu. Trecerea influxului nervos se însoţeşte de flux magnetic datorită profilului cilindric al axonului, în a cărui compoziţie intră diverse substanţe chimice cu dispunere spaţială, ce determină efectul de câmp magnetic – biocâmp. Constantin Bursuc şi colaboratorii demonstrează, în paralel cu alţi cercetători de pe mapamond, că învelişurile axonului se comportă ca nişte oglinzi bioelectromagnetice, în care câmpul este amplificat, neuronul fiind un adevărat biolaser inclus într-o succesiune de circuite oscilante. Pe de altă parte, este demonstrat că circulaţia de sarcină de-a lungul axonilor transformă fiinţa umană într-un circuit oscilant de factură biologică, adică într-o bioantenă.

Diverse experimente extrem de sofisticate au demonstrat că sistemul nervos central generează şi operează cu biounde electromagnetice. Astăzi s-a experimentat montarea de microprocesoare care valorifică superior potenţa radiobioenergetică a sistemului nervos central. S-a reuşit ca prin intermediul acestora să fie transmise semnale auditive sub formă de impulsuri electrice de la distanţă către microprocesor şi mai departe către analizorul auditiv, care a decodat informaţia primită. Se pare că astfel de studii sunt destul de avansate în institutele care practică deja implanturi cerebrale de microprocesoare, care transformă omul în robot. Tocmai de aceea, despre astfel de studii veţi auzi mai puţin.

Nu intenţionez să ţin un curs de neurologie, ci doar să subliniez că efortul făcut în această ştiinţă în ultimii ani a fost orientat spre a găsi modele, soluţii de funcţionare ale creierului pornind de la unitatea de structură a creierului – neuronul, de la modalitatea în care acesta se conectează cu alţi neuroni realizând structuri mai complicate: centri, staţii, etaje de analiză şi control. Au fost făcuţi paşi importanţi în neurofiziologie, capitol fascinant al fiziologiei. Se cunoaşte în prezent modalitatea de sinteză – stocare – eliberare de diverşi mediatori chimici produşi de neuron, marea majoritate având structură proteică. Sunt însă mari “noutăţi” şi în acest domeniu. Neurobiologia clasică ne-a învăţat că elberarea de neurohormoni este efectul unui impact fizic, tridimensional – spaţial între receptor şi mediator chimic – hormon. Regretatul Jacques Benveniste - doctor în medicină, fost director al Institutului Naţional Francez de Cercetare Medicală cunoscut în lume pentru cercetări în domeniul alergiei şi proceselor inflamatorii propune un alt model de interacţiune între receptor şi mediator chimic şi anume, cel electromagnetic. După ce a impresionat lumea medicală cu eseurile privind memoria apei şi memoria moleculelor, Jacques Benveniste susţine că semnalele care duc la eliberarea de neurohormoni sunt de natură energetică subtilă.


Memoria

Pe de altă parte s-au făcut ceva progrese în înţelegerea proceselor ce stau la baza memoriei. Neuropsihologul american Karl Pribram a căutat timp de 30 de ani sediul memoriei. Sacrificarea şoarecilor pe altarul ştiinţei pentru a afla acest lucru, nu a dus nicăieri pentru că şoarecii, deşi lipsiţi de diverse părţi ale creierului lor, nu puteau fi determinaţi să uite... Se cunoaşte mult din neurofiziologie, din modalitatea în care creierul coordonează viaţa de zi cu zi a fiinţei noastre, dar cu toate zecile de mii de pagini scrise, cu toată cunoaşterea materiei pozitive numită creier, tonele de cărţi scrise nu ajută prea mult la dezlegarea enigmei privind modalitatea de a gândi, de a conştientiza, de a reprezenta mental, de a elabora modele logice, de a stoca amintirea şi aşa mai departe. În acest domeniu are loc o adevărată revoluţie în două sensuri. În primul rând noutatea modalităţii de a aborda funcţiile creierului reprezintă o revoluţie, iar în al doilea rând momentul devine revoluţionar prin numărul mare de oameni de ştiinţă ce devin adepţii noilor concepte.

Modelul hologramei este unul dintre aceste concepte ce stau la baza noilor teorii ce privesc funcţionarea creierului. Holograma este o realizare tehnică superbă, este o imagine tridimensională, spaţială, care are o proprietate deosebită: fiecare părticică a ei este în stare să reproducă întreaga imagine sau folosind alte cuvinte, unitatea de structură defineşte (conţine) întregul. Creierul se pare că funcţionează într-un mod asemănător. Vizualizarea unui far de Mercedes duce la reprezentarea mentală instantanee a întregului autoturism sau vederea unei mâini reproduce mental imaginea omului.

În anul 1947 Dennis Gabor a descoperit modalitatea de a transforma imagini ale obiectelor în game de frecvenţe înregistrate pe un film holografic şi de a retransforma aceste frecvenţe în imaginea obiectului iniţial, realizând astfel primele holograme. Inventarea hologramei l-a condus pe Karl Pribram la abandonul căutării substratului material al memoriei. Computerul numit creier realizează analize complexe asupra frecvenţelor tuturor datelor pe care le primeşte prin simţuri. Imaginile recepţionate nu sunt decât decodări ale gamelor de frecvenţă pe care creierul le percepe. Filmul holografic se proiectează permanent mental ca imagine recepţionată. Cam acelaşi lucru se întâmplă şi pentru celelalte simţuri – receptori – analizori de frecvenţă. Nu numai ochiul, dar şi urechea şi celelalte simţuri sunt analizori de frecvenţă. Teoria ce se impune este: “creierul construieşte o realitate concretă, interpretând frecvenţele dintr-o dimensiune care transcende timpul şi spaţiul” (Patrick Drouot).

Pentru a sublinia natura dinamică a universului ce se reflectă în imaginile recepţionate de creier, David Bohm a introdus termenul de holomişcare. Profesorul William Tiller de la Universitatea Stanford California, autorul diagramei ce-i poartă numele, este şi el adeptul acestui model holografic de creare a reprezentărilor realizate de creier şi afirmă că toate lucrurile trebuie considerate “corpuri de realitate impermanentă”. Cu alte cuvinte, tot ceea ce percepem nu reprezintă decât o iluzie oferită de propriile noastre simţuri. Sub acest aspect, se ştie bine că diverse fiinţe ale scării filogenetice creează imaginea aceluiaşi obiect total diferit; vederea poligonală a albinelor este un exemplu în acest sens.

Rămâne întrebarea: unde se codifică aceste frecvenţe, unde stocăm amintirea, unde este eul, sinele? Se pare că acest superb organ, - creierul - permanent obiect de studiu, nu reprezintă decât computerul fiinţei energetice globale ce se numeşte om. Creierul “are rolul de interfaţă între expresia sufletului şi viaţa fizică” (Patrick Drouot), conectează realitatea ES la cea a MP având rolul de traductor, analizor, sintetizează şi interpretează evenimentele ce au loc la graniţa material/imaterial. Stocarea informaţiei se face însă, în aşa-zisele “bile de memorie”, organizate, în ES.

Şi totuşi, conform raţionamentelor din paginile de mai sus că există o relaţie directă între structura ADN necodor (98% din ADN) şi filmele – holovideobenzile pline de informaţie ce priveşte atât fiziologia fiinţei, instinctele, personalitatea individuală. Unde s-ar putea încoda memoria dobândită?

S-a considerat că neuronii sunt cei care ar trebui să încodeze memoria şi prin urmare s-a analizat modificarea de la nivel ADN neuronal (din hipocampus) în cursul procesului de memorare. Cercetătorii Courtney A. Miller and J. David Sweatt de la Universatea Alabama , Birmingham, AL. au descoperit că procesul de metilare la nivelul genelor este implicat în formarea memoriilor. Studiul va continua pentru nivelul cortexului, acolo unde se consideră că memoria este integrată. Cu alte cuvinte mai simple, s-a descoperit că formarea de memorii duce la modificarea structurală a ADN. Structura însă are corespondent în ADN-EI.

Teoretic deci, formarea de memorii duce la modificări ADN-EI. Reţineţi această idee. Veţi vedea că textele vechi , în special Zoharul sugerează puternic faptul că ADN-EI încodează memoria dobândită. Tot ceea ce memorăm, are drept suport limbajul. Tot ceea ce exprimăm, gândurile, ca şi toate experienţele de viaţă pot fi exprimate de limbaj, pentru că în fiecare secundă, gândirea are drept suport limbajul. Scriam mai devreme că secvenţa elementelor ADN la nivelul ADN necodor copiază structura limbajului.

La acest nivel este încodată cred eu şi memoria dobândită. Anticipez un pic şi vă dezvălui încă de pe acum (ca să vă trezesc interesul) faptul că în pomul vieţii sunt analizate elemente genetice ADN-EI ce aparţin omului după moarte. Aceste elemente sunt denumite cu litere. În două zone diferite ale pomului vieţii notate cu BINAH şi MALCHUT vor fi două feluri de litere. Cele din BINAH sunt corespunzătoare elementelor genetice extraterestre. Cele din MALCHUT aparţin morţilor umani şi trebuie compatibilizate cu cele din BIHAH. Diferenţa esenţială dintre literele celor două zone este faptul că cele din MALCHUT, adică cele umane “sunt însoţite de limbaj, de plăceri şi de dorinţe”, adică au încodată memoria vieţii pământene ce are drept suport limbajul. Aceasta trebuie înlăturată prin procese specifice care au loc în pomul vieţii. Voi reveni cu detalii extrem de interesante!

Am convingerea că metilări ADN au loc şi în alte tipuri de celule decât cele neuronale, mai precis… în toate celulele corpului. Acest proces cred că derivă ca o caracteristică de bază a fiecărei celulă stem (ce se poate diferenţia în orice fel de celulă). Am convingerea că anii ce vin vor demonstra modificări strucurale ADN mai ample decât procesul metilării, existente la nivelul întregului corp, probabil cu o intensitate sprorită la nivel de sistem nervos central şi … la nivelul cordului.

Sugerez celor care ar întreprinde o cercetare în acest domeniu să compare trei tipuri de ADN: cel aparţinând embrionului, nou-născutului şi adultului. Surpriza va fi uriaşă!!!!

Conform Zoharului elementele genetice ADN-EI aparţinând nou-născutului sau copilului până la vârsta de un an sunt mult mai simple – aproape lipsite de limbaj şi trec direct pe o treaptă superioară de analiză în MALCHUT (în pomul vieţii). Este şi normal, pentru că experienţa de viaţă şi implicit memoria copilului mic este redusă comparativ cu cea a adultului. Am să revin la momentul oportun.

O primă referire la ZOHAR - cartea înţelepciunii ebraice?!  

În toamna anului 2004 .... foarte târziu (dar mai bine decât niciodată) am început să citesc Zoharul. Această lucrare apărută cred – o dată cu Biblia, este o explicaţie tehnică extrem de avansată a Torei (primelor cinci capitole ale Bibliei). Este cartea de bază a cabalei, carte din care se pare că nimeni nu a înţeles nimic pănă acum sau mai bine zis fiecare a înţeles ce vrea, susţinând că de fapt a înţeles pe ici pe colo câte ceva... Se spune despre Zohar că ” a fost pecetluită imediat după ce a fost scrisă şi încuiată cu o mie de lacăte ” (Eli Vinokor). E… cam aşa este. Părerea mea este că Zoharul, aşa-zisa carte a splendorii, a înţelepciunii, a forţei spirituale, nu este decât un cod mai greu de descifrat din punct de vedere tehnic, dar care astăzi este aproape complet decodificabil.

Iată mai întâi o scurtă istorie a acestei cărţi cu mult deosebită de tot ce s-a scris pe Terra în toată istoria noastră cunoscută. Se spune că a fost scrisă într-o peşteră din Muntele Meron din Galilea – Israel la jumătatea secolului II al erei noastre. Autorii - zic eu aparenţi, ar fi fost Rabi Şimon Bar Iohai şi fiul său Elazar care au stat în peşteră timp de 13 ani alături de alţi teoretic iniţiatori ai cabalei.

Conform cărţii, Rabi Simon a dictat cartea, Rabi Aba a scris, Rabi Elazar fiul lui Şimon a învăţat-o pe de rost, iar ceilalţi însoţitori au repetat în gând… Povestea lor este condimentată evident cu dramatism – au stat ascunşi de autoritatea romană, scriau noaptea, n-aveau nici computer, nici electricitate, nici corector, dar nici cenzor, nici … nimic, ci doar idei şi plăcerea de-a scrie o carte cu care să-şi piardă timpul liber preţios nu numai Toni Victor Moldovan, ci şi o grămadă importantă de alţi înaintaşi care au sperat că vor înţelege câte ceva până la urmă. Speranţe deşarte, căci mai toţi s-au limitat să atribuie Zoharului o valoare spirituală nemaiîntălnită, nemaiauzită şi cu asta cam basta…

Mă întorc la drumul istoric al cărţii care se pare că a dispărut până în secolul al paisprezecelea când este descoperită de Rabi Moşe De Lion din Valadolid – Spania. Acesta nu prea înţelege nici el mare lucru din carte, care era să fie vândută mai târziu de văduva lui. Din acel moment istoric cartea iese în lume fără să atragă o atenţie deosebită (am aproape certitudinea că o bună parte dintre Dv., cei ce citiţi aceste rânduri nu auzit de ea). Şi nici nu este de mirare, ba mi se pare chiar normal să nu fi auzit de o carte din care oricum nimeni nu a înţeles mare lucru.

Este de departe cel mai greu text dintre toate şi am avut noroc să dau de el după ce am scris primele adiţii ale PT. De ce este greu? Dacă aş fi început investigaţiile mele cu Zoharul, nu aş fi avut nici o şansă să pricep ceva. Zoharul se adresează celui care deja cunoaşte nu numai mecanismele de bază ale programului, ci are deja o înţelegere avansată asupra lui şi mai ales o cunoaştere bună asupra fiinţei energetice OM.

Scriam în ediţiile trecute ale PT că tradiţia ebraică vorbeste de şapte nivele de încodare a Bibliei, şapte nivele ce depind de dezvoltarea ştiinţelor. Zoharul este practic un decodor al Bibliei.

Sunt mulţi factori care amplifică dificultatea cărţii. În primul rând, am convingerea că şi această carte sau mai bine zis – această carte în mod special a fost implantată cu ajutorul unei tehnici de acurateţe maximă. Presupun că a fost pur şi simplu ataşată ca modul de informaţie unui embrion care mai târziu s-a numit Rabi Şimon Bai Iohai. De fapt, parcurgând cele 22 volume ce conţin câteva peste 16.000 de versete este lesne de constatat după rabinii care poartă discuţiile ce fac obiectul Zoharului, că proiecţia lor temporală este pe parcursul Vechiului Testament. Asta mă face să-mi pun întrebarea dacă nu cumva Zoharul a fost de fapt rescris în secolul al doilea. Oricum ar fi fost, cei (cel) care a scris Zoharul au avut de făcut o muncă titanică, mai ales că în mod sigur, nu au înţeles nimic din ce au scris.

Spre deosebire de Biblie, în cazul Zoharului nu există traduceri mai vechi integrale, care să faciliteze înţelegerea sensului anumitor cuvinte. Traducerile succesive, apropiate în timp ar putea avea darul de a facilita găsirea sensului exact al cuvântului din text. Anumite cuvinte - expresii ar putea să fi suferit schimbări majore de înţelegere, sens în timp. Am multe exemple de sensuri total diferite ale aceluiaşi cuvânt existent în daneză, în norvegiană şi în suedeză, limbi care au un trunchi comun, ceea ce ne spune că factorul timp poate acţiona în acest mod asupra limbii.

Avem o singură traducere integrală a Zoharului în limba engleză mai exact, din aramaică direct în engleza modernă. Dificultatea este maximă şi de aceea, uneori traducătorul ne oferă şi el variante, ce-i drept mult asemănătoare. Este în curs de traducere integrală o a doua variantă în limba engleză estimată a fi gata în 2010.

Am putea crede că o altă dificultate ar deriva din traducerea unei exprimări arhaice într-una modernă. Este un sâmbure de adevăr aici, dar adevărul cred că este şi mai ... dezavantajos pentru noi cei care vrem să înţelegem. Fac o paranteză. Poate că unii dintre Dv. sunteţi deja familiarizaţi cu relatările privind oamenii în negru, ce ţin de fenomenul OZN. Pe scurt, mai ales prin anii 50-70, martorii fenomenului OZN, deţinători de dovezi materiale, filme, poze, etc, se trezeau acasă cu nişte indivizi ciudaţi îmbrăcaţi în negru, cu anatomie şi fizionomie mai puţin pământeană, călătorind în maşini demodate, care încercau să-i intimideze pe martori, cu scopul de-a limita informaţia privind fenomenul OZN şi tot ce ţine de el. Ei bine, aceşi indivizi, deşi pronunţau o engleză impecabilă fonetic, aveau mari probleme cu sintaxa, cu armonizarea acelei limbi engleze cu locul geografic. Mai simplu spus, cuvintele nu stăteau bine în frază... interesant, nu?

În traducerea Zoharului se poate observa de multe ori că anumite fraze extrem de lungi au o sintaxă complicată, “stâlcită”, care nu cred că se datorează neapărat unei proaste traduceri, ci poate unei lipse de armonizare între sintaxa limbajului LOR şi cel al limbii aramaice şi mai departe unei lipse de armomizări cu limba engleză.

Aminteam mai devreme de limba aymara , care foloseşte un sistem logic trivalent, diferit de logica bivalentă a limbilor indo-europene. Traducerea unui mesaj dintr-un sistem lingvistic în celălalt ar putea fi uneori dificilă. Sunt aproape sigur că EI, chiar dacă ar folosi un sistem linvistic bazat pe un alt model logic, s-au străduit să traducă cât mai corect textele transmise prin intermediul implantului de informaţie. În concluzie, cred că dizarmonia în traducere este în primul rând la nivelul limbă extraterestră – limba aramaică (limbi probabil dismorfice). În afara sistemului logic diferit, pot exista concomitent diferenţe de construcţie, de topică a frazei existente între EI şi noi. Anumite modalităţi de abstractizare a unor noţiuni, de raportare a unor evenimente, sensuri, nuanţe unele faţă de altele rămân tipice LOR şi greu de pătruns pentru noi. Gândiţi-vă spre exemplu la modul în care populaţia aymara priveşte noţiunea timp: viitorul este de fapt suma evenimentelor trecute pe care observatorul le are în faţă ca pe un film. Pentru ei ... viitorul este clar!

 Trecutul, fiind în spatele subiectului... o mare necunoscută (nu-l poate vedea). Gândiţi-vă că deşi călugării spanioli şi alţi învăţaţi au încercat şi reuşit să înveţe aymara, nu au reuşit să pătrundă sensurile exacte ale limbii – sursă permanentă de neînţelegeri tocmai pentru că există dismorfism lingvistic între aymara şi limbile indo-europene, spre exemplu - spaniola.

 În cazul Zoharului, toate aceste posibile diferenţe (limba extraterestră – aramaică) se reflectă evident şi mai departe în traducerea de ordin doi: aramaică-engleză. În multe dintre versete, deşi mesajul este relativ uşor de înţeles, eşti obligat să învârţi fraza pe toate părţile pentru a pune cuvintele în ordine. Din păcate, pentru un număr mare de versete varianta engleză pe care o am drept bază de analiză este încâlcită, fără curgere, uneori fără logică. Foarte probabil că traducătorul englez a dorit o traducere cuvânt cu cuvânt pentru a respecta fidelitetea textului, dar şi mai probabil, traducătorul nu a înteles mare lucru din acele versete şi a presupus că nici altţii nu vor înţelege. Zoharul însă este ... inteligent, este jazz cuantic, coerent. Caracterul său holografic , prin care un aspect este disecat în zeci şi sute de părţi abordate din zeci de unghiuri, ne ajută să identificăm veresetele „corecte”, pe care ne putem baza. Pot să dau o mulţime de astfel de exemple, însă cartea de faţă ar deveni o povară cum prea mare pentru cei mai multi cititori.

Zoharul conţine o multitudine de denumiri – noţiuni ce nu-şi au corespondent în lumea noastră. Ele sunt traduse ca atare din aramaică şi numai perspicacitatea ne ajută să definim acele noţiuni, să le găsim un corespondent fie el chiar şi imaginar, dar logic. Fără cunoaştrea elementelor de program descrise de mine în ediţiile anterioare ale PT, fără a avea noţiuni de fizică a energiilor subtile, de medicină şi de anatomie energetică, pătrunderea Zoharului este imposibilă.

Zoharul parcurge relativ cronologic relatările Bibliei făcând zeci de observaţii, despicând firul nu în patru, ci într-o sută.

Cea mai mare dificultate derivă din abundenţa unor termeni care cel puţin la prima vedere nu ştim ce ar putea defini, nu au nici un corespondent în viaţa noastră de zi cu zi şi nici măcar în tehnica de vârf sau mai exact, nu au corespondent în nimic din ceea ce ştim sau credem că ştim. Unele denumiri sunt mai greu de pătruns, altele rămân pentru mine chiar şi în acest moment un mister nedezlegat. Chiar dacă mi le explic parţial şi-mi fac parte dintr-o înţelegere generală, îmi este greu să le explic, pentru că nu există vocabular uman pentru multe dintre noţiuni. Nu este chiar uşor...

Şi totuşi, organizarea holografică a Zoharului face ca aceste noţiuni să fie reluate în atât de multe metafore, moduri de exprimare, situaţii, încât ghicitorile devin mai simple. Chiar Zoharul ne spune că ar conţine 3000 de versuri care metaforizează numai cele trei coloane energetice ale anatomiei umane. E, păi în trei mii de versete ar fi cazul să ne dăm seama despre ce coloane este vorba.... Trebuie să recunosc cinstit că nici eu nu m-am prins decât după citirea a câtorva sute dintre cele 3000. Dar de ce m-am prins? Pentru că am cunoştinţe despre organizarea energetică a fiinţei umane, despre meridiane şi axe energetice. Altfel, m-aş fi uitat şi acum ca mâţa-n calendar.

O mulţime de denumiri bizare se referă (după părerea mea) la structuri genetice energetice proprii LOR (creatorului), altele sunt proprii evreilor, iar altele sunt structuri din afara programului evreiesc..... Zoharul explică într-o amănunţime uluitoare selectarea grupele de gene ADN-EI care au dus la construirea actualului program de inginerie genetică a poporului evreu. Aceste grupe de gene - fragmente ADN-EI, evident corespunzătoere unor structuri materiale ADN au fost denumite cu litere – actualele litere ebraice, structuri mai mari genetice ADN-EI (mai multe litere) au fost au format nume proprii care denumesc de fapt structuri – variante de structuri genetice în ADN-EI folosite de-a lungul programului. Aceleaşi litere ebraice au fost folosite la scrierea Zoharului, Bibliei şi altor texte, care înţelegeţi au un anume caracter de „viu”. Limbajul ADN în structuri materiale/subtile este folosit în Zohar într-o formă extrem de avansată, fascinantă.

Structuri genetice energetice mai ample includ structuri mai reduse sau foarte mici. Unele dintre aceste structuri mari conţin sau nu anumite structuri mai mici sau variante ale lor notate diferit. Este până la urmă un joc matematic de reuniuni de diferite multimi de elemente, care se învârt de fapt în jurul structurii genetice energetice standard a evreului şi a creatorului său. Alături de aceste noţiuni de anatomie energetică apar alte noţiuni tehnice pe care cu greu putem să le interpretăm deoarece omenirea nu a ajuns încă la nivelul tehnic de înţelegere a autorilor Zoharului. Toate aceste elemente notate prin cuvinte aparte sunt ”personajele principale” ale Zoharului – carte care urmăreşte şi explică îndeaproape detaliile biblice legate de crearea genetică a poporului evreu.

În Zohar fiinţa umană este disecată sistematic, capitole întregi şi subcapitole analizând structura energetică a omului.

Calculatorul ajută enorm la decodarea primară a Zoharului măcar prin facilitarea unor sinteze în informaţia privind acele noţiuni ciudate. În urmă cu ani de zile, când m-am apucat de decodat Biblia, nişte semne de carte, adnotări pe margine şi sinteze în caiet mi-au fost suficiente ca să fac o prezentare sintetică. E, cu Zoharul nu mai ţine figura asta. Mărimea şi complexitatea sa impune munca pe calculator.


Şi acum o întrebare bună… De ce m-aţi crede pe mine care vă ofer o variantă grea sau supergrea şi complicată de înţelegere a Zoharului în loc să-i credeţi pe cei ce consideră această carte forţa spirituală a înţelepciunii ebraice… Veţi hotărî singuri pe parcurs, dacă aveţi răbdarea şi tenacitatea de-a citi mai departe.

 Cred că Zoharul este de departe cea mai antrenantă lucrare pentru creierul uman. Pe parcursul acestei lucrări, cel puţin în analiza PIG evreiesc, veţi avea multe referiri la Zohar. Este vorba de o integrare a Zoharului în mecanismele PT şi nu despre o pură decodare a întregului Zohar. O astfel de carte ar avea cel puţin mărimea celei de faţă, ar implica TIMP şi muncă de Sisif ce nu ar duce decât la detalierea şi la extinderea ideilor prezentate în această carte. Oricum de-a lungul diverselor capitole am să vă prezint o sinteză a pricipalelor idei desprinse din Zohar. Dacă-mi voi lua un contract de 6 luni în Groenlanda sau pe Spitzbergen, poate că voi face şi o detaliere... dar mai vedem până atunci…

------------------------------------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 

2 comentarii:

  1. buna ziua
    astept de multa vreme sa republicati cartea sau o continuare care sa contina noi date pe care puteti sa le faceti publice.
    daca a-ti putea da o data sau o modalitate de lectura ar fi un cadou pentru mine.cu stima pentru efortul imens depus m.tomulescu
    mihaitzero@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  2. V-am citit cartea de cel putin 7 ori, am recitit de zeci de ori anumite fragmente... Nu mi-a placut istoria la scoala dar am ajuns acum o impatimita a istoriei antice. Am imprumutat cartea multor persoane si m-am bucurat enorm ca unii chiar au inteles ce citesc. M-am bucurat si cand nu mi-au inapoiat-o, ceva ii indemna s-o retina...Ati deschis o fereastra in existenta noastra, multumesc! rodica@albacomp.ro

    RăspundețiȘtergere

Click here!

Follow Vasile Burcu

COUNTERsite

BING, Search romania megalitica:

TOP 10. Cele mai citite Postări