Există specialiști care cred, că după creștinarea teritoriului de la nordul Dunării și asimiliarea credințelor și practicilor creștine, sărbătoarea Sfântului Andrei a luat locul sărbătorii unei presupuse divinități dacice, Sântandrei, personificare a lupului.
Aseazata in apropierea localitatii Ion Corvin, pe drumul Constanta-Ostrov, la 3-4 km de drumul principal, Manastirea Sfantul Andrei este una dintre cele mai cunoscute lacasuri de cult din Judetul Constanta, fiind vizitata de mii de credinciosi in fiecare an, in special, pe 30 noiembrie, atunci cand, crestinii ortodocsi sarabtoresc Sfantul Apostol Andrei.
Manastirea este construita in jurul unei pesterii, unde se spune ca a trait si crestinat
In interiorul manastirii gasim doua biserici, cea mica construita intre anii 1994 – 1995, unde se afla si o mica parte din moastele Apostolului Andrei, cea mare, construita in intervalul anilor 1998 – 2002.
Pestera
In interiorul pesterii gasim la intrare, un pat scobit in piatra, acolo unde se spune ca Apostolul Andrei se odihnea, iar in capatul pesterii icoana cu chipul Apostolului, unde credinciosii se roaga. S-a creat si un obicei ca in interiorul pesterii, oamenii sa lase diferite bileltele cu rugaciuni.
Scurt istoric:
“După ce în timpul stăpânirii otomane, peștera a fost uitată, prin 1943 a fost redescoperită de preotul Constantin Lembrău, împreună cu avocatul Ion Dinu, pentru ca în 1944, peșterea să fie resfințită și redată cultului, prin construirea unei turle și a unui zid de protecție. Dar, revine în uitare până după 1989, când se reîncep lucrările de dezvoltare a ansamblului monahal, care continuă și actualmente”. / wikipedia
Legendele despre misiunea de creștinare a Sfântului Andrei spun că acesta a fost trimis în ”tărâmurile lupilor”, unde a fost însoțit și călăuzit în teritoriile dacice de Marele Lup Alb. Evident, nu avem inscripții sau documente la care să apelăm pentru reconstituirea drumului apostolului Andrei la Nordul Dunării (de fapt, nici nu există dovezi clare care să ateste că acesta ar fi trecut Dunărea), însă tradițiile populare cu privire la călătoria sa sunt foarte bogate.
În anii '20, un avocat pe nume Jean Dinu culegea legende despre Sfântul Andrei, în satul Ion Corvin (jud. Constanța), în apropierea căruia se află peștera în care se spunea că a poposit apostolul. Legenda spune că Sfântul Apostol Andrei i-a creștinat pe strămoșii lui Zamolxe în cele nouă izvoare din vecinătatea peșterii. O baladă dobrogeană amintește că însuși Decebal, urmașul regelui Duras, ar fi venit la peștera Sfântului Andrei:
”La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei,/ Cine că-mi venea,/ Și descăleca?/ Venea Decebal,/ Călăre pe-un cal,/ Sfinții că-mi găsea,/ Cu ei că-mi vorbea,/ Dar nu se-nchina/ Nici cruce-și făcea. / La schitul din tei, / Crucea lui Andrei,/ Traian că venea,/ La slujbă ședea,/ Slujbă ascultă, / Și îngenunchea,/ și nu se-nchina.../ Pe murg călărea,/ Și calea-și lua,/ La cetatea lui,/ A Trofeului..." .
Majoritatea tradițiilor populare stabilesc o legătură între Sfântul Andrei și lupi. El ar fi avut darul de vindeca răni, și prin rugăciuni ”lega gura lupilor”, apărându-i pe oameni și vitele lor. Lupul a fost întodeauna considerat simbol al dacilor, iar unele legende spun că Marele Lup Alb, considerat căptenia lupilor, a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei.
Legenda spune că, în vremuri uitate, un preot al lui Zamolxis cutreiera fără răgaz pământurile Daciei pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie, transmițând geto-dacilor că Marele Zeu veghea asupra lor. Fără a fi în vârstă, avea părul și barba albe ca neaua, iar credința, curajul și dârzenia sa erau cunoscute nu numai de oameni și de Zalmoxis însuși, ci și de fiare. Zeul, dându-și seama de valoarea slujitorului său, îl oprește la el, în munți, pentru a îl avea aproape. Departe de oameni, preotul continuă să slujească cu aceeași determinare ca și înainte. În scurt timp, fiarele Daciei au ajuns să asculte de el și să îl considere conducătorul lor. Cel mai mult îl îndrăgeau lupii, căci aceștia erau singurii fără conducător, numai foamea ținându-i în haită.
“In codri batrani, sub bolta instelata, in bataia calda a vantului de libertate, cei cu inima pura pot auzi si acum chemarea la lupta a Marelui Lup Alb. Pamantul, frunzele si cerul il cunosc preabine. Voi il auziti ?” (Felix Crainicu, Cristi Ionita – Legendele dacilor liberi)
După un timp, Zalmoxis vorbește cu preotul său și decide că a venit timpul ca acesta să îl slujească în alt chip, astfel îl transformă în animal. Însă nu în orice animal, ci în cea mai temută și mai respectată fiară a Daciei, într-un Lup Alb, mare și puternic, dându-i menirea să adune toți lupii din codri pentru apărarea tărâmului. Astfel, de câte ori dacii erau în primejdie, lupii le veneau în ajutor, era de ajuns doar să se audă urletul Marelui Lup Alb și de oriunde ar fi fost, lupii săreau să îi apere pe cei care le deveniseră frați. Lupul Alb însă era și judecător, pedepsind lașii și trădătorii.
Într-o zi însă, Zeul îl cheamă din nou pe slujitorul său la el, de această dată pentru a-i da posibilitatea să aleagă, pentru ultima oară dacă vrea să rămână lup sau să redevină om. Cu toată mâhnirea pe care o poartă în suflet, știind ce vremuri vor urma, decide să rămână alături de Zeul său, sperând că astfel să slujească mai cu folos ținutul și poporul său.
Cu toată vigilența geto-dacilor, a lupilor și a Marelui Lup Alb, romanii reușesc să se infiltreze în rândurile lor și, în apropiere de marea invazie, sădesc în sufletele unor lași sămânța neîncrederii față de Marele Zeu. Astfel, unii daci încep să se teamă că Zeul nu le va fi alături în marea bătălie, iar trădătorii cuprinși de frică încep să omoare toți lupii ce le ieșeau în cale în speranța că unul din aceștia va fi Marele Lup Alb al cărui cap îl vor putea oferi romanilor în schimbul vieții lor. Lupii, câți au mai scăpat fug în inima munților spre a nu mai reveni niciodată în ajutorul fraților ce îi trădaseră. Lupul Alb și Zalmoxis se retrag în Muntele Sacru de unde vor privi cu durere în inimi cum geto-dacii vor fi înfrânți de romani
din cauza trădării.
Se presupune că vechile credinţe şi ritualuri ale populației precreștine au fost înglobate în noua religie. Spre exemplu, interdicţia de a lucra în ziua Sfântului Andrei, ziua fiind sub interdicţia lupilor; noaptea premergătoare sărbătorii Sfântului Andrei (29/30 noiembrie) este concepută ca sabat al strigoilor şi al lupilor În această noapte, în special la sate, se practică încă ritualuri ciudate, din credinţa că astfel se pot găsi mai uşor protecţia de toate relele, bunăstarea şi chiar dragostea.
Anumite obiceiuri legate de ziua Sfântului Andrei ca: tăierea de ramuri din copaci şi plantarea de grâu în vase cu apă, pentru a fi păstrate pentru anul Nou, amintesc de rituri agrariene mai vechi. Sfântul Andrei este considerat ca fiind mai mare peste vite şi fiare,
păzitor al turmelor de pericolul lupilor, patron şi îmblânzitor al lupilor, cel ce „leagă gura lupilor”. Aceste calităţi mitice nu i-ar fi putut fi atribuite dacă identitatea simbolică între daci şi lupi s-ar fi pierdut cu totul din memoria colectivă. Ele indică, folcloric, atât obiectivul patronat de Sfântul Andrei al trecerii dacilor la noua religie, cât şi caracterul adânc popular al acestei acţiuni. Tinerii superstiţioşi şi nu numai cred că acum au şansa să-şi cunoască iubitul sau ursitul. Însă, pe de altă parte, există credinţa că este momentul pentru a se lua măsuri de apărare împotriva duhurilor rele.
Spiritele malefice ale celor decedaţi au, în această noapte, puteri sporite.
Surse și mai multe informații:
Pentru alte date si informatii, va invit si aici!
Click here:
===============
==========================
================
==============================
==============================================