Secretele zeilor. 27. Stargate. Ep.2. Secretele zeilor, By KLAUDYU

stargate-florence-baptistry-ceiling.

 

Dar dacă erau capabili să construiască o astfel de „poartă stelară” pentru a evada, de ce Veghetorii nu au construit-o mai devreme? Se pare că Poarta avea nevoie de o componentă importantă, un dispozitiv care să o activeze. Acel dispozitiv nu exista în momentul sosirii Veghetorilor pe Pământ, ci a fost adus de Enlil în momentul în care s-a înscăunat pe tronul Terrei, alături de „me”-urile pe care zeul le păzea cu strășnicie în templul său din Nippur. Prin urmare, exilații erau nevoiți nu doar să-și construiască un turn, ci și să-i fure lui Enlil dispozitivul de activare a Porții.

 

Așa cum ne-au obișnuit, sumerienii au consemnat și acest eveniment. În Mitul lui Zu, pasărea Zu a venit într-o zi în palatul lui Enlil. La un moment dat, zeul și-a lăsat singur musafirul și a plecat să facă baie. Profitând de moment, Zu, care într-un basorelief din Mesopotamia apare ca un cocoș demonic cu al treilea ochi în frunte, i-a furat sceptrul și alte câteva obiecte, luându-și zborul cu cea mai mare viteză. Observând că i-au dispărut lucrurile, Enlil le-a cerut zeilor să plece după hoț și să i le recupereze. Însă nimeni nu a avut curajul să facă acest lucru, în afară de Ninurta, fiul lui Enlil. Acesta și-a luat zborul în „pasărea” sa neagră, l-a ajuns din urmă pe Zu și, după o luptă crâncenă, l-a învins. Apoi a recuperat lucrurile furate și i le-a înapoiat tatălui său. Pentru această victorie a fost lăudat de toți zeii, care i-au oferit epitetul „eroul”.

Cine era acest Zu? Numele său înseamnă în sumeriană „înțelepciune”. Mai era numit Anzu sau Enzu, care se traduc prin „înțelepciunea cerului” sau „domnul înțelepciunii”. Acesta nu putea fi decât zeul înțelepciunii, Enki. Numele akkadian al zeului lunii, Sin, provine din Enzu. Cum în sumeriană silabele unui cuvânt își puteau schimba locul fără ca respectivul cuvânt să-și piardă sensul, Enzu a devenit Zuen sau Suen, nume din care a derivat Sin. Iar acesta, numit Nanna de sumerieni, era tot Enki. Enlil nu ar fi plecat să facă baie, lăsând un străin singur în casă, cu toate „me”-urile la dispoziție. Ar fi făcut asta doar în prezența unui apropiat, a unei rude. Al treilea ochi al lui Zu ne duce cu gândul la Șiva al indienilor, singurul zeu reprezentat cu al treilea ochi, care este nimeni altul decât Enki. Până și din frica zeilor din tabăra lui Enlil de a-l înfrunta înțelegem că Zu nu era un oarecare, ci un războinic feroce, deosebit de puternic. De fapt era cel mai puternic dușman pe care l-au întâlnit vreodată, conducătorul exilaților.

 

Ce a încercat să fure Enki? În casa lui Enlil din Nippur, în templul Ekur („casa ca un munte”), printre multele obiecte de preț se afla unul numit Duranki. Deși cercetătorii nu au reușit până acum să identifice acest obiect, putem încerca să dezlegăm misterul. În sumeriană, Duranki înseamnă „puntea dintre Cer și Pământ”. Prin urmare, era un dispozitiv care făcea legătura dintre planeta noastră și cea a zeilor, adică unul care activa „poarta stelară”. Probabil este vorba despre acel „disc de aur” folosit de Amaru Muru pentru a deschide „poarta spre Cer”.

 

Acum pare să se fi făcut lumină în povestea Turnului Babel. Încercând să evadeze de pe planeta pe care a fost exilat, Enki i-a cerut fiului său să construiască o „poartă stelară” în orașul lor, Eridu. În timp ce „poarta” se construia, Enki a reușit să-i fure fratelui său dispozitivul care o activa. Intuind planul de evadare, Enlil și-a trimis fiul, pe Ninurta, să recupereze dispozitivul, în timp ce el a distrus „poarta”.

 

De aceea sumerienii îl numeau de multe ori „cel care a despărțit Cerul (An) de Pământ (Ki)”. Nu există niciun mit care să susțină că Enlil a provocat divorțul celor două divinități, cum nu există nicio posibilitate logică să fi reușit la propriu să despartă cerul de Pământ. Cu toate astea, acea afirmație a fost interpretată ca referindu-se la cauzarea despărțirii celor două divinități, deși în realitate se referă doar la distrugerea „porții stelare”, rupând astfel legătura dintre planeta noastră și a zeilor. Legenda hitită Regatul din ceruri chiar afirmă că, pentru a-l învinge pe Ulli-Kummi, Teshub a primit din partea Consiliului Zeilor „lancea de aramă, cu care Cerul a fost despărțit de Pământ”. Adică arma cu care Enlil a distrus „poarta stelară” din Babilon.

 

 

Distrus în Eridu și reconstruit de câteva ori în Babilon, Turnul Babel și-a confirmat rolul de „poartă”, făcând o ultimă călătorie, de această dată nu doar în spațiu, ci și în timp. Pe 16 martie 1905, aflat la Uruk, germanul Helmuth Müller a văzut un ziggurat imens, format din șapte etaje piramidale de piatră, cel de la bază având latura de aproape un kilometru. Vârful  zigguratului părea sculptat în azurul cerului. După un timp, imaginea a dispărut treptat.

 

Turnul văzut de Müller poate fi zigguratul Etemenanki, potrivindu-se perfect atât cu descrierea lui Herodot, cât și cu imaginea captată de satelitul sovietic în 1980. Pe lângă faptul că turnul a fost văzut în Uruk, nu în Babilon, și a apărut din neant, dispărând la fel, rămâne o mare problemă: a fost văzut cu opt ani înainte să fie descoperit. Iar Robert Koldewey a dezgropat doar niște ruine, pe când Helmuth Müller a văzut Turnul așa cum arăta acum mai bine de două milenii și jumătate.

 

Să fie vorba despre o „fantomă” a turnului? Sau cineva, acum foarte mult timp, l-a folosit ca pe o poartă în timp, ajungând în viitor? Dacă Turnul Babel ar fi realizat o călătorie în timp, nu poate fi vorba despre cel din Babilon. Distanța mult prea mare dintre cele două orașe împiedică acest lucru. Însă Eridu se afla mult mai aproape de Uruk și putem presupune că, într-o anumită perioadă din trecut, turnul din Eridu putea fi zărit din locul pe care mai târziu s-a ridicat orașul Uruk.

 

Se pare că, deși Turnul Babel a fost distrus, alte „porți stelare” au fost construite. În Rig-Veda se spune că toți cei care părăsesc Pământul se opresc pe Lună, care este poarta lumii cerești. Doar cine răspunde la întrebările ei este autorizat să meargă mai departe. Ceea ce înseamnă că, la un moment dat, Poarta a fost construită pe Lună, probabil în timpul celui de-al doilea război al zeilor, de către Enlil.

 

 

Să nu uităm de Puerta de Mayu din Peru, folosită de Amaru Muru pentru a părăsi Terra. Și totuși cea mai celebră astfel de poartă se află sub ochii noștri din cele mai vechi timpuri…

 

Turnul Babel a servit ca model pentru construirea zigguratelor, ce au dus la apariția piramidelor în trepte atât de des întâlnite în întreaga lume. De la acestea s-a ajuns la piramidele cu vârf. Prin construirea lor, strămoșii noștri încercau să creeze „porți” prin care să ajungă la zei. Urmând exemplul lui Osiris, faraonii se înmormântau în piramide pentru a trece prin „poarta stelară”.

 

Niște texte egiptene liturgice antice arată că piramidele au fost considerate dispozitive menite să „deschidă în lături ușile firmamentului și să făurească un drum” pentru ca faraonul decedat să poată „urca în compania zeilor”. Corpul decedatului era mumificat, pentru a fi conservat până când respectivul va ajunge în lumea zeilor, care urmau să îi pună sufletul în trup, la fel cum au procedat Isis și Anubis cu Osiris. Cine i-a învățat pe oameni acest lucru? Nimeni alții decât zeii. Anubis este cel care a inventat îmbălsămarea, pe care le-a transmis-o preoților egipteni.

 

 

Deși în toată lumea se construiau piramide în trepte, egiptenii (și alte popoare după ei) au trecut la un model îmbunătățit, cu vârf ascuțit și laturi triunghiulare, netede. Dacă toate piramidele în trepte și zigguratele erau copii ale „porții zeilor”, Turnul Babel, egiptenii nu ar fi schimbat tiparul construcțiilor decât dacă ar fi avut un alt model, de asemenea, „divin”. Iar acel model nu poate fi decât Marea Piramidă de la Gizeh, cea mai veche din lume. Thomas Yeates chiar scria în 1833 că „Marea Piramidă a urmat curând Turnului Babel, având aceeași origine comună”.

 

De mii de ani, acest colos înflăcărează imaginația oamenilor și creează încontinuu controverse. Egiptologii conservatori încearcă din răsputeri să demonstreze că a fost construită de oameni, deși nu există nicio modalitate logică în care ar fi putut fi clădită de egiptenii de acum cinci milenii. În timp ce alte piramide și temple au pereții plini de hieroglife ce descriu scopul lor, Marea Piramidă nu are nici măcar un singur marcaj. Absolut toți faraonii, după ce ridicau o clădire, fie ea piramidă sau templu, aveau grijă să li se noteze pe pereții acestora numele. Pentru ca toată lumea să știe cine a fost autorul respectivei construcții.

 

 

Marea Piramidă nu are absolut nicio inscripție, prin urmare nici numele vreunui faraon. Dacă o asemenea clădire impozantă, una dintre cele mari minuni ale lumii antice, ar fi fost construită de oameni, de ce nici măcar unul nu și-a atribuit meritul de a-i fi autor? Egiptologii se încăpățânează să-i atribuie faraonului Kheops acest merit, induși în eroare de consemnările lui Herodot. Însă în 1850, în ruinele templului Isis, a fost găsită o stelă ce se află astăzi la Muzeul Egiptean de la Cairo. Inscripția de pe stelă spune că faraonul Kheops a pus temeliile „casei lui Isis, stăpâna piramidei, lângă casa sfinxului”. Dacă Kheops o numea pe Isis „stăpâna piramidei”, acest lucru demonstrează că respectiva construcție exista deja în timpul respectivului faraon. În plus, stela confirmă și existența Sfinxului în acea perioadă. Dar dacă nu oamenii au realizat Marea Piramidă, atunci cine? Și cum?

 

În 1979, la Grenoble (Franța), la cel de-al doilea Congres internațional al egiptologilor, chimistul petrograf doctor Klemm a uimit asistența cu cercetările sale. A analizat 20 de probe petrografice diferite din Marea Piramidă și a constatat că fiecare piatră provenea din altă zonă a Egiptului. Deși un bloc de granit este în mod normal omogen în densitate, rocile cercetate de el erau mai dense în partea de jos decât în cea de sus. În plus, conțineau prea multe bule de aer.

 

 

Cu cinci ani înainte, Stanford Research Institute din California a efectuat împreună cu oameni de știință de la Universitatea Ain-Shams din Cairo măsurători electromagnetice la Marea Piramidă. Rezultatele au fost haotice, undele de înaltă frecvență fiind complet absorbite de rocă. De unde rezultă că blocurile piramidei conțineau mai multă umiditate decât roca naturală. În urma calculelor făcute de computer a rezultat că piramida conținea câteva milioane de litri de apă. Profesorul Joseph Davidovits a concluzionat: „Blocurile sunt artificiale”. Același profesor, examinând la microscop probe petrografice din Marea Piramidă, a detectat urme de păr omenesc și chiar un fir întreg, lung de 21 de centimetri. Toate acestea demonstrează că blocurile de piatră, din care este formată piramida, au fost create artificial, lucru imposibil de realizat de egiptenii antici. Singurii deținători ai tehnologiei care să le permită realizarea blocurilor de piatră artificială erau extratereștrii, zeii din vechime.

 

Sursa:

27. Stargate  Secretele zeilor  By KLAUDYU

 

==================================

================================================

=====================================================================