Google Translate

marți, 27 septembrie 2016

VATICAN. Muzeul de la Vatican - galeria scuplturilor



Trebuie să le mulțumim romanilor pentru multe lucruri, printre acestea fiind bineînțeles formarea poporului nostru. Nu despre asta vreau sa va povestesc, ci despre frumoasele copii ale statuilor grecesti pe care stramoșii noștri, romanii, le-au lăsat în urmă, ajungând astfel până în ziua de azi.
 
Grecia antică a lăsat moștenire Romei și mai apoi întregii Europe, alături de știință, o cultură strălucitoare, ce avea ca element principal cunoașterea și slăvirea omului. Grecii erau preocupați de filosofie, literatură, poezie, muzică, teatru și nu în cele din urmă, de artă. Arta grecească era intens umanizată, fapt datorat în mare parte religiei grecești, unde zeii și zeițele apăreau ca ființe umane superdotate.

Dintre reprezentările artistice practicate de greci, sculptura s-a păstrat cel mai bine, fiind caracterizată de monumentalitate, forță, dinamism, armonia proporțiilor și acuratețea detaliilor. Cel mai des erau reprezentați zeii și zeițele, dar și personaje umane, în special învingătorii la anumite competiții.

După ce Grecia a fost cucerită de romani, aceștia au preluat cultura grecilor, asimilând zeitățile grecești și făcând numeroase copii după statui.

Am putut admira o parte dintre aceste copii romane după statuile grecești la Vatican, la Muzeul Chiaramonti, în Galeria Braccio Nuovo.




























Imaginați-vă că în realitate statuile sunt mult mai frumoase decât în poze, inspiră solemnitate, demnitate, armonie. Nu degeaba arta greco-romană a constituit o importantă sursă de inspirație pentru Renaștere, clasicism și alte perioade din istoria artei.

Sursa:http://istoria-artei.blogspot.ro/2010/04/muzeul-de-la-vatican-galeria.html
==========================================================

joi, 22 septembrie 2016

Acum... 100! Cum se distrau românii acum 100 de ani fără tehnologie?

 

În prezent, mulţi dintre noi nu îşi pot imagina viaţa fără televizor, radio, internet şi binecunoscutul like. Însă acum 100 de ani lucrurile stăteau complet diferit. Banalităţile din ziua de azi, atunci, puteau fi o adevarata sursă de distractie.

 

Să ne imaginăm că suntem undeva la sfârşitul secolului al XIX-lea, într-o familie de clasă mijlocie. Duminicile in familie nu însemnau doar o cină în care smartphone-urile captau majoritatea atentiei. Probabil atunci îşi făceau complimente între ei, fără emoji-uri cu ochi de inimioara.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au avut o fascinatie pentru mare. Litoralul românesc a atras dealungul timpului turişti dornici de distracţie, de pretutindeni. Prima staţiune de pe litoralul românesc a fost Eforie Sud, amenajata la începutul secolului XX.


În era de dinaintea cinematografului, grupuri mici de prieteni se opreau la câte o terasă, serveau o prajitură, o cafea sau poate chiar o bere rece precum gheaţa pentru zilele toride de vară.


În urma cu un secol, ciclismul era un sport la moda in rândul românilor. Primele velocipede au apărut încă din 1869. Ciclismul ajunge, in scurt timp, un fel de sport naţional.


Bătaia cu flori de la şosea devine un obicei începând cu 1895. Aceasta avea loc în fiecare an, în Bucureşti, pe 10 mai (ziua Naţionala de atunci). După parada militară, atât boierii, negustorii de flori, cât şi oamenii de rând, se strângeau la Şosea pentru a participa la frumosul eveniment primăvăratic.

Oamenii de la balcoanele din împrejurimi, domniţe care etalau cele mai frumoase ţinute, domni şi copii aruncau cu flori de pe o parte şi cealalta a şoselei. Aceştia lăsau in urmă un covor  îmbietor cu cele mai alese flori.


Sursă foto: Historia.ro, focsanulvechi.ro, adevarul.ro, oldbike.ro.
Amalia Anghel

Sursa:  http://www.turismistoric.ro/2016/09/cum-se-distrau-romanii-acum-100-de-ani-fara-tehnologie/
-----------------------------------------------------------

miercuri, 14 septembrie 2016

...reproducerea fără ajutorul ovulelor?... ...în viitorul îndepărtat, femeile ar putea să fie eliminate din procesul conceperii copiilor...! Ne vom intoarce/de unde am plecat... la ADAM.


Cercetătorii au demontat o teorie veche de 200 de ani: ovulele pot fi eliminate din procesul de reproducere  

O echipă internațională de oameni de știință susține că într-o zi ar putea fi posibilă reproducerea fără ajutorul ovulelor. Aceștia au reușit să obțină pui de șoareci sănătoși făcând spermatozoizii să ''creadă'' că fertilizau ovule normale. Descoperirea, publicată în Nature Communications, ar putea face ca, în viitorul îndepărtat, femeile să fie eliminate din procesul conceperii copiilor, susțin cercetătorii, potrivit BBC. 
 
Oamenii de știință de la Universitatea Bath din Marea Britanie, de la Universitatea Regensburg și de la Institutul Fraunhofer de Toxicologie și Medicină Experimentală din Germania au pornit în cercetarea lor de la un ovul nefertilizat și au folosit substanțe chimice pentru a-l ''păcăli'' să devină un pseudo-embrion. Aceste embrioane ''false'' seamănă cu celulele obișnuite.

Specialiștii sunt de părere că dacă injectarea de spermatozoizi într-un pseudo-embrion poate duce la nașterea de pui sănătoși, în viitor ar fi posibil să fie obținute rezultate similare în cazul oamenilor, prin folosirea de celule care nu sunt ovule în procesul reproducției.

În experimentul pe șoareci, rata de obținere a unei sarcini a fost de una din patru încercări.

Scopul oamenilor de știință este să înțeleagă mecanismul exact al fertilizării deoarece încă planează un mister legat de ceea ce se întâmplă când un spermatozoid ia contact cu un ovul.

Dr. Tony Perry, unul dintre oamenii de știință care a participat la studiu, a declarat pentru BBC: ''Aceasta este prima dată când cineva poate demonstra că orice altceva în afară de un ovul se poate combina cu un spermatozoid pentru a da naștere unui pui''. Acesta a completat că rezultatele obținute contrazic o teorie care datează ''de aproape 200 de ani''. Șoarecii obținuți ''erau sănătoși, aveau o durată de viață normală și au avut la rândul lor pui'', după cum a mai declarat cercetătorul.

''Există posibilitatea ca în viior celulele obișnuite din corp să fie combinate cu un spermatozoid pentru a forma un embrion'', a spus dr. Perry.

Cu alte cuvinte, doi oameni ar putea avea un copil dacă unul donează o celulă obișnuită, iar celălalt un spermatozoid, mai arată BBC. Sau ca un om să aibă propriul copil folosindu-și propriile celule și spermatozoid — copil fiind mai mult un geamăn non-identic decât o clonă.

Dr. Perry a ținut să sublinieze că astfel de scenarii sunt încă ''speculative și fanteziste'', în stadiul actual.

La începutul acestui an, în China, oamenii de știință au reușit să obțină spermatozoizi din celule stem și apoi să îi folosească la fertilizarea de ovule pentru a obține șoareci sănătoși.

Potrivit dr. Perry, prin combinarea celor două domenii de cercetare, s-ar putea ajunge la eliminarea nevoii de a folosi și spermatozoizi și ovule pentru reproducere.

AGERPRES/(AS — autor: Dana Purgaru, editor: Codruț Bălu, editor online: Simona Aruștei)

Sursa:  http://www.agerpres.ro/sci-tech/2016/09/14/cercetatorii-au-demontat-o-teorie-veche-de-200-de-ani-ovulele-pot-fi-eliminate-din-procesul-de-reproducere-18-20-43


Click here:

Making babies without eggs may be possible, say scientists

============================

sâmbătă, 10 septembrie 2016

Misterele Athosului românesc, un reportaj despre aşezările rupestre din Munţii Buzăului. VIDEO





  
Misterele Athosului românesc, 
un reportaj despre aşezările rupestre din Munţii Buzăului

 Pe 17 ianuarie, la Reportajele Telejurnalului, pe TVR1, Cristian Răuţu ne-a propus să dezlegăm misterele Munţilor Buzăului.

Biserici săpate în piatră, temple şi amfiteatre naturale uriaşe, locuri enigmatice şi grote cu desene vechi de mii de ani, de o valoare inestimabilă.



Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WufgagrK8Ms&feature=youtu.be
-------------------------------------------------------------------------------------

luni, 5 septembrie 2016

Fotografia câștigătoare a British Wildlife Photography Awards. Un premiu... de 5.000 de lire sterline!


Sursa foto: (c) George Stoyle / bwpawards.org

A fost aleasă fotografia câștigătoare a British Wildlife Photography Awards

O fotografie în care este surprinsă o meduză-gigant care înoată cu o cohortă de pești ascunși la adăpostul tentaculelor ei înțepătoare a câștigat anul acesta British Wildlife Photography Awards, arată Daily Mail. 


Spectaculoasa ''captură'' ce înfățișează una dintre cele mai mari meduze din lume, numită ''coamă de leu'', surprinsă înotând în apropierea Scoției, a luat premiul cel mare, fiind preferata juriului dintre cele 15 fotografii care au ajuns în finală, după ce au fost selectate dintre miile de imagini înscrise în prestigiosul eveniment anual. 

Imaginea câștigătoare îi aparține lui George Stoyle, care va primi 5.000 de lire pentru câștigarea competiției ce premiază cele mai frumoase fotografii de natură din Marea Britanie. 

Stoyle a realizat fotografia în timp ce făcea scuba diving. ''La finalul uneia dintre scufundări, când mă întorceam către barcă, am dat ''nas în nas'' cu cea mai mare meduză pe care am întâlnit-o vreodată. Mai mulți peștișori se refugiaseră în tentaculele ei înțepătoare'', a spus acesta, potrivit sursei citate. 

AGERPRES/(AS — autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

vineri, 2 septembrie 2016

Peştera Ialomiţei, sau cum au botezat-o turiştii... "Ialomicioarei"... Unul dintre cele mai frumoase locuri din România.


Unele dintre cele mai frumoase şi surprinzătoare minuni ale naturii se găsesc pe teritoriul ţării noastre. În acest moment, România deţine 12.000 de peşteri care oferă un spectacol de gheaţă, roci şi apă. Însă una dintre ele se regăseşte în topul preferiţelor turiştilor străini.

Una dintre cele mai spectaculoase peşteri din România a fost redeschisă turiştilor după mai mlute luxrări de modernizare. Un loc extrem de răcoros, care reprezintă alternativa perfectă pentru cei care vor să scape de caniculă şi, în acelaşi timp, să aibă parte şi de aventură. Şi un loc care a devenit extrem de popular printre turiştii strini.

Este vorba despre Peştera Ialomiţei, sau cum au botezat-o turiştii "Ialomicioarei", situată pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, în localitatea Moroeni, judeţul Dâmboviţa, la o altitudine de 1.530 m. Potrivit stirileprotv.ro, peste 6 milioane de lei au fost investite în pasarele noi, sisteme de iluminat sau sonorizare. Cea mai mare parte din bani provin din fonduri europene. “Peştera este minunată! Fantastică!", a declarat un turist din Coreea de Sud în reportajul realizat de Stirile PRO TV.








 Peştera poate fi vizitată în fiecare zi, pe o suprafaţă totală de 400 de metri până în zona în care stalactitele sunt poziţionate în aşa fel încât dau impresia unui altar. Puteţi înnopta în zonă la cabana Padina sau în campingul Zănoaga. O căsuţă cu două paturi costă 50 de lei pe noapte. Dacă veniţi cu rulota plătiţi 25 de lei pe noapte, iar cu cortul 15 lei.


Sursa: http://www.one.ro/lifestyle/timp-liber/unul-dintre-cele-mai-frumoase-locuri-din-romania-cum-arata-pestera-despre-care-strainii-spun-ca-este-fantastica-14675331
----------------------------------------------------------------------

Click here!

Follow Vasile Burcu

COUNTERsite

BING, Search romania megalitica:

TOP 10. Cele mai citite Postări