Nu ati gasit ce cautati? Incercati Google search pe siteul nostru!

Google Translate

joi, 11 august 2016

Peștera Epuran, complexul Topolnita, Ciresu - Mehedinti. Comori neexploatate, ramase de izbeliste! Din pacate! Astia suntem... dar ne plangem! Si cersim... din poartă-n poartă ... !


 
În țara noastră există peste 12.000 de caverne descoperite  doar până în momentul de față. Printre acestea se află și Peștera Epuran, o veritabilă capodoperă făurită de cel mai iscusit meșter: natura.
Peștera Epuran esta una dintre cele mai prețioase caverne din țara noastră. Ne referim la cea mai importantă descoperire speologică din ultimul sfert al secolului al XX-lea. Declarată arie protejată de interes național, peștera se află la aproximativ 30 de kilometri de Drobeta Turnu- Severin, pe teritoriul comunei mehedințene Cireșu și este legată de o altă cavernă spectaculoasă – Topolnița – , prin șase galerii care nu au fost niciodată explorate.

 Foto: Godeanu Mehedinți Centrul Local de Informare Turistică
Uimitoarea cavernă se întinde pe aproximativ 3 kilometri și se dezvoltă pe două etaje. Galeriile și sălile au dimensiuni impresionante și poartă denumiri precum Sala Urșilor (n.r.- în care există schelete de urs de peșteră extrem de bine conservate), Strâmtoarea Speranțelor, Galeria cu Bazine și Galeria Comorilor. Aceasta din urmă este cea mai spectaculoasă galerie a Peșterii Epuran. Numele său nu face referire la nicio legendă, ci la bogăția și frumusețea formațiunilor pe care le adăpostește.

 Foto: Georg Taffet‎ via Cavers of Facebook
Frumusețea acestei caverne este aproape ireală. În Peștera Epuran există  numeroase formațiuni impresionante, printre care și stalactite și stalagmite impunătoare,   baldachine   și coloane de calcit grandioase,  dar și  un pitoresc lac subteran.  Această lume uimitoare din adâncuri a fost descoperită în anul 1962, cu ocazia unor săpături arheologice efectuate de C. Nicolaescu-Plopşor. Caverna a stârnit interesul speologilor, prima hartă luând naștere patru ani mai târziu. Explorările au continuat, speologii din București descoperind, în anii ’70, etajul inferior al Peșterii Epuran.


Această minunăție   nu este inclusă în circuitul turistic, fiind declarată rezervație speologică și  încadrată în clasa A, în care sunt incluse toate cavernele de valoare excepţională care, prin interesul ştiinţific sau unicitatea resurselor, sunt reprezentative pentru patrimoniul speologic naţional şi internaţional.


Sursa: 
 http://dezvaluitorul.ro/un-paradis-ascuns-in-adancurile-romaniei-pestera-epuran-o-capodopera-a-naturii/
-----------------------------------------------------------

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Click here!

Follow Vasile Burcu

COUNTERsite

BING, Search romania megalitica:

TOP 10. Cele mai citite Postări