Nu ati gasit ce cautati? Incercati Google search pe siteul nostru!

Google Translate

sâmbătă, 28 februarie 2015

Misterele aşezărilor rupestre din Munţii Buzăului. Simboluri creştine şi precreştine, scrijelite pe pereţii grotelor. Artefacte locale, ale culturii si civilizatiei megalitice universale



Munţii Buzăului sunt o sursă inepuizabilă de legendă şi mister, un spaţiu unde istoria a lăsat dovezi palpabile în stânci. Vorbim despre ansamblul de aşezări rupestre din triunghiul Aluniş - Nucu – Bozioru, zona este cea mai bogată din ţară în însemnări unele încă nedescifrate.

Sunt scrijelite laolaltă simboluri precreştine şi creştine, dovadă că grotele au fost locuite continuu, din vechi timpuri. 
   
Un număr de 29 de aşezări rupestre au fost identificate în arealul Bozioru (Nucu) - Brăeşti (Ruginoasa) - Colţi (Aluniş), toate localizate în jurul culmii Ivăneţu, pinten paleogen de circa 1000 metri înălţime, format din gresie.
 
Cercetători din Germania, Austria şi Elveţia au venit de multe ori în România pentru a studia cele aproape 30 de schituri, mănăstiri şi sihăstrii din Munţii Buzăului. Nu există încă datări clare şi niciun studiu complet cu privire la aceste aşezări.
 
Înaintea creştinilor, în locurile acestea au trăit civilizaţii care se lasă cu greu descifrate. Datele arheologice prelucrate până în prezent evidenţiază perioade diferite de locuire, mergând până în epoca bronzului, cultura Monteoru, sau începutul primei epoci a fierului, Hallstatt, atestarea documentară certificând însă doar perioada care începe cu secolul XVI.
 
În grotele din masivul Crucea Spătarului au locuit, la doar 300 de ani dupa Hristos, primii misionari creştini sosiţi din Orientul Mijlociu, pentru a propovădui învăţătura lui Hristos. 

 
Cea mai veche aşezare rupestră este grota numită Fundul Peşterii, locuită încă dinainte de apariţia creştinismului. Istoricii şi teologii susţin că aceasta arată că "unele sihăstrii au apărut în epoca pre-geto-dacică", formând o zonă sacră, unde se adorau armele, apa şi soarele. Ulterior au devenit patria asceţilor geto-daci, care ulterior le-au cedat "misionarilor veniţi din părţile Ciliciei" şi asceţilor creştini, ca apoi să se închege aici cea mai puternică vatră sihăstrească, după Dobrogea.
 
„Cu excepţia Dobrogei, respectiv Constanţa şi Tulcea, putem să spunem că Buzăul este un leagăn de plămădire al creştinismului românesc”, susţinea Ciprian Câmpineanul, arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.

 
O firidă săpată în peretele vestic seamănă cu un altar închinat lui Audius, episcop exilat de Împăratul Constantin al II-lea, în timp ce crucile malteze amintesc de secolele IV-VI după Hristos.
 
Alte 200 de simboluri sunt desenate pe pereţii grotei Fundul Peşterii, pentru care s-a folosit tehnica inciziei şi a zgârierii pe perete a figurii, obiectului sau simbolului. Sunt redate arme: vârfuri de lănci, de săgeţi sau suliţe, cu sau fără coadă de lemn, pumnale, dar şi alte semne specifice artei rupestre preistorice, cu similitudini în ţară, cum ar fi Basarabi şi Clisura Dunării, sau în străinătate, respectiv Spania, Franţa şi Italia. Peste acestea, care sunt preistorice şi majoritare, s-au suprapus altele din feudalism: cruci, obiecte de cult, nume în neogreacă sau litere chirilice, ani etc.
 
Însemnele scrijelite aici, cum ar fi simbolul unui pumnal persan, sunt subiect inepuizabil de dezbatere între istorici, privind provenienţa lor
 
”Întâlnim aici pe pereţi foarte multe incizaţii în formă de pumnale de tip Akinakes, pumnale specifice culturii persane, pumnale mici cu dublu tăiş şi cu gardă, folosite în lupte. Au fost împrumutate mai întâi de sciţi, apoi de geto-daci. Dar întrebarea e cum au ajuns cei de aici să cunoască astfel de pumnale. Se presupune că cineva care s-a deplasat din Orient, Mesopotamia antică, sau de aici s-au dus acolo, cine ştie”, a declarat Dumitru Nica, profesor de istorie din Bozioru.
 
Pereţii sunt o adevărată arhivă istorică şi de artă, datorită reprezentărilor de pe aceştia. ”E un spaţiu în care oamenii preistorici au venit şi au desenat în piatră reprezentări de arme şi diverse simboluri. Ca datare, s-ar încadra între 2.200 şi circa 1.800 î.e.n., deci epoca bronzului. Este unicat în sud-estul Europei”, a declarat Sebastian Matei, cercetător la Muzeul de Istorie Buzău.

 
În urma analizei vestigiilor s-au identificat trei perioade de locuire. Este vorba despre sfârşitul epocii bronzului şi începutul epocii fierului (2000-1200 î.H.), când comunităţile culturale locale de tip Monteoru şi cele din vestul Europei practicau cultul armelor, ca ecou al progreselor metalurgiei şi al încrederii omului cu armă în forţa sa. A urmat Hallsttat-ul târziu, sfârşitul primei vârste a fierului (sec. VI-IV î.H.), perioada în care au fost scrijelite pe pereţi pumnalele akinakes, apoi epoca feudală (sec. XIII-XIX), când inciziile au fost făcute de călugări sihaştri şi din sec. al XVII-lea, de închinătorii Schitului rupestru Profiru amenajat aici. 
 
Peştera Fundul Peşterii a fost închisă publicului după ce specialiştii au constatat că fragmente întregi din fresce au fost decupate şi furate. Printre imaginile dispărute este şi reprezentarea, foarte rară, a unei mâini.
 
Printre cele mai importante vestigii rupestre este şi Peştera lui Dionisie Torcătorul. Pintenul terminal îngropat în pământ şi bolovanii seamănă de departe cu un cap de om. Este un martor de eroziune sarmatică, având în vârf intrarea şi ferestrele acestui adăpost din sec. III-IV. 
 
 
Are vizibilitate asupra Văii Bordeiului, semănând cu Ghereta şi putând fi un altar audian. Amenajarea ca locuinţă de schimnic este altă etapă de locuire, când tavanul şi pereţii au fost lutuiţi. Are lăcaşuri pentru fixat patul, masa şi un război de ţesut vertical. În altă etapă i s-a săpat spre nord un altar, iar lângă stâncile de jos s-au ridicat chilii de lemn. Dionisie, care i-a dat numele, a locuit-o în secolul al XIX-lea. Priceput la tors şi ţesut, sihastrul s-a retras şi a murit la Schitul Cheia.
 
Bisericuţa lui Iosif este cea mai mare dintre bisericuţele în piatră de la Nucu. Săpată într-o stâncă uriaşă, se conservă ca la început, cu intrarea în trepte precis tăiate. Are la mijloc o usoară gâtuire explicabilă prin compartimentarea iniţială în două încăperi sau prin săparea în două etape.

 
Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, i s-a pus duşumea, iar pereţii au fost umpluţi cu lut. Fumul din prima încăpere iesea pe un horn ingenios. A doua încăpere (bisericuţa) are altarul spre nord, cu nişe şi un lăcaş pentru icoana hramului. La mijloc este o fereastră. Pentru protejarea intrării şi a ferestrei împotriva scurgerilor de pe stâncă s-au săpat şanţuri în arc frânt (bolta gotică, sec. al XIVlea). Deasupra intrării este incizat un peşte, simbol paleo-creştin.
 
Bisericuţei i s-a adăugat un pridvor de lemn. Urmele grinzilor acoperişului îngropat în stâncă au lăsat în peretele înclinat un desen perfect simetric. Totul arată că aici a fost o însemnată bisericuţă, probabil cea a mânăstirii Ioan Bogoslov. Datarea aşezării în sec. III-IV este unanimă. Iosif era confesor la mânăstirea Sf. Gheorghe.
 
Carte dedicată vestigiilor rupestre, unice în ţară
 
Locuitorii de astăzi ai satelor ce gravitează în jurul zonelor cu locuiri rupestre manifestă un respect deosebit pentru acestea. Deţinători ai unor povestiri mai mult sau mai puţin reale, aceştia păstrează tradiţia încărcată de spiritualitate a locului. Nu lipsesc din repertoriul local poveşti cu apariţii divine şi cavaleri înarmaţi. 
 
 
Diana Gavrilă, un ghid turistic din zonă, a lansat de curând o carte în care autoarea a pus cap la cap date istorice dar şi legende ale locului. 
 
”Mărturii ale unor vremuri istorice îndepărtate, aşezările rupestre se înscriu armonios atât în peisajul comunei Colţi, dar şi al împerjurimilor, contribuind la formarea unui specific material şi spiritual, care deosebeşte această frumoasă aşezare de altele din ţară. La baza unor stânci ferăstruite de apele ce se rostogolesc la vale, au fost săpate cu veacuri în urmă, de mâini dibace cu o precizie de invidiat, un număr de 29 de locuinţe ce au servit în decursul timpului, fie locuirii, fie retragerii temporare din calea năvălitorilor, unele dintre ele vechi sanctuare ce mai târziu deveneau lăcaşuri de propovăduire a Sfintei Evanghelii, Munţii Buzăului remarcându-se astfel prin prezenţa celei mai mari concentrări de locuinţe rupestre”, scrie Diana Gavrilă în cartea ”Enigme ale trecutului în Munţii Buzăului”.
 
 
Aceasta dedică un spaţiu generos legendelor ivite în jurul acestor locuinţe rupestre, care s-au perpetuat de la o generaţie, la alta. Iată un fragment din cartea ”Enigme ale trecutului în Munţii Buzăului”:
 
Un studiu recent, desfăşsurat în cadrul Grotei Fundul Peşterii, din Complexul Rupestru Nucu-Bozioru, a demonstrat că locul acela ar fi unicat pe plan mondial, venind cu manifestări spirituale înca din Neoliticul Final ( 4000 de ani i. Hr.). Aspectul vulvar, însă, şi prezenţa unui falus modelat în piatra autohtonă, au dovedit că grota ar fi îndeplinit funcţia de templu al fertilităţii.
 
O piatră cu urme de animale ar aminti de un mai vechi cult, cultul animalelor, practicat se pare de civilizaţii vechi, trăitoare în această regiune.
 
Piatra Scrisă, un megalit în formă de inimă, descoperită cu ani în urmî de profesorul de istorie al localităţii Colţi, Dumitru Nica, aminteşte de străvechi modalităţi de comunicare, prezentând astfel o gamă întreagă de simboluri, încadrate de către specialişti în categoria simbolurilor precreştine, posibil subiect al unei istorii încă neştiute.
 
La Aluniş-Colţi, un fragment de postament, două bucăţi de capitel cu încrustaţii florale şi posibile rămăşiţe ale unor statuete în piatră imaginând doi lei, aşa cum susţine tradiţia, ar putea fi baza unor obiceiuri privind cultul sau misterele zeiţei Cibela, de unde moştenim toponimul de Sibiciu pentru două izvoare, dar şi al localităţilor care se înşiruie de-alungul văii ce duce către vărsarea lor în râul Buzău.  
 
Ridicarea unui releu de captare unde TV, în jurul anilor '80, a dus la descoperirea unui mormânt din care a fost extras un inel de tâmplă, în viitor, interesul unei cercetări, ce-ar putea atesta existenţa în regiune a unei aşezări antice.
 
În zona de N-E a localităţii Colţi, deasupra punctului numit Scânteia, tumulii funerari despre care vorbeau bătrânii satului ar putea fi iarăşi baza reală pentru cine ştie ce importante descoperiri.
 
Un uriaş de piatră, înfăţişând parcă un animal preistoric, proţăpit în Culmea Martiriei-Colţi, prezentând vădite urme de folosinţă ca altar de sacrificiu animal, ne-ar vorbi despre vechi practici magico-religioase.
 
Circulă şi vorbe că Munţii Buzăului ar fi traversaţi de galerii triunghiulare. Unele sunt chiar la vedere şi cu urme de folosire, spun localnicii, mai ales în vremurile năvălirilor. O astfel de galerie străbate Culmea lui Dragomir, latura sudică a muntelui Zboiu, un munte de formă piramidală şi, după mulţi, ar avea legătură cu intrarea în Peştera lui Mâncu, ce se descrie spre măruntaiele pământului, din apropierea Bisericuţei rupestre Piatra Îngăurită şi tot în formă de triunghi.
 
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------

marți, 24 februarie 2015

LEGENDA Pietrelor "Moşu şi Baba", de laPorţiie de Fier I. Subiect tabu! Adevarul... ingropat in povesti de doi lei! Istorie uitata, pierduta, interzisa!

Deasupra tunelului feroviar din apropierea localităţii Gura Văii, lângă Hidrocentrala Porţile de Fier I, se zăreşte din depărtare, mergând pe Drumul European 70, o formaţiune stâncoasă cu chip de om, un batrân împovărat de griji care parcă veghează zona ca un străjer. „Adevărul“ vă spune povestea lui.

 Localnicii trecuţi de prima tinereţe, care ştiu poveştile locului, simt parcă locul gol şi că îi lipseşte ceva "Moşului", piatra cu formă de om. Ştiu şi ce îi lipseşte! "Baba" lui. A rămas văduv pe vecie atunci când muncitorii care lucrau la barajul hidroenergetic i-au dinamitat perechea pentru a permite utilajelor să pătrundă în stâncă.



Legenda locului spune că
„Pe când Sf. Petru (care trăia prin acele părţi) se găsea tare bolnav, a trimis pe nişte babe după nişte buruieni de leacuri, în ţara sârbească, care au întârziat foarte mult venirea lor şi pe când sfântul era aproape a-şi da sfârşitul, văzând că ele nu mai vin, a trimis în două rânduri în calea lor, să privigheze din sprânceana munţilor, dacă se văd venind, şi i-a spus că nu se văd, iar a treia oară, pe când sfântul îşi dete ultima suflare, i s-a răspuns că babele se văd odihnind pe o piatră din apropiere. Atunce sfântul le-a blestemat zicând: <>”
(legendă descrisă de Tudor Pamfilie în 1910). Locului i se zice şi azi "La Moşu' şi Baba".



În anii 64-65, atunci când toată zona era un furnicar, împânzită de muncitorii şi utilajele care trebuiau să ridice grandioasa construcţie de la Porţile de Fier I, liniştea de secole a celor două formaţiuni stâncoase cu chip de om avea să fie stricată. Conform planurilor, „Baba” urma să fie sacrificată fiindcă încurca utilajele ce aveau să străpungă stânca şi să intre în inima muntelui pentru ca autoturismele să treacă astăzi prin tunel. Stânca a fost dinamitată, însă cea ce avea să se întâmple în acea zi a cutremurat întreg şantierul şi întreaga localitate Gura  Văii.



Se spune că unul din cei nouă muncitori care au fost desemnaţi să dinamiteze stânca Baba, cunoscând legenda locului, ar fi refuzat să  participe la distrugerea acesteia. Seara după ce stânca a fost aruncată în aer, cei nouă muncitori urcaţi într-un vagonet-drezină au plecat de la locul de muncă spre locul de cazare. Pentru opt dintre aceştia a fost ultimul drum. Câteva ore mai târziu au fost surprinşi pe calea ferată de locomotiva unui tren, care i-a spulberat cu totul. Singurul care a scăpat cu viaţă a fost muncitorul care nu a participat la distrugerea Babei.



Fotografie din timpul construcţiei celor două tunele "Moşul" şi "Baba", de lângă Hidrocentrala Porţile de Fier I FOTO Facebook Drobeta Turnu Severin de altădată


„În ziua în care a fost dinamitată, maistrul şi lucrătorii lui (nouă la număr) urcaţi într-un vagonet au fost surprinşi  pe calea ferată de o locomotivă. Unul singur a scăpat: acela care nu a lucrat la distrugerea Babei. Şi atunci poporul a rămas cu impresia că ar fi fost un blestem pe ei pentru că ar fi distrus această stâncă”, spune etnograful severinean Vasile Şişu.
A rămas doar Moşul, văduvit pe vecie de soaţa lui, pe care nimeni n-a mai îndrăznit să-l dărâme. De altfel autorităţile din acei ani, ca o reparaţie morală, au construit o potecă de acces către stâncă, poate ca mulţii turiştii care vin să viziteze  Clisura Dunării să mai alunge din singurătatea Moşului trist. El poate fi admirat şi astăzi de pe Drumul European 70, nu departe de monumentala Hidrocentrală "Porţile de Fier I ".

Sursa: Legenda bătrânului de piatră care veghează intrarea în Severin. Muncitorii care i-au dinamitat „perechea“ ar fi fost mai apoi blestemaţi

http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/legenda-batranului-piatra-vegheaza-intrarea-severin-muncitorii-i-au-dinamitat-perechea-fost-mai-apoi-blestemati-1_54eafe5f448e03c0fde5d700/index.html
------------------------------------------------------------------


Ros de milenii, si totusi... se observa cu ochiul liber!
Ne aflam, cred eu, in prezenta unui vechi, foarte vechi...
artifact/ "obiect megalitic" sacru, făcut de mâna zeilor/omului. (< engl. artifact) !
Cred ca aici... a fost "scrisa in piatra"... inca o capodopera, a unor trecute/pierdute/uitate civilizatii!
Admin Romania Megalitica
-----------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Click here!

Follow Vasile Burcu

COUNTERsite

BING, Search romania megalitica:

TOP 10. Cele mai citite Postări