Google Translate

sâmbătă, 4 octombrie 2014

Noi NU suntem urmasii Romei! Românii sunt urmaşii dacilor. Se rescrie istoria?

Se ZGUDUIE istoria românilor!
Teoria care schimbă RADICAL tot ce ştiam până acum, venită direct de la VATICAN.

Ceea ce afirmă acum oamenii de ştiinţă şi istoricii din Occident, dar şi cercetătorii de la Hamburg, care au prelevat ADN-ul unor morminte străvechi de pe teritoriul Daciei, că românii sunt urmaşii dacilor, ramura nordică a tracilor, este tot mai evident şi devine un curent istoriografic autentic.
         
Miceal Ledwith, confident al Papei Ioan Paul al II-lea şi omul care a avut acces la toate documentele secrete din biblioteca Vaticanului, a făcut recent o afirmaţie care a şocat lumea academică şi nu numai.

El a declarat că latina cultă se trage din limba română străveche, nu invers, cum se credea până acum!

 Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, în decembrie 2012, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, unul din oamenii care au avut acces la cei 230 de kilometri de rafturi cu cărţi din arhiva bibliotecii Vaticanului şi fost membru al Comisiei Teologice Internaţionale, a făcut o declaraţie şocantă:

“Chiar dacă se ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers!!!

Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. "Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină – n.r.)”.



Citește și: Ce au căutat dacii în Anglia şi de ce existau acolo copii cu numele de Decebal

În general, istoricii români au mers pe pista falsă a cercetărilor făcute de Şcoala Ardeleană că dacii au fost exterminaţi de romani şi noi suntem latini puri. Sigur, în perioada interbelică, curentul acesta latinist, mai mult politic decât ştiinţific, a fost atenuat, sub influenţa lui BP Haşdeu, de istoricii Giurescu, Iorga sau PP Panaitescu, care au presărat şi elemente dacice de continuitate şi chiar o importantă influenţă slavă. A fost comod pentru istoricii români să susţină continuitatea latină şi originea romană a românilor din considerente politice, pentru a avea un loc important în Europa, iar românii ardeleni oprimaţi să aibă drepturi egale cu ungurii şi austriecii în Transilvania.

Pe Traian nu l-a interesat decât un culoar de ocupaţie spre capitala Sarmisegetuza şi minele de sare şi aur de la Roşia Montana din Munţii Apuseni, ca să-şi umple tezaurul de la Roma. Dacia lui Burebista şi Decebal se întindea de la Tisa, Carpaţii Păduroşi în Slovacia, Bucovina de nord din Ucraina de azi, peste Nistru până la Bug.



În concluzie, romanii au cucerit abia o treime din teritoriul ocupat de daci: ei controlau Banatul, o parte din Oltenia, Munţii Orăştiei şi Munţii Apuseni. Dacii liberi au rămas în Partium, Maramureş, Tisa, Bucovina de Nord, Moldova până la Nistru -Bug şi Muntenia. Deci cea mai mare parte a teritoriului Daciei a rămas în stăpânirea dacilor liberi.

Istoricul Dio Cassius (n.155 – d.229 e.n.) descrie războaiele purtate de Daci și Romani – spunând despre Traian (conducatorul Legiunii Romane) că a fost un trac veritabil și că războaiele purtate erau fraticide (intre popoare de aceeasi origine).

Iar Traian, spunea înainte de a porni la luptă: “mă întorc în țara străbunilor mei“.

Ocupaţia romană a durat din 105 până în 275 e.n., adică 170 de ani şi numai pe un teritoriu restrâns. În consecinţă cum puteau fi romanizaţi şi să-şi însuşească limba latină dacii, dacă numai o treime din teritoriul lor era ocupat de către romani.

Mai mult, ocupaţia romană a durat numai 170 de ani, cu mult mai puţin ca în Galia şi Britania, iar englezii nu vorbesc o limbă latină, iar galeza se mai vorbeşte popular până azi în unele regiuni ale Franţei rurale. Transilvania a fost ocupată de către austrieci de la 1700 la 1918, adică 218 ani şi românii ardeleni nu vorbesc germana nici acasă şi nici pe stradă, poate numai elevii de la un liceu de profil.

Citește și: Descoperirea care răstoarnă istoria! ADEVĂRUL despre moartea lui DECEBAL - cum a murit de fapt REGELE DAC

Basarabenii au fost ocupaţi 200 de ani de ruşi dar vorbesc limba română în familie. Deci ideea romanizării Daciei ocupată teritorial numai o treime de Roma cade şi din punct de vedere al simplei logici istorice.

Tot mai evident ies la lumină cercetări ştiinţifice legate de ADN, că românii sunt urmaşii dacilor. Nu va trece mult timp când curentul istoriografic al originii geto-dace a limbii şi poprului român se va impune, bineînţeles cu recunoaşterea unor influenţe istorice latine sau slave.

Un studiu de paleogenetică, realizat între anii 2003-2006, a arătat că, genetic, suntem daci, iar teoria latinizării făcute de Imperiul Roman este falsă.

Studiul, realizat de dr. Georgeta Cardoş, specialist în genetică, cu sprijinul Universităţii din Hamburg, Germania, a pornit de la ţesuturi osoase recoltate din peste 20 de situri arheologice din România, de la un număr de 50 de indivizi aparţinând populaţiilor care au trăit aici cu 5.000 de ani în urmă.

Datele genetice obţinute au fost comparate cu cele ale românilor de astăzi.

Concluzia a fost că între actuala populaţie a României şi cele care au trăit pe teritoriul acestei ţări cu 5.000 de ani în urmă există o clară înrudire genetică, iar fondul de bază dovedeşte continuitatea şi legătura strânsă cu populaţia străveche, adică cu dacii, ramura nord-dunăreană a marelui neam tracic.

******************************
****************************************************


[Publicat pe 15 dec. 2012
În continuare vom difuza cel de-al 3-lea interviu cu Miceal Ledwith în care domnia sa ne va vorbi despre mentalitatea modernă a universului in forma de hamburger, originile religiei, calendarul mayaş şi aşa-numita apocalipsă după Ioan care în opinia domniei sale ar fi un manual de dezvoltare personală. Lucruri uimitoare, inedite şi fascinante, numai la Ştiinţă şi Cunoaştere.

Afirmaţiile exprimate în acest program nu aparţin producătorilor, colaboratorilor şi, cu atât mai puţin, Televiziunii Române şi, ca atare, nu pot fi atribuite acestora. Ele aparţin în exclusivitate domnului Miceal Ledwith, care are o experienţă bogată pe tărâm religios, inclusiv în sferele cele mai înalte ale Vaticanului. Producătorul şi colaboratorii, precum şi instituţia Televiziunii Române, nu susţin şi nu încurajează în niciun fel renunţarea la convingerile şi credinţele religioase proprii, care sunt o expresie majoră a libertăţii individuale. Toate opiniile domnului Miceal Ledwith, asociate cu vindecarea unei maladii incurabile, sunt însoţite de acte medicale eliberate de către o instituţie medicală din străinătate, unde acesta a efectuat analize şi tratamente medicale. Ideile şi părerile prezentate de către invitatul emisiunii nu trebuie considerate ca fiind sfaturi medicale şi nu pot fi folosite pentru diagnoza sau tratamentul unor afecţiuni. Considerăm că pentru diagnoză şi tratament este necesară consultarea unor medici specialişti, care pot oferi recomandări şi terapii medicale autorizate. Domnul Miceal Ledwith a făcut anumite precizări bazate pe experienţa sa personală, la cererea scrisă a unui telespectator din România, care suferă de o maladie asemănătoare. Televiziunea Română este deschisă la orice păreri şi sugestii formulate decent, care susţin sau contrazic afirmaţiile Domnului Miceal Ledwith. Acestea vor putea constitui subiectul unor emisiuni viitoare.

Atentie: http://www.youtube.com/watch?v=NA9IOe...

My Books & Articles on scribd
www.scribd.com/cristim23
INTERVIEW WITH DR. BRUCE LIPTON
http://www.youtube.com/watch?v=NCTQdY...
http://www.youtube.com/watch?v=cB63K4...
INTERVIEW WITH DR. MICEAL LEDWITH
http://youtu.be/ojOBf4yq54M
http://youtu.be/ptuE7gNXYwY
http://youtu.be/Nue1A3PoJrg
http://www.youtube.com/user/skje3icvi...
www.facebook.com/cristian.muresanu
Biotransformations Controlled by the Mind
http://ijes.info/1/2/4254121.pdf
http://www.researchgate.net/profile/M...
http://www.scribd.com/doc/74921650/Ca... Stiinta si Cunoastere live in fiecare sambata si duminica la ora 18.30 aici http://www.tvrplus.ro/live-tvr-cluj
O experienta inedita: http://jurnalul.ro/special-jurnalul/i... ]
************************************************
*****************************************************************

Sursa: http://www.obiectiv.info/se-zguduie-istoria-romanilor-teoria-care-schimba-radical-tot-ce-stiam-pana-acum-venita-direct-de-la-vatican_55799.html#sthash.vuWLlpY8.dpuf
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------

10 comentarii:

  1. http://www.theepochtimes.com/n3/996220-ancient-egypt-illuminated-by-electricity/

    RăspundețiȘtergere
  2. Descoperire ULUITOARE făcută de oamenii de ştiinţă.
    PRIMII oameni de pe planetă au locuit în Transilvania.
    -------------------------
    În peştera Ciur Izbuc din munţii Pădurea Craiului au fost descoperite de către oamenii de ştiinţă urme de paşi, vechi de peste 35000 de ani. Această descoperire făcută în Transilvania schimbă radical trecutul culturii noastre.

    Potrivit acestei descoperiri, cultura română se vrea a fi cea mai veche cultură de pe planetă. Aceste urme de pasi vechi de peste 35000 de ani nu reprezintă însă singurul indiciu care demonstrează vechimea românilor ca popor. În urmă cu câteva decenii, arheologul american William Schillerşi peruanul Daniel Ruzo au vorbit despre vechimea ancestrală a limbii române, din care s-a format limba latină, lucru care întăreşte această ipoteză.

    Iniţial, urmele din peştera din Transilvania au fost datete cu 10.000 - 15.000 de ani vechime, iar ulterior oamenii de ştiinţă au confirmat faptul că sunt mult mai vechi. Nu se ştie însă ce s-a întâmplat cu oamenii care au locuit în acea peşteră.

    Transilvania este recunoscută datorită legendei Contelui Dracula şi a peisajelor ciudate.

    - See more at: http://www.obiectiv.info/descoperire-uluitoare-facuta-de-oamenii-de-stiinta-primii-oameni-de-pe-planeta-au-locuit-in-transilvania_56132.html#sthash.FCq78IIs.dpuf

    RăspundețiȘtergere
  3. www.examiner.com/article/ufos-sighted-over-colorado-mountains-formation-investigated-by-police-norad

    RăspundețiȘtergere
  4. Românii sunt urmașii exclusiv al tracilor romanizați și al dacilor romanizați. Noi românii nu vorbim limba dacă, nu o îțelegem cum nu suntem în stare să înțelegem nici un cuvânt din cele 62 de cuvinte dacice de denumiri de plante medicinale.
    1. Adila
    2. Amalusta, Amolusta, Amulusta
    3. Aniarsexe, Aniassexie
    4. Aprus
    5. Arpopria, Arborria
    6. Asa
    7. Aurumetti, Aurimetellum
    8. Azila
    9. Bles, Blis
    10. Budalla, Budama, Budathala, Budathla
    11. Caropithla, Karopithla
    12. Cercer, Cerceraphron, Kerker, Kerkeraphron
    13. Chodela, Khodela
    14. Cinouboila, Cinuboila, Kinouboila, Kinuboila
    15. Coadama, Koadama
    16. Coicolida, Koikolida
    17. Cotiata, Kotiata
    18. Courionnecum, Couriounnecum, Curiounnecum, Kourionnekoum
    19. Coustane, Croustane, Crustane, Custane, Koustane, Kroustane, Krustane, Kustane
    20. Cycolis, Kykolis
    21. Dacina, Dakina
    22. Dicotella
    23. Dielina, Dielleina, Diellena
    24. Diesapter
    25. Diessathel
    26. Diesema
    27. Diodela, Duodela, Duodella, Ziodela
    28. Dracontos
    29. Dokela
    30. Dyn
    31. Ebustrone
    32. Gonoleta, Gouoleta, Guoleta, Guolete
    33. Hormea, Hormia
    34. Lax
    35. Manteia, Mantia
    36. Mendruta
    37. Mizela, Mizila, Mozula, Mouzula
    38. Nemenepsa
    39. Olma
    40. Parithia, Parthia
    41. Pegrina
    42. Phithophthethela
    43. Polpum
    44. Priadela, Priadila
    45. Probedula, Procedila, Propedila, Propedula, Propodila
    46. Prodiarna, Prodiorna
    47. Rathibida
    48. Riborasta
    49. Salia
    50. Seba
    51. Skiare
    52. Skinpoax, Sipoax, Spioax
    53. Sikupnoex, Sikupnux
    54. Stirsozila
    55. Tanidila
    56. Teudila
    57. Troutrastra, Trutrastra, Tutrastra
    58. Toulbela, Tulbela
    59. Usazila
    60. Zena
    61. Zired
    62. Zououster, Zuste, Zuuster.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am mai aflat noi lucruri interesante prin cele prezentate mai sus. Îmi plac poveștile despre istoria veche a românilor.

    RăspundețiȘtergere
  6. E fascinantă istoria ! Mai ales a noastră , a românilor !

    RăspundețiȘtergere
  7. Cum se explica faptul ca în 150 de ani tota suflarea dacica și gestica au învățat latina vulgară iar în aproape 500 de ani triburile din Marea Britanie n-au învățat nimic?

    RăspundețiȘtergere
  8. "Iar Traian, spunea înainte de a porni la luptă: “mă întorc în țara străbunilor mei“." Va rog sa precizati sursa istorica antica a acestui citat ! Vreau sa clarific adevarul, pentru ca se vehiculeaza ideia ca este un citat dintr-o ...nuvela !

    RăspundețiȘtergere
  9. Trebuie sa invatam istoria reala ,nu ce contrafacuta!

    RăspundețiȘtergere

Click here!

Follow Vasile Burcu

COUNTERsite

BING, Search romania megalitica:

TOP 10. Cele mai citite Postări