Google Translate

luni, 19 august 2013

Departamentul Zero al Securitatii Statului NU exista ! Povesti si iar povesti frumoase, placute, pline de enigmatic si mister... dar... pacat! Simple povesti, scrise frumos!




"Departamentul Zero al Securitatii Statului exista dar este bine tinut secret! Majoritatea informatiilor despre acest departament afiliat SRI de cercetari si antrenare ale persoanelor cu capacitati extrasenzoriale au scapat pe internet! 

 
 
 
 În ...anul 1980, după treisprezece ani de la înfiinţarea acestei secţii „oculte" a Securităţii Statului, în cadrul JJ. ei au fost realizate mai multe obiective care să permită o orientare clară a scopurilor pentru care a fost creată. Dacă în primii ani năuceala provocată de „toana" lui Ceauşescu pentru înfiinţarea departamentului a provocat destule confuzii şi reale greutăţi de acomodare cu specificul activităţii, deceniul al nouălea a fost întâmpinat cu o structură organizatorică destul de bine definită si cu o bază materială acceptabilă.

De altfel, problema finanţării a constituit încă de la început un punct „fierbinte", deoarece Ceauşescu - aparent în mod inexplicabil -„uitase" să precizeze modalitatea prin care aceasta să fie asigurată. Pe de altă parte, nimeni nu a avut curajul să facă lumină în nebuloasa începutului, pentru că în faţa dictatorului comunist o asemenea întrebare ar fi fost sinonimă cu sfidarea sau cel puţin cu incompetenţa. Ambele variante ar fi însemnat distrugerea carierei şi mari probleme existenţiale pentru cel „întreprinzător".

Metoda era cea care se aplica de obicei în cazurile extreme: se invoca ordinul absolut al Şefului Statului şi se cumula fondul de finanţare din retragerea unor sume de bani din fondul altor domenii. Aceasta a constituit soluţia de compromis pentru primii trei ani după înfiinţarea departamentului.
Cu timpul, lucrurile au evoluat, căpătând conturul a două baze secrete de lucru: una era situată în apropierea oraşului Buşteni, iar cealaltă în Munţii Retezat, la mică distanţă de Valea Ursului (nume de cod).

Datorită faptului că după o perioadă de la înfiinţarea departamentului exista deja o oarecare bază logistică, din anul 1972 s-a trecut la o nouă tactică de atragere a fondurilor prin repetate intervenţii „diplomatice" la Ceauşescu în momente inspirat alese. Convins si chiar entuziasmat de posibilităţile pe care le-ar fi oferit dezvoltarea acestei secţiuni a Securităţii, el a dat dispoziţii ca Departamentul Zero să fie susţinut financiar de două „firme fantomă" din Uruguay, care în actele oficiale figurau ca firme de intermediere în afacerile cu petrol, dar care în realitate erau specializate în acţiunile de spălare a banilor din tranzacţiile ilicite ale Mafiei Latine. „Revita Unio" şi „Nann & Co." erau cele două firme care procurau sume fabuloase de bani familiei Ceauşescu, fiind administrate în acea vreme de un adevărat maestru în domeniu: generalul Mereş, pe care am avut ocazia să-1 cunosc personal.

Este probabil unul dintre puţinii oameni care au intuit corect, cu mult înainte de etapa finală, deznodământul sistemului comunist în Europa, precum şi căderea lui Ceauşescu, mai bine zis conjunctura în care se va petrece aceasta.

La nivelul Securităţii Statului, tendinţa era aceea de asimilare a Departamentului Zero în cadrul celorlalte Direcţii şi Secţiuni căci, deşi era parte structurală din acel aparat, DZ avea totuşi autonomie proprie, iar acest fapt deranja anumite persoane, orgolii şi interese. Colonelul Obadea ştia însă prea bine că, dacă s-ar fi realizat „dizolvarea" DZ printre celelalte structuri ale Securităţii, aceasta ar fi însemnat în mod automat politizarea departa¬mentului pe care îl conducea.

El intuia faptul că aceea ar fi fost calea cea mai sigură către diminuarea eficienţei departamenului în acţiunile pe care le desfăşura, în plus, conducerea lui ar fi fost influenţată din exterior de anu¬miţi factori politici, iar corupţia 1-ar fi măcinat repede chiar de la baza sa.
Importanţa Departamentului Zero devenise enormă, mai ales datorită unor serii de descoperiri uluitoare care avuseseră loc în ultimii ani în diferite zone ale ţării, despre care acum nu îţi pot vorbi decât în termeni gene¬rali. Pe lângă studiile parapsihologice pe subiecţii dotaţi şi rolul de „pepinieră" pentru fiinţele umane cu înzestrări paranormale de pe teritoriul României, DZ preluase de asemenea investigaţiile şi intervenţiile ultra-secrete în cazurile de mare importanţă strategică şi ştiinţifică.

Pentru aceasta a fost creată o uriaşă bază de date specifice, precum şi un grup de intervenţie paramilitară care avea în dotare echipament tehnic deosebit. Atunci când apărea un caz de „cod roşu" era dată alarma iar acţiunea de intervenţie se desfăşura extrem de repede şi precis, după nişte etape foarte bine stabilite care aveau ca scop deplasarea la locul respectiv, securizarea zonei, contactul cu specificul descoperirii, analiza ştiinţifică preliminară şi închiderea zonei. Intervenţiile de „cod roşu", care dintr-un anumit punct de vedere sunt cele mai spectaculoase -şi aici mă refer în special la modul în care ele se desfăşoară -, au loc numai după anumite verificări prealabile, pentru a se evita deplasarea corpului dal departamentului în cazurile mai puţin importante. Acţiunile de „cod roşu" constituie mari secrete de stat şi tocmai de aceea sunt stabilite anumite proceduri standard cu privire la modul de implicare a celor care fac parte din grupa specială de intervenţie.

 De-a lungul timpului au existat diverse atacuri ale unor personalităţi politice şi chiar denunţuri false în ceea ce priveşte activitatea departamentului, care au fost aduse la cunoştinţa lui Ceauşescu, însă astfel de cazuri nu au făcut altceva decât să evidenţieze şi mai bine rolul pe care 1-au avut măsurile iniţiale excelente de secretizare a informaţiilor de vârf, care nu puteau fi cunoscute decât de Obadea şi de dictator (tangenţial, acestea erau aduse şi la cunoştinţa Şefului Securităţii). De aceea, tentativele de răsturnare a lui Obadea de la conducerea DZ, care recla¬mau incompetenţa lui, au eşuat rând pe rând deoarece ele apăreau ca fiind false chiar de la început. „Amatorii" nu puteau construi un scenariu tactic viabil, din simplul motiv că scurgerile de informaţii aproape că nu existau şi, prin urmare, ei erau nevoiţi să inventeze şi să mintă. Totuşi, tracasat din mai multe părţi (cele mai veninoase intrigi proveneau chiar de la Şeful Securităţii de atunci) şi aflat într-o poziţie tot mai delicată datorită informaţiilor alarmante de zguduire a blocului comunist în Europa, Ceauşescu ar fi putut să ia o decizie neinspirată. De aceea, colonelul a avut grijă să-i prezinte descoperirile şi elementele cele mai importante şi secrete într-o lumină foarte clară, sinceră şi directă, care 1-a determinat pe Şeful Statului să-i acorde în continuare mână liberă de acţiune.

 Odată rezolvată problema încrederii din partea lui Ceauşescu, Obadea se putea focaliza asupra pregătirii cu mare atenţie a perioadei de tranziţie care avea să urmeze după schimbarea de regim în conducerea ţării, deoarece el ştia deja că nu era decât o chestiune de timp până când aceasta avea să se petreacă, începând cu vara anului 1989, activitatea colonelului Obadea a devenit febrilă şi foarte complexă; eu însumi 1-am putut vedea doar de puţine ori până la sfârşitul anului. Deşi nu aveam acces la informaţiile din exterior, intuiţia îmi spunea totuşi că se pregăteşte ceva foarte important la nivel naţional. Dar acestea sunt aspecte pe care tu le cunoşti deja foarte bine şi nu mai are rost să intru acum în detalii. Mă voi axa, deci, mai ales pe descrierea modalităţilor principale de acţiune ale departa¬mentului.

 Atunci când este făcută o descoperire foarte impor¬tantă, recepţia informaţiei are loc foarte rapid, deoarece instituţiile care sunt primele contactate în astfel de cazuri sun Poliţia şi Serviciul Român de Informaţii (SRI). Datorită unui protocol foarte strict, care delimitează clar natura descoperirilor şi importanţa acestora, DZ este imediat contactat iar echipele noastre se deplasează în zona respectivă. Există o etapizare foarte precisă a acţiunilor care trebuie realizate în astfel de cazuri, începând cu anul 1988, am făcut şi eu parte din echipa principală de intervenţie, deplasându-mă cu aceasta în locaţiile secrete în care eram chemaţi.

Includerea mea în această echipă a fost rezultatul unui ordin emis direct de colonelul Obadea, rolul meu fiind acela de evaluare a gradului de risc în cazul descoperirilor importante care erau făcute şi de propunere a modalităţii specifice de procedură pentru investigarea acestora în condiţii de deplină siguranţă. Din echipa principală mai făcea parte un căpitan de securitate, care era conducătorul ei şi care trebuia să ia pe loc deci¬ziile necesare după ce eu îi prezentam concluziile mele. Dacă situaţia era foarte neobişnuită, el era cel care rapor¬ta imediat situaţia colonelului Obadea, aşteptând hotărârea acestuia. Echipa noastră mai includea încă trei militari din trupele de elită, foarte bine pregătiţi, care constituiau „avangarda" atunci când începeau investigaţiile.

 O a doua echipă era formată din patru membri, care erau oameni de ştiinţă şi cercetători, însă numărul lor putea să varieze în funcţie de domeniul descoperirii respective. Ei erau cei care pătrundeau ulterior în perimetrul zonei care delimita descoperirea şi efectuau o primă analiză ştiinţifică, de ansamblu, a elementelor pe care le găseau acolo.

 A treia şi ultima echipă era formată din douăzeci de militari care aveau rolul de a asigura securitatea zonei, împrejmuirea ei, paza obiectivului şi logistica necesară, în funcţie de importanţa descoperirii era anunţat şi colonelul Obadea, care sosea acolo în cel mai scurt timp.

Cercetarile Departamentului Zero continuau si dupa Revolutie!

În mod paradoxal, zbuciumul Revoluţiei nu s-a făcut simţit aproape deloc în activitatea Departamentului Zero, a continuat Cezar să relateze evenimentele principale din acea perioadă a vieţii lui. Două ar putea constitui cauzele acelei situaţii: pe de o parte, izolarea aproape perfectă şi autonomia pe care colonelul Obadea a asigurat-o departamentului, urmare directă a măsurilor excepţionale de menţinere a secretului la vârf; pe de altă parte, imi¬nenţa prăbuşirii lui Ceauşescu de la puterea în stat era de mult cunoscută în cadrul departamentului, chiar dacă ea nu era exprimată în mod direct. Nu este însă cazul să dis¬cutăm acum şi aici despre aspectele oculte al Revoluţiei din 1989 în România. Mă voi referi doar la ceea ce a adus nou pentru mine deceniul în care tocmai intrasem după Revoluţie.

 În primăvara lui 1990, la câteva luni după schimbarea puterii, am fost mutat pentru prima dată de la baza din B... la baza din Valea Ursului, care era situată în zona munţilor G... din apropierea masivului Retezat. Spre deosebire de baza în care trăisem zece ani, aceasta se extindea cu două nivele sub pământ. Dotarea tehnică era ireproşabilă iar personalul foarte bine instruit. Spre sfârşitul anului colonelul mi-a adus la cunoştinţă faptul că, datorită unor motive independente de voinţa sa, doc¬torul Xien a părăsit România. Aceasta a fost o veste care, într-un anume fel, m-a întristat. Doctorul Xien mă ghidase într-un mod foarte eficient printre meandrele complicate ale cunoaşterii unor realităţi despre care ceilalţi oameni nici măcar nu bănuiesc că există. Modalităţile sale de acţiune erau ciudate şi diferite, însă mai mereu ele se desfăşurau în tăcere. Mi-a fost un ghid spiritual foarte competent şi un ajutor nepreţuit în multe situaţii dificile; de altfel, el însuşi era o fiinţă foarte specială şi ocultată, despre care nici măcar autorităţile române, care îl supravegheau tot timpul îndeaproape, nu cunoşteau prea multe.

 Plecarea neaşteptată şi aparent inexplicabilă a doc¬torului Xien a oferit şansa unei schimbări notabile în exis¬tenţa mea. Aveam douăzeci şi unu de ani şi o experienţă vastă în ceea ce privea activitatea departamentului, la care se adăugau anumite capacităţi psihice personale, datorită cărora rezolvasem multe situaţii delicate sau chiar pericu¬loase. Având în vedere aceste aspecte şi urmând totodată sfaturile pe care i le dăduse părintele Arsenie cu aproape cinci ani în urmă, colonelul Obadea mi-a oferit mie con¬ducerea tehnică a Departamentului Zero. Ştiam că aceasta era o idee mai veche a colonelului, astfel încât am acceptat imediat.

 Noua funcţie era foarte puternică şi autoritară. Şeful meu unic şi direct era colonelul Obadea, iar deasupra lui era doar Ceauşescu şi, într-o anumită măsură, Şeful Securităţii din România. Probabil că au fost necesare multe mişcări de culise din partea colonelului pentru ca eu să fiu persoana care să ocupe acel post. Eforturile sale au fost de asemenea salutare şi în ceea ce priveşte finanţarea în continuare a departamentului, deoarece acesta era în multe privinţe ca un fel de „fantomă" printre celelalte secţiuni din Securitate. Nu existau arhive externe, dosare, informaţii, nu exista nimic în exterior care să ateste „viaţa" departamentului; totul era centralizat la baza din Valea Ursului, unde nimeni nu avea acces, dacă nu făcea parte din personalul bazei. De aceea, aproape nimeni nu ştia despre existenţa ei, cu atât mai puţin despre zona în care era plasată.

Numirea mea ca director tehnic al DZ a implicat necesitatea unor deplasări frecvente pe care trebuia să le efectuez în diferite zone ale ţării, pe lângă participarea la „evenimentele de tip K". Aveam mereu la dispoziţie o limuzină pentru transport, două gărzi de corp şi chiar, prin solicitare directă, elicopterul care era proprietatea departamentului.

 În 1992 au fost clarificate raporturile dintre Departamentul Zero şi Preşedinţie. După moartea lui Ceauşescu aproape nimeni nu mai ştia de existenţa depar¬tamentului, astfel încât Şeful Statului a ordonat imediat subordonarea totală şi politizarea DZ, într-o dorinţă nemărturisită dar evidentă de realizare a unui control cen¬tralizat a tuturor structurilor din Serviciul Român de Informaţii. L-am însoţit pe colonelul Obadea la întâlnirea secretă cu Preşedintele, întâlnire care a durat mai mult de patru ore. Şeful Statului dorea chiar să modifice structura departamentului şi să unifice mai multe secţiuni, rămase moştenire din timpul dictaturii, cu cea a DZ. După ce am prezentat însă câteva dintre realităţile şocante care au fost descoperite, precum şi implicaţiile lor enorme în stabili¬tatea politico-economică a ţării, buimăceala Preşedintelui a făcut loc unui acord asemănător cu cel vechi, anterior Revoluţiei. S-a cerut însă şi informarea Şefului SRI-ului. Discuţia cu acesta a avut loc o lună mai târziu şi nu a creat nici un fel de probleme. Dimpotrivă, a adus chiar unele îmbunătăţiri pe linie administrativă şi de procedură specială.

Una dintre propuneri a fost aceea de înfiinţare a unei secţiuni care să aibă o funcţie de „tampon" între Securitate şi Departamentul Zero. în fapt, această secţiune are şi în prezent funcţia de „colectare" şi „triere" a informaţiilor specifice, care se încadrează în domeniul secret de evenimente şi descoperiri stranii, întrucât nu toate aceste informaţii şi evenimente constituiau obiectul acti¬vităţii DZ, ele erau repartizate celorlalte Direcţii din SRL Secţia „tampon" a primit denumirea de Comisia de Analiză a Evenimentelor Stranii, având angajaţi din ambele părţi, adică atât de la nivelul secţiilor SRI, cât şi din DZ. S-a stabilit însă ca Şeful acestei Comisii să fie un membru al departamentului nostru, datorită experienţei în domeniu. Am primit tot eu şi această funcţie, ca o extindere a aceleia de la nivelul Departamentului Zero. Şeful SRI-ului a obiectat un timp, invocând vârsta mea care era mult sub standardele stabilite în mod oficial. Pe bună dreptate, el afirma că era de neconceput ca o persoană atât de tânără să conducă în mod eficient acţiuni de asemenea anvergură, însă colonelul Obadea a liniştit până la urmă spiritele, asumându-şi întreaga responsabilitate.

 Datorită statutului cu totul special pe care deja îl deţineam, gradul de libertate în acţiune trebuia să fie maxim. Această condiţie depăşea chiar şi imunitatea par¬lamentară, deoarece se lega în mod direct de marile secrete de stat. Deoarece funcţiile mele nu erau politizate, forma de acces liber absolut era reprezentată de un tip de legitimaţie specială, semnată personal de Preşedinte şi purtând indicativul DZ/A - O [...], în funcţie de numărul celor cărora li se eliberează. Aceştia sunt extrem de puţini si fac parte din organismele cele mai secrete ale SRI şi ale Armatei.

 În perioada 1992-1993 am parcurs toate dosarele departamentului, pentru a mă familiariza cu situaţia la zi. Am studiat cazurile cele mai secrete şi am fost în locuri foarte ascunse şi uimitoare prin cele ce conţineau. Toate acestea fac însă obiectul unui domeniu secret care nu poate fi dezvăluit deocamdată. Am stabilit cartierul ge¬neral la baza din Valea Ursului şi am pregătit, în paralel, o a doua echipă specială de intervenţie pentru cazurile mai puţin importante. Până în anul 2001 am reuşit să con¬solidăm relaţiile de „parteneriat" cu SRI-ul şi am oferit informaţii esenţiale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Colonelul Obadea avea deplină încredere în mine şi chiar dacă se apropia vertiginos de vârsta pen¬sionării, era totuşi foarte mulţumit de modul în care se desfăşura activitatea departamentului. Fusese avansat la gradul de general-SRI şi putea spune că multe dintre pla¬nurile sale deveniseră realitate.

 Cam acesta este tabloul de ansamblu al situaţiei departamentului în prezent, schiţat în linii mari.

Anul 2002 a marcat un punct important în ceea ce priveşte implicarea mea într-un cadru special care se referă la anumite aspecte de mare importanţă cu profunde implicaţii atât la nivel naţional, cât şi la nivel mondial. Dar despre ele îţi voi vorbi în viitoarea întâlnire, pentru că este foarte important să ne focalizăm atenţia cât mai bine asupra acelui subiect fundamental al discuţiei noastre pe care urmăresc în mod special să ţi-1 prezint. Vei înţelege astfel că realitatea care ne înconjoară este proiectată într-o cu totul altă lumină decât sunt obişnuiţi oamenii să o perceapă.

Am respirat adânc, ca la ieşirea dintr-o transă îndelungată. Nu bănuiam care avea să fie natura destăinuirii viitoare, dar intuiam că ajunsesem la „nodul" problemei, la punctul-focar al situaţiei actuale.

Cezar îmi mărturisise că acela reprezenta, de fapt, motivul principal pentru care el dorea să fac publice aceste relatări. Aveam să mă mai întâlnesc cu el doar de două ori, timp în care mi-a expus în mod amănunţit evenimente care pot fi considerate cruciale pentru destinul ţării. Ultima întrevedere a avut loc în luna iunie, 2003 şi atunci am aflat cu stupoare felul în care s-a ajuns la cunoaşterea locaţiei secrete din munţii Bucegi unde a fost făcută, două luni mai târziu, marea descoperire. Chiar dacă evenimentele s-au precipitat atunci, totuşi Cezar mi-a oferit nesperata şansă de a fi în acel loc şi de a vedea eu însumi structura secretă din munte şi elementele sale caracteristice. Aceasta a necesitat o intervenţie cu totul specială din partea lui şi mai ales din partea generalului Obadea, într-un moment în care lucrurile păreau să scape de sub control.

Decizia de a mă chema acolo, aproape imediat după efectuarea descoperirii, a fost foarte inspirată deoarece la câteva zile după aceea situaţia s-a complicat extraordinar de mult datorită presiunilor diplomatice americana care au solicitat intens prezenţa lor imediată în acel loc cu echipe ultradotate şi cu o formidabilă tehnologie. Din acel moment, nimeni care nu era autorizat de la nivelul preşedenţiei nu a mai putut pătrunde dincolo de barajele de securitate care erau asigurate atât de militarii români, cât şi de cei americani.

De aceea, mă consider foarte noro¬cos şi într-un anumit fel chiar privilegiat, că am avut ocazia să văd ceea ce multora, poate, li se va părea aproape incredibil, în cele câteva ore cât a durat prezenţa mea în perimetrul central al descoperirii, Cezar mi-a relatat succint aspectele (unele dintre ele dramatice) legate de modalitatea efectivă în care a fost făcută descoperirea; mi-a punctat pe scurt implicaţiile pe care ea le-a declanşat imediat după aceea, precum şi eveni¬mentele principale ale intervenţiei SUA în această pro¬blemă, în luna septembrie a aceluiaşi an (2003) am primit veşti noi de la el, prin intermediul unui curier special care de altfel fusese şi intermediarul pentru aranjarea întâlni¬rilor noastre din ultimii ani. De data aceea, însă, curierul mi-a facilitat o convorbire telefonică cu Cezar, utilizând un aparat special protejat şi o linie particulară.

Cezar mi-a vorbit atunci despre unele aspecte particulare ale „negocierilor" româno-americane pe care le aflase de curând şi de faptul că urma să plece peste câteva zile într-o „mare expediţie", oferindu-mi de asemenea câteva date generale cu privire la aceasta. Nu ştia cât va dura acea călătorie dar mi-a promis că, la întoarcere, mă va contac¬ta pentru a-mi oferi toate detaliile ei. După o scurtă ezitare mi-a sugerat că aveam, totuşi, destule informaţii pentru a scrie şi a publica o carte cu aceste elemente. Ca şi mine, considera că oamenii au dreptul să ştie care este situaţia reală şi să hotărască singuri asupra viitorului lor. Aceea a fost ultima dată când am avut un contact verbal cu Cezar.
Cu câteva săptămâni în urmă, după aproape un an de la acea convorbire telefonică, exact în perioada în care redactam partea finală a acestei cărţi am primit unele sem¬nale despre întoarcerea lui din „marea expediţie", ceea ce mi-a provocat o emoţie intensă la gândul unei posibile revederi şi a aflării unor noi elemente, despre care bănuiam că au o natură excepţională.

Intr-un articol publicat pe site-ul esoterism.ro intitulat "Departamentul Zero functioneaza si in zilele noastre" avem un interviu realizat cred ca cei de la site-ul esoterism.ro, cu doua persoane care au demonstrat ca stiu destule informatii despre acest departament ocult

Interviul care urmeaza nu este altceva decit ultima serie de discutii avute cu „dr.“ Stefan Tiron, inainte de prezentarea cu public a raportului preliminar.

Discutia pare fragmentara si multe dintre afirmatii nu au fost confirmate ulterior, pentru simplul motiv ca „dr.“ Stefan Tiron si „secretarul stiintific“ A. Croitoru au disparut in mijlocul conferintei, ca urmare a unei situatii de urgenta.

"Cum ati descoperit dovezile razboiului psihotronic?

Totul a pornit de la o marturie scrisa. Singura dovada a existentei unui departament special din care facusem si noi parte odata era un document scris, o lucrare cu numele „Viitor cu cap de mort“. Practic toate dovezile cu privire la existenta Departamentului Zero si mentinute si dupa aceea au fost eliminate, sterse sau ascunse cu mare grija pina nu demult. Departamentul Zero, infiintat de Ceausescu, avea drept scop descoperirea, educarea si dezvoltarea unor subiecti umani care prezentau capacitati neobisnuite. E greu de crezut ca acest departament a fost si a ramas ultima pavaza a tarii, dar toate dovezile culese arata in directia asta. Nu numai atit, dar continuarea neabatuta a acestor programe de productie si testare este mai departe musamalizata si privita cu suspiciune.

In ce consta arsenalul razboiului psihotronic si de ce stim atit de putine lucruri despre el?

Nimeni nu a facut niciodata o conexiune foarte clara intre pacifismul promovat in timpul vechiului regim si vinzarile si productia de armament. Porumbelul alb al pacii ascundea multe mistere intunecate si acvila lui Saddam era fabricata in uzinele de la Aradeanca. Putini au identificat miturile fondatoare ale neamului ca dispozitive psihotronice implantate in mintile subiectilor voluntari sau involuntari. Nimeni nu a facut o conexiune clara intre tipurile de armament militar si mental. Intre razboiul psihotronic si razboiul clasic. Dar stim astazi, dupa cum spunea un coleg american, ca „razboaiele nu se cistiga pe cimpul de lupta, ci in mintile oamenilor“.

Cum a inceput proiectul de cercetare pentru acest raport si in ce consta el?

Practic, cartea asta aparuta de curind, „Viitor cu cap de mort”, confirma si anticipa in mod miraculos investigatiile noastre de teren din muntii Bucegi, in special zona de mare putere energetica si psihotronica Sfinxul si Babele. Ne-am sesizat si am luat masuri, dupa ce am fost interpelati de anumite organisme straine, de stat si private. Uneori cartile au rolul asta, sa stiti. Exista rapoarte care declanseaza interventii, concluzii si aplicatii de lupta ascunsa. Exista interventii care sint direct stimulate de asemenea rapoarte. Am strins carti, manuscrise, manuale si descoperiri paraarheologice care instiga la lupta psihotronica. Ele s-au constituit intr-un fel de arsenal radioactiv care alimenteaza nenumarate conflicte subterane in continuare pe teritoriul tarii si pe multe alte teritorii.

V-ati gindit vreodata la consecintele pe care le-ar putea avea acest demers asupra dumneavoastra si asupra celor care intra in contact cu documentele?

Rolul nostru a fost sa le catalogam, sa le tabulam si sa le folosim ca pe niste indicii in cercetarea noastra de teren. Dat fiind ca lucram cu materiale si locuri de productie a armelor psihotronice de distrugere in masa, nu stim ce efecte secundare pot avea toate aceste cercetari asupra noastra. Asupra noastra sau asupra cititorilor si asupra celor care ajung in posesia acestor documente. Cu toate astea, am incercat sa protejam, sa avertizam cumva pe toata lumea implicata asupra pericolelor aferente si efectelor neprevazute de care nimeni nu e pazit.

De ce v-ati ales ca zona de cercetare muntii Bucegi si regiunea Sinaia?

Locurile inalte, virfurile, piscurile au fost aproape tot timpul utilizate in istorie ca locuri de rugaciune, paza, supraveghere si control. Turnul de veghe, ultima reduta, ultima Thule, ochiul lui Sauron, virful Kogaionon sint asezate si situate in locuri de mare altitudine. Toate aceste laboratoare de inginerie mentala sint obiective strategice, utilizate din timpuri imemoriale in tot felul de scopuri. Aservite puterii, aceste obiective au fost adjudecate de cei care au contribuit la inarmarea si militarizarea istoriei de-a lungul vremurilor.

De ce ati ales ca loc de prezentare a raportului Muzeul National de Arta?

Ne-am gindit ca prezentarea trebuie sa aiba loc la MNAR, simbata, 24 martie 2007, la ora 16.00. Am facut anunturi publice si am pus afise in locuri vizibile. Atunci au fost impartite in public diverse marturii si fotografii cu diferitele obiective investigate. Poate ar trebui sa va vorbesc un pic despre continutul raportului. Totul incepe printr-o scrisoare de intentie in care sint punctate scopurile principale ale investigatiei noastre. Urmeaza capitole unde explicam cine sintem, pe cine servim, cum servim si de ce servim. Trebuie sa urmariti cu grija o serie de indicatori care au fost reperati, fotografiati ca sa poata fi mai apoi clasificati si analizati. Raportul cuprinde si o propunere de ratificare a codului cu privire la vinzarea de arme in cadrul Uniunii Europene. Am inclus un al 9-lea criteriu fundamental care tine cont de implicatiile grave ale traficului de arme psihotronice intre statele membre. Exista si alte anexe asemanatoare ale acestui raport pe care sper sa le discutam in detaliu si cu alta ocazie. Pina atunci insa, rapoartele vor fi trimise la ONU, mai exact comisiei UNMOVIC de monitorizare ONU pentru verificare si inspectie. Ramine de vazut cum vor interveni cei in masura sa intervina si cum vor reusi sa contina si sa incercuiasca teritoriul."


MEN IN BLACK ÎN BOZIORU
Pornind de la aceste date concrete, dezvăluite şi de alte per¬soane implicate la vremea respectivă în astfel de activităţi, descoperim că „evenimentele K” ale misteriosului Departament Zero al Securităţii se confundă cu activităţile acelei unităţi de paranormali a Armatei, cu baza în Munţii Buzăului, subordonată generalului Ilie Ceauşescu. Cercetătorul Vasile Rudan, specialist în percepţie extrasenzorială, a lucrat sub contract strict pentru această unitate. A condus experimente extrasenzoriale cu copii superdotaţi, iar rapoartele, fotografiile şi negativele, precum şi filmele erau predate unităţii respective. Nu avea voie să oprească nimic. (...)

 CABINETUL 2 SPIONEAZĂ
"L-am contactat pe gen. Nicolae Pleşiţă şi l-am întrebat de Departamentul Zero al Securităţii şi de preocupările paranormale ale acestuia". „N-am auzit de aşa ceva. De cei ai Armatei am auzit, dar la Securitate, nu. Însă Elena Ceauşescu se ocupa cu chestii din astea, în cadrul Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnică, a cărei preşedintă era. Iar prim-vicepreşedinte era Ion Ursu. În CNST era un departament care avea în plan cercetarea unor astfel de fenomene şi experimentarea lor.” (...)

„Săpând” mai departe, am aflat de la un colonel în rezervă care a lucrat în DSS că, într-adevăr, în cadrul CNST existau oameni care aveau în program „monitorizarea cercetărilor din sfera paranormalului, rapoartele lor fiind sub Cod Zero, ajungând la Elena Ceauşescu. Ea le distribuia apoi la trei subordonaţi. Doi dintre aceştia lucrau în cadrul DSS. La unul ajungeau zonele cu zăcăminte strategice - uraniu, petrol - descoperite prin percepţie extrasenzorială, iar la celălalt ajungeau anumite invenţii, de care se ocupa apoi Institutul de Tehnologie Avansată. Al treilea se ocupa de cele de interes personal al tovarăşei”. Cu alte cuvinte, paranormalii lui Ceauşescu munceau, iar cei ai Cabinetului 2 îi spionau şi le furau rapoartele. (...)


LEGENDELE PELEŞULUI
Elena Ceauşescu a aflat de comorile din Bucegi datorită reginei Elisabeta - Carmen Sylva care, în „Poveştile Peleşului”, strânsese o mulţime de relatări de la localnici şi ciobani despre fabuloasele tezaure ascunse în „inima” muntelui. În „Cetatea Babei” se povesteşte despre o misterioasă cetate subterană în care se află depozitate cantităţi enorme de aur. Se pare că nici regele Carol I nu a ales întâmplător locul de amplasare a Castelului Peleş - inaugurat în 1883 - în Bucegi, existând multe publicaţii străine care semnalau ciudatul ansamblu de sculpturi megalitice în stânca Sfinx - Babele şi peşterile străjuite de schi¬turi. Preoţii, deţinători şi păzitori de secrete privind tezaurele lăsate moştenire din moşi-strămoşi, construiseră o adevărată reţea de schituri ca nişte forturi de pază. (...)

GROTA SACRĂ DIN BUCEGI
În primul rând se monitorizau publicaţiile care făceau referiri la grote şi tezaure. În studiul „Dacia Hiperboreană”, publicat la Paris în 1936, republicat în Franţa şi Italia în anii '80, când a făcut mare vâlvă, Vasile Lovinescu afirma că „muntele Om este traversat de o grotă imensă care este una dintre cele mai mari din lume, în sensul că nu i s-a dat de capăt, fiind exploatată doar pe vreo 20 de kilometri”. Cine o exploatase şi în ce scop nu se preciza. Între 1966 -1968, arhitectul peruan Daniel Ruzo a venit în România pentru a cerceta Sfinxul (denumire cu care nu era de acord), pe care îl văzuse pe o carte poştală. El a fost însoţit de o echipă de români care a realizat cu această ocazie un film pentru Studioul Alexandru Sania, „Mistere în Piatră”. Ruzo observase că Sfinxul semăna cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat într-o stâncă de pe podişul Marcahuasi, Peru, denumit „Monumentul Omenirii”. De fapt, nici Sfinxul nu reprezintă doar un singur chip, după cum observa arheologul peruan, fiind înconjurat de alte chipuri umane, din rase diferite, precum şi de capul unui câine. Din lunga sa experienţă, Daniel Ruzo trage concluzia că acel câine are rolul de păzitor al unei comori şi că „trebuie să existe şi o Peşteră a Tezaurului” în apropierea acestui magnific monument al Omului.

 ÎN PRAGUL NEMURIRII
O altă cercetătoare care a efectuat un amplu studiu asupra masivului Bucegi - studiu care a ajuns pe biroul Cabinetului 2-a fost Cristina Pănculescu. Conform teoriei ei, dezvoltată pe larg în cartea „OZN - Universuri Paralele”, de col. dr. Emil Străinu, în Bucegi, în apropierea Vârfului Omu, se află un centru energetic-informaţional natural al Terrei, semnalat de toate tradiţiile civi¬lizaţiilor antice. Cristina Pănculescu a remarcat, printr-o serie de analize ale mostrelor de rocă şi electronografie, o serie de proprietăţi cu totul speciale ale acestui Stâlp al Cerului - Arborele Vieţii, identificat cu Vârful Ocolit. În final, demonstra că Centrul reprezintă un loc geometric de conexiune cosmică, o poartă de ieşire din universul terestru, cu o activitate energetică măsurabilă, ce se manifestă ciclic, constatând că din 1986 intensitatea centrului a depăşit pragul de latenţă. Centrul era cunoscut şi pe vremea dacilor, aflându-se pe muntele sfânt Kogayon.

„Chemaţi de Sfinx, dacii ştiau a se face nemuritori”, concluziona studiul, terminat în 1988 şi înaintat către CC. al P.C.R., de unde, pe căi misterioase, a ajuns pe biroul „oamenilor” tovarăşei. Şi poate că aceasta a cochetat cu ideea nemuririi, ca mulţi suverani ai istoriei, care aveau turma lor de alchimişti ce trebuia să găsească Piatra Filozofală, cu ajutorul căreia se obţinea elixirul vieţii şi se putea transforma orice metal în aur. Elena Ceauşescu era o „colecţionară” de tot felul de practici de întinerire şi revigorare apărute la noi sau la alţii. Dar evenimentele din decembrie '89 băteau la uşă şi nu mai era timp pentru incursiuni în alte subterane decât cele ale puterii. Cu siguranţă însă, pe vremea ei, aceste teorii erau studiate mult mai asiduu, deşi în mare secret, decât astăzi, când se fac publice, dar autorităţile nu dau semne că ar fi interesate. Cât despre tezaurul fabulos din subteranele Bucegiului, el nu a fost găsit pentru că nu s-a găsit Poarta Comorii, care ar fi dus la marea galerie ticsită cu aur. Deşi în cartea Viitor cu cap de mort se afirmă că această mare galerie a fost descoperită prin sateliţii NASA şi că acolo există un tezaur de nepreţuit pentru istoria omenirii. Dar poate că autorul a grăbit puţin lucrurile. (...)

 POARTA COMORII
Oamenii Elenei Ceauşescu erau bine orientaţi. Unul dintre cei mai fervenţi cercetători ai geografiei sacre a României, Dan Corneliu Brăneanu, care a publicat numeroase articole despre centrul sacerdotal din Bucegi, confirmă că în inima muntelui există o reţea de galerii subterane care este posibil să unească mai multe peşteri şi să aibă galerii de legătură cu alte centre sacre din lume. A studiat şi cartea lui Daniel Ruzo, „La historia fantastica de un descubrimiento”, publicată de Editura Diana, din Mexic, despre călătoria acestuia „prin munţii cei sfinţi” ai României, ce păstrează amintiri despre civilizaţia de dinainte de Potop.

Ruzo a rămas fascinat de multitudinea reprezentărilor sacre de pe stâncile ce străjuiesc drumul către Omul, „sculpturi străvechi, anterioare Potopului, erodate de vechime”, care înfăţişează sacerdoţi şi lei, paznici ai tezaurelor. „Am studiat multe centre sacre protoistorice în lume, dar aici, în Carpaţi, am găsit Poarta Comorii”, scria Daniel Ruzo. Despre ce comoară poate fi vorba? Ne lămureşte Dan Corneliu Brăneanu: „Nu este vorba numai de o comoară materială, ci de una în special spiri¬tuală, care să transmită informaţii de la un ciclu la altul al civi¬lizaţiilor care s-au dezvoltat pe Terra din timpuri ancestrale. Lobsang Rampa a lansat ideea unui depozit iniţiatic subteran în munţii Tibetului, von Danniken situa un altul în munţii Equadorului, iar Daniel Ruzo a simţit că triada sacră se închide în Bucegi, dacă nu cumva aici începe, dat fiind cuvântul OM, de o importanţă spirituală deosebită, regăsit în multe toponime doar la noi în ţară”.

 ... LA PIATRA TRĂSNITĂ
Corneliu Brăneanu, după multe cercetări, inclusiv prin mijloace radiestezice, presupune că o poartă de intrare în reţeaua subterană de sub Omu ar putea fi pe Valea Obârşiei Ialomiţei, într-un loc dominat de o stâncă numită „Biserica Trăsnită” sau „Piatra Trăsnită”, ce se termină brusc, cu un perete vertical, ca un zid de sprijin. La baza acestui perete se găsesc stânci sfărâmate, rezultate, probabil, din excavarea unui culoar de intrare în reţeaua subterană (care uneşte mai multe peşteri din Bucegi), făcut cu peste 40.000 de ani în urmă (datarea a fost făcută prin mijloace radiestezice), care acoperă intrarea. Figurile remarcate de Ruzo în timpul ascensiunii-către Omu ar putea marca verticala pe care se află, la o adâncime de 12 metri, această poartă.” "
 
 

========================
==========================================
=============================================================

6 comentarii:

  1. BIJUTERII EGIPTENE DIN.... METEORITI

    http://news.yahoo.com/far-ancient-egyptian-jewelry-came-outer-space-230807961.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Pretene, Departamentul Zero exista. Intreaba-l pe Generalul Chelaru hahaha

    RăspundețiȘtergere
  3. Aşa că ce scrii tu aici amice e fake news

    RăspundețiȘtergere
  4. exista cateuni secreti incat nici departimentul zero nu vorbeste, eu i-am trimis in 1984 sub sfinx spunandule ca ceia ce gaseste este pentru ei,si cunoasterea lor. ceeace an sens am scos masinariile cu care se putea crea alti eseri sau modifica actuali ,asa cum au facut reptilieni terestri care pretind ca sant ei padroni de tera ,iar eu i-am antrebat,"cine a adus masinile de schimbat genetic?"...!,ei nu au putut raspunde.pluriversu e plin de bine si rau/invatati bine sensul de conviventa .

    RăspundețiȘtergere
  5. va multumesc pentru libertatea de a comunica cu voi/cate-o data.eu nu am interes sa stiu ce ganditi ,pentru ca tot ce ganditi e deja inauntru gandiri mele. ce faceti voi e cunoscut, ce trebue sa faceti voi e anca necunoscut,chiar daca timpul si spatiul nu exista.important e sensul ce alegi.d-aia dumnezeu iubeste caii pentru-ca numai el stie sa-i tina-n frau,acum trebue sa anvatati si voi..e timpul vostru sa alegeti.

    RăspundețiȘtergere

Click here!

Follow Vasile Burcu

COUNTERsite

BING, Search romania megalitica:

TOP 10. Cele mai citite Postări