Google Translate

marți, 25 noiembrie 2014

Oraşul Interzis. Forbidden City. The Forbidden City was the Chinese imperial palace.


Acest tânăr a încălcat legea filmând Oraşul Interzis cu ajutorul unei drone,
însă rezultatul este de-a dreptul spectaculos.



La prima vedere, a te juca cu o dronă poate fi privit ca un simplu hobby, dar nu este întotdeauna chiar aşa! Filmuleţul de mai sus ne înfăţişează imagini spectaculoase, capturate de o dronă pe care americanul Trey Ratcliff, un mare pasionat de această nouă tehnologie, a lansat-o în Beijing pentru a surprinde viaţa prea puţin ştiută a Oraşului Interzis. Călătoria dronei sale însumează zeci de ore de zbor, rezumate cu mult bun-gust în doar 4 minute şi 18 secunde de imagini şi peisaje uimitoare.

Pentru cei ce încă n-au aflat, drona este o aeronavă de mici dimensiuni, fără pilot uman, dotată cu camere speciale de luat vederi. Aceasta poate fi ghidată de la sol, prin telecomandă sau cu ajutorul unui pilot automat digital, instalat la bord. Dronele sunt folosite în prezent pentru a captura imagini de la joasă înălţime.

Ceea ce la început s-a dorit a fi un act pur artistic, s-a dovedit în cele din urmă a fi un lucru chiar periculos şi interzis de autorităţile chineze. Din cauza faptului că anumite zone ale oraşului Beijing sunt restricţionate, drona a fost privită mai mult ca un spion, uimind oamenii pe deasupra cărora trecea. Şi pentru că Trey nu a cerut permisiunea autorităţilor chineze pentru a filma Oraşul Interzis, acesta a fost reţinut şi luat serios la întrebări pentru gestul său. Dar după ce a explicat că intenţiile sale au fost pur estetice, doar pentru a filma frumuseţile oraşului, în cele din urmă a fost eliberat… însă nu înainte de a i se sublinia foarte clar să evite primele două inele ale Beijingului, adică tocmai zona Oraşului Interzis şi împrejurimile acestuia.

Deşi legislaţia în ceea ce priveşte dronele civile a fost reglementată pentru prima dată în aprilie 2012, în Franţa, pe plan internaţional nu este prevăzută nicio pedeapsă pentru utilizarea acestor tipuri de echipamente şi deci nici autorităţile chineze nu au avut ce să-i facă tânărului curajos. Birocraţia din China este însă atât de complicată, încât îţi trebuie un curaj nebun ca să te arunci într-o asemenea aventură.

Dar se pare că acest lucru a meritat. De la viaţa din stradă a simplilor chinezi, la muzee, monumente, parcuri, până la clădiri rezidenţiale, imaginile surprinse de dronă sunt spectaculoase. Însă a zbura cu o dronă peste clădirile guvernamentale din China a fost un joc destul de periculos pentru american.

Imaginile surprinse de dronă sunt filmate în unghiuri foarte largi, panoramice, arătând Beijingul într-o perspectivă cum nu s-a mai văzut. Cine ar fi crezut că în Beijing există o miniatură a Turnului Eiffel sau a catedralei Notre Dame?!! Cu siguranţă după ce veţi viziona acest videoclip, veţi înţelege de ce chinezii sunt un popor aşa de inventiv.

Sursa: Youtube
Text: LiveBiz
 
 







 












Sursa:
 
 
                                                                         
Palatul Imperial Chinezesc sau Orașul interzis se află situat în centrul Pekingului (Beijing), intrarea principală fiind la nord de piaţa Tiananmen (care se traduce „Poarta Păcii Cereşti” şi e cea mai mare piaţă din lume). Tiananmen e poarta de intrare în „Oraşul Interzis” (cel mai mare palat imperial păstrat perfect, un complex arhitectonic unic in lume: are 9.999 de camere). Piaţa Tiananmen este dominată de un imens portret al lui Mao Zedung.
 
În “oraşul interzis” a trăit și domnit până la revoluția din 1911 împăratul Chinei din dinastia Ming și Qing. Accesul poporului sau a oamenilor de rând în palat era interzis, de acea a fost palatul supranumit „orașul interzis”.
 
Orașul interzis este o capodoperă a arhitecturii chineze, fiind fundamentul construcțiilor așezat după sistemul tablei de șah pe axa de nord-sud a lumii, palatul fiind așezat în centru ca simbol al puterii împăratului chinez. Acoperișurile clădirilor erau aurite, culoarea galbenă era culoarea împăratului. Era interzis în tot orașul Peking să fie clădiri mai înalte ca palatul imperial.De asemenea nimeniîin afară de împarat nu avea voie să poarte galben.
 
Sala tronului imperial
Sala tronului imperial
 
Numele său întreg este „Oraşul purpuriu interzis” şi se trage pe de-o parte de la credinţa străveche că aici locuiau doar zeii, şi, bineînţeles, împăratul, ca fiu de zei, şi pe de alta de la faptul că, în afara acestuia, a familiei şi favoritelor sale şi a celor care slujeau aici, nimeni nu avea voie să pătrundă pe acest teritoriu sacru.  Construcţia a durat 14 ani. A început în 1406, în al patrulea an de domnie al împaratului Young-te şi s-a terminat în 1420 în al 18-lea an de domnie a aceluiaşi împărat.
Citeşte şi:
 
Un an mai tarziu, el a schimbat capitala ţării de la Nanjing, la Beijing şi, din acel moment, 24 de împăraţi au locuit în Oraşul Interzis, 14 din dinastia Ming şi 10 din dinastia Qing. Ocupând o suprafaţă de 720.000 metri patrati, complexul are patru porţi măreţe, este înconjurat de un zid înalt de 12,5 metri si de un şant cu o lăţime de 5,2 metri .
 
Zidul dragonului
Zidul celor noua dragoni
 
Numărul de 9.999 de camere, nu este întâmplător, ci a fost ales special ca cifra să fie cu una mai puţin decât cea care în tradiţia chineză simbolizează “Perfecţiunea Divină”. Din păcate o parte din camere, altadată cu mobilier şi decoraţiuni extraordinare, s-au degradatat în timp. Guvernul chinez a început un vast program de restaurare, iar până în prezent peste 8.000 dintre încăperi au fost renovate şi au din nou farmecul trecutului.
 
Bijuterie a culturii chineze, Palatul îşi păstrează faţa sa originală căpătată în timpul dinastiei Ming. Multe dintre clădiri au căzut pradă unor incendii, dar au fost refacute identic. De aceea cele mai multe dintre pavilioane datează din primii ani ai dinastiei Qing.
 
Complexul adăposteşte, pe lângă palate şi pavilioane, săli de recepţie, curţi interioare şi temple, cele mai multe camere aparţinând, evident, împăratului. Conform tradiţiei, acest „fiu al cerului” putea avea trei neveste principale, şase favorite şi 72 de concubine de rang mai mărunt. Au existat însă împăraţi care au ajuns la 2000 de concubine care purtau un fel de ecusoane aurite, cu data naşterii, care le dădea statutul de musafiri de onoare. Au existat şi împăraţi care au ajuns adevăraţi prizonieri ai acestei colivii aurite şi care ani de zile nu au ieşit niciodată din perimetrul acestei construcţii.
 
imgB1BUu9

Această bijuterie de oraş se găseşte în lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Fiecare construcţie este un exemplu minunat al modului în care a evoluat arta chineză de-a lungul anilor. Printre cele mai deosebite se numără colecţiile de portelan, ceramica şi decoraţiuni sculptate.

Una dintre cele mai interesante sculpturi este cea a unei bărci lucrate într-un sâmbure de măslină, iar detaliile sunt cu adevarat uimitoare: o poezie de 300 de caractere sculptate pe fundul barcii în care se găsesc opt pescari, uşi mobile şi chiar o masă cu farfurii. Sunt numeroase lucruri incredibile, încât este necesar să le vezi cu proprii ochi pentru a le crede adevarate şi a te bucura de frumuseţea lor.

orasul-interzis-china-3352

Printre cele mai populare clădiri se numără Palatul Purităţii Celeste, Holul Slăvirii Strămoşilor şi Galeria Comorilor. O plimbare printre aceste clădiri este o experienţă care oferă bucuria unică de a simţi ce înseamnă să păşeşti în timp şi să fii aproape de a da nas în nas cu un împărat chinez în orice moment.

Sunt foarte multe lucruri de văzut şi istorie care se învaţa doar mergând în acest loc, de aceea se recomandă vizitarea lui cu ajutorul unui ghid.

Orasul este deschis în fiecare zi la ora 8.30 dimineaţa, însă îţi va lua câteva ore să îi explorezi clădirile, grădinile şi muzeele. Nu te ingrijora în privinţa prânzului: sunt numeroase cafele şi bistrouri mici în preajma. In fiecare an, în jur de 8 milioane de vizitatori trec prin poarta Perfectei Armonii a Orasului Interzis.

Sursa:
http://www.historia.ro/exclusiv_web/travel/articol/orasul-interzis-palatul-imperial-inima-imperiului-chinez
---------------------------
-------------------------------------------------------------------



--------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

5 comentarii:

  1. http://news.yahoo.com/mysterious-roman-god-baffles-experts-173937510.html

    RăspundețiȘtergere
  2. http://au.ibtimes.com/articles/574079/20141126/woman-former-nasa-employee-humans-mars-1979.htm

    RăspundețiȘtergere
  3. http://io9.com/the-mysterious-antikythera-mechanism-is-more-ancient-th-1664080893

    RăspundețiȘtergere
  4. NASA SI ET, IMPREUNA DINTOTDEAUNA

    http://au.ibtimes.com/articles/574363/20141128/secret-space-programme-nasa-aliens.htm

    RăspundețiȘtergere

Click here!

Follow Vasile Burcu

COUNTERsite

BING, Search romania megalitica:

TOP 10. Cele mai citite Postări