Google Translate

vineri, 22 octombrie 2010

BOMBA din BUZAU! Romani treziti-va! Cititi si dati din mana in mana mai departe!

Pe la inceputul anului 2010, o stire Mediafax.ro, bulversa mass-media, tot ce era cu simtire omeneasca in  tara asta!

"Un urmaş al lui Preda Buzescu a câştigat în instanţă 63.000 de hectare de pădure, reprezentând toată partea de nord a judeţului Buzău, decizia magistraţilor urmând să fie atacată cu recurs de către Prefectură.

Prefectul judeţului Buzău, Paul Beganu, a declarat că Judecătoria Pătârlagele s-a pronunţat în favoarea unui cetăţean, urmaş al lui Preda Buzescu, împroprietărindu-l cu 63.000 de hectare de pădure, reprezentând toată partea de nord a judeţului.

Conform prefectului de Buzău, Paul Beganu, persoana în favoarea căreia s-a pronunţat Judecătoria Pătârlagele este buzoianul Teodor Năstase, medic veterinar, fost şef al Hergheliei Ruşetu.

Sursa citată a adăugat că decizia magistraţilor nu este definitivă şi irevocabilă, astfel că Instituţia Prefectului va face recurs în cel mai scurt timp.

Suprafaţa câştigată în instanţă de Năstase Teodor se întinde pe localităţile Cislău, Colţi, Nehoiu, Gura Teghii, Pătârlagele, Siriu, Brăeşti, Bozioru şi Cozieni."
28 ian 2010
Mediafax.ro
Integral, cititi aici:
Un urmaş al lui Preda Buzescu câştigă în instanţă 63000 ha de pădure

Pentru a vedea cum au reactionat majoritatea, aici:
http://www.google.ro/search?q=Un+urma%C5%9F+al+lui+Preda+Buzescu+c%C3%A2%C5%9Ftig%C4%83+%C3%AEn+instan%C5%A3%C4%83+63000+ha+de+p%C4%83dure&rls=com.microsoft:ro:IE-ContextMenu&ie=UTF-8&oe=UTF-8&sourceid=ie7&rlz=1I7GGLL_ro
La putin timp, Mediafax.ro revine cu precizari importante!

Recurs la decizia care dă o treime din judeţul Buzău unui urmaş al lui Preda Buzescu
Prefectura Buzău a făcut recurs la sentinţa Judecătoriei Pătârlagele, în urma căreia 63.000 de hectare de pădure, reprezentând toată partea de nord a judeţului, ar urma să ajungă în proprietatea unui urmaş al lui Preda Buzescu.
Paul Beganu, prefectul judeţului Buzău, a anunţat, joi, că au făcut recurs la hotărârea magistraţilor de la Judecătoria Patarlagele atât Prefectura, cât şi cele nouă comisii locale de aplicare a Legii 247 care se referă la retrocedarea pădurilor, în condiţiile în care suprafaţa ce ar trebui să revină mostenitoului lui Preda Buzescu, conform sentinţei judecătoreşti, se întinde pe noua comune buzoiene: Cislau, Colţi, Nehoiu, Gura Teghii, Pătârlagele, Siriu, Brăeşti, Bozioru şi Cozieni.

"Am depus noi recurs şi cele noi comisii locale implicate, cele care au fost parte în proces, am făcut recurs la o instanţă superioară. Nu o să pot pune în aplicare decât cu ajutorul judeţelor vecine. Dacă va fi acceptată solicitarea altor doi beneficiari, nu de aceeaşi anvergură, dar destul de serioşi, ca suprafaţă, nu ştiu dacă-mi ajung şi judeţele vecine. Oricum, sentinţa trebuie pusă în aplicare. Nu am altă soluţie, nu am decât să-i pun pe toţi în posesie pe aceeaşi suprafaţă şi să trimit înapoi la instanţă să stabilească adevăratul proprietar. Până la urmă asta o să fie soluţia dacă se va constata că se suprapun pe acelaşi amplasament",
 a declarat prefectul de Buzău.
18 feb 2010
Mediafax.ro
Integral, cititi aici:
Recurs la decizia care dă o treime din judeţul Buzău unui urmaş al lui Preda Buzescu

Pentru a vedea cum au reactionat majoritatea, aici:

http://www.google.ro/search?q=Recurs+la+decizia+care+d%C4%83+o+treime+din+jude%C5%A3ul+Buz%C4%83u+unui+urma%C5%9F+al+lui+Preda+Buzescu&rls=com.microsoft:ro:IE-ContextMenu&ie=UTF-8&oe=UTF-8&sourceid=ie7&rlz=1I7GGLL_ro
STOP CADRU
Mediafax.ro ... nu mai obtine stiri, subiectul moare! Sau ... i se pune cruce!
De ce oare? Nu comentez!
Dar... ce spun altii:
Cum i-a dat un judecător din Pătârlagele 10% din judeţul Buzău unui cetăţean care susţine că e urmaşul lui Preda Buzescu
de Gabriela ŞTEFAN
31 ian 2010
O sentinţă judecătorească, nedefinitivă încă, a instanţei de la Pătârlagele a retrocedat cea mai întinsă moştenire din România. Teodor Năstase, un urmaş al unor boieri munteni din familia lui Preda Buzescu, este proprietarul Munţilor Buzăului, în total 63.000 de hectare de pădure, reprezentând 10 la sută din judeţul Buzău

Cu ajutorul unui arbore genealogic, Teodor Năstase (medic veterinar şi fost şef al Hergheliei Ruşetu) aproape că a ajuns proprietar peste toate pădurile din Munţii Buzăului, în total 63.000 de hectare de pădure. El a obţinut în acest sens o sentinţă de la Judecătoria Pătârlagele, care nu este însă definitivă, putând fi atacată cu recurs. Decizia judecătorească este inedită, fiind pentru prima dată când o instanţă de judecată din România retrocedează o avere atât de mare.

Un arbore genealogic cu rădăcini pornind din anul 1723
…………………………………
"Vreau să vă spun că am deja semnale că în partea de nord a judeţului există o stare de tensiune în rândul cetăţenilor. Sentinţa a fost pronunţată în favoarea unei persoane fizice, dar şi a unei persoane juridice care a intrat în calitate de intervenient care a cumpărat drepturile litigioase contra sumei de 2.380.000 de euro. Este vorba despre SC Expres Invest SRL Bucureşti. În plus, pe baza unei alte sentinţe definitive şi irevocabile, 18.000 de hectare care se suprapun pe zona ce ar trebui să ajungă la moştenitorul lui Preda Buzescu, după ultima sentinţă, aparţin Academiei Române, academie care a fost pusă în posesie deja cu aproape 13.000 de hectare",
 a declarat, pentru Gândul, prefectul judeţului Buzău, Paul Beganu.
Integral, cititi aici:

http://www.gandul.info/news/cum-i-a-dat-un-judecator-din-patarlagele-10-din-judetul-buzau-unui-cetatean-care-sustine-ca-e-urmasul-lui-preda-buzescu-5462777

Vreti mai multe date despre "afacerea" de 2.380.000 de euro? Cititi si aici:
http://www.google.ro/search?q=2.380.000+de+euro.+Este+vorba+despre+SC+Expres+Invest+SRL+Bucure%C5%9Fti.&hl=ro&rls=com.microsoft:ro:IE-ContextMenu&rlz=1I7GGLL_ro&filter=0
Surprize, surprize! Mai vorbesc doar... putini, foarte putini!

Care este ultima STIRE cunoscuta de mine? Iata:

15 Iulie 2010, ora 9:09 pm
Celebrul dosar al retrocedarii padurilor din Muntii Buzaului a ajuns la Inalta Curte de Casatie si Justitie si va fi judecat in toamna. In paralel, Directia Nationala Anticoruptie verifica autenticitatea documentelor prin care medicul veterinar Teodor Nastase, fostul sef al Hergheliei Rusetu si descendent al fratilor Buzesti revendica 40% din padurile judetului.



Fostul sef al Hergheliei Rusetu, Teodor Nastase, mai are de asteptat pana cand va deveni proprietarul a aproape 63 de mii de hectare de padure din Muntii Buzaului in baza unor documente care ar atesta ca este descendent al fratilor Buzesti. Initial el a obtinut retrocedarea a aproape 40 la suta din suprafata forestiera a judetului printr-o hotarare a Judecatoriei Patarlagele. Decizia a fost atacata de Prefectura Buzau iar avocatul apararii a cerut ca dosarul sa fie judecat de Tribunalul Brasov. De aici cauza a ajuns la Inalta Curte de Casatie si Justitie care va formula o hotarare abia in toamna, dupa vacanta judecatoreasca.


In paralel, Directia Nationala Anticoruptie cerceteaza autenticitatea actului de mostenire in baza caruia fostul sef al Hergheliei Rusetu revendica padurile din nordul judetului. DNA a intrat la banuieli pentru ca Nastase a vandut unei firme din Capitala, o parte din drepturile litigioase pentru mai mult de 2 milioane de euro inainte de a afla de sentinta.
________________________

Aceasta STIRE, este ... trecuta sub tacere! De ce?
Simplu: trebuie sa uitam cu totii, sa nu mai stim ca tara, acum se vande cu munti si paduri, dar... mai ales, cu un PATRIMONIU ANCESTRAL NEPRETUIT!

Asezarile rupestre din muntii Buzaului - Bozioru si Colti - aceasta este miza, frati romani! Daca si cine mai are inima de roman va pasa, URGENT, sa readucem in prim plan, NENOROCIREA din Buzau!
Scrieti pe internet, trimite-ti e-mail-uri, orice, dar sa alertam tara!

Autoritatile, nu cred ca sunt INTERESATE!
Autoritatile, au doar ... banuieli !!!
Lucrea cu anii la dosare, anulate apoi, pe ... proceduri!
Oare, aceste AUTORITATI nu cred ca vor da candva socoteala?
Nu STIU ca sunt platie din bani publici, sa apere tara, poporul?
In Sfanta Zi a Judecatii, nu vor fi iertati acesti HOTI de neam si tara!
Admin, V.Burcu
______________
P.S. Iata ce spune si TELEVIZIUNEA ROMANA:
63.000 de hectare de pădure câştigate în instanţă!

sau ... un Ziar local, Jurnalul de Buzau! Mai nimic! Cititi 2 stiri de 2 lei, desi in opinia mea, ar fi trebuit sa LUPTE ora de ora, zi de zi:
Rezultatele cautarii  : "'Teodor Nastase '"
 
Voi reveni,
De nu voi crapa de nervi, durere!
Admin

6 comentarii:

  1. Oare, MESERIASII de la Mediafax.ro, sa nu fi aflat ei de MARE CIORDEALA? De cei 2.380.000 de euro? Chiar asa? Nimeni sa nu SUFLE un cuvant? Pai unde mama dracului se cred astia? Nici in jungla junglelor, nu se poate intampla asta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Şi eu sunt urmaş al lui Decebal şi Traian, fapt care nu poate fi contestat de nimeni şi în consecinţă cred că merit cel puţin 10% din fostul Imperiu Roman. Cât despre Moldova...aceasta a fost deja revendicată de un cioflingar...

    RăspundețiȘtergere
  3. Cu o mica parte din banii luati pe jumatatea de blana, iti platesti un avocat smecher, il sensibilizezi pe judecator si om te-ai facut. Intereseaza pe cineva care e adevarul? Intereseaza pe cineva ca zona poarta pecetea timpului si a unor formatiuni geologice de exceptie care exploatate de un ministru al turismului fara tocuri ar aduce bani guvernului fara sa bage mana in buzunarele oamenilor? Nu. Nu intereseaza.

    Cazul a facut valva o perioada, individul a castigat in prima faza, ziarele "s-au ras" putin de cazul respectiv, au facut ceva rating de moment, dar nu se poate compara cu "Elodia" nu?

    Acum, presa nu se mai baga, oficialitatile au alte probleme mai importante, nu vrea nimeni sa stie nimic. Prefectul judetului Buzau, Paul Beganu a facut recurs, dar te poti pune cu banii?

    Cand omul a vandut jumatate din proprietatea ipotetica unei firme la pretul de 2.300.000 de Euro parca iti vine sa dai 300.000 unor judecatori care sa spuna ca tine nu? S-a pus batista pe tambal.

    Asa ca m-am gandit si eu sa cer Dacia. Am atatea dovezi scrise si declaratii ale istoricilor si tovarasului Ceausescu, in care se afirma ca sunt urmasul lui Decebal si al lui Traian incat pot demonstra si la Starssbourg ca am dreptate.

    http://www.ziare.com/social/romani/de-la-cititori-eu-vreau-dacia-1050692

    RăspundețiȘtergere
  4. padurile trebuiesc redate poporului ....

    RăspundețiȘtergere
  5. „Dumnezeu n-a dat acte de proprietate nimănui” şi aşa cum Soarele de pe cer nu poate fi proprietatea cuiva, tot aşa nici pădurile nici apele nici munţii şi nici o resursă a ţării nu poate fi proprietatea cuiva, ci doar proprietate de obşte. Înstrăinarea lor e un sacrilegiu şi o trădare. Bogăţia tării trebuie administrată în nume colectiv şi din gestionarea ei să se adune bani pentru sănătate, învăţământ, cultură şi toate cele necesare unei societăţi sănătoase.
    O civilizaţie trebuie să aibă puterea economică minimă de aşi dărui cunoaşterea ei generaţiilor viitoare şi nu să o transmită contra-cost.
    Dar cu cină să schimbi lumea când cei mai mulţi se duc ca viţeii la vot fără să realizeze că orice ar fi ales nu va schimba nimic, căci stăpânii din umbră rămân aceeaşi. Ei sunt dispuşi să plătească oricât pentru aşi implanta coada de topor în fruntea statului. Şi să nu-mi spună mie cineva că în diaspora nu s-a votat pe bani, altfel nu se ducea nimeni şi cu atât mai puţin nu s-ar fi bulucit ca la pomană. O să aflăm noi curând, dar nu din mass-media noastră. Poate de la agenţia de ştiri Sputnik a ruşilor, care vrea să fie un fel de „europa liberă” a estului.
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  6. PARJOL HOTIE SI VANZATORI DE TARA ,SOLUTIA ,UN GLONTE !

    RăspundețiȘtergere

Click here!

Follow Vasile Burcu

COUNTERsite

BING, Search romania megalitica:

TOP 10. Cele mai citite Postări