Legendele Podului lui Dumnezeu de la Ponoare - unul dintre
cele trei poduri naturale din lume. Cum l-a alungat Dumnezeu pe Aghiuţă din
peştera din sat
Podul lui Dumnezeu din comuna mehedinţeană Ponoare este unul dintre cele
trei poduri naturale existente în lume şi al doilea ca mărime din Europa.
Astfel de poduri naturale mai există în SUA şi în Franţa, dar cel din România
este singurul circulat, fiind format din calcare, ca urmare a surpării
tavanului unei peşteri.
Podul lui Dumnezeu sau Podul Natural, cum i se mai spune, se află în centrul localităţii mehedinţene Ponoare, fiind o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin, traversând Valea Pragului. El s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii şi se impune în peisaj prin masivitate: 30 de metri lungime, 13 metri înălţime, 22 de metri lăţime şi 9 metri deschidere.
„Podul poate fi admirat în toată măreţia sa din Crovul Peşterii, de unde se dezvăluie deschiderea spre Valea Pragului şi structura lui etajată formată din blocuri de calcar suprapuse, supuse eroziunii şi vremurilor. Privit din partea opusă, dinspre Valea Turcului, Podul se impune ca un arc uriaş, împietrit, pe sub care se admiră Dealul Peşterii şi seninul cerului“, se arată pe site-ul oficial al Primăriei Ponoare, Mehedinţi.
În imediata apropiere a podului se află Peştera de la Pod
sau Peştera Ponoarele. Aceasta are o lungime de 734 de metri şi reprezintă un
prim drenaj al apelor între Zăton şi subsolul ciuruit de galerii pe care este
aşezată această localitate. Peştera este situată chiar sub dealul care-i
poartă numele reprezentând singura legătură dintre Zătonul Mare şi Zătonul Mic
realizată la nivel subteran.
Legendele podului
Există mai multe legende legate de acest pod natural. Se spune că în peştera Ponoare locuia Aghiuţă, Necuratul însuşi, ocupându-se liniştit de răutăţile sale. Însă oamenii l-au rugat într-o zi pe Dumnezeu să îi scape de diavol, iar acesta, ascultându-le ruga, a lovit tavanul peşterii, prăbuşindu-l peste intrare. Aghiuţă, priceput, a scăpat prin a doua ieşire a peşterii, agăţându-se cu ghearele de un deal şi formând astfel cele două câmpii denumite astăzi Afrodita şi Cleopatra. El veghează asupra oamenilor care vizitează locul, fără a mai putea să-şi reia reşedinţa.
O altă variantă a poveştii spune că Sfântul Nicodim căuta cascada ce i s-a arătat în vis şi deasupra căreia voia să construiască o mânăstire. În drumul său a oprit la Ponoare, unde a fost, însă, acuzat de furt şi alungat de săteni. Atunci, pentru a putea scăpa, Dumnezeu i-ar fi construit podul care să-i uşureze trecerea, printr-o mişcare arcuită a mâinii. Nicodim nu a fugit, însă, fără a lăsa în urmă lui un blestem, acela ca apele să fie înghiţite şi să nu permită niciunei vietăţi să trăiască. Apa este, acum, înghiţită de peşteră, care o revarsă la ploile puternice, iar nicio vietate nu trăieşte în lacul de lânga ea. Apoi şi-a continuat drumul, urmându-şi destinul şi construind Mânăstirea Tismana.
„După ce a ctitorit mânăstirea Vodiţa, Cuviosul Nicodim a venit aici la Ponoarele, unde a dorit să facă o mânăstire. Se pare că oamenii au fost cei care au fost împotriva acestui proiect deoarece se gândeau ei că Nicodim în momentul în care va ctitori la Ponoare o mânăstire vor pierde o parte din pământurile lor. Şi atunci socotind că este o zonă destul de neprielnică agriculturii şi pământul pe care îl au vor trebui să-l dea, ei nu au primit cu bucurie această veste că s-ar face o mânăstire la Ponoare. În momentul în care s-a hotărât să plece, pentru ca să întărească mai mult argumentele, unii dintre localnici se spune că ar fi pus în traista cuviosului o găină tăiată şi un briceag. Astăzi este un loc la ieşire din Baia de Aramă numit Valea Găinii, este locul unde l-au prins pe Nicodim, l-au bătut şi au arătat oamenilor că el era un hoţ”, ne spune preotul Vasile Ganţu, protopop al Protoieriei Baia de Aramă.
Din acel moment, cuviosul a plecat la Tismana, unde a găsit un loc prielnic pentru construirea unei mânăstiri, actualmente un simbol creştin al Olteniei. Înainte de a pleca, el a blestemat apa de la Ponoarele: să se zbuciume, să fie fără peşti şi să o înghită pământul. Aceste lucruri s-au şi întâmplat, pentru că pe cursul ei s-au construit opt mori, în ea nu trăieşte nicio vietate, iar la un moment dat, pământul o înghite, apa intră în cavitatea subterană a unei peşteri brusc şi dă impresia că e înghiţită de pământ.
Ca o minune însă, exact la 600 de ani de la moartea Sfântului Nicodim, când la Ponoarele se punea piatra de temelie a unei biserici pe cer a apărut un curcubeu. Preoţii, dar şi localnici au interpretat asta ca pe un semn de la Dumnezeu.
O altă legendă spune că în Peştera Ponoare locuia Dracu. Sătenii l-au rugat pe Dumnezeu să-i scape de el şi astfel, Dumnezeu a lovit tavanul peşterii, acesta prăbuşindu-se peste gura ei, formând podul.
„Despre Podul lui Dumnezeu există foarte multe legende, cea mai frumoasă dintre ele este cea care vorbeşte despre formarea podului prin intervenţia puterii divine. Podul s-a format prin prăbuşirea peretului superior al peşterii. Ca la orice întuneric şi acolo stătea Dracul. El făcea numai rele oamenilor din zonă. Astfel oamenii s-au rugat lui Dumnezeu, iar acesta i-a ajutat şi a vrut să-l alunge pe Drac. A coborât pe pământ şi Dracul a intrat în peşteră. Dumnezeu a apăsat cu mâna tavanul peşterii să-l prindă pe Drac. Dracul e drac şi s-a strecurat prin peşteră şi a ieşit prin partea cealaltă a peşterii. Supărat că a fost alungat de aici din zonă a zgârâiat toate pietrele din partea cealaltă a versantului şi a format două câmpuri de lapiezuri: Câmpul Afroditei şi Câmpul Cleopatrei”, ne-a povestit Dumitru Borloveanu (foto), profesor de limba română, actualmente pensionar din Ponoare.
Se mai spune şi că Podul ar fi fost construit de însuşi Hercule, sau de Iovan Iorgovan, erou de basm, pentru a putea prinde Hidra. Malefica Hidra fuge de Iovan, acesta încercându-şi paloşul pe o stâncă, pe care o prăbuşeşte, astfel formând Podul lui Dumnezeu. Rămasă fără unul dintre cele cinci capete, Hidra fuge prin munte, lăsând în urma sa cheile de pe valea Cernei, sperând că va ajunge la izvoarele termale ce-i pot reda puterile.
Se pare că Dumnezeu îi protejează pe cei care trec podul care îi poartă numele. De-a lungul timpului, au trecut peste el şoferi, biciclişti şi motociclişti, dar nu a existat niciodată un accident grav în urma căderilor. By Corina Macavei
Sursa:
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu