Pagini de interes

marți, 25 februarie 2014

Venus din Drăguşeni. O comoara inestimabila, pretuita pe toate meridianele pamantului, expusa in Marile Muzee ale Lumii, lasata de izbeliste in Romania! Rusine, rusine, rusine!

 
Venus din Drăguşeni: povestea idolului vechi de 6500 de ani
care a cucerit toate marile expoziţii din lume
 
 
Puţini români ştiu că în subsolurile Muzeului Judeţean de Istorie din Botoşani se află o statuetă veche de 6.500 de ani, care a impresionat iubitorii din cele mai mari muzee ale lumi.
 
În anul 1964, pe dealurile din jurul localităţii botoşănene Drăguşeni, un grup de copii a găsit în brazda întoarsă de plug un idol de lut, cu incizii de o măiestrie rară. Au prezentant statueta profesorului lor de istorie, Artur Crâşmaru, un împătimit al arheologiei. Acesta şi-a dat seama că are în faţă o zeiţă, un simbol al fertilităţii şi fecundităţii din cadrul culturii Cucuteni. „Este o piesă deosebită. Probabil o zeitate, fie acoperită de tatuaje, fie cu port tradiţional. Este o piesă unicat în lume, prin mărime şi frumuseţe. A fost lucrată de un artist de acum 6.500 de ani, în cele mai mici detalii. Face parte dintr-o cultură frumoasă, dar misterioasă“, a declarat arheologul Maria Diaconescu.
 

Statuia a fost predată Muzeului Judeţean de Istorie, dar în vremea comuniştilor a stat ascunsă în spatele graniţelor închise. După Revoluţie, zeiţa numită şi „Venus din Drăguşeni“ a devenit regina expoziţiilor de arheologie şi istorie veche din străinătate. Statuia a fascinat publicul de pe două continente şi şapte ţări. A călătorit la expoziţii în marile muzee din New York, Vatican, Oxford, Roma, Atena şi Varşovia. 
 
„Nu ne permitem“
Dacă în străinătate Venus din Drăguşeni se bucură de o recunoaştere aparte, acasă, la Botoşani, doar strădania arheologilor o mai ţine în viaţă. Originalul este ascuns în subsolurile muzeului, aflat într-o stare proastă, iar vizitatorii pot admira doar o replică a statuii. Subfinanţat, Muzeul Judeţean de Istorie, aflat în subordinea Consiliului Judeţean, nici măcar nu îşi permite o expoziţie modernă prin care să valorifice comoara.
 
Directorul muzeului spune că în acest an nici măcar bani de săpături arheologice nu sunt, iar expoziţia este aceeaşi, cu tot cu vitrine şi rafturi învechite. „Nu avem bani decât de supravieţuire. Nu ne permitem să modernizăm expoziţia. Una nouă, modernă, ca în Europa, costă 3 milioane de euro. Noi am cerut 2,9 milioane de lei buget, în schimb am primit doar 1,4 milioane de lei. Nici măcar clădirea în care funcţionăm, veche de 100 de ani, nu o putem repara. Sunt infiltraţii şi are probleme“, a precizat directorul Muzeului Judeţean Botoşani, Lucia Pârvan. Despre condiţii de securitate speciale pentru exponate atât de valoroase nici nu poate fi vorba.
Sursa:
====================================================
==============================================================
=====================================================================
 
 
Slow Muse · 5000-3500 B.C.
 
Female Figurine (front and back), Cucuteni, Drăguşeni, 4050-3900 BC, Botoşani County Museum, Botoşani (Photo: Marius Amarie)
 

Anthropomorphic Vessel, Gumelniţa, Sultana, 4600-3900 BC, National History Museum of Romania, Bucharest (Photo: Marius Amarie)
 
John Noble Wilford has written a fascinating article in the Science section of the New York Times (its location in the paper is telling) about an exhibit currently on view at NYU’s Institute for the Study of the Ancient World. Entitled “The Lost World of Old Europe: the Danube Valley, 5000-3500 B.C.,” the show includes more than 250 artifacts from museums in Bulgaria, Moldova and Romania. These treasures are being shown for the first time in the United States and will be on view through April 25.
 
This is the culture that was of particular interest to the legendary archaeologist, mythologist and anthropologist Marija Gimbutas. Two of her books have been on my shelves since they were first published—The Language of the Goddess (published in 1989) and The Civilization of the Goddess (from 1991). Introduced to her work by Stephanie Hobart and Deborah Rose, I was stunned by the exquisite images of artifacts that she included in her publications, the likes of which I had never seen before.
 
Why was this culture so relatively unexplored, particularly when compared to our knowledge of Sumerian, Egyptian and Prehistoric Greek cultures? Part of Gimbutas’ explanation for this was encapsulated in her strong statements about who these people were. She promulgated a view that the culture of Old Europe was matristric (woman-centered), a term she invented, and that its stories were lost when androcratic (male-centered) cultures invaded the region. Her theories were controversial when she first made her case, and the controversy continues even now, 15 years after her death.
 
That ongoing debate is referenced in Wilford’s review of the show as well:
An arresting set of 21 small female figurines, seated in a circle, was found at a pre-Cucuteni village site in northeastern Romania. “It is not difficult to imagine,” said Douglass W. Bailey of San Francisco State University, the Old Europe people “arranging sets of seated figurines into one or several groups of miniature activities, perhaps with the smaller figurines at the feet or even on the laps of the larger, seated ones.”
 
Others imagined the figurines as the “Council of Goddesses.” In her influential books three decades ago, Marija Gimbutas, an anthropologist at the University of California, Los Angeles, offered these and other so-called Venus figurines as representatives of divinities in cults to a Mother Goddess that reigned in prehistoric Europe.
 
Although the late Dr. Gimbutas still has an ardent following, many scholars hew to more conservative, nondivine explanations. The power of the objects, Dr. Bailey said, was not in any specific reference to the divine, but in “a shared understanding of group identity.”
As Dr. Bailey wrote in the exhibition catalog, the figurines should perhaps be defined only in terms of their actual appearance: miniature, representational depictions of the human form. He thus “assumed (as is justified by our knowledge of human evolution) that the ability to make, use and understand symbolic objects such as figurines is an ability that is shared by all modern humans and thus is a capability that connects you, me, Neolithic men, women and children, and the Paleolithic painters in caves.”
 
Or else the “Thinker,” for instance, is the image of you, me, the archaeologists and historians confronted and perplexed by a “lost” culture in southeastern Europe that had quite a go with life back before a single word was written or a wheel turned.
 
Wherever you come out on the extrapolation of who these people were, the artifacts deserve much more attention than they have received previously. Hats off to NYU for mounting this exhibit.
 

Set of Twenty-one Figurines and Thirteen Chairs, Cucuteni, Poduri-Dealul Ghindaru, 4900-4750 BC, Neamţ County Museum Complex, Piatra Neamţ (Photo: Elena-Roxana Munteanu)
 

Zoomorphic Figures, possibly bulls, Gold, Varna, Varna, Grave 36, 4400-4200 BC, Varna Regional Museum of History (Photo: Rumyana Kostadinova Ivanova)
 
Sursa:
 
=====================================
================================================
===============================================================

miercuri, 19 februarie 2014

Underground Constructions. Subterranean Tunnels. Constructii uriase (tuneluri), in interiorul scoartei pamantului, la adancimi impresionante! Pierdute in negura istoriei oficiale. Timpul nu mai are rabdare! "ISTORIA OMENIRII va trebui rescrisă"! O concluzie sanatoasa! Dar... cine o va face?

 
TUNEL URIAŞ care leagă două ţări, descoperit de un arheolog:
"ISTORIA OMENIRII va trebui rescrisă"
 
PUBLICAT, Astăzi, la 21:53 / 18 februarie 2014
 
 
        Arheologul german Heinrich Kush a descoperit o rețea de tuneluri, veche de peste
12.000 de ani, care leagă Scoția de Turcia.
 
Descoperirea este una senzațională pentru că atunci când se vor descoperi mai multe elemente, istoria omenirii va trebui rescrisă, scrie efemeride.ro.
 
Descoperirea tunelului uriaș a fost efectuată imediat după ce misteriosul sit arheologic
de la Göbekli Tepe a fost supus unor cercetări amănunțite în 1994.
 
 
Arheologul german Heinrich Kush
a văzut că orașul antic este conectat la o rețea impresionantă de tuneluri și în acest fel a început explorarea lor. Concluzia a fost una de excepție, pentru că un tunel sau mai bine spus o imensă rețea de tuneluri traversează întreaga Europă, legând astfel Scoția de Turcia.
 
Se presupune că aceste tuneluri misterioase au fost săpate cu peste 12.000 de ani în urmă. Acest fapt schimbă radical perspectiva istoricilor asupra neoliticului, pentru că oamenii din acea vreme trebuiau să aibă nu doar unelte speciale, dar și viziune asupra modului de lucru.
 
Înălțimea tunelurilor este de circa 70 de centrimetri și pe alocuri există anumite zone de depozitare și refugiu. Această rețea imensă, de peste 1000 de tuneluri interconectate, este precum o autostradă din zilele noastre, pe care oamenii din neolitic o foloseau ori de câte ori aveau nevoie.

Sursa REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/tunel-urias-care-leaga-doua-tari-descoperit-de-un-arheolog-istoria-omenirii-va-trebui-rescrisa_1382663.html#ixzz2tiKN6mI9
 
==========================
==============================================================
 

Extensive Ancient Underground Networks Discovered Throughout Europe
11 June, 2013
(Part 1)
 
Archaeologists uncovered thousands of Stone Age underground tunnels, stretching across Europe from Scotland to Turkey, perplexing researchers as to their original purpose.
 
German archaeologist Dr Heinrich Kusch, in his book ‘Secrets of the Underground Door to an Ancient World’ revealed that tunnels were dug under literally hundreds of Neolithic settlements all over Europe and the fact that so many tunnels have survived 12,000 years indicates that the original networks must have been huge.
 
'In Bavaria in Germany alone we have found 700 metres of these underground tunnel networks. In Styria in Austria we have found 350 metres,' he said. 'Across Europe there were thousands of them - from the north in Scotland down to the Mediterranean.
 
The tunnels are quite small, measuring only 70cm in width, which is just enough for a person to crawl through. In some places there are small rooms, storage chambers and seating areas.
 
While many believe Stone Age humans were primitive, incredible discoveries such as the 12,000 year-old temple called Gobekli Tepe in Turkey and Stonehenge in England - which demonstrate advanced astronomical knowledge - indicate that they were not as primitive as many believe.
The discovery of a vast network of tunnels suggests that Stone Age humans were not just spending their days hunting and gathering.  However, the real purpose of the tunnels is still a matter of speculation. Some experts believe they were a way of protecting man from predators while others believe they were a way for people to travel safely, sheltered from harsh weather conditions or even wars and violence. However, at this stage scientists are only able to guess, as the tunnels have not yet revealed all their secrets of the past.
 
You may also like to read Part 1 of my research on Underground Cities and Networks worldwide, as well as Part 2 on incredible discoveries all around the World.
 
You can read Part 2 here: Discoveries of vast underground networks spanning countries and maybe even continents. - See more at: http://www.ancient-origins.net/myths-legends-europe-asia-americas/underg...
You can read Part 2 here: Discoveries of vast underground networks spanning countries and maybe even continents. - See more at: http://www.ancient-origins.net/myths-legends-europe-asia-americas/underg...
 
 
================  //  ================
 
 
Underground cities and networks around the World – Discoveries
(Part 2)
 
Recently in my article I mentioned how extensive underground networks of tunnels have been found throughout Europe. Here we explore some of the other remarkable underground discoveries that have occurred throughout the world.

Turkey
Derinkuyu in Cappadocia in Turkey is probably the largest underground city that has been discovered to date. It spans more than 8 levels going as deep as 80 meters with more than 600 entrances to the surface. Although the date the original city was built is unknown, the Turkish Department of Culture dates the city back to the 8th century BC.  It was made by the Phrygians, ancient Indo-European people, who worshiped the “Great Mother”, Cybele, as the Greeks and Romans knew her. The Phrygians developed an advanced culture, famous for its music and the legend of King Midas, a Phrygian King, who turned everything he touched into gold.

Why the city was built is still unknown, but what is known is that it was used by the Christians escaping persecution from the Roman Empire in the 2nd century AD. Cappadocia includes a huge number of underground tunnels and ‘cities’ and more and more are discovered every year.


Egypt
In Egypt, the Giza Plateau has an enormous underground system that is a combination of manmade caverns and tunnels as well as subterranean rivers and passages. Since 1978 the caverns have been mapped using ground penetrating radar with the explorations led by Dr Jim Hurtak who has supposedly entered massive chambers larger than our largest cathedrals. A few historians believe that the underground cave system in Giza, is the legendary ‘City of the Gods’, the massive underground city described by ancient writers Herodotus (5th century BC) and Strabo (1st Century AD). Herodotus wrote:
There I saw twelve palaces regularly disposed, which had communication with each other, interspersed with terraces and arranged around twelve halls. It is hard to believe they are the work of man. The walls are covered with carved figures, and each court is exquisitely built of white marble and surrounded by a colonnade. Near the corner where the labyrinth ends, there is a pyramid, two hundred and forty feet in height, with great carved figures of animals on it and an underground passage by which it can be entered. I was told very credibly that underground chambers and passages connected this pyramid with the pyramids at Memphis.
Furthermore, he spoke of the discovery of a multi-level megalithic metropolis under Giza that was 15,000 years old.

Many ancient writers supported Herodotus' record of underground passages connecting major pyramids and Lamblichus, a fourth-century Syrian representative of the Alexandrian School of mystical and philosophical studies, recorded information about an entranceway through the body of the Sphinx into the Great Pyramid:
This entrance, obstructed in our day by sands and rubbish, may still be traced between the forelegs of the crouched colossus. It was formerly closed by a bronze gate whose secret spring could be operated only by the Magi. It was guarded by public respect, and a sort of religious fear maintained its inviolability better than armed protection would have done. In the belly of the Sphinx were cut out galleries leading to the subterranean part of the Great Pyramid.  These galleries were so art-fully crisscrossed along their course to the Pyramid that, in setting forth into the passage without a guide throughout this network, one ceasingly and inevitably returned to the starting point.
Since the declassification of the ground penetrating radar, more and more underground systems have been discovered but not yet explored in various places around the world.

Wales
During the summer of 1998, cave explorers using scientific equipment were able to confirm that a linked cave system some 15 miles in length exists underground in North Wales.

South and Central America


In Guatemala, 800 kilometres worth of tunnels have been mapped underneath the Mayan pyramid complex at Tikal.  Researchers have suggested that this may provide an explanation for how half a million Mayans escaped the decimation of their culture.

In 2008 archaeologists in Mexico discovered eleven stone temples in underground caves including an underground road that Mayans believe that it was the road to the Mythical underworld city known as Xibalba as mentioned in the previous article.

North America
In April of 1909 there was a story in the Phoenix Gazette entitled ‘Explorations in Grand Canyon’ where a man named Kinkaid discovered several hundred underground rooms some of them containing artifacts such as weapons and instruments unknown to native Americans, Egyptian-like hieroglyphics, mummies and a Buddha-like statue.

In 1985 in an article in Search magazine, there was a story by a Naval officer saying that they found underwater tunnels that span several hundred miles.

China

In 1992, 24 man-made caves were discovered in China, displaying incredible craftsmanship that would have involved the excavation of 36,000 cubic meters of stone. The floor of the grotto was more than two thousand square meters with the tallest point exceeding 30 metres. There are no historical references of the caves and the reason why they were built is unknown.

Europe
In 2012 in Italy archaeologists found an underground pyramid shaped vault of Etruskan origins with a series of tunnels starting from that point probably extending deep inside the ground dated before 1000 BC. Carved stairs run down the wall deeper into other tunnels where another pyramidal structure was found.

In Naples, a labyrinth of several miles of tunnels lies below the city, an underground city that spreads below the old town with many myths and legends surrounding them.
In Malta a network of tunnels was found under the historic capital of Malta, Valleta. Myths say that the network of tunnels in Malta even includes underground cities.

Legends of ‘Gods’ building vast underground cities to be protected by events on the surface appear in the myths and legends of multiple different continents from Egypt to America to China.  Could that be the explanation for the thousands of tunnels, caves and underground cities around the world?  It seems to me that further research and exploration is needed to uncover just what these underground networks for used for, why they were built and by whom. Until then, their existence remains a mystery.

You can read Part 1 here.

By April Holloway

References
Derinkuyu in Cappadocia
Subterranean Tunnels, Underground Alien Bases
Mysterious Tunnels
Admiral Byrd’s Epoch-Making Discovery
Underground Constructions

 
===============================================
=============================================================
=======================================================================

VIDEO. Ancient Underground City in Turkey 300 feet deep, Reptilians - YouTube
Derinkuyu Underground City is an ancient multi-level underground city in the Derinkuyu district in Nevşehir Province, Turkey. It is on the road between Nevşehir and Niğde, at a distance of 29 km from Nevşehir. With its thirteen floors extending to a depth of approximately 85 m, it was large enough to shelter 30,000 thousands people together with their livestock and food stores. It is the largest excavated underground city in Turkey and is part of a network of several underground complexes found across Cappadocia.
http://mindsecrets2learn.blogspot.co.uk/
========================================================


=======================================
=============================================
=========================================================

vineri, 14 februarie 2014

ORDINUL DRAGONULUI. EXPLOZIV: Charles de România. Scenariu de lucru în cancelariile marilor puteri. Ep.1.


Ziua de Cluj, 27 octombrie 2011. EXPLOZIV: Charles de România. VIDEO.
Scenariu de lucru în cancelariile marilor puteri
 
Demersul atacurilor fără precedent la adresa regalităţii, realizate de preşedintele Băsescu în ultimele luni, încep să fie devoalate prin dezvăluiri uluitoare despre unul dintre scenariile elaborate în laboratoarele establishment-ului marilor puteri cu privire la România şi Bulgaria.

O posibilă revenire la monarhie a celor două ţări este luată ca variantă de lucru pentru viitor.

Prinţul moştenitor al Regatului Unit, care se pregăteşte să renunţe la tron în favoarea fiului său, William, ar putea deveni viitorul rege Carol al III-lea al României. SIE şi SRI în alertă maximă.


În 2006, Prinţul de Wales era invitat să devină şeful unui stat pe care l-a îndrăgit: România, scria un istoric britanic. În ultimele 6 luni, surse diplomatice au declarat pentru ZIUA de CLUJ că scenariul principelui străin este unul - printre multe altele - care continuă să fie discutat în mediile europene. În acelaşi timp, Casa Regală din România, înrudită cu cea din Regatul Unit, este atacată din toate poziţiile de preşedintele Băsescu, iar Prinţul Charles face pe Travel Chanel cel mai mare serviciu României: îşi descoperă descendenţa comună cu Vlad Ţepeş şi vorbeşte despre Transilvania, unde are câteva proprietăţi, ca despre o comoară unică în Europa. Associated Press merge mai departe când vorbeşte despre legăturile Prinţului de Wales cu fostul domnitor român: Charles devine "o miză în viitorul României".

Ideea unui principe străin în România apare pentru întâia oară în 2006 şi este redată de un reputat istoric. Conform surselor diplomatice ale ZIUA de CLUJ, posibilitatea este discutată şi acum în mediile europene înalte. Tom Gallagher, reputatul istoric şi publicist britanic, unul dintre specialiştii cu greutate în istoria României, nota într-un editorial din România Liberă, pe 30 iunie 2006, că a fost adresată o invitaţie Prinţului Charles de a "deveni şeful unui stat" pe care l-a îndrăgit, adică al României. Contextul era mai larg, în editorialul intitulat "Acarul Păun european", însă iată fraza completă: "Iar dacă, utopic vorbind, Alteţa Sa Regală (Prinţul Charles - n. red.) ar fi decis să renunţe la a mai aştepta ca mama sa să treacă la nefiinţă, ar fi învăţat româneşte şi ar fi hotărât să dea curs invitaţiei de a deveni şeful unui stat pe care l-a îndrăgit - vizitele sale regulare şi gesturile de protejare a unui patrimoniu deseori ameninţat - poate că se dovedea în final chiar cel mai bun domnitor de care România ar fi avut parte de la marele Carol I încoace". (Articolul mai poate fi găsit doar în formă tipărită, în arhiva electronică a României Libere nemaiexistând, cu toate că apar editorialele aceluiaşi autor din ediţiile din 29 iunie şi din 2 iulie 2006. Cel din 30 iunie 2006 nu mai este de găsit niciunde, cu nici un motor de căutare - n. red.).

Cea mai bună reclamă turistică a României....

...este acelaşi Prinţ Charles. Duminică, pe 30 octombrie, peste două zile, pe canalul de televiziune Travel Chanel, într-o serie de 4 episoade, va fi difuzat filmul "Wild Charpatia" (Carpaţii sălbatici). Filmul va fi tradus în 20 de limbi şi va putea fi vizionat în 119 ţări ale lumii. O avanpremieră a producţiei a avut loc în clubul bucureştean Luft Lounge, în prezenţa reprezentanţilor Casei Regale a României şi a ministrului Turismului, Elena Udrea. Producătorul principal al documentarului este Paul Lister, alături de fundaţia pe care o conduce, The European Nature Trust. Coproducătorul şi prezentatorul documentarului, Charlie Ottley, se aventurează în inima munţilor Carpaţi şi a pădurilor carpatine puţin cunoscute. Aceasta e poate ultima mare zonă sălbatică din Europa, unde trăiesc urşi, lupi şi râşi greu de zărit, conform capital.ro. În trailer-ul filmului, Charlie Ottley apare intervievându-l pe Prinţul Charles la reşedinţa acestuia din Scoţia, unde Prinţul de Wales arată că prin arborele său genealogic curge şi sângele lui Vald Ţepeş. "După ce am filmat o scenă foarte frumoasă în care am reuşit să surprindem păsări în sălbăticie chiar lângă casa pe care Prinţul Charles a restaurat-o în Valea Zălanului, am mers şi am vorbit cu el în Scoţia, la casa sa de lângă Belmont. Pe drum am condus printr-o zonă de sălbăticie, unde nu este nimic, nu sunt copaci, este foarte arid. În timpul documentarului puteţi vedea contrastul uimitor dintre ceea ce poţi vedea în România în comparaţie cu ce poţi vedea în Scoţia", a declara pentru gandul.info Charlie Ottley, prezentatorul şi coproducătorul "Wild Carpathia".



"Iubesc la România veşnicia ei. Un lucru atât de remarcabil. Este aproape ca în poveştile copilăriei. Oamenii de aici îşi doresc acest sentiment de apartenenţă la ţinuturile lor. Trebuie să redescoperim aceste trăiri, să ne reîntoarcem la ele, iar eu vreau să mă asigur că modul lor de viaţă va dăinui", a declarat Charles, Prinţul de Wales, un cunoscut susţinător şi promotor al valorilor româneşti. "Arborele meu genealogic arată că sunt descendentul lui Vlad Ţepeş, aşa că am ceva legături cu România", mai spune prinţul.

Associated Press: Charles este "o miză în viitorul României"

De altfel, biroul din Londra al Associated Press publica ieri, sub titlul "Prinţul Charles îşi clamează rudenia cu Vlad Ţepeş", următorul material: "Adevărul iese la iveală: Prinţul Charles este legat de Vlad Ţepeş. Succesorul tronului britanic spune că este legat de Vlad Ţepeş, crudul domnitor român din secolul al XV-lea, cel care a inspirat nuvela «Dracula» (1897), a lui Bram Stoker. El a făcut aceste comentarii în show TV, care urmează să apară pentru a-şi promova interesul în a proteja pădurile din Transilvania. Charles spune că genealogia arată legăturile sale cu Vlad Ţepeş, conferindu-i o miză în viitorul României. Prinţul militează de multă vreme pentru conservarea pădurilor şi şi-a cumpărat o casă în Transilvania. Într-o vizită de la începutul anului în România, prinţul a numit Transilvania o comoară naţională datorită peisajelor nealterate şi a tradiţiilor agricole de secole."

Cu Transilvania în sânge: stră-stră-străbunica e din zonă

"Transilvania este probabil în sângele meu", a afirmat Prinţul Charles, care a spus că apreciază Transilvania ca fiind "un ţinut special", informa Mediafax în mai 2008, cu ocazia unei vizite a prinţului. Charles a spus că stră-stră-străbunica lui, Contesa Claudia Rhedley, este înmormântată în Mureş, iar de la Saschiz va merge la mormântul acesteia, la Sângeorgiu de Pădure, ca să depună flori. Prinţul Charles a spus că, dincolo de legătura de familie, are un interes special pentru acest ţinut, mai ales pentru zona Carpaţilor "care este aproape neatinsă". Prin Fundaţia "Mihai Eminescu", Prinţul Charles finanţează restaurarea mai multor edificii arhitectonice ale Transilvaniei, asigurând o parte dintre fondurile pentru restaurarea Palatului Banffy din Bonţida.



Orice e posibil, dar trebuie referendum

În opinia contemporaneistului Virgil Ţârău, conferenţiar universitar în cadrul Catedrei de Istorie Contemporană şi Relaţii Internaţionale de la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB), orice modificare a formelor de exercitare a puterii trebuie să urmeze căile contituţionale, inclusive cele de modificare a legii fundamentale, prin referendum. "Acum există un mecanism constituţional. Forma de guvernământ a fost decisă în 1991 prin Constituţie şi tot acolo sunt şi mecanismele de modificare a acesteia, însă este obligatoriu apoi referendumul. E în puterea unui popor a-şi alege forma de guvernare, inclusiv monarhia", a apreciat istoricul clujean. În opinia sa, un principe străin - idee pe care o vede drept scenarită - se înscrie aceleiaşi voinţe a poporului, prin referendum.

Succesiunea există

Rectorul UBB, profesorul Andrei Marga, susţine că aducerea unui principe străin s-a consumat odată şi ea a produs deja o succesiune. "Aducerea unui principe străin în România s-a produs prin venirea lui Carol I, care a produs deja o succesiune, aşa că nu ştiu cum s-ar ieşi din ea", a precizat rectorul. El a opinat însă că în România ar trebui să fie tratată problema formei de guvernământ. "În Italia, de exemplu, a fost luată o decizie în materie. La noi a fost amânată după 1989. Cred că ar trebui ca România să ia o decizie în acest sens, dacă poporul vrea republică ori monarhie", a conchis rectorul UBB.

Case Regale înrudite

Prinţul de Wales este rudă cu Regele Mihai I al României, care este verişor de gradul al III-lea cu Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii.

Băsescu, atac din senin la rege

Pe 22 iunie 2011, aparent fără nici un context care să prevadă acest lucru, preşedintele Traian Băsescu ataca extrem de virulent Casa Regală Română, într-o emisiune la B1 TV. "Continuăm să considerăm că abdicarea Regelui Mihai a fost un mare act patriotic? Nu, a fost un mare act de trădare a interesului naţional al României", a afirmat Băsescu. Acesta a mai spus că, pentru toată lumea, generalul Ion Antonescu rămâne responsabil de holocaustul împotriva evreilor şi ţiganilor, însă toată lumea uită că România avea un şef de stat. "Pentru toată lumea Antonescu rămâne responsabil de holocaustul evreilor şi ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, dar nimeni nu spune că Statul Român avea un şef de stat atunci, ăsta era doar premier", a declarat Băsescu.

"Unora le dăm averile, iar pe alţii îi considerăm criminali de război. Şeful de stat şi premierul, doar fiindcă unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare, îl iertăm de toate păcatele", a conchis preşedintele, referindu-se la Regele Mihai I. O a doua referire la Regele Mihai a fost făcută de preşedintele Băsescu cu o zi înaintea împlinirii vârstei de 90 de către Majestatea Sa, zi ce a coincis cu invitarea sa în Parlamentul României, după mai bine de şase decenii. Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu va participa la eveniment pentru că nu are motiv. În ceea ce priveşte un eventual mesaj al şefului statului cu această ocazie, replica sa a fost fără echivoc. "Un mesaj care să spună ce?", s-a întrebat Băsescu. În opinia sociologului Mircea Comşa, atacurile lui Băsescu la adresa regelui nu ţin de o "teamă" de o eventuală restaurare monarhică. "Au fost măsurători de-a lungul vremii, însă populaţia cu vederi pro-monarhice este limitată undeva la 10%, cu diverse variaţii în funcţia de institutele de sondare. Deci nu cred că există o susţinere pentru monarhie în sensul preluării puterii", a afirmat Comşa. Sociologul pune atacurile lui Băsescu mai degrabă pe seama raţiunilor electorale ori "altele, care nu ţin de sociologie". "Probabil că preşedintele nu ar vrea să fie considerat un susţinător al monarhiei, fie sunt legate (atacurile - n. red.) de alte considerente, ce nu ţin de sociologie", a declarat Comşa.

Încă un atac la regalitate

A doua zi după discursul regelui, autointitulatul prinţ Paul de România - nerecunoscut ca atare de Casa Regală - a continuat atacurile, într-o scrisoare deschisă: "Aţi folosit cuvinte mari şi frumoase, unele aşezate interesant, chiar poetic, altele cu tâlc, în nişte fraze care ar trebui să rămână în memoria acestui popor. Însă, înainte de orice, din sumele anilor pe care v-aţi grăbit să-i socotiţi şi în care spuneţi că aţi servit naţiunea română, trebuie să scădem cei 50 de ani de comunism în care nu aţi făcut nimic pentru acest popor, în afară de a le transmite un Crăciun Fericit sau un Paşte Fericit!", scria Paul, citat de Hotnews. El este nepotul nelegitim al Regelui Carol al II-lea - este fiul lui Carol Mircea Grigore de Hohenzollern (fiu nelegitim al lui Carol al II-lea şi fratele vitreg al Regelui Mihai), potrivit aceleaşi surse. De altfel, pe Băsescu şi pe Paul de România îi mai uneşte ceva: preşedintele a botezat un copil de-al lui Paul anul trecut...

(D.P.)

 Cale regală pentru România?



Jubileul special al împlinirii de către Regele Mihai a vârstei patriarhale de 90 de ani a prilejuit o mare emoţie patriotică şi a evidenţiat un consens naţional privind importanţa istorică a Monarhiei în formarea şi consolidarea naţiunii române moderne. Boicotarea acestei sărbători de către puterea executivă - guvern plus preşedinte - a relevat şi o mare dezbinare istorică, cum preciza agenţia Reuters.

Preşedintele Traian Băsescu l-a atacat cu multă vehemenţă pe Regele Mihai în ultima vreme, l-a acuzat de trădare a ţării prin actul său de abdicare de la 1947, l-a numit slugă la ruşi. Această atitudine anti-regală vindicativă şi agresivă a produs oprobiu în opinia publică, dar a şi mobilizat loialiştii băsişti, care au încercat să reanimeze şi să capitalizeze resentimentele populiste anti-monarhice pe care le credeam îngropate de la începutul anilor ‘90. Preşedintele şi câţiva sicofanţi au trecut apoi de la argumentele pseudo-istorice ale unei aşa-zise vinovăţii regale la acuzaţia că Regele ar fi manipulat de jocuri politice ale opoziţiei. L-a atacat furibund, disproporţionat pe Prinţul Duda pentru că ar submina Constituţia României, scoţând din context nişte remarci inofensive făcute într-o emisiune de televiziune. De unde atâta venin împotriva unui prinţ consort care a avut o tentativă de candidatură la Preşedinţie în 2009? Chiar dacă acesta ar avea o influenţă disproporţionată asupra regelui, de ce să rişti prin mârlănie şi lipsă de respect faţă fostul suveran să stupefiezi marea majoritate a celor cu opţiuni republicane? Evenimentul Zilei a lansat chiar un scenariu elucubrant privind ziua de naştere a regelui, 25 octombrie, cum vechii duşmani ai preşedintelui ar încerca o lovitură de stat parlamentară folosind prilejul alocuţiunii regale către Camerele Reunite ale Parlamentului, pentru a reinstaura monarhia. Regizorii sunt mogulul Dan Voiculescu în cârdăşie cu liberalii, care au avut ideea şi iniţiativa invitării regelui în parlament.

Emil Hurezeanu, singurul jurnalist aflat în suita Regelui Mihai în timpul vizitei istorice de Paşti din 1992, povestea la Realitatea TV că în 1992 au existat propuneri venite dinspre nişte generali ca Mihai să încerce un puci şi să preia puterea. Regele i-a refuzat politicos, din respect pentru democraţia şi Constituţia ţării. Ştiu din surse confidenţiale sigure că lideri politici importanţi cu vederi pro-monarhie au încercat să-l convingă pe Mihai I de oportunitatea pregătirii Prinţului Nicolae, nepotul său, fiul Principesei Elena, pentru destinul de prinţ moştenitor al dinastiei. Era un proiect important care implica aducerea prinţului în România, instruirea lui aici, naturalizarea, familiarizarea lui cu realităţile româneşti, cu poporul. Exista un precedent, Boris Elţin. Liderul rus cu origini comuniste a luat singur iniţiativa de a-i cere Marelui Duce Vladimir, descendent al Familiei Imperiale a Rusiei, să-l trimită pe nepotul său să studieze la Academia Navală de la Sankt Petersburg şi să devină un rus adevărat. Mihai sau poate membrii influenţi ai familiei şi anturajului au fost refractari şi la acest proiect. A existat o ipoteză lansată în mass-media că adversitatea obstinată a lui Băsescu la adresa regelui s-ar datora accesului privilegiat al şefului statului la un document sau mai multe recent declasificate sau încă nu din arhivele unor sevicii secrete, fie ele FSB, fost KGB sau MI 5 sau 6 britanice, care l-ar incrimina pe rege mai mult sau mai puţin subiectiv privind un aspect sau altul al carierei sale.

Posibil, nici un rege nu e înger, dar nu e destul pentru preşedinte să se pună în răspăr cu consensul importanţei istorice a lui Mihai prin prisma actului de la 23 august 1944, în urma căruia am întors armele împotriva Germaniei naziste, şi să sfideze respectul unanim de care se bucură în Vest şi Est ultimul şef de stat supravieţuitor din Al Doilea Război Mondial. Discursul regelui din faţa Parlamentului, simplu, concis, dar şi penetrant, plin de idei politice privind marile probleme ale statului şi societăţii româneşti a generat ecouri excepţionale în ţară şi în afara ei. Un contestatar al regalităţii ca Ion Cristoiu scria că a fost un discurs al unui monarh în exerciţiu, nu un mesaj jubiliar la 90 de ani, încercând astfel din nou să întărească ipoteza unei conspiraţii politice, cu dedesubturi oculte. Sociologul Vasile Dâncu scria că monarhia nu are nici un viitor politic în România, e doar resuscitarea unei nostalgii identitare şi că sondajele de opinie arată că doar 12% din romîni ar avea sentimente monarhiste.

Toată presa mondială a reflectat generos momentul istoric, de la New York Times la Izvestia. Nu s-a mai scris atât de mult şi pozitiv despre România într-o singură zi, de mult timp. Cotidianul Le Monde dedica o pagină întreagă regelui numindu-l Omul Săptămânii, The Economist de la Londra scria însă că, din nefericire, e prea puţin, prea târziu, despre destinul tragic al unui rege nefericit aplaudat acum de membrii unei clase politice care după Revoluţia din decembrie 1989 l-au hulit, l-au ponegrit, despre tânărul rege ostatic al lui Antonescu, apoi al comuniştilor, care la maturitate a fost copleşit de dominanţa matriarhală din jurul său, alienat de tatăl său, care îi insuflase o educaţie regală, şi dăruit doar cu fete. Presa internaţională a subliniat la unison boicotul actualei puteri al jubileului regal. Au fost alături de rege regele şi regina Suediei, regina Spaniei, Marea Ducesă Maria a Rusiei, regele Simeon al II-lea al Bulgariei, prinţul moştenitor al Serbiei, Alexandru al II-lea. La dineul regal, la stânga lui Mihai a stat Prinţesa Muna a Iordaniei din dinastia haşemită, foarte apropiată elitelor diplomatice şi de securitate de la Washington şi Ierusalim.

Au participat la festivităţile regale mult mai mulţi ambasadori şi diplomaţi decât anunţaseră iniţial, care au afişat însemnele plenipotenţiare ale statutului lor de reprezentanţi oficiali ai statelor lor. De unde frica şi panica lui Băsescu? Chiar crede sincer că Dan Voiculescu sau chiar Călin Popescu Tăriceanu îl pot manipula pe rege în jocurile politice ale opoziţiei? Printre cei mai influenţi sfetnici ai celui mai longeviv cap încoronat în viaţă se află Jonathan Eyal, politolog reputat, fost profesor la Oxford, născut în România, fluent în limba română, cel mai important specialist britanic în afacerile politico-militare ale Europei de Est, şeful departamentului de securitate internaţională al RUSI, institutul de geo-politică şi strategie al forţelor armate regale britanice. Cert este că ziua de 25 octombrie relansează o dezbatere privind legitimitatea alternativei monarhice pentru România şi developează pregnant incertitudinea constituţională a republicii semi-prezidenţiale în care trăim.

Este greu să fii rege în România, scria The Economist, dar eu cred că e foarte nesustenabil să fii şi republican, când republica este o creaţie a statului-marionetă sovietizat care a uzurpat Regatul României în 1947. Poate Băsescu trepidează datorită zvonurilor recente despre reactivarea în culisele puterii euro-atlantice a scenariului unei restauraţii monarhice în România cu vărul de gradul IV al lui Mihai, Prinţul Charles de Wales, pe tron. Această ipoteză lansată prima oară de Tom Gallagher în 2006 are darul să înfierbânte imaginaţia politică autohtonă şi să răstoarne clişeele abulice ale inadecvării şi caducităţii monarhiei pentru ţara noastră. Prinţul moştenitor al Regatului Unit al Marii Britanii ar putea deveni Regele Carol al III-lea al României. Coincidenţă sau nu, se întâmplă ca în orele în care scriem aceste rânduri presa britanică să dezvolte o depeşă Associated Press despre dezvăluirea legăturii de sânge dintre Charles şi domnitorul Valahiei Vlad al III-lea, cunoscut şi ca Ţepeş. Moştenitorul Coroanei Britanice afirmă că această genealogie legitimează legăturile sale profunde cu România şi îi conferă o miză în viitorul nostru. Prinţul de Wales este dedicat profund patrimoniului natural şi istoric al României.



El a manifestat o reverenţă sensibilă faţă de spiritualitatea noastră. A făcut mai multe pelerinaje la mănăstiri ortodoxe din Bucovina şi Oltenia. A declarat recent că în Transilvania există o relaţie unică şi extraordinară între ecosistemul natural şi sistemul cultural uman. Această simbioză, a spus Alteţa Sa, este extrem de importantă pentru că oamenii au nevoie acum, mai mult ca niciodată, de acest sens al apartenenţei, identităţii şi comunităţii. Istoricul Doru Radosav crede că înrudirea între sângerosul prinţ valah şi Casa de Windsor vine pe filiaţiile matrimoniale ale nobilimii transilvane şi regalităţii maghiare. Vlad, născut la Sighişoara, a fost căsătorit prima oară cu o prinţesă Bathory, apoi cu o membră a clanului Szilagy, iar a treia soţie a fost o verişoară a Regelui Matei Corvin. Într-un discurs ţinut în Anglia în aprilie 1989, Charles a criticat aspru politica lui Ceauşescu de sistematizare a satelor, afirmând că are şi o implicare personală pentru că strămoaşa sa, Claudina Rhedey, are mormântul la Sângeorgiu de Pădure.



Ziarul Daily Mail scrie astăzi că mai există o caracteristică împărtăşită de familia regală britanică cu legendarul Vlad: o boală, porfiria, o carenţă sanguină de fier, care ar sta în spatele mitului vampirismului. Există şi legături oculte prin genealogia societăţilor secrete între Vlad Ţepeş, cel imortalizat ca Dracula, şi dinastiile britanice. Sir Laurence Gardner, istoric şi genealogist scoţian, afirmă că voievodul român a fost alături de Sigismund de Luxemburg, Împăratul Romano-German, fondatorul Ordinului şi Curţii Dragonului Regal şi Imperial. Creată după formarea Ordinului Templier, această fraternitate avea scopul să unifice puterea aristocraţiei sub egida Sfântului Imperiu Romano-German împotriva puterii pontificale a Vaticanului. Sângele albastru al Europei este departe de a fi impotent. Ordinul Dragonului este legat direct de Consiliul European al Prinţilor, o organizaţie de elită a nobilimii europene care a participat la crearea think-tankului Bilderberg. Se spune că majoritatea preşedinţilor ameicani s-ar înrudi cu regalitatea britanică sau franceză. E o teorie controversată, susţinută de Burke's Peerage & Baronetage, numită şi "biblia aristocraţiei", un breviar al genealogiilor nobiliare şi dinastice din Marea Britanie şi Irlanda, care acoperă ultimele sute de ani. În cazul actualului ocupant al Casei Albe, Barack Obama, Robert Barrett, genealogist britanic, scrie în numărul din 3 martie 2008 al revistei People că mama preşedintelui, Ann, este înrudită cu Walliss, ducesă de Windsor.

Pe site-ul infowars.com se scrie că atât John Kerry, cât şi Bush, candidaţi la prezidenţiale în 2004, membri ai ordinului Skull and Bones, creat la Universitatea Yale, sunt descendenţi ai lui Vlad Ţepeş. Revenind în zone mai profane, Casa Regală a României se înrudeşte cu Dinastia Windsor pe două direcţii. Regina Maria, bunica lui Mihai, soţia regelui Marii Uniri, Ferdinand, a fost principesă de Edinburgh, fiica lui Alfred de Saxa - Coburg Gotha, al doilea fiu al Împărătesei Victoria. Mama reginei noastre a fost Marea Ducesă Maria, fata ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

Şi pe linie maternă, Mihai se trage din Victoria. Aceasta a fost o adevărată cloşcă a monarhiilor europene. Radosav mai crede că monarhia poate fi o soluţie pentru România datorită faptului că dinastiile au fost primul liant al unei Europe unite, o prefigurare a Uniunii de azi, prin natura lor de reţea, simbiotică şi rizomatică. Am mai avea nevoie de monarhie, spune el, pentru că regele este unificator, el emană doar iubire şi generozitate faţă de cetăţeni, nefiind produsul unui proces electoral adversativ, atât de coroziv în România. Radosav a încheiat în legătură cu această filieră româno-britanică: "Discursul regelui a fost de Oscar, în continuarea nunţii foarte abil înscenate a unui adevărat urmaş la tron, a Prinţului William, care, ca şi jubileul regal de la Bucureşti, reenergizează ideea monarhică. În spatele ambelor evenimente se ghiceşte un marketing dinastic măiestrit elaborat."

Ultima oră: Printul Charles vrea să salveze pădurile lui Dracula

Prinţul de Wales s-a alăturat unei campanii de salvare a "pădurilor de poveste" din România, amintind tuturor că arborele său genealogic coboară până la Vlad Ţepeş. Misterioasele păduri ale Munţilor Carpaţi, care odinioară au inspirat legendele cu vampiri, sunt printre ultimele zone de sălbăticie din Europa rămase virgine, notează The Telegraph.

by Mihai HUREZEANU
http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/exploziv-charles-de-romania-video--76935.html

Click here:

Prince Charles

Elisabeta a II-a

Wild Carpathia

Discovering Romania

===============================================================
=====================================================
=======================================

miercuri, 12 februarie 2014

26. Potopul. Secretele zeilor. Ep.4/Sfarsit. By KLAUDYU

 
Dacă Luna a fost adusă pentru a împiedica lumina Soarelui să ajungă pe Pământ, această eclipsă totală ar fi însemnat o lungă perioadă de întuneric. Multe popoare au păstrat în amintirea lor colectivă această perioadă de întuneric, înainte de Potop. Dispariţia Soarelui nu era ceva obişnuit, iar oamenii acelor timpuri au încercat să-şi explice acest fenomen în cele mai colorate moduri.
 
În The Mythology of South America, John Bierhorst scria că tribul pehuenche din Ţara de Foc asociază Potopul cu o perioadă de întunecime prelungită:
Soarele şi Luna au căzut de pe cer şi lumea a rămas astfel fără lumină, până când, în cele din urmă, doi condori uriaşi au adus Soarele şi Luna înapoi pe cer”.

 
Indienii toba din regiunea Gran Chaco din America de Sud spun că marele îngheţ a fost însoţit de o beznă adâncă. Unul dintre bătrânii neamului toba declara că „în vremea îndelungatei bezne, Soarele a dispărut cu totul şi oamenii au murit de foame. Când li s-au sfârşit merindele, au început să-şi mănânce copiii. Până la urmă, au murit cu toţii”, mai puţin semi-divinul Asin şi cei cărora le-a oferit focul.
 
Popol Vuh a mayaşilor spune că „faţa Pământului s-a întunecat”. Mai spune şi că aceasta a fost o vreme când „Soarele şi Luna îşi acoperiseră feţele”. Alte surse mayaşe susţin că acest eveniment a avut loc
pe vremea străbunilor. Pământul s-a întunecat (…) S-a întâmplat că Soarele încă mai era luminos şi limpede. Apoi, la amiază, s-a întunecat”.

 
Pentru popoarele din Anzi, înainte de venirea zeului Viracocha, Pământul fusese azvârlit în beznă datorită dispariţiei Soarelui.Omenirea trăia în dezordine; mulţi umblau goi, ca sălbaticii; nu aveau case şi nici alte locuinţe decât peşterile, de unde porneau şi adunau orice găseau de mâncare prin preajmă”. După Potop, Viracocha a schimbat toate aceste lucruri, oferindu-le oamenilor tehnicile şi cunoştinţele necesare unei vieţi civilizate şi productive.
 
Într-o legendă consemnată de Blas Valera, primul monarh incaş, Manco Capac, era fiul Soarelui. Când mama sa a fost cuprinsă de durerile facerii, în lume s-a făcut întuneric. Soarele a apărut din nou pe cer doar după ce s-a născut Manco Capac. După ce a vizitat oraşul Cholula în 1585, călugărul Diego de Duran a notat în Historia antiqua de la Nueve España ce a aflat de la un bătrân venerabil din oraş, despre care se spunea că avea peste o sută de ani: „la început, acest loc se afla în beznă şi în întuneric”. După aceea, „au apărut nişte uriaşi diformi, care au luat Pământul în posesiune”.
 
Montesinos spunea că în timpul domniei celui de-al doisprezecelea rege incaş, zeul Illa Tici Vira Cocha a nimicit uriaşii, apoi a ascuns Soarele pentru scurt timp:timp de douăzeci de ore nu a mai fost Soare”. După rugăciuni şi sacrificii, astrul zilei a reapărut, iar regele a reintrodus vechile legi şi ritualuri de venerare.
 
În Epopeea lui Ghilgameş, nemuritorul Utnapiştim povestea căun val de deznădejde s-a înălţat spre cer, când zeul furtunii (Enlil) a prefăcut lumina zilei în întunecime, când a sfărâmat ţinutul ca pe un ulcior”.
 
În Bundahish, când Angra Mainyu a trimis „îngheţul pustiitor şi necruţător”, a stăpânit „a treia parte din cer, împânzind-o cu întunecime”.
 
Un mit norvegian spune că un lup tânăr a fugărit Soarele, pentru a-l lua în stăpânire. Soarele a fost ajuns în cele din urmă şi
razele sale strălucitoare s-au stins una câte una. El a dobândit o nuanţă roşie, ca de sânge, apoi a dispărut cu totul. Drept urmare, lumea a fost acoperită de o iarnă cumplită. Furtunile de zăpadă s-au pogorât din toate unghiurile zării”.
Acest episod a avut loc înainte de Potop.
 
În Egiptul antic se credea că, în timpul luptei dintre Seth şi Horus, zeul-Soare Ra a refuzat să mai iasă din camera sa, lăsând lumea în beznă. A fost convins să se răzgândească de către fiica sa, Hathor, care l-a binedispus dansând goală în faţa lui şi gâdilându-l. Acelaşi mit se întâlneşte şi în Japonia, unde zeiţa Soarelui Amaterasu-omikami s-a retras într-o grotă cerească, enervată fiind de fratele său, Susano-o. Deoarece lumea era cuprinsă de întuneric, zeii au încercat să o convingă pe Amaterasu să-şi reia locul pe boltă. Singura care a reuşit acest lucru a fost zeiţa Ame-no-Uzume-no-Mikoto, care a înveselit-o pe Amaterasu printr-un dans distractiv şi obscen, în timpul căruia s-a dezbrăcat complet.
 
În miturile greco-romane, Phaeton, fiul titanului Soarelui, Helios, şi al oceanidei Clymene, a furat carul solar. Însă nu a putut ţine caii în frâu şi, prin urmare, Soarele „s-a repezit în jos cu mânie ca un meteor”. Pentru a preveni un dezastru planetar, Zeus l-a ucis pe Phaeton cu un fulger. Cuprins de durere, Helios a refuzat să mai apară pe cer cu carul său. Într-un final a fost convins de zei să nu lase lumea în întuneric şi să-şi reia locul. În Meteora, Aristotel scria că „stelele au căzut din cer în timpul prăbuşirii lui Phaeton”. Grecii şi romanii antici susţineau că această întâmplare a avut loc înaintea Diluviului lui Deucalion.
 
Cine a adus Luna aici pentru a provoca o eră glaciară? Strămoşii noştri spun că zeii. Dacă ei sunt răspunzători pentru acest lucru, care ar fi motivul lor? Miturile susţin că „marele îngheț”, apariția Lunii, dispariția Soarelui și Potopul au avut loc în timpul celui de-al doilea mare război al zeilor, numit Ragnarok de scandinavi sau Gigantomachia de greci. Se pare că armata lui Marduk era superioară celei a lui Enlil, miturile din întreaga lume relevând că el a câștigat primele lupte.
 
Spre deosebire de primul război al zeilor, pierdut de Enki din cauza inferiorității numerice, Marduk avea acum în subordine Veghetorii, semizeii și oamenii, numărul lor ridicat oferindu-i un avantaj consistent în fața unchiului său. Pierzând luptă după luptă, Enlil se vedea în fața înfrângerii totale. Singura soluție pentru victorie era reducerea armatei dușmanului său. Cum nu se putea înfăptui acest lucru prin luptă dreaptă, Enlil a apelat la soluții alternative.
 
Prima a fost crearea erei glaciare prin aducerea Lunii și interpunerea ei între Pământ și Soare. Cum „frigul cel mare” nu părea să aibă efecte vizibile, Enlil le-a trimis pământenilor viruși, acele „boli, epidemii, ciumă și holeră”, însă cei mai afectați erau oamenii, nicidecum semizeii și Veghetorii. Nici frigul, nici foametea și nici virușii nu atingeau Veghetorii și pe copiii acestora, așa că Enlil a recurs la soluția finală: înecarea tuturor printr-un Potop.
 
Dacă Epopeea lui Atra-Hasis afirma că zeul s-a arătat nemulțumit de înmulțirea oamenilor, nu înseamnă că era deranjat de zgomotele lor făcute în timpul împerecherilor, așa cum susține și Epopeea lui Ghilgameș, ci de creșterea numărului lor. Prin urmare, seria lui de pedepse îndreptate asupra Pământului avea doar rolul de a distruge armata lui Marduk. Bănuim că nu i-a fost ușor să ia această hotărâre însă, de obicei, în timp de război nu există reguli. Anu și Ninhursag au acceptat propunerea lui Enlil, hotărând declanșarea Potopului. Acesta s-a realizat prin înlăturarea Lunii din calea Soarelui, ceea ce a dus la brusca încălzire globală din mijlocul erei glaciare, de acum treizeci – treizeci și cinci de milenii. Enki a fost obligat să jure că nu va dezvălui acest „secret al zeilor” însă zeul înțelepciunii nu putea să nu găsească un subterfugiu.
 
Jurământul îl oprea să le împărtășească oamenilor secretul, nu însă și unui obiect. Astfel încât, în Epopeea lui Ghilgameș, Enki l-a înștiințat pe Utnapiștim printr-un vis de sosirea Potopului. Însă nu direct, ci vorbind cu pereții casei acestuia: „Casă de trestii, casă de trestii! Perete, o, perete, dă-mi ascultare, casă de trestii, perete, cugetați! Omule din Șurrupak, fiu al lui Ubara-Tutu, dărâmă-ți casa ta și clădește o corabie; părăsește averile și ai grijă de viața ta, disprețuiește bogățiile lumești și mântuiește-te pe tine doar! Dărâmă-ți casa, așa cum îți spun eu, și întocmește-ți o corabie. Aici ai măsurile corabiei, cum trebuie să o făurești; lungimea ei să fie deopotrivă cu lărgimea ei, puntea ei să fie acoperită ca bolta ce acoperă adâncimile, apoi ia în corabie sămânță din toată făptura vie”.
 
Întrebat de Utnapiștim ce le va spune oamenilor care îl vor vedea că ridică ditamai corabia, Enki i-a răspuns: „Spune-le lor următoarele: am auzit că Enlil este înfuriat pe mine și nu mai cutez să umblu prin ținutul acesta, nici să trăiesc în cetatea asta; mă voi coborî spre limanul mării, ca să locuiesc împreună cu Ea, stăpânul meu. Dar peste noi revărsa-va ploaie de bogății: pești mari, păsări din cer, ca și tot rodul de viețuitoare ale mării. Seara, Călărețul Norilor de furtună va aduce grâu, în șuvoaie!”. Ultimile fraze subliniază acea perioadă de foamete, datorată erei glaciare, amintită și de alte legende. Pentru a rupe „blestemul Pământului” și a primi hrană, oamenii din Șuruppak chiar l-au ajutat pe Utnapiștim să-și construiască ambarcațiunea.
 
Epopeea lui Atra-Hasis descrie aceeași întâmplare într-un mod identic. Enki l-a chemat pe slujitorul său devotat, Atra-Hasis, punându-l să stea în spatele unui scut de trestie. Apoi, pretinzând că vorbește cu scutul, a spus:
 
Scut de trestie,
Bagă de seamă la ceea ce-ți spun.
Toate casele oamenilor și toate orașele,
De o furtună mare vor fi măturate.
Sămânța omului atunci va dispărea…
Aceasta-i ultima lege,
Cuvântul Adunării Zeilor,
Cuvântul rostit de Anu, Enlil și Ninhursag”.
 
Enki și-a sfătuit slujitorul credincios să construiască o corabie. Când acesta i-a spus „dar eu n-am mai făcut o corabie niciodată… fă-mi desenul pe pământ să pot vedea cum”, Enki i-a oferit instrucțiuni precise, dimensiunile și modul de construcție. Pentru curioși, Atra-Hasis a folosit ca motiv al construirii „vasului pentru Apsu” faptul că urma să plece în lăcașul lui Enki, pentru a scăpa de mânia lui Enlil, întocmai ca Utnapiștim.
 
După ce a terminat de construit arca, Utnapiștim / Atra-Hasis și-a îmbarcat rudele, toate felurile de animale şi mulţi meşteşugari. Momentul în care el însuși trebuia să intre în corabie era unul precis:
Când Șamaș,
Care poruncește un cutremur la apusul Soarelui,
Va ploua din cer cu erupții,
La bordul corabiei să te sui,
Și bine intrarea s-o închizi”.
 
Acest semn pe care trebuia să îl aștepte Utnapiștim reprezintă sosirea lui Marduk / Șamaș, care pare să lanseze un atac aerian dezastruos împotriva lui Enlil („va ploua din cer cu erupții”), asemănător celui descris în Ramayana („sute de meteoriți căzând din cer”), ce va zgudui pământul („poruncește un cutremur”). Acest atac al lui Marduk coincide cu începutul Potopului și reprezintă ultima bătălie
din cel de-al doilea mare război al zeilor, consemnată în multe legende ale lumii.
 
planeta_ufo_by_juantelos-d268k7c
De altfel, în Epopeea lui Ghilgameș, începutul Potopului pare a descrie o luptă între cele două tabere rivale de divinități: „La primele licăriri ale zorilor (când Luna a fost înlăturată din calea Soarelui), un nor negru (nava lui Enlil) s-a ivit în slava cerului, tuna acolo unde Adad, stăpânul furtunii (Enlil), călărea pe nori.
 
Peste dealuri și câmpii, zeii Șullat și Haniș, crainicii Furtunii, o călăuzeau. Apoi zeii din hăurile Infernului (Veghetorii) se ridicară. Nergal (Marduk) deschise zăgazurile apelor din lumea de dincolo, Ninurta, stăpânul războiului, deschise canalele, iar cei șapte judecători ai Infernului, Anunnaki (căpeteniile Veghetorilor), înălțară torțele lor, aprinzând toată țara cu flacăra lor strălucitoare (au lansat arme asemănătoare rachetelor).
 
Un strigăt de deznădejde urcă la ceruri când zeul Furtunii a înlocuit lumina zilei cu întunericul (descriere identică cu cea din Ramayana, unde „un disc negru acoperi Soarele” și „numaidecât, ziua fu înlocuită de un întuneric total”), când a sfărâmat tot ținutul ca pe un vas de lut. O zi întreagă vijelia a bântuit cu furie, s-a năpustit peste lume ca valurile unei oști atacatoare. Nimeni nu mai putea să-și vadă propriul frate, nu mai era chip să zărești din cer oamenii”.
 
Înainte de revărsarea apelor, Pământul a fost trecut prin foc, datorită armelor teribile, nucleare, folosite de combatanți. În Theogonia lui Hesiod, „o mare parte din Pământul uriaș fu pârjolită de aburii cumpliți, topindu-se cum se topește tabla încinsă de meșteșugul omului”. În Ramayana, „sulițele, securile, scuturile se învolburau. Un fum stăruitor și gros ca noroiul înăbușea oamenii și animalele care încercau să iasă pe străzi”. Indienii hopi spun că „prima lume a fost distrusă, ca pedeapsă pentru ticăloşia oamenilor, de către un foc a-toate-nimicitor, care a venit de sus şi de jos. În mitologia scandinavă, „uriașul Surt a dat foc întregului Pământ; universul nu mai era decât un cuptor imens.
 
19564756
 
Flăcările țâșneau din crăpăturile stâncilor; peste tot se auzea șuieratul aburilor. Toate viețuitoarele, toate plantele au fost mistuite. Numai țărâna golașă a mai rămas dar, precum cerul însuși, nici Pământul nu mai era decât crăpături și prăpăstii”, poemul Voluspa susținând că
Focul se-ncinge
Cu fum fumegând în vârtejuri.
Fuioare de foc năvălesc
Să lovească chiar cerul”.
 
Puhoiul de ape a acoperit Pământul, stingând flăcările și distrugând cea mai mare parte a armatei lui Marduk (care nu dispunea de nave, precum liderii Veghetorilor), oferindu-i astfel lui Enlil avantajul urmărit: „s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare şi s-au deschis jgheaburile cerului” (Geneza), „vântul a suflat, şuvoiul, furtuna şi potopul au copleşit lumea, năprasna şi puhoaiele au bântuit laolaltă ca oştirile în bătălie” (Epopeea lui Ghilgameș), „toate râurile, toate mările s-au umflat și s-au revărsat. Pretutindeni, toate valurile se ciocneau de valuri. Se înălțau și clocoteau încet peste toate cele” (New Larousse Encyclopaedia of Mythology).
 
Intensitatea Potopului, care aducea Apocalipsa, „îi făcea pe zei să tremure”, după cum declară Epopeea lui Atra-Hasis. Iar după Ramayana, „cele două oști crezură că venise sfârșitul lumii. Zdruncinarea văzduhului le-a prăbușit. Pământul s-a cutremurat până în măruntaiele lui de foc. Multe stele s-au desprins de pe cer”, descriere din care înțelegem că acel cutremur poruncit de Șamaș a decurs conform planului. Din navele lor, Enlil și Marduk au continuat lupta chiar și pe apă, egiptenii amintind-o sub forma unei curse de „bărci”, în care cei doi s-au lovit cu „harpoanele”.
 
Zeii supraviețuitori însă au fugit din calea apelor, Epopeea lui Atra-Hasis susținând că „au întors spatele și au urcat în cerul lui Anu”, la bordul unor „rukub ilani” („carele zeilor” sau vimanele din literatura hindusă). În Epopeea lui Ghilgameș, „înșiși zeii, înspăimântați de revărsarea apelor, se refugiară în locurile cele mai înalte ale cerului, firmamentul lui Anu. Ei se zgribuliră lipiți de ziduri, înghesuindu-se unii într-alții, asemenea câinilor. În cele din urmă Iștar, Regina Cerurilor (Ninhursag), cea cu glas dulce, începu să țipe ca o femeie cuprinsă de durerile facerii: «Vai de mine, praful s-a ales de zilele din trecut, fiindcă eu am dat o poruncă rea. De ce poruncit-am acest rău în sfatul zeilor? Am fost căpetenia războaielor menite să-i nimicească pe oameni, dar nu sunt ei oare copiii mei, căci eu i-am făcut să se nască? Acum ei plutesc pe ocean la fel ca neamul peștilor». Zeii cei mari ai Cerului și ai Infernului plângeau, acoperindu-și gurile. Vreme de șase zile și șase nopți vântul n-a contenit să sufle, furtuni, vijelii, revărsări de ape au copleșit Pământul. Vântoase năprasnice și potopiri de ape vuiau dezlănțuite, ca războinicii pornind împotriva vrăjmașilor”. Epopeea lui Atra-Hasis prezintă evenimentul într-un mod asemănător:
 
royom-39
 
Anunakii, Marii Zei,
Stăteau suferind de foame și de sete…
Ninti (Ninhursag) plângea și suferea;
Plângea să-și ușureze marea durere.
Zeii plângeau și ei alături de ea, pentru Pământ.
Era copleșită de marea durere,
Și setea cea cruntă o încolțea.
Acolo unde ea stătea, zeii plângeau,
Ca oile strânse una într-alta stăteau.
Buzele lor de sete erau arse,
Iar burta lor de foame gemea”.
 
Zeița Mamă, Ninhursag, era șocată de amploarea distrugerii:
Zeița a văzut și a plâns…
De febră buzele-i erau aprinse…
Ca muștele-s făpturile de mine făcute.
Ei umplu râurile, sunt hrană pentru pești,
Sunt înghițiți cu toții de marea furioasă”.
Declarația zeiței din Epopeea lui Ghilgameș oferă amănunte suplimentare despre acest mare război al zeilor: „praful s-a ales de zilele din trecut, fiindcă eu am dat o poruncă rea. De ce poruncit-am acest rău în sfatul zeilor? Am fost căpetenia războaielor menite să-i nimicească pe oameni, dar nu sunt ei oare copiii mei, căci eu i-am făcut să se nască?”.
 
54
 
Din această mărturisire aflăm că, deși era mama lui Marduk și fosta mare iubire a lui Enki, ea a luptat alături de noul ei soț, Enlil, și de fiul lor, Ninurta. În miturile egiptene există descris acest moment: deși era inițial de partea lui Horus / Marduk, Isis / Ninhursag și-a ajutat noul soț și frate, pe Seth / Enlil, ceea ce l-a făcut pe fiul ei să o decapiteze.
 
Istoricul Plutarh susține că nu a fost vorba despre o decapitare adevărată, Horus smulgându-i, de fapt, mamei sale coroana de pe cap. Dacă Plutarh are dreptate, Marduk și-a renegat mama, ea trecând astfel de partea lui Enlil. Probabil pentru a-și demonstra loialitatea, ea a fost trimisă, sub forma leoaicei Sekhmet, să înăbușe revolta oamenilor, ce era cât pe ce să se transforme într-o extincție a rasei umane.
 
Tot ea era Athena din mitologia grecilor, care a luptat alături de Zeus împotriva lui Typhon și Iștar de la hitiți, care i-a fost alături lui Teșub în războiul cu Ullikummi. Astfel înțelegem și motivul pentru care, în Epopeea lui Atra-Hasis și Epopeea lui Ghilgameș, ea a fost de partea lui Anu și Enlil atunci când s-a hotărât distrugerea oamenilor prin Potop. Și-a dat seama în timpul Diluviului că a ales tabăra greșită, însă era prea târziu. Cel puțin pentru oameni.
 
Poemul babilonian Enuma Eliș pare a descrie două evenimente într-o singură poveste. Deși se referă la distrugerea de către Enki și Marduk a dinozaurilor reprezentați de Apsu, Tiamat și copiii ei, poemul include și povestea celui de-al doilea mare război al zeilor. După cum am văzut deja, Enki și Ninhursag sunt cei care au distrus reptilele ce conduceau Pământul, Marduk nefiind născut în acea vreme. Prin urmare, Enuma Eliș se referă nu doar la povestea dinozaurilor, ci și la cea a ascensiunii lui Marduk din timpul războiului.
 
În epopeele lui Ghilgameș și a lui Atra-Hasis, gălăgia oamenilor îl împiedica pe Enlil să se odihnească, prin urmare a hotărât distrugerea lor. Enuma Eliș susține un lucru asemănător, și anume faptul că zeul Apsu nu putea dormi din cauza hărmălaiei tinerilor zei.
 
Toți frații s-au adunat împreună;
Încolo și încoace alergau, gata s-o sfarme pe Tiamat.
În joaca lor nebună printre stele,
Făceau să tremure pântecul lui Tiamat.
Apsu nu a mai putut suporta zbenguielile lor;
În fața lor, însăși Tiamat nu mai avea glas.
Nesuferite erau faptele lor…
Și necugetate mișcările”.
 
Apsu s-a sfătuit cu Mummu, sfetnicul său, și a hotărât să-i distrugă pe tinerii zei. Din această poveste reiese că Apsu este Enlil, soția sa, Tiamat, este Ninhursag, iar Mummu nu poate fi decât Nusku, vizirul lui Enlil. Poemul susține că „Sfatul lor de taină” a fost aflat de zeii cei mari, care s-au înfricoșat. Singurul care nu s-a pierdut cu firea a fost Ea / Enki, care a născocit un plan prin care „somnul să cadă asupra lui Apsu”. Când ceilalți zei au aprobat planul, Enki a „trasat o dreaptă hartă a cerurilor” și a rostit descântecul divin, astfel încât „somnul a căzut peste Apsu” și chiar „sfetnicul Mummu nu putea să se miște”. După ce i-a anesteziat pe Enlil / Apsu și Nusku / Mummu, Enki „a luat tiara și i-a dat jos mantia sa de aură”. Această întâmplare există și în Mitul lui Zu, unde pasărea Zu („înțelepciunea”), Enzu („domnul înțelepciunii”) sau Anzu („înțelepciunea cerului”) îi fură lui Enlil însemnele regale, sceptrul și Tăblițele Destinului. Tiamat însă nu a stat degeaba:
 
Ares 4
 
Ea l-a ridicat pe Kingu,
Între ei l-a făcut cel mai mare…
Și conducerea bătăliei,
În mâinile lui a încredințat-o”.
 
În Sumer, alături de Enlil se afla Ninurta, fiul său și al lui Ninhursag, mâna sa dreaptă și moștenitorul său (numit Thor de scandinavi sau Ares de greci), în timp ce la hitiți, în lupta cu Ullikummi au stat lângă Teșub Iștar și Tașmișu. În Mitul lui Zu, Ninurta este cel care se luptă cu Zu și recuperează Tăblițele Destinului, alături de însemnele regale ale tatălui său. Iar în Enuma Eliș apare Kingu, fiul lui Tiamat, care preia conducerea armatei, despre care nu putem decât să bănuim că este același Ninurta.
 
Speriați de Tiamat și de armata sa condusă de Kingu, zeii (Veghetorii) l-au ales pe Marduk să îi salveze: „El, cel care-i mândru și puternic, va fi cel care ne va răzbuna; El, viteaz ca nimeni altul în bătălie: Marduk, Eroul!”. Marduk a acceptat misiunea, nu fără o condiție:
Dacă va fi, atunci, să vă răzbun,
Viețile să vi le scap, pe fioroasa Tiamat s-o răpun,
Cheamă a Zeilor Adunare și peste toți al meu destin mai mare să fie!”.
 
Bucuroși că nu trebuie să o înfrunte pe Tiamat, zeii au hotărât: „Marduk va fi rege!”. Apoi l-au trimis pe noul lor conducător la luptă.
Tiamat și Marduk, cei mai înțelepți dintre zei,
Unul spre celălalt se îndreptau;
Tot mai aproape, o bătălie să hotărască totul,
De luptă erau acum gata”.
 
După o bătălie crâncenă, Marduk și-a învins adversara, alături de armata acesteia. Apoi a tăiat-o în bucăți, ba chiar decapitând-o, la fel cum a procedat Horus cu Isis în miturile egiptene:
Cu arma sa cerească a tăiat căpățâna;
A tăiat văile prin care sângele ei curgea;
Pe vântul de nord l-a pus să-l poarte
Și într-un loc necunoscut să-l lase”.
 
Preoții babilonienii au încercat să ofere o explicație și pentru faptul că Tiamat a fost considerată personificarea Pământului, sub identități ca Geea la greci sau Ki în Sumer, atribuindu-i lui Marduk crearea planetei noastre din corpul ei:
Punând capul lui Tiamat în locul hotărât,
Pe el lanțurile de munți le-a făcut să apară,
Văile le-a despicat, râuri prin ele să curgă,
Prin ochii ei, Tigrul și Eufratul au ieșit.
Din sânii ei, el a făcut munții cei sfinți.
Izvoare a făcut, din ele râuri să se adape”.
 
După această victorie, Marduk a fost declarat erou și și-a păstrat poziția de rege al zeilor. Însă, după cum am văzut, adevăratul conducător al Veghetorilor era Enki, Marduk fiind doar generalul suprem al armatei, fiul loial ce urma întotdeauna poruncile tatălui său. Nu știm dacă a fost vorba într-adevăr de o decapitare și o reînviere a Zeiței-Mamă sau doar de o renegare din partea fiului său, însă cert este că finalul războiului o prinde îndepărtându-se de Pământ, plină de lacrimi și remușcări.
 
Rămas fără cea mai mare parte a armatei sale, oamenii și semizeii murind în apele ce acoperiseră Terra, Marduk a fost înfrânt, după cum povestesc legendele grecilor, hitiților, scandinavilor și ale indienilor. „Veghetorul purificării”, „domnitorul veşnic” sau „cel slăvit de generaţiile viitoare”, așa cum era numit de către preoții babilonieni, a fost nevoit să fugă cu coada între picioare, alături de tatăl său, Enki, sora sa, Iștar, și restul Veghetorilor care au supraviețuit îndelungatului război. Însă Enlil își dorea să încheie conflictul odată pentru totdeauna, pregătind lovitura de grație.
 
 
=======================================
==========================================================
=====================================================================