Piatra dracului ! Stânca diavolului !

"Piatra Dracului". Hida, judeţul Sălaj. Despre stanca ce poate fi observata cu usurinta pe drumul national dintre Sanmihaiu Almasului si Hida, circula mai multe legende. Una dintre ele sustine ca in zona piatra a fost adusa de un drac, care era furios pe oamenii satului. A scapat uriasul bolovan si a fugit, speriat de cantecul de dimineata al cocosului, neputandu-si duce la capat planurile.

Stânca Dracului

Localizare: comuna Hida, localitatea Hida

Un Sfinx ... cu doua capete ... vad eu ...

Din punct de vedere geologic sunt constituite din gresii oligo-miocene cunoscute sub denumirea de “strate de Hida”. Prezintă importanţă peisagistică datorită fenomenelor de eroziune sub influenţa apei şi a vântului.(??!!??)

 De această stâncă sunt legate legende locale prin care i se atribuie diferite puteri.

_________________________________

Legenda Pietrei Teiului @ Masivul Ceahlau

sau ... Piatra Dracului ...

Înaltă de patruzeci de picioare, aşezată pe o temelie rotundă, potrivit tăiată, mulţi călători, ca şi mine, la întâia ocolire o vor lua de departe drept o clădire îndrăzneaţă, rămasă din străvechi vremuri, dar când te uiţi la aşezarea ei în şes, departe de mai mult de 500 de paşi de orice înălţime, când i-ai pipăit cu mâna cremenea dintr-o bucată, în crăpăturile căreia vremea a aruncat un fel de muşchi gălbui, rămâi tăcut şi mic în faţa măreţului uriaş; ai de-a face parcă cu una din stâncile scăpate din mâinile titanilor trăsniţi. La treizeci de picioare de la pământ, o muchie mai ieşită a stâncii alcătuieşte, ca un fel de cerdac deasupra căruia se înalţă creasta, puţintel încovoiată şi încununată de o mladă plecată de tei, care a dat pietrei numele lui, mai mult spre a o face să uite alt nume grozav, pe care ciobanii nu-l rostesc decât în şoaptă şi făcându-şi cruce ca buni creştini.

Alecu Russo

Piatra Teiului (sau Piatra Dracului, cum mai este denumită de către localnici)  - cea mai cunoscută stâncă din judeţul Neamţ poate fi admirată în toată splendoarea ei acolo unde lacul de acumulare "Izvorul Muntelui" îşi închide luciul apei. Zona mai este cunoscută şi drept "Coada Lacului" şi este locul unde se întâlnesc cele 4 drumuri care vin dinspre Moldova şi Transilvania, având ca punct comun splendida realizare umană, viaductul Poiana Largului, înconjurat de măreţele piscuri ale Ceahlăului.

Aşezată pe malul stâng al Bistriţei, stânca Piatra Teiului este un bloc de calcar apţian formând, ca structură şi ca vârstă, continuarea spre nord a sinclinalului Ceahlăului, adică zona Bicaz, Bistricioara, Poiana Teiului, Capul Obcinii, Piatra Cornului.

Localnicii cred despre aceasta stâncă cum că ar fi blestemată, deoarece de-a lungul anilor de la înălţimea ei spectaculoasă s-au tot aruncat (sau au căzut în gol) zeci de oameni, dovadă fiind cele câteva cruci de fier ridicate în vârf sau în jurul acesteia. Stânca a stârnit însă şi imaginaţia localnicilor, care, cu mintea lor simplă, au născocit tot felul de legende despre originea ei.

________________________________________

În timpuri de demult, Dumnezeu se jălui diavolului de orbirea oamenilor, de stricăciunea tuturor de sus până jos, de minciună, de lene şi făţărnicie - căreia boierii îi zic "politeţă" - de neruşinarea femeilor, de zgârcenie şi destrăbălare, de îngâmfarea care se reazimă nu pe destoinicie, ci pe parale. Drept pedeapsă, diavolul propune să aducă potopul asupra oamenilor. După ce ajung la învoială, satana, desfăşurându-şi aripile, îşi dădu drumul în văzduh ...

În vremea asta, pe malul drept al Bistriţei, deasupra Buhalniţei, pe piscul grohotişului, un cioban deşteptat de furtună îşi aţâţa focul ca să-şi usuce opincile. Un câine de la stână, mânios, porni o plângere grozavă de urlete, cuprins ca de o cumplită spaimă. Răsunetul tremurător se deşteaptă în munţi: din râpă în râpă vuietul se prelungi. Ciobanul îşi făcu cruce de trei ori, socotind în gândul lui că nu-i lucru curat. Se uită în juru-i şi, deodată, pe neaşteptate, îşi aţinti privirile, ca fermecat, asupra Ceahlăului. Luna cobora încet-încet după o stâncă, valea era cufundată în întuneric, numai fruntea pleşuvă a Ceahlăului, luminată, se desfăcea albă din umbra nopţii. Pe marginea stâncii care încununează Ceahlăul, era aşezat cineva, plecat într-o rână, iar cu mâna dreaptă se sprijinea de un bolovan. Ochii îi scânteiau ca focuri rătăcite pe munţi şi cătau spre văi, plini de răutate. Umbra lui se zugrăvea pe stâncile mai înalte care împresură muchea spre Ţara Ungurească ... Noaptea era târzie, se zărea de ziuă.

Un zgomot grozav se auzi şi umbra zvâcni în picioare ... Diavolul (căci el era), îşi desfăcu aripile, ridică dintr-o clătinătură stânca şi pluti o clipă deasupra Ceahlăului. Se îndreptă spre valea Bistriţei - când o chemare ascuţită sună în văi. Era cântecul de veghe al cucoşului... Şi pentru că noaptea e a diavolului numai decuseară până la cântători, pierzând puterile, diavolul se cutremură, îşi descleştă ghearele şi stânca căzu greu.

Trei zile şi trei nopţi a plouat cu mânie. Şuvoaiele duceau departe, pe Bistriţa revărsată, bucăţi de case, brazi fărâmaţi, stejari uriaşi şi trupuri zdrobite. Numai piatra a rămas pe loc şi se împotriveşte şi fulgerului, când trăsneşte pe vârful ei.

... Câteodată, în nopţile urâte, diavolul se aşează iar pe stânca de sus ... Atunci, ca la o vrajă, toate tac şi toate focurile se sting ...
Culeasă de Alecu Russo
________________________________________

Se zice că trăia cândva, ascuns într-o văgăună a Ceahlăului, un căpcăun. El era o mare năpastă pe capul oamenilor căci ademenea fetele tinere, le ducea pe platoul muntelui şi le transforma în stane de piatră cu înfăţişări ciudate.

Într-o zi, un gospodar din Vatra Călugărenilor (localitate din zonă), a cărui fată fusese răpită în ajun de căpcăun, i-a convins pe ceilalţi oameni din sat să se înarmeze cu topoare, coase, paloşe, buzdugane şi să se aşeze la pândă în Gura Bistricioarei, pentru a-l răpune pe căpcăun. Şi ei aşa au făcut.

Din vârful muntelui însă, căpcăunul i-a zărit şi, furios, s-a tot gândit cum să-i distrugă pe răzvrătiţi. Odată cu căderea nopţii, el a dezlănţuit o furtună teribilă apoi, când potopul era în toi, a smuls din creştetul Ceahlăului o stâncă uriaşă şi a pornit cu ea în zbor să o prăvălească peste satul răzvrătit. Dar duhul cel bun al muntelui Ceahlău, pe care oamenii locului şi l-au închipuit întotdeauna ca pe un moşneag albit de ani, s-a prefăcut într-un voinic chipeş şi, călăre pe un cal înaripat, a pornit după căpcăun. Urmărirea a fost aprigă, vicleanul căpcăun făcând tot felul de mişcări înşelătoare, doar doar o reuşi să ajungă deasuspra oamenilor să slobozească bucata de munte pe capetele lor. Mai abil, duhul Ceahlăului a reuşit să lovească cu spada peste ghearele căpcăunului şi uriaşa stâncă a căzut în afara satului, pe malul Bistriţei, acolo în locul unde o vedem şi astăzi.
__________________________________
Absolut remarcabil!
Era in vremurile cand Dumnezeu ... se jăluia Dracului!
Era pe timpul cand stancile puteau fi ... mutate din loc in loc!
Era in vremuri, ... tare de demult!
Admin