Pagini de interes

miercuri, 23 octombrie 2013

Moaște. Ce sunt Moaștele? Românii si venerarea Moaștelor. Pro si Contra

Moaştele Sf. Dumitru, în Biserica ortodoxă Sfântul Dumitru din Salonic, Grecia

Moaște (sau relicve) sunt oseminte, rămășițe din trupul unui sfânt sau al unui fericit, veșminte sau alte obiecte ale sfinților sau strămoșilor unui popor, sau obiecte care au servit la martirizarea celor care au fost proclamați sfinți sau fericiți.

Moaștele în creștinism (religia catolică sau ortodoxă) pot fi rămășițe din trupul unui sfânt sau al unui fericit, icoane, îmbrăcăminte sau alte obiecte cu care a ajuns în contact sfântul venerat.

Cuvântul românesc moaște provine din cuvântul slavon mošti (cf. bulgară мощи, pronunțat: [moști]) și se folosește mai ales în limbajul religios și doar la plural.
Cuvântul moaște este sinonim cu cuvântul relicvă, la plural relicve, care provine din cuvântul francez relique, la plural reliques, „rămășițe”, care, la rândul său, provine din limba latină: reliquiae, „rămășițe”, „resturi”.

Venerarea moaștelor se practică atât în confesiunea romano-catolică cât și în cea ortodoxă; în general creștinismul protestant consideră însă folosirea moaștelor a fi o formă de superstiție de aceeași natură ca și invocarea sfinților, anume o recădere în idolatrie și păgânism. Această percepție se poate zice că este congenitală în Reformă, pentru că Luther se îndepărtează (spre bătrânețe) și din acest punct de vedere de percepția catolică, pentru a se apropia de ideile intransingentului Calvin; în general pentru savanții importanți ai Reformei (precum Caspar Peucer de exemplu), credința unor culte creștine în capacitățile taumaturgice ale moaștelor, ca și invocarea sfinților, reprezentau forme de rătăcire umană induse cu scopuri malefice de către diavoli, ele fiind deci forme de satanism.
                 
Moastele sfintilor atrag in fiecare an zeci de mii poate sute de mii de credinciosi pentru a le vedea si a le simti puterea! De fapt puterea credintei in miracole a oamenilor este cea care ii mana pe cei mai multi credinciosi la cozile imense in zilele in care sunt deschise publicului larg “mumiile”.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

============================================


===========================

Desigur de-a lungul timpului aceasta practica a starnit numeroase controverse mai ales ca Iisus spunea “”Eu sunt Calea, Adevarul si Viata! Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine” (Ioan 14:6).

Va invitam sa vedeti un top al moastelor la care se inchina romanii cu mentiunea ca ordinea este pur intamplatoare, relevanta fiind nevoia fiecaruia de a-si gasi raspunsul la ceea ce cauta.

8. Moastele Sf. Andrei
Sfantul Andrei a fost fratele Sfantului Apostol Petru si ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Sfantul Apostol Andrei a fost prima persoana chemata la slujirea apostoleasca si primul dintre Apostoli care a vestit ca Hristos este Mesia. Moastele Sfantului Andrei au fost prezente in Patras pana in 357, cand imparatul Constantiu II le-a luat si le-a asezat in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol. Sfintele Moaste s-au pastrat intregi pana in 850, cand imparatul Vasile I Macedoneanul le-a trimis locuitorilor din Patras capul Sfantului Andrei. 
 
 
Toma Paleologul, fratele ultimului imparat bizantin (Constantin IX), refugiat la Roma din cauza turcilor, a luat cu el in anul 1453 capul si un deget al Sfantului Andrei si le-a oferit papei Pius al II lea. Exista si traditia ca in anul 1208, cardinalul Petru din Capua a luat moastele Sfantului Andrei din Constantinopol si le-a dus in catedrala din Amalfi, de unde au fost luate in jurul anului 1460 de papa Pius al II lea si duse in catedrala San Pietro din Roma, lasand in Amalfi cateva particele.
 
Capul Sfantului Andrei ajunge in Patras in anul 1964, in Catedrala San Pietro pastrandu-se numai o particica din moastele Sfantului Andrei. Mentionam ca Fruntea Sfantului Apostol Andrei este prezenta in Schitul Sfantul Andreidin Muntele Athos, de langa Manastirea Vatoped.
 
Particele din moastele Sfantului Apostol Andrei se pastreaza in mai multe locuri: Pestera Sfantului Andrei (situata la 59 km de Constanta, in padurea de langa localitatea Ion Corvin), biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Targul Neamt, catedrala arhiepiscopala din Galati, biserica “Sfantul Apostol Andrei” din Oradea, manastirile Neamt, Secu, Hurezi, catedrala episcopala din Giurgiu si la Paraclisul cu hramurile “Invierea Domnului”, “Icoana Maicii Domnului – Prodromita” si “Sfantul Ioan Gura de Aur” din apropierea santierului Catedralei Mantuirii Neamului.
 
 
1ciprian
7. Moastele Sf. Ciprian
Sfantul Ciprian a trait in timpul imparatului Diocletian (284-305). Sfantul Ciprian a fost vrajitor, filosof si slujitor al zeului pagan Apolo din Antiohia Siriei. Biserica Zlatari este una dintre vechile biserici ale capitalei Romaniei. Pe Calea Victoriei – fostul Pod al Mogosoaiei – pornind dinspre Dambovita, gasesti pe partea dreapta, intre strazile Stavropoleos si Lipscani, Biserica Sfantul Ciprian – Zlatari, incadrata de blocuri noi, cu zece etaje. Biserica Zlatari gazduieste Moastele Sfantului Mucenic Ciprian, venerate de intreaga crestinatate.
 
Mana dreapta a Sfantului Ciprian, facatoare de minuni, se afla in partea stanga a altarului, intr-o caseta de mici dimensiuni. Orice credincios se poate inchinaSfintelor Moaste. Oamenii il cinstesc pentru partea luminoasa a vietii sale: convertirea la crestinism, viata inchinata slujirii lui Hristos si pentru cununa de martir pe care a primit-o in vremea cand era episcop. Sfantul Ciprian este cinstit ca cel care inlatura farmecele si vrajile.
 
 
1paraschiva6. Moastele Sf. Parascheva
Sfanta Parascheva de la Iasi este pomenita de catre Biserica Ortodoxa Romana pe 14 octombrie. Sfanta Cuvioasa Parascheva este cea mai cunoscuta dintre toti sfintii ale caror moaste se afla in tara noastra. Onomasticul grecesc paraskevi inseamna “a cincea zi a saptamanii, vineri”.
 
In traditia populara “Sfanta Vineri” era considerata stapana peste lumea femeilor, indeletnicirile acestora (cusutul, torsul, tesutul) fiind controlate de ea. Vasile Lupu ctitorind la Iasi biserica “Sfintii Trei Ierarhi” si amintindu-si de Ioan Asan, care la vremea sa a stramutat moastele Prea Cuvioasei Parascheva de la Epivat la Tarnovo, de Alexandru cel Bun care a adus moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Cetatea Alba la Suceava, a facut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moastele Sfintei Parascheva sa fie stramutate la Iasi.
 
Plateste toate datoriile Patriarhiei Ecumenice, si astfel, patriarhul Partenie I si membrii Sinodului au hotarat sa-i ofere, drept recunostinta, moastele Cuvioasei. Din actul patriarhal, datat septembrie 1641, reiese ca au fost aduse din Constantinopol “pentru sfintirea tarii si binecuvantarea si lauda lui (Vasile Lupu) cinstitele si sfintele moaste ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea Noua”. Ocrotitoarea Moldovei aduna an de an, la Iasi, sute de mii de pelerini.
 
 
1nicolae5. Moastele Sf. Nicolae
Moastele Sfantului Nicolae se regasesc la Biserica Sfantul Gheorge Nou din Bucuresti. In toata viata lui de om, Nicolae a incercat sa ii multumeasca pe altii. Se spune despre el ca s-a nascut intr-o familie avuta si ca atunci cand si-a pierdut parintii a impartit toata averea nevoiasilor. A trait in simplitate si dragoste fata de semeni. Ii proteja pe cei mici si nu a renuntat niciodata la acest obicei. Astfel se explica de ce, duminica noapte, o sa treaca pe la toti cei care au fost cuminti si buni.
 
 
 
1antonie
 
4. Moastele Sf. Antonie
Moastele Sf. Antonie se regasesc la Schitul Iezer din jud. Valcea. Antonie este considerat simbolul sfantului universal si parintele spiritual al saracilor. El este si patronul spiritual al lucrurilor pierdute si regasite, fiind totodata considerat mijlocitorul pamantenilor catre divinitate.
 
 
 
 
 
 
 
1pantelimon
3. Moastele Sf. Pantelimon
Sfantul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti ai Bisericii lui Hristos. Pomenit in data de 27 iulie, acest sfant este adesea numit “doctor fara de arginti”, aratandu-se prin aceasta cum ca el n-a umblat dupa averi si s-a multumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui si nu cerea de la nimeni sa-i plateasca pentru binefacerile facute.
 
Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor si tamaduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor si crestin urmator lui Hristos. Moastele Sfantului Pantelimon sunt imprastiate in toata lumea crestina, multimi de credinciosi gasind mangaiere si tamaduire la acestea, spre care Dumnezeu se milostiveste ca spre un lucru drag, ca spre “prietenul” Sau, doctorul Pantelimon. Multe lacase de cult, biserici si manastiri, cabinete si asociatii medicale, sunt puse sub ocrotirea Sfantului Pantelimon. Atat in afara tarii, cat si la noi, moastele Sfantului Pantelimon, aduc neincetate bucurii si tamaduiri.
 
Catedrala Episcopala din Galati si Catedrala Mitropolitana din Iasi pastreza, cu mare bucurie, cate o particica din Sfintele sale Moaste. In Bucuresti, multe biserici s-au invrednicit de darul cel mare al prezentei unei particele din Moastele Sfantului Pantelimon. Acestea sunt urmatoarlee: Biserica Sfantul Stelian Lucaci (str. Logofat Udriste), Biserica Sfantul Dumitru Posta (in spatele Muzeului de Istorie a Romaniei),Manastirea Plumbuita (str. Plumbuita, nr. 58), Biserica Adormirea Maicii Domnului – Precupetii Noi, Biserica Sfantul Antonie cel Mare ((Aleea Valea Boteni, str. Romancierilor), Biserica Stavropoleos, Biserica Sfantul Alexie (Calea Serban Voda, nr. 123), Biserica Sfantul Pantelimon (str. Iancu Capitan, nr. 24).
 
 
1valentin2. Moastele Sf. Valentin
Sfantul Valentin s-a nascut in anul 175, la Interamna (Terni de astazi, in regiunea Umbria din Italia). A fost hirotonit preot de catre Sfantul Felician de Foligno, iar Episcop de Interamna de catre Papa Victor I, in anul 197. Remarcabil propovaduitor al Evangheliei, facator de minuni si vindecator, a fost foarte iubit de catre credinciosii sai. El l-a vindecat pe fratele tribunului roman, Frontanus, de o boala foarte grea. Particele din moastele Sfantului Mucenic Valentin se gasesc la Biserica Delea-NouaCalist din Bucuresti. Sfintele Moaste au fost primite in dar de la Episcopia din Terni, Italia, in anul 2005.
 
 
1mina1. Moastele Sf. Mina
Sfantul Mina este praznuit de ortodocsi pe 11 noiembrie, iar romano-catolicii il serbeaza pe 24 noiembrie. Este sfantul care ii ocroteste pe pagubiti, se arata grabnic ajutator celor nedreptatiti in procese si celor ce au pierdut ceva sau au fost inselati.
 
Mii de oameni, fiecare cu durerea pierderii a ceva, sunt prezenti indeosebi pe 11 noiembrie, la Biserica “Sfantul Mina” din Bucuresti, cu credinta ca vor recapata ce-au pierdut daca se roaga la moastele mucenicului Mina. Incepand din anul 1874, biserica “Sfantul Mucenic Mina” din Bucuresti pastreaza fragmente din moastele Sfantului Mina.
 
 Ele au fost aduse de la Manastirea “Sfantul Mina” din Egipt si puse intr-o racla executata in anul 1941, cu sprijinul arhiereului Veniamin Pocitan. Credinciosii se pot inchina la moastele Sfantului Mina si in Catedrala mitropolitana din Iasi. In aceasta Catedrala, printre moastele celor 32 de sfinti, se afla si un fragment din moastele Mucenicului Mina. Si in Biserica “Sfantul Mina” din cartierul Obcin (Suceava) sunt prezente doua fragmente din moastele Sfantului Mina. Ele au fost aduse din Grecia, in august 2001, de catre Arhiespicopul Sucevei si Radautilor.
 
Sursa:
http://www.caplimpede.ro/top-opt-moaste-la-care-se-inchina-milioane-de-romani-vezi-ce-puteri-au-si-unde-se-afla/
==============================================
==========================================================
=====================================================================
DOMNUL IISUS VREA SĂ VINĂ ÎN INIMA TA

ROMÂNIA MOAŞTELOR, A SUPERSTIŢIILOR ŞI A EVULUI MEDIU

Motto : Numai “morţii în păcat” umblă după morţii din sicrie !
Cultul moaştelor este încă o dovadă că “Creştinismul a învins cultele misterioase orientale, devenind el însuşi unul”
(An Introduction to Medieval Europe 300-1500
James W.Thompson; Edgar N.Johnson – 1937)

“Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa ! Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6)

Întotdeauna am avut o convingere fermă că adevăratul creştin trebuie să respingă superstiţiile. Din nefericire, poporul român face o confuzie gravă între ceea ce se numeşte CREDINŢĂ şi ceea ce se numeşte superstiţie. Observăm cu durere că românii pun un accent deosebit pe tot felul de poveşti legate de ziua de 13 sau de pisica neagră, dar dacă-i dai românului o Biblie să se-apuce s-o citească, se va uita strâmb la ea deşi este vorba de cartea noastră de căpătâi.

Probabil că mulţi români au o Biblie în casă, dar nu le foloseşte la nimic pentru că zace undeva pe raftul bibliotecii şi se-aşterne praful pe ea fără să fie citită şi aplicată în viaţa de zi cu zi. Dacă oamenii ar citi măcar Noul Testament, viaţa lor ar putea fi transformată radical. Românii rămân departe de Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu şi atunci când Sfânta Scriptură nu este citită şi însuşită, apar şi consecinţe foarte grave în planul relaţiei omului cu Dumnezeu şi implicit al felului de vieţuire zilnică.

Una din consecinţele grave ale necitirii Bibliei şi ale neprimirii mesajului curat al Sfintei Evanghelii este ÎNLOCUIREA CREDINŢEI CU SUPERSTIŢIA

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU - O SABIE CU DOUĂ TĂIŞURI

Poporul român are o predispoziţie către superstiţie în detrimentul credinţei sincere şi reale în Cuvântul lui Dumnezeu. Poate că unele porniri idolatre şi păgâne ale românilor îşi au originea încă de pe vremea dacilor, ştiut fiind faptul că dacii se închinau la tot felul de zeităţi şi credeau în tot felul de superstiţii. Oamenii Romei aveau o judecată rece, erau raţionali, iar acei soldaţi romani creştini care au intrat în contact cu populaţia autohtonă dacică, aveau o gândire corectă, respectiv o credinţă într-un singur Dumnezeu, nu în şapte mii de zeităţi.

 Poporul român se laudă cu faptul că este creştin de 2000 de ani, dar comportamentul şi atitudinea românilor trădează faptul că NU SE CUNOAŞTE BIBLIA şi că OAMENII NU PRIMESC MESAJUL SIMPLU ŞI CURAT AL SFINTEI EVANGHELII



Un exemplu concludent este CULTUL VENERĂRII MOAŞTELOR un ritual NEBIBLIC care ţine mai mult de grotesc şi mai ales de superstiţie, neavând nimic în comun cu credinţa care duce la mântuire.

 Din nenorocire, acest fenomen antibiblic şi anticreştin a prins la acei oameni care sunt călăuziţi de un spirit de turmă, nicidecum de Sfântul Duh.

 Am stat şi m-am gândit ce anume ar putea determina această „agonie şi extaz” pe care o vedem în Dealul Mitropoliei (şi nu numai acolo) în anumite momente ale anului ?!? Oare credinţa să fie de vină ?!? Nu cumva superstiţia ??? Nu cumva am început şi noi românii să punem preţ pe lucrurile idolatre şi păgâneşti ale acestei lumi ? Nu cumva am început şi noi românii să credem în amulete şi talismane, în cruciuliţe, iconiţe şi alte lucruri făcute de mâna omului ?!? Nu cumva am început să credem în lucruri “aducătoare de noroc” ??? Nu cumva aşa se explică şi idolatrizarea acestor rămăşiţe pământeşti ale unor oameni ?!? Dacă punem mâna pe ele sau le sărutăm, vom avea noroc, nu-i aşa ??? O să câştigăm la loto, corect ?!? Dar oare ce este norocul ?!? Creştinul adevărat crede în “noroc” sau crede în Dumnezeu ?!? Creştinii noştri de 2000 de ani cred în noroc ??? Nu cred în Dumnezeu ?!? Foarte interesant ! Eu cred cu tărie că există o diferenţă foarte mare între a crede în noroc şi A CREDE ÎN DUMNEZEU sunteţi de acord cu mine ???



Pe de altă parte, Biblia ne învaţă că NU TREBUIE SĂ VEZI NEAPĂRAT SAU SĂ ATINGI CEVA PENTRU A PUTEA CREDE !

 Definiţia credinţei este redată foarte clar în EVREI 11:1 şi vă rog să citiţi cu cea mai mare atenţie ce ne învaţă Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu :

“Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea LUCRURILOR CELOR NEVĂZUTE” (Evrei 11:1 – Biblia Ortodoxă)
„Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre LUCRURILE CARE NU SE VĂD” (Evrei 11:1 – Biblia Cornilescu)

Păi atunci, oameni buni şi cu frică de Dumnezeu, am şi eu câteva întrebări :

DE CE ESTE NEVOIE SĂ VEDEM NEAPĂRAT CEVA CA SĂ CREDEM ? AVEM NEVOIE SĂ VEDEM VREO ICOANĂ CARE PLÂNGE ?!? AVEM NEVOIE SĂ NE CĂLCĂM ÎN PICIOARE CA SĂ ATINGEM SAU SĂ PUPĂM NIŞTE OASE ALE UNOR MORŢI CARE “MIROS FRUMOS” ???

NU CUMVA AVEM NEVOIE SĂ TRĂIM PRIN CREDINŢĂ ŞI NU PRIN VEDERE ?!? NU CUMVA TREBUIE SĂ NE BAZĂM PE CUVÂNTUL SFÂNT (BIBLIA) ŞI SĂ NE ÎNTOARCEM CU ADEVĂRAT LA DUMNEZEU PRIN INTERMEDIUL DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ??? NU CUMVA ESTE SUFICIENTĂ CREDINŢA ÎN JERTFA DE LA CRUCE PRIN CARE PUTEM PRIMI IERTAREA ?!?
 

Dacă veţi vedea materialele video de mai jos, VĂ VEŢI ÎNGROZI pur şi simplu ! Eu sunt ŞOCAT când văd unde a ajuns acest popor şi cât de mult s-a îndepărtat de Dumnezeu ! Nu cumva România se prăbuşeşte în iraţional ?!? Nu cumva România se întoarce în Evul Mediu ?!?

 Ce frumos ar fi ca în loc să se calce în picioare şi să se jignească, românii noştri să înceapă să citească Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu şi să înceapă să trăiască o viaţă de rugăciune şi de ascultare de Hristos !

CLICK PE LINKURILE DE MAI JOS CA SĂ VEZI CE ÎNSEAMNĂ OMUL FĂRĂ HRISTOS ŞI FĂRĂ DUMNEZEU, ORBIREA ŞI ÎNTUNERICUL SPIRITUAL, SUPERSTIŢIA ŞI RELIGIA ORTODOXĂ MOARTĂ CARE SFIDEAZĂ SFÂNTA SCRIPTURĂ ŞI NU SCHIMBĂ CU NIMIC INIMA ŞI VIAŢA OMULUI !!!

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/bnj6ZfV5VUoAHQmul09Za/wC4Ap3R3m/m2FyiIyVqIs=
http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/zW5Vf3Z6uvPnMTGfnXCKrjJm6Sm5a/ZL3/J74EB/S50=
http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/k3hVcxUosibdzFQOt9HeOGVe4E2aCjhryyHy5dpqy8M=
http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/ms7jXRZyEmbQAaUDFVu+PIc1HyP20YruTf6G9rJ4UUk=
http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/WL/b3rGaAD1d72fBPHkdOHNDe4b7jTd1MBSavp+BJ89f2e+m2Zb6ynmM6EvbbLlt
http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/21p5WM9inoy2FwzMJZst7ni68Rwp85aYV+hgLSXF3vw=
http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/w8k/6jb2rSISctnEUOMi3SBSTwbHA4L/BnnXgYO3OOY=
FAZĂ DE INFARCT !!! TARE DE TOT !!! “CREDINCIOŞII” AU FOST ÎNCUIAŢI DE JANDARMI ÎN MITROPOLIE !!! INSTALAŢIA DE SONORIZARE A LUAT-O RAZNA !!!


CE AR SPUNE SFÂNTUL APOSTOL PAVEL DACĂ AR VEDEA IMAGINILE DE MAI SUS ???

 
OARE CÂND VOM DESCHIDE OCHII ?!?
OARE CÂND VOM ÎNŢELEGE CĂ DUMNEZEU VREA ALTCEVA DE LA NOI ??? CÂND NE VOM ÎNTOARCE CU ADEVĂRAT LA DOMNUL ?

NU UITA NICIODATĂ CĂ ÎNCHINAREA LA MORŢI SAU VENERAREA LOR SUNT REMINISCENŢE ALE RELIGIILOR PĂGÂNE ! LUPTĂ CU TOATĂ FIINŢA TA ÎMPOTRIVA ACESTOR EREZII NIMICITOARE !NU UITA NICIODATĂ CE SPUNE BIBLIA – CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU !

“Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi S-AU ÎNCHINAT ŞI AU SLUJIT FĂPTURII, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!” (Romani 1:25 – Biblia Ortodoxă)

“Căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi AU SLUJIT ŞI S-AU ÎNCHINAT FĂPTURII în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” (Romani 1:25 – Biblia Cornilescu)
 
« Tot cel ce se va atinge în câmp de cel ucis cu sabia sau de mort sau de os de om sau de mormânt va fi necurat şapte zile. » (Numeri 19:16 – Biblia Ortodoxă)

« Oricine se va atinge, pe câmp, de un om ucis de sabie, sau de un mort, sau de oase omeneşti, sau de vreun mormânt, va fi necurat timp de şapte zile. » (Numeri 19:16 – Biblia Cornilescu)
« Şi a zis Agheu: “Dacă cineva spurcat, prin atingerea de un mort, se atinge de vreunul din lucrurile acestea, oare ele se spurcă?” Şi au răspuns preoţii şi au zis: “SE SPURCĂ !” » (Agheu 2:13 – Biblia Ortodoxă)

« Şi a zis Hagai : “Dacă se atinge cineva, spurcat prin atingerea de un trup mort, de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare ? Preoţii au răspuns: “VOR FI SPURCATE” » (Hagai 2:13 – Biblia Cornilescu)

« Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă SUNT PLINE DE OASE DE MORŢI ŞI DE TOATĂ NECURĂŢIA » (Matei 23:27 – Biblia Ortodoxă)

« Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru SUNT PLINE DE OASELE MORŢILOR ŞI DE ORICE FEL DE NECURĂŢIE » (Matei 23:27 – Biblia Cornilescu)

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că SUNTEŢI CA MORMINTELE ce nu se văd, şi oamenii, care umblă peste ele, nu le ştiu. (Luca 11:44 – Biblia Ortodoxă)
 
« Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi SUNTEŢI CA MORMINTELE care nu se văd şi peste care oamenii umblă fără să ştie. » (Luca 11:44 – Biblia Cornilescu )

« Atunci a luat Moise cu sine oasele lui Iosif; căci Iosif legase pe fiii lui Israel cu jurământ, zicând: “Are să vă cerceteze Dumnezeu şi atunci să luaţi cu voi şi oasele mele de aici!” » (Ieşirea 13:19 – Biblia Ortodoxă)

« “Moise a luat cu el oasele lui Iosif căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi cu voi oasele mele de aici.” » (Exodul 13:19 – Biblia Cornilescu)

OASELE LUI IOSIF N-AU AJUNS NICIODATĂ SĂ FIE OBIECT DE CULT, CI AU FOST ÎNMORMÂNTATE AŞA CUM SE CUVINE : 
 
”Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră fiii lui Israel din Egipt, LE-AU ÎNGROPAT ÎN SICHEM în partea de ţarină pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem, cu o sută de arginţi, şi care căzuse de moştenire fiilor lui Iosif. (Iosua 24 :32 – Biblia Ortodoxă )

« Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, AU FOST ÎNGROPATE LA SIHEM în partea ţarinii pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita, şi care a ajuns moştenirea fiilor lui Iosif. (Iosua 24:32 – Biblia Cornilescu ) »
 
« Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale. (4 Regi 13:21 – Biblia Ortodoxă) »
 
« Elisei a murit şi a fost îngropat. În anul următor, au intrat în ţară nişte cete de moabiţi.
Şi pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete şi au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioare. (2 Împăraţi 13:21 – Biblia Cornilescu) »


ATENŢIE ! ÎN VERSETUL DE MAI SUS (INVOCAT DE BISERICA ORTODOXĂ) NU SE SPUNE CĂ CINEVA AR FI SCOS OASELE LUI ELISEI PENTRU A PUTEA FI FOLOSITE ULTERIOR PENTRU CINSTIRE SAU VINDECARE !
MARE ATENŢIE SĂ NU CĂDEM ÎN EREZIA ORTODOXĂ !

ÎNCHINAREA LA MOAŞTE - UN GRAV ACT DE IDOLATRIE ŞI PĂGÂNISM
 
NU AVEM VOIE SĂ VENERĂM MORŢII ŞI SĂ NE ÎNCHINĂM LA MOAŞTE PENTRU CĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS NE SPUNE CLAR :

« Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte » (Ioan 4:23 – Biblia Ortodoxă)

« Dar vine ceasul şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în Duh şi în Adevăr fiindcă astfel de închinători doreşte Tatăl.» (Ioan 4:23 – Biblia Cornilescu)

« Şi răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: “Domnului Dumnezeului tău să te închini şi NUMAI LUI Unuia să-I slujeşti” » (Luca 4:8 – Biblia Ortodoxă)
 
« Iisus i-a zis: “Înapoia Mea, Satano! Este scris: Sã te închini Domnului, Dumnezeului tãu și NUMAI LUI sã-I slujești.” » (Luca 4:8 – Biblia Cornilescu)

« Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi ÎNCHINĂTORI LA IDOLI şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua. (Apocalipsa 21:8 – Biblia Ortodoxă) »

« Dar cât despre fricoși, necredincioşi, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, ÎNCHINÃTORII LA IDOLI și toți mincinoșii, partea lor este in iazul, care arde cu foc și cu pucioasã, adicã moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8 – Biblia Cornilescu) »

CITEŞTE UN ARTICOL FOARTE BUN – “S-A BĂGAT MOAŞTE !” – SCRIS DE FLORIN NEGRUŢIU – GÂNDUL –
 
CITIŢI UN ARTICOL EXCELENT NUMIT “MOAŞTELE DE SERVICIU” (AUTOR : GHIŢĂ MOCAN) :

Toamna se numără… pelerinajele. La Iaşi, dar şi la Bucureşti, mii de români se pun în mişcare, cheltuind resurse de tot felul. Zeci de ore de aşteptare, nervi întinşi la maximum, nădejdi amânate şi o atingere fugară. Pictat în tuşe nervoase, tabloul devoţiunii noastre mioritice îţi atrage privirile. Răsfoieşti ziarele, asculţi la radio sau priveşti la televizor, iar concluzia este aceeaşi: pioşenia multor semeni iese din matcă.

Portalul http://www.crestinortodox.ro ne vine în ajutor. Bănuind inadecvarea noastră teologică, adepţii venerării moaştelor ne înghesuie argumente care se vor a fi zdrobitoare. Să fim cu luare aminte, aşadar, la poveţele d-lui Dumitru Popescu (http://www.crestinortodox.ro/viata-de-apoi/69169-cinstirea-sfintelor-moaste). Demersul începe cu Sfânta Scriptură, iar autorul invocă argumentul clasic: învierea mortului aruncat peste oasele lui Elisei.

Urmează apoi explicarea caracterului excepţional al cadavrelor celor declaraţi sfinţi. Adică, datorită puterii dumnezeieşti, oasele acestora se menţin în stare de incoruptibilitate, ceea ce înseamnă că au parte de o soartă postumă privilegiată. Încă ceva: sufletul lor şi Duhul Sfânt continuă să rămână în legătură cu trupurile lor lipsite de viaţă. În fine, moaştele sunt o prefigurare a trupurilor de slavă de care credincioşii vor avea parte după înviere. Aflându-se într-o stare pronunţată de îndumnezeire, moaştele mediază între credincios şi Dumnezeu prin personalitatea sfântului reprezentat.
Fără a fi maliţios, îngăduiţi-mi câteva aprecieri
.
În primul rând, alăturarea unei minuni vechitestamentare ce s-a produs în mod providenţial cu atingerea unei racle este eronată sub aspect hermeneutic

 (A SE REŢINE FAPTUL CĂ mortul cade peste oasele profetului, nu oasele sunt puse peste mort)

 În al doilea rând, premisa unei coabitări postume a sufletului cu corpul aduce atingere doctrinei despre moarte aşa cum o găsim cu precădere la Sfântul Apostol Pavel. Dacă mai susţinem şi o acţiune excepţională a Duhului asupra cadavrului, atunci eroarea dogmatică este şi mai primejdioasă.
În al treilea rând, analogia între moaşte şi trupurile proslăvite prin Înviere este dincolo de orice imaginaţie. Dacă învierea trupului este lucrarea directă a Mântuitorului, dacă noua entitate va fi de natură divină, cum am putea găsi un corespondent într-un pumn de oase prezervate grijuliu ?!? Dacă Învierea lui Hristos este pusă la îndoială la nivel global, trebuia să o răstălmăcim cumva şi pe a urmaşilor Lui. Ruşinos totuşi !

Închei dezolat şi precaut. Nu cred în judecăţi fariseice şi în aruncatul cu piatra. Totuşi, umblarea personală cu Dumnezeu nu are nevoie de elemente de genul acesta. Prin natura Lui, Dumnezeu este intangibil, iar noi nu ni-L putem apropia prin surogate. Iar dacă mai vine vorba de compromiterea demersului teologic, nu mai am nimic de spus. Este trist şi revoltător. Fără discernământ, până şi teologhisirea poate deveni o sminteală pentru mulţi. Să fim atenţi !
Sursa de unde am preluat acest material se află AICI





CITIŢI UN ARTICOL EXCELENT NUMIT “ROMÂNII S-AU CĂLCAT ÎN PICIOARE LA CREDINŢA FAST-FOOD” (AUTOR : DANIEL BEFU DE LA COTIDIANUL ON-LINE “GÂNDUL”) :

De la înălţimea scaunului său amplasat lângă cel al doamnei Maria pe scena VIP-urilor, preşedintele Băsescu tresare la răstimpuri, ori de câte ori mulţimea de pelerini se calcă în picioare, lansând vaiete de durere în văzduh. Mai puţin cucernic, premierul Tăriceanu trage cu limuzina pe Dealul Mitropoliei aproape de spartul slujbei, intrând pe lângă rând în Catedrala proaspăt resfinţită.

Pupă rapid icoanele şi iese pe altă uşă decât muritorii de rând, mai ales că aceasta dă fix în podiumul pe care-s cocoţaţi preşedintele şi membri marcanţi ai PD. Nu vrea să deranjeze slujba.
În gloata pestriţă de pelerini convieţuiesc măicuţe cuvioase care urcă Dealul Patriarhei de 15 ore în pas de melc şi „creştini deştepţi“, huiduiţi de mulţime, care-şi pun buzele pe moaşte în timp record:
15 minute. Sacoşa martor lăsată la coadă în epoca de aur s-a metamorfozat, pelerinii grăbiţi inventând sacoşa-copil. Cine nu are, poate să împrumute: câteva mămici îşi închiriază copilaşii persoanelor grăbite, trecându-i din mână în mână, apoi părinţii de împrumut apar brusc lângă gard implorând jandarmii să-i lase să treacă că le chiţăie pruncul în braţe de-atâta aşteptat:


„Şefu’, lasă-mă să intru şi eu cu ăsta că e bolnav“.

Jandarmii cu frică de cele Sfinte fac o mică deschizătură în gard, lăsând-o să plonjeze fix în faţa raclelor cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Cuviosului Apostol Pavel. Brusc, prin găurile de la gard se strecoară alte zece mame cu copii la sân. După ce mulţimea îi răstoarnă căruţul multiloc, un tătic revoltat dărâmă gardul: „Eee! Gata, m-am enervat. Da’ pe ele cum le laşi? Eu am tripleţi”. Ura mulţimii frustrate de valul de băgăcioşi se revarsă asupra unei nenorocite, care după ce a stat la coadă o jumate de zi e trimisă la poalele dealului s-o ia de la capăt cu aşteptatul:

„Eu am stat la rând şi i s-a făcut rău mamei mele şi a trebuit să mă întorc înapoi. Probabil că oamenii nu ştiu că am fost la rând”.

O muiere din mulţime răcneşte: „ Aţi fost în faţă, de ce-aţi plecat?

Şi eu aş vrea să mă duc la toaletă dar nu pot”. Alta: „Să stai la rând, că noi suntem de la ora opt de-aseară aicea. Dacă v-aţi sculat de la patru rândul vă e mai în spate”. Voci cârâie de peste tot: „Minte, nu-i adevărat, minte! Femeie mincinoasă. Vai de capul tău”. O profesoară de română din Capitală dă în clocot: „Jandarmii au fost foarte obraznici cu oamenii. Numai că nu ni s-a spus cireadă de vite, dar ni s-a dat de înţeles. Jandarmii nu ştiu de cine au fost dirijaţi, dar a fost organizarea cea mai proastă. Am 48 de ani şi am fost la multe pelerinaje, dar aşa ceva n-am văzut niciodată. Azi noapte veneau autocarele cu călugări, copii din alte judeţe sau maşini de deputaţi şi intrau peste rând, iar eu am aşteptat 15 ore să ating moaştele”.

„Hai, pupaţi şi gata!“
După moaşte credincioşii se aşază la o nouă coadă ca să pătrundă în altar şi să sărute Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce. Înăuntru, două camere video rotative ca doi ochi de roboţel, străjuiesc altarul de-o parte şi de alta. Pelerinii fac un turbo-tur de treizeci de secunde prin locul preasfânt înconjurând o machetă aurită a Catedralei, zoriţi de popi: „ Haideţi domnu’ o dată. O singură dată v-am spus s-o pupaţi. Hai, sărutaţi şi gata. Nu mai sărutaţi Sfânta Cruce şi ieşiti pe ieşire. Hai, pe-aici, pe-aici”. Afară, la butoaie, două fetiţe de 13 şi 14 ani au fost puse de mama lor să le umple doritorilor sticle cu apă sfinţită peste rând: „În jumate de oră am făcut 170.000. Ne luăm pizza cu ei”.

Scaunul lui Băsescu
La finalul slujbei scena e luată cu asalt de credincioşii care se îngrămădesc să-şi odihnească oasele pe scaunele pe care-au şezut timp de o oră jumate preşedintele şi doamna sa, Vadim, Blaga, Chiliman, Piedone şi Videanu: „Vaai, pentru o oră sunt preşedinte!” a izbucnit o cucoană, când un străjer cu barbă lungă şi patrafir, enervat de tropăiala de pe podium a turmei de credincioşi, a tăbărât pe ei: „Daţi poporul jos de pe scenă. N-aveţi nici cel mai elementar bun simţ. Niciodată n-am văzut aşa ceva aici. La ora şase e slujbă iarăşi. Ce faceţi aicea? Distrugeţi totul? Şi mochete şi astea, dumneavoastră nu vă daţi seama cât costă astea? Femeia îl întrerupe: „Dar s-a stat pe scaun, nu s-a făcut nimic”. Mânios: „Jos cu tine, pentru că nu eşti civilizată. Hai, jos, jos”. „Cum părinte, dumneata nu eşti preot? Nu-i frumos să pui mâna pe mine că n-am pus mâna pe nimeni, da?”.

O cucernică atrage atenţia unui jandarm: „Domnu’, domnu’, au început să fure florile din coş”. „Lasă-le, dacă-i tembelă lumea”, zice jandarmul, după care se îndreaptă spre hoaţe şi urlă la ele: „Mâncaţi flori, dacă asta ştiţi”. O băbuţă cocoţată sus priveşte peste marea de credincioşi şi văzând racla la 50 de metri distanţă, începe să se închine ţipând: „Uite pe Sfântul. Iuli, se vede Sfântul. Urcă aici. Vezi să nu cazi. Ţineţi-o şi pe ea vă rog frumos”. Altă bătrână se luptă cu un jandarm care o împinge pe scări în timp ce ea vrea să se apropie de altarul de pe scenă ca să ia Sfânta Împărtăşanie: „Vreau să mă împărtăşesc”. „Gata jos, hai vreţi să vorbesc şi urât?”. Până la urmă măicuţa îl înmoaie: „ Lasă-mă, mamă, la Dumnezeu”.
http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/WL/b3rGaAD1d72fBPHkdOHNDe4b7jTd1MBSavp+BJ89f2e+m2Zb6ynmM6EvbbLlt
ARTICOLUL DE MAI SUS POATE FI CITIT AICI
PE COTIDIANUL “GÂNDUL”


Sursa:
http://tomisthecat.ro/romania-moastelor-a-superstitiilor-si-a-evului-mediu/
======================================================
==============================================================
===================================================================

9 comentarii:

  1. http://strangesounds.org/2013/09/atlantis-discovered-new-mysterious-underwater-pyramid-found-near-azores-island.html

    RăspundețiȘtergere
  2. RELIGIA, POATE CEA MAI CRUNTA DECEPTIE.... CU SCUZELE DE RIGOARE, NU VAD UTILITATEA UNUI ASTFEL DE "ARTICOL" AICI. CE E ASTA, INVITATIE LA SI MAI MULTA INDOBITOCIRE? PROSTIRE IN MASA?

    RăspundețiȘtergere
  3. CIT DESPRE ACELE DOUA TINERE, EMA SI TANIA, NU SINT ALTCEVA DECIT DOUA VICTIME NENOROCITE ALE INDOCTRINARII RELIGIOASE. UN TIMPIT AL CARUI PUNCT DE VEDERE L-ATI REPRODUS SPUNEA CA VAI, E SOCAT DE CIT DE MULT NE-AM INDEPARTAT DE PERICULOSII PRIETENI IMAGINARI. N-AS ZICE AVIND IN VEDERE CA SE CONSTRUIESC BISERICI CU NEMILUITA. EU SINT SOCATA DE HALUL DE RETARDARE IN CARE A AJUNS ACEST POPOR DIN CAUZA RELIGIEI....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. UN TÂMPIT pentru Christinne DEȘTEAPTA FĂCUTĂ GRĂMADĂ :

      În primul rând, mi-a plăcut profilul tău Blogger... Ia uite ce "tare" ești în blogging :

      https://www.blogger.com/profile/16077002092275683667

      Sunt foarte "impresionat", n-am ce zice, așa mai zic și eu ! Probabil că trebuie să fim tâmpiți cu toții dacă nu-ți urmăm exemplul și nu ne facem și noi un asemenea "profil" pe Blogger. Probabil că dacă nu mă interesează deloc Blogger și am optat pentru platforma Wordpress, asta se cheamă că sunt "un tâmpit", așa-i ?!? Iar dacă tu ai un profil Blogger de rahat, se numește că ești o fată deșteaptă ? Deșteaptă și făcută grămadă ?!?

      Știi de ce am atins acest subiect ? Pentru că am observat că ți-ai permis să mă faci "tâmpit" deși habar n-ai cine sunt, habar n-ai ce încerc să fac, habar n-ai cu ce mă ocup pe blogul meu, habar n-ai care este scopul și ținta mea. Hai să-ți împrospătez un pic memoria :

      "UN TÎMPIT AL CĂRUI PUNCT DE VEDERE L-AȚI REPRODUS, SPUNEA CĂ, VAI, E ȘOCAT DE CÎT DE MULT NE-AM ÎNDEPĂRTAT DE PERICULOȘII PRIETENI IMAGINARI"

      Trebuie să recunosc că m-ai atins la sentiment... Dacă ai fi avut măcar un gram de inteligență și de bun simț, ai fi putut observa că spre deosebire de alți "tâmpiți", eu sunt un tâmpit mai evoluat, în sensul că deși nu sunt îmbibat de ateism prostesc ca tine, totuși NU sunt de acord cu promovarea aberantă a cultului moaștelor pe care trebuie să le venerăm ca să câștigăm la loto, nu sunt de acord cu "icoanele care plâng", nu sunt de acord cu puparea mâinii sau poalei preotului, nu sunt de acord că Maria este "născătoare de Dumnezeu" (ci doar o umilă slujitoare a Domnului), nu sunt de acord să bem aghiazmă ca să ne vindecăm de boli și ca să luăm herpes și TBC, nu sunt de acord ca botezul creștin să fie administrat bebelușilor (ci numai adulților), nu sunt de acord cu multe lucruri nebiblice și necreștine care se fac în Biserica Ortodoxă.


      Ștergere
    2. UN TÂMPIT pentru Christinne DEȘTEAPTA FĂCUTĂ GRĂMADĂ :

      Din poziția ta de ateistă bătută în cap, e normal să consideri că oricine nu este ateu, este un tâmpit. Totuși, te întreb un lucru : ce-ar fi ca să-ți zic și eu că "oricine nu este creștin, este un tâmpit" ?!? Ți-ar place să zic așa ? Cum te-ai simți ??? Ți-ar place să te consider TÂMPITĂ pentru că ești ateistă ?

      Lasă miștourile cu "PERICULOȘII PRIETENI IMAGINARI" că s-ar putea să te arzi rău de tot în această viață. Nu uita că au existat mulți atei care în ultimele clipe ale vieții, se rugau și implorau pe Dumnezeu și strigau : "Doamneeeeee, ai milă de mineeeeeee ! Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeule !" Se pare că ateismul nu prea folosește la nimic pe patul morții, să vezi ce credincioasă vei deveni când te vei îmbolnăvi grav, să vezi tu ce-o să mai zbieri după Dumnezeu și ce-o să te mai tânguiești în zadar... Așa este omul, RĂZVRĂTIT, REBEL, ÎMPOTRIVITOR, BATJOCORITOR, AROGANT, TRUFAȘ ȘI SFIDĂTOR dar vine clipa când toate aceste lucruri vor dispare ca un abur și vei deveni o mielușică plângăcioasă care îți vei face nevoile pe tine și care va avea o cu totul altă atitudine mult mai smerită. Cu cât îți bați joc de "prietenii imaginari", cu atât mai mult vei suferi pe patul morții și cu atât mai grea îți va fi trecerea în veșnicie. Existența nu se termină la mormânt, cum ți s-a băgat ție în cap de mic copil... Nu mai generaliza, nu mai arunca toată religia la WC, nu mai scuipa creștinii și nu mai batjocori valorile creștine pentru că într-o zi, o să ți se întoarcă. Îți vei aduce aminte cuvintele mele dar va fi prea târziu și nu se va mai putea face nimic pentru sufletul tău chinuit de răutate și ură față de creștini.

      Dumnezeu, Acela care în mintea ta "nu există", te va trăzni rău de tot și o să-ți iasă toate fumurile și mândria prostească din cap, nu vei mai îndrăzni niciodată să-l faci "tâmpit" pe un blogger creștin evanghelic foarte serios și foarte bine intenționat. Nu poate fi tâmpit un om care dorește binele și fericirea poporului român. N-ai cum să fii tâmpit dacă promovezi lucrurile de valoare și în special valorile fundamentale creștine.

      Ateismul promovat de tine nu folosește la absolut nimic, creștinismul promovat de mine poate salva oamenii de la păcat, moarte spirituală și distrugere fizică. Chiar cunosc oameni care după ce s-au întors cu adevărat la Dumnezeu, au fost eliberați de curvie, beție, hoție, țigări, droguri, etc. Fii convinsă că ateismul tău răsuflat, n-ar fi fost capabil NICIODATĂ să transforme radical inimile și viețile acestor oameni. Pun pariu că dacă l-ar fi citit pe iubitul tău Cioran, mulți dintre oamenii aceștia ar fi recurs la gestul nebunesc al sinuciderii. Prin contrast, credința creștină i-a ajutat să înceapă să trăiască o viață nouă împreună cu "prietenii imaginari" pe care tu nu dai două parale chioare.

      Ștergere
    3. UN TÂMPIT pentru Christinne DEȘTEAPTA FĂCUTĂ GRĂMADĂ :

      Tania și Ema nu sunt "două victime nenorocite ale îndoctrinării religioase" (prostie din capul tău nihilist, existențialist, ateist) ci sunt două fete deosebite care trebuie prețuite și respectate pentru că trăiesc o viață bazată pe principiile credinței creștine autentice. Tania și Ema nu trebuie să se rușineze că sunt creștine, nu trebuie să ia în seamă răutatea ta, ci trebuie să continue să trăiască în sfințenie și neprihănire, să facă voia lui Dumnezeu.

      Halul de retardare în care a ajuns poporul român (manele, perversiuni sexuale scârboase în gură și în fund, divorțuri cu grămada, beție, curvie, minciună, hoție, violuri, crime) NU SE DATOREAZĂ RELIGIEI, ci dimpotrivă, se datorează ATEISMULUI / SECULARIZĂRII / LIPSEI EDUCAȚIEI RELIGIOASE !!!

      Nu mai vorbi prostii, că râd și curcile de tine !

      Ștergere
  4. RELIGIA (si tot ce apartine...), face parte din ISTORIA si PREISTORIA popoarelor, locurilor de formare a acestora! Cristina, te rog sa fi CUVIINCIOASA! Nimeni nu-ti da dreptul sa faci pe NIMENI dobitoc/indobitocit. Sa nu crezi ca asemenea atitudine/limbaj, pune in evidenta la TINE ceva BUN... Dimpotriva!

    RăspundețiȘtergere
  5. Culmea ca cei care ne conduc nu prea au treaba cu Biserica... si mai culmea ca sectele asa-zis '' Crestine '' s-au inmultit mai rau decat locasurile Ortodoxe, care unele, s-au construit in 10 - 15 - 20 de ani...Iar cinstirea Sfintilor a avut loc de la inceput in Biserica Crestina cea Adevarata - Ortodoxa...si s-au trezit unii indobitociti prin Vest sau prin intermediul destrabalarii din Vest, sa spuna ca ne inchinam la mortaciuni, la cadavre...etc. Pacat ca nu au inteles ca oamenii care vin la Sfintele Moaste chiar primesc ajutor si nu ar veni in numar atat de mare daca nu s-ar fi intamplat minuni...; nu ar fi venit ca niste dobitoace. Dar si diavolul face '' minuni '', incercand sa batjocoreasca lucrarea lui DUMNEZEU... O carte, carti folositoare - '' Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie '', '' Cararea Imparatiei '' - Pr. Arsenie Boca ( mare Sfant Roman ), cartile Pr. american Serafim Rose...etc. Gasiti pe youtube si predicile episcopului Longhin Jar de la manastirea Banceni ( inca in teritoriul Ucrainei )... DUMNEZEU sa va lumineze !

    RăspundețiȘtergere
  6. Domn'le! Dacă nu şti ce's alea moaşte nu te băga ! Mai bine te-ai duce sa pupi şi mata măcar odată aşa ceva poate-ţi vine mintea la cap! Habar n-ai în ce te-ai băgat, se vede că vorbeşti din afară ! Eşti în aer complet ! Şi dacă vezi atîţia tîmpiţi bigoţi, cu ochii ieşiţi ca la broască în preajma sfintelor moaşte să şti mata, că unde-i butoiu cu miere se-adună şi muştele...

    RăspundețiȘtergere