Pagini de interes

▼

vineri, 18 octombrie 2013

Luna – ce credeti? Satelit natural, artificial sau nava spatiala ?


Cand vine vorba despre Luna exista intotdeauna o doza de mister. Ea a fascinat dintotdeauna toate civilizatiile Globului si astfel de-a lungul timpului s-au adunat o serie de legende, superstitii si credinte. De fapt se spune ca daca n-ar fi existat Luna, viata pe planeta noastra ar fi avut alta directie.

Imaginati-va lumea noastra ravasita de vanturi de forta unui uragan, cu temperaturi variind de la caldura inabusitoare la inghet. Imaginati-va ca ziua ar dura numai sase ore, intr-o lume in care ar putea evolua doar forme de viata primitive. Aceasta ar fi putut fi planeta noastra, daca Luna nu ar fi existat… Oare ? Dar nu suntem singurii care avem un satelit. Exista cel puţin 135 de sateliti în sistemul nostru solar. Saturn ii are pe cei mai multi, 46, iar in jurul Pamantului orbiteaza cel puţin 10 corpuri misterioase. Cinci sunt asteroizi, retinuti temporar de campul gravitational, iar patru sunt probabil ramasite ale rachetei Apollo 13. Al zecelea si cel mai mare este Luna.Ce este atat de special si misterios la Luna?

 Luna este singurul satelit natural al Pamantului si al cincilea ca marime din Sistemul Solar. Este, totodata, cel mai mare satelit natural al unei planete din Sistemul Solar raportat la marimile dintre acesta si planeta Pamant.Luna este al doilea satelit ca densitate dupa Io, unul dintre satelitii lui Jupiter. In rotatia sa sincrona in jurul Pamantului, Luna prezinta aceeasi fata a sa, cu mici schimbari. Distanta maxima pana la Pamant: 406 720 kilometri; distanta minima pana la Pamant: 336 375 kilometri; distanta medie pana la Pamant: 384 400 kilometri; diametru mediu: 3476 kilometri; temperatura la suprafata: variabila de la 117 grade C (in plina zi) pana la -173 grade C (in plina noapte).Atmosfera: inexistenta.

 Varianta acceptata de majoritatea oamenilor de stiinta in legatura cu originea Lunii este ca Pamantul, de-abia format, ar fi intrat in coliziune cu un alt corp, avand aproape dimensiunea lui Marte. Se considera ca planeta noastra n-ar fi fost lovita frontal ci tangential, fiind, cum s-ar spune doar „scalpata”. Ramasitele smulse din Terra s-ar fi imprasiat in forma de inel in jurul Pamantului, inainte de a se reaglomera, dand nastere Lunii. Insa aceasta este doar o teorie si desi pare logica la prima vedere, există anumite voci in randul oamenilor de stiinta, care sustin ca anumite caracteristici ale Lunii nu se potrivesc cu aceasta prezumtie.

Luna – Statie spatiala

moon1
În 1970, Mihail Vasin şi Alexander Shcherbakov, doi cercetători ruşi de la Academia Sovietica de Stiinte au propus teoria Lunii precum o navă extraterestră. Cei doi au presupus că Luna este o navă extraterestră gigant, care a fost acoperită cu rocă ca să pară un satelit natural. Extratereştrii, având o tehnologie superioară nouă, au fost capabili să-şi deghizeze nava într-un corp ceresc şi au lansat-o pe orbită.

Ei au postulat că luna cuprinde un strat stâncos exterior gros de câțiva kilometri care acoperă o cocă tare, probabil, cu o grosime de 45 km și sub care există un vid, care conține, eventual, o atmosferă.În 1975, Donald Wilson a publicat “Our Mysterious Spaceship Moon” în care a adus dovezi in sprijinul acestei teorii. În 1976, George H. Leonard publicat “Altcineva este pe Lună” , în care a retipărit mai multe fotografii NASA ale suprafeței lunare sustinand teoria de mai sus.
Fie ca cei mentionati mai susu au avut dreptate sau nu sa vedem unele din misterele ce inconjoara acest satelit natural sau artificial al Pamantului.

 

Misterele Lunii

1. Luna e prea mare.  Christopher Knight și Alan Butler explica in cartea lor “Cine a construit Luna ?” ca satelitul nostru este mai mare decat ar trebui sa fie, aparent mai batran decat ar trebui să fie si mult mai usor în masa decat ar trebui să fie iar orbita nu este potrivita pentru un corp de asemenea marime. Isaac Asimov, un profesor rus de biochimie si scriitor de carti de popularizare a stiintei, a declarat ca “Luna, care nu are nici atmosfera si nici camp magnetic, este de fapt o ciudatenie a naturii. Fiind mai mare decat planeta Pluto, unii oameni de stiinta chiar l-au numit un sistem planetar geaman. In general, cand o planeta are sateliti in jurul lor acestia sunt mult mai mici decat planeta insasi. Prin urmare Pamantul ar trebuii sa aiba un satelit nu mai mare, sau in jurul valorii de 100 de kilometrii… Insa nu este asa.” Privind in jur la celelalte planete si la satelitii lor si coreland tot ceea ce stim despre cosmografie si despre legile cosmice, Luna nu ar trebui sa existe pe orbita Pamantului.
 
2. Vechimea Lunii.  Cand a avut loc primele aselenizari, au fost aduse pe Pamant mai multe roci de pe Lună. Intre 1969 și 1972 sase misiuni Apollo au adus pe Pamant 382 kg de roci lunare, mostre, pietricele, nisip și praf de pe suprafata Lunii. Roca adusă de Neil Armstrong are o vechime de 4,6 mi­liarde ani. De fapt, cam atat estimau savantii nostri vechimea Pamantului, si a intregului sistem solar. Dar la conferinţa asupra rezultatelor misiunilor Apollo, tinuta în 1974, oameni de stiinta de la NASA au comunicat aducerea pe Pamant a unor roci vechi de 5,3 miliarde ani. Cu 700 mili­oane ani mai vechi decat sistemul nostru solar!
 
3. Luna este goala.  Există nenumărate indicii ca Luna este goala.Iată câteva din studiile stiintifice care arata ca Luna pare a fi goala in interior:

- Misiunea Apollo12 a instalat seismografe si apoi a prabusit in mod intentionat modulul lunar provocand un impact echivalent cu o tona de TNT. Undele au rasunat timp de opt minute iar la sfarsit Maurice Ewing, o co-director al experimentului seismice, a declarat la o conferință de presa “a rasunat ca un clopot”. La fel s-a intamplat si în cazul Apollo 13, cand una dintre etapele rachetei a produs vibratii timp de trei ore.

 - O echipa de la Universitatea din Arizona au declarat ca crezut ca Luna are un nucleu, dar ca acesta este mic. Lon Hood, liderul echipei, a declarat: “Am știut că nucleul Lunii e mic, dar nu am știut e asa mic … Acest lucru chiar adauga greutate ideii că originea Lunii este unica, spre deosebire de orice alt organism terestru – Pamant, Venus, Marte sau Mercur “Da, e artificial.”

- Dr. Gordon McDonald, cercetător-principal la NASA, arată într-un articol apărut în revista „Astronautics” din numărul pe iulie 1962, că prin analiza datelor referitoare la diferenţa obser­vată între mişcările reale ale Lunii pe orbită, şi mişcările calculate, se poate trage concluzia că sa­telitul natural al Pămîntului este mai degrabă gol în interior.

- În cartea sa intitulată “Luna noastră”, astronomul britanic dr. H. P. Wilkins declară: „Toate datele converg spre ipoteza că dincolo de adîncimea de 30-50 km Luna prezintă, mai mult sau mai pu­ţin, spaţii libere – cavităţi mari, tunele sublunare, crăpături – legate de suprafaţă prin fisuri… Vo­lumul aproximativ ai acestor goluri este probabil de 36 milioane km cubi.”

- Dr. Harold Urey consideră că sub scoarţa Lunii sunt zone cu densitate mai mică, eventual goluri; iar dr. Sean O. Solomon, de la Institutul Tehnologic din Massachusetts, a declarat că din re­zultatele obţinute de la diferitele cercetări efectuate în cadrul programului Apollo a reieşit şi posibili­tatea ca Luna să fie goală în interior.
 
4. Campul magnetic.  Luna nu are un camp magnetic si totusi foarte multe roci lunare sunt magnetizate. Sunt fenomene cunoscute sub denumirea de “mascons” (concentrații de masă), care sunt zone mari circulare de densitate neobișnuit de mare și o atractie gravitationala mai mare. . Acestea se găsesc în câmpiile de pe Lună cunoscute sub numele de “Maria”, care au fost odată considerate a fi mari. Aproximativ o treime din suprafata Lunii care o vedem de pe Pământul este alcătuit din acestea Maria în timp ce există puține pe “partea întunecată”, și nimeni nu poate explica de ce cele două părți sunt atât de diferite. Luna este de asemenea suspecta de a avea mai multe câmpuri magnetice. Din datele obtinute de la satelitul lunar Prospector a reiesit ca cele mai puternice concentrații de anomalii magnetice lunare sunt situate in partea opusa a celor mai mari cratere. Cu toate acestea, în absența unui câmp magnetic global (magnetosfera), nimeni nu poate determina cum s-ar putea întâmpla acest lucru.
 
5. Cutremurele Lunare.  Se stie ca misiunile Apollo au instalat seismografe pe Luna, cu toate astea exista o mare tacere din partea NASA in legatura cu datele primite de la aceste aparate. Sute de “moonquakes” (cutremure lunare) sunt inregistrate anual. Oficial, majoritatea dintre ele sunt atribuite meteoritilor ce lovesc astrul vecin; altele, numite cutremure termice, se datoreaza, conform NASA, extinderii crustei la ivirea primelor raze de soare dupa doua saptamani de intuneric. In noiembrie 1958 astronomul rus Nikolay Kozyrev de la observatorul din crimeea a fotografiat o eruptie de gaz langa craterul Alphonsus impreuna cu o stralucire rosiatica care a durat aproximativ o ora. In 1963 astronomii de la observatorul din Lowell au observat în noaptea de 29 octombrie, două pete de lumină de un roşu aprins, la nord de craterul Herodot; în noaptea de 27 no­iembrie, cele două pete roşii au reapărut pe mar­ginea sudică a craterului Aristarh. În iunie 1965 a fost observată o rază de lumină de un alb scânteietor, ţâşnind din craterul Aristarh, aflat atunci în zona obscură. Stiindu-se ca Luna nu are activitate vulcanica aceste fenomene nu sunt naturale.
 
6. Craterele lunare.  De ce craterele lunare sunt atât de întinse şi de puţin adânci? Craterele lunare produse de căderea meteoriţilor sunt de asemenea stranii – foarte întinse, şi atât de puţin adânci faţă de suprafaţa lor! Ca şi cum meteoriţii ar întâlni, în drumul lor prin scoarţa Lunii, o crustă foarte dură. Conform teoriei celor doi academicieni sovietici, M. Vasin şi A. Scerbakov, acest lucru se datoreşte faptului că meteoriţii se opresc în „coaja blindată” cu care constructorii din neştiut au întărit Luna, la 20-40 km sub scoarţă. Imensele circuri lunare, departe de a fi vechi cratere vulcanice deschise dureros pe supra­faţa Selenei, constituie în realitate locurile în care cei ce au amenajat interiorul Lunii, au pompat în exterior roci şi metale lichefiate, pentru a produce golurile interioare necesare şi a blinda suprafaţa nemaipomenitei nave interstelare, intergalactice.
 
În zona circurilor, gradientul gravitaţional este mai mare; cei doi savanţi sovietici consideră că faptul se datorează echipamentului, combustibilului şi materialelor de tot felul aflate sub scoarţă, în go­lurile create. Procentul mare de metale conţinut de rocile lunare şi considerat „straniu” de savanţii sovietici şi americani, s-ar datora folosirii metale­lor pentru întărirea rezistenţei scoarţei lunare la impactul cu meteoriţii – în lungul ei voiaj spa­ţial.
 
anomaluna13

La începuturile omenirii, Luna nu exista deloc

Se pare ca in istoria omenirii a existat o perioada in care nu era Luna pe cer! Acest lucru ne este precizat de scriitorii antici Democritus si Anaxagoras. Aristotel ne scrie ca zona Arcadiei (Grecia), inainte de a fi locuita de greci, a fost populata de pelasgi, ce au ocupat aceste teritorii inainte ca pe cer sa existe Luna! Din acest motiv, pelasgii mai erau numiti şi “pro-selenes”, adica “inainte de Luna”. Apollonius din Rhodes ne scrie faptul că a existat o perioadă în care “nu toate corpurile cereşti se aflau pe cer, înainte ca rasele Danai şi Deukalion să fi existat, atunci când trăiau doar arcadienii, înainte să fi existat Luna pe cer”.
 
Plutarh afirmă şi el în opera “Întrebări romane” următoarele: “Erau vorba de arcadieni, aşa numiţii oameni pre-lunari”. La fel, şi poetul Ovidiu a scris că “Arcadienii îşi posedă pământurile înainte de naşterea lui Jupiter, pentru că naţiunea e mai veche decât Luna”. Hippolytus afirmă şi el că “Arcadia e mult mai veche decât Luna”. Şi Lucian ne spune în a sa Astrologie că “arcadienii sunt mai vechi decât Luna”. Mai putem să-l amintim pe Censorinus care şi el afirmă că “în trecut nu exista Lună pe cer”.

Făcând comparaţia între patru calendare rituale – cel egiptean, asi­rian, indian şi mayas, omul de cultură român Vic­tor Kernbach demonstrează că punctul de plecare al acestor sisteme cronologice este comun, situându-se cam în jurul anului 11.500 î.Hr. şi, departe de a fi ales arbitrar, el marchează nu „un început cronologic propriu-zis, ci epoca marilor catastrofe în sistemul nostru solar cunoscute sub termenul generic de potop”. O cauză probabilă a acestor catas­trofe ar putea fi exact captarea Lunii de către Pământ, mai bine zis sosirea Lunii în jurul Pă­mântului, cu toate consecinţele şi modificările la scară cosmică şi planetară pe care le presupune instalarea unui asemenea vecin în imediata apro­piere.
 
Inclusiv apariţia unor mişcări de flux-reflux foarte puternice, atât la suprafaţa planetei noastre (valuri de maree oceanică), cât şi în interiorul aces­teia (valuri de maree magmatică), fenomene resim­ţite prin inundaţii, erupţii vulcanice şi mişcări se­ismice catastrofale. Una din consecinţe: scufunda­rea Atlantidei. Platon situează dispariţia uriaşei insule atlantice la 10.000-12.000 de ani înaintea epocii sale. Altă urmare posibilă a captării satelitului nos­tru – de fapt a adoptării Pământului de către Lună, spun unii savanţi – este renunţarea la ca­lendarul venusian – cel mai strălucitor astru pe cerul nopţii înainte de apariţia Selenei — şi înlo­cuirea lui firească cu cel lunar.
 
Aceste fapte descoperite de-a lungul timpului sunt cele mai importante aspecte care învăluie Luna într-un mister incredibil. Probabil că în viitorul îndepărtat o să aflăm care este adevărul despre “satelitul natural” al Pământului.
Sursa:
======================================================================
===========================================================
=============================================
la

Un comentariu: