Pagini de interes

vineri, 2 august 2013

MUNTII MACINULUI sau tărâmul zeilor de demult! MONOLITI DE GRANIT. Culmea Pricopanului. Salut cu bucurie Proiectul România Sălbatică! Wild Romania - interview with Dan Dinu.


 
După o zi de mers îmi găsesc refugiul printre niște bolovani ciudați. Chiar și fără prea multă imaginație, blocurile de granit rotunjite din jurul meu mă fac să mă simt în cuibul unui dinozaur, printre ouăle acestuia. Se apropie apusul, însă norii strânși în zona soarelui nu îmi dau foarte multe speranțe. Mă sprijin de un ou mai confortabil și închid ochii, a fost o zi lungă așa că merit un pic de odihnă. Lângă mine, un câine ce ma însoțit tot drumul, gândește același lucru și își caută un locșor la fel de bun. Mintea îmi zboară la ce am pozat în ziua respectivă și dacă este cazul să mai stau sau nu o zi.


Undeva în vale se aud cântecele inconfundabile și melodioase ale unei prigorii, iar oboseala își spune cuvântul și ațipesc... Nu știu cât timp se scurge, însă la un moment dat simt ceva cald pe față. Câteva raze de soare reușesc să scape printre norii grei de la apus. Mă trezesc buimac și privesc în jur, totul este scăldat de o lumină incredibil de caldă. Sar în picioare, îmi iau aparatul montat deja pe trepied și îmi caut locurile și cadrele gândite dinainte. Câteva declanșări și gata, lumina dispare. Am obținut însă ce mi-am dorit, o lumină caldă pe acești minunați monoliți de granit, acum mă pot întoarce mulțumit acasă.

Nimic nu te poate pregăti pentru întâlnirea cu Munții Măcinului, cu toții știm că sunt munți foarte vechi, unii dintre cei mai bătrâni din lume, mai știm deasemenea că nu sunt înalți, puțin sub 500m, uneori mă și întrebam cum de un astfel de peisaj poate fi considerat montan. Însă când ajungi să îi străbați, îți dai seama că sunt întradevăr munți, au creste, au văi, au un climat capricios și au multă sălbăticie, chiar dacă se întind la marginea mai multor localități.

Unicitatea Măcinului mai este dată și de interferența ecosistemelor pontico – submediteraneene, central europene și asiatice ce face ca pe o suprafață de mai puțin de 1% din teritoriul țării, să întâlnim peste 50% din speciile de floră și faună ale României.
Călătoria noastră în Munții Măcinului a început cu o plimbare prin Rezervația Valea Fagilor, unde am fost uimit de diversitatea pădurilor de aici. Deși aș spune că pot să recunosc câteva specii de arbori, majoritatea celor întâlniți îmi erau complet străini. Chiar și cei pe care îi recunoșteam, erau cel mai probabil subspecii. Poate cea mai plăcută surpriză a fost să mă plimb printr-o pădure plină de tei, în timp ce mergeam îmi și închipuiam cum ar fi fost să mă aflu aici când aceștia înfloresc.


 
Cu toată această diversitate însă, ca de obicei, pădurea se lasă greu fotografiată și mai întotdeauna îți dă bătai de cap. Spre seară lucrurile s-au mai simplificat, pentru că am ieșit într-un punct de belvedere în zona Vârfului Țuțuiatu, care cu doar 467m este cel mai înalt din Munții Măcinului.


Aici am avut ocazia să mă și întâlnesc pentru prima dată în această tură cu broasca țestoasă de uscat, un simbol al acestor zone. Nu ieșiseră de foarte multă vreme din adăposturile pentru iarnă, iar exemplarul nostru a fost foarte generos și a stat la pozat. Lumina de seara ne-a găsit printre stejarii pufoși de pe o muchie abruptă de deasupra localității Greci și printre luminile generoase ale unui apus de soare interesant.

Destinația de a doua zi urma să fie una extrem de inedită, Culmea Pricopanului, un loc despre care auzisem foarte multe și de la care aveam multe așteptări, care nu numai că mi s-au îndeplinit, însă au fost chiar și depășite. Am plecat dis de dimineață și am început urcarea spre zona de creastă. Chiar dacă munții nu sunt înalți, din cauza faptul că pleacă de la doar câțiva metrii deasupra nivelului mării, par mult mai impunători. În foarte scurt timp ajungem într-o zonă în care monoliții de granit cu forme absolut bizare stau așezați parcă de mâna unor giganți pe pantele domoale ale muntelui.


După câteva poze într-o lumină nu foarte bună, îmi dau seama de potențialul zonei și mă hotărăsc să vin aici la apus. Mai departe urmăm creasta principală, străbatem mici pâlcuri de pădure și pajiști pline de maci și șopârle ce se află aici  în elementul lor, mai depășim în viteză câteva grupuri de țestoase și ne pregătim de o întâlnire nu foarte dorită. Dincolo de creastă norii se strâng de furtună, așa că ne cautăm și noi un loc mai ferit și mai puțin expus pentru că suntem chiar în vârf. Cu toată ploaia care se apropie nu mă dau bătut și mai încerc câteva cadre, peisajul este incredibil de dramatic. În zare văd deja cum se apropie furtuna, un zid imens de apă mătură totul în cale.


Avem un pic noroc deoarece suntem izbiți doar de marginea frontului, iar dupa zece minute de ploaie torențială norii se mai risipesc. Ies din nou la pozat, însă elanul îmi este curând curmat de o a doua repriză de ploaie. Chiar dacă aproape că se înseninase, norii au vrut să ne mai arate o dată forța lor. Două furtuni serioase într-o jumătate de ora, ne simțim norocoși că am scăpat cu bine, nici nu suntem foarte uzi, adăpostul ne-a fost foarte bun.

După această experiență coborâm din creastă cu gândul la monoliții mei și la culori calde de apus. Cerul rămâne înnorat. După ce am ajuns în zona dorită, mă despart de ranger, deoarece de aici este ușor de ajuns înapoi la mașină și mă apuc de căutat prim-planuri. Acestea sunt din plin, însă norii se strâng din nou. Urmează o a treia furtună. Mă pun la adăpost și aștept, spre seară am ceva noroc și pentru doar câteva minute am o lumină caldă și spectaculoasă în care să fotografiez.

Ultima zi din Munții Măcinului o dedic zonei de lângă localitatea Greci, unde mergem să vedem o altă pădure, unde sper să găsesc și bujorul românesc, o floare simbolică pentru această zonă. Este cam pe la începutul perioadei de înflorire, iar vremea mai rece din ultimele săptămâni nu îmi dă prea multe speranțe.
 
 
Plimbarea noastră începe pe un traseu tematic, realizat de cei de la parc și continuă prin rezervația Moroianu. La întoarcere trecem prin zona bujorilor, însă din păcate găsim multe frunze și boboci, dar nici o floare. Ușor resemnat merg mai departe către vale. Un punct roșu intens îmi atrage la un moment dat privirea și găsesc singurul bujor înflorit din întreaga tură. Mă declar mulțumit chiar dacă îmi doream mult mai mult de atât și luăm poteca marcată către locul unde ne-am lăsat mașina.


 Pe drum mai trecem prin câteva zone cu stejari, unii dintre ei remarcându-se prin grosimea și frumusețea lor. Exact înainte de a ajunge la destinația noastră mai am parte de o surpriză. Câteva păsări cu un zbor ciudat și de o mărime destul de semnificativă îmi atrag atenția, este o specie nouă pe care nu am mai văzut-o. Mă apropii și fac cîteva imagini, însă păsările sunt destul de sperioase. Mai încerc câteva abordări și obțin o imagine în care să îmi pot da seama ce am pozat. Doi ochi foarte mari și galbeni mă privesc din iarbă, este pasărea ogorului, o specie destul de rară și nu foarte des fotografiată pe la noi.

Munții Măcinului sunt foarte spectaculoși, chiar dacă nu sunt înalți precum alți munți de la noi din țară, și au un farmec aparte. Personal am rămas uimit de peisajul atipic și inedit al Culmii Pricopanului și cu siguranță voi mai reveni prin aceste locuri. Pe lângă toate astea, zona ascunde și o faună foarte bogată, într-o singură zi am putut vedea căpriorul, iepurele, vulpea, broasca țestoasă, gușterul, fazanul, dar și numeroase alte păsări.


Le mulțumesc celor de la administrație pentru tot sprijinul acordat în această tură. Parcul dezvoltă în acest moment numeroase programe turistice, inclusiv turism ecvestru pentru cei pasionați și sincer cred că este o experiență inedită. Singura problemă majoră a zonei este poate lipsa oricărei posibilități de cazare în localitățile din jur, așa că este preferabil să vă cărați un cort când vă hotărâți să vedeți Măcinul... și este obligatoriu să îl vedeți, nu veți regreta.

Drumuri bune si poteci insorite!
Dan Dinu


=============================================================
================================================
======================================

 Wild Romania - interview with Dan Dinu on Vimeo
========================================
 


A short interview with the creator of Wild Romania project that provides some info about what we did in the last two years and what we want to do next. Enjoy!

Photos and timelapse: Dan Dinu
Video and editing: Cosmin Dumitrache
Music: Ocarina

==================
=====================================
==================================================

3 comentarii:

  1. OARE CE EXPLICATIE EXISTA PT. ASTA IN CAZUL IN CARE E ADEVARAT?

    http://www.dailymail.co.uk/news/article-2383761/What-devil-doing-Mystery-enormous-pentagram-Kazakhstan-visible-Google-earth.html?ico=home^editors_choice_six_of_the_best

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unii dintre cei care au văzut pentagrama consideră că ar putea fi opera unui cult satanic, în timp ce alţii cred că steaua reprezintă rămăşiţele unei baze militare ruseşti. „E probabil un sit abandonat pentru rachete sol-aer. Am fost pilot militar şi ştiu că sovieticii foloseau astfel de lucruri. Forma (n.r. de pentagramă) are de-a face cu modul în care funcţionează radarele lor. Probabil baza era folosită pentru urmărirea rachetelor Soyuz”, a scris un utilizator din Seattle pe site-ul Livescience.

      Ștergere
    2. Multumesc de explicatie. Mai toti au fost atinsi de paranoia, tinind-o una si buna cu satanismul....

      Ștergere