Pagini de interes

duminică, 28 februarie 2016

Pământul este mult mai special decât se credea până acum. Terra, este o PLANETA unica. Un raspuns stiintific corect! Intrebari: cum a fost posibil? de ce 'asa'? cui serveste?


O echipă internaţională de cercetători a întocmit o serie de calcule, cu scopul de a simula modul în care s-au format galaxiile şi planetele în urmă cu circa 13,8 miliarde de ani

De-a lungul timpului, au fost realizate numeroase încercări de a afla dacă viaţa ar putea exista şi pe alte planete, nu numai pe Terra. O echipă internaţională de cercetători şi-a propus să studieze acest fenomen în sens invers, punându-şi următoarea întrebare: ar putea fi Pământul singurul corp ceresc locuibil din Univers?

În acest sens, oamenii de ştiinţă au întocmit o serie de calcule, cu scopul de a simula modul în care s-au format galaxiile şi planetele în urmă cu circa 13,8 miliarde de ani. Rezultatele au fost folosite pentru a inventaria planetele asemănătoare ca structură cu Terra. La finalul acestei proceduri, specialiştii aveau să afle că Pământul este mult mai special decât credeau până acum.

De ce este planeta noastră atât de interesantă? Cercetătorii nu au aflat cu exactitate, însă, conform calculelor pe care le-au realizat, atât planetele din Calea Lactee, cât şi exoplanetele sunt mult mai vechi, au dimensiuni mai mari şi, prin urmare, este foarte puţin probabil ca ele să fie locuibile.

Posibilitatea de a găsi o planetă care să găzduiască organisme vii este şi mai mică, deoarece, în momentul de faţă, avem foarte puţine informaţii despre exoplanetele aflate în apropierea galaxiei noastre. Până acum au fost descoperite circa 2000 de astfel de corpuri cereşti, deşi s-a estimat că ele ar fi, de fapt, în jur de 700 de cvintilioane.

"Trebuie să acceptăm că suntem în imposibilitatea de a face o predicţie clară asupra identificării unei planete locuibile. Cu toate acestea, încă există şanse să obţinem rezultate favorabile pentru cercetările noastre", susţin oamenii de ştiinţă.

Deoarece calculele au avut ca rezultat formularea unor predicţii extrem de vagi, ele vor putea fi, totuşi, îmbunătăţite o dată cu efectuarea unor noi descoperiri. Singura misiune pe care o au acum astronomii este de a studia în detaliu informaţiile pe care le-au obţinut până în acest moment.


 http://www.descopera.ro/stiinta/15087270-exista-posibilitatea-ca-terra-sa-fie-o-planeta-unica-in-univers-de-ce-este-ea-atat-de-speciala
------------------------------

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu