Moţii au scris multe pagini din istoria României.
Mulţi dintre ei trăiesc de mii de ani la peste 1.400 de metri altitudine în propria lor „ţară” denumită „Ţara Moţilor”. Scriitorul Ioan Slavici îi consideră „cea mai nobilă parte a poporului român”.
Cine nu a auzit de Avram Iancu sau de Horea, Cloşca şi Crişan? Sunt eroi naţionali despre care toţi copiii învaţă în manualele de istorie. Pe lângă faptul că sunt moţi, mai au ceva în comun: sentimentul de răzvrătire împotriva nedreptăţilor. Astfel au reuşit să păstreze intact spiritul românismului în Apuseni, în Ardealul ocupat de austro-ungari. Acest sentiment s-a păstrat până astăzi şi reprezintă una dintre trăsăturile esenţiale ale oamenilor din aceste locuri.
În mod tradiţional, moţi sunt consideraţi locuitorii satelor de pe cursul superior al Arieşului, începând cu oraşul Cîmpeni. În timp, românii din alte zone adiacente Ţării Moţilor şi-au luat şi ei numele de moţ. Astfel, se pot întâlni deseori români de pe Valea Crişului Alb, din Ţara Zarandului, judeţul Arad, care se declară moţi, la fel ca şi în judeţul Hunedoara, Bihor, Cluj şi estul judeţului Alba, deşi din punct de vedere etnografic, folcloric, există deosebiri între ei şi moţii propriu-zişi. Din acest motiv, zona locuită de moţi este mai mare sau mică, în funcţie de autorul care a scris despre aceasta. Cea mai mică întindere considerată ca fiind Ţara Moţilor include comuna Bistra, oraşul Câmpeni şi localităţile de munte situate mai sus de acesta, iar cea mai mare întindere cuprinde aproape întreaga zonă a Munţilor Apuseni, cu părţi mai mari sau mai mici din judeţele: Bihor, Hunedoara, Arad şi Cluj. Indiferent de întinderea Ţării Moţilor, ”capitala” ei este considerată oraşul Cîmpeni, judeţul Alba. În varianta restrânsă, populaţia moţilor este de circa 25.000 de persoane, în timp ce în cea extinsă ajunge la 100.000.
Originea moţilor şi a numelui de ”moţ”
Scriitorul Ioan Slavici a studiat tipologia moţilor şi a exprimat una dintre cele mai interesante caracterizări a acestui mic popor de oameni ai munţilor în lucrarea ”Ardelenii”:
”Aceştia sunt oamenii şi trupeşte şi sufleteşte mai colţuroşi şi mai vârtoşi. Fie scurt, fie înalt, Moţul e voinic şi îndesat, calcă rar şi apăsat şi are ceva din firea ursului. Om cu deosebire de potolit, Moţul vorbeşte puţin, e foarte răbdător, se avântă cu anevoie, dar e neînduplecat după ce a luat o hotărâre… Moţii sunt cea mai nobilă parte a poporului român”.
Despre originea moţilor s-au emis diferite ipoteze, fără însă ca vreuna dintre ele să poată fi susţinută cu probe indubitabile. Astfel, unii autori consideră că moţii sunt urmaşii agatârşilor, populaţie care a locuit în secolele dinainte de Hristos zona în care actualmente se află oraşele Câmpeni şi Abrud. Alţii îi consideră urmaşi ai celţilor sau ai unor triburi germanice care s-au perindat, probabil, prin regiune. Mai sunt ipoteze că moţii ar fi urmaşi direcţi ai dacilor şi ai coloniilor romane, dat fiind faptul că foarte aproape de munţii locuiţi de moţi s-au aflat exploatări miniere romane, de unde se extrăgea aur, iar locurile au fost puternic colonizate după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman. Majoritatea acestor ipoteze se bazează pe observaţia că între moţi se găsesc frecvent indivizi cu ochi albaştri şi cu părul blond, roşcat sau mai deschis la culoare.
O altă enigmă rămasă fără o explicaţie certă este originea numelui de “moţ”. Cele mai multe descrieri privind acest nume indică faptul că românii din munte purtau părul strâns în chică (“moţ”), lăsată să cadă de obicei pe umărul drept. Alţi autori consideră că numele vine de la cuvântul latin “motus”, care înseamnă “răzvrătit”, “rebel”, dată fiind puternica înclinaţie spre libertate a moţilor. Austriecii îi numeau pe moţi “tzopfiger wallachische”, adică “valahi cu moţ”. Tradiţional, moţii s-au ocupat cu prelucrarea lemnului, găsit din abundenţă în munţii pe care îi locuiesc, şi cu creşterea animalelor. Puţini mai sunt cei care fabrică din lemn vase (doniţe, ciubare ), şindrilă, lemn de construcţie etc. Nici în exploatările miniere nu mai lucrează decât foarte puţini, având în vedere închiderea acestora. Produsele din lemn moţii le valorificau la câmpie, unde coborau pentru a le vinde sau a le schimba pe cereale sau alte lucruri necesare traiului greu din munţi. Călătoreau de obicei în convoaie de până la zece căruţe trase de cai.
Oameni liniştiţi şi iubitori de viaţă
În ultimii ani, unii moţi au început să se ocupe de turism, transformându-şi casele în pensiuni, schimbându-şi astfel modul tradiţional de trai. Situaţia economică grea a zonei i-a determinat pe mulţi să plece la muncă în alte ţări. Moţii se identifică de sute de ani cu cel mai vestit instrument de cântat al lor: tulnicul. Acesta era folosit mai demult pentru comunicare, sunetele emise având fiecare o semnificaţie aparte, înţeleasă numai de către cel care cânta şi de către “destinatarul” semnalelor: “vin oile”, “vino acasă”, “va ploua” etc. Tulnicul este un instrument de cântat, confecţionat din scândurele din lemn de brad, şi arată ca un tub lung, conic, din lemn, mai îngust la partea în care se suflă şi mai larg în partea prin care ies sunetele. Lungimea sa variază, putând ajunge şi la 3 metri. Pentru a cânta, el trebuia ţinut în apă în prealabil. În mod obişnuit, la tulnic cântă fetele şi femeile.
Sărbătoarea tradiţională a moţilor este Târgul de fete de pe Muntele Găina, care se ţine în fiecare an în jurul datei de 20 iulie, sărbătoarea Sfântului Ilie. Mii de moţi, alături de români din judeţele învecinate (Bihor, Arad, dar şi Hunedoara), se adună pe vârful Muntelui Găina (1.486 metri), pentru a târgui obiecte şi pentru a petrece. Originea acestui târg e pierdută în negura timpului, se presupune că această sărbătoare e ţinută cam de 200 de ani încoace, în fiecare an, în acelaşi loc.
”Moţii s-au remarcat prin ferocitatea arătată în luptă, precum şi prin determinarea cu care au cerut libertăţi sociale şi naţionale. Altfel, în timp de pace, moţii sunt liniştiţi şi iubitori de viaţă, fiind o populaţie paşnică, ce îşi câştigă cu greu traiul zilnic”, spune Ioan Rusu Abrudeanu în cartea ”Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit”.
Sunt oameni primitori şi săritori atunci când este nevoie de ajutor. Un exemplu conculdent este accidentul aviatic din ianuarie 2014 de pe muntele Petreasa. Sute de moţi au plecat să ajute la căutarea avionului prăbuşit în pădure. În final, trei dintre ei au reuşit să ajungă la avion şi să salveze majoritatea victimelor.
Sursa: http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/cine-motiii-ioan-slavici-ofera-raspuns-cea-mai-nobila-parte-poporului-roman-1_54eaecb0448e03c0fde53b44/index.html
----------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------
festivalul lemnului - 22 august, comuna Horea
RăspundețiȘtergereExcelent articol!
RăspundețiȘtergere