Pagini de interes

miercuri, 28 ianuarie 2015

Exorcizarea în biserici. Preoţii-vrăjitori care „scot dracii“ din oameni. Cat adevar? Cata minciuna? Cine si ce ne ascunde? Ritualurile ancestrale/păgâne, condamnate de BISERICA... dar practicate in/de toata lumea! Biserica Ortodoxă Română a condamnat astfel de practici


 
Exorcizarea, alungarea demonilor din oameni.

Exorcizarea este un act de cult prin care un preot sau un episcop alunga demonii dintr-o persoana posedata. In cadrul unei randuieli binestabilite de Parintii Bisericii, slujitorul care savarseste exorcizarea il blesteama pe demon si ii porunceste sa iasa din persoana posedata.

Atat blestemarea duhurilor necurate, cat si porunca adresata lor de a iesi din om, nu sunt savarsite insa in numele savarsitorului, ci in numele lui Dumnezeu, in fata caruia toate se cutremura.

Una dintre greselile pe care le poate face omul in privinta diavolului este sa nu creada in existenta lui. Astfel, cand societatea "infrumuseteaza" vrajitoria, vampirii si alte asemenea creaturi fantastice prin carti, filme, desene, reclame, haine, jocuri etc, este din ce in ce mai usor a-l vedea pe diavol cel mult ca pe un personaj de film, impotriva caruia se lupta cu planuri de atat si arme de foc. Toate acestea sunt chipuri ale diavolului, care inca isi poarta in spate "pielea de oaie".

Exorcizarea, alungarea demonilor

Inca dintru inceput, Mantuitorul Iisus Hristos a alungat demonii. "Venind, propovaduia in sinagogile lor, in toata Galileea, alungand pe demoni" (Marcu 1, 39). Mai apoi, cand cei doisprezece Apostoli au fost trimisi la propovaduire, El i-a insarcinat pe acestia si cu alungarea demonilor din intreaga faptura a lui Dumnezeu.

"Chemand pe cei doisprezece ucenici ai Sai, le-a dat putere si stapanire peste toti demonii si sa vindece bolile si i-a trimis sa propovaduiasca Imparatia lui Dumnezeu si sa vindece pe cei bolnavi" (Luca 9, 1-2). "A randuit pe cei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli, ca sa fie cu El si sa-i trimita sa propovaduiasca, sa aiba putere sa vindece bolile si sa alunge demonii" (Marcu 3, 14-15). "Tamaduiti pe cei neputinciosi, inviati pe cei morti, curatiti pe cei leprosi, pe demoni scoateti-i; in dar ati luat, in dar sa dati" (Matei 10, 8). "Si iesind, ei propovaduiau sa se pocaiasca. Si scoteau multi demoni si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si-i vindecau" (Marcu 6, 12-13).

Cand s-au intors din misiune, ucenicii Mantuitorului s-au aratat bucurosi de puterea primita de a alunga demonii, insa Mantuitorul le-a aratat ca mai de pret este mantuirea, decat alungarea diavolilor. "Si s-au intors cei saptezeci si doi, cu bucurie, zicand: Doamne, si demonii ni se supun in numele Tau. Si le-a zis: Am vazut pe satana ca un fulger cazand din cer. Iata, v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului, si nimic nu va va vatama. Dar nu va bucurati de aceasta, ca duhurile vi se pleaca, ci va bucurati ca numele voastre sunt scrise in ceruri" (Luca 10, 17-20).

La randul lor, Apostolii au incredintat aceasta misiune tuturor celor hirotoniti spre slujirea Altarului, pana astazi. Rugaciunile de dezlegare si molitfele impotriva demonilor nu sunt acte de cult optionale, ci ele tin de datoria preotului de a implini misiunea la care a fost chemat de Mantuitorul. Astfel, ele nu trebuie citite din mandrie sau din dorinta de castig, ci numai din faptul ca ele fac parte integranta din slujirea preoteasca.

La un moment dat, cand la Mantuitorul a fost adus un tanar demonizat, despre care tatal sau spunea ca inca din pruncie este muncit de un duh mut, care il arunca la pamant, scrasnind din dinti, El i-a mustrat pe ucenicii Sai, care nu au putut sa-l tamaduiasca pe tanar, si a certat demonul, alungandu-l. Mai apoi, cand ucenicii L-au intrebat pe Iisus de ce ei nu au putut alunga demonul, El le-a spus: "Acest neam de demoni cu nimic nu poate iesi, decat numai cu rugaciune si cu post" (Marcu 9, 17-29).

Desi este foarte important si modul de vietuire al celui care savarseste molitfele si blestemele, demonii pot fi alungati numai in numele Mantuitorului. Demonii ies din cei posedati nu atat pentru cel care rosteste cuvintele molitfei, cat mai ales pentru Cel in numele caruia sunt rostite molitfele respective.

Astfel, daca cineva ii alunga pe demoni din oameni, in numele lui Dumnezeu, aceasta nu inseamna automat ca acela este sfant sau ca se mantuieste, dupa cum Dreptul Judecator ne spune: "Multi Imi vor zice in ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut? Si atunci voi marturisi lor: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi" (Matei 7, 22-23).

Este esentiala intelegerea faptului ca Mantuitorul Iisus Hristos este cel care alunga demonii, iar nu cel ce rosteste rugaciunile si blestemele impotriva demonului. Cat tine de cel care spune blestemele, el este dator sa duca o viata cat mai sfanta, petrecand in post si rugaciune, pentru ca diavolul sa nu se poata razbuna pe el, pentru izbavirea celui posedat.

Pentru alungarea demonilor din om (exorcizare), in cartile bisericesti s-au randuit cateva rugaciuni speciale, dintre care cele mai cunoscute sunt urmatoarele: Molitfele Sfantului Vasile cel Mare, Molitfele Sfantului Ioan Gura de Aur, Molitfa Sfantului Ciprian si Molitfele Sfantului Trifon. Aceste rugaciuni se rostesc numai de catre episcopi si preoti, deoarece cuprinzand blesteme adresate diavolului, ele sunt deosebit de puternice. Daca, fiind inselat de duhul mandriei, un om de rand ar spune aceste rugaciuni, el ar putea intampina lupte infricosatoare din partea diavolului.
Teodor Danalache
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/liturgica/viata-liturgica/exorcizarea-alungarea-demonilor-127794.html
---------------------------------------------------------------------------------------------------


Preotul care "a alungat demonii" din 160.000 de personae spune ca Papa Francisc a facut o exorcizare

Gabriele Amorth, un preot catolic, cunoscut drept "exorcistul sef de la Vatican" a confirmat intr-un interviu ca Papa Francisc a facut o exorcizare in timpul mesei de Rusalii, in urma cu aproape doua saptamani.

In varsta de 88 de ani, Gabriele Amorth este un preot romano-catolic din Dieceza de Roma (unitate administrativ-teritoriala condusa de episcop) care sustine ca a facut 160.000 de exorcizari in cariera sa.

Preotul a fondat in 1990 Asociatia Internationala a Exorcistilor si acum cere Papei Francisc sa acorde privilegii de exorcizare tuturor preotilor cu pregatirea corespunzatoare se arata intr-un interviu al sau pentru The Sunday Times of London.

Gabriele AmorthIn interviul oferit in urma cu o saptamana, preotul Gabriele Amorth a confirmat ca momentul in care Papa Francisc apare intr-o inregistrare video, spunand o rugaciune pentru un tanar bolnav, in timpul mesei de Rusalii din urma cu 14 zile, a fost intr-adevar un act de exorcizare.

Inspirat de ce a vazut, Amorth vrea ca toti preotii cu pregatire sa primeasca acceptul Papei de a face exorcizari. Preotii au nevoie de permisiunea unui episcop pentru "a alunga demonii", permisiune care este rar acordata.

Nascut in Modena, Gabriele Amorth sustine ca a exorciziat peste 160.000 de persoane si ca obisnuia sa faca si cate 20 de exorcizari pe zi.

Gabriele Amorth crede ca Diavolul este prezent chiar si la Vatican si ca este nevoie de mai multi luptatori impotriva "demonilor" pentru ca "tot mai multi oameni vin sa cer sa fie exorcizati".

Acum doua saptamani, postul de televiziune al episcopilor italieni, TV 2000, a difuzat o serie de imagini in care Papa era vazut cum se concentreaza si aduce ambele maini pe capul unui bolnav, parand sa-l apese cu putere. Vaticanul a negat ca este o sedinta de exorcizare, insa Amorth a povestit ca Sfantul Parinte a exorcizat "un barbat care se lupta cu 4 demoni".

Sursa: http://stirileprotv.ro/special/preotul-care-scapat-de-diavol-160-000-de-persoane-dezvaluie-ca-papa-francisc-a-facut-o-exorcizare.html


Exorcistul-sef al Vaticanului ii multumeste Papei Benedict al XVI-lea

Exorcistul-sef al Vaticanului i-a multumit Papei Benedict al XVI-lea, pentru ca a deschis calea exorcismelor, nu doar pentru cei posedati de diavol, ci si pentru cei chinuiti de el.
"Benedict a tinut o audienta cu exorcisti din intreaga lume si ne-a binevenit cu cuvinte de mare, mare incurajare", a spus Gabriel Amorth, caree se lupta cu diavolul pentru dioceza Roma de 27 de ani, intr-un interviu acordat canalului italian religios TV2000, potrivit  France24.

"El a continuat sa ne incurajeze. Papa a facut multe pentru a revizui procedurile... si ne-a dat rugaciuni puternice care servesc exorcizarii", a continuat Amorth.

Laudele lui Amorth au venit dupa ce pontiful de 85 de ani a anuntat ca va demisiona la 28 februarie, deoarece varsta inaintata nu-i mai permite sa-si indeplineasca obligatiile.

Perioada cat Benedict a fost papa a fost zguduita de scandaluri privind abuzurile sexuale si diviziuni in randul Bisericii, iar Amorth a dat vina, anterior, pe munca diavolului pentru acestea.

Drept cardinal, Joseph Ratzinger a ajutat la reformarea catehismului Bisericii Catolice pentru a "largi frontul luptei impotriva lui Satan... nu numai in cazurile de posedare diabolica a oamenilor si in toate cazurile de perturbari provocate de diavol, si asta inseamna 90% din cazuri", a aratat Amorth.

Exorcistul a precizat ca sunt foarte rare cazurile de posesie deplina de catre diavol, insa a vazut victime care "merg pe pereti, se tarasc pe podea precum sarpele".

Perturbarile provocate de diavol au devenit "extrem de raspandite".

"Oamenii merg la vrajitori, la ghicitori, la cei care se numesc exorcisti... a devenit o problema, deoarece cand cineva doreste un exorcist, nu sunt foarte multi si sunt prost pregatiti", spune acesta.

Asociatia Exorcistilor are dificultati si pentru ca "actul exorcismului a fost suspendat timp de secole, si cu toate ca exista o cerere enorma de exorcisti, sunt preoti si episcopi care nu cred in asta".
Sursa: http://www.ziare.com/international/papa/exorcistul-sef-al-vaticanului-ii-multumeste-papei-benedict-al-xvi-lea-1219092
-----------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------


Cititi si aici:

Les confessions de l'exorciste du Vatican

------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------


Preoţii-vrăjitori care „scot dracii“ din noi. Ritualurile păgâne ale duhovnicilor României care deschid Cartea, desfac farmece, practică exorcizarea în biserici

Pe lângă preoţii înzestraţi cu har divin care se roagă şi postesc, în România sunt şi feţe bisericeşti care se ocupă cu practici mai puţin ortodoxe. „Adevărul“ vă prezintă care sunt preoţii care fac exorcizări şi deschid cartea.


Lăcaşurile din judeţul Neamţ au o istorie bogată în relatări despre slujbe de scoatere a demonilor din cei posedaţi. Mărturii despre aceste practici sunt întâlnite la mănăstiri precum Sihăstria, Bistriţa, Bisericani sau Petru Vodă. Un caz care a făcut vâlvă la începutul anilor ’90 a fost cel al unei femei din Dâmboviţa, pe nume Maria, adusă de rude la Mănăstirea Sihăstria din Neamţ pentru a fi vindecată de duhurile rele. 

În ianuarie 1993, femeii posedate i s-au făcut nouă Sfinte Masluri cu şapte preoţi, printre care stareţul mănăstirii la acea vreme, Ilie Cleopa şi arhimandrit Ioanichie Bălan. Imediat, a circulat pe piaţă o înregistrare audio din timpul slujbelor care dădea fiori celor care o ascultau.

În acelaşi an, părintele Ioanichie Bălan semnează o carte intitulată “Puterea Sfântului Maslu (Câteva mărturii din zilele noastre)”, şi editată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei 1993, cu binecuvântarea IPS (acum PF) Daniel. Un capitol din această carte se referă la “Vindecarea celor demonizaţi în trecut şi astăzi”.

Acum, când se înmulţesc cazurile de vrăjitorie, de invocare a diavolilor, se înmulţeşte şi numărul celor demonizaţi”, arată în cuvântul introductiv al cărţii Ioanichie Bălan. 



Pentru a da veridicitate episodului din 24-29 ianuarie când a slujit pentru eliberarea femeii din Dâmboviţa de duhurile rele, Ioanichie Bălan a publicat şi transcriptul din timpul slujbelor de exorcizare. Exorcizări la Mănăstirile Bistriţa şi Petru Vodă. La începutul anilor 2000, părintele ieromonah Nifon, de la Mănăstirea Bistriţa, ctitorie a lui Alexandru cel Bun, era căutat pentru darul de a-l scoate pe diavol din oameni cu Moliftele Sfântului Vasile.

“Din cauza păcatelor, duhurile necurate intră în om, dar ele sunt trimise de fermecătoare, că prin farmece se face asta. Fermecatoarele slujesc diavolului şi vorbesc cu el. De cele mai multe ori, diavolul intră în om prin băutură şi mâncare, se duce în om, pe urmă începe să răcnească de-acolo, dinăuntru. Şi deschiderea cărţii – că preoţii mai deschid cartea – nu-i de la Dumnezeu, ci de la diavol vine. La fel este şi cu ghicitorii”, spunea părintele Nifon. Slujbe de exorcizare se fac şi la Mănăstirea Petru Vodă, ctitorită de părintele Iustin Pârvu. Astfel de ritualuri aveau loc în timpul slujbelor de Sfântul Maslu.




Maramureşul are şi el poveştile lui legate de ritualul care unora le dă fiori, şi anume exorcizarea. Unul dintre preoţii care făcea exorcizări în Maramureş, în Berinţa mai exact, este Gheorghe Gheţie, despre care vorbeşte scriitorul Augustin Buzura într-un interviuu acordat ziarului „Adevărul“.

În interviul acordat Adevarul, din luna aprilie a anului 2013, Augustin Buzura povesteşte cum a a copilărit printre nebunii aduşi pentru „exorcizare“ în miez de noapte, în spatele casei sale din comuna Berinţa la preotul Gheorghe Gheţie. "Gheorghe Gheţie era un fel de sfânt. Toată lumea îl socotea un sfânt. În Maramureş, predominau greco-catolicii, care nu se înţelegeau prea bine cu ortodocşii. Ei, acest preot era acceptat şi slujea la ambele biserici. În plus, făcea exorcizări. Era plin de lume din toate colţurile ţării. Inclusiv din Dobrogea venea lume cu bolnavi psihic, cu epileptici. Îi aduceau în status epileptic, adică în criză continuă de epilepsie, în stare de inconştienţă”, povestea, atunci, academicianul Augustin Buzura..”Am văzut zeci de cazuri!”

Îi aduceau, legaţi de căruţă, la cea mai veche dintre cele trei biserici din sat, construită în 1430. Înainte se spunea că existase o altă biserică, pe roţi, pe care sătenii o mutau când năvăleau tătarii. Acolo, în miez de noapte, preotul făcea rugăciunea Sfântului Vasile. Tata îl ajuta să îi transporte pe bolnavi, pentru că aceştia erau ori inconştienţi, ori violenţi. Odată ce au fost îngrijiţi de preot, bieţii oameni se întorceau singuri, pe picioarele lor. Da, erau vindecati.

Am văzut zeci de cazuri! Casa noastră, fiind la 40-50 de metri de casa preotului, trăiam practic printre nebuni. Când au venit ruşii, cam în aceeaşi zi în care ne-au făcut ţăndări icoanele, l-au luat pe preot, l-au pus la peretele şurei care se afla în spatele casei noastre, gata să-l execute. Atunci, a apărut un necunoscut care le-a vorbit în ruseşte şi i-a convins să-l ierte. Era într-o zi de toamnă târzie, foarte frumoasă. Eu aveam 6 ani", mai povestea academicianul Augustin Buzura. 

 
 
Practici păgâne şi nerecunoscute de Biserica Ortodoxă Română şi-au găsit locul în biserici din judeţul Suceava. La Liteni, preotul Vrăjitoru a făcut avere din „deschisul cărţii”, iar la Schitul din Călugăreni sunt organizate şedinţe de exorcism.


Despre preotul Ionel Vrăjitoru din oraşul Liteni, judeţul Suceava, a auzit probabil întreaga ţară. Fie pentru că „deschide cartea”, fie din cauza comportamentului violent faţă de jurnalişti oridecâte ori a fost întrebat despre legitimitatea activităţilor sale, preotul Vrăjitoru este binecunoscut atât în rândul enoriaşilor, cât şi în rândul ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române. Aflat în numeroase rânduri în centrul unor scandaluri, preotul Vrăjitoru şi-a continuat nestingherit activitatea atât de profitabilă.
 
Cel mai recent incident a avut loc la sfârşitul anului trecut, atunci când Mihai Stăuceanu, un român fugit din ţară care a fost turnat de Ionel Vrăjitoru la Securitate, s-a întors din Canada să-i ceară socoteală preotului. Stăuceanu şi o echipă de jurnalişti au fost atacaţi de preotul Vrăjitoru, iar ulterior au fost atacaţi şi de fiul acestuia, preotul Claudiu Vrăjitoru, aflat în fruntea unei „echipe de intervenţie” formată din câţiva localnici.

Pentru că povestea a fost preluat de toată presa, iar Patriarhia s-a arătat interesată de ancheta în cazul acestui incident, preotul Claudiu Vrăjitoru a fost sancţionat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor cu o mutare disciplinară pentru două luni.

Preotul Horga „scoate dracul” la Schitul Călugăreni

La Călugăreni, preotul Daniil Horga a construit după revoluţie un adevărat aşezământ monahal. Aici îşi găsesc refugiu toţi cei care „sunt posedaţi” şi vor să scape de blestem. Spirite rele, demoni, manifestări înspăimântătoare, toate sunt „vindecate” în timpul şedinţelor de exorcism organizate la Schitul construit în apropierea satului Călugăreni. În incinta schitului au fost amenajate şi mai multe chilii în care sunt cazate persoanele cu probleme foarte grave.


Cel mai grav caz din istoria recentă a Bisericii Ortodoxe Române, în privinţa practicilor de exorcizare este cel petrecut în urmă cu aproape zece ani la mănăstirea Tanacu, din judeţul Vaslui. În iunie 2005, o măicuţă  de 23 ani a murit acolo în timpul unui ritual de exorcizare. Daniel Corogeanu, preotul considerat drept făcător de minuni, avea să devină excorcistul României, iar "cazul Tanacu", subiect cărţi şi scenarii de teatru şi film.


Daniel Corogeanu era recunoscut în zona Vasluiului pentru ritualurile de exorcizare, prin care, spun localnicii, "reuşea să scoată demonii din oamenii posedaţi de diavol". În iunie 2005, ultima exorcizare a preotului Corogeanu avea să ducă la moartea Irinei Cornici, o măicuţă de 23 ani. Tânăra crescuse într-un orfelinat din Bârlad, iar o perioadă lucrase în Germania, ca menajeră.

La întoarcerea în ţară, în 2005, Irina a mers la mănăstirea din Tanacu, pentru a-şi  vizita o fosta colegă de orfelinat. Aceasta a reuşit să o convingă să rămână la mănăstire.  În luna aprilie, Irina Cornici face prima criză psihotică, socotită de preotul Corogeanu ca „demonizare“.  A fost dusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde a fost diagnosticată „schizofrenie dezorganizată“.

Psihiatrii i-au prescris un tratament cu sedative, iar măicuţa a revenit la mânăstire. La scurt timp, Irina face o nouă criză, motiv pentru care preotul Corogeanu a decis să o supună ritualului de exorcizare, considerând că este posedată de diavol. 
"I-am facut slujbe trei zile la rând. Asta este. La noi se cheama slujbe de dezlegare, de duhuri rele, molifte.", spunea in 2005 Daniel Corogeanu.


Preotul şi patru maicute, printre care şi stareta mănastirii, au închis-o într-o chilie pe Irina, au legat-o de o cruce de lemn şi i-au pus un căluş in gura, făcut dintr-un prosop. După trei zile, timp în care nu a primit mâncare sau apă, Irina a murit. "Ne-am facut datoria în acele momente în care nu puteai să faci altceva. Trebuia să o ajutam", declara Corogeanu, în 2005, pe holul Tribunalului din Vaslui, în timp ce era prezentat în faţa judecătorilor cu propunere de arestare. 

Prima condamnare pentru exorcizare

În februarie 2007, preotul Daniel Corogeanu a fost condamnat de Tribunalul din Vaslui la 14 ani de închisoare, iar cele patru măicuţe au primit pedepse cuprinse între 5 şi 8 ani. Corogeanu a făcut însă apel, iar Curtea Alba Iulia, unde dosarul a fost strămutat de la Iaşi, i-a înjumătăţit pedeapsa, condamnându-l la 7 ani de închisoare. Şi pedeapsa primită de maica stareţă a mănăstirii a fost redusă de la 8 la 6 ani, în timp ce pedepsele celorlalte trei măicuţe au rămas neschimbate, respectiv 5 ani. Cu toţii şi-au ispăşit pedepsele, fiind în prezent în libertate.

Daniel Corogeanu trăieşte departe de ochii lumii, retras într-un schit construit de un om de afaceri în satul Portari,comuna Zăpodeni. Localnicii au aceeaşi dragoste faţă de fostul călugăr, considerându-i pe jurnalişti principalii vinovaţi pentru ceea ce "părinţelului", iar magistraţii sunt acuzaţi că au făcut o gravă eroare judiciară în acest caz. Pe tot parcursul procesului,desfăşurat la instanţa din Vaslui, zeci de susţinători l-au urmat pe Corogeanu în sălile de judecată, aceştia plângând în hohote la arestarea sa.

 
Ghicitul viitorului cu ajutorul cărţilor sacre este considerată a fi un păcat şi este total interzisă de Biserica Ortodoxă Română. Pe lângă serviciile obişnuite în slujba creştinului - oficierea de nunţi, botezuri, parastase - există preoti ortodocşi care şi-au găsit o nouă îndeletnicire: proorocirea.

 

 Ghicitul viitorului cu ajutorul cărţilor sacre este considerată a fi un păcat şi este total interzisă de Biserica Ortodoxă Română. Pe lângă serviciile obişnuite în slujba creştinului - oficierea de nunţi, botezuri, parastase - există preoti ortodocşi care şi-au găsit o nouă îndeletnicire: proorocirea. Ghicitul viitorului cu ajutorul cărţilor sacre este considerată a fi un păcat şi este total interzisă de Biserica Ortodoxă Română. Pe lângă serviciile obişnuite în slujba creştinului - oficierea de nunţi, botezuri, parastase - există preoti ortodocşi care şi-au găsit o nouă îndeletnicire: proorocirea.

Deschid Evanghelia şi pretind că în Carte se afla rezolvarea tuturor problemelor. Un preot dovedit că deschide Cartea riscă să caterisit şi exclus din rândul clerului. De unde provine practica deschiderii Cărţii?Profesorul Serban Anghelescu este etnolog, iar preocuparea sa de-o viaţă este evoluţia popoarelor, antropologia şi istoria culturii: "Evanghelia nu se referă la un răspuns imediat privind soarta unui om şi mai ales la un răspuns imediat care poate fi aflat atât de uşor. Plus este mult prea simplu, e mult prea naiv, e un exerciţiu copilăresc să crezi că deschiderea chiar şi a unei cărţi sacre îţi răspunde ţie personal prin textul care îţi apare în faţa ochilor".

Oameni disperaţi, bolnavi, cu probleme familiale grave, dornici să afle ce le rezervă viitorul, căută preotul cu har. Ce vede, de fapt, preotul, atunci când deschide “Cartea” şi de unde provine această practică? Conform crestinortodox..ro, deschiderea Evangheliei, practică ştiută mai ales sub numele de "deschiderea cărţii", este o metoda înşelatoare de a afla viitorul.
“Aflarea viitorului nu a fost însă niciodată o preocupare a creştinilor, ci întotdeauna aceasta a fost asociată cu vrăjitoria şi cu păgânismul, drept pentru care folosirea obiectelor sfinte (icoane, cruci, Evanghelie, cărţi liturgice) pentru ghicirea viitorului este o lucrare drăceasca şi o cădere din dreapta credinţă a Bisericii lui Hristos”,
spune preotul Teodor Danalache.

Cei care "deschid" Evanghelia nu fac decât "să închidă" şi mai bine uşile Raiului, atât lor, cât şi celor care vin la ei pentru această vrăjitorie. Cel care spune că "ghiceşte" în Sfânta Evanghelie nu este decât un înşelator. El este dornic de câştig, profitor de necazurile oamenilor, lipsit de credinţă şi fără frică de Dumnezeu, mai spune părintele.

Taina Sfântului Maslu

De unde vine însă acest obicei pe care unii preoţi îl practică? Răspunsul are se pare legătură şi este asociat de cele mai multe ori cu Taina Sfîntului Maslu. “În rânduiala acestei Taine, după ultimă rugăciune si ungere, se prescrie ca preotul să ia Sfânta Evanghelie, să o dea bolnavului, spre a o săruta, şi să o deschidă deasupra capului celui bolnav. Apoi, preotul se roaga pentru bolnav, rostind ultima rugăciune. Evanghelia închipuie Cuvântul lui Dumnezeu, iar deschidere liturgică a acesteia şi aşezarea ei deasupra capului celui bolnav semnifică punerea mâinii lui Dumnezeu peste cel bolnav, după cum şi citeste preotul, în rugăciunea rostită în acest moment: "Nu pun mâna mea cea păcătoasă peste capul celui ce a venit la tine cu credinţăa, ci pun mâna Ta cea puternică ţi tare, ce se află în aceasta Sfântă Evanghelie”, spune părintele.

Părintele Danalache continuă să explice:
Fapta de a "deschide" Evanghelia este doar un pretext, căci "ghicitorul", fără a interpreta în mod real textul evanghelic, spune celui în cauză ce îi trece prin cap, adesea inspirat de diavol, spre a produce mare înşelare. Astfel, omul care vine spre a afla sursa necazurilor sale şi viitorul, pleacă adesea cu ideea că este duşmănit de unii apropiaţi, că este sub blestem, că i s-au făcut farmece şi "legături".


Practica de a "deschide cartea" nu se regăseşte în nicio carte de cult şi este contrară regulilor stabilite de Biserică pentru săvârşirea cultului, notează crestinortodox.ro Această practică înşelătoare compromite dreapta credinţă, identificând-o pe aceasta cu superstiţia, pentru că i se cere preotului să faca pronosticuri şi să ofere raspuns solicitărilor. De asemenea, aceasta este condamnată de toţi marii duhovnici ai Bisericii Ortodoxe, nici unul nepracticând această "vrăjitorie cu cele sfinte".

“Trebuie să ştim că nu există nevoie sau necaz omenesc pentru care Biserica Ortodoxă să nu aibă rugăciuni pe care credinciosul să le poată solicita preotului din parohia sa. Pe lângă rugăciunea preotului şi pomenirea la Sfânta Liturghie, cel cuprins de necazuri poate birui toate luptele diavoleşti, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin post şi rugăciune îndelungată”, ne sfătuieşte părintele Teodor Danalache.


Fenomenul exorcizărilor există în biserică de sute de ani. O controversă legată de această temă există în legătură cu aşa numitul ”Fenomen Poşaga”, de la o biserică din comuna cu acelaşi nume. Ceea ce s-a întâmpla aici este denumit de unii exorcizare. Alţii resping categoric fenomenul şi susţin că la micuţa mănăstire din Munţii Apuseni nu se întâmplă nimic paranormal.


Faptul că biserica din Poşaga era un loc ”puţin” ieşit din comun o demonstrează şi legendele care s-au ”ţesut” timp de zeci de ani. În zona Munţilor Apuseni se vorbeşte des despre ceea ce se întâmplă aici. O demonstrează şi zecile de credincioşi care participă la slujbele de la mănăstire.


La câţiva kilometri de Slobozia, în satul Reviga, tată şi fiu, preoţii Gheorghe şi Casian Pandelică, slujesc în Biserica „Sfântul Nectarie”, un lăcaş de cult ce aparţine Bisericii Ortodoxe Autonome din Ucraina, o fracţiune desprinsă din marele for al ortodoxiei. Consideraţi păgâni de oficialii Bisericii Ortodoxe Române, cei doi au fost acuzaţi că practică magia şi fac farmece în altar.

Har dumnezeiesc sau mâna necuratului?

Înainte de a-şi face propria biserică, preoţii Gheorghe şi Casian Pandelică, din Reviga, au slujit în lăcaşul de cult aflat în subordinea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. Mii de oameni, din toate colţurile ţării băteau drumurile până în inima Bărăganului pentru a primi binecuvântarea celor doi. „Au har şi-L fac pe Dumnezeu să ne ajute” vorbeau la unison credincioşii.  Bolnavi de cancer sau ologi, oamenii credeau în predicile preoţilor şi spuneau că au scăpat de ele datorită lor.

În urma unei investigaţii amănunţite făcute de mai marii Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor în spaţiul public au apărut o sumedenie de informaţii cu privire la faptul că miraculosul har al celor doi preoţi nu are nicio legătură cu ortodoxia.


Înainte de a-şi face propria biserică, preoţii Gheorghe şi Casian Pandelică, din Reviga, au slujit în lăcaşul de cult aflat în subordinea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.

 Aceştia au fost acuzaţi că fac ritualuri magice şi deschid cartea, sub privirile îngrozite ale sfinţilor din altar. Deşi niciodată demonstrate aceste practici, ele au condus la caterisirea duhovnicilor. Totul a degenerat într-un imens scandal mediatic, în urma căruia credincioşii au ţinut partea preoţilor.

„Părintele Casian Ovidiu Pandelică, de la parohia Reviga, a refuzat să răspundă în faţa Consistoriului pentru următoarele abateri de la disciplina bisericească: schismă-nesupunere şi refuzul repetat de a asculta autoritatea bisericească legală şi păcatul săvîrşirii lucrărilor sfinte în stare canonică de suspendare. 

Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor ia act cu responsabilitate de faptul că părintele Casian Ovidiu Pandelică, de la parohia Reviga, a slujit Sfînta Liturghie, cu toate că era oprit de la slujirea celor sfinte, mai ales că în această perioadă actele liturgice ale preotului nu sînt primite înaintea lui Dumnezeu, fiind rod al neascultării şi un adevărat blestem pentru toţi credincioşii care le primesc (…)“  precizau reprezentaţii Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, într-un comunicat de presă, remis la momentul izbucnirii scandalului.

CONSTANŢA. Poveştile cu exorcizări nu ţin la Constanţa. Singurul preot care le practica "s-a cuminţit"

Părintele Dănuţ Costan din localitatea constănţeană Viişoara, vestit pentru slujbele de exorcizare a devenit un slujitor curat al Domnului. Cel puţin asta spun colegii săi din Arhiepiscopia Tomisului.

Au trecut exact doi ani de la momentul în care preotul care slujeşte la Viişoara a ajuns celebru în toată ţara. La vremea respectivă, acţiunile părintelui Dănuţ Costan erau pe buzele tuturor enoriaşilor. Omul bisericii a devenit cunoscut după ce s-a dus vestea că are un har aparte şi anume acela de a-i scăpa pe cei posedaţi de diavol. Doar că moliftele citite de preot erau însoţite, spuneau atunci sătenii, de râgâieli. Preotul Costan a fost filmat în biserică în timp ce săvârşea o astfel de slujbă mai puţin obişnuită. Oamenii din sat spun că preotul avea un tarif oarecum negociabil pentru cititul moliftelor.
 
Cu 40 lei poţi să scapi de draci şi să te însănătoşeşti dacă suferi de anumite boli. Localnicii erau atât de convinşi de harul preotului încât mergeau la fiecare slujbă şi nu erau deloc deranjaţi de faptul că părintele mai scotea şi alte sunete mai puţin... politicoase. Slujbele de exorcizare oficiate de preotul din Viişoara se desfăşurau mereu după acelaţi scenariu: victima posedată era adusă de familie, urma un spectacol de înjurături şi urlete, părintele citea din cărţile sfinte şi mai şi râgâia după care totul se termina cu bine. Arhiepiscopia Tomisului nu a stat cu mâinile în sân. Mai-marii bisericii au decis imediat demararea unei anchete. La vremea respectivă, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului a declarat că un al preot îl va asista pe părintele Dănuţ Costan la slujbe pentru a preveni orice fel de incidente. Au trecut doi ani şi preotul s-a cuminţit, spun acum surse apropiate acestuia. Slujbele de exorcizare au încetat şi asta şi pentru că oamenii din Constanţa nu credeau în asemenea practici. În plus, ele sunt interzise de regulile bisericii, iar preoţii care le fac riscă să fie daţi afară din Casa Domnului.
 

 
Deşi exorcizările, interzise de BOR, au fost condamnate explicit, în mai multe rânduri, de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, dracii sunt în continuare blestemaţi de preoţii argeşeni în tentativele lor de a-i scoare din enoriaşii mai mult sau mai puţin posedaţi. Unii reuşesc în lupta cu “ucigă-l toaca”, alţii nu. dovadă şi scandalurile iscate de-a lungul anilor pe marginea acestor practici controversate.


 De mai bine de zece ani, umblă vestea  că la Mânastirea Cotmeana din judetul Argeş, dracii sunt scoşi din oameni pe bandă rulantă, cu masluri şi rugăciunile  de partea preoţilor şi patimi mari şi multe de cea a posedaţilor. Nevăzuta luptă cu puterile Iadului  pare să dea rezultate la Cotmeana, date fiind statisticile neoficiale de pe buzele enoriaşilor care au trecut pe la mânăstire: zeci de oameni  din care ar fi ieşit câte un necurat, doi sau trei.
“De la mama mea ştiu de părintele Ioasaf, numit şi "Sfantul", preotul cu cea mai tare credinţă, care învinge diavolii . Ştiu cazuri de oameni exorcizaţi de mai multe ori  aici  şi salvaţi  chiar de boli psihice şi sunt convinsă că puterile părintelui nu sunt poveşti”,
spune Gherghina Dumitru, 49 de ani.

Exorcizări eşuate, tranşate în instanţă

Nu peste tot în Argeş preoţii reuşesc  însă să învingă dracii. Dovadă şi cel mai mare sandal iscat la nivel de judeţ pe marginea acestei controversate practici. În 2013, mai mulţi preoţi, printre care şi Înalt Prea Sfinţitul Calinic, arhiepiscop de Argeş şi Muscel, au fost daţi în judecată de un avocat din judeţul Argeş, pe motiv că slujbele oficiate de aceştia nu au avut niciun rezultat, diavolii continuând să-şi facă de cap prin casa acestuia  şi stricându-i electrocasnicele. 

Avocatul le ceruse preoţilor slujbe de exorcizare, pe motiv că are  o stare generală de rău pe care a legat-o de duhurile necurate. Reprezentanţii bisericii au făcut slujbe la domiciliul enoriaşului şi l-au îndemnat la rugăciune, însă beneficiile nu prea s-au văzut, aşa că s-au ales cu plângeri penale. În plus avocatul a susţinut în instanţă că de când i-au intrat popii în casă, îi vin zilnic la geam câte trei păsări sinistre şi că de vină ar fi vrăjile pe care unul dintre preoţi I le-ar fi făcut. Dosarul, care i-a lăsat cu gura căscată pe toţi magistraţii pe la care a trecut, a ajuns până la Curtea de Apel Piteşti  şi n-a fost încă soluţionat.
 

 Unul dintre cei mai cunoscuţi în Moldova este părintele Theodor Irimia, care slujeste de 50 de ani la Biserica Bărboi din Iaşi, dar şi-a descoperit harul de câţiva ani. El are mai mult de 10 clienţi la fiecare slujbă cărora le găseşte rezolvare pentru orice necaz.

Pentru deschiderea Cărţii preoţii nu cer o anumită sumă de bani. „Preţul” serviciului este stabilit de fiecare, după putere. Credincioşii sunt lămuriţi că suma pe care o dau este pentru acatiste şi pomelnice.

Cu cât oamenii sunt mai curioşi să afle ce li se va întâmpla sau au mai multe necazuri, cu atât mai bogaţi devin preoţii care practică bibliomanţia. Reprezentanţii bisericii spun că fac păcat atât preoţii care deschid Cartea, cât şi credincioşii care apelează la ei. Preotul Constantin Gherasim ne-a spus cum pot scăpa de povara păcatului cei care au mers la preoţii- ghicitori. „Singurul mod de a fi iertat în biserica noastră este taina spovedaniei şi dorinţa de a nu mai repeta păcatul. Cei care simt că au greşit să caute un duhovnic, să discute cu el, să se spovedească şi să înţeleagă care este rostul unui creştin în lumea în care trăim”.

La acest material au participat Florin Jbanca, Dragoş Hojda, Dinu Zară, Simona Voicu, Ionela Stănilă, Dorin Ţimonea, Mădălin Sofronie, Adrian Boioglu, Cristina Stancu.

Sursa:  http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/preotii-vrajitori-scot-dracii-noi-ritualurile-pagane-duhovnicilor-romaniei-deschid-cartea-desfac-farmece-practica-exorcizarea-biserici-1_54c8bc35448e03c0fd090fb2/index.html
-------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------

Mai mult, aici:

1. Exorcizarea

2. Exorcism

-----------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

4 comentarii:

  1. http://zhd.ro/ce-scria-the-times-despre-romani-in-1867-sunt-convinsi-ca-ei-sunt-descendentii-puri-ai-vechilor-stapani-ai-lumii/

    RăspundețiȘtergere
  2. Intrebare-ntrebatoare retorica: de ce printre asa-zisii posedati nu se numara atei sau agnostici?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai ateii sunt scoliti, asa au ajuns atei.Booterapia si toate formele de medicina complementara sunt ochiul dracului. Da da, ditamai arhimandritu spune asta in secolul tomografului. Sa nu uitam ca aceeasi biserca considera medicina de la diavol pana nu demult.

      Ștergere