Pestera Polovragi si enigmele sale. A fost identificata si misterioasa "veriga" lipsa!

 

 

Localizare. Pestera Polovragi :

Este localizata la granita dintre judetul Valcea si Gorj, la cca. 200 m de la intrarea pe Cheile Oltetului pe pe malul stâng al Oltețului, la o altitudine de 670 m și la 20 m înălțime față de talvegul râului, pe teritoriul comunei Polovragi între localitățile Horezu și Baia de Fier, județul Gorj, Oltenia, România.

Coordonate GPS Pestera Polovragi : Lat: 45º12’6″N, Lon: 23º46’55″E

 

Pestera Polovragi  este o peșteră caldă și umedă (temperatură constantă – 9 grade și umiditate medie – 90%), care „plânge” cu picături din infiltrații, apă bogată fie în carbonat de calciu, fie în bioxid de siliciu, oxid de fier, etc., funcție de stratele pe care le străbate, le „spală” și le readuce, cu îndelungă răbdare, în propria-i excavație. În funcție de impuritățile pe care le transportă apa în galeria principală, aceasta își schimbă culoarea din aval către amonte.
 Printre atracțiile acestei peșteri, unele având o legendă sau istorie interesantă, se află: Scaunul lui Zamolxe, Izvorul Speranţelor, Bolta însângerată, Camera Albă, Sala Divină, Moartea cu coasa, Cuptorul dacic, Regele și Regina, Căsuța piticilor și Alba ca Zăpada etc.

 

Cei 800 de metri de galerie din Pestera Polovragi  vizitabilă (din cei peste 10 kilometri cartați de speologi din amonte către aval) reprezintă marea vărsare, iar poarta turistică este avalul, ceea ce explică dimensiunile impresionante de la intrare și, totodată, necesitatea opririi vizitării începând cu porțiunea inaccesibilă publicului larg.

 

Primul sector al galeriei (aproximativ 400 m de la intrare) din Pestera Polovragi  prezintă o încărcătură emoțională de excepție deoarece, fiind cea mai accesibilă porțiune, a fost de-a lungul timpului un refugiu al localnicilor: daci, vraci, călugări, fiecare având marcat cel puțin câte un simbol distinct.

 

 

Astfel, Scaunului lui Zalmoxe îi corespunde la suprafață, după cca. 350 metri copertă de roci, fosta cetate dacică „Cetățuia”,

 

 

cuptoarelor de ardere a plantei polvraga le corespunde rădăcina uriașă a plantei dispărute dar împietrită în tavanul peșterii drept mărturie,

 

 

iar locul ascezei călugărilor ( 1505-1968) este marcat de o pictură realizată de către un călugăr, în tehnica negru de fum, reprezentând simbolul morții. Cronologia istorică se încheie cu Izvorul Speranțelor, un gur care nu seacă niciodată, din spatele căruia ne „privește” Maica Domnului cu Pruncul în brațe, poate cea de la mănăstirea vecină, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

 

Începând cu sectorul al doilea din  Pestera Polovragi , Sectorul Ogivelor, poziționat între Culoarul Stâlpilor și Culoarul Sufocant, peștera devine tot mai interesantă din punct de vedere geomorfologic: dantelării de țurțuri stalactitici, coloane intermediare, domuri, pâlcuri de stalagmite, bazine adânci, scurgeri parietale argiloase, ocru de peșteră, etc., unele dintre forme căpătând chiar denumiri grație spectaculozității lor.

Pestera Polovragi  a fost modelata de apele Oltetului in banda de calcare jurasice din sudul muntilor Parang si Capatanii, lata de 1-1,5 km, aici avandu-si obarsia si un izvor carstic ce apare, in chei, chiar in dreptul portalului pesterii.

 

 Intrarea in Pestera Polovragi se afla in imediata apropiere a drumului forestier, ce urca in chei.

Pestera Polovragi  este una din pesterile mari ale tarii noastre, avand o lungime de peste 9300m (impreuna cu galeriile laterale) si care se situeaza, din acest punct de vedere, pe locul 5 intre pesterile din tara. Este alcatuita dintro galerie primcipala orizontala, din care se desprind, in special in prima si ultima portiune a ei, galerii laterale mici, multe din ele colmatate cu aluviuni. Pestera Polovragi a fost cunoascuta din timpuri stravechi, cercetarile arheologice au scos la iveala urme materiale inca din epoca bronzului.

 Prima descriere a Pestera Polovragi  a fost facuta de Joannes, in anul 1868, pentru ca in 1901, scriitorul Al. Valhuta sa o aminteasca in vestita sa lucrare “Romania pitoreasca”.
In 1929 , ea este cercetata si de Emil Racovita si R.jeannel, pentru ca cercetrarile arheologice sa fie efectuate de catre C.S. Nicolaescu Plopsor in anul 1952.

 De-a lungul timpului, diverse legende s-au țesut în jurul la  Pestera Polovragi  în care se adăpostea marele Zamolxis. Conducătorul dacilor, se spune că avea puteri impresionante și putea să-și schimbe înfățișarea din tânăr în bătrân ori de câte ori dorea. Tronul lui Zamolxis se află și astăzi în Pestera Polovragi și este locul cel mai sacru, încărcat cu diverse energii, din toată peștera. Numeroși turiști au spus că în momentul în care s-au apropiat de de piatră pe care obișnuia să se odihnească zeul dacilor sunt cuprinși de diferite sentimente sau gânduri stranii. Aceasta este dovadă certă că locul poartă și în ziua de astăzi energia unui personaj comparabil cu un zeu.

 

 

 In Pestera Polovragi a fost descoperita o noua specie de lilieci. Felicia Bantea, muzeograf şi ghid al peşterii, a precizat că a rămas surprinsă când a descoperit o nouă specie: „Am rămas suprinsă că în colonia de rinolofus sau liliacul cu potcoavă care există în peşteră au apărut cam o sută de indivizi din altă specie. Se împacă foarte bine. Oricum, colonia era una mixtă şi acolo erau două-trei specii“.
Pestera Polovragi se află în administrarea Muzeului Judeţean Gorj şi a fost vizitată, anul trecut, de 25.000 de turişti, fiind obiectivul care a adus cele mai mari venituri şi cei mai mulţi vizitatori.

[Peștera Polovragi se află în custodia societății Butterfly Effect din Craiova, care a fost desemnată de Ministerul Mediului custodele sitului Nordul Gorjului de Est, iar Muzeul Județean Gorj are în administrare monumentul naturii. Actuala amenajare a peșterii datează din anul 1986. „Nu este în proprietatea firmei din Craiova, ci se află doar în custodia acesteia. Vor fi obținute fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului”, spunea un ofical judetean in 2012].

Pestera Polovragi , program de vizitare: de miercuri până duminică, între orele 10-17,
luni și marți peștera e închisă.

 Obiective turistice zona Pestera Polovragi :
 -Cheile Oltetului
 - Cheile Sohodolului
 -Manastirea Polovragi
 - Manastirea Tismana etc

 

 

=============================================

PESTERA si MANASTIREA POLOVRAGI, judetul Gorj

    Modelată de bătrânul Olteț, de-a lungul mileniilor de stăruință, într-o bandă de calcare jurasice din sudul Munților Căpățânii, Peștera Polovragi reprezintă un veritabil punct de atracție turistică în ansamblul obiectivelor din Nordul Gorjului de Est.

 

 

Pornind de la Mănăstirea Polovragi, cea care străjuiește ca o barieră capătul străzii principale aferentă comunei, îndrăznim să urcăm în chei, inițial de-a lungul Pădurii Polovragi, arie naturală protejată pentru castanul comestibil și vegetația de tip mediteranean. Ieșind din dreptul pădurii, malul abrupt din dreapta – Muntele Căpățânii și străjerul din stânga – Muntele Parâng, vestesc intrarea în Cheile Oltețului. Drumul forestier, de utilitate publică, urcă lin, paralel cu râul Olteț, care, din abisul albiei sale, desparte cei doi munți frați, săpând încă veritabile chei, cu pereți verticali, pe lungimea totală de 3 kilometri.După 200 – 300 metri de urcuș prin Cheile Oltețului, în dreapta, se deschide o poartă de dimensiuni impresionante, a cărei amenajare ne îndeamnă să intrăm. Recunoaștem numele: același Polovragi…

 

    Aflăm că, în conștiința localnicilor, se păstrează vie o credință conform căreia, liderul spiritual al geto-dacilor, Zalmoxe, ar fi locuit în Peștera Polovragi. Tot aici, vracii prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, întrebuințată în popor ca remediu împotriva bolilor. Este posibil ca denumirea localității și implicit a peșterii și mănăstirii, să fie de origine dacică, cuprinzând în sine o criptogramă nedescifrată încă, despre vreo concepție a strămoșilor noștri referitoare la credința lor religioasă sau la practicile medicale atât de răspândite în viața lor. Această legendă este consemnată și de Alexandru Vlahuță în „România Pitorească”, 1901, prin descrierea zeului protector Zamolxe care îndemna poporul dac la luptă, pentru apărarea gliei strămoșești împotriva cotropitorilor, iar „stropii ce se preling și picură și azi din steiurile acestea sunt lacrimile lui”, care deplâng soarta poporului dac cucerit de romani.

 

     Cei 800 de metri de galerie vizitabilă (din cei peste 10 kilometri cartați de speologi din amonte către aval) reprezintă marea vărsare, iar poarta turistică este avalul, ceea ce explică dimensiunile impresionante de la intrare și, totodată, necesitatea opririi vizitării începând cu porțiunea inaccesibilă publicului larg. Primul sector al galeriei (aproximativ 400 m de la intrare) prezintă o încărcătură emoțională de excepție deoarece, fiind cea mai accesibilă porțiune, a fost de-a lungul timpului un refugiu al localnicilor: daci, vraci, călugări, fiecare având marcat cel puțin câte un simbol distinct. Astfel, Scaunului lui Zalmoxe îi corespunde la suprafață, după cca. 350 metri copertă de roci, fosta cetate dacică „Cetățuia”, cuptoarelor de ardere a plantei polvraga le corespunde rădăcina uriașă a plantei dispărute dar împietrită în tavanul peșterii drept mărturie, iar locul ascezei călugărilor ( 1505-1968) este marcat de o pictură realizată de către un călugăr, în tehnica negru de fum, reprezentând simbolul morții. Cronologia istorică se încheie cu Izvorul Speranțelor, un gur care nu seacă niciodată, din spatele căruia ne „privește” Maica Domnului cu Pruncul în brațe, poate cea de la mănăstirea vecină, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

 

 

   Mănăstirea Polovragi are o vechime de peste 500 de ani (1505), ctitori de început ai acestui lăcaş sunt Radu şi Pătru, fiii lui Danciul şi Zamona, menţionaţi într-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tânăr (1477-1481). Timp de peste un secol şi jumătate, documentele nu mai pomenesc nimic despre acest sfânt lăcaş, pentru ca în anul 1645, satul Polovragi să fie în stăpânirea lui Danciu Pârâianul, fiul lui Hamza. Danciu Pârâianu a zidit biserica pe vechile temelii, aşa cum se proceda frecvent în epocă,  păstrând partea cea bună  a acestora. După Danciul Pârâianu şi înaintaşii acestuia, Constantin Brâncoveanu poate fi socotit, al treilea ctitor al  Mănăstirii Polovragi. Pictura bisericii este deosebit de valoroasă atât în ceea ce priveşte iconografia cât şi execuţia tehnică. Ea a fost executată în anul 1713 de Constantin Zugravul.

 

De o parte şi de alta a intrării în pridvor se pot admira cele două reprezentări iconografice, unice în ţara noastră, ale mănăstirilor româneşti închinate la Sfântul Munte Athos. Chiliile şi celelalte încăperi ale mănăstirii sunt orânduite în jurul bisericii pe laturile de  est, sud şi vest, formând alături de zidul de incintă de pe latura de nord o adevărată cetate de apărare. Intrarea în incintă se realizează pe latura de sud printr-o poartă masivă deasupra căreia se înalţă clopotniţa ridicată în epoca lui Constantin Brâncoveanu.

 

=======================================

 

 

Pe malul bătrânului Olteț, chiar în sudul Munților Căpățânii, Peștera Polovragi reprezintă nu doar o oază de atracție turistică, ci și un loc misterios în care diverse fenomene inexplicabile se petrec la o anumită perioadă de timp. Supranumită și “Triunghiul Bermudelor din Oltenia”, Peștera Polovragi este mărturia vie a măreției de care au dat dovadă strămoșii noștri dacii.

 

De-a lungul timpului, diverse legende s-au țesut în jurul acestei peșteri în care se adăpostea marele Zamolxis. Conducătorul dacilor, se spune că avea puteri impresionante și putea să-și schimbe înfățișarea din tânăr în bătrân ori de câte ori dorea. Tronul lui Zamolxis se află și astăzi în Peștera Polovragi și este locul cel mai sacru, încărcat cu diverse energii, din toată peștera. Numeroși turiști au spus că în momentul în care s-au apropiat de de piatră pe care obișnuia să se odihnească zeul dacilor sunt cuprinși de diferite sentimente sau gânduri stranii. Aceasta este dovadă certă că locul poartă și în ziua de astăzi energia unui personaj comparabil cu un zeu.

Peștera Polovragi a fost descoperită acum circa 100 de ani și are o dimensiune de peste 10 kilometrii. Speologii sunt de părere că este mult mai lungă decât se cunoaște în prezent, dar din diverse motive ea nu a putut să fie explorată. De asemenea, se mai zvonește că aurul dacilor este ascuns undeva la capătul peșterii, fapt pentru care numeroși căutători de comori încearcă să-și satisfacă lăcomia căutând prin diverse metode neortodoxe tezaurul dacic. Poate că din acest motiv Peștera Polovragi este deschisă publicului doar parțial. Până să se apeleze la aceste limitări au existat diverși căutători de comori care au avut acces pana în adâncurile peșterii, dar toți au avut parte de morți tragice. Blestemul lui Zamolxis a fost aruncat peste întreaga peșteră și doar cei lacomi sunt pedepsiți fără drept de apel.

 

Se mai spune că diverși ţărani care și-au adăpostiţi vacile și oile în peșteră s-au trezit fără niciun animal, iar sănătatea lor mintală a avut de suferit. Pe lângă aceste fenomene inexplicabile și altele se mai petrec în misterioasa peșteră. Diverse lumini, apărute din neant, luminează coridoarele întunecate ale peșterii, dar când cineva se apropie de ele dispar pur și simplu.

O alta curiozitate o reprezintă pielea de leopard de pe pereţi. Aceste formaţiuni se întâlnesc doar în această peşteră.

 

O altă poveste incredibilă se referă la faptul că Zamolxis avea mai multe pasaje secrete prin care ajungea din peșteră direct la Sarmisegetusa sau chiar la cetatea dacică de deasupra muntelui. Aceste pasaje nu au fost niciodată descoperite și au rămas la nivel de legendă. Când speologii au cercetat peştera în premieră, acum circa 100 de ani, au fost uluiţi să descopere urme de picioare umane încălţate, vechi de 2.000 de ani. Este posibil ca aceste urme să fie lăsate de daci în condițiile în care temperatura din peșteră este de doar 9 grade și este constantă indiferent de anotimp? Nimeni nu poate răspunde la această întrebare așa cum nu se poate răspunde nici la celelalte întrebări când vine vorba despre misterioșii noştri strămoși.

======================================
=============================================================

New!
Iata si veriga lipsa!

Teoretic, stiam ca trebuie sa existe!
Practic insa, mi-a adus-o din teren... un impatimit al locurilor:

Multumesc,
Ramayo Yoh ,

POARTA STELARA RAMANIA

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.156522737765649.41296.100002237726255&type=3
====================================================================
===========================================
===========================

Portile sunt deschise! Secretele, bine pazite! Preistoria, o stiinta interzisa! Mai marii lumii, stiu de ce! Update.

Piatra ingaurita. Poarta de Piatra. Poarta Zmeilor.

Inelul Doamnei. Piatra de răsfug ( de ajutor ). Piatra Curcubeului.

Multe, foarte multe, magice, misterioase Portaluri in Romania.

Pedra Furada (Piatra Gaurita). Hole Stone (Marriage Stone).

Dar si in alte parti ale lumii.

SECRETE, bine pazite. Cunoscatorii, stiu de ce!

REMEMBER:

( http://romaniamegalitica.blogspot.ro/2011/05/portile-sunt-deschise-secretele-bine.html )

 ===================================================
===================================
======================