Pagini de interes

duminică, 21 august 2011

Salina Târgu Ocna. Târgu Ocna Salt Mine. Salt Mine Church. Periplul prin imensele subterane ale Romaniei megalitice, continua


Salina Târgu Ocna
( a nu se confunda cu Sanatoriul Balnear Slanic Moldova, unitate sanitara de interes public national, aflata în subordinea Ministerului Sanatatii), este situată în inima Moldovei, pe valea pitorească a Trotuşului, în perimetrul oraşului Târgu Ocna, judeţul Bacău, la 15 km de municipiul Oneşti. Acces rutier DN 12 A.






Pe lângă activitatea de producţie, la Salina Târgu Ocna se desfăşoară şi activitatea de turism. Actuala bază de agrement, amplasată la 240 m adâncime, oferă condiţii optime pentru: relaxare, mişcare pe terenurile de minifotbal, baschet, tenis de masă; tratarea afecţiunilor respiratorii, reculegere sufletească în lăcaşul sfânt al Bisericii Sfânta Varvara şi cunoaştere în cadrul „Muzeului Sării”.




Cei mici îşi pot petrece timpul în zona amenajată pentru ei cu leagăne şi tobogane.















Biserica Sf. Varvara - Salina Tg. Ocna (Salt Mine Church)

Biserica ortodoxă „Sfânta Varvara”
(unica in Europa)
Sfânta Varvara este ocrotitoarea minerilor şi Biserica este ctitoria celor ce muncesc în mină. A fost săpată în sare la adâncimea de 240 de m, în anul 1992. Aplicele, marele candelabru care asigură iluminarea întregii biserici, chinoavele şi alte obiecte de cult sunt tăiate din sarea muntelui. Catapeteasma este şi ea minunată: dreaptă, cu volute elegante şi sclipiri de aur stins.










Începuturile exploatării sării în această zonă se pierd în negura vremii. Unii afirma ca inca de pe vremea dacilor! Dar altii ... nu vor sa fie de acord! Prima mărturie scrisă, datând din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, este constituită de un hrisov domnesc din care rezultă plata a 2000 oca de sare pentru construcţia unui pod de piatră lângă localitatea Căiuţi. Şi Ştefan cel Mare în jurul anului 1502 a cerut de la salina de pe valea Trotuşului, câte o sută şi cinzeci de dropi de sare.

În veacul al XVII-lea călătorul străin Pietro Deodato preciza că „în acest ţinut se găsesc saline, de unde se scoate sarea în cantităţi aşa de mari, încât se trimite în toată ţara Moldovei, Rusia, în alte ţări, transportându-se pe Dunăre, pe Marea Neagră până la Constantinopol.

Mărturie despre existenţa din cele mai vechi timpuri a salinei din Târgu-Ocna stau şi consemnările lui Dimitrie Cantemir din „Descrierea Moldovei”.
Ehee ... cata istorie ... cate comori inestimabile ...
Admin

7 comentarii:

  1. Proprietăţile curative ale sării.
    Petrecerea timpului în salină reprezintă o excelentă alegere pentru pentru terapia unor afecţiuni respiratorii cronice precum astmul bronşic, bronşitele astmatiforme, rinitele şi sinuzitele, infecţiile respiratorii repetate. Tratamentul recomandat este de minim 4 ore timp de 16-18 zile.

    Speleoterapia (tratamentul în subteran) are o eficienţă dovedită ştiinţific şi în timp, bazându-se pe depunerea de efort dozat, sub supravegherea personalului medical, într-un mediu specific: temperatura – 13, 15 grade C – şi umiditatea – 70%- constante pe parcursul întregului an, aer ionizat bogat în Na, Cl, K, Mg, CO2, fără curenţi puternici. Terapia se bazează pe stimularea respiraţiei prin mişcare (mers, sport practicat în încăperile subterane) şi pe efectele antiinflamator, bronhodilator şi de calmare a tusei pe care le are aerul ionizat din salină. Conţinutul redus de alergeni, de germeni şi particule iritante, reduc semnificativ frecvenţa crizelor de astm iar aerosolii umezi fluidizează secreţiile bronşice, ajutând la eliminarea acestora din căile respiratorii.

    Speleoterapia nu este indicată în următoarele situaţii: tuberculoză pulmonară, micoze pulmonare, cancer bronho-pulmonar, boli infecţioase contagioase, hipertensiune arterială, boala Basedow, cardiopatie ischemică cronică, epilepsie, claustrofobie, sarcină (în a doua jumătate a evoluţiei).

    RăspundețiȘtergere
  2. Distanta dintre marile orase si obiectiv:
    ===============
    ■ Satu Mare – Targu Ocna – 580 km
    ■ Cluj-Napoca – Targu Ocna – 410 km
    ■ Oradea – Targu Ocna – 560 km
    ■ Timisoara – Targu Ocna – 555 km
    ■ Sibiu – Targu Ocna – 278 km
    ■ Brasov – Targu Ocna – 142 km
    ■ Bucuresti – Targu Ocna – 320 km
    ■ Iasi – Targu Ocna – 192 km.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. distantele nu sunt mari....dar cred ca,cu elicopterul e mai indicat.

      Ștergere
  3. Care este principala caracteristica a microclimatului salinelor? Constanta parametrilor fizici, chimici si microbiologici, fara variatii zilnice sau sezoniere spre deosebire de aerul exterior.

    Temperatura din salina este, cu variatii minime, cuprinsa intre 12,8 – 12,9 grade C, toamna si iarna, iar vara, intre 13,2 – 13,4 grade C. Umiditatea variaza putin 75% iarna, vara 82%. Presiunea atmosferica este cuprinsa intre 70-73 cm Hg, nu exista alergeni, germeni patogeni, iar curentii de aer au viteze foarte reduse.

    In salina, poti cere sfaturi de la un cadru medical specializat si un profesor de sport, iar programul de tratament cuprinde, odihna, gimnastica medicala, plimbari, alergari ca antrenament, dar moderat la efort. Salina este dotata cu terenuri de sport (baschet, mini-fotbal, tenis de camp, tenis de masa), spatii de joaca pentru copiii (dotate cu leagane, topogane).

    RăspundețiȘtergere
  4. Tehnica de deschidere în trecut a ocnelor de sare.
    Înainte de deschiderea unei noi ocne de sare în Ardeal și Maramureș, se făceau deobicei foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se intercepta sarea, se renunța la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea, la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasa preferențial la aceiași cotă cu primul sau cu max. 4-6 m (2-3 stânjeni) diferență de nivel față de primul puț. Un puț era rezervat pentru intrarea și ieșirea minierilor din ocne (cu ajutorul unor frânghii de cânepă), iar celălalt puț pentru extragerea sării din subteran.

    Puțurile se săpau cu profil patratic, fiecare latură având 2,8 m (9 pași; 1 pas = 0,3 m) până la o adâncime de 4 m (2 stânjeni) sub contactul steril-sare, după care se lărgea treptat pe următorii 4 m (2 stânjeni), cu profil tot patratic. Aici se făcea așa-numitul “fundament”, din bârne de lemn incastrate în sare, pe care se sprijinea întregul puț. Apoi se arma puțul, de jos în sus, la început cu un amestec de argilă, pleavă și lână de oaie (pentru impermeabilizarea pereților), după care cu bârne (grinzi) de lemn. Grosimea armăturilor era de 0,3 m (1 pas), astfel ca profilul efectiv al puțului se reducea în final de la 2,8 x 2,8 m la 2,5 x 2,5 m. De la nivelul steril-sare în jos pereții se căptușeau cu piele de bivol, care împiedeca contactul direct al apei cu pereții de sare. Apa care picura totuși în mină era captată și scoasă la suprafață.

    De la nivelul “fundamentului” în jos se săpa cu profil tot mai lărgit, conic, așa că după alți cca 8 m (4 stânjeni) cele 2 puțuri alăturate se uneau. De aici, mina lua o formă conică-ogivală cu secțiunea pe cât posibil circulară (care nu se realiza practic decât rar). Mina se declara gata pentru exploatare numai după ce un agent al administrației salinei, stând pe un bulgăre de sare în mijlocul ocnei, nu mai putea atinge tavanul ocnei cu ciocanul. Din acest moment, salariul tăietorilor de sare scădea de la 4,5 creițari (4,5 Kreuzer) pentru fiecare bloc de sare, la obișnuitul tarif de 1,5 creițari. Ocna era dată atunci oficial în funcțiune, primind totodată un nume. Costurile de deschidere ale unei ocne de sare se ridicau deobicei la peste 5.000 florini (guldeni) de argint.

    RăspundețiȘtergere
  5. Dupa cum se scrie si se comenteaza aici, salina vindeca multe boli dar nu are contraindicatii. Nu e cinstit fata de turisti sa nu se spuna si contraindicatiile. Am coborit si eu in salina de curand si am avut permanent o tensiune in cap, tiuituri in urechi, ameteli, vedere in ceata, senzatii de voma, ce mai la deal la vale, credeam ca voi muri din clipa in clipa. A fost un cosmar. Am cautat un indicator unde sa ma indrume spre vreun punct medical, dar nu am gasit. Un turist mi-a zis sa ma duc repede la autobuz si sa fug cit mai repede de acolo. Stiu ca sunt sanatoasa tun, am tensiune normala, boli cardiovasculare nu am... dar repet inca o data, nu e corect fata de oamenii care coboara in salina sa nu spuneti si contraindicatiile, fiindca ele exista in mod sigur si pun sanatatea oamenilor in pericol. Decit sa atrageti turistii prin minciuni, mai bine primaria ar amenaja imprejurimile salinei si atunci vor fi turisti nenumarati.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dupa cum ne povestiti ce vi s-a intamplat... eu cred ca doar... vi se pare ca sunteti "sanatoasa"! Cred ca se impun cateva investigatii de specialitate! Nu glumesc! este in interesul sanatatii dumneavoastra! P.S.: Da, sunt de acord ca NU oricine, poate merge intr-o salina! De pilda, cel mai la indemana exemplu, sunt oamenii care sufera de claustrofobie/Teamă patologică de spații închise !

      Ștergere