Surpriza de la Muzeul de Istorie a Municipiului București
Ce poveste ascunde documentul de atestare documentară a Cetății Bucureștiului...
**
Pe scurt:
"Bucureștiul s-a născut la Podeni" – după cum recunoștea, cu decenii în urmă, chiar un specialist de la Muzeul de Istorie a Orașului București.
Este vorba de faptul că, în casa unui om din satul Podeni, Mehedinți, s-a păstrat și s-a descoperit după mai bine de patru secole, un act purtând pecetea lui Vlad Țepes.
Acest hrisov, emis la 20 septembrie 1459, în cetatea de pe Dâmbovița, consfințea împroprietărirea unui localnic, dar constituie totodată și prima atestare documentară a Bucureștiului.
**
Iată, în continuare, povestea hrisovului, așa cum o putem reda azi, 19.XI.2023 (conform relatării lui Florian Vlădica, din nr. [1] de la Bibliografie)
**
În anul 1961, un tânăr pasionat de istorie și filologie, pe nume Florian Vlădica, vizita Muzeul de Istorie a orașului Bucuresti. În Muzeu, în holul de la intrare, era expus cel mai valoros document, respectiv actul conținând prima atestare a Bucureștiului. Actul a fost emis de Cancelaria Domneasca a lui Vlad Țepeș, la 20 septembrie 1459.
În explicația atașată actului se spunea că documentul a fost descoperit de învățătorul Bunceanu Alexandru, din localitatea Nadanova, județul Mehedinți.
Mai mare surpriză pentru Florian Vlădica nici că se putea: era născut în satul Podeni din Mehedinți și atunci locuia într-o localitate învecinată cu Nadanova astfel că, după câteva săptămâni, a bătut la poarta bătrânului dascăl, din fericire, încă în viață.
Rugându-l să-i povestească istoria actului cu pricina, a aflat că prețiosul document a fost descoperit, de fapt, chiar în satul Podeni, prin anii 1902-1904, în casa unui gospodar, unde pensionarul de acum Bunceanu a fost găzduit pe timpul cât a funcționat acolo ca învățător.
La acel țăran, pe nume Pătrulescu (proprietar al mai multor terenuri de pe raza comunei, inclusiv la un loc numit Ponoarăț), învățătorul Bunceanu a găsit mai multe vechi acte de proprietate, care i-au atras atenția (unele redactate în limba slavonă) și pe care le-a înmânat unui "profesor Papahagi", pentru a fi cercetate cu atenție la București. Peste câtva timp, a primit răspunsul de la un for academic, că o parte dintre aceste acte, deosebit de valoroase, nu i se vor mai returna, cu motivația că vor fi prezentate și la o "Expoziție aniversară regală", în 1906.
Domnul Bunceanu era convins că documentele lui au fost uitate prin arhive, până după anul 1950, când s-a trezit chemat la București, la Academie, unde a fost felicitat și premiat fiindcă, prin mijlocirea sa a fost descoperit actul care conține cea mai veche atestare a Bucureștiului, un fel de "certificat de naștere" al capitalei României, pe baza căruia s-au organizat, în 1959, mari manifestări aniversare prilejuite de împlinirea a 500 de ani de existență a Bucureștiului.
În timp ce-i arăta o mulțime de alte acte vechi, colecționate de-a lungul anilor, precum și articole decupate din diferite ziare și reviste în care se vorbea despre descoperirea sa, consemnându-i-se numele, cu binemeritate aprecieri, a pomenit și de o legendă pe care o aflase în anii de început de secol XX, de la gazda lui, pe nume Pătrulescu:
În timpul unei călătorii pe care Vlad Țepeș a făcut-o în zona de graniță a Țării Românești (care, în aceste locuri, se suprapunea cu limita hotarului vestic al localității Podeni), calul domnitorului a fost săgetat și omorât de un grănicer ungur, moment în care, prompt, un localnic, Andrei, ce îl însoțea pe Vodă, i-a oferit propriul cal pentru a-și continua drumul. Împroprietărirea acestui localnic (strămoș podenar) a fost răsplata lui Vlad Țepeș pentru gestul generos din acel moment delicat și primejdios, pomenit în legendă.
**
Cum am putea să nu iubim oameni precum ... Andrei și fiii (pomeniți în hrisov) ... și urmașii lor ... Pătrulescu... Bunceanu... Vlădica ?
Ei au păstrat vie memoria străbunilor...
Cum am putea să nu iubim locurile care au dat naștere unor asemenea oameni?
**
DICȚIONAR
ALBINĂRIT (în Evul Mediu, în Țara Românească) - Dare reprezentând a zecea parte din mierea și ceara produse.
GĂLETĂRIT - Impozit asupra fiecărei găleți de cereale.
GLÓBNIC, globníci, s.m. (înv.) perceptor, strângător de amenzi.
HERȚEG (germ.) s. m. Titlu adăugat la titulatura domnilor Țării Românești care stăpâneau ținuturile Amlașului și Făgărașului din Transilvania; persoană având acest titlu.
HRISOV (în Evul Mediu, în Țara Românească, Moldova) - Act domnesc care servea, ca titlu de proprietate, de privilegiu, etc.
OCINĂ (în Evul Mediu, în Țara Românească, Moldova) - Bucată de pământ stăpânită cu drept ereditar. Prin extensiune - Loc de baștină.
OHABĂ – 1. Moșie (ereditară) inalienabilă, scutită de impozite și de prestații. 2. Denumire a imunității boierești și mănăstirești în Evul Mediu, în Țara Românească.
PODVADĂ, podvezi (în Evul Mediu, în Țara Românească, Moldova) - Obligație la care erau supuși țăranii dependenți în folosul domniei (mai ales în timp de război), care consta în prestații (transport, cărăușie) sau rechiziții ale animalelor de tracțiune.
POSADĂ, posade (în Evul Mediu) - Obligație a țăranilor dependenți de a face de strajă în preajma trecătorilor din munți.
Alte înțelesuri ale acestui cuvânt: Loc întărit în mod natural (care servea ca punct de vamă).
PRĂDALICA (în Evul Mediu, în Țara Românească) - Dreptul domniei de a lua pe seama sa averea celor morți fără urmași de sex bărbătesc.
**
Mulțumiri:
- Doamnei Stelica Papava
- Doamnei Silvia Popescu
- Domnului Nicolae Patrulescu
- Domnului Nicu Cheita
- Domnului Gelu Turai, cel care mi-a semnalat textele lui Florian Vlădica!
**
Bibliografie:
1) Florian Vlădica: https://podeni.jimdofree.com/documentare/
2) Documentele Țării Românești publicate de P. P. Panaitescu
I. Documente interne (1369-1490)
București, Fundația Regele Carol I, 1, Strada Wilson, 1, 1938;
pag. 240-242
**
