-----------------------------------------
După un secol de cercetare, suntem doar
la început în ceea ce priveşte înțelegerea creierului. Spre deosebire de
inimă sau chiar de ADN, noi nu am reuşit să înţelegem în detaliu modul
prin care creierul îşi îndeplinește funcțiile sale de bază. Cum se
generează emoțiile? Cum luăm decizii? Cum învăţăm?
Două aspecte se evidenţiază atunci când
încercăm să înțelegem cum funcţionează creierul. În primul rând, noi
credem că știm cum gândim. Senzațiile, gândurile, precum și obiceiurile
culturale în legătură cu felul în care ne înțelegem pe noi înşine ne
oferă doar o înţelegere superficială cu privire la funcţionarea
creierul. Încă utilizăm metafore inadecvate pentru a descrie creierul
uman. Acesta doar se aseamănă cu un computer, dar el nu este un
computer.
În al doilea rând, spre deosebire de
alte organe, creierul execută mai multe operaţii în acelaşi timp. Toată
viaţa noastră se desfăşoară prin intermediul său. Funcțiile sale
multiple care s-au dezvoltat de-a lungul evoluţiei noastre ne dovedesc
faptul că suntem înzestraţi cu un organ greu de înţeles. Rezultatul este
că, chiar dacă reuşim să aflăm câte ceva despre creier, nu vom putea
imediat generaliza această înţelegere. Ne putem aștepta la o evoluţie în
gândire, modificări ale funcțiilor existente şi există, de asemenea,
potenţialul de a descoperi soluții diferite pentru multiplele probleme
pe care trebuie să le rezolvăm în fiecare zi.
Cercetările interdisciplinare din
domeniul științei creierului, inclusiv cele din neuroantropologie și
neuroştiinţă, evidenţiază o problemă interesantă. În cazul în care nu
există un singur mod de funcționare a creierul, atunci nu există un cod
unic (cum ar fi în cazul ADN-ului) ce poate debloca cutia cu mistere ale
creierului. În consecinţă, ne putem afla în situația în care mai mulți
oameni vor obţine diferite răspunsuri parțiale cu privire la acesta. Cu
toate acestea, aceste răspunsuri parţiale reprezintă doar o tentativă de
răspuns și nu există un cadru evident în care acestea se pot integra.
De multe ori se apelează la o metaforă
pentru a descrie activitatea de cercetare asupra unor probleme complexe:
cum poate descrie un orb un elefant. Să presupunem că există 5 persoane
fără vedere ce ating diferite părţi ale unui elefant: primul atinge
coada, al doilea trunchiul, al treilea un picior, al patrulea un colţ,
al cincilea o ureche. Cu toţii indică, pe baza dovezilor pe care le au
la îndemână, un anumit animal. Metafora aceasta este adesea folosită
pentru a evidenția faptul că întotdeauna avem dificultăți să înţelegem
un adevăr mai mare, există într-adevăr un elefant acolo, doar că
oamenii, pur și simplu, ating părţi diferite ale acestuia.
Metaforic vorbind, cercetările în cazul
creierului conduc la evidenţierea mai multor astfel de mamifere, nu doar
a unuia singur. Este ca în cazul în care cineva ar atinge un elefant,
altcineva un rinocer şi altcineva un hipopotam. La început acestea ar
putea părea la fel, dar ele sunt diferite. Cu alte cuvinte, elefantul
din cameră nu este cu adevărat un elefant, ci o întreaga menajerie.
Putem
fi chiar mai confuzi. Noi credem că elefantul, rinocerul, chiar și
hipopotamul, se aseamănă. Toate aceste animale sunt mari, trăiesc în
Africa, mănâncă plante și așa mai departe. Cu toate acestea, cercetarea
evolutivă indică că cele mai apropiate rude ale elefantului sunt
lamantinii și damanii. Aparențele pot fi înșelătoare, iar ceea ce noi
credem că este real s-ar putea să fie o iluzie. Elefanţii trăiesc în
savană și în pădure, hiracșii pe un teren stâncos, iar lamantinii în
ocean. Înţelegerea creierului ar putea însemna depășirea propriilor
noastre ipoteze cu privire la lucrurile care arată la fel şi integrarea
informaţiilor din domenii ştiinţifice diferite.
Atunci când facem generalizări, este mai bine să fim circumspecţi.
Poate
că trebuie să recunoaștem că în creierul nostru „există” mai multe
astfel de animale cum ar fi elefantul, damanul şi lamantinul. Și toate
acestea ne animă în diferite moduri, similar felului prin care teoria
flogisticului explica procesele de ardere.
În cele din urmă, eu susţin ideea
existenţei mai multor coduri ale creierului. Este ceea ce evoluția ne-a
dăruit. În consecinţă, este necesar să aplicăm metode diferite de
analiză a creierului. Limbajul este separat de ritmul circadian. Nu vom
găsi un singur cod, pentru că nu există doar unul.
Acest scurt eseu a fost inspirat de două
lucrări recente și de o prezentare video. Ciudățenia biologiei și a
evoluției este dată de faptul că există mai multe coduri ca parte a
funcției neuronale şi din această cauză creierul este atât de greu de
înţeles.
Gary Marcus. Problemele în legătură cu ştiinţa creierului
Gary Marcus, profesor de psihologie la
New York University, a scris un articol în New York Times în care a
analizat recentele controverse apărute în legătură cu direcţia urmată de
fondurile guvernamentale din domeniul neuroştiinţei. Finanțarea, în cea
mai mare parte, este destinată unor cercetări specializate în vederea
înţelegerii creierului. Mulţi neurologi consideră că este nevoie de o
abordare ceva mai largă. Iată cum explică Marcus acest lucru:
„Diferitele ramuri științifice fac apel
la diferite teorii. Fizicienii, de exemplu, caută „marea teorie
unificată” care trebuie să integreze gravitaţia, electromagnetismul și
forțele nucleare într-un pachet elegant de ecuații. Indiferent dacă vor
reuşi sau nu, aceştia au făcut progrese considerabile, în parte pentru
că ei știu ce trebuie să caute.
Biologii, incluzându-i aici pe
neurologi, nu pot spera la o astfel de teorie. Biologia nu este atât de
elegantă precum pare a fi fizica. Lumea vie este caracterizată de o mare
varietate și de o complexitate imprevizibilă, deoarece biologia este
rezultatul unor evenimente produse în istoria evolutivă prin care
speciile s-au diferenţiat pe baza unor accidente care le-au marcat
drumul evolutiv. Nicio teorie generală din neuroştiinţă nu ar putea
prezice, de exemplu, că cerebelul (cel care este implicat în controlul
mişcării) ar trebui să aibă mult mai mulţi neuroni decât cortexul
prefrontal (parte a creierului asociată cu inteligenţa avansată).
Complexitatea biologică este însă doar o
parte a problemei atunci când ne întrebăm ce fel de teorie a creierului
căutăm. Ceea ce căutam într-adevăr este un fel de pod, un fel de
legătură între două limbaje ştiinţifice distincte, cel al neurologiei şi
cel al psihologiei…
Știm că trebuie să existe o legătură
între reţelele neuronale și modul de gândire, dar până în prezent nu am
putut descrie aceste legi. De exemplu, nu știm dacă cuvintele sunt
memorate în neuroni individuali sau în reţele neuronale. Nu ştim ce fel
de neuroni ar putea memora aceste informaţii, în cazul în care chiar fac
acest lucru”.
Cristof Koch & Gary Marcus: Înţelegerea codurilor creierului
Christof
Koch, director ştiinţific al Allen Institute for Brain Science și Gary
Marcus şi-au formulat punctul de vedere cu privire la studiul creierului
în articolul Cracking the Brain’s Codes publicat de MIT Technology
Review. Se susţine faptul că actualele metode de analiză nu sunt de
natură să răspundă la multe dintre întrebările importante cu privire la
creierul nostru.
Terrence Sejnowski: Coincidențe suspecte în creier
Sejnowski,
profesor la Salk Institute for Biological Studies, abordează în acest
discurs complexitatea creierului. El ne vorbeşte despre cum au încercat
oamenii să înţeleagă creierul prin metoda ingineriei inverse prin care,
de exemplu, putem încerca să ne dăm seama cum funcţionează un produs nou
de la Apple, Samsung sau Sony. Inginerii pot aplica această metodă în
cazul unor produse fabricate de alte companii. Dar această metodă nu se
poate aplica în cazul creierului.
„Problema cu această abordare este aceea
că noi încă nu știm destul de multe lucruri despre creier. Acesta
reprezintă practic o tehnologie extraterestră pentru noi. Nu-i cunoaştem
cu adevărat principiile de bază. Și dacă nu cunoşti principiile de bază
din spatele unei tehnologii și încerci s-o copiezi, atunci practic
revenim la cultul cargo”.
Noi încercăm să construim ceva care
arată ca un avion cu speranța că vom putea ajunge la cer. Dar rămânem pe
pământ, pentru că noi nu înțelegem suficient de mult motorul sau
aerodinamica.
„Să ne referim, de exemplu, doar la
capacitatea noastră de a vedea. Faptul că putem recunoaște unde ne
aflăm, putem observa scena şi oamenii din ea și ne putem aminti
detaliile acesteia și, de asemenea, putem să ne plimbăm și să facem tot
felul de lucruri într-o lume complexă, în condiții de incertitudine,
este un miracol. Nu putem construi roboţi care să poată face asta, dar cumva natura a reușit să o facă și asta este într-adevăr problema„.
Traducere şi adaptare după Our Brains as Alien Technology
Sursa:http://www.stiintaonline.ro/creierul-uman-este-ca-o-tehnologie-extraterestra/
