O descoperire făcuta în 2012 la Roșia Montană poate schimba tot ce știm
despre istoria omenirii, scrie obiectiv.info.
În februarie 2012, o echipa de geologi a făcut săpături la Roșia Montana, în
una dintre galeriile descoperite de agatârși, acum 2500 de ani. Au găsit aici o
bucată uriașă aparent din „piatră”, cu o compoziție de 15% praf de granit, 30%
wolfram și 55% pulbere de aur.
*Agatârșii au fost strămoșii dacilor și au locuit în spațiul în care se află
acum România. Herodot a fost primul care a relatat despre acest popor
enigmatic, format din oameni foarte luxoși, care se tatuau și purtau bijuterii
din aur.
Lespedea care este perfect șlefuită avea o lungime de 12 metri, o lățime de
6 metri și o grosime de 3 metri, cântărind cu aproximație 1700 de tone, cu 100
de tone mai mult decât a fost estimată “piatra femeii însărcinate” respectiv
lespedea descoperită la Baalbek, numai aurul conținut în ea reprezentând cca.
900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decat s-ar fi putut obține
prin reciclarea integrală timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de
milenii la Rosia Montana în urma exploatărilor aurifere, și de 150 de ori mai
mult decat tot aurul extras de la suprafață și din toate galeriile de
agatârși pentru daci, apoi de romani, apoi de austroungari și de români la
un loc.
Ceea ce șocheaza și mai tare este locul unde a fost făcuta această uluitoare
descoperire. Lespedea a fost găsită în Galeria Hiperboreana, aflată pe Valea
Cornei, sub satul Corna de la Roșia Montana.
Acest loc a fost cercetat în urmă cu 36 de ani iar datorită uluitoarelor
descoperi arheologice și antropologice practic de neconceput pentru acea vreme,
ea a fost închisă și apoi sigilată la comanda Securității.
Minerii care au fost chemați să sape în această galerie au murit. Doar 4 oameni
au mai rămas în viata. Unul dintre ei, Ion Mois, povestește despre acea noapte
pe care nu o va putea uita niciodată.
„Am gasit un os uriaș. Nu mai văzusem așa ceva”
„Poate că nu trebuia să zic nimic, că doară am jurat la comuniști, dar eu ma
trag de fel din Albac, chiar din neamul de moți al lui Avram Iancu, așa că nu
pot să tac. Uite cum a fost: în iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul șef
și am primit dispoziție să redeschid, să consolidez și să electrific vechea
galeria 13, rămasă închisă încă de pe vremea austroungarilor, urmând ca după
consolidare să vină doi tovarăși geologi să prospecteze. Galeria era veche,
rămasă așa neexploată încă de pe vremea agatârșilor, care la vremea aceea
scoteau din ea și prelucrau aurul și argintul pentru daci, iar filonul fusese
epuizat cu multe secole înainte să ajungă romanii stăpâni pe minele de aur, sau
Alburnus Maior cum le placea lor sa le spună. E drept că se văd urme de căutare
și din partea romanilor, dar este limpede ca ei s-au lămurit foarte repede și
că au abandonat. Lucrările de consolidare și electrificare au durat aproape
până în vara lui 76 și am avut niste probleme cu golirea de apă a unei părți a
galeriei care se inundase. Atât valvele din mina cât și electrovalvele de la
pompe ne-au fost de mare ajutor.
Tot atunci am găsit un os spălat de ape, așa de mare, cum nu ne mai fusese
dat să văd niciodată. Nici ortacii mei nu mai văzuseră. După ce l-am arătat
directorului minei acesta l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de
Stat Roșia Montană,
iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Că unde era osul când
l-am găsit? Că în ce poziție? Că cine a mai fost cu noi în mină? Că cine mai
știe de existența lui? Câți am intrat și câți am ieșit din sut în ziua aia? Mă rog,
tot felul de întrebări aiuritoare ca să ne sperie și să ne facă să tăcem. Am
tăcut cu toții evident iar după ce ne-a pus să semnăm declarațiile, ne-au
trimis înapoi în galerie. Acasă n-am suflat o vorbă. Mi-era frică pentru ai
mei.
„Un schelet uriaș de 10 metri”
Atunci când treaba noastră a fost terminată au intrat în mină doi oameni de
la București din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu știu, dar
așaaa… ca la vreo săptămână, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tânăr, cu
o cicatrice la ochiul stâng, care a zis că e arheolog. La doua zile după el au
venit o echipă întreagă de civili dar și câțiva arheologi cu niște echipamente
cam ciudate, împreună cu un echipaj de Miliție care a blocat accesul la galeria
13 și a inceput să ne controleze nouă legitimațiile la poartă. După încă vreo
lună jumate am fost chemați din nou, eu și ortacii mei, cei care ne-am ocupat de
consolidări și care deja semnasem declarațiile, să cărăm sterilul din fundul
galeriei 13 și să-l scoatem cu vagonetele afară din mină.
Atunci am văzut grozăvia. Arheologii scoseseră la iveală din stâncă un
schelet uriaș, cam de 10 metri lungime, care zăcea pe o parte cu picioarele
strânse. Osul pe care îl găsisem eu era legat cu o fundă roșie și de-abia
atunci am văzut că era de fapt o vertebră. Mamă da’ ce mai vertebră! Civilii se
foiau de colo-colo! Unii își notau câte ceva din ce ziceau arheologii, alții
făceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densuțianu, apoi ceva de
hiperboreeni, apoi unul sare cu gura mare că să-și vadă ăla cu Densușianu de
treabă, că Densușianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu’ și cu
securitatea. A zis sec: „Scheletul ăsta pleacă la Moscova!”
Citește mai mult pe
obiectiv.info
=========================
