Pagini de interes

sâmbătă, 23 mai 2015

IMPORTANT! Expoziție de fotografie, PrinMehedinți, de Victor Bogdan Gheorghiță



Expoziție de fotografie
"#PrinMehedinți'', de Victor Bogdan Gheorghiță

Expoziția de fotografie "#PrinMehedinți" a fost vernisată miercuri, la Hotel Grand Continental din Capitală, autor fiind unul dintre fotografii noului val românesc, Victor Bogdan Gheorghiță.

El a afirmat că proiectul este un demers de fotojurnalism care urmărește Mehedințiul prin poveștile unor oameni din zonă.

"Am fost în Mehedinți, am stat acolo o perioadă de timp și nu am reușit să intru atât de mult în detaliu, dar am încercat să văd care sunt mentalitățile județului, ce are de oferit",
a declarat, pentru AGERPRES, Victor Bogdan Gheorghiță.

El a adăugat că îi place foarte mult zona, care are foarte multe forme de relief ofertante pentru ochiul unui artist.

Potrivit acestuia, "#PrinMehedinți" își propune să tragă un semnal de alarmă cu privire la zonele cu un potențial considerabil care, confruntate cu lipsa de viziune a autorităților, cad în amorțeală și uitare.

Scopul acestui vernisaj este atragerea atenției publicului asupra unor valori specifice județului Mehedinți, iar fotografiile respectă întocmai reperele artistice, fotograful reușind să surprindă elementele unice pe care le are de oferit a eastă zonă.

Artistul a spus că expoziția va rămâne în București două zile, după care va pleca spre Drobeta-Turnu Severin, iar în final va fi donată Consiliului Județean Mehedinți.

La vernisaj au fost prezenți politicieni locali din județul Mehedinți și numeroși invitați.

AGERPRES / (AS — autor: Petronius Craiu, editor: Marius Frățilă)
Sursa:  http://www.agerpres.ro/cultura/2015/05/21/expozitie-de-fotografie-prinmehedinti-de-victor-bogdan-gheorghita-23-23-05
---------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------

„#PRINMEHEDINȚI” TRAGE UN SEMNAL DE ALARMĂ DESPRE POTENŢIALUL TURISTIC AL MEHEDINŢIULUI
Unul dintre fotografii noului val românesc, Victor Bogdan Gheorghiţă, a iniţiat proiectul fotografic “#PrinMehedinti”, o radiografie artistică a vieţii în județul Mehedinți: cu probleme, istorii de success, locuri uimitoare și oameni cu poveşti interesante. Vernisajul expoziţiei a avut loc miercuri seară la Hotelul Grand Continental din capitală, iar, din luna iunie, fotografiile vor pleca într-un turneu în judeţul care le-a inspirit.

ionut

Practic, proiectul este un demers de fotojurnalism care urmărește Mehedințiul prin poveștile unor oameni din zonă. Proiectul a fost inițiat de către fotograful bucureștean Victor Bogdan Gheorghiță și finalizat cu sprijinul Consilierului Județean Ionuț Sibinescu. Proiectul a avut în centru promovarea județului ca o destinație optimă pentru turism și industrie, acest spațiu beneficiind de un potențial uriaș neexploatat, dar și de dorința comunității mehedințene de a se deschide către un nou orizont de oportunități.

fotograf

“#PrinMehedinți” își propune să tragă un semnal de alarmă cu privire la zonele cu un potențial considerabil care, confruntate cu lipsa de viziune a autorităților, cad în amorțeală și uitare, iar de aici până la situația dramatică în care se găsește județul Mehedinți, este doar un pas. Am reușit cu ajutorul lui Ionuț Sibinescu să surprind esenţa judeţului Mehedinți și să-l aduc aici cu mine, în această expoziție fotografică. Îmi doresc să fi reuşit să surprind cu adevărat oamenii şi locurile şi sper că am reușit să ofer fotografiilor adâncimea de care avea nevoie această idee și poveștile care oferă energie și autenticitate ” a declarat Victor Bogdan Gheorghiță.

expozitie

În “#PrinMehedinți” se urmăresc poveștile a trei familii. Familii diferite, din localități diferite, cu istorii diferite. Pe cât de divers au fost selecționate poveștile și contextul familiilor urmărite în proiect, pe atât de comun este obiectivul acestora: întoarcerea către comunitate și dorința de a reuși împotriva sorților.

ionut 1

“Nu este de ajuns să conștientizăm o problemă, de aceea eu cred că acest proiect este extrem de benefic locuitorilor județului Mehedinți. Ne-am reunit în speranța că #PrinMehedinți este începutul unui drum pe o pantă ascendentă pentru județul nostru. Suntem convinși că, odată ce am oferit puterea exemplului prin fotografiile lui Victor, vom reuși să dăm încredere și altor membri ai comunității locale sau de oriunde din țară, că Mehedințiul este un loc unde să începi o afacere, să trăiești socio-cultural și să te simți la fel de român ca oriunde în țară.”, a declarat Ionuț Sibinescu.

Scopul acestui vernisaj este atragerea atenției publicului asupra unor valori specifice județului Mehedinți. Fotografiile respectă întocmai reperele artistice, Victor Bogdan Gheorghiță reușind să surprindă elementele unice pe care le are de oferit Mehedințiul, dar și simplitatea cotidianului, redată într-o manieră unică.

tabara

‘’Vreau să vă atrag atenția asupra esenței acestui demers. Am avut norocul de a mă plimba prin multe locuri din această frumoasă țară, iar Mehedințiul este unul dintre acele locuri care îți rămân întipărite pe retină, de oriunde ai veni din lume. De la chipul lui Decebal cioplit în stâncă până la Ponoare, până la pălinca de smochine, am redescoperit moștenirea acestui neam.

Nu am înțeles niciodată de ce aceste obiective nu au fost promovate, în condițiile în care Mehedințiul este o zonă atât de bogată încât ar putea exista foarte ușor, numai prin turism. Îi sunt recunoscător acestui tânăr fotograf pe numele său Victor Bogdan Gheorghiță și lui Ionuț Sibinescu, cel care l-a îndrumat prin Mehedinți, că au reușit să ducă la final un proiect pe cât de ambițios pe atât de benefic. Este nevoie de cât mai multe inițiative de acest gen pentru a reuși să oferim avântul propice acestei țări pe care o iubesc nespus” a declarant invitatul de onoare al evenimentului, Cristian Tabără.

expo

Victor Bogdan Gheorghiță a adus arta în prim plan, iar Ionuț Sibinescu a semnalizat problemele sociale și economice, dar și exemplele care decurg promițător și care pot fi multiplicate, având ca scop dezvoltarea economică regională și îmbunătățirea vieții mehedințenilor.

Corina Macavei / http://www.ziare100.ro/prinmehedinti-trage-un-semnal-de-alarma-despre-potentialul-turistic-al-mehedintiului/
============================================
=======================================
=================================

Mai mult, Click here:
==========================

Expozitia „#PrinMehedinti”
==========================
======================================
=============================================

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu