Cazanele Dunarii. Ce sunt si unde sunt Cazanele Dunarii? Obiective turistice, Obiective istorice

Cazanele Dunarii.
Ce sunt si unde sunt Cazanele Dunarii?
Obiective turistice, Obiective istorice.

Cazanele Dunarii sunt o portiune din cursul Dunarii, in dreptul judetului Mehedinti, pe bucata de granita naturala romano-sarba. O denumire alternativa ar fi aceea de Chei, stim cu totii cat de spectaculoase sunt cheilor raurilor si paraielor din Romania. Vorbind insa de un fluviu, termenul Cazane este si mai potrivit pentru a exprima impresia pe care o produce acest defileu al Dunarii privitorului cu ai sai pereti stancosi si verticali, zona fiind de altfel declarata drept monument al naturii recunoscut de catre oficialitatile europene.

Dunarea se ingusteaza foarte mult, latimea ei ajungand chiar si la 150 de metri pana la 250 de metri, apele se ridica fiind impinse de curentul din spate, debitul creste iar viteza apei de asemenea, involburandu-se. Dunarea la cazane ajunge si la 100 de metri adancime. Cazanele Dunarii sunt impartite in doua sectiuni despartite de golful Dubova: Cazanele Mari si Cazanele Mici.

Cazanele Mari au o lungime de 3,8 kilometri, fluviul ingustandu-se pana la 180-250 de metri. De-o parte si de alta sunt masivele Ciucarul Mare (318 metri altitudine) in partea romaneasca si Stirbatul Mare (768 metri) pe partea sarbeasca. Pot fi vizitate in cadrul unor excursii cu barca pornind din Dubova, localitate aflata in apropiere, sau admirate de pe culmea Ciucarului Mare, accesibil pe poteci din Dubova sau din drumul national DN57.

Cazanele Mici au la randul lor o lungime de 3,6 kilometri si pe aceasta portiune Dunarea ajunge la doar 150 de metri latime, ceea ce ingreuneaza traficul naval. Si acest defileu este strajuit de doi masivi, Ciucarul Mic (313 metri) respectiv Stirbatul Mic (626 metri). Similar, Cazanele mici pot fi vizitate cu barca sau vazute de pe Ciucarul mic.

Bustul regelui Decebal, Tabula Traiana, pestera Ponicova, grota Veterani si manastirea Mraconia sunt printre obiectivele turistice aflate in sau in imediata apropiere de Cazanele Dunarii.

DECEBAL - chipul sculptat in stanca al regelui dac, reprezinta cel mai cunoscut obiectiv turistic din zona Cazanelor.Acesta se afla in Cazanele Mici,pe Valea Mracunei la confluenta cu Dunarea, intre localitatile Eselnita si Dubova, la cca. 18 km de Orsova.

 Este cea mai mare sculptura in piatra din Europa, inalta de 55 m si lata de 25 m. A fost sculptata dupa modelul celei din stanca Muntelui Rushmore, are cu 6 m mai putin decat Statuia Libertatii, cu opt mai mult decat monumentul lui Christos din Rio de Janeiro si cu aprox.10 m mai mult decat inaltimea legendarului Colos din Rhodos.

  

Ideea realizarii acesteia i-a apartinut omului de afaceri roman Iosif Constantin Dragan, a durat 10 ani ( 1994 - 2004 ) si la costat pe omul de afaceri peste un milion de dolari.
Lucrarea a fost executata de un grup de 12 sculptori-alpinisti, sub conducerea sculptorului roman Florin Cotarcea.
Sub chipul lui Decebal se gaseste o inscriptie in latina:"DECEBAL REX - DRAGAN FECIT"("Regele Decebal - facuta de Dragan").
 

TABULA TRAIANA - monument ridicat de adversarul regelui Decebal, imparatul roman Traian, pentru a marca marsul triumfal al trupelor imperiale romane spre Dacia si a comemora victoriile Imperiului Roman asupra regatului dac in anul 105.

 Monumentul se afla de aproape 2000 de ani, la iesirea din Cazanele Mici, dar pe malul sarbesc, nu departe de statuia lui Decebal.
Zece tabule au fost daltuite in defileu, doar Tabula Traiana se mai conserva, patru se pastreaza in desene si stampe din sec.al xviii-lea si al xix-lea, restul fiind distruse.

 

In traducere, textul Tabulei suna astfel : " Imparatul Cesar Nerva Traian Augustul, fiul divinului Nerva, invingator al germanilor, cel mai mare dintre preoti, avand ptr. a patra oara puterea tribuniciara ( anul 100 e.n.) parinte al patriei, consul ptr. a treia oara, a refacut drumul, dupa ce l-a adancit in munti si i-a inlocuit podeaua."

 Tabula are o lungime de 4 m si 1,75 m inaltime.Tabula este fixata in piatra si pe ea sunt reprezentati doi delfini plutind si un vultur pe cer. De-a lungul timpului Tabula a avut de suferit de pe urma intemperiilor naturii si ptr a nu fi acoperita de ape, odata cu construirea barajului de la Portile de Fier, a fost ridicata cu aproximativ 30 m .
 

CETATEA TRIKULE - "trei turnuri" ( "kule"= turn,in limba turca ) - ridicata in sec.al xv-lea , ptr. a opri expansiunea otomana spre vest, ruinele observandu-se si in prezent in apropierea localitatii Svinita, la 5 km in aval.

 Cetatea TriKule era reprezentata prin trei turnuri dispuse pe malul stang al Dunarii in forma de triunghi, cu unul dintre varfuri spre Dunare. In fiecare unghi se afla cate un turn de o inaltime de cca. 10 m, cetatea avand pe latura dinspre mal o lungime de 20 m intre turnuri, iar pe celelalte doua laturi o lungime de 40 m.

 

 Ansamblul Cetatii TriKule a fost inundat in urma amenajarii lacului de acumulare Portile de Fier 1, la suprafata observandu-se doar doua turnuri, cel de-al treilea fiind vizibil numai in conditii de nivel foarte scazut al apei.

 

 PESTERA PONICOVA
1. nume/sinonime: Pestera Gura Ponicovei, Pestera Ponicova, pestera de la Gura Apei, Pestera liliecilor.
2. grad de dificultate: mediu
3. speleometrie: Lungimea = 1666 m, Denivelare = -60 m; Cea mai mare pestera din Clisura Dunarii
4. localizare: Pestera este sapata in malul stang al Dunarii, in masivul muntos Ciucaru Mare.
5. acces: Intrarea principala cea mai accesibila in pestera este situata in Cheile Ponicovei unde se ajunge din DN57 coborand pe langa podul de peste rau si continuand sa mergem pe vale pana intalnim intrarea in pestera. O alta intrare in pestera se afla la un nivel superior fata de prima dar este mult mai greu accesibila. Pestera prezinta o a treia intrare situata la nivelul actual al Dunarii, la care se ajunge numai inaintand cu barca pe Dunare.
 6. istorie: Primele cercetari dateaza din 1872. R. Jeannel si Emil Racovita furnizeaza primele date despre fauna acestei pesteri. Incepand cu 1962 incep cercetarile extensive organizate de cercetatorii Institutului de Speologie din Bucuresti.
7. descriere: Pestera este compusa dintr-o seie de galerii care comunica intre ele, situate pe doua etaje. Etajul superior este fosil in intregime, iar etajul inferior este subfosil. Galeria Principala (Galeria Ponicovei) uneste intrarea de la nivelul inferior al paraului Ponicova cu intrarea de la nivelul Dunarii, si are o lungime de 400 m cu o denivelare de 36 m. Aceasta galerie atinge inaltimi de pana la 26 m. Aceasta galerie este puternic iluminata natural datorita celor doua deschideri de mari dimensiuni. Ogasul Ponicova parcurge temporar pestera avand un debit foarte variabil, in functie de nivelul viiturilor. Galeria Ponicovei comunica cu o mica sala laterala numita Sala Mica, in care sunt dezvoltate putine concretiuni. Din galeria Ponicovei dupa urcarea unei pante abrupte de 31 m se ajunge in Galeria Concretionata. Aceasta este un sistem fosil ascendent, format pe diaclaze intersectate. Planseul acestei galerii cat si a ramificatiilor acesteia, este acoperit de stalagmite si uneori acoperit de nisip, argila si calcita. In dreapta deschiderii dinspre Dunare, la 25 m mai sus, exista intrarea ce duce spre Galeria Liliecilor si Sala Mare. Acestea doua formeaza un sistem fosil, format pe diaclaze. Prin intrarea monumetala lumina patrunde adanc in interiorul galeriei inalta de 22 m care comunica cu Sala Mare lunga de 100 m, 32 m inaltime si 50 m latime. Din aceasta sala se continua spre Galeria Scarii (care continua Galeria Concretionata spre Galeria Ponicovei) si galeria cu Argila. Peretii si plafonul acestui sistem nu prezinta foarte multe concretiuni, in schim planseul sistemului prezinta o crusta stalagmitica, stalagmite izolate, domuri, coloane, gururi cat si numeroase blocuri mari de prabusire si bolovanis (care pot depasi 5 m grosime). In Galeria Liliecilor exista stalactite pendulante foarte alungite si subtiri. Din Sala Mare se poate trece in Galeria cu Argila, care are un caracter ascendet, este labirintica, fiind totodata scunda si ingusta si alterneaza cu salite mici.
8. carstologie:
9. recomandari: Vizitarea se poate face tot cursul anului, cu o perioada optima intre mai si octombrie. Este necesar echipament adecvat (cizme de cauciuc, salopeta, casca de protectie, lanterna), cu exceptia perioadelor de viitura cand este posibil ca Galeria Ponicovei sa fie inundata total sau partial. Este de preferat ca in etajul superior accesul sa se faca in prezenta unui ghid obisnuit cu speologia avand in vedere gradul de dificultate al accesului in acest etaj.
 

 

PESTERA VETERANI
1. nume/sinonime: Pestera lui Veterani, Pestera Veteranilor (cea mai cunoscuta si cea mai des utilizata de localnici), Pestera din Panza Curii. Pestera Veterani isi are originea numelui dupa numele lui Veterani, cel care a fost aghiotantul lui Ianovici, comandantul armatei austriece cantonate la Caransebes si care a refortificat postera la sfarsitul sec. al XVII-lea.
2. grad de dificultate: mic
3. speleometrie: Lungimea = 87 m
4. localizare: pestera este sapata in malul stang al Dunarii, in Cazanele Mari, in masivul muntos Ciucaru Mare, la 500 m aval de Pestera de la Gura Ponicovei, sub peretele denumit Panza Curii. Alt. abs. 73 m.
5. acces: numai de pe Dunare, unde deschiderea sa este usor vizibila. Exista amenajat un mic ponton de acostare la baza peretelui de acces, de la care se urca o scurta panta abrupta pana la intrarea in pestera.
6. istorie: cercetarile arheologice efectuate in aceasta pestera au arat faptul ca aceasta pestera a fost cunoscuta oamenilor din timpuri preistorice. Ea a fost considerata sanctuarul zeului Zamolxe de catre daci, apoi a servit ca salas pentru animale pana la construirea darajului de la Portile de Fier. In pestera s-au construit fortificatii cuprinzand ziduri de piatra incepand cu sec. al XIII-lea, cunoscuta din documentele vremii sub numele de "Peth". La sfarsitul sec. al XVII-lea pestera a fost refortificata de oastea austraica din Caransebes, pestera reprezentand in acea vreme un punct de cantonare a 200 de ostenia austrieci. Avand in vedere importanta strategica a amplasarii pesterii ea a reprezentat in timp subiectul a numeroase dispute pentru cucerirea ei. A.F. Marsigli este primul care publica planul fortificatiei si descrierea pesterii sub numele acesteia de "Piscabara". Primele cercetari asupra pesterii dateaza din 1872. In 1929, A. Kubacka publica planul initial al pesterii asa cum a fost el intocmit de armata austriaca in 1692. Dupa 1962 incep si primele cercetari amanuntite ale pesterii din punct de vedere biospeologic si mai apoi geografic si arheologic.
7. descriere: Pestera este mijlocie, 64 m si este in intregime fosila si are un caracter usor ascendent. Pestera are o galerie scurta de acces, o sala mare (de 28 m latime si 37 m lungime, inalta de pana la 20 m). Sala este luminata direct printr-o fereastra. Exista o galerie vestica ascendenta dezvoltata pe diaclaze, la intrarea careia se afla un zid de fortificatie din piatra, partial distrus. In partea terminala a salii exista amenajata o fantana - "Fantana Turcului".
8. carstologie:
9. recomandari: vizitarea se poate face tot cursul anului, cu echipament adecvat (cizme de cauciuc, salopeta, casca de protectie, lanterna), insa accesul se face numai de pe Dunare. Perioada optima de vizitare este mai - octombrie.
 

MANASTIREA MRACONIA
- in zona Cazanelor, sector din Defileul Dunarii, se afla Valea Mracunei ( "loc ascuns" sau "apa intunecata" ),unde,pana in 1967, se gasea o veche manastire numita Mracunia. Constructia Hidrocentralei Portile de Fier 1 a dus,insa, la sacrificarea lacasului de cult, apele revarsate ale lacului de acumulare au inghitit ruinele manastirii, botezata de localnici "manastirea de sub ape".

 

Cand nivelul Dunarii scade foarte mult, ruinele in forma de cruce ale vechiului lacas pot fi vazute cu ochiul liber. De-a lungul timpului, a fost cunoscuta drept Manastirea din Valea Dunarii sau de la Ogradena Veche, o fosta comuna mehedinteana situata in apropiere si inghitita si ea de apele Dunarii.

 Atestarea documentară a Mănăstirii Mrăcunia coboară până spre anul 1453, când preotul-cronicar Nicolae Stoica din Haţeg, protopop al Mehadiei, scria într-o cronică din anul 1829 că „de frica turcilor, şi îndeosebi după bătălia nefericită de la Varna şi după ocuparea Constantinopolului în 1453, călugării de la Mrăcunia s-au refugiat la Orşova“. În anul 1523, lăcaşul cu hramul Sfântul Prooroc Ilie era trecut sub jurisdicţia Episcopiei de la Vârşeţ de dregătorul regiunii de graniţă a Caransebeşului şi Lugojului, banul Nicola Gârlişteanu. De-a lungul timpului, au existat perioade în care aşezământul era într-o stare avansată de degradare; cert este că, în anul 1788, încă era locuit.

 

Poziţia strategică ocupată pe malul Dunării găsea mănăstirea în mijlocul unui teatru de conflict: războiul ruso-austro-turc dintre anii 1787 şi 1792, când a fost distrusă. În anul 1823, printre ruinele mănăstirii, s-a descoperit sigiliul vechiului lăcaş, cu inscripţia: „Peceat manastirea Lubostinie Hram Uspenia Persvistaia Bogaraditi Leto 1735“. În anul 1853, aceleaşi ruine scoteau la suprafaţă o icoană a Maicii Domnului, expusă de pictorul Victor Schram din München. În anul 1931 avea să înceapa reconstrucţia mănăstirii, iar în anul 1947 biserica nou-ridicată era acoperită cu şindrilă, prin strădania ieromonahului Alexe Udrea. Acesta pare a fi lăcaşul acoperit de apele Dunării după amenajarea lacului de acumulare de la Porţile de Fier.

 Abia după mai bine de treizeci de ani, prin iniţiativa Mitropoliei Olteniei şi binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mănăstirea a fost reînfiinţată. În anul 1993, vrednicul de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu punea piatra de temelie a noii biserici, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ şi „Sfânta Treime“, iar în anul 1995 era aprobată reînfiinţarea aşezământului monahal, cu obşte de călugări. Lucrările au fost terminate în anii 1999-2000. Biserica este din zid de cărămidă, în formă de cruce, alcătuită din altar, naos, pronaos şi pridvor deschis.

Sursa: www.cazaneledunarii.com.ro

---------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------



Suntem pe Clisura Dunării, zonă cuprinsă între Moldova Nouă şi Gura Văii!
Situate pe raza localităţilor Dubova şi Eşelniţa, Cazanele Dunării, împreună cu Orşova sunt locurile pitoreşti cele mai vizitate din această regiune.

Pe raza localităţii Eşelniţa sunt Cazanele Mici, cu spectaculoasa vale a Mraconiei, dominată de bustul săpat în stâncă al regelui dac Decebal. Sculptura este înaltă de 55 metri, lată de 25 şi constituie un punct de atracţie pentru mulţi turişti români şi străini.

La câteva sute de metri în aval, pe ţărmul sârbesc este Tabula Traiana, monument construit de romani, pentru a comemora obstacolele întâmpinate de armată la trecerea Dunării în anul 101.
În apropiere de bustul lui Decebal, este vechea mănăstire Mraconia, un obiectiv încercat de vitregiile vremurilor, ce merită să-i treceţi pragul.

Mai departe, în amonte, sunt Cazanele Mari, cu o lungime de aproape 4 km şi cu un peisaj format din dealuri stâncoase, cu parcuri şi rezervaţii naturale, păduri seculare protejate şi plante unice în lume.
În masivul Ciucarul Mare sunt Peşterile Ponicova şi Grota Veterani, prima fiind cea mai mare din întreg defileul. Galeriile au peste 1600 metri şi pot fi accesate de pe uscat, dar şi cu barca de pe Dunăre.

Dacă aţi ajuns în acest paradis, căutaţi-l pe Doru Oniga, primul investitor în turism din Eşelniţa, proprietarul pensiunii „Steauna Dunării". Veţi auzi poveşti de neuitat şi veţi vedea poze şi filmul documentar „Ultima primăvară pe Ada Kaleh" realizat în 1968 de studioul Cinematografic Alexandru Sahia.

Alegeţi apoi o plimbare spre Orşova. La 3 km în aval, era fosta insulă Ada Kaleh. Avea în jur de 1,7 km lungime şi circa 500 de metri lăţime. Din anul 1430 a devenit cunoscută ca Ada Kaleh, în limba turcă - Insula Fortăreaţă.

Era un loc turistic îndrăgit datorită preţurilor scăzute, pentru cumpărarea delicateselor, bijuteriilor şi tutunului fiind scutită de impozit. A fost renumită pentru producerea uleiului şi a parfumului din trandafiri.

În 1970, înainte de crearea lacului de acumulare al hidrocentralei Porţile de Fier I, principalele obiective istorice au fost demolate şi mutate, în aval pe insula Şimian.

Există istoria, tradiţiile, este nevoie de investiţii şi un concept turistic integrat, care ar putea aduce viaţa de pe Ada Kaleh pe insula Şimian. Speranţa vine din faptul că autorităţile din Mehedinţi iau în serios acest proiect, după cum au declarat în emisiunea noastră.

---------------------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Trajan's Bridge Across the Danube. Cine a construit Podul de la Drobeta Turnu Severin? Apollodor din Damasc sau Burebista? Enigma de la Drobeta, continua sa ne framante!

Trajan's Bridge Across the Danube.

Cine a construit Podul de la Drobeta Turnu Severin?

 Apollodor din Damasc sau Burebista?

 

 

Toata lumea a invatat la scoala ca Traian a reusit sa cucereasca Dacia datorita construirii, de catre Apollodor din Damasc, un inginer aflat in solda Romei, a podului de piatra de la Drobeta Turnu Severin. Gratie acestei constructii imparatul roman a putut sa-si treaca trupele pe malul stang al Dunarii si sa inceapa cucerirea Daciei. Dar nimeni nu s-a intrebat vreodata, de ce cronicile romane nu amintesc de podul lui Traian care, trebuie sa recunoastem, a fost o realizare militara si strategica importanta pentru vremurile respective.

Analiza documentelor vechi ne face sa ne punem o intrebare: de ce constructia podului de la Drobeta nu este mentionata nici macar pe Columna lui Traian, care infatiseaza, pas cu pas, cucerirea Daciei? De ce pe Columna, trupele romane trec pe un pod de vase si nu pe un pod fix? Cum este posibil ca o constructie de o asemenea maretie si importanta strategica sa fie ignorata de ceea ce a fost numita cea mai importanta cronica in piatra a cuceririlor romane?! Mai mult, este imposibil ca romanii, al caror gust pentru festivitatile inchinate cuceririlor lor, este binecunoscut, sa fi omis aceasta realizare fara de care Dacia poate ca nu ar fi fost invadata.

In plus, din punct de vedere tehnic, era imposibil ca, intr-un interval de cateva luni, romanii sa construiasca un pod care, la ora actuala, cu tehnicile moderne, poate fi construit intr-un interval de timp de 5 pana la 7 ani. Si sa nu uitam ca romanii controlau doar malul drept al Dunarii, malul stang fiind in mainile armatelor dace.

Apollodor din Damasc sau Burebista?
Dar sa lasam scrierile romane si sa cautam in arhivele altor popoare ... Un text macedonean, amintind o legenda veche, povesteste despre 3 mesteri, constructori iscusiti, care la porunca regelui dac Burebista au ridicat un pod peste Danubius in 6 ani. La vremea aceea podul facea legatura intre regiunile pe care Burebista le stapanea la nord si la sud de Dunare. Strabon, de ale carui informatii la ora actuala nu se mai indoieste nimeni scria : " Burebista stapaneste tot teritoriul de pe ambele maluri ale Dunarii. Este temut de romani... Trecea fluviul cand voia... “. Daca in timpul iernii Dunarea putea fi trecuta pe ghiata, nu acelasi lucru se putea intampla in restul anotimpurilor. Mai ales va regele dac nu dispunea de o flota din care sa faca pod de vase. Armata sa, numarand mai bine de 200.000 luptatori (cifra imensa pentru acele vremuri, cand populatia Romei era de putin peste 100.000 de cetateni) era formata doar din cavalerie si infanterie.

Ceea ce presupunea un sistem de comunicatii bine pus la punct. Adica drumuri si poduri pe care marele rege sa-si deplaseze trupele in zonele fierbinti ale regatului sau. Si zona cea mai fierbinte era la sud de Dunare, acolo unde Imperiul roman incerca sa-si intinda stapanirea. De acolo si necesitatea construirii podului. Pod de origine dacica pe care Apollodor doar l-a refacut. Mai exact i-a refacut structura de lemn pe care un brav descendent al lui Burebista, Decebal, a incendiat-o, incercand sa intarzie inaintarea romanilor in Dacia. Din acest motiv Traian si-a trecut trupele in Dacia nu pe un pod de piatra ci pe unul de vase, dupa cum chiar Apollodor din Damasc arata pe Columna lui Traian, refacand structura de lemn a podului din ambele parti. Mai tarziu armata romana a refacut integral vechiul pod de piatra al lui Burebista pentru a transporta prada luata de la populatia dacica.

 

Din pacate, informatiile ulterioare cuceririi Daciei sunt aproape inexistente. Doar un text aminteste ca in secolul al III-lea d. H. , Constantin cel Mare, dac de origine nascut la Nis (cati stiu oare acest lucru?), reconstruieste podul de la Drobeta, adauga un castru cu patru turnuri si un edificiu cu numeroase incaperi...

 

Poate ca odata, românii vor invata cine au fost cu adevarat stramosii lor...

Eliszar

 

 

Proiectul refacerii Podului lui Traian,

inclus de sârbi într-un uriaş proiect turistic naţional .

Podul lui Traian de la Drobeta a fost construit in numai trei ani de zile (103-105), dupa planurile arhitectului Apolodor din Damasc, cel care a proiectat si Columna lui Traian de la Roma.

A fost cel mat mare pod construit in antichitate, ingenios ca tehnica si ca forma. Si astazi ruinele sale starnesc admiratia oamenilor. Numai pentru construirea pilelor au fost folosite blocuri masive de piatra si stejarii de pe 200 ha de padure.

Podul era lung de 1.135 m, inalt de 18,60 m si lat de 14,55 m.

 

Basilica Portului Romei

Cu aurul transformat ìn monede, luat din Dacia Traianà abia cucerità, Impàratul Traian, ìntre 105-106 a plàtit construirea Portului Romei, Centumcellae, actuala Civitavecchia, Palatul imperial, termele, magaziile-horrea- si ìntregul complex ràmas aproape intact pànà astàzi, si ìn parte redescoperit dupà bombardamentele din 1943-44.
Arhitectul, Apolodor din Damasc, acelasi constructor al podului de la Drobeta.
http://www.drobetaturnuseverin.net/taguri/apolodor-din-damasc
Drobeta-Turnu Severin, Iron Gates Museum
http://www.flickr.com/photos/rapsak/tags/drobetaturnuseverin/

Muzeul Portile de Fier. Dr.Tr.Severin

 

Adevaratii constructori ai Podului lui Traian. DEZBATERE”

Material prezentat de Pr. Mihai-Andrei Aldea

http://foaienationala.ro/adevaratii-constructori-ai-podului-lui-traian-dezbatere.html

 

Cel mai rău lucru la cetățenii români de astă nu este niciunul din cele pe care le socotisem cele mai rele până acum. Cel mai rău lucru la cetățenii români de astăzi este

cumplita boală a datului cu părerea.

Am primit pe mail un text intitulat

 „Adevărații constructori ai ”Podului lui Traian”?”.

 

Să vedem dacă el confirmă sau infirmă părerea mea.
Adaug aici că, deși îl citez din belșug, la sfârșit îl las și integral, ca să nu-și închipuie cineva că am scos cuvintele din context.

Deci, să cităm:
I. „ Toată lumea a învăţat la şcoală (atât în clasele primare, cât şi în liceu), la capitolul antichitatea românilor, că în răstimpul 103-105 arhitectul Apollodor din Damasc a construit un pod peste Dunăre, graţie căruia Traian a reuşit să-şi treacă armatele în Dacia şi să o transforme în provincie romană ! ”
Greșit!
1. Cele mai multe manuale pe care le-am putut consulta spun ceva de genul „podul a fost construit înainte de al doilea război cu dacii”, fără a indica perioada exactă. Chiar dacă unele dau o perioadă, nu se poate generaliza în temeiul lor. Mai mult, disputele istorice serioase nu se pot baza pe manualele școlare decât atunci când chiar manualele sunt subiectul disputei.
2. Niciun manual pe care l-am putut consulta nu spune că datorită acelui pod „Traian a reuşit să-şi treacă armatele în Dacia şi să o transforme în provincie romană!”. Afirmația ar fi, de altfel, cu totul absurdă sau pur și simplu incultă: Traian trecuse cu armata sa Dunărea în primul război dacic (101-102) pe un pod de vase, înfrângându-l pe Decebal care a cerut în genunchi mila împăratului înaintea zidurilor Zarmisegetuzei. Podul era o necesitate pentru cineva care stăpânea temeinic amândouă malurile, și ca sprijin logistic dar mai ales economic.

II. Următorul citat:
„Faină chestia, mai ales că este vorba de o minune a antichităţii în această parte a lumii, fiind considerat cel mai lung pod din Imperiul Roman ! Numai că. informaţia nu prea pare în regulă, mai ales că nici nu are “acte” ! O să mă întrebaţi: “Cum adică nu pare în regulă ?” Foarte simplu. Pentru construcţia acestui pod de către romani nu există nici un document. Nici măcar unul ! Nici de factură folclorică, nici epigrafică şi nici literară !”
Greșit!
După cum vom vedea, există mai multe „acte” ale acestui pod. De obicei, însă, nu sunt menționate în manualele școlare, dar apar în lucrările de specialitate. De ce autorul minte atât de categoric, este greu de spus. Dar, așa cum vom vedea, chiar minte.

III. „Apoi trebuie să vă atrag atenţia că istoria este o materie de studiu logică. Ori, această acţiune de construire a podului de la Drobeta de către Traian, prin intermediul arhitectului Apollodor din Damasc, este absolut ilogică ! Să vorbim întâi despre documente.”
De fapt istoria nu este „materie de studiu” decât pentru elevi. Pentru cercetători ea este „disciplină științifică”, ceea ce este mult deosebit. Iar ca disciplină științifică istoria cere în primul rând o informare cât mai deplină, și apoi o onestitate cât mai deplină, pentru a se ajunge la concluziile cele mai probabil valabile. Ceea ce nu este, totdeauna, egal cu adevărul. A pretinde însă logică în lipsa informațiilor coerente este ilogic. Și o asmenea „metodă” de lucru nu poate duce decât la greșeli.
De aceea, trebuie să spun că, după cunoștințele mele, mi s-a părut cu totul greșită afirmația „această acțiune de construire a podului … este absolut ilogică”. Dar, dacă vrem să fim logici, trebuie întâi să vedem argumentele. Care sunt?

IV. „ Este cunoscut faptul că monumentul triumfal ridicat de Traian în urma victoriei împotriva dacilor şi cunoscut sub numele de Columna lui Traian, este o cronică în piatră care relatează pas cu pas cucerirea Daciei.”
Greșit!
Toți specialiștii știu că, deși cuprinde multe informații, Columna lui Traian nu relatează lucrurile „pas cu pas” decât dacă socotim ca „pas” fiecare punct important din punctul de vedere al Romei. Sunt multe lucruri peste care se trece aici și sunt cunoscute din alte surse.
Afirmația nu este esențială în discursul textului analizat, dar este o mostră de „dat cu părerea deși nu știu”.

V. „Pe un asemenea monument, mai ales că este construit de acelaşi arhitect care se presupune că a ridicat şi Podul de la Drobeta, Apollodor din Damasc, este practic imposibil să nu apară o asemenea realizare ! Fie si numai pentru satisfacerea orgoliului împărătesc şi a celui ce l-a construit., fără a mai pune la socoteală faptul că fără existenţa acestui pod poate că Dacia nu ar fi putut fi ocupată. Cu toate acestea dacă întrebăm documentele în legătură cu acest pod, ele tac, nu există dovezi literare sau epigrafice care să ateste construcţia podului de către romani ! ”
Greșit!
Greșeală care ține de incultură sau de dorința de a-i înșela pe cititori?
Nu-i treaba mea să răspund.
Însă afirmația este o minciună totală.
De la inscripția de pe malul sudic al Dunării, până la Columna lui Traian, sunt destule mărturii antice despre ridicarea acestui pod.
Ca simplă dovadă, atașez o poză a Podului lui Aplodor (sau Traian, cum vreți), așa cum apare el pe … Columna lui Traian!!!
Să mai amintim că Dio Cassius și alți istorici antici amintesc și ei de Podul lui Traian și de ridicarea lui.
Deci, dintr-o dată, argumentația cade. Cel puțin aici! Să vedem însă, ce urmează!

Pentru cei care nu înțeleg semnificația prezenței podului pe Columnă, să menționăm că, în afara plăcilor de la picioarele podului, este primul document antic ce atestă acest pod. Totodată, acest document atestă faptul că podul este stăpânit exclusiv de romani și, după cum arată și ruinele sale de astăzi, este construit într-un stil cu totul ne-dacic și tipic roman. Coroborând imaginea de pe Columnă cu celelalte izvoare, cum o vom face mai jos, concluziile firești – și incontestabile logic – sunt cu totul altele decât ale autorului textului analizat.

VI. „Există însă în folclorul aromân o baladă populară care vorbeşte despre construcţia acestui pod. O sa vă spun imediat despre ce este vorba. Până atunci însă să vorbim puţin despre logica acestei afirmaţii tratată de specialişti ca “bătută în cuie”. De ce ?
1. În primul rând este absolut ilogic ca romanii să fi putut construi podul de la Drobeta într-un răstimp atât de scurt (numai 2 ani) în condiţiile în care unul dintre maluri se afla încă în stăpânirea dacilor !
2. În al doilea rând este absolut ilogic ca Decebal, pentru care libertatea poporului său era mai presus de orice altceva să stea cu mâinile în sân şi să privească cum se construieşte un pod care punea în pericol însăşi existenţa statului dac !3. În al treilea rând afirmaţia este ilogică întrucât cercetări efectuate de către ingineri au pus în evidenţă faptul că, cu tehnica actuală şi pe vreme de pace, sunt necesari cca. 5 ani pentru finalizarea unei asemenea construcţii ! Atunci era război ! Iar Traian nu era un copil care se juca de-a războiul să nu-şi dea seama că-şi decimează armata în van urmărind finalizarea acestui proiect. Tocmai de aceea pe Columnă armata romană trece PE UN POD DE VASE !”
Greșit!
1. Nu există o baladă aromână despre acel pod. Numele de aromâni este dat românilor din Macedonia, Epir, Tesalia și părți mai la sud de acestea, precum și la românii de acolo ce au mers în număr semnificativ în Evul Mediu târziu și în epoci mai apropiate în Tracia și Iliria, și apoi și mai spre nord. Românii din Moesia, singurii care ar putea teoretic avea, în afară de cei din Oltenia sau Banat, balade despre acest pod, nu sunt aromâni. Balada armânească citată… nu are nicio legătură cu subiectul. Dar vom reveni asupra acestei balade la locul în care revine și autorul textului studiat, spre a vedea mai limpede despre ce este vorba.
2. Afirmația de la punctul 1. al autorului include două premize greșite. Prima este că durata construcției ar fi fost de „numai doi ani”. A doua că malul nordic ar fi fost la Decebal în perioada 103-105. De fapt în primăvara lui 101 romanii trec Dunărea pe un pod de vase și ocupă malul nordic al Dunării (ceea ce se vede și pe Columnă). Până în 105 Decebal nu îl mai recuperează, Oltenia și Banatul sunt în cea mai mare parte, deja, provincie romană. (se pot vedea toate lucrările de specialitate, precum și izvoarele indicate de acestea)
3. Afirmația de la punctul 2. al autorului include trei premize greșite.
Prima ar fi aceea că lui Decebal îi păsa de popor, adică, se subînțelege, „poporul dac”. Izvoare pentru această părere? Nu există.

Știm că Horea a strigat „mor pentru popor”. Pentru Decebal nu avem nicio asemenea mărturie. O fi plăcut să ne închipuim că Decebal, cel dintâi dintre nobilii daci, iubea poporul de rând. Mărturiile istorice nu ne arată însă vreo asemenea iubire între tarabostes și poporenii lor, pe care la o adică nobilii daci nu șovăiau să-i vândă și ca sclavi (romanilor și grecilor). O excepție uimitoare, menționată ca atare, este cea perechii Burebista – Deceneu. O asemenea mențiune nu există însă pentru Decebal, cu toate că este arătat ca un mare strateg, bun luptător șamd. Poate că-i păsa de popor, dar nu avem nicio dovadă în această privință. Autorul tocmai vorbea de lipsa documentelor despre pod (imaginară în acel caz) ca o dovadă că nu romanii au construit podul. În lipsa documentelor despre Decebal ar fi trebuit să-și stăpânească imaginația. Mai ales că sunt și alte izvoare privind raporturile dintre Decebal și popor, asupra cărora vom reveni.

A doua premiză greșită este că Decebal era reprezentantul „poporului dac”. Mai curând ar fi fost Traian, dacă e să judecăm după numărul de daci conduși, sau niciunul dintre ei, dacă este să fim obiectivi (nu exista o unitate conștientă și sistematică națională dacică, nu exista un „exponent al neamului”; cel mult exista o unitate etnică, dar asta este cu totul altceva).
Din Dacia lui Burebista Traian stăpânea la anul 100 mai mult de jumătate:
Panonia și V Crișanei, atât direct cât și prin iazigii confederați Imperiului roman (ca și Tracia, de altfel, multă vreme); Moesia în întregime; Sciția Mică; sudul Basarabiei de azi (prima posesiune romană nord-dunăreană, de altfel); Carpații dinspre Moravia, prin iazigii și marcomanii confederați Imperiului Roman.

Ce stăpânea Decebal la anul 100?
Banatul, Oltenia, Transilvania, E Crișanei, partea carpatică și sub-carpatică a Munteniei și o parte din munții Moldovei.
Aliații lui Decebal, roxolanii și bastarnii, stăpâneau o parte a Câmpiei Munteniei și centrul Moldovei, de la Siret până dincolo de Nistru.
Carpii, Costobocii și Dacii Mari, care au fost neutri în aceste războaie, stăpâneau „Țara de Sus” a Moldovei, Maramureșul, Pocuția și părți din Galiția de mai târziu.
Deci Decebal stăpânea o Dacie care cuprindea doar o mică parte a dacilor, mult mai mulți fiind chiar și cei din Imperiul roman decât cei conduși de Decebal.
Dar această enumerare, deși covârșitoare în sine, nu ar avea nicio însemnătate dacă dacii din celelalte părți l-ar fi privit pe Decebal ca pe conducătorul și/sau reprezentantul lor.

Nici vorbă!
Decebal a vrut să ceară, din nou, ajutorul dacilor nordici (Carpi, Costoboci, Dacii Mari), spre sfârșitul celui de-al doilea război cu romanii, deoarece până atunci aceștia nu-l ajutaseră cu nimic. De asemenea, dacii din Imperiul roman (și vom reveni asupra lor!), n-au mișcat un deget pentru Decebal, dar au muncit din greu pentru Traian. Trist pentru romantismul care îi vrea pe daci uniți, naționaliști și anti-romani, dar adevăr istoric atestat de izvoare.
Deci, nici vorbă ca Decebal să fi fost reprezentantul „poporului dac” privit ca întreg.

A treia premiză greșită este cea după care Decebal, dacă lăsa să se construiască podul, însemna că „stă cu mâinile în sân”.
Decebal câștigase pacea printr-o uimitoare mărinimie a lui Traian. Acesta, deși îl avea îngenunchiat la picioare, nu l-a luat prizonier, nu l-a batjocorit, ci i-a dat pacea. S-a retras de lângă Sarmisegetuza, dar a păstrat sudul Banatului și Olteniei, după cum atestă, iarăși, izvoarele.
Pierderile suferite de Decebal erau cumplite, armatele sale fuseseră decimate în război, trupele romane staționau la Drobeta și Dierna și în alte puncte ale malului nord-dunărean, dar și mai în adâncul Banatului și Olteniei. Orice mișcare înainte de vreme ar fi însemnat într-adevăr nimicirea lui Decebal și statului său. Ca urmare, nu a exista nicio acțiune militară a lui Decebal în această perioadă.

Dar Decebal, firește, nu a stat „cu mâinile încrucișate” ci, cu ajutorul meșterilor și instructorilor romani, și-a refăcut o parte din cetăți și armată, a construit noi mașini de luptă șamd. Încălcând, de fapt, tratatul cu Traian, ceea ce a și dus la al doilea război cu acesta. În care Decebal a fost zdrobit.
Orice ar fi dorit autorul textului citat, Decebal nu putea să facă mai mult. Poate cu trei mitraliere și cinci căruțe cu muniție. Dar, nu avea de unde să le ia. Sau dacă dacii nordici ar fi trecut de partea lui. Dar, n-au trecut.

4. Afirmațiile de la punctul 3. al autorului sunt un amalgam uimitor de greșeli de sistematică și logică istorică. De ce?
Unde sunt „savanții”, pardon!, inginerii invocați de autor? Pe ce temei au stabilit ei cât de repede se putea construi podul, câtă vreme nu se cunoaște exact decât o parte din tehnica de construcție folosită? În comparație cu ce au făcut aceste calcule? Pe baza căror resurse umane și materiale estimate?

Cei care cunosc istoria Imperiului roman știu bine că acesta construia străzi, viaducte, poduri șamd cu o viteză ce depășește cu mult, cu foarte mult, viteza construcției autostrăzilor în România. Înainte de a fi luptători militarii romani erau constructori excepționali, atât în construcții ușoare și semi-ușoare – de la valuri de pământ sau palisade la forturi – cât și în cele grele. Mai mult, greul transporturilor în asemenea construcții ca Podul lui Traian nu era pe militari cât pe sclavi. Militarii erau meșterii constructori și nenumăratele urme ale realizărilor lor, din întregul Imperiu roman, ne arată cât de buni meșteri erau!

Fără a intra în alte amănunte despre costrucția Podului lui Traian – unele date generale se găsesc și pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Podul_lui_Traian  – trebuie spus că pretenția autorului este lipsită de seriozitate. Folosirea tehnologiilor proprii de către civilizații străine nu poate fi estimată pe baza capacității de a le folosi de către o civilizație de azi – sunt străine. Nu dezvoltăm pe temă, dar există foarte multe cazuri în care estimările inginerilor moderni lipsiți de pregătire istorică s-au dovedit foarte greșite.

Pe de altă parte, autorul datează ridicarea podului între 103-105, adică în vreme de pace, după care spune „Atunci era război!”. Curat-murdar.
Apoi, autorul spune că Traian nu și-ar fi … decimat (?!?!?) armata construind podul. De ce crede autorul că ar fi fost o decimare, greu de înțeles, în condițiile în care armata romană se ocupa de construcții în mod curent. Cel mai probabil, nu știe o mulțime de lucruri elementare despre antichitatea romană.

În sfârșit, ca o culme a erorilor din acest pasaj apare și ideea că pe Columnă armata romană trece Dunărea pe un pod de vase.
Din păcate, deși a spus că istoria este o „materie de studiu logică”, autorul se arată străin de logică.

a) Trecerea trupelor în primul război dintre Traian și Decebal s-a făcut pe un pod de vase; trecerea trupelor ofensive în al doilea război s-a făcut pe pod; așa arată Columna!
b) Dacă a trecut trupele pe un pod de vase, Traian nu depindea de podul permanent pentru a-l învinge pe Decebal, așa cum afirmă la început autorul textului analizat de noi. Iar autorul se contrazice pe sine, ca și în cazul perioadei de pace/război a ridicării podului.

VII. Citat:
„Dacii stăpâneau, înainte vreme, ambele maluri ale Dunării. Prin urmare este verosimil faptul ca Podul să fi fost construit de ei !”
Greșit!
Avem, pe de-o parte, mai multe izvoare antice care ne arată că romanii au construit podul. Pe de altă parte, niciun izvor nu atribuie altcuiva ridicarea Podului!
Nici măcar izvoarele din vremea împăraților romani traco-iliri (sfârșitul secolului III)!
De asemenea, nu există nicio altă construcție similară, fie și doar ca tehnologie, care să aparțină dacilor.
Deci este cu totul neverosimil ca dacii să fi construit podul.
La fel de bine am putea zice că l-au construit celții care, în timpul marii lor invazii, și înainte de Burebista, au stăpânit și ei ambele maluri ale Dunării. Doar că nu sunt dovezi, nici scrise, nici arheologice, ale existenței podului până în timpul războaielor dintre Decebal și Traian.

Mai mult, a spune că dacii „stăpâneau ambele maluri ale Dunării” este inducere în eroare. De ce? Pentru că dacii de pe cele două maluri erau din triburi diferite, nu erau uniți! Tribalii și dacii din Oltenia nu erau mereu în cele mai bune relații, iar vreo acțiune unită a lor, în orice domeniu, pur și simplu nu există menționată în istorie. Nici nu mai vorbim că nu aveau nicio tradiție în construcții monumentale, că nu ne-a rămas de la ei niciun pod măcar peste Olt sau Ogosta, ca să putem să ne închipuim că ar fi știut să facă o asemenea construcție. Dar aici intrăm în domeniu arhitecturii traco-dacice versus arhitectura romană, un subiect pe care autorul textului citat nici măcar nu l-a atins. De ce, nu știm. Fie că l-ar fi contrazis total, fie că nu îl cunoștea deloc.

VIII. „Faptul apare cu totul logic după ce-l citim pe Strabon:” Burebista stăpâneşte peste tot teritoriul de pe ambele maluri ale Dunării”. Acelaşi autor ne spune: “(Burebista) trecea fluviul când dorea.”, însă Dacia nu era putere navală la acea vreme ! Dacă iarna Dunărea putea fi traversată pe gheaţă, cum se întâmplă în cazul atacului lui Decebal în Moesia, care era modalitatea de a trece Dunărea, vara, decât. pe un pod ! Aceasta având în vedere că Burebista, cum spuneam, nu dispunea de o flotă din care să facă pod de vase.”
Greșit!
1. Strabon arată acolo că Burebista nu era împiedicat de nimeni să treacă Dunărea, că era stăpân pe amândouă malurile, nu indică felul în care se trecea Dunărea.
2. Dacia nu a fost niciodată o putere navală. Sintagma „nu era putere navală la acea vreme” poate da alte idei, și ar fi cu totul greșite.
3. Burebista putea, la fel ca și alții, să facă fie un pod de luntrii – acele luntrii pescărești mai mari și mai zdravene decât bărcuțele de agrement cunoscute orășenilor – fie un pod de plute (de bușteni). Așa au făcut și turcii sau alți migratori care au trecut Dunărea fără poduri de piatră. Așa s-a făcut mai bine de 1000 de ani, cu atât mai mult o puteau face dacii.
Mai mult, izvoarele istorice (sic!) arată că luntrile acestea erau foarte numeroase pe Dunăre și au fost adesea folosite ca atare. Să nu uităm că nici macedonenii care au fost înfrânți în Bărăgan nu aveau corăbii, dar au trecut Dunărea liniștiți în plină vară (cred că ne amintim episodul, este cel cu Dromichetes și Lisimah).
4. Pretinsa „logică” de a trage concluzii pe bază de supoziții nu are niciodată valoare. Izvoarele arheologice și cele scrise sunt cele care au valoare. Iar ele nu atestă nicio construcție mare ridicată de Burebista, cu atât mai mult vreun pod peste Dunăre. În schimb atestă ridicarea podului de la Drobeta de către Apolodor din Damasc în vremea lui Traian. Între documente și fantezie… pentru istorie sunt de preferat documentele.
5. Nu doar că Burebista a stăpânit destul de puțin pământul de la sud de Dunăre, dar l-a stăpânit și în condiții destul de precare. Așa cum am mai spus, nici măcar în centrul stăpânirii sale – care nu se știe foarte sigur unde a fost – nu a ridicat măcar vreo cetate măreață sau alt monument care să amintească de domnia pe care a avut-o. Nu se păstrează de la Burebista niciun pod, nici peste Olt sau Mureș, nici peste Lom, Ogosta sau oricare altă apă din teritoriul stăpânit (vremelnic) de el. Dacă pretinsa lipsă a izvoarelor este așa-zisul argument pentru negarea ridicării podului de către Traian, cu cât mai mult se potrivește el pentru Burebista!

IX. „Mai mult pentru această afirmaţie există chiar şi documentaţie ! O baladă populară aromână, intitulată “Puntea din artă” ne vorbeşte, valorificând probabil o legendă mai veche, despre trei meşteri constructori iscusiţi care au lucrat la construcţia unui pod peste Dunăre vreme de şase ani !”
Greșit!
1. O baladă populară de secol XVIII-XIX nu este o „documentație” istorică pentru secolul II d.Hr.!
2. Nu există o baladă populară aromână intitulată „Puntea din artă”.
3. Nu există o baladă populară aromână care să vorbească despre trei meșteri care au lucrat la construcția unui pod peste Dunăre.
4. Există însă balada armânească „Podul de pe Râul Arda”, care vorbește despre cei trei frați meșteri care au ridicat podul de pe acest râu (în vechea Tracie, azi în sud-sud-estul Bulgariei).
Autorul nu știe ce spune sau pur și simplu minte? Nu-i al meu să judec, dar oricum nu are dreptate, pretinsa „documentație” fiind în întregime un fals dintre cele mai rușinoase.

X. „Dar ce se întâmplase cu podul în ajunul ocupaţiei romane ? Decebal, strateg vestit, surprins de atacul romanilor, distruge lemnăria podului. Faptul pare a fi atestat de bucăţile de bârne arse aflate la fata locului. Deci, pentru a frâna în oarecare măsură invazia romană, Decebal, din necesităţi de strategie militară, distruge opera înaintaşului său, Burebista. Aceasta va fi refăcută de un alt DAC, de această dată împărat al Bizanţului, anume CONSTANTIN CEL MARE, născut în oraşul Niş, aflat azi în Bulgaria !”
Greșit!
1. Dacă podul a fost refăcut de Constantin cel Mare, atunci nu mai aveau cum să fie acele „bucăți de bârne arse”. Ele există, doar că sunt din vremea distrugerii podului chiar de către romani, odată cu abandonarea țărmului nordic al Dunării, în vremea invaziilor migratorilor.
2. Dacă autorul recunoaște că cei din Moesia erau daci, ar fi trebuit să înțeleagă și faptul că, uimitor, au fost de partea lui Traian. Deci nu l-au privit pe Decebal ca pe un conducător/reprezentant al poporului dac! Mai mult, după cum arată izvoarele istorice – iarăși, ce să facem! – dacii din Oltenia au trecut iute de partea lui Traian, iar cei din Muntenia erau mai mult decât fericiți să fie sub stăpânire romană. Se poate vedea acest lucru și la Cassius Dio dar și în alte izvoare, precum și în numeroasele lucrări de specialitate.
3. Constantin cel Mare nu a fost dac, ci daco-roman sau, mai bine-zis, străromân.
Nu există despre el nici cea mai mică aluzie la vreo încercare de tracizare sau dacizare a Imperiului (ca la Galeriu), pe care l-a condus atâta vreme și căruia i-a hotărât destinele.
4. De vreme ce Decebal nu stăpânea malurile Dunării, controlate – iar documentat de izvoarele antice! – de romani, nu avea cum să dea foc podului păzit de legiunile romane decât în urma unui alt război… care nu a existat.
5. Chiar dacă Decebal ar fi ars lemnăria, nu ar fi fost mare lucru pentru Traian să o refacă. De ce ar fi trebuit să aștepte această lucrare venirea Sfântului Constantin cel Mare? Evident, pentru că autorul textului îl urăște pe Traian, îi urăște pe romani. Dar istoria adevărată nu se face pe sentimente de acest fel, ci pe informații concrete, pe dovezi istorice. Care, în acest caz, atestă că Podul de la Drobeta a fost ridicat de Apolodor din Damasc la porunca lui Traian. Restul e o tristă fantezie.

XI. „Când, oare, vom înceta a mai ridica elogii cuceritorilor şi vom trece sub semnul ignoranţei realizările strămoşilor noştri ?”
Cu siguranță, veți face acest lucru când veți pune mâna pe cărți de istorie serioasă și veți cerceta izvoarele fără idei preconcepute. Atunci veți înțelege că și romanii sunt strămoșii noștri și veți scăpa de mania deformării istoriei după închipuirea romantică a dacismului post-modernist.
Răspunsul este dat celui care a pus întrebarea, deoarece, într-adevăr, cel puțin în ceea ce privește ignoranța i se potrivește.

XII. CONCLUZIE
Da, am avut dreptate.
Cea mai îngrozitoare plagă a României de azi e datul cu părerea.

Piciorul podului. Muzeul Portile de Fier. Dr.Tr.Severin

( asa cum arata azi ...)

 ______________________________

Material prezentat de Pr. Mihai-Andrei Aldea

http://foaienationala.ro/adevaratii-constructori-ai-podului-lui-traian-dezbatere.html

 

Cine a construit Podul de la Drobeta Turnu Severin?

Apollodor din Damasc sau Burebista?

In esenta, cele doua opinii prezentate circula pe net si nu numai, de multa vreme.

Problema ramane!

Cum comentati?

Admin, Romania Megalitica

joi, 7 aprilie 2011

Pietrele scrise ale dacilor, sparte cu dinamita! Comori nepretuite, iremediabil pierdute! "Bucati" din "Piatra Scrisa", inca se mai afla pe Muntele Goia (1150m)

Piatra Scrisa se afla pe Mt.Goia (1150m) acesta fiind situat intre Mt.Baisescu (1340m) si Mt.Batca Comorii (1513m), apartinand subunitatii montane Sabasa din Muntii Stanisoarei parte a Carpatilor Rasariteni. A fost o piatra de forma paralelipipedica, avand lungimea în jur de 3 metri, înaltimea de aproximativ 2 metri şi latimea cam de 1,5 metri.

Am să fac câteva considerații în legătură cu pietrele scrise de pe muntele Goia. Nu știu sigur câte sunt. Eu am identificat trei pietre. Una dintre ele, cea mai importantă din punct de vedere al numărului de ideograme inscripționate pe ea, a fost aruncată în aer, după revoluție, de către niște indivizi care căutau comori. Scrierile de pe pietrele scrise par a fi scrieri ideografice, adică fiecare simbol reprezintă un cuvânt sau un morfem. Nu au fost descifrate până acum și datorită faptului că nu a fost făcut niciun studiu serios asupra lor.

Care este vechimea lor? Greu de spus. Am putea să le comparăm cu alte scrieri mai cunoscute și asupra cărora s-a făcut o datare aproximativă. Cum ar fi, de pildă, Tăblițele de la Tărtăria, scrierea Turdaș -Vinca, scrierea Sumeriană… Să facem mai întâi o comparație cu tăblițele de la Tărtăria. Nicolae Vlassa a găsit la Tărtăria trei plăcuțe ceramice fiecare cu mai multe ideograme sau pictograme. Plăcuțele sunt reprezentate mai jos, iar lângă ele sunt șase fotografii cu două din pietrele scrise.



 





Se poate observa cu ușurință că o parte dintre ideogramele de pe tăblițele de la Tărtăria  sunt identice sau foarte asemănătoare cu cele de pe pietrele scrise. Având în vedere numărul mic de semne de pe cele trei tăblițe, este remarcabil procentul de ideograme identice ( sau foarte asemănătoare) cu cele de pe pietrele scrise, ceea ce ne duce cu gândul că cele două scrieri au aceeași origine și au fost efectuate în perioade apropiate. Având în vedere că unii specialiști datează scrierea de la Tărtăria aproximativ pe la anii 5500 î.h. putem aprecia că și scrierea de pe  pietrele scrise datează cam tot din acea perioadă.

Dacă am compara scrierea de pe pietrele scrise cu scrierea Turdaș-Vinka(5500-3200 î.h.), am descoperi multe asemănări, ceea ce mă face să cred că cele două scrieri aparțin aceluiași areal cultural situat undeva între 6000-3200 î.h. în sud-estul Europei. Aș îndrăzni chiar să apreciez că scrierea de pe pietrele scrise de pe muntele Goia este puțin mai veche.








 



Se poate observa cu ușurință pe pietrele scrise de pe muntele Goia un sistem de numerație asemănător sistemului de numerație utilizat în scrierea hieroglifică cretană.



Există de asemenea asemănări cu scrierea de la Lepenski-Vir care ar fi, după unii cercetători, prima scriere sau protoscriere din lume.



Dacă ar fi să comparăm simbolurile de pe pietrele scrise cu simbolurile de pe plăcuța de lemn de la Dispilio putem constata că există cel puțin opt simboluri identice sau foarte asemănătoare.

Sursa:

http://mihaiignea.wordpress.com/2014/03/07/pietrele-scrise-un-monument-de-prima-marime-in-istoria-scrisului/

---------------------------------------------

Mai mult, aici: ”Piatra Scrisa” Goia, Cotargasi

-------------------------------------------------------------------------------

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Like Încarc...

Stargate. Poarta stelară... in Romania. PORTALURI... spre alte lumi. Ne place sa visam... ne place sa credem. În munţii Carpaţi... există "porti stelare"... către un alt Univers.

 

In Carpati exista o Poarta catre un alt univers.

E.H. este un om ca oricare altul.
Nimic misterios sau "paranormal" in aspectul lui ori comportamentul sau.

 Fost inginer , a iesit la pensie in 1988 si a putut sa consacre integral pasiunii sale : drumetiile montane. Divortat din 1974 , fara copii, aceasta pasiune de multe ori excesiva nu intampina nici un fel de piedica. N-a fost niciodata atras de alpinism , era mai curand un iubitor al naturii: nu i-au placut piscurile accesibile doar "la coarda" , ci traseele lungi , la capatul carora placerea este si un rezultat al efortului.

 Lecturile sale nu aveau nimic in comun cu paginile volumului nostru. Era ( si , intr-un anumit fel , a ramas) o fire pragmatica , care n-ar fi fost in nici un caz atras de titlul acestui material.

 Totul s-a schimbat intr-o zi din toamna anului 1990, in masivul Piatra Mare. Domnul E.H. ne-a vizitat la redactie si ni s-a destanuit , dar ne-a rugat sa-i protejam numele. Acestea fiind scrise, sa-i lasam cuvantul:

 "Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri. Era in ziua de 22 septembrie 1990. pe la ora 11. Plecasem pe unul din traseele mele favorite. Piatra Mare pe la Sapte Scari. Ziua era foarte frumoasa , calduroasa chiar in umbra padurii. In jurul orei 11, mai aveam cam o jumatate de ora pana la cabana si incetinisem ritmul , ca sa ma bucur de frumusetea peisajului. Parasisem cursul izvorului si incepusem un fel de ... ratacire intentionata, ca sa mai schimb ceva din monotonia cararii.

Drumeagul meu urca catre o culme impaturita si , la un moment dat , am zarit ceva bizar, ca o sclipire , in dreapta mea; soarele , reflectat intr-un obiect. M-am gandit imediat la nesimtitii care lasa mormane de conserve si borcane prin padure.

 O curiozitate stupida m-a impins catre acel loc: eram convins ca e vorba de vreo sticla de vin aruncata, dar vroiam sa ma conving. Cand am zarit-o prima data, lucirea era undeva cam la vreo 20 , 30 de metri catre culme. Am inceput sa urc, dar n-am vazut nimic .In mod evident , eram in alt unghi fata de lumina soarelui.

 Dupa cateva minute de urcat , am inceput sa-mi pun oaresce intrebari: eram intr-un luminis , totul imi era vizibil , dar nu vedeam nici un obiect capabil sa reflecte lumina. Eram pe cale sa plec mai departe, cand am vazut...imi este greu sa va descriu.

Era o forma eliptica, verticala , pe care nu o sesizam decat prim modificarea luminii. Stiti cum arata fenomenul optic denumit "Fata Morgana" ? pe sosele , din cauza caldurii la sol , se produce frecvent acest fenomen: peisajul era deformat , unduit, ca si cum ar fi privit printr-un geam curb.

Acelasi lucru, cu o deformare in unghiuri drept , il aveam eu in fata ochilor. Era un brad in spatele formei:portiunea de trunchi din spatele elipsei ciudate era deformata, voalata.

Daca vreti o alta comparatie , mai semana cu o perspectiva unduita pe care o aveti prin vaporii de benzina. M-am apropiat si am constatat cu uimire ca nu vedeam nici un obiect material care sa poata genera un asemenea efect. In locul respectiv nu era nimic. Un nimic care arata ca o diafragma , o suprafata eliptica intinsa in aer , aparent concava.

 Mai uimitor era faptul ca din spate, forma respectiva nu mai exista. M-am intrepus intre ea si bradul despre care v-am mai spus si n-am mai vazut-o. Nici nu mai stiam unde era. A trebuit sa revin in pozitia initiala pentru a o revedea.

 Elipsa avea cam 1 metru , 1 metru si 20 in diametru mare, adica inaltimea, si maximum 40 de centimetri in cel mic, in latime.
 Baza era cam la 25-30 de centimetri de sol. Plutea. Era perfect transparenta , in afara de fenomenul de unduire , de voalare, a spatiului din spatele ei. Marginile erau foarte netede , adica fenomenul de alterare optica se termina brusc.

 Ce-am facut ? m-am gandit ca ar putea fi vorba de vreo panza de paianjen foarte fina ,dar cred ca incercam sa ma conving ca aveam in fata un fenomen natural , ceea ce in mod evident , dupa cum aveam sa ma convins, nu era.

 M-am fatait cateva clipe in jurul ei si apoi am incercat sa o ating. Din fericire , un fel de instinct , de teama nemotivata (forma parea perfect inofensiva) m-a facut sa iau mai intai o creanga de brad de pe jos. Prima data am atins marginile elipsei . Creanga intampina o rezistenta elastica ca si cum as fi apasat pe un balon. Elipsa se deforma foarte putin in locul in care apasau eu, dar rezistenta era de netrecut dupa doar cativa centimetri castigati.

 Atunci am apropiat creanga de centrul elipsei. Nu am intampinat nici un fel de rezistenta: creanga intra fara probleme in forma aceea ciudata, dar nu mai era vizibila.

 Era ca un fel de gaura in care varful crengii disparuse total; in tot acest timp , continuam sa vad perfect peisajul unduit din spate. Creanga avea vreo 50 de centimetri lungime si disparuse pe jumatate inauntru. Cand am retras-o, am vazut cu groaza ca nu mai avea decat 20 de centimetri lungime. Portiunea intrata in forma aceea disparuse cu totul.

 Capatul era perfect sectionat, ca si cum un fierastrau de mare precizie ar fi functionat pe partea cealalta. Atunci m-am gandit ce s-ar fi intamplat daca ar fi fost mana mea in locul crengii....

 Am repetat operatia cu alte crengi, apoi am legat o piatra cu sfoara si am aruncat-o in elipsa ; rezultatul a fost acelasi de fiecare data. Orice patrundea in acea forma nu se mai intorcea.

 In acel moment m-am cam speriat. In plus, se facuse cam tarziu si m-am hotarat sa plec mai departe catre cabana.

Mai inainte insa, am fost nevoit sa fac, pentru prima data in viata, gestul necivilizat de a scrijeli copacii din padure. Ca sa recunosc locul , am insemnat toti brazii din luminis cu un cutit.

 Am ajuns la cabana putin dupa pranz. O supa calda si un ceai mi-au mai refacut moralul, dar problema continua sa ma macine.Il cunosteam pe cabanier si i-am povestit toata intamplarea. Omul ma stia , asa ca nu si-a batut joc de mine.Mi-a spus ca el n-a vazut niciodata asa ceva in padure, dar ca totul este posibil si ca nu s-ar mira daca ar fi vorba de "vreo noua dracovenie de-a armatei".

 Asa cum se intampla deseori pe munte, vremea s-a stricat brusc pe la ora 15.A inceput sa bata vantul , s-a racorit si era limpede ca se pregatea de o furtuna.Cum eram si obosit,m-am hotarat sa rman peste noapte si am vorbit cu cabanierul.

 Seara, la masa, s-a apropiat de mine Stefan, baiatul cabanierului , un pusti de 12 ani. Il cunosteam destul de bine si din cauza asta a venit la masa mea fara timiditate.

 - Am auzit ca ati vorbit la pranz cu tata ,mi-a spus el. Stiti, eu am vazut stafia din padure!

 Am inceput sa-l descos si am aflat ca Stefan era impreuna cu doi ciobani cand a zarit prima data elipsa .

 Curios din fire , a revenit de mai multe ori in acel loc; tot de la el am aflat ca forma trece prin cel putin doua faze distincte : cand are aspect transparent (starea in care o vazusem eu), ea permite intrarea unor obiecte ; cand asa cum o vazuse Stefan o singura data , devine albicioasa si ceva mai mare , functioneaza in sens invers, adica era inchisa pentru noi si lasa obiecte din partea cealalta sa treaca prin ea.

 A doua zi de dimineata am plecat si , din cauza vremii foarte proaste, n-am mai trecut prin luminis.

 

 M-am intors in Piatra Mare dupa doua saptamani. De data asta am mers direct la cabana, l-am luat pe Stefan si am plecat catre locul cu pricina. Cu noi a venit si un baiat de la o stana din apropiere , unul dintre cei care il insotisera pe Stefan in preumblarile sale prin padure.

 Ajunsi in luminis , dezamagirea noastra a fost imensa: nu mai era nici un fel de elipsa. Pur si simplu disparuse. Numai brazii marcati de mine imi dadeau certitudinea ca nu visasem.

 Pe tot timpul iernii am ramas in Bucuresti si, treptat, forma din padure mi-a iesit din minte. Apoi, in februarie 1991, un prieten caruia ii povestisem toata intamplarea mi-a facut o vizita. Era foarte agitat si mi-a aratat o revista germana in care aparea un material despre fenomenele similare celui observat de mine. Articolul mentiona existenta unei organizatii care studia ciudatele elipse, ODRG (Open doors research group). Le-am scris o scrisoare in care povesteam tot ce vazusem si auzisem si, in luna aprilie , am primit din partea lor un colet.

 Imi scrisesera o scrisoare de multumire pentru informatiile furnizate , asigurandu-ma ca Poarta vazuta de mine a intrat pe listele lor. Pe langa scrisoare , imi trimisesera mai multe materiale din care am aflat totul despre Portile Deschise. Am ramas de atunci in corespondenta si tot ce urmeaza este rodul informatiilor primite de mine.

 Forme precum aceea vazuta de mine ar fi aparut din timpuri imemoriale , ele fiind prezente , sub diferite descrieri, in nenumarate texte vechi.

 In anul 1962, Barry Roscott, un inginer englez, a vazut o Poarta in timpul plimbarilor sale prin imprejurimile orasului Manchester. Poarta a ramas deschisa timp de 2 luni, iar Roscott a apucat sa faca mai multe observatii si experimente.

In urma acestei experiente s-a infiintat grupul ODRG, care si-a facut membri in toate colturile lumii . Din 1963 pana astazi .ODRG a inregistrat nu mai putin de 238 de Porti Deschise pe Terra.Cele mai multe par a fi fost in SUA, iar cele mai recente provin din Rusia (18 Porti observate intre anii 1988 si 1995) , Polonia (3 porti) si Romania ( Poarta observata de mine in masivul Piatra Mare).

 In medie, o Poarta ramane deschisa intre 2 luni si un an. S-a observat o legatura intre durata ei si marime. Cu cat o Poarta este mai mare, cu atat are sanse sa existe mai mult timp.

Portile de 1 an au cel putin 1 metru latime. Majoritatea au forma eliptica observata de mine (verticala sau orizontala),dar au fost consemnate si porti circulare.

 O poarta trece prin 4 faze distincte : deschidere, stare de acces, stare de sursa si inchidere. Fazele 2 si 3 nu apar neaparat in aceasta ordine. Nimeni nu a asistat pana astazi la deschiderea unei Porti sau la inchiderea ei.

Tot ce se stie , gratie unor observatii facute pe teren , este faptul ca la deschidere este prezenta o radiatie extrem de intensa , care poate fi daunatoare organismelor biologice.

 Starea de acces este cea in care am observat-o eu : Poarta este deschisa pentru lumea noastra, noi putem introduce in ea orice obiect sau fiinta, dar nimic nu vine din partea cealalta.

 In aceasta stare , ea este transparenta , prezentand doar fenomenele de modificare optica descrise mai sus.

 Starea de sursa este cea descrisa de Stefan ; in aceasta faza, Poarta de o culoarea albicioasa , nu permite accesul din partea noastra, ci functioneaza ca o usa deschisa pentru cealalta parte. Din ea pot iesi obiecte, (fiinte?) , descrise intotdeauna ca fiind de forma unor mingi albicioase , care se deplaseaza cu foarte mare viteza, rostogolindu-se pe sol sau planand la mica inaltime.

 Faza de inchidere , niciodata observata , pare a genera aceeasi radiatie foarte intensa.

 Autoare articol
Caprarescu Andreea
Sursa: http://www.esoterism.ro/ro/poartacarpati.php
---------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Trovantii din Costesti, judetul Valcea. Muzeul Trovantilor din Costesti by Laurentiu Lary photo - ROMANIA

Aceste opere ale naturii sunt niste pietre cu origini supranaturale, dupa cum spun localnicii. Ele poarta numele de trovanti sau "pietre care cresc" sau chiar "pietre vii". Exista anumite voci care spun ca ar putea fi chiar marturii ale unor civilizatii extraterestre superioare.















Sunt stranii, bizare, au forme sferice, elipsoidale ori au aspectul cifrei opt. Au marimi diferite, de la cativa centimetri pana la cativa metri. “Se nasc” intr-un deal nisipos, se desprind dintr-o rapa si cad intr-o vale. Sunt pietrele din comuna valceana Costesti, denumite stiintific trovanti.

Rezervatia Naturala Muzeul Trovantilor din comuna Costesti, judetul Valcea, a fost infiintata prin HG nr. 1581/2005 si este administrata de Asociatia Kogayon, organizatie nonguvernamentala de protectie a mediului care are sediul in localitate. Rezervatia este situata in sudul comunei, langa Drumul National 67 Ramnicu Valcea – Targu Jiu.

Trovanti pot fi intalniti in mai multe zone din Romania, dar cei de la Costesti impresioneaza prin diversitatea formelor.

“Costestiul e singurul loc din Europa unde a fost amenajat un parc pentru aceste formatiuni geologice. Trovantii de aici sunt impresionanti prin dimensiunea lor, de la doi-trei centimetri pana la aproximativ cinci metri, dar si prin forma lor”,

a spus presedintele Asociatiei Kogayon.

Formati intr-o delta, in urma cu 6,5 milioane de ani.

Termenul “trovant” este specific literaturii geologice romane si a fost introdus de Gh. Murgoci in lucrarea “Tertiarul din Oltenia, 1907″. Trovantii sau concretiunile grezoase reprezinta cimentari locale in masa nisipurilor ce le contin, iar secretia neuniforma a cimentului conduce la diferite forme ale acestora, uneori cu totul bizare.

In Miocenul superior (Moetian inferior – acum 6,5 milioane de ani), in zona in care sunt azi trovantii era un bazin de sedimentare – o delta. Depozitul de nisip din care ies azi trovantii s-a format prin depunerea succesiva a materialului transportat de rauri de pe continent. Odata cu aceste sedimente din apa s-au depus si produsi chimici (carbonati), in exces. Peste primele nisipuri s-au asezat alte sedimente, care le-au presat, apa eliminandu-se prin golurile ramase intre particule, iar granulele s-au tasat. Daca intre nisipuri se acumuleaza o cantitate suficienta de carbonati, prin cimentare ia nastere o gresie.

“S-au facut numeroase studii pe acesti trovanti si inca se fac. Se stie ca s-au format din straturi de nisip prin care au circulat solutii incarcate cu carbonat de calciu, care a dus la formarea unei gresii. Ca roca, trovantii sunt o gresie silicoasa”,

a declarat Florin Stoican. Majoritatea trovantilor au forma sferica si elipsoidala, iar cei care sunt uniti au aspectul cifrei opt. Cei mai frumosi sunt cei formati din mai multe elemente sferice.



Sursa:
http://laryphotos.blogspot.ro/2011/09/muzeul-trovantilor-din-costesti.html
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------

Click here:
Mai multe despre TROVANTI...
=======================
=================================
==============================================