Demn de luat aminte! Islandezii au blocat constructia unei autostrazi pentru a nu afecta habitatul elfilor! Elfii... dar cine sunt Elfii?

Proiectul privind constructia unei autostrazi din Islanda a fost blocat dupa ce activistii pentru protectia mediului inconjurator au acuzat ca aceasta ar putea afecta habitatul personajelor mitologice.

 

 Sustinatorii elfilor au blocat proiectul autoritatilor islandeze de a construi autostrada ce ar lega o suburbie a capitalei Reykjavik de peninsula Alftanes, locul unde locuieste presedintele Olafur Ragnar Grimsson, informeaza Huffington Post.

Acestia se tem ca habitatul elfilor ar putea fi afectat, sustinand ca zona este una foarte importanta si pentru ca acolo se regaseste o biserica a elfilor.

 

 Proiectul a fost oprit, iar Curtea Suprema din Islanda va decide ce se va intampla in continuare.

Grupul de activisti a invocat atat protejarea mediului inconjurator, cat si impactul cultural asupra elfilor, iar mai multe sute de persoane au blocat utilajele inainte ca acestea sa demareze lucrarile.

Folclorul scandinav abunda de elfi, troli si alte personaje mitologice, insa majoritatea norvegienilor, danezilor si suedezilor nu au luat in serios existenta lor.

 

 Spre deosebire de acestia, cei 320,000 de locuitori ai Islandei nu glumesc atunci cand vine vorba de elfi. Un sondaj realizat de universitatea nationala in 2007 arata ca 62% dintre locuitori credeau ca este posibil ca elfii sa existe.

 

 

Sursa:

O tara europeana nu construieste autostrazi pentru a nu afecta habitatul elfilor

============================================================

==================================================================

=====================================================================

 

Elfii sunt naţiunea conlocuitoare a Islandei

de Ioana Plăviţu

 

Undeva în apropiere de Cercul polar, între Marea Groenlandei şi Atlanticul de Nord, pe o insulă clădită din joaca focului şi a apei, a vulcanilor şi a gheizerelor, oamenii trăiesc şi astăzi în bună vecinătate cu elfii, cu zânele şi cu îngerii. Ceea ce vă spun nu este o poveste, ci se petrece într-o ţară europeană marcată în orice atlas geografic: Islanda.

 

Când am ajuns la Festivalul de Film Transilvania şi am intrat în sala unde urma să ruleze “Ancheta asupra lumii invizibile”, mi-am făcut un rezumat al informaţiilor pe care le deţineam despre Islanda. Vulcani, gheizere, capitala Reykjavik şi cântăreaţa de muzică pop Bjork, cea care a luat premiul pentru cea mai bună actriţă la Cannes în 2000- cam asta a fost tot ce am găsit în “arhivă”. Filmul documentar al lui Jean Michel Roux are însă darul de a deschide poarta către sufletul poporului islandez, căruia i-am descoperit puritatea şi o rară frumuseţe. De aceea, mi-am dorit să ştiu mai multe despre el şi despre ţinutul fabulos pe care îl locuieşte.

 

Situat la îmbinarea plăcilor tectonice eurpeană şi americană, teritoriul acestei ţări este adeseori remodelat de cutremure şi de erupţii vulcanice. Istoria sa a început la sfârşitul secolului al IX- lea, când fermierii norvegieni şi vikingii i-au populat ţinuturile sălbatice, aducând şi celţi din Irlanda. În anul 930 ei au format prima adunare democratică din Europa, Althing (Parlamentul Irlandez). Cei 283.000 de locuitori ai Islandei vorbesc şi astăzi aproape la fel ca strămoşii lor: vechea limbă scandinavă.

 

Tot lor le aparţine recordul de a fi ales prima femeie preşedinte, Vigdis Finnbogadottir, care a condus ţara din 1980 până în 1996.

 

Oricât ar părea de ciudat, Islanda nu are o reţea de cale ferată; transportul se face cu maşini, avioane sau nave. Islandezii se pot însă mândri cu un nivel de alfabetizare al populaţiei de 100% (99,9% dacă e să fim riguroşi...), cu un nivel de sărăcie al populaţiei de 0%, dar şi cu extinderea tehnologiilor moderne în toate domeniile.

 

Deşi toate aceste lucruri deja spun despre ei că sunt „altfel”, totuşi ceea ce îi deosebeşte, la modul emblematic, de alte naţii, este credinţa lor în existenţa fiinţelor supranaturale, pe care le numesc „poporul ascuns”.

 

Un oraş în mai multe dimensiuni

 

Conform sondajelor, 10% dintre islandezi sunt convinşi că îşi împart insula cu elfii, alţi 10% neagă această idee, în vreme ce majoritatea de 80% consideră că existenţa fiinţelor invizibile este o posibilitate demnă de luat în seamă. Hafnarfjordur, un mic port aflat în apropiere de capitala Reykjavik, pare a fi locul în care oamenii convieţuiesc în cea mai deplină armonie cu aceste fiinţe subtile.

 

Ei au contactat-o pe Erla Stefansdottir, profesoară de pian şi clarvăzătoare, pentru a le desena o hartă mai specială. Astfel, una dintre atracţiile turistice ale micului port islandez este o plimbare pe la „căsuţele elfilor”. Primarul din Hafnarfjordur, Magnus Gunnarsson, s-a arătat mândru de documentul ce atestă lumea invizibilă din oraşul pe care îl conduce. Foarte încântat de simpaticii lor vecini, el a declarat că „în felul acesta, şi turiştii vor putea descoperi că în oraşul nostru, alături de locuitorii obişnuiţi, trăiesc şi fiinţe supranaturale”.

 

Întrebată cum este posibil ca în acelaşi spaţiu să convieţuiască oameni şi elfi, clarvăzătoarea Erla a explicat că lumea are mai multe dimensiuni. De exemplu, spune ea, „într-o pădure montană pot trăi tot feluri de creaturi: elfi, gnomi, pitici, zâne. Ele nu sunt  observate de oameni deoarece au o frecvenţă de vibraţie diferită de a noastră, care corespunde planurilor eteric sau, uneori, astral. Este posibil chiar ca aceste fiinţe, cel mai adesea inaccesibile vederii umane obişnuite, să nu se perceapă unele pe altele, tot din cauza nivelelor lor de vibraţie diferite.”

 

Dar Erla a văzut elfi încă de când era copil şi atunci era convinsă că acesta este un lucru obişnuit. „Până la 6-7 ani, copiii văd mai multe decât adulţii. Cred că foarte mulţi dintre ei au tovarăşi de joacă invizibili, dar nu realizează că sunt elfi.”

 

O fetiţă de 9 ani, Audur Gudmundsdottir, povesteşte cu convingere cum se joacă ea cu elfii, care au cam jumătate din înălţimea ei.Într-o zi a căzut când se zbenguia pe afară, iar o femeie-elfă i-a deschis uşa casei ei, aflată într-o piatră mai mare, şi i-a dat să mănânce o prăjitură în formă spiralată şi să bea un suc de banane mai deosebit. Audur îşi descrie cu însufleţire prietenii despre care spune că sunt foarte discreţi, ies doar noaptea şi niciodată în timpul zilei. Mama ei, căreia fetiţa i-a adus ca dovadă o cheie de la căsuţa elfilor, un mic obiect metalic cu crestături, nu exclude posibilitatea ca povestirile micuţei să fie adevărate. Şi mărturii ca acestea poţi întâlni la tot pasul în Islanda.

 

Oficialităţile le protejează locuinţele

 

În ultimii ani inginerii constructori au fost de mai multe ori nevoiţi să refacă planurile autostrăzilor numai pentru a ocoli locuinţele elfilor. De asemeni, edilii primului mall au avut grijă să monteze cablurile electrice şi alte instalaţii subterane cât mai departe de presupusele sălaşuri ale gnomilor şi feelor. Cuplurile care plănuiesc să-şi ridice o casă apelează şi ele la persoane cu percepţii extrasenzoriale, pentru a se asigura că locul nu este deja ocupat... În Islanda aceste precauţii nu sunt privite ca excentricităţi, ci ca simple precauţii.

 

„Alături de  noi trăiesc nenumărate creaturi nevăzute, care folosesc ca porţi de trecere în lumea lor eterică pietre şi stânci mai mari din lumea noastră fizică”, spune Brynjolfur Snorrason, fermierul clarvăzător specializat în indicarea zonelor locuite de „poporul ascuns”( huldu folk). El este adeseori consultat de antreprenorii de construcţii care nu vor să intre în conflict cu micuţii lor vecini supranaturali.

„Poate este o ţară mai deosebită”, spune Arni Bjornsson, şeful departamentului de studii etnologice de la Muzeul Naţional al Islandei. „Chiar şi cei mai sceptici ingineri, care susţin că nu cred în superstiţii, preferă să ocolească movilele şi pietrele despre care clarvăzătorii spun că sunt locuite de elfi, decât să le distrugă şi să rişte astfel să-i supere pe cei nevăzuţi.”

 

La începutul anului 1999, de pildă, Agenţia pentru construcţia drumurilor din Islanda a trebuit să modifice proiectul iniţial al unei noi şosele ce pornea de la Reykjavik, după ce a avut loc un protest al locuitorilor zonei, pentru că traseul ar fi deranjat locuinţa unor elfi de sub o stâncă.

„Câtă vreme oamenii sunt convinşi de realitatea lumilor subtile şi a elfilor, noi căutăm să respectăm credinţele tuturor”, a spus Viktor Ingolfsson, un oficial de la Administraţia drumurilor publice. „Dacă aceasta presupune să ocolim o piatră a elfilor, ne acomodăm la această cerinţă.”

 

Constructorii de drumuri ţin cont de aceste indicaţii ale clarvăzătorilor şi datorită faptului că s-au convins de mai multe ori de efectele nefaste pe care le are încălcarea lor. Sunt binecunoscute cazurile de defectare a maşinilor şi echipamentelor de construcţii sau de îmbolnăvire subită a celor care au mutat în mod brutal pietre ale elfilor.

„Pentru cei mai mulţi oameni, poporul ascuns este plin de blândeţe”, explică Magnus Skarphedinsson, profesor la Şcoala de Studii Elfice şi expert în Elfi. „ Dar dacă sunt agresaţi, este posibil să se petreacă lucruri mai puţin plăcute. Fie că proiectul va costa foarte mult, fie că unii muncitori se îmbolnăvesc. Aşa că nu e recomandat să-i superi pe elfi.”

 

Au susţinere la nivel prezidenţial

 

Fosta preşedintă a Islandei (în perioada 1980- 1996), Vigdis Finnbogadottir, nu exclude nici ea prezenţa fiinţelor subtile pe harta invizibilă a ţării sale. Cu multă diplomaţie, ea aduce un argument imbatabil: „ Nu am văzut elfi şi nici fiinţe invizibile. Nu am întâlnit încă o fantomă, deşi am auzit adesea vorbindu-se despre ele. Acest gen de credinţă nu mai există în Franţa sau în Spania, pentru că acestea sunt ţări catolice. Catolicismul este atât de puternic, încât nu mai lasă loc pentru alte credinţe. În Evul Mediu, islandezii au adaptat catolicismul pentru a se potrivi cu moştenirea lor păgână şi au continuat să spună poveşti despre fiinţe supranaturale, elfi şi fantome. Existenţa elfilor, a fantomelor, a extratereştrilor şi a vieţii de după moarte nu a fost niciodată dovedită. Este la fel ca şi în cazul lui Dumnezeu. Nimeni nu a dovedit că El există, dar nici contrariul.”

 

Actualul preşedinte al Islandei, Olafur Ragnar Grimsson, are şi el o explicaţie a prezenţei poporului ascuns: puternicul sentiment al singurătăţii şi al izolării, caracteristic islandezilor. „Islandezii au fost întotdeauna puţini la număr, de aceea în timpurile străvechi ei şi-au dublat numărul cu personaje invizibile din legendele cu elfi şi zâne”, a afirmat el într-un interviu acordat la reşedinţa prezidenţială de la Bessastadir.

 

Paranormalul e la el acasă

 

În fiecare ţară există mediumi, clarvăzători şi susţinători ai fenomenelor paranormale, precum şi publicaţii de profil, instituţii care studiază ştiinţific aceste domenii. Islanda este însă ţara în care paranormalul şi invizibilul se află la ele acasă. Foarte multe persoane văd şi comunică fără nici o greutate cu elfi, cu îngeri sau cu fantome ale persoanelor decedate.

 

Clarvăzătoarea Erla Stefansdottir explică esenţa acestui fenomen: „Oamenii consideră că e absolut firesc să călătorească dintr-o ţară în alta şi să cunoască alte popoare. Dar li se pare ciudat să exploreze dimensiunile subtile şi diferitele planuri pe care existăm ca fiinţe. Structura noastră seamănă cu cea a cepei, este stratificată. Învelişurile devin tot mai subţiri pe măsură ce te apropii de nucleu. Iar omul devine din ce în ce mai frumos, cu cât îl cunoşti mai în profunzime.

Întâi vedem corpul fizic şi aura sa, culorile emoţiilor şi atitudinea socială. Aceste straturi formează personalitatea, în spatele căreia se ascunde sufletul. Iar dincolo de suflet se află cea mai intimă structură a omului, Sinele, „izvorul memoriei”. Acesta este nucleul fiinţei umane, acea părticică din Soarele Divin.

 

Dacă toate aceste elemente sunt conectate, noi atingem perfecţiunea şi devenim una cu Dumnezeu. Devenim mai luminoşi decât cea mai strălucitoare lumină electrică.”

Cine sunt elfii?

 

Creaturi fantastice din mitologia germană, elfii au supravieţuit în folclorul nord-european. Se consideră că la origine erau o rasă de zei ai naturii şi ai fertilităţii. Sunt înfăţişaţi ca femei şi bărbaţi tineri, de înălţime mică, foarte frumoşi. Sălăşluiesc în păduri, în alte locuri din natură, sub pământ, în izvoare sau pârâuri. Ei trăiesc mai mult în comparaţie cu oamenii, nu îmbătrânesc niciodată şi a uputeri magice.

 

În mitologia scandinavă sunt cunoscuţi elfii luminoşi care trăiesc în al treilea cer, cei întunecaţi şi elfii negri. Aceştia din urmă sunt fierari pricepuţi, iar în mitologia germană sunt confundaţi cu piticii. Un exemplu de astfel de elfi cunoscători ai artei transmutării şi a prelucrării metalelor sunt nibelungii.

 

Elfii din mitologia scandinavă au supravieţuit în special în varianta unor femei strălucitor de frumoase, care vieţuiesc în pădure, conduse de un rege-elf. Se spune că pot fi văzute noaptea, dansând prin poieni. Dansurile feelor lasă în iarbă urme circulare, care sunt adeseori asimilate cu cercurile din lanuri. Dacă un om priveşte dansul lor, timpul se comprimă atât de mult încât anii devin ore. Acest fenomen se reflectă şi în lucrarea „Stăpânul inelelor” a lui Tolkien, atunci când personajele plecate în căutarea inelului ajung în Regatul Elfilor, Lothlorien, şi constată că acolo timpul se scurge mult mai încet decât în lumea fizică. De altfel, personajele elfi ale lui Tolkien sunt inspirate din mitologia scandinavă şi celtică.

 

Mărturii

 

Brynjolfur Snorrason (fermier şi vindecător)

„ Când eram copil, obişnuiam să mă joc cu elfii şi cu ...spiritele celor trecuţi Dincolo. Eram diferit de cei de vârsta mea, aşa că nu prea vorbeam despre asta. Şi copiii mei se simt grozav împreună cu fiinţele invizibile.Unul dintre ei se joacă mereu cu frăţiorul lui geamăn care a murit. Îi pot vedea clar pe amândoi. Toţi cei şase copii ai mei sunt clarvăzători. Legat de asta cred că atitudinea părinţilor este decisivă: dacă le spui copiilor că nu există clarviziune, această aptitudine nu se va mai dezvolta. Mi se întâmplă uneori să confund lumea aceasta cu cealaltă. Aşa că, pentru orice eventualitate, ca oamenii să nu creadă că sunt nebun, soţia mea îmi interzice să vorbesc în public cu entităţile invizibile. Unele dintre ele arată ca oamenii, altele sunt doar forme colorate.”

 

Joga Johannsdottir (maseuză)

„ Aveam 11 ani pe atunci, mă aflam pe deal, când am văzut o femeie dispărând într-o piatră. Era normal proporţionată, dar nu mai înaltă decât un copil de 6 ani. N-am încercat niciodată să conving pe nimeni că ceea ce am văzut este real.”

 

Gudrun G. Bergmann (scriitoare şi ghid turistic)

„Potrivit mediumilor, una dintre aceste două pietre reprezintă o biserică a fiinţelor nevăzute, iar cealaltă este o bibliotecă. Aici locuiesc creaturi străvechi. Vara trecută meditam în faţa stâncii- bibliotecă. Am văzut o fiinţă de-o şchioapă ieşind din piatră. Arăta ca personajul Yoda din războiul stelelor, cu un cap mare, care este simbolul înţelepciunii. El este păstrătorul cunoaşterii din piatră. Secretul Islandei se află în natură, o imensă carte pe care trebuie s-o descifrăm.

 

yogaesoteric
articol preluat din Revista Misterelor
============================

==========================================

==============================================================

CRACIUNUL, celebrarea naşterii Domnului. CINE ESTE MOS CRACIUN ?

În anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima data oficial data nasterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie, iar in anul 325, împaratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Craciunul ca sarbatoare care celebreaza nasterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica sa fie "zi sfânta" într-o saptamâna de sapte zile si a introdus Pastele cu data variabila.

Primii crestini nu celebrau nasterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând ca aceasta a avut loc în luna septembrie, odata cu Ros Hashana (sarbatoare din calendarul iudaic). În anul 264, Saturnaliile au cazut pe 25 decembrie si împaratul roman Aurelian a proclamat aceasta data "Natalis Solis Invicti", festivalul nasterii invincibilului Soare. Chiar daca  împaratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Craciunul pe data de 25 decembrie, cele mai multe tari nu au acceptat Craciunul ca sarbatoare legala decât din secolul al XIX-lea. Mai mult de un mileniu, crestinii au sarbatorit Anul Nou în ziua de Craciun (25 decembrie), în imediata apropiere a solstitiului de iarna: în Franta pâna în anul 1564, în Rusia pâna în vremea tarului Petru cel Mare, iar în Tarile Române pâna la sfârsitul secolului al XIX-lea. În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Craciunul ca sarbatoare legala, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.

Unul dintre cele mai îndragite obiceiuri de Craciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis ca muzica este nepotrivita pentru o zi solemna cum este Craciunul a fost Oliver Cromwell, care, în secolul al XVII-lea, a interzis colindele, informeaza Mediafax. Cel mai vechi cântec crestin de Craciun este "Jesus refulsit omnium", compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere dupa un colind englezesc îi apartine lui Ritson si dateaza din 1410.



În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anuntat cu o zi înaintea Craciunului ca orga bisericii sale s-a stricat si nu poate fi reparata la timp pentru slujba de Craciun. Foarte trist din aceasta pricina, el s-a apucat sa scrie trei piese care sa poata fi cântate de cor si acompaniate la chitara. Una dintre ele era "Silent Night, Holy Night", care în prezent este cântata în peste 180 de limbi straine de milioane de persoane.

Colindatul este unul dintre obiceiurile de Craciun care se pastreaza cel mai bine si în satele românesti. Pe lânga mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în aceasta zi sunt legate de cultul fertilitatii si de atragerea binelui asupra gospodariilor.

În unele sate se pastreaza si un alt obicei: cel mai în vârsta membru al familiei trebuie sa arunce în fata colindatorilor boabe de grâu si de porumb. Batrânii spun ca, daca boabele peste care au trecut colindatorii vor fi date gainilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, ca vor avea o recolta foarte buna în anul urmator daca vor amesteca samânta pe care o vor pune în brazda cu boabele folosite în ajun la primirea colindatorilor.

În satele de pe Valea Muresului, Craciunul este înca legat de anumite credinte populare care se pastreaza si în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri îsi are originile într-o legenda pe care numai batrânii o mai cunosc.

În satul Harpia, daca primul care intra în casa de Craciun este un barbat, oamenii cred ca este un semn de bunastare si sanatate pentru anul urmator. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii tin masa întinsa toata noaptea.

O alta poveste despre Craciun, mai putin cunoscuta, spune ca, în secolul al VII-lea, calugarii foloseau forma triunghiulara a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. În jurul anului 1500, oamenii au început sa vada în bradul de Craciun un simbol al copacului din Paradis si au atârnat în el mere rosii, simbol al pacatului originar. În secolul al XVI-lea, însa, familiile crestine au început sa decoreze brazii cu hârtie colorata, fructe si dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obisnuiau sa atârne brazii de Craciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al crestinatatii.



Reprezentarile lui Mos Craciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel ca între imaginea acestuia în vechea cultura populara - de frate mai bogat si mai inimos al lui Mos Ajun - si imaginea contemporana - de personaj iubit de copii - exista mari diferente.

 Traditiile contemporane despre "sfântul" Craciun, despre Mosul "darnic si bun", "încarcat cu daruri multe" sunt printre putinele influente livresti patrunse în cultura populara de la vest la est si de la oras la sat.

Din vechime se stie ca Maica Domnului, fiind cuprinsa de durerile nasterii, i-a cerut adapost lui Mos Ajun. Motivând ca este sarac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat pasii spre fratele lui mai mic si mai bogat, Mos Craciun. În unele legende populare si colinde, Mos Ajun apare ca un cioban sau un baci la turmele fratelui sau. În cultura populara româneasca, Craciun apare ca personaj cu trasaturi ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii si zeii din basme, dar are si calitati tipic umane. El este batrân (are o barba lunga) si bogat (de vreme ce are turme si dare de mâna).

Pe de alta parte, ideea de spiridusi de Craciun vine din credinta straveche ca gnomii pazeau casa omului de spiritele rele. Spiridusii au fost iubiti si urâti, pentru ca, desi uneori se purtau cu bunavointa, puteau foarte usor sa se transforme în fiinte rautacioase si nesuferite, atunci când nu erau tratati cum se cuvine. Perceptia cea mai raspândita era ca ei se purtau precum persoana cu care aveau de-a face, fiind fie rautaciosi, fie draguti. În Evul Mediu, în loc sa ofere daruri, spiridusii mai degraba asteptau sa le primeasca. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiridusii au devenit prieteni ai lui Mos Craciun.

Scriitorii scandinavi, cum ar fi Thile, Toplius si Rydberg, au combinat cele doua trasaturi oarecum contradictorii ale personajelor: ei îi prezentau pe spiridusi putin rautaciosi, dar buni prieteni si ajutoare de nadejde ale lui Mos Craciun. Unii spun ca sunt 13 spiridusi, altii sunt convinsi ca este vorba de noua, altii - de sase. Într-o vreme se credea ca Mos Craciun si spiridusii sai se simt foarte bine în casa lor de la Polul Nord. În 1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea "A Visit From St. Nicholas" (cunoscuta si ca "The Night Before Christmas"), în care el l-a descris pe Mos Craciun ca pe un spiridus batrân si blând, care zboara în jurul lumii într-o sanie trasa de opt reni. În 1885, Thomas Nast a desenat doi copii privind la o harta a lumii si urmarind calatoria Mosului de la Polul Nord în Statele Unite, deci se presupunea ca acolo, în îndepartatul Nord, locuieste batrânul cel bun. Dar în 1925 s-a descoperit ca nu exista reni la Polul Nord, asa ca toti ochii s-au întors spre Finlanda, unde exista multe astfel de animale.

În 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul national de radio finlandez, a declarat ca Mosul locuieste pe un munte în Laponia. Astazi pare aproape sigur însa ca Mos Craciun si cei 11 spiridusi ai lui stau bine ascunsi undeva pe muntele Korvatunturi în Laponia, Finlanda, în apropiere de granita cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiridusi, este paznicul credincios al satului lui Mos Craciun.

Cum reuseste acesta sa se miste atât de repede, într-o noapte, din Laponia pâna în casele tuturor copiilor din lume? Cu foarte multa vreme în urma, Mos Craciun si spiridusii sai au descoperit formula speciala, secreta, a prafului magic pentru reni, care îi face sa zboare. Acest praf magic este împrastiat peste fiecare ren cu putin timp înainte de a pleca din Laponia, în ajunul Craciunului. Este suficient pentru a-i face sa zboare întreaga noapte în jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii.

Rudolph este cel mai celebru ren, fiind conducatorul celorlalti opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer si Vixen. Când Rudolph era pui, nasul sau a fost atins de Magia Craciunului si de atunci este stralucitor si rosu.

Pe teritoriul românesc, Craciunul este una dintre cele mai mari sarbatori ale crestinilor, printre care se numara si Pastele si Rusaliile.

În traditia populara se spune ca Fecioara Maria trebuia sa-l nasca pe fiul lui Dumnezeu si umbla, însotita de Iosif, din casa în casa, rugând oamenii sa-i ofere adapost. Ajunsa la casa batrânilor Craciun si Craciunoaie, acestia nu o primesc pentru a nu le "spurca" locuinta prin nasterea unui copil conceput din greseala. Ajunsa la capatul puterilor, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile nasterii. Craciunoaia a auzit-o si i s-a facut mila, astfel încât a ajutat-o în rol de moasa. Craciun a aflat, s-a suparat si i-a taiat batrânei mâinile, apoi, de frica, a fugit de acasa. Craciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apa, l-a încalzit si l-a dus sa spele copilul. Maria i-a zis sa încerce apa si când a bagat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc. În alta varianta a povestii, Maria sufla peste mâinile Craciunoaiei si acestea cresc la loc.

În ajunul Craciunului, copiii merg cu colindul si cu Steaua, pentru a vesti nasterea lui Iisus. Originea colindelor, texte rituale dedicate Craciunului si Anului Nou, nu este cunoscuta cu exactitate în istoria românilor. Copiii merg la colindat, la casele frumos împodobite, cântând "Steaua sus rasare" si "Buna dimineata la Mos Ajun!" si alte cântece, si sunt rasplatiti de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri si bani.

În ceea ce priveste obiceiurile culinare, crestinii români obisnuiesc sa tina post timp de 40 de zile înainte de Craciun, acesta încheindu-se în seara de Craciun. Un moment gastronomic important care preceda Craciunul este ziua de Ignat (20 decembrie), când se taie porcul si se prepara mâncaruri specifice, precum cârnatii, chisca, toba, racituri, sarmalele, caltabos, care, alaturi de traditionalul cozonac, vor sta pe masa de Craciun.

Sursa:
http://www.puterea.ro/monden/craciunul_celebrarea_nasterii_domnului_afla_cine_a_oficializat_25_decembrie-60910.html
===================================================================
==========================================================

 

********************

*********************************

********************

==========================================================
====================================

Cititi si aici:
Craciunul - Nasterea Domnului. Obiceiuri de Craciun

Craciun fericit!
Sarbatori fericite!
========================================
====================================================







================================================================
=====================================================
========================================

26. Potopul. Secretele zeilor. Ep.2. By KLAUDYU

 

Pe lângă aceste texte, există și alte referiri mesopotamiene despre Potop. Listele regilor sumerieni împart conducătorii Pământului în două părți: cei care au domnit înainte și cei care au domnit după Diluviu. Asurbanibal, regele Asiriei, care a strâns o bibliotecă impresionantă de tăblițe de lut, se lăuda într-o inscripție comemorativă că a reușit să citească „inscripții pe piatră, de dinainte de Potop”. Un text akkadian, care vorbește despre nume și originile lor, laudă un rege ca fiind „din sămânța păstrată de dinainte de Potop”. Unele texte științifice afirmă că sursele lor sunt „vechile înscrisuri, ale înțelepților de dinainte de Potop”.

 

 

Iar un altul, ce vorbește despre regele Ur-Ninurta, amintește aceiași catastrofă globală:

„În acea zi, în acea zi de demult,

În acea noapte, în acea noapte de demult,

În anul acela, în anul acela de demult,

Când a avut loc Potopul”.

 

Hitat, o culegere din secolul al XV-lea, alcătuită de Muhammad Al Makrizi (1364-1442), cuprinzând texte ale cronicarilor copţi, conţine numeroase referiri la inundația globală. Cronicarul Al Haukali spune că piramidele de la Gizeh au fost ridicate numai ca un dig de apărare împotriva Diluviului. În capitolul Urme rămase din secolele trecute, Al-Beruni scria că perşii considerau că Potopul nu a avut loc în toată lumea, ci doar în Siria şi într-o parte din Apus, pe vremea lui Tahmurat. Capitolul treizeci și trei din Hitat afirmă că zeul Hermes Trismegistos a citit în stele despre venirea Potopului, drept pentru care a ordonat ridicarea piramidelor în care a ascuns comori, scrieri ale învăţaţilor şi tot ce trebuia salvat de la dispariţie.

 

Un text funerar descoperit în mormântul faraonului Seti I vorbeşte despre nimicirea omenirii păcătoase de către un Diluviu. Iar învăţatul Ibrahim B. Wasif Sah al-Katib scria în Ştiri despre Egipt şi minunile sale că regele Saurid a avut un vis în care „Pământul s-a întors pe dos cu tot cu locuitorii săi, îngroziţi, oamenii au fugit care încotro, stelele cădeau, se loveau unele de altele făcând un zgomot asurzitor”. Regele nu a povestit nimănui visul său dar, după câteva zile, a visat ceva asemănător. Atunci i-a chemat pe toţi cei o sută treizeci de prezicători ai săi şi le-a povestit ambele vise. Aceștia le-au desluşit spunând că în lume se va petrece un eveniment important: va veni Potopul şi după aceea o vâlvătaie, coborâtă din constelaţia Leului, ca să treacă lumea prin foc.

 

Auzind aceste lucruri, Saurid s-a hotărât să ridice piramidele de la Gizeh. „În piramide şi în acoperişurile lor, în pereţi şi coloane, au fost înglobate toate ştiinţele secrete ale egiptenilor, constelaţiile au fost desenate pe ele (…) în plus şi ştiinţa talismanelor, aritmetica şi geometria (…), clare pentru cei care le cunoşteau scrierea”.

 

Un mit african de pe cursul inferior al fluviului Congo afirmă că „demult, Soarele s-a întâlnit cu Luna şi a aruncat cu noroi în ea, ceea ce a făcut-o mai puţin luminoasă. Când s-a întâmplat această întâlnire, a avut loc o mare inundaţie”.

 

 

În legendele grecilor antici, titanul Prometheus, creatorul oamenilor, a avut un fiu cu o pământeancă. Băiatul, care a fost numit Deucalion şi a domnit peste ţara Ftiei din Tesalia, s-a căsătorit cu Pyrrha, fiica lui Epimetheus (fratele lui Prometheus) şi a Pandorei. Când Zeus s-a hotărât să distrugă lumea printr-un Potop, Deucalion, avertizat de tatăl său, a construit o ladă de lemn în care a depozitat „toate cele de trebuinţă” şi s-a urcat în ea împreună cu Pyrrha. Pe lângă ei, au mai supravieţuit doar câţiva oameni care fugiseră pe cei mai înalţi munţi. Deucalion şi Pyrrha au plutit pe apă nouă zile şi nouă nopţi, acostând în cele din urmă pe muntele Parnas, unde au adus jertfe zeilor. Încântat de ofrande, Zeus l-a trimis pe Hermes la Deucalion, permiţându-i să ceară orice doreşte. Cum Deucalion şi-a dorit noi oameni, Zeus l-a învăţat să ia pietre de jos şi să le arunce peste umăr. Pietrele aruncate astfel de Deucalion au devenit bărbaţi, iar cele aruncate de Pyrrha, femei.

 

Un mit norvegian, consemnat de New Larousse Encyclopaedia of Mythology, vorbeşte de asemenea despre Potop: „toate râurile, toate mările s-au umflat şi s-au revărsat. Pretutindeni, valurile se ciocneau de valuri. Se înălţau şi clocoteau încet peste toate cele. Pământul s-a scufundat sub nivelul mării”. Doar doi oameni au supravieţuit urgiei, închişi în interiorul copacului Yggdrasil, care susţinea Universul. Bineînţeles, aceştia au fost strămoşii noii generaţii de oameni.

 

 

Cartea celtică Lebor Gabála Érenn („Cartea invaziei Irlandei”) din secolul al XII-lea, menţionează şi ea o mare inundaţie. În Irlanda, singurii supravieţuitori ai Potopului au fost fomorii, nişte monştri jumătate umani şi jumătate animale. În lume au rămas în viaţă doar cincizeci și trei de oameni (trei bărbaţi şi cincizeci de femei). Bărbaţii şi-au împărţite femeile între ei: Fintán mac Bóchra le-a luat pe Cessair şi alte șaisprezece femei, Bith, tatăl lui Cessair, le-a ales pe Bairrfhind şi încă șaisprezece femei, iar timonierului Ladra i-au rămas celelalte șaisprezece. Se spune că Fintán a mai trăit încă cinci mii cinci sute de ani după potop.

 

În India, înţeleptul Manu, într-o zi pe când îşi făcea abluţiunile, a găsit în căuşul palmei un peştişor care i-a cerut să-l lase în viaţă. Făcându-i-se milă, Manu a pus peştele într-un ulcior. A doua zi peştele crescuse atât de mare, încât înţeleptul a fost nevoit să-l arunce într-un lac. Curând, lacul a devenit prea mic iar peştele, care în realitate era o manifestare a zeului Vişnu, a cerut să fie aruncat în mare. Apoi l-a prevenit pe Manu că se apropie un Potop. I-a trimis o corabie uriaşă, cu porunca s-o încarce cu câte o pereche de animale din fiecare specie şi seminţe de-ale fiecărei plante, apoi să urce şi el la bord. Nu după mult timp, apele oceanului s-au umflat şi au înghiţit totul. Vişnu, transformat într-un peşte enorm cu solzi de aur şi un corn în frunte, a tras corabia până pe piscul „Muntelui din Miazănoapte”. După ce s-au retras apele, Manu a coborât de pe corabie. După un an a ieşit din ape o femeie care s-a declarat a fi „fiica lui Manu”. Cei doi s-au căsătorit şi au avut mulţi copii, devenind astfel strămoşii actualului neam omenesc.

 

Vechii cărturari iezuiţi care s-au numărat printre primii vizitatori europeni ai Chinei au avut ocazia să studieze, în Biblioteca Imperială, o lucrare compusă din patru mii trei sute douăzeci de volume, despre care se spunea că fusese moştenită din cele mai vechi timpuri şi conţine „toate cunoştinţele”. Această carte enormă cuprindea şi un număr de tradiţii care relatau consecinţele pe care le-a avut de suportat omenirea când s-a revoltat împotriva zeilor cei mari, iar ordinea s-a transformat în dezordine: „Planetele şi-au modificat traiectoriile. Cerul a coborât mai jos înspre nord. Soarele, Luna şi stelele şi-au schimbat mişcările. Pământul s-a desfăcut în bucăţi, iar apele de la sânul său s-au repezit în sus cu violenţă şi au inundat uscatul”. Conform lui Gustav Schlegel în Uranographie chinoise (1875), în China se spunea că au pierit zece epoci de la începuturile timpului până la Confucius. La sfârşitul fiecărei astfel de epoci, numite kis, „într-o convulsie generală a naturii, marea iese din matca ei, munţii ţâşnesc din pământ, râurile îşi schimbă cursurile fiinţele omeneşti şi toate celelalte sunt nimicite, iar vechile urme se şterg”.

 

Indigenii chewong din Malayezia cred că propria lor lume, pe care o numesc Pământul Şapte, se întoarce din când în când cu susul în jos, astfel încât totul este inundat şi distrus. Totuşi, prin intervenţia zeului creator Tohan, noua suprafaţă plată, care înainte a fost partea de dedesubt a Pământului Şapte, este plămădită sub formă de munţi, văi şi câmpii. Sunt plantaţi copaci noi şi se nasc oameni noi.

 

Un mit diluvian din Laos şi din nordul Thailandei afirmă că, demult, în împărăţia de sus locuiau nişte fiinţe numite then, iar stăpânii lumii de jos erau trei bărbaţi de seamă: Pu Leng Seung, Khun K’an şi Khun K’et. Într-o zi, then-ii au anunţat că, înainte de fiecare masă, oamenii trebuie să le dea o parte din mâncare, în semn de respect. Oamenii au refuzat şi, atunci, furioşi, then-ii au provocat un Potop care a devastat întreaga lume. Cei trei bărbaţi de seamă au construit o plută, pe care au clădit o căsuţă, şi s-au îmbarcat pe ea împreună cu mai multe femei şi copii. În acest mod, ei şi urmaşii lor au supravieţuit Potopului.

 

 

Sir James George Frazer scria în Folklore in the Old Testament: Studies in Comparative Religion, Legend and Law că indigenii kareni din Birmania au tradiţii despre un Diluviu global din care au scăpat doi fraţi, pe o plută.

 

În mitologia vietnameză, un frate şi o soră au supravieţuit Potopului într-un cufăr mare de lemn, care conţinea câte o pereche din fiecare specie de animale.

 

Cronica de la Akakor, povestită de Tatunca Nara (şeful triburilor Ugha-Mangulala, Dacea şi Baioha) şi scrisă de Karl Brugger, vorbeşte despre un Potop care a avut loc în anul 14.386 î.Hr., însoţit de o răsturnare a climei.

 

Egerton Sykes nota în Dictionary of Non-Classical Mythology din 1961 că există unele tradiţii japoneze potrivit cărora insulele din Pacific ale Oceaniei s-au format după ce s-au retras apele unui mare Potop.

 

Un mit al băştinaşilor din Hawaii povesteşte cum a fost distrusă lumea de un Diluviu şi refăcută apoi de zeul Tangaloa. Iar samoanii cred că odinioară a avut loc o inundaţie care a stârpit aproape toată omenirea, supravieţuind doar două fiinţe omeneşti care au plecat pe mare cu o barcă pentru a poposi, în cele din urmă, în arhipelagul samoan.

 

Potrivit volumului World Mythology, mai multe triburi aborigene din Australia, în special cele ale căror regiuni tradiţionale se află pe coasta tropicală de nord, îşi pun propriile origini pe seama unui mare Potop care a măturat peisajul şi societatea dinainte. Totodată, în miturile originare ale multor alte triburi, şarpele cosmic Yurlunggur este făcut răspunzător pentru Diluviu.

 

Cartea sacră a mayaşilor, Popol Vuh, susţine că, la scurt timp după începutul timpului, zeul Inima Cerului a creat primele fiinţe, nişte „chipuri făcute din lemn, care arătau ca oamenii şi vorbeau ca oamenii”. Deoarece aceste făpturi „nu l-au ţinut minte pe creatorul lor”, Marele Zeu s-a hotărât să le distrugă printr-un Potop. „Din cer a căzut o răşină grea (…) faţa pământului s-a întunecat şi a început o ploaie neagră care a căzut zi şi noapte (…) Făpturile de lemn au fost copleşite, nimicite, strivite şi ucise”. A supravieţuit doar un cuplu, „Tatăl cel Mare şi Mama cea Mare”, care a populat Pământul, cei doi devenind astfel strămoşii tuturor generaţiilor ulterioare.

 

Într-o altă variantă, culeasă de Eric S. Thompson în Maya History and Religion, „distrugerea a venit sub forma unei ploi torenţiale şi a potopului. Munţii au dispărut şi oamenii au fost transformaţi în peşti (…) două făpturi omeneşti au scăpat cu viaţă fiindcă unul dintre zei le poruncise să scobească o bortă în trunchiul unui copac foarte mare şi să se refugieze acolo, la căderea cerurilor. Cei doi au intrat şi au fost mântuiţi. Odraslele lor au repopulat lumea”.

 

 

Şi incaşii păstrau amintiri despre un mare potop. În Historia natural y moral de las Indias, preotul Jose de Acosta scria ce a aflat de la indigeni despre începuturile lor: „Vorbesc în primul rând despre un potop care s-a petrecut în ţara lor (…) Indienii spun că toată lumea s-a înecat în revărsarea apelor şi povestesc cum a apărut, din lacul Titicaca, un anume Viracocha, care a stat la Tiahuanaco, unde până în ziua de astăzi se mai văd ruinele unor clădiri foarte vechi şi foarte ciudate, iar de acolo a mers la Cuzco şi aşa a început omenirea să se înmulţească”. Iar o legendă din regiunea Cuzco spune că: „pentru o vină nerostită, oamenii care trăiau în cele mai vechi timpuri au fost distruşi de creatorul lor… printr-un potop. După acest potop, creatorul s-a întrupat cu chip omenesc în lacul Titicaca. Atunci a făcut Soarele şi Luna şi stelele. După aceea, a reînnoit populaţia omenească a Pământului”.

 

Fratele Molina spunea în Relacion de las fabulas y ritos de los Yngas că Potopul a ucis toţi oamenii: „nicio vietate nu a supravieţuit cu excepţia unui bărbat şi a unei femei care au rămas ascunşi într-o cutie. Iar când apele s-au retras, vântul i-a purtat la Tiahuanaco, unde creatorul a început să refacă oamenii şi popoarele din acea regiune”.

 

Un mit prezentat de D. Gifford şi J. Sibbick în Warriors, Gods and Spirits from South American Mythology (1983) explică motivul pentru care Viracocha a inundat lumea: „Marele Zeu Creator Viracocha a hotărât să facă o lume în care oamenii să trăiască. Mai întâi, a făcut Pământul şi cerul. Apoi a început să facă oameni care să trăiască pe Pământ, cioplind în piatră figuri de giganţi cărora le-a insuflat viaţă. La început, totul a mers bine dar, după o vreme, giganţii au început să se lupte între ei şi au refuzat să mai muncească. Viracocha a decis că trebuia să-i distrugă. Pe unii i-a transformat înapoi în piatră (…) pe ceilalţi i-a îngenuncheat cu un mare potop”.

 

 

În Folklore in the Old Testament: Studies in Comparative Religion, Legend and Law, sir James George Frazer consemnează o poveste din Peru, care vorbeşte despre un indian prevenit de o lama asupra unui Diluviu. Omul şi lama au fugit împreună pe muntele Vilca-Coto, unde au găsit refugiate tot soiul de păsări şi animale. Marea a acoperit toate câmpiile şi munţii, în afară de vârful Vilca-Coto. După cinci zile apele au scăzut iar marea s-a întors în matca ei. Toţi oamenii s-au înecat în acel Potop, în afară de cel care a fugit pe munte, din el provenind toate neamurile din lume.

 

Potrivit mitologiei aztece, au supravieţuit Potopului doar doi oameni, Coxcoxtli şi soţia sa, Xochiquetzal, care au fost preveniţi asupra cataclismului de către un zeu. Ei au scăpat cu o corabie uriaşă, pe care au construit-o conform indicaţiilor zeului. Corabia a acostat pe vârful unui munte înalt. Cei doi s-au aşezat acolo şi au avut mulţi copii care au rămas muţi până când o porumbiţă, din vârful unui copac, i-a înzestrat cu darul vorbirii. Însă limbile lor erau atât de diferite, încât nu se puteau înţelege între ei.

 

Pentru indienii mechoacanesec din America Centrală, zeul Tezcatilpoca s-a hotărât să distrugă întreaga omenire printr-o inundație, cruţându-l numai pe Tezpi, care s-a îmbarcat pe o corabie încăpătoare cu soţia şi copiii lui, cu o mulţime de animale şi păsări precum şi cu provizii de seminţe şi răsaduri. Corabia s-a oprit pe vârful unui munte care ieşea din apă, după ce Tezcatilpoca a poruncit ca apele Potopului să se retragă. Dorind să ştie dacă putea coborî în siguranţă, Tezpi a eliberat un vultur care, tot hrănindu-se cu cadavrele care înţesau Pământul, nu s-a mai întors. Apoi a trimis şi alte păsări, dintre care s-a întors doar pasărea colibri, cu o ramură înfrunzită în cioc. Văzând în acest semn că Pământul începuse să se reînnoiască, Tezpi şi familia lui au părăsit corabia, s-au înmulţit şi au repopulat lumea.

 

Indienii chibcas din Columbia centrală spun că ei au dus iniţial o viaţă de sălbatici, fără legi, agricultură sau religie. Într-o zi a apărut printre ei un bătrân din alt neam, pe nume Bochica, ce avea o barbă lungă şi deasă. Acesta i-a învăţat cum să-şi înalţe colibe şi cum să trăiască laolaltă în societate. La câtva timp după el a apărut soţia sa, Chia, care era foarte frumoasă dar rea, plăcându-i nespus să zădărnicească eforturile altruiste ale soţului ei. Cum nu-i putea înfrunta direct puterea, Chia a folosit mijloace vrăjitoreşti pentru a provoca o mare inundaţie, în care a murit cea mai mare parte a populaţiei. Bochica s-a supărat foarte tare şi a surghiunit-o pe Chia în cer, unde ea s-a transformat în Lună. Apoi Bochica a făcut ca apele Potopului să se risipească, i-a coborât pe supravieţuitorii din munţii unde se refugiaseră, le-a dăruit legi, i-a învăţat să cultive pământul şi a instaurat cultul Soarelui, cu sărbători, sacrificii şi pelerinaje periodice. După ce a terminat cu aceste lucruri a împărţit puterea de a guverna între două căpetenii şi şi-a petrecut restul vieţii ca un ascet, trăind într-o contemplaţie calmă. Când s-a înălţat la cer, Bochica a devenit zeu.

 

Indienii canarieni din Ecuador relatează povestea unui Potop din care au scăpat doi fraţi, urcându-se pe vârful unui munte înalt. Pe măsură ce apele creşteau, muntele se înălţa tot mai sus, astfel încât fraţii au supravieţuit dezastrului.

 

Potrivit New Larousse Encyclopaedia of Mythology, indienii tupinamba din Brazilia spun că Monan („Bătrânul” sau „Străbunul”) a creat omenirea apoi a distrus-o prin foc şi inundaţii.

 

În Chile, indienii araucnaian din perioada pre-columbiană păstrau o tradiţie potrivit căreia odinioară a avut loc un Potop din care au scăpat cu viaţă foarte puţini băştinaşi, refugiindu-se pe înaltul munte Thegtheg („Tunătorul” sau „Scânteietorul”), care avea trei piscuri şi capacitatea de a pluti pe apă (James George Frazer – Folklore in the Old Testament: Studies in Comparative Religion, Legend and Law). Ei spun că „potopul a fost rezultatul unor erupţii vulcanice însoţite de cutremure violente”.

 

Conform cărţii The Mythology of South America a lui John Bierhorst, o legendă a indienilor yamana din Ţara de Foc afirmă că, pe vremea marii frământări, femeia-lună s-a umplut de ură faţă de oameni şi a provocat Potopul. Toată lumea s-a înecat, în afară de cei puţini care au reuşit să se refugieze pe cele cinci piscuri de munte neacoperite de apă. Tribul pehuenche din aceeaşi Ţară de Foc asociază Diluviul cu o perioadă de întunecime prelungită: „Soarele şi Luna au căzut de pe cer şi lumea a rămas astfel fără lumină, până când, în cele din urmă, doi condori uriaşi au adus Soarele şi Luna înapoi pe cer”.

 

Într-o legendă a indienilor luiseno din sudul Californiei, un Potop a acoperit munţii şi a ucis cea mai mare parte a omenirii. Numai câţiva au scăpat, fugind pe cele mai înalte piscuri. Mituri similare s-au înregistrat şi mai spre nord, la indienii huron. Iar o legendă a unui trib de munteni din familia algonquin relata cum Iepurele cel Mare, numit Michabo sau Messou, a refăcut lumea după Potop cu ajutorul unui corb, al unei vidre şi al unui şobolan moscat.

 

În secolul al XIX-lea, James W. Lynd relata în History of the Dakotas un mit al indienilor irochezi, care spune că „marea şi apele au cotropit odată Pământul, astfel că orice viaţă omenească a fost stârpită”. Indienii chickasaw afirmau că lumea fusese distrusă de apă, „dar acea unică familie a fost salvată şi câte două animale din fiecare soi”. La rândul lor, indienii sioux vorbeau şi ei despre o vreme când nu a mai existat pământ uscat iar toţii oamenii dispăruseră de pe lume.

 

Potrivit World Mythology, miturile indienilor hopi spun că „prima lume a fost distrusă, ca pedeapsă pentru ticăloşia oamenilor, de către un foc a-toate-nimicitor, care a venit de sus şi de jos. A doua lume s-a sfârşit când globul pământesc s-a răsturnat de pe axă şi totul s-a acoperit de gheaţă. A treia lume s-a terminat cu un potop universal. Lumea actuală este a patra. Soarta ei va depinde de purtarea locuitorilor săi, dacă va fi sau nu conformă cu planurile Creatorului”.

 

Printre indienii inuit din Alaska există tradiţia unui Diluviu cumplit, însoţit de un cutremur, care a măturat faţa Pământului atât de repede, încât numai câţiva oameni au reuşit să scape cu canoele sau să se refugieze pe vârfurile celor mai înalţi munţi, împietriţi de groază.

 

Un asemenea eveniment, întâlnit pe toată suprafaţa planetei noastre, nu poate fi o născocire a imaginaţiei strămoşilor noştri. Mai ales că s-au descoperit dovezi care să susţină veridicitatea miturilor. În 1968, arheologul J. Manson Valentine a găsit ruinele unui oraş la trei-cinci metri sub nivelul apei, pe coasta insulei North Bimini din Bahamas.

 

În 1987, în apele de lângă insula Yonaguni din Japonia, ghidul turistic Kihachiro Aratake a descoperit la optsprezece metri sub suprafaţa oceanului un uriaş complex de structuri de piatră, sub forma unei piramide fără vârf, de mărimea a două terenuri de fotbal. Tot aici se găseşte şi un chip uriaş din piatră. În anul 2000, o expediţie condusă de Paulina Zelitsky a descoperit pe coasta vestică a Cubei, la șase sute șaptezeci de metri sub apă, ruinele unui oraş imens, ce cuprindea clădiri megalitice, temple şi piramide. Tot în 2000, în luna august, o echipă de cercetători italieni a găsit în lacul Titicaca din munţii Anzi, la treizeci de metri sub apă, urme ale unui drum pavat, o terasă de piatră, un perete lung de opt sute de metri şi un cap sculptat din piatră. E posibil ca acestea să fie ruinele oraşului Wanaku, despre care vorbesc legendele locale.

 

Un alt aspect ciudat legat de lacul Titicaca este existenţa în apele sale a unei specii de căluţ de mare, care în mod normal trăieşte doar în ape sărate, adică mări şi oceane. În acelaşi an, în luna septembrie, pe coasta turcă a Mării Negre, arheologul marin Robert Ballard a descoperit o fermă la aproximativ o sută zece metri sub nivelul mării. În 2001, cercetătorii de la Institutul Oceanic din India au descoperit pe fundul golfului Khambhat, la câţiva kilometri de ţărm, o imensă reţea de clădiri din piatră, întinse pe o suprafaţă de opt kilometri pătraţi, ce formează două oraşe. S-au recuperat mii de artefacte, unele având în jur de treizeci și două de mii de ani. Iar la trei sute douăzeci de kilometri nord-vest de golful Khambhat a fost găsit sub apă legendarul oraş Dwarka, despre care miturile spun că era reşedinţa zeului Krişna.

 

În Marea Mediterană se află aproape două sute de oraşe scufundate. Robert Ballard şi alţi savanţi au speculat că ridicarea nivelului oceanului planetar a cauzat revărsarea Mării Mediterane peste un baraj natural, provocând un Potop ce a prins sub ape peste o sută cincizeci de mii de kilometri pătraţi de teren la o adâncime de peste o sută cincizeci de metri. Iar Sir Leonard Woolley povestea în cartea sa, Excavations at Ur („Săpăturile arheologice de la Ur”), că în 1929, pe când lucrările de la Cimitirul Regal din Ur se apropiau de sfârșit, la mai bine de trei metri sub nămolul întărit s-au descoperit urmele unei civilizații mult mai vechi. Urmele unei civilizații vechi, ascunse sub straturi de nămol, s-au găsit și în orașele Uruk, Cush, Șuruppak (orașul eroului sumerian al Potopului) și Ninive, în cel din urmă arheologii descoperind la adâncimea de optsprezece metri nu mai puțin de treisprezece straturi de nămol și nisip de rău. Singura explicație plauzibilă pentru aceste civilizații îngropate sub metri de nisip și nămol este că, într-adevăr, o mare inundație a avut loc cândva, în trecut.

 

Dacă Potopul a existat în realitate, aşa cum ne spun legendele din întreaga lume şi descoperirile arheologice, ce l-a provocat? Varianta acceptată de cei mai mulţi este că diluviul coincide cu finalul ultimei ere glaciare, despre care se presupune că a avut loc între anii 70.000-10.000 î.e.n. După cum am văzut, oamenii au consemnat şi era glaciară în miturile lor, în timpurile de dinaintea Potopului. Să fi avut totuşi loc Diluviul la sfârşitul erei glaciare, acum douăsprezece – treisprezece mii de ani? Cei mai mulţi cercetători susţin cu tărie acest lucru. Însă, oricât de fervent ar fi susţinută, această ipoteză nu are nicio acoperire, nici măcar una logică.

 

Oamenii de ştiinţă ne spun că încălzirea globală, de la finalul glaciaţiunii, s-a făcut treptat, de-a lungul mai multor milenii. O încălzire treptată sub nicio formă nu ar fi provocat o topire rapidă a zăpezii, care să ducă la masive inundaţii. În câteva milenii, apa ar fi avut timp mai mult decât suficient să se evapore şi să fie absorbită de scoarţa terestră. Singura variantă plauzibilă este că o topire rapidă a gheţii şi a zăpezii, ce ar fi dus la o inundație masivă, ar fi putut fi provocată doar de o încălzire rapidă a climei. Oamenii de ştiinţă susţin că a existat într-adevăr o astfel de încălzire globală bruscă, acum aproximativ treizeci de mii – treizeci și cinci de mii de ani. Prin urmare, acela este singurul moment în care ar fi putut avea loc Potopul.

 

Lista regilor sumerieni, redactată în jurul anilor 2.000-1.500 î.Hr., împarte regii oraşelor sumeriene în două părţi: cei care au domnit înainte de Potop şi cei care au domnit după. A fost elaborată pe baza listelor de regi descoperite la Larsa şi Nippur. Conform acestei liste, înainte de marea inundație au domnit opt sau zece regi în cinci oraşe, domniile lor însumând între 241.200 și 432.000 de ani. „Apoi a sosit potopul, iar după potop au venit la domnie regii popoarelor din munţi”. În Kiş au domnit treizeci și trei de regi, timp de 27.805 ani, trei luni, trei zile şi douăsprezece ore.

 

 

În Uruk au fost cincisprezece regi, care au domnit 2.497 ani. Ur a fost condus timp de 293 de ani de cinci regi. Oraşul Adab a avut un singur rege, care a fost pe tron timp de 90 de ani. În Avan a condus o singură dinastie, formată din trei regi, timp de 356 de ani. La fel şi în Hamad, unde un singur rege a domnit pentru 360 de ani. La Mari au existat şase regi, ce au domnit 136 de ani. Cea mai lungă domnie este cea din Kiş, unde treizeci și trei de regi au domnit după Potop timp de 27.805 ani, trei luni, trei zile şi douăsprezece ore. Dacă această listă a fost scrisă în anii 2.000 – 1.500 î.Hr., înseamnă că primul rege din Kiş, care a domnit după Potop, a urcat pe tron aproximativ prin anii 29.800 – 29.300 î.Hr. Prin urmare, Diluviul a avut loc înainte de această perioadă.

 

Sursa: 26. Potopul. Secretele zeilor, By KLAUDYU

 

=======================================

==========================================================

=====================================================================

Blestemul de la Frasinei loveste din nou?!? Blestemul Manastirii Frasinei, despre care se spune ca ar fi ucis-o pe Veronica Bulai, mama Monicai Gabor, loveste din nou !!!

La patru luni dupa moartea mamei Monicai, blestemul de la Frasinei loveste din nou! O tanara a disparut fara urma in zona manastirii! Politia o cauta de o luna!

Blestemul Manastirii Frasinei, despre care se spune ca ar fi ucis-o pe Veronica Bulai, mama Monicai Gabor, loveste din nou.

 

 

De mai bine de o luna, o tanara din comuna valceana Muereasca parca a intrat in pamant. Alexandru Cristina Zenaida, o minora in varsta de 15 ani a parasit domiciliul socrului sau, la inceputul lunii noiembrie si de atunci nimeni nu mai stie nimic de ea.

 

 

Pe 11 noiembrie, cazul a ajuns in atentia IPJ Valcea, care a distribuit fotografia tinerei, in speranta ca cineva o va recunoaste.

 

 

Cativa dintre vecinii fetei sunt convinsi ca pustoaica a facut aceeasi greseala pe care a facut-o si mama Monicai. Comuna Muereasca se afla situata pe un deal la capatul careia se afla Manastirea Frasinei, loc in care femeile nu au voie sa calce. „La noi in sat toata lumea stie regula asta. Au mai fost fete care au trecut de Crucea Sfantului Calinic si au s-au prapadit. Pe fata asta n-a vazut-o nimeni coborand la vale, asta inseamna ca a luat-o in sus, spre padure”, ne-a declarat un vecin din sat, care ne-a contactat la redactie.

 

 

Drumul catre Manastirea Frasinei, interzisa femeilorCristian Zenaida are 1,50-1,59 m inaltime, 50-59 kg, par negru si strans. Provine dintr-o familie modesta, de romi, iar in momentul in care a disparut purta un maiou de culoare alba si o fusta lunga, cu motiv floral. Oricine a vazut-o sau are informatii despre fata, este rugat sa sune la 112.

Acesta este blestemul lasat de Sfantul Calnic
La sfarsitul lunii august, Veronica Bulai, mama Monicai Gabor a murit in conditii tragice, dupa ce a fost lovita de un bolovan, la intrarea in pestera Polovragi. Cu o noapte inainte, ea a a fost cazata impreuna cu un grup de credinciosi aproape de Manastirea Frasinei, in schitul pentru femei, insa conform martorilor oculari, femeia a trecut de semnul lasat de Sfantul Calinic si s-a avantat spre padure, lucru absolut interzis pe „Athosul romanesc”.

Legenda Manastirii Frasinei spune ca Sfantul Calinic, dupa ce a ridicat lacasul de cult, ar fi plecat pentru o perioada. Cand s-a intors, i-ar fi gasit pe preoti petrecand cu femeile din sat, moment in care Sfantul Calinic a facut un legamant pe vecie, ca nici o femeie sa nu mai aiba vreodata voie sa treaca pe la manastire. Cine indraznea sa incalce aceasta regula, urma sa moara in chinuri groaznice. La doi kilometri mai la vale a asezat o piatra in care a gravat cu litere chirilice un blestem adresat femeilor care cutezau sa urce mai sus de acel semn. Astazi, in locul respectiv s-a ridicat o alta manastire unde pot veni doar femei.

iata blestemul: "Legatura de blestem. Calinic, cu mila lui Dumnezeu, Episcop al Noului Severin. Acest sfant locas s-a zidit din temelie spre a fi chinovie de parinti monahi si fiindca prin parte femeiasca putea sa aduca vreun scandal monahilor vietuitori aicelea. De aceea, sub grea legatura s-a oprit ca de la acest loc sa nu mai treaca inainte sub nici un chip parte femeiasca, iar cele ce vor indrazni a trece sa fie sub blestem si toate nenorocirile sa fie asupra lor precum: saracia, garbovia si tot felul de pedepse. Si iarasi, cele ce vor pazi aceasta hotarare sa ia blagoslovenia lui Dumnezeu si smereniei noastre si sa vie asupra lor din tot fericitul bine, Amin. Calinic, Episcopul Ramnicului Noul-Severin. 1867-ian-17".

Autor: Radu Constantin

http://www.wowbiz.ro/la-patru-luni-dupa-moartea-mamei-monicai--blestemul-de-la-frasinei-loveste-din-nou-o-tanara-a-disparut-fara-urma-in-zona-manastirii-politia-o-cauta-de_82629.html

==============================================================

==================================================

 

Manastirea Frasinei este importanta pentru ca ctitorul sau, Sfantul Ierarh Calinic este ajutatorul calugarilor, dar si al mirenilor care au nevoie de pace. Totodata, Manastirea Frasinei se remarca prin faptul ca are niste reguli unice, care o transforma intr-un fel de Athos al Romaniei. Pana si viata monahala de aici se aseamana cu cea de la Muntele Athos, iar acest lucru este atestat prin unele reguli. Regulamentul Sf. Ierarh Calinic este unic si atesta urmatoarele:

• sa nu se manance niciodata carne in manastire
• nu au voie femeile in manastire
• se face slujba de la miezul noptii pana dimineata

Exista aici o piatra de legamant care esti situata la 2 km de manastire unde este o biserica si camera pentru a putea fi cazate femeile, din pricina faptului ca nu au voie la manastire. Piatra are gravat in ea cu litere chirilice cateva binecuvantari pentru cei dispusi sa pastreze si sa urmeze legamantul, dar si blesteme pentru cei care se vor impotrivi.

 

Textul gravat pe piatra de legamant este urmatorul:

Acest sfant lacas s-a cladit din telmelie spre a fi chinovie de parinti monahi si fiindca din partea femeiasca putea sa aduca vreun scandal monahilor vietuitori de acolo, de aceea sub grea legatura s-a oprit de la acest loc sa mai treaca inainte, sub nici un chip, parte femeiasca. Iar cele ce vor indrazni a trece sa fie sub blestem si toate nenorocirile sa vie asupra lor, precum saracia, garbavia si tot felul de pedepse, si iarasi celor ce vor pazi aceasta hotarare sa aiba blagoslovenia lui Dumnezeusi a smerenie noastre si sa vina asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Ramnicului Noului Severin, 17 ian.1867.

Se respecta cu strictete acest legamant de la Manastirea Frasina. Este cunoscut un moment in care o tanara pastorita din sat a trecut hotarul delimitat si s-a imbolnavit de epilepsie, fiind apoi nevoita sa ii ceara ajutorul Sf. Calinic pentru iertare si vindecare. Se spune ca aceasta Manastire a Frasinei este Lavra romaneasca unde se traiesc intens toate poruncile lui Iisus Hristos si ca Duhul Sfant se revarsa peste cei care locuiesc sau trec pe aici.

 

http://www.roportal.ro/articole/manastirea-frasinei-4472.htm

===============================================

======================================================

================================================================

 

 

 

Manastirea Frasinei se afla in comuna Muereasca, in apropiere de Ramnicu Valcea si este cunoscuta mai ales prin faptul ca este singura manastire ortodoxa din Romania unde femeile nu au voie sa intre.

La Manastirea Frasinei, regulamentul Sfantului Calinic este pastrat cu strictete: nu se manca niciodata carne, nu intra niciodata femei si se face slujba la miezul noptii pana dimineata. Acest regulament se tine si la manastirile de pe muntele Athos din Grecia.

Manastirea are forma de cetate si a fost ctitorita de Sfantul Calinic de la Cernica, episcopul Ramnicului, intre anii 1860-1863.
Sfantul Calinic a vrut sa-l aduca pe cunoscutul pictor Gheorghe Tattarascu pentru pictura dar acesta nu a putut veni din cauza unor angajamente. L-a recomandat pe Misu Pop din Brasov care termina pictura bisericii in primavara anului 1863. Aceasta este realista, in stil academic. Predomina culoarea albastru.

Sfantul Calinic a sfintit lacasul la 12 mai 1863.

 Hramul manastirii este Adormirea Maicii Domnului.

Sursa
===========================

=======================================

============================================================

Breaking News. Mai GRAV de asa... NU cred ca exista! ""Brățările dacice, turnate în secolul XX" ! Escrocheria DETURNARII a multor milioane euro, cu complicitatea autoritatilor statului! Important UPDATE.

 

"Brățările dacice, turnate în secolul XX"

 

Fostul ministru al Culturii, Adrian Iorgulescu, a plătit peste șase milioane de euro din banii statului pentru brățări dacice false, potrivit ziuanews.

ZIUAnews solicită anchetarea magistraților, a fostului ministru al Culturii, Adrian Iorgulescu, și a tuturor celor care au fost implicați în modificarea istoriei României și în devalizarea bugetului național în urmă cu șapte ani. Autoritățile s-au folosit de expertul infractorilor, pe care l-au transformat în martor și expert al acuzării, pentru a confirma veridicitatea istorică a brățărilor. Niciun moment nu s-au gândit de ce au fost găsite 38 de brățări într-un singur loc, de parcă toți dacii s-au îngrămădit să-și depună brățările în aceeași groapă, descoperită 2000 de ani mai târziu, de trei inși.

 

Publicația a lansat autorităților, de la începutul dosarului penal, solicitarea de a stabili cu exactitate unde este groapa în care au fost descoperite cele 30-40-50 de brățări pentru că, după 8-9 ani de procese, nu se cunoaște încă dacă aceasta este în Sarmizegetusa, ori la un kilometru depărtare, ori pe o culme numită Căprăreața, aflată în afara oricărui sit arheologic.

 

ZIUAnews vă prezintă în exclusivitate documentul care probează că brățările dacice au fost făcute din „goarna lui Tudorică", folosindu-se, după cum am spus cu ani înainte, aur de la Roșia Montana, și, ulterior, vândute unor străini dornici de a deține piese istorice.

 

Statul român, prin liberalul Adrian Iorgulescu, polițistul Aurel Condruz și procurorul Augustin Lazăr, în prezent procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba, și-au creat cariere pe spinarea acestui dosar, au justificat cheltuirea a peste șase milioane de euro și n-au realizat nimic. Brățările dacice aflate în Muzeul Național de Istorie a României sunt false!

 

 

Brățările sunt „de dată recentă"!

La ultimul termen de judecată din dosarul aurul dacilor, derulat la Curtea de Apel Alba, maestrul Gheorghiță Mateuț a depus o expertiză semnată, în iunie 2000, de expertul în artă și specialistul în tehnici de laborator P.H. Laycock, de la Institut Superieur Industriel de Bruxelles, care arată că brățările sunt "de dată recentă". Redăm mai jos concluziile raportului de expertiză semnat de Laycock. "Subsemnatul, P.H.Laycock, expert în artă și specialist în tehnici de laborator, autorizat de Camera belgiană a Experților în opere de artă și de camera experților belgieni privind chestiuni legale și de arbitraj, declar că am examinat cu ajutorul unui microscop binocular brățara de aur, a cărei fotografie este atașată mai sus, și dimensiunile precise ale acesteia sunt: diametru 120 mm, înălțime 99 mm. Pe baza examinării microscopice a suprafeței acesteia, certific că această bijuterie este de dată recentă, așa cum este atestat de caracteristicile depunerilor, absența coroziunilor, regularitatea manufacturii și descoperirea unor urme lăsate de unelte moderne".

 

În anul 2000, când această expertiză a fost realizată la cererea unuia dintre antreprenorii din Deva, înainte de începerea oricărui dosar penal, descoperirea unor obiecte încadrabile ca fiind de patrimoniu și nepredarea lor era considerată contravenție, nu infracțiune!

 

Filiera aurului

Mai mulți antreprenori din Deva au descoperit, în urmă cu mai bine de 13 ani, o schemă pentru a obține bani ușor, profitând de istorie și de dorința unor oameni de afaceri străini de a deține obiecte istorice. Ca atare, afaceriștii, deveniți ulterior inculpați în dosarul "Aurul Dacilor", au achiziționat aur pur de la Roșia Montană, din care, cu ajutorul unor meșteșugari și al mai multor experți din cadrul Muzeului Deva, au confecționat brățările.

 

Acestea imitau aproape la perfecție brățările dacice din argint. Grupul de escroci a pus la cale o adevărată filieră pentru scoaterea pe piață a brățărilor, găsind experți, case de licitație dornice să scoată la vânzare asemenea obiecte și bineînțeles, cumpărători privați. Șmecheria întregului plan era următoarea: nimeni nu putea proba adevărata istorie a dacilor sau a meșteșugurilor lor, dovadă că, de abia după începerea dosarului penal au apărut cercetători care au susținut că dacii aveau cultura aurului.

 

Poziționați într-un spațiu istorico-geografic aproape virgin, sub influența a 50 de ani de istorie fabricată de comuniști, antreprenorii deveni au găsit soluția pentru a face vandabile brățările din aur: dacii le purtau pe mâini și le-au îngropat pe toate într-un singur loc, pentru că erau foarte bogați, dar nu foarte deștepți.

 

Au câștigat din asta sume bune, până ce unui politician i-a trecut prin minte că nimeni nu poate proba că brățările sunt false. Ca atare, statul le răscumpără, noi primim medalii, bacșișuri sub formă de prime, ne facem cariere și escrocheria devine cu dublu sens. În mare, aceasta este istoria dosarului "Aurul Dacilor", în care escrocii au fost escrocați. Din păcate pentru ei, îi așteaptă ani grei de pușcărie, pentru că niciun om politic nu va putea să își asume responsabilitatea de a recunoaște public că un coleg, fie el și liberal, un procuror, fie el și procuror general, și un milițian, fie el șef la IGP, au deturnat milioane de euro pe sub nasul lor.

 

EXPERT. Barbara Deppert-Lippitz a fost prezentă la Sibiu, la vernisarea expoziţiei brăţărilor dacice cărora le-a stabilit autenticitatea (Foto: Vladimir Brilinsky)

 

Barbra - agent dublu

Pentru a-și asigura condamnările inculpaților în acest caz, procurorul Lazăr Augustin și polițistul Condruz au apelat la un expert-martor pe care l-au prezentat presei ca fiind cel mai mare specialist în brățări dacice, Barbra Deppert-Lippitz. Culmea, aceasta a fost cea care a văzut prima dată brățările, de la escroci, și care, contra unor comisioane, le-a dat acestora fix ce aveau nevoie pentru a le scoate la vânzare - certificatul de autenticitate.

 

După ce a demarat dosarul penal în România, Barbra Deppert-Lippitz a fost contactată de autoritățile române și, de această dată, din nou, pentru un onorariu de la autoritățile române, a susținut că brățările sunt reale, dacice. Nici procurorul Lazăr Augustin, nici polițiștii care au lucrat la acest dosar, dar nici Iorgulescu nu s-au chinuit să verifice modul în care Lippitz a analizat prima dată brățările, la fel cum nu au fost interesate să afle de ce, în calitatea sa de expert în antichități, deși a susținut în instanță că a avut îndoieli cu privire la proveniența obiectelor, nu a anunțat nicio autoritate, română sau germană, ci doar și-a încasat comisionul.

 

Mai mult, în timpul procesului, încă înainte de a exista vreo condamnare în acest caz, statul român a început să plătească sume colosale, de ordinul milioanelor de euro, către deținătorii străini de brățări, pentru a le răscumpăra, fără ca măcar să verifice autenticitatea acestora și dacă cumpărătorii au fost de bună-credință, așa cum le impunea legea. Dacă ar fi descoperit că deținătorii nu au fost de bună-credință și aveau dubii cu privire la proveniența brățărilor, statul român ar fi trebuit să solicite confiscarea lor, nu să le răscumpere! Culmea, cea prin conturile căreia s-au făcut răscumpărările, cu acordul lui Iorgulescu, a fost chiar Barbra Deppert-Lippitz!

 

 

Acuzațiile maestrului Mateuț

Maestrul Gheorghiță Mateuț a declarat, pentru ZIUAnews, că această expertiză demonstrează că nu există obiect material, și, ca atare, nu există faptă! Mai mult, maestrul a explicat, pentru ZIUAnews, că în acest dosar numai în faza de urmărire penală au fost făcute de către specialiști, nu de experți, constatări tehnico-științifice, nu expertize, iar instanțele au refuzat să dispună realizarea unor expertize care să certifice, mai presus de orice îndoială, autenticitatea brățărilor! Atitudinea instanțelor, dar și a procurorului Lazăr, este una inexplicabilă. De ce ar fi ales reprezentanții statului să plătească milioane de euro opunându-se unei expertize care ar fi demonstrat autenticitatea bunului răscumpărat?

 

Mateuț a precizat că a solicitat instanței să decidă achitarea inculpaților, pe motiv că fapta nu există! "Lipsește obiectul material și consecința este că nu există faptă fără obiect material, pentru că obiectul aici este element constitutiv al infracțiunii, fără obiect material nu există infracțiunea de furt. Dacă lipsește obiectul, s-a dus dosarul, nu mai există cadru, în situația în care se ia în considerare această expertiză. Am solicitat achitare pe motiv că fapta nu există, procurorul de ședință nu a contestat această expertiză, dar ea, fiind prezentată de părți, are caracter extrajudiciar, pentru că nu este una care să fi fost încuviințată de instanță și de aceea, în general, în practică, se acordă mai puțină importanță. Dar, oricum, e o piesă foarte importantă.

 

S-a cerut la curte o expertiză și s-a respins, cred că cei care au făcut expertiza sunt numai specialiști, nu experți, și cred că doar la urmărire s-a făcut o constatare. S-a respins cererea de realizare a unei expertize, și de aceea s-a recurs la o expertiză extrajudiciară, pentru că există mari dubii despre identitatea obiectelor. Nu s-au depus în instanță nici dovada locului exact unde se presupune că a fost comisă infracțiunea, nici dovada că locul respectiv face parte din vreun sit, deși am cerut să facă dovada că erau în evidența ministerului, pentru că la furt bunul trebuie să se afle în posesia sau detenția persoanei vătămate, trebuie să fie în stăpânirea de fapt a proprietarului, altfel nu este furt, ci ar putea fi însușirea bunului găsit, care are alt regim juridic.

 

Ei nu au făcut dovada posesiei, care e un element esențial, nici când am cerut noi, nici nu puteau, nu au asemenea evidențe, totul se bazează pe presupuneri, nu pe elemente materiale. Părerea mea este că în acest dosar trebuie să fie pronunțate achitări, o dată că nu există identitate de obiect și există această suspiciune și apoi că niciodată nu au fost în posesia statului, a ministerului, niciodată".

 

Dovada că procurorii nu știu cine ce a furat este faptul că, după trimiterea în judecată a primului grup de antreprenori, în sarcina cărora procurorii au reținut că au furat 13 brățări, anchetatorii au susținut că, de fapt, numai o brățară din cele 13 au fost furate de acest grup, restul de altele! Asta după întocmirea rechizitoriului și desesizare!

 

Ministerul Culturii refuză să facă dovadă vătămării

ZIUAnews a solicitat Ministerului Culturii, parte civilă constituită pentru 6,6 milioane de euro în dosarul „Aurul Dacilor", încă de acum trei săptămâni, să facă dovada că din situl Sarmisegetuza Regia ar face parte culmea Căprăreața, de unde bănuiesc procurorii că s-au furat brățările. Deși o astfel de solicitare ar fi trebuit soluționată în mai puțin de 24 de ore, pentru că MC ar fi trebuit să aibă această dovadă, de vreme ce se consideră vătămată prin acțiunile inculpaților, după trei săptămâni, solicitarea ZIUAnews se plimbă pe la Deva, la Muzeul Civilizației Dacice, la Consiliul Județean Hunedoara și la Institutul Național al Patrimoniului. Incredibil este că Ministerul nu a depus, conform maestrului Mateuț, nici la dosar aceste acte! Cu alte cuvinte, „Aurul Dacilor" este un dosar în care nicio autoritate nu poate proba autenticitatea obiectului material al unei infracțiuni, nu poate proba că a deținut vreodată obiectul, locul din care acesta a fost sustras!

 

 

Kosonii - altă țeapă!

Nu numai brățările dacilor au fost replicate de antreprenori dornici de un ban câștigat rapid pe spatele unor colecționari. Și kosonii, monedele dacilor, au fost copiați și replicați pentru export, numai că, fiind cunoscute caracteristicile acestora, și având imprimări descrise în foarte multe studii și tratate de-a lungul timpului, falsificarea acestora s-a dovedit extrem de dificilă.

 

Brussels Art Laboratory- cel mai vechi laborator european

Institutul din Bruxelles la care a fost făcută expertiza brățărilor dacice are 27 de ani de experiență și este, conform propriei prezentări, "cel mai vechi laborator european care asigură clienților teste științifice, este singurul laborator european condus de un expert autorizat de camera națională a experților în artă".

Articol publicat de ziuanews.ro

 

Sursa:

http://www.cotidianul.ro/bratarile-dacice-turnate-in-secolul-xx-228093/

==================================================

=============================================================

====================================================================

Multumesc pentru semnalare,

===================

Danila  /// 10 decembrie 2013, 20:42

Interesant documentarul, dar cititi ce au putut face "pseudoculturalistii" Romaniei in ziua de azi. Cititi si va cruciti!!! ""Brățările dacice, turnate în secolul XX".

http://www.cotidianul.ro/bratarile-dacice-turnate-in-secolul-xx-228093/

=====================================================

===========================================================

==================================================================

Click here:

 

Ipoteza soc! Brăţările dacice, obiecte de podoabă, artefacte ritualico-magice sau ... brăţări radionice?!

 

Extrem de interesante... si comentariile !!

============================

19 decembrie 2013

Important UPDATE

 

 

Alba: Pedepse mai mici, în apel, pentru unii dintre inculpații din dosarul "Aurul Dacic"

joi, 19 Dec 2013

 

Unele dintre cele 13 persoane judecate pentru că ar fi efectuat săpături ilegale în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, unde ar fi descoperit și traficat ilegal, printre altele, și 15 brățări dacice de aur, au primit la Curtea de Apel Alba Iulia o condamnare mai mică decât la instanța de fond, respectiv Tribunalul Hunedoara.

 

Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunțat miercuri seară în dosarul "Aurul Dacic", proces care a debutat la instanța din Alba în primăvara lui 2010, alți peste patru ani judecându-se pe fond la Tribunalul Hunedoara.

Instanța din Alba a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, inculpați și partea civilă, respectiv Ministerul Culturii.

Decizia instanței nu este definitivă, poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile de la pronunțare cu cei prezenți și de la comunicare cu celelalte părți, competența soluționării acestuia revenind Înaltei Curți de Casație și Justiție, a menționat purtătorul de cuvânt, Cosmin Muntean.

Pentru Iulian Ceia, care primise la Tribunalul Hunedoara cea mai mare condamnare dintre inculpații din acest dosar, respectiv 12 ani de închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi civile, Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit ca acesta să execute 7 ani de închisoare. El a fost achitat de săvârșirea infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și de instigare la efectuarea de către persoane neautorizate a unor detecții și săpături ilegale în situri arheologice. Magistrații au decis și încetarea procesului penal pornit împotriva lui Ceia în privința săvârșirii infracțiunilor de șantaj împotriva a trei părți vătămate, în două dintre cazuri constatând împlinit termenul de prescripție. Totodată, instanța a decis schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat din infracțiunea de complicitate la infracțiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu cu consecința pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural național, în infracțiunea de tăinuire cu consecința pierderii unor bunuri pentru patrimoniul cultural național.

Cu privire la inculpatul Ciprian State Hidișan, condamnat la Deva la 11 ani de închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi civile, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus ca acesta să execute 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi civile.

Pentru șase dintre inculpați, Curtea de Apel Alba Iulia a menținut condamnarea la pedeapsa de 10 ani închisoare cu executare și 4 ani interzicerea unor drepturi civile.

Cu privire la alți doi inculpați, instanța a menținut condamnarea la pedeapsa de 7 ani închisoare cu executare stabilită de către Tribunalul Hunedoara.

În ceea ce o privește pe singura femeie inculpată în acest dosar, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus condamnarea la pedeapsa redusă de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, după ce la instanța de fond a fost condamnată la 7 ani de închisoare cu executare.

Un inculpat a fost achitat de Tribunalul Hunedoara, iar pentru un altul s-a stopat procesul penal ca urmare a decesului.

Pe latura civilă, instanța a decis să-i oblige pe patru dintre inculpați să restituie Ministerului Culturii în natură bunurile sustrase sau să plătească acestuia, în solidar, contravaloarea a peste 1,1 milioane de euro în lei la data plății. Alți patru inculpați trebuie să restituie părții civile bunurile sustrase sau să plătească acesteia, în solidar, contravaloarea a peste 446.000 de euro, în lei la data plății, iar Ceia a încă peste 223.000 de euro.

Inculpații au fost acuzați de săvârșirea mai multor fapte penale, între care se numără cele de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, furt calificat de obiecte de patrimoniu din situri arheologice, cu consecințe de pierdere a acestora pentru patrimoniul cultural național, și efectuarea de săpături neautorizate în situri arheologice.

Ministerul Culturii s-a constituit parte civilă în acest proces cu suma de 6,6 milioane de euro, care ar reprezenta prejudiciul creat statului român prin acțiunile desfășurate de inculpați.

Primele arestări în dosarul "Aurul dacic" au avut loc în mai 2005, iar pe 7 iulie în același an au fost trimise în judecată cele 13 persoane.

Până în prezent, statul român a reușit să recupereze 13 din cele 15 brățări, care se află acum în custodia Muzeului Național de Istorie a României.

Inițial, s-a crezut că a existat un singur tezaur descoperit și traficat pe piața neagră internațională, constituit din 15 brățări spiralice de aur, pe care braconierii le-au sustras din situl arheologic de la Sarmizegetusa Regia. Ulterior, pe măsură ce statul român a reușit să identifice și să recupereze 13 brățări dacice, experții au ajuns la concluzia că există cel puțin cinci astfel de tezaure, iar numărul total al spiralelor este de 24. AGERPRES (AS — autor: Marinela Brumar, editor: Ștefan Gabrea)

http://www1.agerpres.ro/justitie/2013/12/19/alba-pedepse-mai-mici-in-apel-pentru-unii-dintre-inculpatii-din-dosarul-aurul-dacic--09-55-58
=======================================

=====================================

============================================

 

 Craciunul - Nasterea Domnului. Obieiuri de Craciun.

 

http://romaniamegalitica.blogspot.ro/2012/12/craciunul-nasterea-domnului-obiceiuri.html

 

======================================================================

==========================================================

=========================================