Un punct de vedere interesant! Pământul, ca „grădină zoologică”! Zeii care l-au creat, au fost "exilati" aici! Motivul real al acestui exil nu ar fi răzvrătirea fiului cel mare împotriva tatălui său, ci unul de natură sexuală! Partea a V-a. / sfarsit de capitol. [16. Adam şi Eva ; Secretele zeilor by KLAUDYU]

 

Dacă în Biblie heruvimii desemnează nave spațiale, cel mai probabil despre același lucru este vorba și în cartea Facerii. Cum pomul vieții se afla în „grădina” de pe planeta zeilor, drumul către acesta, pe care îl păzeau „heruvimii” și „sabia de flacără vâlvâitoare”, era drumul spre casă. Prin urmare, înțelegem că Anu a pus nave spațiale să păzească drumul spre planeta-mamă, împiedicându-l astfel pe fiul exilat să se întoarcă. Oracolele caldeene susțineau un lucru asemănător, afirmând că la granița dintre lumea inteligibilă (planeta zeilor) și cea sensibilă (Pământul) se găseau lyncșii, ființe misterioase ale căror nume s-ar traduce prin „roți” sau „vârtejuri”.

 

Se pare că erau considerați niște sfere ce se învârteau în toate direcțiile, create de Gândirea Divină, ce reprezintă legătura dintre lucrurile divine și cele fizice: „Lyncșii creați de Gândul Tatălui sunt și ei inteligenți, fiind mișcați de voințe cu neputință de înțeles”. Pentru mesopotamieni, zeii puseseră de asemenea „ființe” ciudate să păzească acest drum. Niște „oameni-scorpion” păzeau porțile muntelui Masu, în care se afla un tunel întunecat ce ducea în grădina zeilor, un loc plin de plante cu pietre prețioase, aflat lângă mare, în care locuiau mai multe divinități.

 

 

Există într-adevăr lyncși / heruvimi? În 2012, NASA a făcut publice două fotografii ce prezintă niște structuri ciudate, despre care se presupune că sunt forme de viață ce călătoresc prin Univers. Au fost numite zeriods și se consideră că populează spațiul cosmic, trăind fie independente, fie în colonii. Nu se cunoaște modul de viață al acestor creaturi, nici felul în care au evoluat, dar cercetătorii au identificat în spațiu zeci de compuși organici care le-ar putea oferi acestor zeriods anumite condiții pentru dezvoltare. Nu puțini sunt cei care consideră că aceste creaturi sunt în realitate nave extraterestre biologice, cu ajutorul cărora alte civilizații se deplasează prin spațiu. Să nu uităm că lyncșii din oracolele caldeene erau ființe mecanizate ce se deplasau prin spațiu. Iar heruvimii evreilor erau, de asemenea, ființe cu aspect mecanic, folosite de dumnezeul biblic pentru transport. Cercetătorii NASA Manfred Clybes și Nathan S. Kline chiar vorbeau în 1960 într-un articol despre un sistem om-mașină, pe care l-au numit cyborg, ce ar putea supraviețui în spațiul cosmic. Indiferent dacă este vorba despre nave biologice ori organisme cibernetice, lyncșii, heruvimii și zeriods par a reprezenta același lucru.

 

Înainte să părăsească planeta-mamă, conform Textelor Piramidelor, ultimile cuvinte ale lui Enki / Osiris către sora sa, spuse ca strigăt de ajutor, au fost „Grăbește-te la mine!”. După ce a plecat, miturile egiptene susțin că Isis l-a căutat peste tot, plângând și smulgându-și părul din cap:

 

„O, frate al meu, o stăpâne,

Plecat pe tărâmul tăcerii,

Revino cu chipul de altădată

Și stavilă pune durerii!

Revino în lume, revino.

Revino că tare mi-e sete

Din ochi să-ți sorb chipul pe-ndelete!

Mi-s brațele grele, întinse mereu întru a ta ocrotire,

Trudite-s de-atât-așteptare, trudite-s de-atâta dorire!

O, frate, bărbate, stăpâne al iubirii fără de nume,

Revino în casa ta dragă, întoarce-te, întoarce-te-n lume!”

 

În Ugarit se credea că „asemenea inimii frânte a unei vaci pentru vițelul ei, asemenea inimii frânte a unei mioare pentru mielușelul ei, așa era și inima lui Anat frântă pentru Baal”. În Bocet la dispariția lui Dumuzi, Inanna spunea:

 

„Zac precum juncana care muge –

Stau precum oaia behăind după mieluțul ei,

Zac precum juncana care muge –

Stau precum capra behăind după ieduțul ei.

În sanctuarul din adâncuri – îl voi căuta!

În sanctuarul din înalturi – îl voi căuta!

Eroul, stăpânul meu, pe unde-i? – mi-e gândul doar la el!

Ah, cel flămând de mine – mi-e gândul doar la el!”

 

Spre surprinderea tuturor, fata s-a hotărât să îl urmeze în exil. În Coborârea zeiței Iștar în Infern, text descoperit de George Smith în biblioteca regelui asirian Assurbanipal, zeița a venit la poarta către lumea cealaltă (Terra):

 

„Iștar bătu la poartă, stăruind:

- Portarule, portarule, grăbește

Și porțile deschide mai curând!

Nu pregeta, portarule, o clipă,

Ci lasă-mă să intru în țara ta,

Căci altfel, dacă vrerea ți-e haină,

Din temelii le-aș dărâma ușor.

Voi smulge ușa mare din canaturi,

Voi frânge balamale, prag, zăvor,

Și porțile cu laturi multe, grele,

Să le dobor, nu mi-ar fi mult prea greu.

Voi izbăvi din închisoarea morții,

Și-aceștia pe cei vii îi vor mânca –

Și astfel morți în număr mult mai mare

Decât cei vii, pe lume-atunci ar fi!

- Din plaiuri mari, celeste, o, zeiță

Iștar, în poarta grea nu ciocăni!

Spuse portarul. Merg să dau de veste

Zeiței Ereșkigal, stăpâna mea!”

 

După ce a primit aprobarea de a o lăsa să treacă, împreună cu instrucțiuni suplimentare, paznicul i-a cerut lui Inannei / Iștar ca la fiecare dintre cele șapte porți să lase câte unul dintre obiectele sale. Astfel, zeița a renunțat, rând pe rând, la coroană, cercei, șirag de perle, găteala scumpă de la piept, brâul cu piatra nașterii, brățările de la mâini și de la picioare și veșmintele din partea de jos a trupului. Renunțarea la toate aceste obiecte însemna de fapt renunțarea la toate însemnele sale regale, implicit la titlul de prințesă și statutul de moștenitoare a tronului. Dezmoștenită și goală, Iștar a trecut pe partea cealaltă, unde a fost legată de zeița Ereșkigal, din acest lucru înțelegându-se interdicția și pentru ea de a se întoarce acasă. Ceea ce nu conta absolut deloc, văzându-se din nou în brațele iubitului său. „Sora ta, Isis, venit-a la tine desfătându-se cu iubirea ce-ți purta”, spune un pasaj adresat lui Osiris din Textele Piramidelor. „Și astfel aceia au fost închiși în temnița formelor plăsmuite, până la împlinirea veacului”, afirmă lucrarea gnostică Despre obârșia lumii. Aici, ea i-a devenit soție, după cum relatează și mitul lui Enlil și Ninlil, primind titlul Ninki („doamna Pământului”) sau, mai pe scurt, Ki („Pământul”). Incașii au păstrat și ei în legendele lor acest episod: zeul suprem, Soarele, și-a trimis pe Terra fiul și fiica (care erau nu doar frați, ci și soț și soție) ca să trăiască printre muritori.

 

Enki nu a fost exilat singur pe Terra, ci alături de câțiva dintre adepții săi. Pentru tibetani, zeul cu gânduri nedemne s-a prăbușit din Cer alături de câțiva complici, tot la fel de lipsiţi de delicateţe ca şi el. Cartea Apocalipsei din Noul Testament susține că „a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el” (12: 9). Creștinismul consideră că o treime din populația planetei sale l-a însoțit în exil, luându-se după citatul din aceeași Apocalipsă „iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ” (12:4).

 

Episcopul spaniol Alphonso de Spina susţinea prin secolul al XV-lea că 133.306.668 este numărul exact al îngerilor decăzuţi, bazându-se în această afirmație doar pe propria imaginație. Pentru greci, Kronos / Enki a fost însoțit de frații săi, 11 titani, trei ciclopi și trei hekatonchiri. Pe o tăbliţă descoperită la Ebla, de prin anul 2300 î.Hr, Dagon (identificat deja cu Enki) era conducătorul unui panteon compus din 200 de zei. În conformitate cu această tăbliță, Cartea lui Enoh susține că 200 de îngeri Veghetori conduși de Azazel (același Enki) au fost pedepsiți din pricina sexualității. În capitolul 10, Dumnezeu i-a cerut arhanghelului Mihail să-i lege pe aceștia timp de 70 de neamuri pe câmpiile Pământului. Pedeapsa exilaților diferă în cadrul aceleiași cărți, capitolul 18 susținând că Veghetorii au fost întemnițați pentru 10.000 de ani iar, în capitolul 20, arhanghelul Uriel relevându-i lui Enoh că șapte îngeri au păcătuit și vor fi înlănțuiți timp de 10 milioane de ani. Din faptul că acești „îngeri” erau numiți Veghetori înțelegem că aveau aceeași ocupație ca și conducătorul lor: de supraveghetori sau observatori ai experimentelor biologice. Astfel înțelegem și cine erau Igigi („ochii Pământului”), zeitățile minore ale mesopotamienilor, numite „zei decăzuţi” în Enuma Elish, pe care Enki le-a instigat la revoltă.

 

Conform legendelor sumeriene, odată ajuns pe planeta noastră, Enki a construit orașul Eridu („casa departe construită”), astăzi Tell Abu Shahrain (în Irak), numit și Urudu („locul măreţ”) sau Nunki („pământul Prinţului”), a cărui umbră „se întinde peste Mlaștina Șarpelui”. Mulți arheologii confirmă miturile, considerând Eridu cel mai vechi oraş din lume. Din lista regilor sumerieni reiese același lucru: primii doi conducători divini ai lumii, Alulim și Alalgar, au domnit în Eridu, domniile lor totalizând 18 șar, adică 64.800 de ani. Biblia ne mai oferă un indiciu în identificarea lui Enki cu Adam. Dacă Eridu era orașul în care au locuit Enki și familia sa, unul dintre urmașii lui Adam, stră-strănepotul lui Seth, se numea Iared, adică „cel din Eridu”.

 

Supărat că a fost pedepsit pe nedrept, Enki și-a propus să se răzbune pe principalul vinovat pentru aceste lucruri, tatăl său: să îi răpească ce avea mai de preț, adică tronul. Negăsind însă vreo cale de întoarcere acasă, mintea sa genială a pus la cale un plan. În Adversus Haereses, episcopul Irineu scria că Sophia „neputând să se întoarcă, ea a înțeles că Tatăl este incomprehensibil, s-a dus la locul ei și și-a schimbat patima în venerație pentru Tatăl”. Cu alte cuvinte, s-a prefăcut a fi fiul ascultător, ce se căiește în speranța că va fi primit înapoi. În textul Enki și ordinea lumii, Enki spunea că s-a născut în Cer și a venit pe Pământ, unde a asanat mlaștinile, umplându-le cu pești, apoi a umplut Tigrul și Eufratul cu „apă de viață dătătoare”. Adică și-a început cercetările biologice, respectând ordinele tatălui său. Planul a reușit iar Anu, înduplecat fiind și de fiica sa, i-a micșorat fiului exilat pedeapsa.

 

Miturile sumeriene spun că, după ce a coborât după Dumuzi în „lumea de jos”, Inanna l-a salvat parțial, el fiind nevoit să trăiască jumătate de an pe Pământ şi jumătate în lumea cealaltă. Unul dintre epitetele lui Osiris este „cel care sălăşluieşte în Orion cu un anotimp în cer şi un anotimp pe Pământ”, un epitet care nu are nicio explicaţie pentru egiptologi. Însă răspunsul se găseşte la sumerieni: Osiris / Dumuzi a fost nevoit să trăiască jumătate de an pe Pământ şi jumătate pe planeta natală. O poveste asemănătoare întâlnim şi la vechii greci unde Persefona, zeiţa lumii subterane, trăia jumătate de an pe Pământ, alături de mama ei, şi jumătate de an în lumea de jos, alături de soţul ei, Hades. Fără îndoială, grecii au preluat mitul lui Osiris / Dumuzi şi l-au atribuit nu zeului lumii inferioare, Hades, ci soţiei acestuia, Persefona.

 

Care a fost adevăratul motiv al exilării lui Enki? Acuzația de viol nu poate sta în picioare, din moment ce „victima” și-a urmat „agresorul” și chiar s-a căsătorit cu el. Orice tribunal pământean i-ar da câștig de cauză acuzatului, darămite unul „ceresc”. Prin urmare, acuzația de viol a fost doar pretextul prin care Consiliul zeilor și-a motivat decizia exilării. Cert este că această hotărâre s-a datorat relației sexuale dintre Enki și Sud. Însă de ce acest lucru i-a deranjat atât de mult pe împăratul An și pe ceilalți zei din Consiliu?

 

În creștinism, Lucifer a fost izgonit pe Pământ deoarece a încercat să-i ia locul tatălui său. Pentru hitiți, Alalu a fost detronat și exilat pe planeta noastră, întocmai ca la azteci, unde Quetzalcoatl l-a aruncat pe Tezcatlipoca pe Terra pentru a deveni el noul conducător al lumii. Însă, după cum am văzut, fiul nu a încercat să-și detroneze tatăl. Motivul real pentru care Anu și-a gonit fiul a fost teama de a-și pierde tronul. Grecii susțineau că Uranus, care putea vedea viitorul, și-a exilat copiii deoarece știa că unul dintre ei îl va detrona. Egiptenii aveau o variantă mai apropiată de adevăr, Plutarh relatând că motivul pentru care Ra a împiedicat-o pe Nut să nască era teama de o uzurpare a propriei sale puteri. Conform acestei variante, Ra nu se temea, precum Uranus, că unul dintre copiii săi îi va lua tronul, ci un nepot. Scandinavii relatau un lucru asemănător: Loki și copiii săi au fost alungați din Asgard (lumea zeilor) pe planeta noastră, din cauza unei profeții care spunea că zeii vor fi distruşi de către aceștia. Surprinzător sau nu, Biblia ne oferă aceeași variantă. „Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!”, spunea Domnul în timpul procesului. Zeii l-au izgonit pe Adam / Enki de teamă că el ar putea gusta din pomul vieții… Ce ar putea fi acest pom? Evident, tot o metaforă, la fel ca pomul cunoașterii. A mânca din pomul vieții înseamnă a crea viață. Sau, cu alte cuvinte, a face un copil.

 

Teama zeilor că Adam ar putea gusta din pomul vieții după ce a mâncat din cel al cunoașterii nu este decât teama de nașterea unui copil în urma relațiilor sexuale dintre cei doi. Acesta este motivul pentru care a fost exilat doar Adam, nu și sora sa: au fost despărțiți pentru a se împiedica astfel relațiile sexuale ce ar duce la nașterea unui copil. Egiptenii susțineau același lucru: Geb și Nut au fost despărțiți de către Ra. Însă planul zeilor a fost dat peste cap de decizia Evei de a-și urma alesul inimii.

 

De ce le era teamă zeilor de acest copil? Deși Enki era primul său fiu, împăratul Anu îl prefera pe Enlil, mezinul. Pe acesta îl considera mâna sa dreaptă, și îl dorea urmaș al său la tron. Însă, conform legilor, fiul cel mare primea tronul și, după el, primul său fiu. În cazul în care noul împărat nu avea fii, moștenitor al tronului devenea fratele său mai mic. Dacă Enki putea fi scos din ecuație, fiind trimis pe Pământ, nu același lucru se putea spune despre un eventual fiu al acestuia, care ar fi devenit moștenitorul de drept al imperiului. Mai ales dacă ambii părinți ai săi ar fi fost copiii lui Anu, nu ar fi existat niciun dubiu că acel copil ar fi fost urmașul împăratului. Iar Enki și Ninhursag nu erau doar copiii lui Anu, ci chiar clonele lui. Prin urmare, un copil al lor ar fi devenit din punct de vedere genetic identic cu împăratul, ceea ce i-ar fi eliminat din cursa pentru tron pe ceilalți pretendenți, care ar fi avut o parte din genele lui Anu. Și cum Enlil trebuia să moștenească imperiul conform dorinței conducătorului lor, Enki nu trebuia să aibă moștenitori. Dar inevitabilul s-a produs, mult temutul copil făcându-și apariția în cele din urmă.

 

Sursa:

16. Adam şi Eva  Secretele zeilor by KLAUDYU

 

http://secretelezeilor.wordpress.com/2012/12/13/exilul/

 

=======================================

=======================================================

================================================================