Pagini de interes

vineri, 20 mai 2011

Tezaurul dacilor expus la Roma, a revenit sau nu in Romania?


 
In perioada 16.12.2010 - 03.04.2011,
Aurul dacic, a fost expus la Roma.
 
 
Trebuia repatriat in aprilie, anul curent.
A mai revenit oare? Cine ne poate spune?
La plecare,
a facut cateva zile BUNE, obiect de preocupare pentru intreaga mass-medie .
Despre revenire ... Niente. Nothing.
 
 
Muzeul National de Istorie a Romaniei va expune la Roma, in perioada 16 decembrie 2010 - 3 aprilie 2011, mai multe obiecte din aur si argint, piese exceptionale din categoria Tezaur, in cadrul expozitiei "Gli ori antichi della Romania", deschisa la Muzeul Forurilor Imperiale din Italia, informeaza Agerpres.
 
 
Colectia contine 140 de piese arheologice ce dateaza din epoca bronzului, perioada epocii fierului, civilizatia geto-dacica clasica, perioada romana si epoca migratiilor, descoperite in asezari si necropole sau provenind din descoperiri intamplatoare.
 
 
"Aceasta expozitie constituie o premiera absoluta in strainatate prin inedita asociere a unor bunuri arheologice de metal pretios din cadrul unora dintre cele mai importante tezaure descoperite pana in prezent pe teritoriul Romaniei. O serie de piese sunt expuse pentru prima data in afara Romaniei, precum patru dintre celebrele bratari dacice de aur care calatoresc acum ca exponate oficiale, dupa anevoioasa lor recuperare de pe piata ilicita",
a declarat vineri directorul MNIR, dr. Ernest Oberlander Tarnoveanu, in conferinta de presa prilejuita de anuntul participarii Romaniei la expozitia de la Roma.
 
 
Potrivit acestuia, expozitia "Aurul antic al Romaniei, inainte si dupa Traian" isi propune sa arate ceea ce are mai important Romania ca mostenire culturala si cu ce contribuie la cultura si patrimoniul european.
 
 
De asemenea, directorul MNIR a spus ca expozitia se adreseaza si unei comunitati de romani din Italia pentru a le intari legatura cu tara lor de origine.
 
 
Din colectia MNIR ce va pleca la Roma fac parte obiecte din Tezaurul de la Persinari, Hinova, Sarmizegetusa Regia, Pietroasa, mormantul princiar de la Potaissa, al doilea mormant princiar de la Apahida, inventarul mormantului princiar de la Floresti s.a.
 
 
Conducerea MNIR a admis sa descopere presei doua coifuri, unul din aur, gasit la Cotofenesti, judetul Prahova, si unul din argint, descoperit in Teleorman.
 
 
Coiful din aur a fost gasit in anul 1927 de un grup de copii care erau la pascut cu vitele si este considerat cel mai vechi coif de aur, datand din secolul 5 i.Hr. Ar fi fost al unui copil sau tanar. Coiful din argint a fost gasit in mormantul unei capetenii, fiind descoperit de niste tractoristi care lucrau la o gradina de zarzavat. Dateaza din secolul 4 i.Hr. si face parte dintr-un grup de coifuri tracice.
 
 
"In lume se cunosc numai trei coifuri de acest gen. Este o prezentare a conceptiei despre viata, putere politica si militara, care vroia sa fie transmisa",
a explicat dr. Ernest Oberlander Tarnoveanu, directorul general al MNIR.
 
 
Expozitia cu cele 140 de piese va pleca in lazi speciale, cu transport militar, urmand sa aiba dublu sigiliu si beneficiind de protectie speciala, cu curieri mandatati.
Colectia va reveni in tara cel tarziu pe 14 aprilie 2011.
 
 
Secretarul de stat in Ministerul Culturii si Patrimoniului National Vasile Timis a transmis mesajul ministrului Kelemen Hunor, apreciind la randul sau ca aceasta expozitie este cea mai mare realizata de Romania din ultimii 25 de ani.
 
 
Aceasta expozitie este munca a mai multor curatori, specialisti, pe parcursul a doi ani si a fost posibila datorita unui parteneriat al MNIR cu alte sapte muzee din tara: Muzeul National de Istorie a Transilvaniei (Cluj-Napoca), Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie (Constanta), Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane (Deva), Muzeul de Istorie Turda, Complexul Muzeal Judetean Neamt (Piatra Neamt), Muzeul Judetean Teleorman (Alexandria) si Muzeul National al Unirii (Alba Iulia).
 
 
Expoziţia „Aurul Antic al României” va fi lansată, în premieră, la Roma pe 16 decembrie, sub înaltul Patronaj al Preşedinţiei României şi al Preşedinţiei Republicii Italiene, cu participarea Ambasadei României în Italia. Publicul italian va putea admira, timp de trei luni, o selecţie de o sută patruzeci de piese excepţionale de tezaur din metal preţios (aur, argint), aparţinând patrimoniului cultural naţional al României.
 
 
Muzeul Naţional de Istorie a României participă la această expoziţie cu optzeci şi trei de obiecte care datează din perioada epocii bronzului, Hallstatt, perioada civilizaţiei geto-dacice, epoca romană şi perioada marilor migraţii. Unele dintre aceste piese, provenind de la unul din muzeele partenere, sunt recent descoperite prin cercetări arheologice preventive şi
 anunţă MAE.
 
 
Expoziţia va fi deschisă publicului pentru o perioadă de peste trei luni, în perioada
17 decembrie 2010 – 3 aprilie 2011. Expoziţia va fi găzduită de Mercati di Traiano, Museo dei Fori Imperilali – locaţii istorice de prestigiu din capitala Italiei, aflate în apropierea Columnei lui Traian, fiind expresii ale legăturilor istorice dintre
România şi Italia.
 
 
Expoziţia este organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Sovraintendenţa ai Beni Culturali, Muzeul dei Fori Imperiali, cu participarea Ambasadei României în Italia, a Ministerului Apărării Naţionale şi Accademia di România. Muzeul Naţional de Istorie a României, în parteneriat cu alte şapte muzee din ţară – Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (Cluj-Napoca), Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie (Constanţa), Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (Deva), Muzeul de Istorie Turda, Complexul Muzeul Judeţean Neamţ (Piatra Neamţ), Muzeul Judeţean Teleorman (Alexandria) şi Muzeul Naţional al Unirii (Alba Iulia).
 
 
Cele peste 140 de piese remarcabile din metal preţios
stau mărturie evoluţiei civilizaţiilor din mileniile I a. Chr. – I p. Chr., respectiv din perioada epocii bronzului şi până în vremea Imperiul Roman Târziu şi a migraţiilor din zorii Evului Mediu în această parte a Europei. Cele mai relevante piese: Tezaurul de la Perşinari, Brăţările Dacice, Tezaurul de la Pietroasa, Coiful de aur de la Poiana Coţofeneşti. Coiful de la Poiana Coţofeneşti aparţine patrimoniului civilizaţiei geto-dace. Este o certitudine, susţinută nu numai de descoperirea efectuata in perimetrul unei aşezări a strămoşilor noştri, dar si de: tipul de obiect, specific numai teritoriului României, numai ariei populate de geto-daci; motivele decorative de îndelungată şi înrădăcinată tradiţie traco-geta, carpato-dunăreană.
 
 
Bratarile de aur dacice apartin sitului arheologic “Sarmizegetusa Regia” si sunt specifice civilizatiei dacice din secolul I i.e.n., acestea sunt in numar de 24 dupa cum scriu izvoarele vremii si au fost furate cu multi ani in urma de catre braconieri arhoelogici si valorificate pentru sume mari. Brăţările de aur dacice de la Sarmizegetusa reprezintă cea mai importantă descoperire de pe teritoriul ţării noastre după tezaurul denumit “Coşca cu puii de aur” de la Pietroasa.
 
 
Tezaurul de la Pietroasa, cunoscut şi sub numele popular de “Cloşca cu puii de aur” a fost descoperit în martie-aprilie 1837 de doi ţărani în timp ce luau piatră de pe dealul Istriţa (750 m). Din tezaurul compus iniţial din 22 de piese, autorităţile au putut recupera doar 12, în greutate totală de aproape 19 kg.
 
 
Pe 16 decembrie 2010 a fost vernisată la Roma, la Muzeul Forurilor Imperiale, expoziţia „Ori antichi della Romania. Prima e dopo Traiano”. 140 de artefacte, majoritatea din aur, de o valoare artistică şi istorică excepţională, vor putea fi admirate la muzeul aflat în imediata apropiere a Columnei lui Traian.
 
Dintre cele mai de preţ exponate, amintim:
 
 
colierul de la Hinova, coiful de la Poiana Coţofeneşti, patru dintre brăţările dacice de aur, rytonul de la Poroina Mare, patera şi fibulele mici din tezaurul de la Pietrosa, spada de ceremonie din tezaurul de la Perşinari.
 
 
Expoziţia a fost organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României, alături de care au fost implicate şi alte şapte muzee din România: Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Complexul Muzeul Judeţean Neamţ, Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie Constanţa, Muzeul Judeţean Teleorman, Muzeul de Istorie din Turda, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, Muzeul Unirii din Alba Iulia.
Expoziţia este deschisă până în luna aprilie 2011.
 
 
O comoară nepreţuită a luat drumul Romei.
Valori inestimabile ale culturii şi istoriei României vor face fala ţării în unul dintre cele mai mari oraşe ale lumii. O expoziţie cu mult aur, aşa cum nu au mai văzut locuitorii Romei de pe vremea lui Decebal. „Aurul antic al României-înainte şi după Traian” este expoziţia care se va deschide pe 16 de­cem­brie la Muzeul Forurilor Imperiale, una dintre instituţiile muzeale de referinţă din Italia. Este cea mai importantă expoziţie cu tematică arheologică organizată de statul român în ultimele două decenii în străinătate. Expoziţia va fi deschisă până în luna aprilie 2011.
 
 
Expoziţia reuneşte 140 de piese semnificative din patrimoniul cultural naţional, cu valoare materială şi istorică excepţională, clasate în categoria „Tezaur” din colecţiile a opt muzee româneşti. Rezultat al unui laborios şi ambiţios proiect, început încă din primăvara anului 2009, expoziţia
„Gli ori antichi della Romania – Prima e dopo Traiano”
este rezultatul unei colaborări între Muzeul Naţional de Istorie a României şi Superintendenţa pentru Bunuri Culturale a Capitalei Roma, Muzeul Forurilor Imperiale şi Zètema progetto Cultura.
 
 
Destinaţia acestei expoziţii nu este întâmplător Roma, date fiind valenţele culturale şi turistice deosebite ale oraşului, dar şi numeroasele comunităţi de români ce trăiesc în această ţară, dorindu-se astfel deopotrivă promovarea valorilor de patrimoniu ale României în Italia, dar şi întărirea legăturilor de suflet între diaspora românească şi ţara de origine, spun organizatorii.
 
În acelaşi timp, expoziţia constituie o premieră absolută în străinătate, prin inedita asociere a unor bunuri arheologice de metal preţios din cadrul unora dintre cele mai importante tezaure descoperite până în prezent pe teritoriul actual al României, precum Tezaurul de la Perşinari, Tezaurul de la Bia, Tezaurul de la Rădeni, Tezaurul de la Stânceşti, Tezaurul de la Cucuteni, Tezaurul de la Buneşti-Avereşti, Tezaurul de la Coada Malului, Tezaurul de la Sarmizegetusa Regia şi Tezaurul de la Pietroasa.
 
 
este coordonatorul echipei care a contribuit la realizarea acestei expoziţii, reunind specialişti din partea următoarelor muzee româneşti: Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (Cluj-Napoca), Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie (Constanţa), Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (Deva), Muzeul de Istorie (Turda), Complexul Muzeal Judeţean Neamţ (Piatra-Neamţ), Muzeul Naţional al Unirii (Alba Iulia), Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman (Alexandria). Curatorul general al expoziţiei din partea României este dr Ernest Oberländer-Târnoveanu, director ge­neral al Muzeului Naţional de Istorie a României şi pre­şedinte al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
 
 
Expoziţia este structurată într-o succesiune de teme generale vizând începuturile prelucrării metalelor preţioase şi a metalurgiei în spaţiul carpato-danubiano-pontic, arta orfevrăriei traco-getice şi apogeul său în perioada dacică clasică, arta metalelor preţioase în perioada Daciei Romane şi a epocii migraţiilor.
 
Cele 140 de piese remarcabile din metal preţios înfăţişează o istorie pe scurt a civilizaţiilor protoistorice, clasice şi antice târzii ce au existat în urmă cu multe veacuri pe teritoriul actual al României. Privite individual sau în ansamblu, toate aceste artefacte stau mărturie asupra istoriei civilizaţiilor din mileniile I î.Hr.-I d.Hr., respectiv din perioada epocii bronzului şi până în vremea Imperiul Roman Târziu şi a migraţiilor din zorii Evului Mediu în această parte a Europei, a unor inedite sinteze multiculturale cu influenţe originare din lumea balcano-mediteraneană şi nu numai.
 
 
Unele piese sunt expuse pentru prima dată în afara României, precum patru dintre celebrele brăţări dacice de aur – care călătoresc acum ca exponate oficiale din patrimoniul cultural naţional, după anevoioasa lor recuperare de pe piaţa ilicită de antichităţi prin strădania şi perseverenţa autorităţilor române –, o serie de piese de podoabă din perioada migraţiilor descoperite cu prilejul unor cercetări arheologice preventive recente la Cluj-Napoca sau o parte din monedele de tip koson, ce fac parte din cel mai mare tezaur de monede de aur cunoscut până în prezent pe teritoriul României.
 
 
Cele 12 brăţări dacice polispiralice de aur găsite între anii 1996-2001 prin acţiuni de braconaj arheologic în zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei şi introduse ilicit în traficul de antichităţi la nivel internaţional reprezintă, după tezaurul de la Pietroasa, cea mai importantă descoperire de natură arheolo­gică din ultimul secol din România, prin valoarea intrinsecă a obiectelor (11,7 kg aur nativ) şi semnificaţia lor cultural-artistică.
 
 
Mai amintim o serie de obiecte de excepţie precum: spada din Tezaurul de la Perşinari, coiful getic de la Peretu, rhython-ul de la Poroina, coiful getic de la Coţofeneşti, patru dintre brăţările dacice polispiralice de aur, monede de tip koson, plăcuţele votive de la Germisara, aplicele în formă de acvilă din Tezaurul de la Apahida II, piese din inventarul mormântului princiar de la Potaissa, mormântului princiar de la Cluj-Napoca/Floreşti – patera şi fibulele pereche din Tezaurul de la Pietroasa.
 
 
Prinţesele din morminte
Mormântul princiar de la Potaissa (Turda, jud. Cluj). Epoca migraţiilor; a doua jumătate a se­colului al V-lea d.Hr. Printre ruinele castrului Legiunii V Macedonica de la Potaissa, în vara anului 1996, a fost descoperit un mormânt de femeie, de 35-45 de ani. Statutul social înalt al femeii este indicat de podoabele cu care a fost îngropată şi de inserţiile musculare foarte slabe, ca urmare a lipsei activităţilor fizice. Fusese înveşmântată cu o cămaşă lungă din pânză de in, care se închidea în faţă cu un şnur pe care atârnau trei mărgele mari din chihlimbar. „Ro­chia” era decorată cu o broderie din care s-au recuperat 160 de mărgele mici din pastă de sticlă şi din coral. Peste umeri purta un „peplos” din lână prins cu două fibule mari din argint. O cingătoare din material textil se închidea cu o mare cataramă din argint şi aur. O oglindă din metal alb şi un pieptene din os descoperite în zona bazinului fuseseră probabil atârnate de cingătoare. În urechi purta cercei de aur cu almandine. Din încălţăminte nu s-au păstrat decât cataramele. Piesele de inventar sunt specifice „modei danubiene”, răspândite într-o largă arie europeană, în a doua jumătate a secolului al V-lea d.Hr.
 
 
Mormântul princiar de la Floreşti (Cluj).
Epoca migraţiilor; secolul al V-lea d.Hr. În perioada septembrie 2006 – iunie 2007, cu ocazia cercetărilor arheologice preventive, a fost cercetată şi o necropolă. Unul dintre cele 121 de morminte din perioada gepidă se remarcă atât prin inventarul funerar fastuos, cât şi prin po­zi­ţia relativ izolată, fiind descoperit la circa 20 m de cel mai apropiat mormânt. Defuncta era o tânără de 18-20 ani. Este singurul mormânt de epocă gepidă care conţine aproape în totalitate obiecte din aur (podoabe şi piese de port) şi aparţine unei aristocrate est-germanice. Este unul dintre cele mai fastuoase morminte princiare descoperite nu numai în Transilvania, ci în toată Europa.


Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) este onorat să vă invite Vineri, 3 decembrie, ora 12.00, la sediul său din Calea Victoriei nr. 12, la o Conferință de presă cu prilejul căreia vor fi prezentate piesele excepționale din categoria Tezaur - care vor fi expuse în Italia, în cadrul expoziției „Gli ori antichi della Romania” ce se va deschide la jumătatea lunii decembrie la
Muzeul Forurilor Imperiale (Roma).

Muzeul Naţional de Istorie a României TACE . Nu zice nimic!
Aici, inca din aprilie, ar fi trebuit sa fie un comunicat de presa, cel putin!
Accademia di Romania in Roma, inca ne plimba virtual!
 
INTREB: azi, 17 mai, au revenit in Romania valorile inestimabile expuse la Roma?
Daca despre "plecare" au facut "conferinta de presa",
tam-tam de a vuit toata presa, despre NEAPARATA "revenire",
nimeni nu sufla o vorba!
 
Au revenit ori nu, comorile nepretuite ale dacilor?
Iar daca NU, de ce NU ?
Iar daca DA, de ce se trece sub tacere?
Mass-media ce stie? De ce tace?
Sa nu fi "venit "chiar toate? S-au mai pierdut pe drum?
Admin
 
P.S.: Interventii pentru descifrarea celor intamplate, aici:
 
 
 
 
===========================================
=========================================================
===================================================================

16 comentarii:

  1. Enigmele Tezaurului de la Pietroasa.
    ______
    Tezaurul de la Pietroasa consta probabil in cea mai mare si mai valoroasa comoara descoperita in ultimele secole pe teritoriul Romaniei. Faimoasa “Closca cu puii de aur” este, de fapt, cel mai pretios artefact din cadrul acestei comori. In primavara anului 1837, constructorii palatului Episcopal din Buzau solicita taranilor din comuna Pietroasa sa extraga o cantitate sporita de calcar necesar ridicarii edificiului. Intr-o dimintata de sfarsit de aprilie, Ion Lemnaru si socrul sau, Stan Avram, descopera faimoasa comoara compusa la randu-i din vase de ornament, bijuterii, podoabe si obiecte de cult ceremonial de origine gotica. Cei doi sateni erau constienti ca descoperisera o comoara, dar habar nu aveau de valoare sa, dupa cum a dovedit Ion Lemnaru care a vandut un lant si o fibula de aur unui nepot de arendas, pentru doar 30 de parale si o sticla de tuica. Comoara a ramas ascunsa in gospodaria celor doi pana pe data de 11 ianuarie 1838, cand in urma unui cutremur, Ion Lemnaru a fost somat de autoritati sa-si darame casa puternic avariata. Din acest moment incepe o adevarat epopee cu rezonante europene pentru stravechea comoara de la Pietroasele. Cei doi tarani sunt pacaliti de catre Anastase Tarba, un antreprenor veros care le cumpara intreaga comoara. Satenii se lauda in gura mare de isprava facute, autoritatile si agia afla si intervin pe fir. Ancheta a fost supravegheata de nimeni altii decat Mihalache Ghica si Petrache Poenaru. Comoara este recuperata in mare parte, pentru ca, in anul 1875, sa fie furata din incinta Universitatii Bucuresti. Tezaurul este din nou recuperat, pentru ca in timpul incendiului din anul 1884 sa fie aproape de distrugere. Totul a culminat odata cu calatoria si expunerea tezaurului la Paris, la Luvru, cu ocazia celei de-a doua Expozitii Universale din anul 1900. Gurile rele afirma ca tezaurul expus la Muzeul de Istorie al Romaniei nu este decat o copie care s-ar fi putut efectua in cadrul calatoriei sale in afara granitelor tarii. Argumentul lor este acela ca in cadrul expozitiei de la Roma din anul 1911, nu ar fi fost expus originalul, ci o copie galvano-plastica realizata de restauratorul Paul Telge.

    http://www.descopera.ro/teoria-conspiratiei/4173769-topul-conspiratiilor-si-controverselor-politice-romanesti
    _______________
    Eheee ...
    Teoriile acestea ale conspiratiilor, ne-au mancat viata! Manipulari, dezinformari, doar, doar, ne-om zapaci de cap! Poate uitam si cum ne cheama, de unde venim, si multe altele ...

    RăspundețiȘtergere
  2. am aflat, scriu acum un post si iti dau rapsunsul

    RăspundețiȘtergere
  3. http://cybershamans.blogspot.com/2011/05/aurul-dacilor.html

    RăspundețiȘtergere
  4. @karma police, Multumesc!
    EXCELENT, dar nu suficient!
    ____
    Am hotarit sa fac o mica ancheta si am sunat la directiunea muzeului national de istorie, de unde am fost pasata (politicos) la artefacte si domnul de acolo mi-a explicat ca, DIN FERICIRE-s-a reintors chiar imediat dupa ce s-a terminat expozitia - nu inteleg insa de ce nu s-a anuntat si i-am sfatuit sa posteze pe site-ul lor evenimentul - si ca, mai mult, or sa organizeze o expozitie similara si aici la noi.
    -------------
    In detaliu, cititi aici:
    http://cybershamans.blogspot.com/2011/05/aurul-dacilor.html
    _____________
    Stii de ce zic asta?
    1. Promisiunea de a POSTA pe site-ul lor, va trebui ONORATA! Sa vedem cand o vor face!
    2. Tacerea la "venire" este EXTREM de SUSPECTA!
    Indiferent ce, dar cred ca CEVA este totusi in neregula; cineva cel putin, nu a fost multumit de ceva! Nu vreau sa fac speculatii! Astept mai bine un PUNCT DE VEDERE OFICIAL!

    RăspundețiȘtergere
  5. @karma police ,
    Din nefericire, se pare ca am dreptate!
    Ceva nu este in regula!
    Am asteptat TOATA ZIUA un COMUNICAT oficial, asa cum au promis! Nu a aparut! De ce oare????

    RăspundețiȘtergere
  6. Treaba asta-i prea importanta pentru a ramane la nivel de discutii intre noi.
    Cine se pricepe trebuie sa actioneze<sa preseze,sa ciara informatii.
    Cred ca trebuie sesizata presa,mas media in general.
    don Burcu cu o televiziune nu ati incercat?

    RăspundețiȘtergere
  7. S-a luat legatura, intr-o forma sau alta, cu mai multe VIP-uri: presa, politicieni etc.. Toti au promis ca vor verifica dar ...
    TACERE totala!
    Mai mult, Muzeul National, Sectia Artefacte a confirmat repatrierea pieselor de TEZAUR si au promis un COMUNICAT oficial! Aspect care nu s-a mai intamplat! Nu vad MOTIVE SERIOASE, de a trece sub tacere revenirea in tara a celor 140 de ARTEFACTE, nepretuite din punct de vedere istoric. La plecare spre Roma, s-a vorit mult, s-au dat COMUNICATE DE PRESA, inclusiv MAE. Au vorbit Directori Generali, Ministrii, Secretari de stat! Acum ... de ce TACERE?

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu cred ca sunt atat de lipsiti de profesionalism, incat sa nu stie ca si momentul "revenirii" celor 140 de artefacte, ar fi fost un minunat prilej de BILANT al actiunii, de promovare inca o data a acestor nepretuite comori! Deci ... repet: tacerea este extrem de suspecta! Iar daca TOTUL este in regula, UNII vor trebui sa-si dea demisia! Sa nu uitam, actiunea s-a desfasurat si sub inaltul patronaj al Presedentiei Romaniei!

    RăspundețiȘtergere
  9. EXPOZIŢIA INTERNAŢIONALĂ.GLI ORI ANTICHI DELLA ROMANIA – PRIMA E DOPO TRAIANO.
    (AURUL ANTIC AL ROMÂNIEI ÎNAINTE ŞI DUPĂ TRAIAN)

    Principalele informaţii de interes privind expoziţia

    • Expoziţia reprezintă un ambiţios proiect cultural realizat prin participarea a 8 muzee din România, în colaborare cu Muzeul Forurilor Imperiale – Roma, una dintre instituţiile muzeale italiene de referinţă.
    • Este cea mai importantă expoziție cu tematică arheologică organizată de statul român în ultimele două decenii în străinătate, beneficiind de sprijinijul financiar generos al Minsiterului Culturii și Patrimoniului Național, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe prin Ambasada României la Roma și Ministerul Apărării Naționale.
    • Această expoziţie constituie un moment deosebit de important în peisajul cultural al Italie, fiind pentru prima oară când un muzeu din această ţară găzduieşte într-un cadru deosebit de prestigios o expoziție care reunește exclusiv piese arheologice excepţionale de metal prețios provenind din patrimoniul cultural naţional al României.
    • La realizarea acestei expoziții au contribuit deopotrivă Superintendenţa pentru Bunuri Culturale a Capitalei Roma, Muzeul Forurilor Imperiale şi Zètema progetto Cultura.
    • În cadrul expoziţiei sunt prezentate 140 de piese arheologice datând din epoca bronzului, perioada epocii fierului, civilizația geto-dacică clasică, perioada romană și epoca migrațiilor, unele descoperite prin cercetări arheologice sistematice sau preventive făcute de către arheologi în cadrul unor aşezări şi necropole, altele provenind din descoperiri întâmplătoare, sau ca rezultat al unor acțiuni de braconaj arheologic și recuperate de autoritățile statului român.
    • Reunite sub titlul „GLI ORI ANTICHI DELLA ROMANIA. PRIMA E DOPO TRAIANO / AURUL ANTIC AL ROMÂNIEI. ÎNAINTE ȘI DUPĂ TRAIAN”, expoziția readuce o parte a aurului anticei Dacii în Forurile Imperiale de la Roma, în muzeul dedicat acestora, loc de expunere cu deosebită vizibilitate şi impact cultural.
    • Toate piesele ce vor fi expuse la Roma în acest cadru sunt mărturii de primă importanță și semnificație ale orfevrăriei preistorice și antice din Europa, multe dintre obiecte fiind unicate mondiale, valori excepționale ale patrimoniului umanității.
    - va continua -

    RăspundețiȘtergere
  10. • În acelaşi timp expoziţia constituie o premieră absolută în străinătate, prin inedita asociere a unor bunuri arheologice de metal prețios din cadrul unora dintre cele mai importante tezaure descoperite până în prezent pe teritoriul actual al României, precum Tezaurul de la Perșinari, Tezaurul de la Bia, Tezaurul de la Rădeni, Tezaurul de la Stâncești, Tezaurul de la Cucuteni, Tezaurul de la Bunești-Averești, Tezaurul de la Coada Malului, Tezaurul de la Sarmizeghetusa Regia și Tezaurul de la Pietroasa.
    • O serie de piese sunt expuse pentru prima dată în afara României, precum patru dintre celebrele brățări dacice de aur —care călătoresc acum ca exponate oficiale din patrimoniul cultural național, după anevoioasa lor recuperare de pe piața ilicită de antichități prin strădania și perseverența autorităților române—, o serie de piese de podoabă din perioada migrațiilor descoperite cu prilejul unor cercetări arheologice preventive recente la Cluj-Napoca sau o parte din monedele de tip koson, ce fac parte din cel mai mare tezaur de monede de aur cunoscut până în prezent pe teritoriul României.
    • Cele 12 brățări dacice polispiralice de aur găsite între anii 1996 – 2001 prin acțiuni de braconaj arheologic în zona cetăților dacice din Munții Orăștiei și introduse ilicit în traficul de antichități la nivel internațional reprezintă, după tezaurul de la Pietroasa, cea mai importantă descoperire de natură arheologică din ultimul secol din România, prin valoarea intrinsecă a obiectelor (11,7 kg aur nativ) și semnificația lor cultural-artistică.
    • Demersul expoziţional este completat prin publicarea unui impresionat catalog, apărut în condiţii grafice excelente la editura Silvana Editrice Spa , una dintre cele mai prestigioase edituri academice și de artă din Italia.
    • Expoziţia face parte dintr-o ofensivă culturală mai amplă a Muzeului Național de Istorie a României, începută în urmă cu doi ani cu o expoziție similară de mai mică amploare la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova (Ploiești), care acum are prilejul unei itinerări internaționale, integrându-se în viziunea nouă a conducerii muzeului menite să determine o mai mare coeziune socială la nivel civic prin expunerea unor piese cu valoare de simbol, valori inestimabile ale civilizațiilro apuse și repere esențiale ale cunoașterii umane.
    • Discursul expoziţional este structurat pornind de la câteva teme cheie referitoare la arta prelucrării metalelor prețioase în spațiul nord-dunărean de-a lungul mai multor perioade istorice, pornind de la epoca mijlocie a bronzului (jumătatea mileniului II a. Chr.) și până în epoca marilor migrații (secolul V p. Chr.).
    • În cadrul expoziţiei se disting o serie de obiecte de excepție precum: spada din Tezaurul de la Perșinari, coiful getic de la Peretu, rhython-ul de la Poroina, coiful getic de la Coțofenești, patru din brățările dacice polispiralice de aur, monede de tip koson, plăcuțele votive de la Germisara, aplicele în formă de acvila din Tezaurul de la Apahida II, piese din inventarul mormântului princiar de la Potaissa, mormântului princiar de la Cluj-Napoca/Florești – Complexul Polus, patera și fibulele pereche din Tezaurul de la Pietroasa.
    MAPA DE PRESA/DECEMBRIE 2010
    http://www.mnir.ro/files/evenimente/roma/info_generale.doc
    ______________
    Acum ... doar tacere ... imensa si apasatoare!

    RăspundețiȘtergere
  11. Acum mai bine de 5 luni, România trimitea din ţară o comoară inestimabilă, a cărei valoare istorică depaşeşte datoria României. Chiar şi pentru cei ce nu se simt români şi sunt doar pasionaţi de istorie sau arheologie, este foarte greu să dea o cifră. Pentru cei ce văd în cele 140 de piese plecate din tară în decembrie cu destinaţia Italia bucăţi rupte din trupul
    Daciei, urme ale culturii şi civilizaţiei strămoşilor noştri, pagini din istoria acestui pământ blagoslovit de Dumnezeu, dovezi ale existenţei şi definirii noastre în această lume orgolioasă şi egoistă în care până şi istoria se falsifică pentru a da întâietate celor puternici, aceste piese, unele din ele unice, nu pot fi evaluate, pentru că reprezintă sufletul, inima, trecutul, prezentul şi viitorul acestei naţii. Aceste piese nu reprezintă tezaurul României, reprezintă ROMÂNIA.
    .................
    Şi acum, ca într-o teorie a conspiraţiilor, câteva coincidenţe stranii:
    1. După cum spuneam, expoziţia s-a desfăşurat sub patronajul Pre;edintelui Traian Băsescu.
    2. Expoziţia a avut ca primă locaţie Mercati di Traiano, aflata în preajma Columnei lui Traian.
    3. Expoziţia s-a numit ““Aurul antic din România. Înainte şi după Traian”
    ____________
    http://forum.realitatea.net/showthread.php?t=56092
    ____________
    Incet, incet, se impacienteaza si altii!
    Si ce daca! AUTORITATILE continua sa taca!
    Nimeni, nu sufla o vorba!
    Tacerea este "prostie curata",
    sau ne aflam in fata unui scandal urias!?

    RăspundețiȘtergere
  12. Incredibil!
    Ce somn al mortii, a coplesit intreaga natie romana! La ce monstrii a putut da nastere! Cata indiferenta fata de propriile lor valori! Iar unii, se mai mira de ce si cum am ajuns aici! Referitor la cele 140 de artefacte, doar TACERE!

    RăspundețiȘtergere
  13. Multumesc vizitatorilor care au adus in TOP 10, a celor mai citite postari in ultimele 30 de zile, aceasta SITUATIE si azi "incurcata"!
    Si totusi ... ne poate cineva spune care este adevarul? Ce mistere se ascund in tacerile oficialilor? Ce s-a intamplat cu aceste valori?

    RăspundețiȘtergere
  14. Aflam ceva din ... CHINA: se pare ca aurul dacic nu este pierdut! Dar unde o fi ACUM?
    Nu cumva in ateliere specializate? Nu cumva se incearca inlocuirea originalelor cu falsuri?
    =====================
    Pentru aproape o saptamana, ministrul Culturii si Patrimoniului Cultural din Romania, Kelemen Hunor, s-a aflat in China, in cadrul unei vizite de lucru si observare a evolutiei chinezilor in domeniu.

    Deschiderea Institutului Cultural Roman la Beijing, o expozitie romaneasca la Muzeul National al Chinei dar si colaborari in domeniul artei moderne sunt subiecte aflate pe agenda comuna a celor doua tari.

    "Am discutat la Muzeul National al Chinei pentru o expozitie, dar abia dupa 2013 se poate. Pana atunci sunt daja facute proiectele, pentru ca o expozitie importanta putem aduce aici. Este vorba despre aurul dacilor sau aurul Romaniei, care acopera mai mult decat perioada dacica, o expozitie foarte reusita care a fost anul trecut la Roma si cu care putem veni oricand, dar nu mai devreme de sfarsitul anului 2013, anul 2014. Dar, aceste lucruri se fac in timp, nu de la o zi la alta", a declarat Kelemen Hunor.

    Despre deschiderea Institutului Cultural Roman la Beijing, ministrul Culturii a subliniat mai exista cateva "chestiuni tehnice si diplomatice".

    "Avem un interes deosebit de a dechide Institutul Cultural Roman la Beijing si am speranta ca in perioada care urmeaza, aceste negocieri, vor fi finalizate. Sunt cateva chestiuni tehnice si diplomatice care trebuie realizate", a spus oficialul roman, pentru sursa citata.

    RăspundețiȘtergere
  15. Tezaurul dacic plecat in 2010 la Roma, despre care NIMENI nu mai spune NIMIC ...! A revenit sau nu in Romania? De ce lipseste un COMUNICAT oficial ???? Cum se explica si TACEREA a tot ce inseamna mass-media ???
    ===================
    Search Google: tezaurul dacic la Roma
    ===================
    http://www.google.ro/search?sourceid=navclient&hl=ro&ie=UTF-8&rlz=1T4GGHP_enRO433RO433&q=tezaurul+dacic+la+Roma
    ===================
    Nimic despre revenire !!!!
    Chiar NIMENI nu stie NIMIC ????

    RăspundețiȘtergere